PLEXURI ALE CORPURILOR FLUIDICE (2)

I. IDEI PRINCIPALE 
Plexurile sau chakrele sunt structuri stabile ale corpurilor materiale din sistemul nostru corporal de întrupare, format din mai multe feluri de corpuri fluidice şi corp fizic de manifestare curentă, într-un spaţiu de materie structurată în mod asemănător.
La fel ca şi corpul fizic, fiecare corp fluidic în parte are structuri stabile în spaţiul şi în timpul necesar derulării diverselor manifestări ale spiritului prin intermediul lor. Astfel de structuri sunt destinate, prin existenţa şi funcţionarea lor:
– constituirii, dezvoltării, întreţinerii corpului de care aparţin;
– susţinerii variaţiei în timp a diverselor structuri interioare ale corpului de care aparţin, precum şi ale corpurilor aflate în subordine;
– gestionării fluxurilor energo-materiale în propriul corp, generând efecte specifice care ajută monada să-şi conştientizeze şi să-şi cunoască forţele energetice interioare, să le folosească, să le întărească, consolideze, să le dezvolte şi pe ele, şi pe cele care vor deriva din ele în timp.
În general ştim că există plexuri, dar nu ştim multe lucruri despre ele: ce reprezintă ele, care sunt funcţiunile lor principale, cu ce se deosebesc de alte structuri despre care abia acum aflăm că există, aşa cum abia acum aflăm – şi nu prea credem – că sunt părţi ale unor alte corpuri tot materiale, dar de vibraţii diferite, care se înfăşoară unele pe altele şi îşi trimit fluxuri energo-materiale, ajutând la funcţionarea celor despre care am auzit până acum: cele ale unui corp numit dublu-eteric, care dublează corpul fizic pornind de la muladhara (rădăcină) până la sahasrara (coroană).

Este necesară cunoaşterea în mai mare profunzime a unor astfel de structuri corporale fluidice, care ajută la desfăşurarea tuturor activităţilor prin care noi, ca spirite întrupate, simţim că trăim.

Până la momentul în care vom putea discuta detaliat despre sistemele noastre corporale, să facem deosebirea între diferite structuri corporal-fluidice, despre care am auzit până în prezent că există şi ne menţin vigoarea, viaţa de-a lungul unui drum pe care îl numim destin.
Astfel, să vedem care sunt principalele structuri de vehiculare ale fluxurilor de filamente energo-materiale:
1. PLEXURI: de tipul celor pe care le cunoaştem azi ca aparţinând corpului dublu-eteric – corp care pătrunde complet corpul fizic şi îl depăşeşte cu puţin. Plexurile ajută la energizarea structurilor corpului de care aparţin, direcţionând fluxurile care nu au fost difuzate în masa corpului – către exteriorul corpului: spre a fi preluate, în mare parte, de către corpul următor, de sub el;
2. SUBPLEXURI: sunt tot structuri de aprovizionare cu fluxuri energo-materiale, tot plexuri, care vehiculează însă la un moment dat un volum mai mic de fluxuri energo-materiale. De fapt, subplexurile din corpurile noastre de azi sunt conjunctural formate, prin restrângerea parţială a activităţii plexurilor, sub influenţa vibraţiei cosmic-planetare diminuată mult, în mod natural, comparativ cu etapele planetare cu vibraţie foarte înaltă;
3. CANALELE SIMPLE DE APROVIZIONARE: sunt canale de atragere, de preluare şi de direcţionare spre interior a fluxurilor energo-materiale, din exteriorul către interiorul corpului de care aparţin. Ele permit aprovizionarea cu un segment redus de vibraţii ale filamentelor energo-materiale, completând după necesităţile de destin necesarul corporal de fluxuri de energii şi materii pentru derularea destinului propriu;
4. CANALE CU ROL DE EVACUARE A FLUXURILOR CARE AU INTRAT ÎN MASA CORPORALĂ. Sunt subţiri şi foarte dese, asemănătoare capilarelor de circulaţie sanguină din corpul nostru fizic. Cu sens de excreţie, ele pornesc din structurile interioare ale corpului de care aparţin şi au capătul de evacuare în interstiţiul corpului, situat la partea de vibraţie cea mai mare a corpului (partea superioară a sa);
5. PORII TERMINAŢIILOR CORPORALE: sunt structuri de mare flexibilitate, înseşi terminaţiile exterioare şi interioare ale corpurilor noastre fiind membrane deosebit de elastice, de flexibile. Porii sunt de două feluri:
– porii de circulaţie osmotică a energiilor fundamentale din mediul înconjurător, care formează şuvoaie de energii pure spre interiorul corpurilor, la fiecare inspir al său. Este o formă suplimentară de energizare puternică a corpurilor, care are loc şi la partea exterioară, şi la partea interioară a corpurilor. La expiraţie, alte şuvoaie ies din corp, în timp ce întreg sistemul corporal este plutitor în energia fundamentală a universului;
– al doilea fel de pori sunt porii interstiţiului de eliberare a fluxurilor de filamente energo-materiale cu vibraţii diferite dar asemănătoare, care au trecut prin corpuri, lăsând o parte din energia tecii filamentare în interiorul corpului, pentru vitalizarea lui.

