06. Energetică stelar-planetară

17. CANALE MATRICEALE PE PĂMÂNT: PARTICULARITĂŢI ŞI DISTRIBUŢII

I. IDEI PRINCIPALE

1. Canalele fac parte din categoria structurilor fluidice matriceale ale Pământului, având un specific al stelei şi al celorlalte planete ale Soarelui – dincolo de cele specifice structurilor din galaxie şi din sistemul stelar local: sunt specifice aşadar doar Pământului: şi ca vibraţie, şi ca formă, densitatea lor în structură – dar şi densitatea materiilor în structurile lor interioare; apoi ca lungimi, grosimi, etc. 

2. Forma, distribuţiile lor în spaţiile manşoanelor, densitatea materiilor care le constituie, toate celelalte particularităţi au la bază necesităţile evoluţiilor spiritelor care sunt întrupate: ale poporului spiritual al planetei, ale cărui radiaţii sunt direcţionate de canale, ale popoarelor spirituale care sunt în evoluţie intraplanetară, protejate şi ajutate de poporul spiritual al planetei, precum şi ale grupurilor de spirite care fac evoluţie temporară pe planetă. 

II. DETALII, DISCUŢII

Să reţinem faptul că fiecare planetă are o structură interioară a părţilor fluidice proprii specifică evoluţiei spiritelor sale întrupate. Această structură este formată radiant, adică atrăgând, cu puterea radiaţiei poporului de spirite întrupat (pe lângă influenţa radiantă a nodului corzii stelare), materii şi energii în jurul nucleului său (adică al nodului corzii stelare care îi creează condiţiile de fiinţare) şi formând astfel structuri din materii cu vibraţii diferite, structuri cu forme, densităţi diferite ale materiilor şi ale structurilor interioare. 

Noi discutăm la propriu DESPRE PĂMÂNT – o planetă care are:

1. O parte fizică: cu structuri fizice în diferite stări de agregare pe care le numim în mod general solide (pământuri, metale, cristale), lichide (ape curgătoare şi stătătoare) şi gazoase, aeriene (compoziţia fizico-chimică a atmosferei). 

2. Toate structurile fizice sunt acoperite, protejate şi hrănite energetic de manşoane eterice matriceale dense, dezvoltate şi variate în structurile lor interioare, formaţiuni constituite din fluxuri de materii cu vibraţii foarte înalte comparativ cu partea fizică. 

Toate acestea sunt susţinute şi întreţinute de puterea radiantă a nucleului planetei, format dintr-un nod al corzii stelare, aşa cum am discutat pe larg până acum. Dar să detaliem aceste constituiri în continuare, pornind de la nucleu:

1. Nodul corzii stelare: este baza de constituire a planetei; este format din pliuri strâns împletite ale corzii, formând astfel bucle strânse una peste alta, una în jurul altora, după puterea şi direcţiile de răspândire a forţelor radiante ale popoarelor de spirite întrupate ca stea. Această împletitură va determina o puternică forţă de atracţie asupra unor fluxuri energo-materiale cu vibraţii diferite, cu compactizări diferite. Toate aceste forţe radiante se întăresc pe măsura începerii întrupării poporului de spirite care va forma planeta în acest loc de pe coardă: o putere radiantă împletită, cu radiaţii care îşi păstrează individualitatea şi acţionează simultan. De puterea radiantă totală depinde şi puterea de atragere a fluxurilor, complexitatea lor vibraţională, puterea cu care fluxurile cu vibraţie înaltă pot atrage după ele fluxuri mai mult sau mai puţin bogate de alte fluxuri cu vibraţii asemănătoare. Cu alte cuvinte, nu numai că o astfel de împletire atrage fluxuri diferite, dar fiecare flux este purtător de diferite fluxuri, cu diferite vibraţii. Toate vor da şi o structură vibraţională specială a planetei în formare, dar şi forme specifice de compactizare a unor materii mai mult sau mai puţin variate - până la formele de relief fizic ale planetei în totalitatea ei. 

