06. Energetică stelar-planetară

19. FORMAREA PĂRŢII FIZICE A PLANETEI; INFLUENŢA STRUCTURII MANŞONULUI ETERIC ASUPRA RELIEFULUI PĂRŢII FIZICE A PLANETEI

I. IDEI PRINCIPALE

1. După formarea manşonului eteric al planetei, structurile sale încep atragerea fluxurilor materiale fizice, care vor forma partea fizică a planetei:

– canalele groase atrag fluxuri energo-materiale fizice care vor constitui materiile cele mai dense: metale, cristale;

– canalele groase şi elementele matriceale continuă strângerea şi compactizarea materiilor fizice, care încep să reacţioneze fizic şi chimic unele cu altele, formând toate straturile de roci cunoscute azi;

– se formează materiile cu diverse stări de agregare: lichide (ape, petrol) şi gaze naturale;

– canalele împreună cu elementele matriceale şi cu radiaţia cea mai puternică ale spiritelor din întruparea planetă formează baza de aprindere a inelului de magmă, care determină finalizarea procesului de constituire a tuturor structurilor fizice, indiferent de starea lor de agregare.

2. Planetele sunt tinere sau bătrâne în funcţie de înaintarea în evoluţii a poporului spiritual propriu, care se manifestă prin susţinerea unui anumit număr de nivele de vibraţie: Pământul este o planetă tânără, care poate susţine prin forţele proprii 7 nivele de vibraţie (de la fizic la atmic); restul nivelelor sunt susţinute prin contribuţia de radiaţie a stelei (enesic, supraenesic şi alte câteva nivele care se percep mental sub formă opalescentă), care întreţin stabilitatea celorlalte nivele şi corporalitatea ajutătorilor planetari, dimensionali şi interdimensionali.

3. Manşonul eteric este format exclusiv din structuri eterice (canale eterice) cu vibraţii proporţionale cu nivelele diferite de vibraţie pe care le poate susţine planeta, ajutată şi de nivelele de vibraţie ale stelei care o guvernează. 

4. Modificările de relief nu se creează prin mişcare în planul eteric (canalele sunt fixe, imobile, creând stabilitatea reliefului), ci prin diferenţele de vibraţie între canalele foarte groase şi plajele celor subţiri şi relativ scurte. 

5. Alte modificări de relief au loc prin circulaţia fluxurilor în exteriorul şi interiorul planetei, prin corzile şi canalele planetei, prin variaţia de vibraţie planetară şi zonală, prin mişcări ale magmei sub presiunile născute de mişcări ale galaxiei, ale sistemului stelar şi ale planetei în cadrul galaxiei. 

II. DETALII, DISCUŢII

a. FORMAREA PĂRŢII FIZICE A PLANETEI

Să reţinem faptul că odată constituită partea eterică a manşonului nostru matriceal, prin elementele sale matriceale, el începe să strângă filamente materiale fizice (cu vibraţia naturală cea mai joasă a planetei), în partea sa cea mai puternic radiantă: în interiorul şi în jurul marilor canale eterice, şi apoi toate la un loc – partea eterică şi partea fizică deja formată – atrag împreună alte bogate fluxuri energo-materiale care vor completa peisajul fizic al planetei. Pe scurt, fazele acestui proces au fost următoarele:

1. Mai întâi se formează primele conglomerate pământoase care vor deveni treptat cele mai dense, sub înalta putere radiantă a canalelor: este vorba despre metale şi cristale, care la început nu arată astfel cum le ştim noi acum, ci sub forme diferite pământoase, ca pământuri extrem de dense (care nu mai apar în peisajul planetar în această stare acum, acest proces fiind de mult terminat), cu densităţi diferite însă, după cum este şi puterea canalelor care atrag şi compactizează fluxurile în interiorul lor. 