II. DETALII ŞI DISCUŢII ASUPRA TEMEI
Am văzut că plexurile sau chakrele sunt structuri organice stabile ale corpurilor din sistemul nostru corporal de întrupare, format din mai multe feluri de corpuri fluidice şi corp fizic de manifestare curentă într-un spaţiu de materie structurată în mod asemănător.
După ce am făcut în prima parte (Plexuri ale corpurilor fluidice (1) ) o scurtă prezentare a structurilor corpurilor noastre fluidice pe care le numim plexuri sau chakre (chakra fiind denumirea în limba sanscrită a plexului), să facem o prezentare mai amplă din care să înţelegem deosebirile între diferite structuri care intră în categoria amplă a canalelor de vehiculare a fluxurilor energo-materiale prin toate componentele sistemului nostru corporal. Să fie o prezentare din care să înţelegem deosebirile între plexuri şi alte structuri asemănătoare ale corpurilor noastre fluidice – dar care au funcţiuni diferite.
Să pornim de la faptul că avem un sistem corporal format din materii, cu mare stabilitate în spaţii şi în timp, materii cu o vibraţie din ce în ce mai înaltă, pornind de la corpul fizic în exteriorul lui către corpul cu vibraţia cea mai mare; acest fel de dispunere este necesară evoluţiei spiritului întrupat.
La fel ca şi corpul fizic, fiecare corp fluidic în parte are structuri stabile în spaţiul şi în timpul necesar derulării unor manifestări ale spiritului prin intermediul lor. Astfel de structuri sunt destinate, prin funcţionarea lor:
– constituirii, dezvoltării, întreţinerii corpului de care aparţin;
– susţinerii variaţiei în timp a diverselor structuri interioare ale corpului de care aparţin, precum şi ale corpurilor aflate în subordine, pentru care un corp poate deveni matrice menită să ajute dezvoltarea lor, în cascadă, sub impusurile venite din mediul de trai;
– gestionării fluxurilor energo-materiale în propriul corp, generând efecte specifice care ajută monada să-şi conştientizeze şi să-şi cunoască forţele energetice interioare, să le folosească, să le întărească, consolideze, să le dezvolte şi pe ele, şi pe cele care vor deriva din ele în timp; urmând ca şi cele derivate să fie dezvoltate la rândul lor, după modelul general ale celor existente şi dezvoltate deja.

O parte însemnată a structurilor componente ale corpurilor fluidice sunt cele prin care se vehiculează fluxuri de:
– filamente de materii: care ajută la constituirea, dezvoltarea şi întreţinerea permanentă a corpurilor;
– filamente de energii: filamente cu o foarte mare mobilitate, care au rolul de energizare a structurilor materiale ale corpurilor. De multe ori funcţiunile structurilor sunt confundate între ele, iar acest lucru este normal atâta vreme cât nu credem că avem o multitudine de corpuri fluidice, constituite din materii cu stări vibraţionale din ce în ce mai înalte – ci credem că avem doar un corp, corpul fizic şi energii atrase de acesta, creând câmpuri electro-magnetice de forţă mai mare sau mai mică.

Tocmai de aceea prezentările ar trebui să fie făcute de la bun început cel puţin în acest fel: pornind de la natura materiilor structurate în corpurile noastre de vibraţie mai mare decât corpul fizic – corpul fizic fiind universal cunoscut azi de noi.
Din acest punct de vedere – acela al naturii materiilor, trebuie avut în vedere faptul că fiecare corp este constituit din materii de vibraţii diferite, din ce în ce mai înalte pe măsură ce ne depărtăm cercetarea lor de corpul fizic. În funcţie de vibraţia materiilor din care sunt constituite structurile corporale, fluxurile atrase, vehiculate şi evacuate de plexurile corpurilor vor avea vibraţii asemănătoare. Însă prin natura necesităţilor de funcţionare a tuturor corpurilor din sistemul propriu, fiecare corp are:
– şi structuri materiale cu vibraţii din segmentul propriu;
– şi structuri din materii cu vibraţii din segmentele tuturor corpurilor de vibraţii mai înalte, dar exclusiv din segmentele corpurilor superioare din propriul sistem.
Astfel că la corpul dublu eteric, care dublează corpul fizic şi îl aprovizionează cu fluxuri hrănitoare, energo-materiale, ajung fluxuri din toate corpurile din sistemul propriu: corpuri care au, în funcţie de evoluţia spiritului şi de sarcinile pe care le are în fiecare destin, toată gama de frecvenţe umane sau numai o parte din ea.
Prin stabilirea sistemului corporal în acest fel, se creează nu numai o folosire închegată a tuturor corpurilor din sistem, reprezentate în toate manifestările omului, dar în acelaşi timp are loc o închegare, o integrare corporală, prin electromagnetismul propriu fiecărui corp în parte, din ce în ce mai puternic pe măsura creşterii vibraţiei de la un corp la altul. Se formează un bloc corporal unit, rezistent în radiaţia spirituală în care s-au constituit corporile, apt pentru a ajuta spiritul la o manifestare coerentă, din ce în ce mai flexibilă, care îi oferă abilitatea de a se adapta din ce în ce mai bine şi rapid la orice condiţii de mediu.

Un alt punct de vedere se poate urmări de către un cercetător al acestor structuri corporale prin natura funcţiunilor pe care le au în interiorul corpului de care aparţin.
Structurile de vehiculare ale fluxurilor de materii şi energii sunt cel puţin de următoarele feluri:

1. PLEXURI: de tipul celor pe care le cunoaştem azi ca aparţinând corpului dublu-eteric – corp care pătrunde complet corpul fizic şi îl depăşeşte cu puţin. Astfel se pot percepe plexurile de pe corpul dublu-eteric la suprafaţa corpului fizic, în apropierea epidermei, dar pătrunzând adânc în interiorul corpului nostru fizic. Nu trebuie să facem confuzia conform căreia cele 7 plexuri cunoscute sunt pe corpul fizic, în mijlocul unui câmp electro-magnetic generat de corpul fizic şi de circulaţia energiilor prin plexuri. Plexurile cunoscute astfel de mulţi dintre noi sunt de fapt structuri stabile, materiale, ale corpului dublu-eteric, fiind locuri de intrare (absorbţie) a fluxurilor energo-materiale pe care corpul le atrage cu întreaga sa suprafaţă: în cazul celor cunoscute – de suprafaţa corpului dublu-eteric, aflată la cca. 5-10 mm de corpul fizic, pe care îl dublează integral şi îl depăşeşte astfel cu puţin. Locul de vărsare a fluxurilor care au trecut prin sistemul plexurilor, aflate într-o multitudine de forme funcţionale, după cum vom vedea, este sistemul marilor canale, artere energetice centrale, situate de-a lungul coloanei noastre vertebrale. Cele 7 plexuri (chakre) aduc fluxuri energetice şi materiale din spaţiile înconjurătoare, dar şi fluxuri vehiculate de fiecare corp fluidic în parte din sistemul nostru corporal.
Însă aceste plexuri ale corpului dublu eteric sunt doar câteva, cele curent vizibile de către clarvăzători, pe corpul dublu-eteric, din mulţimea plexurilor care ajută la energizarea corpurilor noastre, răspândite aşadar în toate corpurile.
O parte dintre plexuri ajută doar la energizarea structurilor corpului propriu, de care aparţin, direcţionând fluxurile care nu au fost difuzate în masa corpului – către exteriorul corpului: spre a fi preluate, în mare parte, de către corpul următor, de sub el.
Sistemul plexurilor aflate unul sub altul, sub forma “crucii” plexurilor care oferă imaginea de “pahar în pahar”: plexul central sau solar (manipura) cu cele aflate de-asupra sa, proiecţia sistemului plexului central pe spate, plexul coroanei (sahasrara) cu plexurile aflate de-asupra sa, precum şi plexul rădăcinii (muladhara) cu plexurile aflate de-asupra sa – sunt formate prin poziţia lor, centrată în şir, unul sub altul (sau unul peste altul, depinde de situarea punctului de cercetare) şi nu de o altă structură interioară a lor, diferită de aceea a celorlalte plexuri.
O altă parte a plexurilor ajută doar la dezamprentarea fluxurilor atrase din mediul planetar: sunt plexurile-malaxor, despre care am mai discutat, plexuri care nici nu permit difuzarea energiilor în masa corpului propriu, nici pătrunderea şi traversarea corpului în toată lungimea lui; fiind scurte, nu permit nici deversarea energiilor pentru a fi preluate de corpul următor. Acest fel de constituire a plexurilor-malaxor este necesar pentru că sunt destinate exclusiv dezamprentării fluxurilor atrase şi apoi aproape imediat returnate mediului din care provin. În constituţia lor, plexurile-malaxor au:
– o parte a structurii lor interioare care are vibraţie puţin mai joasă decât corpul de care aparţin. Prin această structură plexul atrage fluxurile cu vibraţie ceva mai mică decât segmentul său normal de vibraţie – dar nu cu mult mai mic, care astfel ar fi specific corpului următor: fluxuri de filamente cu amprente de mică vibraţie din mediul înconjurător;
– o altă parte a structurii lor interioare care are vibraţie aflată la nivelul cel mai înalt al segmentului corpului său. Plexul permite intrarea fluxurilor prin structura de vibraţie mai mică şi apoi efectuează transferul lor către structura de vibraţie mare, care are rolul de a le dezamprenta, ridicându-le astfel vibraţia, iar în final le expulzează în mediul înconjurător.
Sistemul plexurilor constituie cel mai amplu sistem de atragere, vehiculare şi transmitere mai departe a fluxurilor energo-materiale, hrănitoare pentru corpuri.


Fig.nr.1: imaginea generală a unui plex care traversează întreaga lăţime a corpului: o structură flexibilă, aflată mereu în mişcare, în respiraţia normală a corpului.
Legendă:
1. Corpul fluidic de care aparţine plexul;
2. Structura interioară a plexului: canalele interioare ale plexului, prin care mişcarea fluxurilor energo-materiale este turbionară;
3. Interstiţiul corpului, care înconjoară plexul.
Strălucirea colorată perceptibilă de la suprafaţa corpului este oferită de:
– luminiscenţa întregii structuri a plexului;
– luminiscenţa fluxurilor energo-materiale, în curgerea lor prin canalele interioare ale plexului.


Fig.nr.2: imaginea generală a unui plex malaxor, care nu traversează întreaga lăţime a corpului.
Legendă:
1. Corpul fluidic de care aparţine plexul;
2. Structura interioară a plexului-malaxor, cu două canale-turbioane interioare, despărţite printr-o structură de perete unisens: un canal de atragere a fluxurilor cu vibraţie mică şi un canal de evacuare a fluxurilor cu vibraţie proprie recuperată prin dezamprentare, prin puterea vibraţională a peretelui interior al canalului. De reţinut este şi faptul că nu orice plex cu două canale este însă un plex-malaxor;
3. Interstiţiul corpului care înconjoară şi cuprinde plexul.

Să reţinem faptul că o parte din plexuri au permanent în funcţiune canalele lor interioare, care doar îşi pot restrânge volumul în perioadele planetare de vibraţie diminuată, iar o altă parte îşi restrâng complet un număr mai mare sau mai mic din structurile în funcţiune (canalele interioare): în perioadele planetare de vibraţie diminuată, rămânând sub forma subplexurilor şi canalelor unice de aprovizionare cu fluxuri energo-materiale.

2. SUBPLEXURI: sunt tot structuri de aprovizionare cu fluxuri energo-materiale, tot plexuri, care vehiculează însă la un moment dat un volum mai mic de fluxuri energo-materiale. De fapt această exprimare nu este întrutotul corectă, necesitând precizări.
O astfel de transformare are întotdeauna loc doar sub imperiul variaţiei vibraţiei medii planetare. Se diminuează, sub influenţa variaţiilor vibraţiei medii planetare, volumul fluxurilor cu vibraţie foarte înaltă din fiecare segment al câmpurilor planetare specifice fiecărui corp din sistemul nostru corporal; ceea ce înseamnă că o parte din structurile lor interioare îşi restrâng activitatea, transformând plexurile în subplexuri.
Însă, pe de altă parte, activităţile generate prin implicarea spiritului în viaţa activă a societăţii sale sau a planetei poate conduce la variaţia deschiderii plexurilor între un minim necesar funcţionării naturale a corpului – şi un maxim de funcţionare: prin implicare totală a spiritului în diferite activităţi, însă numai în fondul generat de propriul destin.
Dar niciodată un plex nu se va schimba în subplex prin diminuarea acestei implicări a spiritului în activităţile destinului său: modificarea naturală a plexului în subplex presupune, indiferent de implicarea spiritului în activităţi, intrarea unor canale interioare în stare de latenţă şi funcţionarea celor rămase active până la capacitatea lor maximă. În cazul neimplicării spiritului în activităţi, toate canalele îşi diminuează volumul şi pot reveni oricând la forma iniţială, determinată de vibraţia mediului înconjurător.

Aşadar: subplexurile din corpurile noastre de azi sunt conjunctural formate prin restrângerea parţială a activităţii plexurilor, sub influenţa vibraţiei cosmic-planetare diminuată mult, comparativ cu etapele planetare cu vibraţie foarte înaltă.