2. Din momentul începerii întrupării care va forma planeta, puterea radiantă a spiritelor planetei va atrage în continuare, pe fiecare bluclă şi pe fiecare pliu al buclelor nodului corzii stelare, materii cu vibraţiile cele mai înalte pe care ele le pot gestiona cu ajutorul radiant al corzii stelare. Aşadar nucleul are şi o parte – cea mai însemnată – din materiile gestionate de stea, şi o mică parte cu materii gestionate de planetă, care îngroaşă buclele şi pliurile corzii stelare. 

3. Toate la un loc încep să atragă alte materii în jurul nucleului astfel format şi a unei părţi a corzii (deasupra şi dedesubtul nodului) formând primul manşon al planetei, din materii cu vibraţii foarte înalte, cu o densitate extrem de mare – aproape la fel de mare ca şi vibraţia şi densitatea materiilor care dublează pliurile nodului corzii stelare, dar fără să le atingă sau depăşească.

Acest prim manşon este format din fluxuri amestecate din toate vibraţiile foarte înalte, fără să fie o separare de vibraţii ale fluxurilor, întrucât puterea radiantă în preajma nucleului este foarte mare şi este nevoie de păstrarea vibraţiei şi a puterii planetei, o forţă mare de coeziune pentru toate structurile ce se vor forma în continuare. Nivele cuprinse aici sunt şi cele ale corpurilor noastre, ale tuturor vieţuitoarelor, la nivelele cele mai înalte ale subnivelelor fizice (care nu se regăsesc în corpurile biosistemului), dar şi alte nivele extrem de înalte comparativ cu cele ale corpurilor biosistemului. Toate au rolul de a menţine planeta într-un echilibru stabil o perioadă foarte lungă de timp, aşa cum ştim acum, în condiţiile în care are loc o variaţie puternică de vibraţie a planetei sub puterea schimbărilor vibraţionale ale mediului cosmic.

Mergem mai departe cu ideea că nu mai creşte coarda, energiile însă curg în continuare şi formează manşoanele planetei – pentru fiecare planetă în parte structurile manşoanelor sunt diferite, deşi se constituie pe baza aceloraşi principii. Pe Pământ, după întărirea structurilor interioare ale primului manşon, are loc primul inspir comun din respiraţia spiritelor, inspir care înainte forma nodurile necesare constituirii planetelor, să ne amintim că radiaţia energetică este reţinută în cea mai mare parte în interiorul monadelor, dar fără să înceteze întreaga radiaţie exterioară a spiritelor. Acest proces al inspirului sincron al spiritelor (aproximativ sincron, nu există o mişcare sincronă perfectă a spiritelor) se manifestă de această dată printr-o „pauză” de formare a manşonului. Totuşi atâta cât există radiaţie exterioară se formează o forţă de atracţie de fluxuri, ajutată şi de puterea de atracţie a nodului stelar, a porţiunii corzii stelare de deasupra şi dedesubtul nodului, precum şi a manşonului anterior. Astfel se formează o pătură, un câmp puternic, dar fără să aibă puterea de a constitui structuri, de aceea între manşoane nu este chiar un loc gol, ci gol de structuri, dar destul de dens pentru a avea forţa necesară protecţiei manşoanelor, susţinerii vitalităţii lor. Când sincronizarea respiraţiei spiritelor planetei se destramă, radiaţia energetică revenită la putere înaltă atrage din nou puternic fluxurile, formând astfel următorul manşon. 

4. Al doilea manşon este format din materii exclusiv eterice; el este matriceal, adică prin puterea lui radiantă se vor forma structurile fizice în interiorul manşonului eteric, conform elementelor sale matriceale. El atrage şi structurează materiile fizice după necesarul de destin al planetei – numai acest manşon are un astfel de rol. În plus, el este eteric (materiile eterice sunt materiile cu puterea cea mai mare de vitalizare a corpurilor întrupaţilor individuali pe Pământ). Rolul manşonului, din acest punct de vedere, este de a susţine:

– şi partea fizică a planetei, cu toate structurile în diferite forme de agregare: pământuri (inclusiv: metale, cristale), lichide (ape freatice, pânze de lichide cu alte densităţi, foarte mari, cum este petrolul – lichid generat de părţile fizico-chimice ale pământurilor), gaze (pungile de gaze generate de aceleaşi părţi fizico-chimice ale pământurilor); 

– şi întreg biosistemul planetei (toate vieţuitoarele planetei, fizice şi/sau astrale). 