Elementele matriceale sunt mici, fine structuri independente, cu vibraţie foarte înaltă, dar tot din nivelul eteric, cu sensibilitate la vibraţii extrem de mare comparativ cu canalele manşonului. Ele se dezvoltă din energii radiante din structuri care favorizează trecerea razelor care au vibraţie mai înaltă, din nivelul astral, fără ca aceste raze astrale să aibă puterea de a crea canale în acest manşon; ele contribuie substanţial, în funcţie de variaţiile vibraţionale ale planetei, la crearea unui anumit tip de peisaj eteric, urmărit prin planificările totale ale întrupării poporului spiritual ca planetă. Printre alte roluri ale lor, ele contribuie la această strângere de materii fizice, în feluri diferite, în timpuri diferite, iar materiile strânse se transformă în continuare reacţionând fizic şi chimic între ele, unele cu altele. Se formează împletiri de diferite forme de materii, aşa cum le ştim azi din cunoaşterile fizice ale planetei. Dar planeta mai aşteaptă un eveniment pentru ca transformările să fie bogate şi să determine încă mult mai multe şi puternice transformări.

2. Tot canalele şi elementele matriceale contribuie, după cum curg însă alte fenomene: variaţiile vibraţiei planetare (şi planetare, şi zonale, aşa cum ştim acum), la crearea unor materii fizice, dar fluide ca stare de agregare: ape, petroluri, gaze naturale, care sunt răspândite în toată masa manşonului. Iar mai departe, prin poziţia grupată a celor mai avansate spirite ale poporului spiritual al planetei, se formează un cerc de radiaţie extrem de puternic care favorizează, la un anumit moment al acumulărilor şi modificărilor materiale, aprinderea şi arderea unor substanţe lichide, solide şi gazoase, sub radiaţia neîntreruptă a acestui grupaj de spirite extrem de puternice, care primesc, distribuie şi suportă în plus şi radiaţia venită de la steaua care le-a creat tuturor condiţii de întrupare. Astfel se formează inelul de magmă al planetei: care la orice planetă se aprinde şi creează condiţii pentru consolidarea planetei ca atare. În paranteză fie spus, acolo unde sunt mai multe popoare de spirite, întrupate în ceea ce numim stea, cu ajutorul radiaţiei venite de la centrul, nucleul galaxiei, materiile strânse într-o primă fază se aprind în totalitate şi formează ceea ce numim o stea. 

Aşadar, planeta nu este la origine bulgări de materie arzândă desprinse din stea, şi astfel magma, stratul de lavă fluidă al planetei nu este ceea ce a mai rămas din ea sub scoarţa răcită de la suprafaţă. 

b. PARTICULARITĂŢI CONTINENTALE

Este foarte importantă şi distribuţia canalelor eterice, pe lângă dezvoltarea (grosimea) şi vibraţia lor. În viaţa populaţiilor umane, canalele perpendiculare pe scoarţa Pământului au fost folosite în construcţia aşezărilor (oraşelor) din societăţile din străvechimi (înainte de ultima glaciaţiune). Primele oraşe au fost create de entităţile transcedentale, care au creat specia umană şi, în paralel, au pus bazele oraşelor în care aveau să-şi deruleze vieţile şi evoluţiile rezidenţii şi ajutătorii lor avansaţi întrupaţi în rândurile rezidenţilor. Oraşele erau create în jurul unui canal eteric perpendicular pe pământ şi, în continuare, astfel de oraşe transcedentale s-au dezvoltat prin mărirea populaţiei care şi-a creat noi locuinţe sub îndrumarea ajutătorilor lor. În continuare clădirile create de transcedentali au rămas intacte până în timpul ultimei glaciaţiuni (adică cca. 40 milioane ani) cu vibraţia materiilor foarte înaltă, aceea a materiilor planetare din vremurile venirii transcedentalilor în stratul nostru dimensional, create cu o compactizare extrem de puternică, tocmai pentru a dăinui atât de mult timp, ajutând toate populaţiile care le-au locuit de-a lungul timpului. În toată această perioadă, chiar dacă energia materiilor a mai pierdut din vibraţia iniţială (dar nu foarte mult, având şi păstrând imaginea extrem de luminoasă, confundată cu cristale uriaşe în mijlocul aşezărilor umane), canalul din centrul aşezării a vitalizat permanent toate clădirile, vechi şi noi, ajutând populaţiile să suporte schimbările de vibraţie prin care trecea Pământul. 