Şi ele, la rândul lor îşi pot restrânge activitatea, devenind canale simple de aprovizionare cu fluxuri, canale care gestionează în continuare un segment foarte îngust, foarte restrâns de vibraţii (mai corect: atrag şi vehiculează fluxuri aflate într-un segment foarte restrâns de vibraţii). Ori, dezvoltându-şi mult activitatea, redevin astfel plexuri care vehiculează fluxuri cu vibraţii cuprinse într-un set, segment mai mare de vibraţii apropiate între ele, necesare derulării activităţii curente a spiritului întrupat, pentru dezvoltarea manifestărilor proprii.
Aşadar, să reţinem faptul că subplexurile şi plexurile sunt de fapt acelaşi fel de structuri, care însă apar cu dezvoltări diferite în perioade planetare diferite. Este un caz de variaţie corporală în cadrul aceluiaşi sistem: ele sunt dezvoltate mai mult sau mai puţin, în funcţie de condiţiile şi de necesităţile de destin.
Plexurile şi subplexurile trebuiesc evidenţiate în mod diferit, pentru că ele apar vizualizărilor în mod diferit, ca atare funcţionările lor sunt percepute diferit în acest moment al cunoaşterilor noastre. Trebuie cunoscut faptul că şi unele, şi celelalte sunt de fapt plexuri aflate în momente diferite de variaţie proprie: la un moment dat pot fi plexuri, în alt moment dat ele pot fi subplexuri.
Dacă ambele feluri de structuri sunt tot plexuri, diferenţa dintre deschiderile lor nu înseamnă că vehiculează un volum diminuat de fluxuri de acelaşi fel, ci un segment mai îngust sau mai larg de fluxuri de anumite vibraţii. Acele fluxuri care la un moment dat pot ajunge să nu mai fie vehiculate de plexuri sau dimpotrivă, pot ajunge să fie vehiculate în plus faţă de perioada anterioară, nu sunt, în cauza lor profundă, sau “vina”, sau “meritul” purtătorului de sistem corporal, monada, ci este ori un fenomen exterior, o necesitate dictată de destin, de rolul monadei în totalul activităţilor la care ia parte.
Ceea ce nu înseamnă că lărgirea sau îngustarea plexurilor, în anumite limite, nu poate fi meritul monadei pentru desfăşurarea corectă a sarcinilor sale de destin, sau vina monadei care nu desfăşoară activităţile pentru care şi-a luat răspunderea că le va realiza. Pentru care corpurile sale sunt constituie într-un anume fel, adecvat scopurilor înscrise în destin.
Dar astfel de modificări sunt pe segmente vibraţionale şi timpuri reduse, putând fi echilibrate: ori prin trecerea pe un alt prag de destin, cu alte sarcini, ori prin intrarea monadei în ritmul destinic normal, pe care l-a evitat la început. Noi discutăm aici despre diferenţe mai mari, care nu pot fi atinse doar prin manifestarea monadei. Nu prin activitatea monadei se transformă un plex în subplex şi invers, ci numai prin condiţiile oferite de elementele matriceale arhetipale ale sistemului corporal.

Bioprognozarea şi citirile de destin practicate actualmente sunt în mare parte pline de confuzii, ducând de multe ori la purtarea lor în lume, răspândind astfel şi creând confuzii în continuare. Singura cale de evitare a unor astfel de situaţii este o conlucrare activă a părţilor aflate faţă în faţă, în care biopracticianul să nu se considere nici atotştiutor, nici aflat în situaţia cunoaşterii ultime, totale a evoluţiilor, a structurilor corporale şi a funcţionărilor lor. Uneori intuiţiile pacientului, încurajate corect, echilibrat, pot să ofere linii de conlucrare din care amândouă părţile pot avea multe de învăţat.

Variaţia capacităţii de vehiculare şi funcţionarea structurilor interioare ale corpurilor nu ţine întotdeauna – dar e bine să reţinem ambele aspecte – de reuniri ale unor plexuri, subplexuri şi canale cu altele, aşa cum se mai crede azi: subplexuri care să se unească formând un plex, sau unirea unui subplex cu canale din jurul lui.
Şi eu am făcut această confuzie, menţinând-o mult timp.
Sunt situaţii de ambele feluri: şi reuniri, şi dezvoltări interioare, din structurile interioare ale lor.
De cele mai multe ori plexurile de la corpurile de vibraţie superioară corpului dublu-eteric (de la astral inclusiv, în sus), se dezvoltă din interiorul lor: acolo, pereţii despărţitori ai turbioanelor de fluxuri se lipesc între ei la diminuarea activităţii lor sau se deslipesc şi se umplu treptat – dar repede – cu fluxuri atrase din circulaţia exterioară: atrase cu o putere superioară celei dinainte, atunci când zona respectivă îşi măreşte vibraţia corespunzătoare structurii care şi-a mărit potenţialul.
Aşadar, mărirea vibraţiei nu se referă neapărat la creşterea vibraţiei totale, ci la mărirea nivelului pe segmentul de vibraţie al plexului, ceea ce este foarte important de reţinut. Nici un plex nu va trece în domeniul de vibraţie al altuia, ci doar în limitele propriului segment de vibraţie – parte a segmentului de vibraţie al corpului care l-a constituit.

De remarcat este şi faptul că plexurile şi subplexurile se află într-o permanentă corelaţie privind activităţile pe care le derulează, variaţia structurilor lor fiind rezultatul activităţii unor elemente matriceale arhetipale comune mai multor structuri corporale din acelaşi corp – în corespondenţă de funcţionare cu elementele de aceeaşi natură din celelalte corpuri din sistem. Toate funcţionează primind variaţiile plexurilor la un loc, în bloc, asigurând astfel variaţia – şi astfel funcţionarea flexibilă, adaptabilă – a altor structuri din acelaşi corp, însă nu de natura plexurilor (în corpul fizic le numim organe). Mă feresc să numesc structurile plexurilor: “organe”, căci foarte puţine astfel de structuri sunt comune tuturor corpurilor, şi numai funcţionalitatea unora dintre ele am studiat-o până în prezent.