În paranteză fie spus, acesta este manşonul deasupra căruia omenirea, în epoca sa mentală, înainte de ultima glaciaţiune, crea şi studia pe eşantion realizarea de diferite structuri necesare construcţiilor sale (am numit-o creaţie eşantionară) folosind tocmai acel câmp de filamente energo-materiale dintre manşoane. 

5. Al III-lea manşon (după pauza cu câmp puternic, constituit după cum ştim acum) cuprinde în masa sa, tot eterică dar cu vibraţiile foarte înalte ale nivelului eteric, majoritatea spaţiilor (zonelor) de autostabilizare vibraţională, special create de ajutătorii planetari pentru autostabilizarea vibraţională a întrupaţilor cu corp fizic (adică recuperarea vibraţiei pierdute în timpul activităţilor cu corp fizic). Toate spaţiile – comune pentru primari şi personale de acest fel ale secundarilor şi centralilor întrupaţi cu corp fizic pe planetă – se află cantonate în acest manşon. Ele sunt create şi remodelate de entităţile dimensionale, în funcţie de necesităţile spiritelor care fac evoluţii pe planetă. 

6. Toate la un loc sunt învelite cu cel de-al IV-lea manşon, pe care se inserează corzi constituite de planete: corzi care le reunesc şi care întreţin o circulaţie activă între planetele stelei. Dacă întreaga structură a manşoanelor dintre nucleu şi al IV-lea manşon are o mişcare de rotaţie în jurul nucleului, manşonul exterior este fix faţă de nucleu şi coarda stelară. 

Toate aceste structuri au forme specifice fiecărei planete – aici am descris cele specifice planetei noastre. Celelalte planete pot avea structuri pământoase, lichide sau gazoase asemănătoare cu cele fizice ale planetei noastre, dar elementele lor matriceale (acelaşi tip de manşoane fluidice) sunt diferite, chiar dacă ele sunt formate, de asemenea, din structuri asemănătoare cu cele de tip canale, la fel ca şi cele ale Pământului. Dar forma, densitatea materiilor, structurile lor interioare, varietatea, vibraţiile şi variaţiile vibraţiei generale, variaţia vieţuitoarelor (fizice sau astrale, sau eterice în sistemul nostru stelar) arată în partea fizică (sau astrală, în cazul planetelor şi stelelor astrale din sistemul stelar şi planetar) că au la bază elementele definitorii ale evoluţiilor spiritelor întrupate în stele, planete şi biosistemele lor. Tot necesităţile evoluţiilor oferă forme şi funcţiuni diferite – dar asemănătoare pentru toate componentele galaxiei, inclusiv corzile despre care discutăm. 

Să facem o precizare: dintre toate manşoanele, numai cel eteric care cuprinde partea pământoasă are un rol matriceal – adică creează tipare pentru alte structuri – aşa cum sunt cele pământoase, lichide şi atmosferice, gazoase. Celelalte manşoane contribuie la formarea unor structuri (alte manşoane, structuri interioare ale manşoanelor) doar prin radiaţia lor, care ajută la atragerea de fluxuri energo-materiale şi astfel contribuie la formarea celorlalte structuri, având astfel o natură general-matriceală – fără a avea un rol direct la crearea tiparelor lor. 

Componentele structurii totale a planetei Pământ

Legendă:

1/2 = Nodul (1) corzii stelare care constituie nucleul planetei, împreună cu „cămaşa” – „dublura” pliurilor nodului corzii stelare şi a porţiunilor de coardă stelară care străbate planeta (singura coardă care străbate efectiv planeta) (2), formată din materii cu vibraţia cea mai înaltă pe care poporul spiritual întrupat ca planetă le poate gestiona;

3. Primul manşon al planetei format din materii foarte dense şi cu vibraţii foarte înalte (care însă nu depăşesc vibraţia dublurii pliurilor nodului stelar);

4. Al doilea manşon – manşonul eteric cu un dublu rol: matriceal, creând tiparele părţii pământoase (cu părţile lichidă şi gazoasă) a planetei, precum şi rol de vitalizare pentru vieţuitoarele planetei;