Pe de altă parte, alte noi aşezări pe care le-au realizat oamenii de-a lungul timpului nu au mai avut întotdeauna amplasarea în jurul unui asemenea canal, ci doar dacă au fost aşezări ale ajutătorilor planetari (pădureni, munteni, insulari), căci rezidenţii trebuiau să se adapteze permanent la schimbările de vibraţie, dar nu în ritmul rapid de schimbare a vibraţiei fluxurilor în circulaţie planetară, ci mai încet, adaptându-şi creaţia la toate necesităţile lor de destin, pe lângă creaţiile materiale, comportamentele, relaţiile, comunicarea, hrănirea şu deplasarea lor: toate făcând parte din sarcinile evoluţiilor lor. 

Distribuţiile în teritorii adică canale groase, cu structuri interioare care arată nu numai puterea energetică a planetei, ci şi radiaţii ale stelei care contribuie la stabilitatea structurilor, care se împletesc cu cele mai subţiri şi mai scurte adică cele care se formează numai prin puterea radiantă a planetei – au fost folosite de oamenii cunoscători în străvechimi, dar şi după ultima glaciaţiune o perioadă destul de lungă de timp, sub îndrumarea Moşilor popoarelor, alături de Călătorii lor, de Învăţătorii şi Măiaştrii din interiorul aşezărilor de pretutindeni. Nu este deloc rău să cunoaştem câte ceva deocamdată din asemenea distribuţii folosite de omenire în toate timpurile: 

1. În continentul A’Tlan (din care au rămas azi Europa şi America de Nord, despărţite de Oceanul Atlantic), canale dispuse perpendicular pe scoarţa Pământului sunt relativ dese (şi eu am greşit confundându-le pe cele perpendiculare cu corzi stelare şi planetare; dar nu este de loc aşa: coardă stelară este doar una, care străbate planeta pe la polii ei: intră pe la polul nord şi iese pe la polul sud, după sensul de curgere a fluxurilor energo-materiale prin coardă). 

Este de reţinut faptul că pentru aşezările umane străvechi s-au folosit doar locurile cu un singur canal perpendicular gros, cu foarte multe structuri (canale) interioare. Acel canal gros perpendicular pe suprafaţa pământoasă era înconjurat pe o suprafaţă foarte largă de teren de canale subţiri, scurte: doar asemenea situaţii planetare erau luate în considerare de entităţile transcedentale care au creat primele oraşe. 

2. În Cian (actualul continent Asia) stabilitatea este foarte mare, dar se sesizează faptul că un oraş cu un canal perpendicular în mijloc are o stabilitate încă mult mai mare. Această perpendicularitate nu este un fenomen întâmplător, ci este o formaţiune de întrupare normală pentru multe planete: sunt regiuni planetare cu stabilitate mare faţă de regiuni cu instabilitate mare – aşa cum pe Pământ au fost întotdeauna regiuni cu instabilitate mare: spre exemplu – în Pacific, zona în care s-a rupt mai întâi continentul Mu, apoi în mijlocul continentului A’Tlan, care şi el s-a rupt mai târziu. Au fost locuri care au determinat populaţiilor orientarea în situaţii deosebite, cu care prilej au învăţat extrem de multe lucruri, specifice acestei planete. 

Diferenţele punctuale nu sunt mari iniţial, atunci când vibraţia planetei este foarte înaltă, dar pe măsură ce vibraţia medie planetară scade susţinut (ca urmare a diminuării constante a vibraţiei planetei), diferenţele de la o regiune la alta, datorate acelor puncte de diferenţă vibraţională, se măresc provocând rupturi în plăcile continentale (să nu uităm faptul că, la început, a existat un singur continent – Pangeea, din care treptat s-au rupt şi astfel s-au format continentele: pe măsura diminuării permanente a vibraţiei planetei). 

În unele regiuni trecerea de la un nivel de vibraţie la altul este foarte lină, abia simţită de la un canal la altul, de la o plajă la alta, aşa cum este cazul marelui teritoriu Europa-Asia: în dreptul munţilor Ural plaja vibraţională se schimbă – însă lent, nu brusc, şi astfel nu s-au produs niciodată rupturi. 