Aşadar: orice plex se poate dezvolta mai mult decât fiinţează la un moment dat sau îşi poate restrânge activitatea la un nivel pe care îl numim subplex. Activitatea plexurilor însă rămâne întotdeauna de preluare (atragere) şi direcţionare a fluxurilor în interiorul corpului, niciodată nu vor funcţiona fără o structură bazică de atragere a fluxurilor, de vehiculare a lor în interiorul, în traseul plexului prin corpul de care aparţine.
Pe lângă această activitate obligatorie, plexurile, prin natura constituţiei corpului în formă de tor, de manşon, formează, la partea opusă deschiderii lor, cale liberă fluxurilor care nu au difuzat în masa corpului, prin osmoză, prin pereţii lor. Astfel, fluxurile care doar au străbătut plexurile ies din corp la partea lor finală interioară, a corpului, care are vibraţia cea mai joasă a segmentului său de vibraţie. De aceea forma celor mai multe plexuri este de trunchi de con mai curând decât de con (conul fiind forma crezută a lor, dacă privim mental plexul doar de la suprafaţa corpului), cu partea de vibraţie mai mare către exterior şi cea de vibraţie mai mică spre interior. Iar aceasta nu înseamnă că energiile care au avut vibraţie foarte mare la intrare au întâlnit un corp de vibraţie scăzută datorită activităţii spiritului întrupat, ci faptul că întreg corpul este astfel realizat încât să formeze o trecere blândă, treptată, către corpul următor, spre interiorul sistemului corporal. În acest fel, fluxurile care străbat rapid un corp şi nu au intrat în masa corporală, vor ieşi din corp la o vibraţie împrumutată de la pereţii din partea inferioară a plexului, apropiată de aceea a părţii superioare a corpului aflat sub el. Partea inferioară a unui corp este de vibraţie medie egală cu vibraţia de la marginea superioară a corpului de sub el: aşadar, pentru orice corp marginea inferioară este de vibraţie minimă pe segmentul său, şi aceeaşi vibraţie este maximă pentru marginea superioară a corpului următor, pe segmentul lui.
Excepţie de la această funcţionare fac plexurile malaxor, care învârt fluxurile în interiorul lor şi le redirecţionează prin expulzare afară, fără ca fluxurile să pătrundă în interiorul masei corporale. Plexurile malaxor doar degajă, spală astfel fluxurile de încărcătura lor de amprente de vibraţie joasă din mediul de trai. În acest fel filamentele ajung să-şi redescopere vibraţia lor naturală, chiar dacă energia lor este parţial consumată de trecerea prin infinitatea de corpuri pe care o străbat. Ele intră în circuitul lor cosmic normal ca filamente de vibraţie naturală, neamprentate, nealterate vibraţional de mediul înconjurător. Iniţial şi eu am crezut că îşi cresc vibraţia în acest fel, dar de fapt, nici un mediu al universului nostru nu poate creşte vibraţia filamentelor: doar marii creatori ai universurilor au puterea de a reface teaca filamentelor, în condiţiile de vibraţie mult superioară a universului central.
Însă, printr-o astfel de activitate, o parte a fluxurilor sunt astfel curăţate, în timp ce o mare parte a lor rămân în continuare purtătoare de amprente din mediul cosmic şi planetar. Ele formează astfel impulsuri fundamentale pentru adaptarea spiritelor la activităţile, atitudinile, comportamentele semenilor în mediul planetar de naştere, care au amprentat filamentele circulante prin corpurile lor. Se uşurează astfel impactul noutăţii în momentul conştientizării celor mai noi elemente de trai în mediul planetar, dar se şi creează uşurinţa manifestărilor prin diminuarea după caz a volumului celor amprentate: mai ales când mediul de trai este bogat populat, formând un biosistem numeros şi astfel puternic în felul lui.

3. CANALELE SIMPLE DE APROVIZIONARE: sunt canale de atragere, de preluare şi de direcţionare spre interior a fluxurilor energo-materiale, din exteriorul către interiorul corpului de care aparţin.
Funcţionarea lor este asemănătoare cu aceea a plexurilor şi subplexurilor din care provin, cu singura deosebire, abordată în trecere mai sus, care se referă la faptul că ele vehiculează gama cea mai restrânsă de fluxuri necesare unei anumite porţiuni a corpului fluidic: de 1-2 maximum 3 secvenţe de vibraţie ale fluxurilor. Iar acest lucru se datorează ori restrângerii registrului de vibraţii din mediul exterior prin diminuarea vibraţiei tuturor fluxurilor circulante în mediul zonal, ori restrângerii normale, prin destin, a activităţii spiritului întrupat (se va studia “Variaţia vibraţiei medii zonale” )
În etapa de evoluţie mentală a omenirii pe pământ, fiecare om în parte îşi cunoştea şi destinul în totalitatea lui, şi fazele normale de activitate care trebuiau desfăşurate conform acestuia. Clarvăzătorii actuali, care au cercetat istoria străveche prin clarvedere şi au observat modificări substanţiale ale luminiscenţei sau chiar a structurilor corporale în anumite vremuri comparativ cu altele, au crezut că atlanţii sau lemurienii s-au ridicat împotriva firii şi au făcut experienţe genetice asupra lor înşişi, din varii motive au crezut a fi reale, fiind asociate cu diverse aspecte, proceduri ale vieţii şi ştiinţelor contemporane clarvăzătorului actual, de fapt. Trebuie să înţelegem, să ne formăm încredinţarea prin cunoaştere precisă şi corectă că omul nu putea face asemenea lucruri în acele vremuri: vom înţelege o astfel de subtilitate a evoluţiilor noastre numai în condiţiile:
– unui studiu aprofundat al corpurilor de care se servesc spiritele umane creatoare înaintate, al mecanismelor de dezvoltare şi diminuare exclusiv naturale a volumului şi funcţiunilor structurilor corporale, numai în funcţie de vibraţia planetară;
– unui studiu aprofundat şi subtil al conştientizărilor umane de-a lungul timpurilor, care a oferit în fiecare perioadă planetară alte forme de percepţie a realităţii, de manifestare generală în mijlocul unei lumi extrem de complexe, căruia i-a putut face faţă numai un anume fel de societate umană: adică a unor spirite înaintat-creatoare, care să poată supravieţui în condiţiile existenţiale de după ultima glaciaţiune. Multe grupuri spirituale – începătoare în ale creaţiei materiale au trăit pe pământ înainte de ultima glaciaţiune, dar ele s-au retras de pe pământ în mijlocul condiţiilor de până la ieşirea din glaciaţiune: ele nu au fost grupuri spirituale umane, creatoare mentale înaintate înainte de a trece în mod conştient la manifestare prin corpul fizic, după glaciaţiune. Este o confuzie care îşi are rădăcina din încredinţarea noastră că toate creaturile cu alură asemănătoare omului de azi – creier dezvoltat, mers biped chiar dacă greoi, degetul gros al mâinilor opozabil făcând palma bună de apucat – au fost strămoşii oamenilor şi din ei am evoluat noi, oamenii de azi.
Vom mai discuta detaliat despre toate situaţiile care au creat multe confuzii azi cu privire la populaţiile pur umane: care trebuiesc evaluate numai după evoluţiile spirituale şi nu altfel. Se poate arăta în detaliu felul în care istoria transformărilor s-a petrecut în cu totul alt mod, sub acţiunile împletite:
– ale modificărilor vibraţionale petrecute în timpurile lor, urmare firească a unor modificări naturale, cosmice, de-a lungul lungilor epoci anterioare. Modificările corporale ale oamenilor, care au avut loc după ultima glaciaţiune, au fost destul de mici comparativ cu cele dinainte, din cele aproximativ 40 milioane de ani cât numără omenirea din perioada retragerii transcedentalilor şi până la ultima glaciaţiune. Numai pentru clarvăzătorul contemporan, ca om aşa cum suntem azi, asemenea schimbări au arătat a fi foarte mari, comparând ceea ce se cunoaşte azi ca fiind oameni cu ceea ce se poate percepe înainte de ultima glaciaţiune, şi chiar imediat după acest eveniment natural planetar: comparând corpurile noastre de azi cu corpurile atlanţilor;
– ale adaptărilor automate, naturale, a sistemelor corporale sub acţiunea elementelor arhetipale ale corpurilor fluidice: în acest fel plexurile se modifică, atrăgând după ele modificări corporale până la corpul fizic. Activităţile exclusiv fizice pe care oamenii le-au derulat în continuare au definitivat modificările, aducând oamenii la formele pe care le cunoaştem azi.