5. Al treilea manşon este format din materii eterice cu vibraţii foarte înalte, în care se află spaţiile (zonele) din materii astrale destinate autostabilizării vibraţionale a tuturor vieţuitoarelor de pe planetă;

6. Al patrulea manşon este format din nou din materii diverse, cu vibraţii cuprinse în mai multe nivele de frecvenţă – şi cele ale planetei, dar şi ale tuturor planetelor care se află pe aceeaşi coardă stelară;

7. Puterea energetică a planetei creează în continuare corzi planetare pentru a se lega între ele (înafară de planetele care crează corzi pe care se vor constitui, pe acelaşi principiu, planetoizi naturali, matriceali), acolo unde este necesar pentru destinul lor. Aşadar nu între toate planetele de pe toate corzile stelare se constituie corzi de legătură, pentru ca aceste legături să nu obosească popoarele stelare care sunt întrupate ca planete, planetoizi şi biosistemele lor. 

Studiind aceste structuri, este necesar de atras atenţia asupra a trei direcţii de discuţii ezoterice contemporane (cu timpul vom mai descoperi şi alte teme de discuţie):

1. Planeta are într-adevăr un fel de „gol” în interiorul său – dar un „gol” de materii fizice cunoscute de noi, structurate complex, pe care le regăsim doar în manşonul eteric care ne vitalizează (partea pământoasă/lichidă/gazoasă, părţi structurate aşa cum ştim azi). Sub acest manşon în care ne aflăm şi noi, care generează partea fizică, este o densitate atât de mare, de puternică, cu vibraţii atât de înalte încât nici un fel de viaţă fizică cunoscută de noi nu poate trăi acolo. Doar entităţile dimensionale din straturile cu vibraţia cea mai înaltă pot lucra acolo, când este nevoie, din stratul dimensional care dublează stratul nostru: aşadar numai dacă sunt necesare anumite remodelări, în funcţie de schimbarea grupurilor de evoluanţi pe planetă. 

Aşadar să reţinem şi altă confuzie: faptul că nu atlanţii sau lemurienii sau populaţii mai recente (dacii, etc.) ar fi „retraşi” în interiorul Pământului, ci pe de o parte oameni din mijlocul nostru au descoperit canalele din scoarţa Pământului şi fac cercetări de acolo (canale create de ajutători planetari cu zeci de milioane de ani în urmă, tot pentru ajutor oferit planetei şi vieţuitoarelor ei) – cercetări privind folosirea secretă de noi tehnologii. 

2. Se confundă spaţiile dense astrale de autostabilizare vibraţională, din manşonul superior celui eteric, cu diferite forme de OZN-uri, staţionate la punct fix, pline cu extratereştrii care ne-ar monitoriza activităţile: cei care au viziuni în meditaţii active spun că acolo simt bine cum se mişcă fiinţe – iar acum înţelegem bine faptul că este vorba despre aceste spaţii (fixe) în majoritate de formă sferică, de disc, dar şi forme neregulate (neregulate – pentru noi, dar ţinând cont de necesităţile spaţiale şi vibraţionale ale celor care îşi recuperează vibraţia în aceste spaţii) cu alură de nave mai mici sau mai mari – după cum sunt spaţiile individuale, argintii (aspect metalic) aşa cum se pot vizualiza în meditaţie activă şi celulele de stabilizare vibraţională de pe canalele care formează canalele manşoanelor planetei – fiind de aceeaşi natură şi apropiate ca vibraţie, deşi fac parte din nivele vibraţionale diferite: ceea ce m-a determinat şi pe mine la începutul studiilor să confund materiile eterice cu vibraţie foarte înaltă – cu materiile astrale cu vibraţie naturală joasă, dar apropiată de corpurile noastre astrale. În interiorul spaţiilor de autostabilizare vibraţională merg corpurile noastre astrale să-şi recupereze vibraţia pierdută prin activităţile zilnice fizice, răspândind unde vibraţionale în mişcarea lor normală. De aceea este uşor să le credem a fi ceva ce cunoaştem noi în spaţiile cosmice: OZN-uri şi extratereştrii lor. 