În alte regiuni există o diferenţă mare de vibraţie de la un canal la altul, de la canalele mari la plaje întinse de canale subţiri, cu vibraţie mult mai joasă dând naştere la falii în relieful fizic, pământos. 

Vom discuta în alte studii despre felul în care omul a putut în vechime să mlădieze astfel de diferenţe pentru crearea unor megaliţi care să dureze destul de mult în vremurile schimbătoare. 

Dacă plajele de canale sunt diferite la suprafaţă dar cu caracteristici asemănătoare în adâncime, în profunzimea plăcii tectonice, se pot crea rupturi doar de suprafaţă, rifturi, găuri mari în care năvălesc apele subterane sau se unesc cu altele din apropiere, aşa cum s-a format la jumătatea continentului A’Tlan Oceanul Atlantic, despărţind continentul în două părţi, iar laguna care s-a format iniţial după prima ruptură s-a scufundat imediat după ultima glaciaţiune. Istoria acestor evenimente este foarte frumoasă şi ne vom ocupa de studierea ei la vremea potrivită. 

c. DETALII PRIVIND FORMAREA PĂRŢII FIZICE A PLANETEI

Structurilor interioare ale canalelor eterice sunt tot canaliforme, cu vibraţia lor diferită de la un canal interior la altul (nu le-aş numi chiar subcanale, nu cred că este coresct doar pentru simplificarea exprimării) – dar fiind toate subnivele ale nivelului eteric, care vitalizează întregul biosistem al planetei. După cum au loc diferenţierile dintre canalele interioare şi plajele de canale de toate felurile şi în toate direcţiile, au loc şi acumulările felurilor diferite de fluxuri de materii fizice, care formează partea fizică a planetei, straturile de roci ale părţii pământoase, la fel se formează partea apoasă (lichidă în general) şi partea gazoasă a planetei. Aşa stau lucrurile pe planeta noastră, pentru că alte planete asemenea structuri (precum şi altele cu alte forme) au alte distribuţii şi forme când este cazul tot de canale, de structuri interioare ale canalelor, specifice altor forţe spirituale ale popoarelor de spirite care se întrupează în forme diferite ca acumulări fizice şi fluidice, precum şi diferite ca stări de agregare ale materiilor fizice şi fluidice deopotrivă. 

De asemenea este foarte important de luat în consideraţie forţele radiante împletite ale planetei cu ale stelei care i-a creat condiţii necesare întrupării poporului său spiritual: nu trebuie să pierdem din vedere aceste forţe care dau stabilitate manşoanelor şi structurilor lor interioare. Distribuţia razelor stelei nu este de loc întâmplătoare, buclele stelei urmează distribuţii fixate prin destinul ei, al planetelor pe care le guvernează şi al planetoizilor lor. 

Pe de altă parte, planetele tinere nu sunt cele după timpul din cadrul întrupării în curs de desfăşurare – şi acest lucru este valabil pentru orice întrupat – ci după etapa de evoluţie a poporului spiritual întrupat. Concret, aceasta se traduce în întrupare după numărul de nivele de vibraţie pe care le poate susţine, conform dezvoltării radiaţiei sale totale. Un număr mare de nivele arată o stea sau o planetă bătrână din punct de vedere evolutiv, cu radiaţie mai bogată conformă unei evoluţii îndelungate. Adică nivele mai multe în sistemul de valori ale stelelor sau ale planetelor din aceeaşi zonă a universului: cele cu evoluţie puţină sunt în zona I a universului, cu evoluţie mai multă în zona a II-a şi cu ultima formă de evoluţie stelară/planetară + biosistem în evoluţiile primare – în zona a III-a a universului, zona galaxiilor ca formă comună de întrupare simultană a unui mare număr de popoare spirituale (urmăriţi studiul Zonele Universului Fizic). 