Sub acţiunea cumulată a tuturor acestor impulsuri, plexurile, subplexurile şi canalele de aprovizionare şi-au modificat prin restrângere volumul – însă nu şi structura.
Chiar şi plexurile cu două turbioane, fie ele malaxor sau nu, vehiculează o gamă foarte variată dintr-un spectru foarte larg de vibraţii foarte apropiate, de mare subtilitate, fineţe în acest domeniu, ale fluxurilor preluate din mediul corpului de care aparţin.
Sistemul de plexuri, subplexuri şi canale de atragere şi preluare a fluxurilor din exteriorul corpului şi direcţionarea lor în interiorul corpului, nu se pot transforma niciodată în structuri de evacuare a fluxurilor. De aceea este necesar să facem o detaliere a tuturor acestor structuri, pentru a evita confuziile.
Ceea ce caracterizează plexurile, subplexurile şi canalele de aprovizionare cu fluxuri este faptul că ele străbat, în majoritatea lor, întreaga masă corporală. Cazul care face excepţie este acela al plexurilor-malaxor, localizate la ultimul corp din sistemul corporal.
Canalele se deschid la suprafaţa exterioară a corpului, partea de vibraţie cea mai mare, înafara interstiţiului corpului, pe care îl străbat integral, şi atrag în interiorul corpului fluxurile cu vibraţii asemănătoare corpului. Odată cu acestea pot intra însă şi fluxuri cu vibraţii foarte asemănătoare, apropiate de vibraţia corpului, care circulă prin cosmos atrase de filamentele cu vibraţie mare. Acestea însă nu sunt folosite de corpul care atrage întreg fluxul, dar fac parte din segmentul pe care corpul îl acceptă; ele vor străbate plexul în întreaga lungime a sa, vor fi expulzate în exterior şi preluate de corpul imediat următor, de sub cel străbătut anterior.
Dacă vibraţia unor filamente din flux este mai mică decât segmentul de vibraţii al corpului, ele vor fi despărţite în mod natural de fluxul cu care au călătorit până atunci şi vor circula mai departe, atrase ori de alte fluxuri, cu vibraţie asemănătoare, ori formând ele însele prin atracţie un nou flux, fuior, mai bogat, care va circula mai departe.

4. CANALE CU ROL DE EVACUARE A FLUXURILOR CARE AU INTRAT ÎN MASA CORPORALĂ. Sunt subţiri şi foarte dese, asemănătoare capilarelor de circulaţie sanguină din corpul nostru fizic. Cu sens de excreţie, ele pornesc din structurile interioare ale corpului de care aparţin şi au capătul de evacuare în interstiţiul corpului, situat la partea de vibraţie cea mai mare a corpului (partea superioară a sa). Fluxurile excretate în interstiţiu sunt evacuate la fiecare expiraţie a corpului. Pe timpul inspiraţiei (inspirului, să nu se confunde cu inspiraţie = intuiţie, popular), canalele de aprovizionare primesc impuls major de tragere a fluxurilor – de fapt permanent intră fluxuri în raza câmpului corpului, prin presiunea de circulaţie exterioară; pe timpul expiraţiei (expirului) sunt expulzate filamentele adunate în interstiţiu, evacuare care are loc prin intermediul porilor interstiţiului.

5. PORII TERMINAŢIILOR CORPORALE: sunt structuri de mare flexibilitate, înseşi terminaţiile exterioare şi interioare ale corpurilor noastre fiind membrane deosebit de elastice, de flexibile. Porii sunt de două feluri:
– porii de circulaţie osmotică a energiilor fundamentale din mediul înconjurător, care formează şuvoaie de energii pure spre interiorul corpurilor, la fiecare inspir al său. Este o formă suplimentară de energizare puternică a corpurilor, care are loc şi la partea exterioară, şi la partea interioară a corpurilor. La expiraţie, alte şuvoaie ies din corp, în timp ce întreg sistemul corporal este plutitor în energia fundamentală a universului;
– al doilea fel de pori sunt porii interstiţiului de eliberare a fluxurilor de filamente energo-materiale cu vibraţii diferite dar asemănătoare, care au trecut prin corpuri, lăsând o parte din energia tecii filamentare în interiorul corpului, pentru vitalizarea lui. Energiile lăsate astfel de filamente se amestecă şi sunt expulzate prin porii foarte fini de respiraţie-energizare, în timp ce filamentele, în fluxuri, sunt atrase de canalele de evacuare din corp, conduse astfel în interstiţiu, de unde sunt expulzate în exterior prin porii de eliberare de la partea exterioară a interstiţiului.
Fiecare tip de pori este creat pentru funcţiunile pe care le au: porii de circulaţie energetică sunt mult mai mici decât porii de eliberare a filamentelor în fluxuri. Porii de eliberare a fluxurilor de filamente sunt funcţionali numai pentru această activitate de eliberare a fluxurilor, nu şi pentru atragerea şi reintroducerea altora din câmpul înconjurător, aşa cum sunt ceilalţi pori. Fiind cu o vibraţie mai mică decât la intrarea lor în plexurile corpului, filamentele eliberate din interstiţiu nu vor mai fi atrase înapoi şi se vor împrăştia imediat în câmp, atrase de mişcarea fluxurilor de vibraţie asemănătoare cu noua lor vibraţie, mai mică. Mai departe, ele sunt atrase de fluxurile circulante dincolo de câmpul protector al corpului, întrând treptat în alte corpuri, ale altor vieţuitoare, după cum le devine vibraţia.