3. Despre o confuzie care circulă pe internet la ora actuală sunt necesare înţelegeri pe care nu pot mulţi să le pătrundă azi – dar mai mulţi le acceptă intuitiv, chiar dacă par imposibile: cum că Pământul ar fi plat, aşa cum şi universul ar fi plat. În fond, înţelegem că Pământul poate fi considerat plat, dar curb – curbura scoaţei este evidentă, având în interior şi în exterior altceva ce dă impresia că ar fi gol şi făcând din el o fâşie de materie cu aspect solid pentru ochii noştrii fizici, dar interiorul este tot atât de solid – doar că are altă vibraţie, mult mai înaltă, la fel ca şi corpurile noastre fluidice: materii stabile spaţial şi temporal, complex structurate şi totuşi invizibile deocamdată pentru ochii noştri fizici. De fapt Pământul chiar este rotund din toate direcţiile şi pe interior, şi la exterior, un inel gros pământos/apos înconjurat de atmosfera gazoasă. 

De altfel, toate corpurile cosmice – stele şi planete – sunt constituite exact în acelaşi fel. 

Astfel încât să nu desconsiderăm confuziile, care pot fi realităţi doar pe jumătate înţelese şi explicate, dar care fac un început în percepţiile noastre aflate în permanentă dezvoltare: fizice, mentale şi astrale. 

Forma structurilor planetare, vibraţiile lor, distribuţiile, densităţile sunt strict în funcţie de evoluţiile spiritelor care formează prin întrupare planeta şi biosistemul ei: indiferent dacă, în partea ei fizică, este pământoasă, apoasă (lichidă) sau gazoasă, constituirea ei ţine cont de întregul său biosistem: cu sistem corporal cu corp fizic de manifestare şi cu corp astral de manifestare. 

În alte sisteme stelare sau în alte galaxii, corporalitatea de manifestare poate avea vibraţii din orice fel de nivele vibraţionale: cunoscute de noi sau nivele pe care Pământul nu le are, sau le are într-o proporţie foarte mică, doar pentru susţinerea stabilităţii vibraţionale în diverse perioade de variaţie a vibraţiei zonale. Pe de altă parte, variaţia vibraţiei zonale afectează în moduri specifice orice galaxie, orice biosistem, în funcţie tocmai de aceste particularităţi ale formei, distribuţiei, densităţii canalelor în teritorii, densitatea materiilor care le constituie. 

VARIETATEA CANALELOR ETERICE MATRICEALE PE PĂMÂNT

În perioadele planetare actuale (anuale sau la mai mulţi ani) cu vibraţii înalte sau cu variaţii mai lente, mai rare, prelungi, care curg lin în schimbările lor, putem percepe mental sau cu privirea periferică canalele cele mai mari, cele mai groase şi care au o vibraţie apropiată de nivelul corpului noastru fizic sau oricum în câmpul nostru vizual apropiat. Dar nu sunt numai ele în manşon, acestea sunt cele mai clar de perceput, care au ceea ce numim „portaluri” – de fapt celule de stabilizare vibraţională, despre care se pot spune multe lucruri mai ales că percepţiile noastre se dezvoltă permanent şi ne vor dezvălui în continuare un şir fără sfârşit de lucruri minunate...