Pământul are o radiaţie de 7 nivele personale de vibraţie: de la nivelul pe care îl numim azi fizic (cu vibraţia naturală cea mai joasă) la nivelul dumnezeiesc (sau atmic). În primul manşon al planetei întâlnim 7 nivele diferite de vibraţie (de la fizic la atmic, cu valorile cele mai înalte ale lor), iar în manşonul al doilea eteric, unde se află partea fizică a planetei, canalele manşonului eteric au de regulă un număr de 7 subnivele vibraţionale în nivelul eteric, dar întâlnim frecvent canale cu câteva nivele mai înalte decât 7 subnivele – cel puţin două nivele în plus pe care le cunoaştem: enesic şi supraenesic, dar şi alte nivele superioare care apar observatorului mental cu aspect opalescent, sidefiu.

Este mai dificil să gândim în nivele şi subnivele eterice proporţionale cu nivelele cu vibraţii diferite – de la fizic la supraenesic şi superioare acestora. Dar măcar să ne facem o idee asupra acestor aspecte, căci ne vor fi de mare folos în viitor, nu numai prin înţelegerea vibraţiilor în care trăim fizic, ci şi în călătoriile noastre astrale conştiente, la care vom ajunge cu toţii în viitorul foarte apropiat. 

Deşi nu ajung aceste raze ale stelei, cu vibraţia foarte înaltă în manşonul nostru, care este (repet) eteric în totalitatea lui, influenţa acestor raze foarte puternice şi cu vibraţie foarte înaltă se resimte direct în structura interioară a manşonului nostru: canalele cu vibraţie foarte înaltă au foarte multe subnivele ale nivelului eteric, dar şi cele cu grosime medie şi subţiri au multe subnivele, necesare pentru multitudinea de grupări spirituale ale biosistemului planetei, atât de variat cum îl ştim azi. 

Este de reţinut şi faptul că acele canale foarte groase nu cuprind chiar toate subnivelele cele mai joase (sunt suficiente cele mai subţiri, care au canale interioare cu multe subnivele, pentru a fi de folos multor specii de vieţuitoare mărunte ale biosistemului). Canalele groase nu le cuprind pe cele cu vibraţii joase pentru a nu dezorienta biosistemul mărunt al planetei cu subnivelele lor foarte înalte. Dar ele sunt de un real folos mamiferelor şi oamenilor, asigurându-le o stabilitate vibraţională necesară în lumea noastră atât de greu de suportat. 

De aceea şi corporalitatea generală a oamenilor are 7 nivele obligatoriu: de la fizic la dumnezeiesc (atmic) – şi maximum 8-10 % din populaţia umană are susţinere energetică pentru încă două feluri de corpuri în plus – enesic şi supra-enesic, pentru cei pe care îi numim ajutători planetari – secundari ca nivel de evoluţie, care au terminat evoluţiile lor primare. Corpurile aflate în plus, ale acestor ajutători planetari, au la rândul lor mici structuri celulare cu vibraţii superioare celor din care sunt realizate corpurile: necesare pentru stabilitatea vibraţiilor majoritare – chiar şi corpurile dumnezeieşti ale restului populaţiei în evoluţie primară au astfel de mici structuri celulare cu vibraţie superioară, care asigură stabilitatea vibraţională a întregii corporalităţii umane. Entităţile dimensionale şi interdimensionale care lucrează şi pe Pământ au o corporalitate care cuprinde corpuri întregi din materii cu vibraţiile acestea foarte înalte (pe care, atunci când ne este permis le putem întezări numai mental, cu aspect opalescent sau sidefiu). 

Oricum, asemenea canale interioare ale celor mai groase canale eterice, cu vibraţia lor eterică foarte înaltă, sunt în interiorul cel mai profund al canalelor groase, astfel încât puterea lor radiantă uriaşă este filtrată de celelalte canale din totalul canalului eteric gros: nu pentru că etericul acela foarte înalt ar dăuna cu ceva vieţuitoarelor – ci pentru că nu ar mai impulsiona corpurile eterice ale vieţuitoarelor să înveţe să se întreţină singure, nu ar impulsiona omul şi toate celelalte vieţuitoare să se hrănească, pentru a-şi susţine hrana şi protecţia corporală. 