Înafara procesului de osmoză prin care are loc o circulaţie energetică fundamentală permanentă, neblocată de circulaţiile filamentare, structurile pe care le-am numit: plexuri (sau chakre), subplexuri (subchakre), canale şi pori asigură o circulaţie interioară foarte complexă a fluxurilor care întreţin viaţa întregului nostru sistem corporal.
Circulaţiile fluxurilor filamentare prin corpurile noastre fluidice creează diferite particularităţi care, dacă nu sunt bine înţelese, pot provoca confuzii. Întotdeaună trebuie să avem în vedere două elemente bine cunoscute acum de noi:
– fiecare corp fluidic are formă de tor, adică o formă de pătură foarte groasă dispusă în jurul corpului de sub el; excepţie fac ultimele corpuri – corpul fizic, dublat de corpul dublu-eteric, corp care dublează integral şi doar depăşeşte cu puţin corpul fizic;
– corpurile se înfăşoară unul pe altul, asigurându-şi astfel şi o protecţie naturală, şi hrănire prin energizare cu fluxuri care au toate nivelele vibraţionale ale corpurilor din sistem. Structurile lor asigură o curgere a fluxurilor din mediul din mediul înconjurător: şi fluxuri cu aceeaşi vibraţie ca şi corpul care le atrag, dar şi fluxuri care vin de la corpurile superioare şi merg către cele inferioare, de vibraţie din ce în ce mai mică.
Pornind de la aceste idei, să ţinem cont întotdeauna de faptul că toate plexurile, indiferent dacă se află în partea superioară, inferioară sau laterală a oricărui corp fluidic, sunt structuri de aprovizionare cu energii. Se face unori confuzia de a se crede că cele din partea inferioară a unui corp ar fi structuri de evacuare, de eliberare de energii, în timp ce cele de sus, din partea superioară, ar fi de captare de energii. Acest lucru nu este adevărat – toate plexurile, subplexurile şi canalele rezultate din plexuri sunt structuri de captare de fluxuri energo-materiale (popular spus: energii).

Imaginea generală cu care ne-am obişnuit, aceea de corp ca un întreg elipsoid (sau ou), şi de mai puţin timp: de sferă întreagă, este de fapt imaginea sistemului nostru corporal percepută în totalitatea ei prin luminiscenţa sa. Căci toate cele înconjurătoare sunt într-o permanentă modificare, iar forma sistemului nostru corporal este şi ea în remodelare – către sferă perfectă, sub puterea vibraţională a noilor fluxuri energo-materiale, cu vibraţie foarte înaltă.
Dar fiecare corp are felul său de compunere: corpul dublu-eteric (sau vital) dublează în totalitate şi depăşeşte puţin corpul fizic. Corpul astral, şi apoi corpul mental urmează amândouă linia corpului eteric, aproximativ de forma corpului fizic: aşadar nu este sferic sau elipsoid. Chiar şi aşa, forma este tot de tor, de inel lat, cu cute multiple, după forma cunoscută a omului, a corpului său fizic, îmbrăcând perfect corpul dublu-eteric şi, implicit, corpul fizic.
Corpul următor – corpul cauzal, schimbă forma, diferit de corpurile pe care le cuprinde: fizic, eteric, astral şi mental, şi se prezintă diferit la cele două singure rase umane, după felul corpurilor fluidice:
– pentru popoarele actuale, rezultate din populaţii străvechi atlante, el are formă de ciupercă. Arealul continental de formare a rasei atlante: America de Nord, Europa şi partea de nord a Asiei: Tibetul);
– pentru popoarele actuale rezultate din populaţiile străvechi lemuriene are formă, în secţiune, de secure cu două tăişuri sau ca un fel de aripi laterale, iar în imagine 3D: un inel gros în jurul porţiunii trupului aflată între umeri şi plexul solar inclusiv. Arealul continental de formare a rasei lemuriene: Asia actuală, la care în trecut se adăuga şi continentul aflat pe linia nordică tropical-ecuatorială a Oceanului Pacific, cunoscută sub numirea mai recentă de Ţara Mu, din care au rămas actualmente Australia, India şi insulele din largul Oceanului Pacific.
Indiferent însă de forma lui, şi corpul cauzal are exact aceeaşi formă de tor, îmbrăcând întreg sistemul corpurilor de sub el.

Corpurile de la fizic la cauzal le putem numi corpuri planetare, căci astfel de corpuri, cu câmpurile aferente, are şi planeta noastră întreagă. Planeta nu are corpuri spirituale asemănătoare celor umane, însă locul lor este luat de către un puternic câmp stelar extrem de dens, o densitate aproape organică la nivelul galactic total, cu o vibraţie generală de nivelul corpurilor noastre spirituale. Un astfel de câmp este propriu întregului sistem stelar de care aparţine şi steaua noastră, Soarele. Întregul sistem stelat de care aparţinem este imersat într-un câmp galactic încă şi mai puternic, dens, care acoperă întreaga galaxie. Putem adăuga acestui sistem de corpuri şi câmpuri: un câmp general care îmbracă grupul local de galaxii, toate la un loc având rol de vehiculare a unui segment foarte larg, foarte subtil, de fluxuri energo-materiale de vibraţii extrem de variate, dar şi foarte apropiate, din care cele vehiculate de Pământ sunt doar o infimă parte…
Corpurile noastre spirituale, care îmbracă întreg sistemul corpurilor planetare, formează linia globală – în anumite perioade elipsoidă (care este de fapt o formă restrânsă în perioadele de vibraţie cosmică foarte joasă), ori sferică, în perioadele de vibraţie cosmică ridicată (formă totală a sistemului corporal). Azi trăim o perioadă de trecere de la corpurile restrânse cu care am trecut prin perioada planetară cu cea mai joasă vibraţie (forma ovoidală, elipsoidală) – la o formă sferică, de expansiune totală.
Astfel de modificare de la elipsoid la sferic se realizează însă treptat, pe măsura creşterii vibraţiei planetare, care impulsionează dezvoltarea volumului şi formei plexurilor despre care discutăm, prin intermediul elementelor matriceale arhetipale ale corpurilor fluidice.