Între canalele mari, vizibile uneori în perioadele solstiţiilor mai ales, descoperim „pajişti” vaste de canale în majoritatea lor fine, subţiri şi relativ scurte – unele mai lungi, altele mai scurte, ieşind dintre canalele mai groase, împletindu-se cu ele în toate direcţiile, părând a ieşi din pământ sau venind din ceruri, unele pe sub altele, apărând de undeva sau dispărând pe sub altele: formând astfel o ţesătură strânsă, fără nici un gol între ele. Par regulate uneori sau într-o entropie ciudată care conduce totuşi la o oarecare regularitate – ceea ce pare oarecum straniu în acest „tablou” pe care, asemănându-l cu pajişti de „ierburi”, le-am crede într-o permanentă mişcare (ca nişte ierburi în adieri perpetue), deci ceea ce pare straniu este nemişcarea, totala lor imobilitate în câmpul lor, câmp de o anumită vibraţie, pe care îl percepe omul observator. Cu timpul, cu obişnuirea vizualizării acestui „peisaj”, alte canale se vor percepe la un alt nivel, în alte condiţii ale observatorului: altă vibraţie personală, creşterea vibraţiei medii planetare, adâncirea în studiul lor, etc. Deci avem un tablou în care nimic nu se mişcă, nu are „viaţă”, nu sunt – nu ar fi – spirite în întrupare, în manifestare. De fapt în acest tablou, dincolo de canalele eterice, sunt „mişcările”, manifestările mentale ale spiritelor planetei: ele nu se pot manifesta fizic, sau astral, sau altcumva decât mental – dar şi razele lor mentale sunt cu totul altfel decât cele ale spiritelor umane: sunt din alte subnivele, cu vibraţie mult mai înaltă chiar dacă fac parte din acelaşi nivel al vibraţiilor mentale ale vieţuitoarelor. Prin urmare sunt greu perceptibile asemenea raze mentale ale spiritelor planetei care se manufestă în alt plan, în alte forme, lăsând în planul, câmpul eteric, dar şi în câmpul fizic structurile nemişcate, imobile. Desigur, structurile fizice se mişcă prin interferarea diferitelor lor forme (mişcări de straturi pământoase, activităţi telurice, seismice, mişcări în pânzele freatice, etc.), dar fondul eteric – urmărit de observatorii astrali (oameni în cercetare, în călătorie astrală) sau mentali (din conştienţa corpului fizic, dar cu percepţii date de senzorii corpului mental) – este fix în câmpul lor, imobil, nemişcat. Tablou. Peisaj ca pictat sau sculptat. De unde vine şi ideea răspândită de unele religii că numai oamenii au spirit – nu şi planeta. Iar pentru restul vieţuitoarelor planetare, majoritatea lor fiind întrupaţi cu spirite în evoluţie intraplanetară, radiaţiile lor sunt extrem de slabe – fiind începători micuţi în evoluţii – şi împletite cu radiaţiile planetei într-o formă de aură care nu atrage în mod deosebit atenţia, determină mai departe încredinţarea că nici ele nu au spirit, că fac parte din peisajul-tablou inert al planetei. 

Ceea ce nu este nici pe departe adevărat. 

Şi, în paranteză fie spus, în trecutul antic, pe timpul sclaviilor în masă, oamenii care nu aveau permisiunea să-şi folosească liberul arbitru, voinţa, fumuseţea şi experienţa spiritului, nu aveau o radiaţie spirituală foarte puternică – asemenea stăpânilor lor care se puteau manifesta puternic, după voia lor deplină. De aceea nici sclavii, oamenii ţinuţi înafara manifestărilor lor plenare, nu erau consideraţi drept vieţuitoare cu spirite, drept pentru care stăpânii aveau permisiunea să-i trateze ca pe nişte obiecte de uz personal... 

Ideile de acest fel nici azi nu sunt pe deplin îndepărtate; dar să ne oprim deocamdată aici, să nu ne depărtăm de la subiectul nostru. 

În acest câmp al canalelor, se pot observa cum unele merg spre cer, altele sunt paralele cu scoarţa pământului, pentru a dispare apoi, sau împletite, determinând forme diferite de relief pământos, dându-le naştere prin forţele radiante diferite, prin desimea canalelor sau raritatea lor. Canalele subţiri sunt foarte dese acolo unde sunt mări şi oceane, cu cele groase foarte rare, de aceea rupturile în relief formează formează insule, iar la marginea continentelor formează lagune sau arhipelaguri. Rupturile se produc cu timpul, pe măsură ce scade vibraţia planetară şi creşte gradul de entropie peste tot. Apar rupturi (rifturi), se pot rupe continentele – plăcile tectonice de fapt, aşa cum s-au petrecut lucrurile cu continentul Mu (aflat cândva în nordul Oceanului Pacific) şi, mai târziu, continentul A’Tlan (pe care azi îl numim Atlantida): la fel scufundarea unor insule, migrarea părţilor de-a lungul unor alte continente – aşa cum a fost cu Mu, fărâmiţată iniţial, cu unele părţi scufundate, altele migrate care au format actualul continent Australia, alt fragment a migrat înfigându-se până la urmă în sudul continentului Cian (Asia de azi): actuala Indie de azi. Înainte de ultima glaciaţiune, absolut toţi oamenii ştiau bine mişcările trecute, prezente pentru ei şi viitoare, din studiile deosebit de complexe pe care fiecare om le efectua de-a lungul fiecărei vieţi, fără să uite nimic de la o întrupare la alta: se studiau permanent structurile matriceale şi arhetipale ale planetei, configuraţiile cosmice care aveau (şi au, de altfel) influenţe puternice asupra tectonicii planetei, asupra tuturor structurilor, fizice şi fluidice ale planetei. Astfel încât nici o mişcaredin sistemul stelar nu-i luau niciodată pe nepregătite, dimpotrivă, fiecare eveniment de acest fel, printre multe altele, era studiat de fiecare om în parte, precum şi implicaţiile profunde asupra planetei, întregului biosistem şi tuturor trăirilor umane, cu implicaţii extrem de largi şi profunde în creaţia lor materială în primul rând. 