Numai omul beneficiază de reducerea acţiunilor şi manifestărilor legate de hrănire, şi doar la vibraţii foarte înalte, atunci când se hrăneşte foarte rar. Dar oricum evoluţiile în vibraţii înalte şi corporalitate optimă pentru traiul său include întotdeauna şi hrănirea pentru a nu se dezobişnui de hrănire, având în vedere necesitatea pentru vremurile cu vibraţie foarte joasă, când hrănirea şi protecţia (mai ales a corpului fizic împotriva frigului, dar şi pentru construcţii, aşa cum bine ştim acum) sunt unele dintre principalele căi de trăire, de manifestare în relaţii, etc., iar hrănirea prin osmoză, majoritară în vibraţii înalte, devine în vibraţii joase insuficientă din cauza reducerii volumului multor straturi ale corpurilor fluidice. Toate sunt gândite pentru impulsionarea tuturor manifestărilor evoluanţilor, indiferent de condiţii le trai şi susţinerea corporală. 

Să revenim: Pământul este deci o planetă cu un popor de spirite tânăr, ale cărui raze cu vibraţie foarte înaltă nu ajung în manşonul care susţine partea fizică; numai razele cu vibraţie în nivelul eteric şi astral ajung în acest manşon şi în manşonul următor, dar cele astrale nu pot forma aici canale, însă întăresc prin radiaţia lor manşonul eteric în totalitatea lui. Razele astrale, în paranteză fie spus, formează în manşonul următor structuri care sunt spaţiile (zonele) de autostabilizare vibraţională

Canalele eterice, să reţinem, nu au nici o mişcare în planul manşonului eteric, dar materiile fizice pe care le atrag şi care formează straturile pământoase, lichide şi gazoase ale planetei au o instabilitate în timp – fără însă să părăsească spaţiul matricei sale eterice. Această instabilitate provine din diferenţele dintre lungimea şi grosimea canalelor, cu trecerile bruşte de la o putere mare de radiaţie (a canalelor mari, groase) la întinderi (plaje) de canale mai scurte şi mai subţiri, cu o putere radiantă mult mai mică. În acest fel are loc o mişcare permanentă a straturilor, sub acţiunea factorilor atmosferici şi tectonici – plăcile tectonice fiind influenţate de:

– circulaţia bogată şi rapidă a fluxurilor prin coarda stelară şi prin canalele planetei, diferită de la un manşon la altul, cu o vibraţie în permanentă schimbare şi care facilitează schimburi de fluxuri pentru corporalitatea planetei şi a biosistemului ei;

– mişcarea stratului de magmă sub presiunile circulaţiei efective planetei în galaxia ei, prin spaţiile cosmice, dar şi mişcării permanente a sistemelor stelare şi planetare în cadrul propriei galaxii, a planetei în jurul axului ei şi în jurul stelei sale, care o guvernează.

Toate oferă modificări mai mari sau mai mici în timp, necesare în primul rând şi planetei însăşi, şi biosistemului ei, acelei părţi din biosistem care nu se poate deplasa încă prin cosmos, de la o planetă la alta, de la un sistem stelar la altul, de la o galaxie la alta, şi care astfel necesită condiţii variate pentru evoluţiile lor, pentru creşterea experienţei de manifestare. Asemenea condiţii sunt astfel create pe planeta proprie prin adaptările la schimbări, fără de care evoluţiile ar fi mult mai lungi şi obositoare în toate fazele evoluţiilor primare. 

Să ne reamintim structura generală a planetei noastre: 

Componentele structurii totale ale planetei Pământ

Legendă:

1/2 = Nodul (1) corzii stelare care constituie nucleul planetei, împreună cu „cămaşa” – „dublura” pliurilor nodului corzii stelare şi a porţiunilor de coardă stelară care străbate planeta (singura coardă care străbate efectiv planeta) (2), formată din materii cu vibraţia cea mai înaltă pe care poporul spiritual întrupat ca planetă le poate gestiona;

3. Primul manşon al planetei format din materii foarte dense şi cu vibraţii foarte înalte (care însă nu depăşesc vibraţia dublurii pliurilor nodului stelar);

4. Al doilea manşon – manşonul eteric cu un dublu rol: matriceal, creând tiparele părţii pământoase (cu părţile lichidă şi gazoasă) a planetei, precum şi rol de vitalizare pentru vieţuitoarele planetei;

