01. Energie fundamentală

01. ENERGIE FUNDAMENTALĂ: GENERALITĂŢI

I. DEFINIRI: 

1. ENERGIA FUNDAMENTALĂ este o formă existenţială de energie cu densitate unică la origine, într-un spaţiu nedefinit de caracteristici locale, de caracteristici locale, temporale sau de altă natură, în ea însăşi fiind şi spaţiu, şi caracteristici pe care le-am numi în modul general posibilităţi şi potenţial de transformare, structurare şi determinare pentru ea însăşi şi pentru structurile primordiale care s-au format în existenţa sa nestructurată.

2. MONADĂ: Este cea mai simplă formaţiune energetică cu structură interioară stabilă, formată în, și din energie fundamentală, înafara oricăror Centre de evoluție, prin aglomerări de celule energetice fundamentale, care are potenţial de manifestare autonomă (forme incipiente de percepție, mişcare, orientare în spaţiu).

3. CENTRU DE EVOLUŢIE: este un spaţiu protejat, finit, delimitat prin pături energetice puternic compactizate, aflat în energia fundamentală infinită şi eternă, creat de monade înalt evoluate pentru autoprotecţie şi învăţături de orientare în manifestări proprii și altor monade începătoare.

4. UNIVERSURI: sunt structurările generale interioare ale unui Centru de evoluţie, creaţii de o deosebită complexitate în spaţiul energetic fundamental al Centrului, realizate pentru desfăşurarea protejată a evoluţiilor monadelor, după cum se dezvoltă puterile lor energetice şi după cum decurg sarcinile evoluţiilor lor.

II. IDEI PRINCIPALE

1. Energia fundamentală este esenţa, fundamentul vieţii, generatoare a tuturor structurilor care se autoformează din, şi în ea însăşi în acelaşi timp. 

2. Spunem că ea este eternă şi infinită, însă esenţa ei este atemporală şi aspaţială, în ea însăşi este generatoare de spaţiu şi timp, de particularităţi proprii, de potenţialităţi şi posibilităţi de manifestare a potenţialului său latent.

3. Formarea structurilor primordiale:

– puncte-impuls primordiale formate în energia fundamentală determină începutul autoformării tuturor structurilor din ea însăşi;

– structurile autoformate în energia fundamentală: bule, fire de toate felurile se înglobează unele pe altele sau se sparg şi se împrăştie creând şi forţe de impuls pentru mişcare şi transformare, şi transformările propriu-zise. 

4. Structurile stabile: monadele se dezvoltă în continuare, oferind posibilităţi de dezvăluire a unui şir practic infinit de forme de potenţial şi posibilităţi de manifestare şi dezvoltare a formelor de potenţial (a potenţialităţilor), odată cu creşterea gradului lor de conştientizare. 

III. DETALII, DISCUŢII

Energia fundamentală este o formă existenţială de energie cu densitate unică la origine într-un spaţiu nedefinit de caracteristici locale, de caracteristici locale, temporale sau de altă natură, în ea însăşi fiind şi spaţiu, şi caracteristici pe care le-am numi în modul general posibilităţi şi potenţial de transformare, structurare şi determinare pentru ea însăşi şi pentru toate structurile primordiale care s-au format în existenţa sa nestructurată. 

Orice forme structurate care apar pe parcursul existenţei sale lasă însă întotdeauna energia fundamentală în infinitatea ei, care cuprinde în ea spaţiul şi timpul, potenţial şi posibilitate de manifestare a acestui potențial, astfel încât ea există în continuare: şi în stare liberă, şi ocupând în acelaşi timp şi spaţiul structurilor sale, fără ca structurile să disloce un volum egal cu al structurilor din ea însăşi. Cu alte cuvinte, ea poate să pătrundă, să scalde orice structură, indiferent de natura modului în care pătrunde și prin esența și puterea ei, dar și suplimentar în structuri, atrasă de ele prin funcțiunile lor: structuri care sunt ele înseşi energie pură cu diferite grade de densitate obţinute prin compactizarea energiei fundamentale în ea însăşi. Ea poate astfel să se compactizeze în ea însăşi sau să se decompactizeze (să se comprime şi să se decomprime) în funcţie de condiţiile pe care le are, revenind mereu la forma iniţială dacă nu sunt condiţii de păstrare a formelor, structurilor, oricât de simple sau de complexe ar fi ele. 