Puţine canale groase au o direcţie perpendiculară pe scoarţa pământului. În străvechimi, asemenea locuri erau folosite pentru a întreţine viaţa şi activităţile curente ale fiecărei aşezări umane. Dar nu toate situaţiile de acest fel, cu canale groase, erau folosite pentru crearea de noi aşezări umane, populaţia umană fiind foarte redusă în acele vremuri. Erau alese doar anumite canale, în locuri care trebuiau să satisfacă multe alte cerinţe în întreg arealul aşezării şi în jurul acesteia. Se aveau în vedere toate plajele de canale care înconjurau pe cele groase, toate derivaţiile de distribuţie din jur, cu grosimi, densităţi, vibraţii de un anumit fel, cu înclinaţii diferite – corespunzătoare tuturor sarcinilor pe care le aveau cei planificaţi să se nască şi să trăiască în zonă. Un astfel de areal, cu canale cu distribuţii speciale se asemăna oarecum cu existenţa şi distribuţiile canalelor plexurilor corpurilor noastre fluidice, de unde a rămas şi ideea că în unele locuri sunt adevărate plexuri ale planetei. Un exemplu concludent ar fi felul de distribuţie asemănător florilor de crin sau de trandafir în Europa sau lotus în Asia: nu degeaba au rămas ele în sufletul omului – aceste flori au rămas ca simboluri a căror semnificaţie nu este ştiută întotdeauna chiar şi de cei ce studiază simbolistica lumii (un exemplu nediscutat, din câte ştiu eu, este leul cu coada terminată în floare de crin, pe o tapiserie din muzeul Bisericii Neagre: acolo este un plex puternic al corpului dublu eteric al animalului, care menţine în echilibru întreaga energetică a întrupatului). 

Canalele planetare în astfel de distribuţii importante pentru om se „pierd” în peisaj, acoperite de alte canale, cu vibraţii diferite, sau se „pierd” în pământ sau ape largi, unde omul contemporan nu le mai urmăreşte – oricum imaginile trec repede una după alta pentru omul care nu ştie ce să caute, ce să studieze azi, crezând că este vorba chiar despre iluzii optice; mulţi pot vedea multe azi sub formă de fleşuri, mai ales cu privirea periferică. Dacă reţinem unde le-am perceput, le putem studia în alte perioade cu activări puternice (de regulă la echinocţii şi solstiţii), căci ele nu se mişcă din loc. Chiar dacă au loc rupturi la cutremure sau deplasări de teren în vremea puhoaielor, partea eterică a manşonului nu se modifică. În timp – în decursul a zeci de mii de ani, se poate observa o regenerare a terenurilor, căci canalele pot să atragă materii şi ele să se grupeze în jurul unor astfel de structuri matriceale. 

 

Distribuţii ale canalelor eterice matriceale pe Pământ

Legendă:

(1) = canale eterice din structura manşonului matriceal care cuprinde partea fizică a planetei;

(2) = partea pământoasă a planetei;

(3) = partea atmosferică a planetei. 

Să ne întoarcem puţin la celulele de stabilizare vibraţională. 