5. Al treilea manşon este format din materii eterice cu vibraţii foarte înalte, în care se află spaţiile (zonele) din materii astrale destinate autostabilizării vibraţionale a tuturor vieţuitoarelor de pe planetă;

6. Al patrulea manşon este format din nou din materii diverse, cu vibraţii cuprinse în mai multe nivele de frecvenţă – şi cele ale planetei, dar şi ale tuturor planetelor care se află pe aceeaşi coardă stelară;

7. Puterea energetică a planetei creează în continuare corzi planetare pentru a se lega între ele (înafară de planetele care crează corzi pe care se vor constitui, pe acelaşi principiu, planetoizi naturali, matriceali), acolo unde este necesar pentru destinul lor. Aşadar nu între toate planetele de pe toate corzile stelare se constituie corzi de legătură, pentru ca aceste legături să nu obosească popoarele stelare care sunt întrupate ca planete, planetoizi şi biosistemele lor. 

Să reţinem faptul că dispunerile manşoanelor se desfăşoară în funcţie de structura nucleului planetei, pornind de la structura particulară a corzii stelare şi dispunerea buclelor nodului de pe coarda stelară pe care se va grefa întruparea poporului spiritual al planetei. Pentru că discutăm acum despre manşonul eteric care susţine partea fizică a planetei, să reţinem că formarea şi alăturarea canalelor manşonului este în funcţie de radiaţia din buclele nucleului, nodului de pe coarda stelară. În funcţie de compactizarea materiilor în bucle şi în partea materiilor care dublează buclele nodului, puternic radiante, vor avea loc atragerile de fluxuri energo-materiale şi compactizarea lor în fiecare manşon, în structurile fiecărui manşon, apoi în acumulările de materii fizice care formează straturile pământoase şi distribuţiile părţilor lichide şi gazoase ale planetei. 

Să reţinem şi faptul că fiecare planetă are o structură proprie: de la coarda pe care se formează noduri care creează condiţii pentru constituirea planetelor – care pot avea sau nu, la rândul lor, planetoizi (sau sateliţi naturali) matriceali (adică formaţi asemănător planetei pe coarda stelară, însă pe corzi constituite de planetă), sau planetoizi nematriceali, adică atraşi de planetă din circulaţiile cosmice de asteroizi sau comete, dar numai dacă planeta are putere de a atrage şi reţine asteroizi la nivele diverse de vibraţie zonală. Pământul nu are planetoizi matriceali, formaţi pe corzi planetare, ci numai atraşi – a mai avut un planetoid în plus în perioada cu vibraţie planetară foarte înaltă, dar pe care l-a pierdut în perioada când planeta a pierdut din puterea ei de atracţie şi reţinere, când:

– vibraţia zonală, deci şi planetară a devenit din ce în ce mai joasă;

– biosistemul planetei şi-a mărit mult volumul şi complexitatea: datorită venirii aici a blocurilor spirituale piramidale cu evoluţie avansată, care necesită pentru trai energie multă, dar concomitent şi venirea multor grupuri de evoluanţi aflaţi în călătorii preliminare deosebit de utile pentru evoluţiile lor proprii. 

Toate la un loc determină modificări mari, esenţiale pentru planetă – mai ales cele de relief care înseamnă schimbări de vibraţie la valorile cele mai joase cu care poporul spiritual întrupat ca planetă trebuie să se obişnuiască: şi planeta, şi vieţuitoarele ei, aşadar privind toate aspectele existenţiale ale vieţii şi evoluţiilor.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
18. CONCLUZII PRIVIND CANALELE ŞI CORZILE DIN UNIVERS

În primul rând să reţinem acele caracteristici care aseamănă sau diferenţiază canalele şi corzile din acest univers, ca să înţelegem în profunzime această parte a structurilor lumii în care trăim. 1. Discutăm…

17. CANALE MATRICEALE PE PĂMÂNT: PARTICULARITĂŢI ŞI DISTRIBUŢII

I. IDEI PRINCIPALE 1. Canalele fac parte din categoria structurilor fluidice matriceale ale Pământului, având un specific al stelei şi al celorlalte planete ale Soarelui – dincolo de cele specifice structurilor din galaxie şi din…

Dictionar