O numim energie datorită impulsurilor vitale pe care le oferă structurilor proprii, autoformate conjunctural prin schimbări de densităţi pe spaţii extrem de mici, mult-submicroscopice, care au condus din primul moment la formarea tuturor impulsurilor din care au decurs cele ulterioare. Cu alte cuvinte: prin momente de schimbare de densitate în masa infinită a energiei aflată în stare total liberă, a fost nevoie de o clipă de schimbare punctiformă pentru ca în acelaşi timp să apară, în densitatea deja schimbată, alte asemenea puncte – în mai multe părţi simultan sau în momente foarte apropiate unele de altele. Şi din acel moment a apărut şi s-a derulat fără încetare schimbarea permanentă a aspectului energiei fundamentale prin începutul autoformării structurilor primordiale. La început asemenea structuri s-au format prin apariţia unor bule care treptat s-au unit între ele sau s-au spart formând bule din ce în ce mai mici. Dintre ele, sub puterea presiunilor în aglomerări locale, ele s-au aplatizat formând ori straturi, ori fire de mărimi diferite, de forme diferite, densităţi diferite, care se înglobează unele pe altele sau se sparg împrăştiindu-se şi formând fluxuri sub puterea forţei deplasărilor din timpul modificărilor. 

La origine, în stare fără impulsul original, nu existau stări definitorii pentru diferenţele care formează particularităţi, pentru că ele nu existau şi, prin comparaţii, nu se putea defini ceva; iar mai presus de orice, nu exista vreo conştienţă care să folosească ceva din proprietăţile existente în stare latentă. În timpuri îndelungate a apărut prima conştientizare – extrem de simplă comparativ cu ceea ce azi numim conştientizare, dar totuşi fiind rădăcina a ceea ce percepem azi. Iar această formă de conştienţă a apărut uneia din structurile mai complexe cu elemente independente, nu înglobate: doar atrase între ele suficient de puternic pentru a-şi păstra atracţiile între ele. O asemenea structură o numim azi monadă. A fost o conştientizare a unei folosiri a energiei fundamentale, precum şi a altor structuri autoformate asemenea ei însăşi, ajunsă într-un asemenea stadiu de trăire proprie cu secvenţe memorate, care să formeze conştienţă. Abia în acel moment se poate spune că toate cele existente au început să prindă sensurile care, prin dezvoltări uriaşe de potenţial, au ajuns şi la stadiul de conştienţă pe care îl cunoaştem (foarte puţin totuşi) azi. Prima formă de conştienţă, ca să existe, a trebuit să parcurgă alte stadii anterioare, fără conştienţă de sine sau de exteriorul său, astfel încât atunci când a apărut, ea s-a putut manifesta doar pentru că deja existau diferenţieri de structuri din care s-a ajuns la formarea ei: cu alte cuvinte conştienţa a apărut pentru că monada a avut percepţii ale diferitelor forme, structuri, în mediul fundamental de energie. Aşadar între timpul primului impuls de schimbare a densităţii energiei şi apariţia primei monade conştiente de mediul în care s-a format, s-au autoformat multe alte structuri simple de mărimi diferite, cu caracteristici diferite, cu mişcări diferite şi viteze de deplasare diferite, chiar dacă primele forme de conştienţă nu le-au putut defini pe toate aşa cum suntem noi azi capabili s-o facem. 

Să reţinem faptul că energia fundamentală este în esenţa ei atemporală şi aspaţială, dar prin cele ce se petrec în infinitatea ei este generatoare de spaţiu şi de timp, măsurabil prin evoluţiile care se petrec în esenţa ei.

În timpul scurs de la acele prime evenimente primordiale din energia fundamentală până la noi, acum, s-au format organizări uriaşe, extrem de complexe, în care însă nu se mai află primele structuri autoformate: acele puncte, spaţii extrem de mici, primordiale, care au schimbat definitiv forma energiei fundamentale, chiar dacă ea şi-a păstrat în totalitate esenţa, particularităţile fundamentale, potenţialul infinit şi posibilităţile creatoare de noi forme de potenţial, ori manifestarea celor vechi – ştiute între timp de structurile pe care azi le numim monade sau neştiute nici măcar de cele mai vechi. Asemenea puncte sau micro-spaţii nu mai există, s-au dizolvat în macro-structurile din valurile de eternităţi trecute din acel moment „zero” din care au început să curgă toate caracteristicile, particularităţile şi posibilităţile care eliberează formele de potenţial, latent doar până la un moment dat. Dar o parte din celulele fundamentale (cele mai mici structuri autoformate în energia fundamentală în stare liberă) care au fost înglobate în primele monade ce au supravieţuit mişcărilor şi circulaţiilor primordiale, au intrat în componenţa unor forme mai complexe şi există şi acum în cadrul celor mai vechi formaţiuni complexe pe care azi noi le numim Centre de evoluţie: aceste Centre fiind spaţii limitate, dar cu posibilităţi de dezvoltare, complex organizate odată cu trecerea timpului şi creşterea experienţei monadelor, care protejează monadele ce intră în evoluţii val după val, permanent, pentru ca ele să-şi păstreze fiinţa, să-şi formeze şi îmbogăţească conştienţa proprie şi apoi conştiinţa.