Am scris că toate canalele manşonului care cuprinde partea pământos-apoasă sunt eterice – pe Pământ; pe alte planete discutăm puţin altfel; iar structura lor este asemănătoare, indiferent de lungimea şi grosimea lor, iar de-a lungul întrupării planetei creşterea puterii energetice a poporului spiritual astfel întrupat este extrem de mică, practic nesemnificativă pentru ca lungimea, grosimea şi structura canalelor să se modifice, astfel încât ele rămân la dimensiuni constante: însă e bine să reţinem că există întotdeauna o accentuare a unor particularităţi oglindite de creşterea puterii energetice spirituale a planetei – luminiscenţa se întăreşte, sunetul fundamental devine mai înalt, vibraţia ajută întărirea vitalităţii planetei şi biosistemului ei care evoluează în aceeaşi formaţie de la un capăt la celălalt al întrupării planetei: spiritele aflate în evoluţii intraplanetare. Toate se întăresc şi atrag fluxuri energo-materiale cu vibraţie din ce în ce mai înaltă, uşurând viaţa tuturor – dar şi sarcinile tututor sunt din ce în ce mai complexe, la stabilirea lor luându-se în calcul creşterea puterii energetice a tuturor. 

Pe de altă parte, ceea ce vedem şi credem a fi „portalurile” planetei sunt aşadar, cum am discutat, întăriturile la exteriorul canalelor – mult mai vizibile la canalele groase (groase şi implicit foarte lungi, dezvoltate asemenea razelor care le-au creat, care străbat continente şi oceane). Interiorul acestor porţiuni devine foarte dens, cu vibraţie eterică foarte înaltă, ajutând vieţuitoarele care le străbat să-şi echilibreze (recupereze) vibraţia pierdută prin eforturile vieţii curente: hrănire, comunicare, zbor, înot, deplasare terestră, iar pentru oameni – deplasare, hrănire, comunicare, relaţionare, gândire şi trăire într-un emoţional extrem de variat şi puternic, precum şi toate activităţile legate de creaţia materială. Celulele de acest fel – interiorul părţilor îngroşate, cu aspect de poartă, portal, mai uşor de perceput chiar cu privirea periferică – au aceeaşi funcţiune cu spaţiile de autostabilizare vibraţională din exteriorul planetei. Dar acţiunea lor asupra vieţuitoarelor este repede-trecătoare, vieţuitoarele nu stau acolo, ci trec rapid în activitatea lor fizică, cu întregul lor sistem corporal, activitatea nu se întrerupe, există o lipsă concretă de conştienţă a actului de stabilizare vibraţională, fapt pentru care stabilizarea nu este completă, dar vieţuitoarele iau o „gură” de vibraţie, ceea ce înseamnă o mică odihnire în acţiune. În consecinţă, spiritul va avea nevoie ulterior de un proces complet de autostabilizare vibraţională: care se va desfăşura pe timpul somnului, prin corpul astral care se va autostabiliza vibraţional în spaţiile astrale din manşoane. 

Celulele canalelor au o culoare asemănătoare – bleu până la lila, dar numai pentru că vibraţia celulelor este apropiată de nivelul astral, fără să-l atingă însă. În plus, ceea ce le deosebeşte este crearea lor: spaţiile astrale din structurile eterice ale planetei sunt create exact pe vibraţia biosistemului, care se schimbă periodic datorită circulaţiei diverselor grupuri de spirite care vin şi pleacă de pe planetă: pe Pământ – spiritele mamiferelor, aflate în circulaţii de la o planetă la alta şi spiritele umane, le amintim separat pentru înţelegere completă. 

Să reţinem fatul că toate canalele şi structurile lor interioare nu cuprind nimic creat de coordonatorii evoluţiilor, ele sunt constituite exclusiv prin forţele de întrupare ale popoarelor spirituale ale planetelor. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
18. CONCLUZII PRIVIND CANALELE ŞI CORZILE DIN UNIVERS

În primul rând să reţinem acele caracteristici care aseamănă sau diferenţiază canalele şi corzile din acest univers, ca să înţelegem în profunzime această parte a structurilor lumii în care trăim. 1. Discutăm…

16. CANALE CORPORALE MATRICEALE: PLANETARE ŞI STELARE

I. DEFINIRE: Canalele corporale sunt structuri exclusiv materiale, de formă tubulară, cu dimensiuni diferite (lungimi, grosimi) care fac parte din corporalitatea stelelor, planetelor şi biosistemelor (vieţuitoarelor) lor.  II. IDEI PRINCIPALE…

Dictionar