Aşadar, urmărind procesele de curgere a fluxurilor: ele intră în structurile interioare ale plexurilor: structuri, canale sub forma unor pâlnii care asigură o curgere turbionară a acestora spre interior, impulsionată de împletirea straturilor corporale interioare care asigură rapid schimbarea structurală şi vibraţională a câmpului interior pentru a facilita înaintarea, a nu se produce blocaje şi astfel a ajuta spiritul din start să aibă corpurile bine energizate.
Dacă există blocaje – iar acesta este un subiect deosebit de complex şi de important în acelaşi timp – blocajele nu se produc la intrarea energiilor în plex decât în mod indirect: plexurile sunt îngustate prin pierderea elasticităţii intersiţiului, aşadar a porţiunii dintre plexuri, datorate evacuării greoaie a fluxurilor care au trecut prim masa corpului şi în final sunt evacuate prin porii interstiţiului, în exteriorul corpului. Rigidizarea interstiţiului – a “pielii” corpului fluidic, a suprafeţei sale exterioare, determină îngustarea implicită a plexurilor din regiunea blocajului, dar plexul în sine nu se transformă în subplex, ci fiecare canal în parte îşi îngustează mult deschiderea, pereţii lui rămânând însă despărţiţi, nelipiţi şi astfel putându-şi mări din nou volumul, când interstiţiul se eliberează, la cea mai mică creştere a vibraţiei proprii.

Este foarte important să urmărim şi procesul de atragere şi folosire a fluxurilor: formate din fuioare de filamente care se atrag reciproc, circulând împreună în volume mari pe care le putem numi şuvoaie sau fluxuri. Fiecare corp atrage şi păstrează permanent o pătură groasă de energie fundamentală şi fluxuri de jur împrejurul său, din care câmp plexurile atrag permanent fuioare de filamente pentru hrănirea, susţinerea vitalităţii sale şi a stării sale de funcţionare. În acelaşi timp un asemenea câmp este şi o protecţie naturală a corpului, o protecţie care nu se slăbeşte, prin consumul de filamente din cuprinsul său căci corpul, prin electromagnetismul său puternic, atrage permanent fluxuri noi din mediul înconjurător. Dacă au loc blocaje masive ale interstiţiilor, puterea de atracţie a corpului scade proporţional cu obturările în curs, dar funcţionările foarte rapide ale corpurilor de vibraţie foarte înaltă (comparativ cu aceea a corpului fizic) determină deblocări rapide, cu reinstaurarea promptă a stării de elasticitate a membranelor, şi astfel de reluare rapidă a energizărilor corpului.
Asemenea procese sunt proprii fiecărui corp în parte, de aceea se recomandă mereu omului valorificarea întregului potenţial spiritual: realizarea unui segment cât mai variat de activităţi zilnice, care să folosească toate felurile de energii, consumând şi atrăgând permanent altele, dar din toată gama sistemului corporal: de la activităţi fizice, vitalizante (hrănire, respiraţie, mişcare în aer liber), apoi emoţionale (libertatea emoţiilor naturale ale spiritului, conform treptei sale de evoluţie), mentale (de gândire liberă şi echilibrată), cauzale (de înţelegere a celor care se petrec, s-au petrecut sau se previzionează a se petrece în viitor), de legături cu planeta proprie prin împământare şi legături care acceptă universalitatea fenomenologiei vieţii (cosmic, dumnezeiesc, acceptarea vieţii universale: de la vieţuitoarele planetei la vieţuitoarele cosmosului, fizice sau astrale, dimensionale şi universice superioare) – pe care le numim spirituale.
De fapt toate sunt ale spiritului, toate sunt manifestări spirituale, ar trebui să înţelegem asta, însă unele sunt manifestări de universalizare, altele sunt manifestări personale, individuale: toate fiind în egală măsură necesare fiecărui individ în parte.

Să mai precizăm ceva, spre înţelegere şi consolidarea ei: fiecare corp fluidic atrage şi foloseşte prin plexurile sale fuioare de filamente de vibraţii corespunzătoare părţii de la intrarea în corp, care este de vibraţia cea mai mare a corpului; ele sunt absorbite în interiorul plexului, apoi în interiorul corpului, prin pereţii plexurilor: prin ceea ce numim proces de osmoză, intrând în masa corpului, în funcţie de necesarul său de materii şi energii. Pe măsura înaintării fuioarelor prin structurile plexurilor, în funcţie de vibraţia lor, sunt atrase spre pereţii din lungul plexului, şi apoi intră şi ele prin osmoză în circuitul interior al masei corporale: de la o vibraţie la alta mai joasă din acelaşi corp. Restul circulă mai departe, în şuvoi, pulsate către marginea de jos a corpului – a plexului de fapt, după care sunt expulzate cu viteza normală de curgere direct înafara corpului.
Se poate spune că eliberarea fluxurilor care trec prin plexuri este un fel de evacuare, însă nu de genul eliberării filamentelor care au lăsat o parte din energiile lor în interiorul corpului. Prin eliberarea fluxurilor care străbat plexurile fără să intre în masa corpului, este de fapt o direcţionare a fluxurilor către câmpul şi corpul următor, şi tot aşa, în cascadă, până la corpul fizic.
Studii complexe pe care le vom efectua în continuare vor arăta şi alte particularităţi ale unor astfel de structuri interioare ale corpurilor noastre fluidice.

Dictionar