Formaţiunile primordiale nu au avut iniţial o structură interioară însă prin înglobări, spargeri, dar şi întăriri proprii prin acumulări suplimentare de energie, au rezultat primele structuri. Bule extrem de mici, dar cu energie suficientă pentru a se atrage unele pe altele, pe care le putem numi celule energetice fundamentale, au format mici grupuri protejate de rupturi inerente prin însăşi energia din jur atrasă şi compactizată între ele şi în jurul lor: pe care le numim azi monade. 

Monadele au descoperit treptat, şi au cercetat permanent modul de trăire şi manifestare propriu şi ale altora din jurul lor, iar pe de altă parte au cercetat şi au descoperit că sunt singurele forme în stare de a conştientiza: de a se conştientiza pe ele înseşi, mediul înconjurător, alte formaţiuni (monade) asemănătoare lor şi toate felurile de bule pe care le descopereau şi le înţelegeau existenţa pe măsura creşterii energiei proprii. Au înţeles creşterea tuturor prin înglobare de energie fundamentală care le scălda tot timpul, precum şi creşterea experienţei de mişcare, de cunoaştere, de conştientizare pe măsura creşterii acuităţii simţirilor lor. Însă permanent au înţeles faptul că în primul rând este necesar să înţeleagă mediul exterior pentru a ajunge să se înţeleagă pe ele înseşi şi, în acelaşi timp, modul în care este necesar să se ferească de ceea ce poate ajunge să le distrugă – aşa cum au înţeles că se pot petrece lucrurile împrejurul lor. Din percepţiile care creşteau – oricât de lent la acele începuturi, foarte puţin în perioade foarte lungi de timp – înţelegerile care se adunau conduceau către importanţa celor din jur: ca mediu energetic fundamental – şi a celor mici, şi a celor mari, şi de orice mărime ar fi existat între ele. Dar în plus, percepţiile energiei fundamentale ca mediu de trai şi de hrănire pentru sine şi celelalte forme din jur, au condus la înţelegerea particularităţilor energiei din structuri comparativ cu caracteristicile generale ale energie în stare liberă. Tocmai la acel nivel primar percepţiile sunt mult mai mari – căci altele nu existau în acel moment al dezvoltării monadelor, altele care să le atragă atenţia încă, chiar dacă existau şi altele, neconştientientizate încă. Şi pe acelea le vor descoperi treptat, pe măsura creşterii puterii lor interioare şi a capacităţilor lor de simţire (pe care le numim azi mai complex percepţii). În diferite stadii de dezvoltare proprie pe care le conştientizau au descoperit că le memorau, le pot folosi şi se pot aduna sub forma celei pe care azi o numim experienţă. 

Vom discuta în studiile viitoare, în detaliu, despre formarea monadelor şi evoluţiile lor în mediul natural şi în construcţiile ample ale Centrelor de evoluţie. 

Ceea ce numim azi potenţial şi posibilităţi de manifestare a acestui potenţial al energiei fundamentale au ieşit din starea latentă şi s-au dezvăluit din ce în ce mai amplu, mai complex, prin intermediul acestor structuri, monade, care au ajuns să conştientizeze şi propria individualitate, şi grupurile din care fac parte, şi pe cele care au contribuit la formarea unor termeni de comparaţie, şi alte forme care au condus la autoformarea lor proprie, altele care au contribuit la dezvoltarea lor. Au descoperit că sunt forme minuscule, dar complexe în felul lor, care au ajuns la primele feluri de înţelegeri, în timp ce formele uriaşe au constituit medii de trăire, în care au fost mai mult sau mai puţin protejate de alte circulaţii exterioare. 

Fiecare grup de monade care se dezvoltau astfel a înţeles astfel toate cele existente în jurul lor, şi le-au folosit în dezvoltarea proprie şi a celor care li s-au alăturat în timp. Le-au perceput şi le-au înţeles şi pe cele care s-au autoformat şi s-au dezvoltat atunci când ele nici nu existau încă, dezvoltându-se toate în acelaşi timp, chiar dacă în forme diferite, cu viteze diferite, învăţând mereu unele de la altele.

Primele monade au învăţat să se reunească şi în timp să se manifeste unele faţă de altele, dar mai târziu au învăţat:

– să ajute şi pe altele să li se alăture;

– să ajute pe altele lăsându-le să se dezvolte singure, dar protejându-le să nu-şi dezmembreze grupul astfel deja format pentru a se întări singure, mărindu-şi astfel puterea, influenţa ca grup pentru a rezista altor grupuri mai mari sau mai mici – dar mai puternice. 

Asimilări ale altora în grupul propriu sau dezmembrări ale grupului propriu, în timp, sunt bune la început, creează experienţă în plus, care duce la întărirea memoriilor, folosirea experienţei prin aplicări pe loc, dar şi în viitorul evoluţiilor personale: pe care şi ele, şi monadele ajutate în diferite feluri nu le ştiu de la început, dar şi le vor aminti pe cele dintâi şi le vor folosi când vor avea posibilităţi personale. În acest fel, monadele de pretutindeni au învăţat că potenţialităţile energiei fundamentale se manifestă şi în esenţa ei liberă, şi în structurile care sunt mici, finite, în egală măsură. Iar prin compactizarea permanentă a energiei fundamentale în ele, potenţialităţile se manifestă mult mai repede, şi ele îşi creează, cu sau fără intenţie, posibilităţi de schimbări care le măresc înţelegerile şi le determină apariţii de noi manifestări. De asemenea, se manifestă mult mai repede posibilităţile de creare de condiţii de apariţie a potenţialităţilor dacă monadele conştiente se adună în grupuri din ce în ce mai mari, structurate şi protejate după cum apar necesităţile, dacă intră unele cu altele în comunicare, relaţionare şi deplasare dintr-un mediu în altul. Şi nu numai grupurile cu indivizii lor au de înţeles ce se petrece cu ele, dar cele mai experimentate pot înţelege tot mai multe potenţialităţi – chiar dacă nu au încă posibilităţi să se manifeste. Dar ştiind acest lucru se poate conlucra în direcţia creării de posibilităţi, autoconservării şi observării posibilităţilor care apar pe măsura creşterii puterii energetice a tuturor celor din complexul structurat pe care l-au creat în timp: în totalul lor – al Centrului de evoluţie şi, în interiorul lui, în toate structurile care s-au dovedit necesare să se creeze pentru evoluţiile protejate ale monadelor care intră, val după val, în Centrul de evoluţie. Asemenea structuri interioare ale Centrului le numim azi universuri, care sunt spaţii limitate, bule uriaşe pe care monadele cele mai avansate le pot fixa unele de altele sau le pot lăsa în stare de mişcare mai mult sau mai puţin redusă de la nivelul mişcării lor libere din infinitul energiei fundamentale. 

Astfel ajungem azi să putem discuta despre:

– energia fundamentală în stare liberă şi în stări structurate;

– evoluţii ale structurilor pe care azi le numim monade;

– universurile care formează, strânse la un loc, un Centru de evoluţie, iar când capacitatea unui Centru de evoluţie creşte enorm, monadele cele mai avansate creează ale Centre de evoluţie („puii” celor dintâi). Se formează astfel posibilităţi încă şi mai complexe de manifestare, să creeze în interiorul bulelor mari structuri mai mult sau mai puţin complexe: care de fapt devin locuri de desfăşurare a posibilităţilor de manifestare a potenţialului infinit al energiei fundamentale.

Din toate acestea, un lucru este cert pentru monadele cele mai evoluate de pretutindeni, aflate în relaţii extrem de avansate de percepţie şi colaborare din toate Centrele de evoluţie: ele descoperă permanent că nu există niciun aspect care să fie finit: nici în caracteristicile fundamentale ale energiei, nici în particularităţile de potenţial ale structurilor care ajung la un grad în permanentă avansare de conştienţă de sine şi de conştiinţă profundă a alegerilor către protejarea vieţii sub orice formă ar fi ea. 

 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
08. DESPRE VIBRAŢIA FUNDAMENTALĂ

I. DEFINIRI: VIBRAȚIA FUNDAMENTALĂ: este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de vibrație generată de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată…

07. PERCEPŢIA SUNETELOR FUNDAMENTALE

I. IDEI PRINCIPALE 1. Sunetul fundamental perceput, la fel ca şi luminiscenţa şi vibraţiile fundamentale, este format din: – sunetul fundamental al locului: compus din sunetul specific universului local (Universul Fizic, în cazul nostru),…

Dictionar