06. Energetică stelar-planetară

12. Despre planetoizi

I.DEFINIRE

Planetoizii sunt formaţiuni naturale macro-cosmice aflate în sfera de radiaţie a unei planete, prin două căi generale: prin atragerea unor formaţiuni de tip asteroizi din circulaţiile cosmice prin sistemul stelar local sau prin întruparea unor grupuri de spirite cu ajutorul radiant al planetei de bază care generează corzi matriceale în nodurile cărora se creează condiţiile lor de întrupare. 


II. IDEI PRINCIPALE

1. Planetoizii – sateliţii – sunt de două feluri:

a. artificiali: creaţi de întrupaţii creatori avansaţi, conform necesităţilor lor curente;

b. naturali:

– frânturi din alte planete dezmembrate, atrase de planetele ce le vor susţine, evoluând în continuare pe diverse feluri de orbite în jurul lor;

– formate prin întruparea unui grup de spirite, pe nodurile unor corzi constituite prin puterea radantă a planetei de care vor aparţine: este cazul planetoizilor matriceali.

2. În funcţie de constituirea planetei de care aparţin, pot fi: planetoizi fizici şi planetoizi astrali (în galaxia noastră).

3. Pământul a avut în străvechimi doi sateliţi naturali, atraşi; nu a avut niciodată sateliţi matriceali. La mişcările lor: îndepărtarea unuia, la un moment dat, şi păstrarea altuia, au participat şi grupuri de întrupaţi aflaţi pe Pământ pentru asemenea lucrări mentale speciale, cu zeci de milioane de ani în urmă: au fost alte grupuri de spirite decât cele umane. 

III. DETALII, DISCUŢII

Am discutat mult despre stele şi planete, dar nu şi despre planetoizi: sateliţii naturali ai planetelor. În categoria macrostructurilor intră şi astfel de formaţiuni relativ mici, mai mici decât planetele – dar pentru planetele foarte mari ele pot fi de mărimea planetelor mici. 

La prima vedere, cunoscând lumea doar prin simţurile fizice şi a prelungirii lor cu aparatură de tip industrial, toţi sateliţii nu sunt decât de 2 – maximum 3 feluri:

– frânturi din alte planete atrase în sfera unei alte planete sau, crezând că înseşi planetele sunt părţi dintr-o stea în formare, ar fi bucăţi de materie stelară aruncate în spaţiile înconjurătoare din procesul de formare a stelei, răcite, ajunse materie solidă. Asemenea teorii nu răspund la o serie întreagă de alte întrebări privind diverse fenomene cosmice, cum ar fi stelele şi planetele astrale – pe care cercetătorii nu le ignoră, dar neavând explicaţii fizice, este deviată atenţia oamenilor  în alte părţi, fără să se discute de ele. Dar din ce în ce mai mulţi oameni încep să caute meditaţiile active, cu deplasare (călătorie) astrală, cu percepţii astrale şi mentale din ce în ce mai avansate, depărtându-se de explicaţiile oficiale, exclusiv fizice, căutând răspunsuri prin propriile cercetări;

– bucăţi desprinse din chiar planeta în jurul căreia încep să se învârtă, care rămân în sfera de atracţie a acesteia, influenţând-o aşa cum altfel planeta nu ar fi avut parte: mişcarea plăcilor continentale, mareele, o întreagă fenomenologie legată de funcţionarea corporalităţii tuturor vieţuitoarelor planetei, etc. 

Desigur lăsând la o parte formarea stelelor, planetelor şi planetoizilor, atrageri ale unor asterioizi sau desprinderi de bucăţi din masa mare a planetei nu sunt imposibile, normal, dar înafară de asemenea formări, cele mai importante sunt constituirile planetoizilor prin acelaşi fel de fenomenologie ca şi a înseşi stelelor şi planetelor din orice galaxie: este vorba despre forma matriceală care, foarte pe scurt, se formează pornind de la un nucleu al galaxiei, din care încep să crească corzi stelare, în nodurile cărora se formează, prin atracţii de fluxuri energo-materiale din câmpul înconjurător, din circulaţiile lor cosmice - prin compactizarea puternică în jurul pliurilor şi onduleurilor corzilor - diferite feluri de materii, cu diferite nivele de vibraţie; se formează o matrice eteric-astrală puternică, care la rândul său începe să atragă fluxuri cu vibraţii mai joase (din cele pe care le numim fizice) care vor forma, în anumite condiţii de radiaţie spirituală, o masă materială care determină arderi puternice pentru stele; sau, în cazul planetelor, va forma partea pământos-apoasă şi aeriană (atmosferică) a acestora. 

În acelaşi fel se formează şi planetoizii planetelor, atunci când planetele au o putere energetică radiantă puternică, capabilă să formeze corzi pe baza aceloraşi principii ca în cazul stelelor cu planetelor lor: în jurul nodurilor acestor corzi se compactizează fluxuri energo-materiale formând sateliţi, planetoizi mai corect. O planetă poate avea şi planetoizi matriceali (pe corzile generate de ea însăşi), şi planetoizi din asteroizii atraşi (dacă are putere, dacă are energie specifică menţinerii lor pe o orbită în jurul planetei), poate avea şi planetoizi desprinşi din masa ei proprie, pe care îi menţine pe orbite în jurul ei. 

Sau, dacă o planetă nu are sarcini de gestionare de planetoizi, nu va genera, nu va păstra şi nu va produce atrageri sau desprinderi de acest fel din masa sa. 

DISCUŢII DESPRE LUNĂ, SATELIT ATRAS AL PĂMÂNTULUI

Despre satelitul natural al Pământului, este recunoscut oficial faptul că nu se cunosc multe lucruri, dintre care unele par ciudate, iar cele cunoscute aduc mai multe întrebări decât răspunsuri. Aşa cum am discutat mai sus, o planetă poate avea mai multe feluri de sateliţi, din care Luna, satelitul natural, adică necreat de mâna omului – este un caz foarte des întâlnit din anumite puncte de vedere – dar şi foarte rar din alte puncte de vedere. Unii cercetători radiestezişti ştiu de mulţi ani că Luna este un satelit aflat în preajma Pământului: în mod special pentru a se realiza o anumită formă de radiaţie necesară unei anumite părţi a biosistemului planetar – în timp ce altă parte, cealaltă parte, nu este supusă influenţelor ei: adică biosistemul astral al planetei, pe care, din nefericire, nu-l luăm în consideraţie, nu-l considerăm ca fiind existent – cel puţin în mod oficial. Dar el există, şi stabilitatea lui avansată, chiar în variaţia naturală a vieţii lor, creează un punct de stabilitate emoţională pentru cei care sunt influenţaţi de Soare şi de Lună, vieţuitoarele cu corp fizic de manifestare. Influenţa Soarelui plus influenţele cosmice formează un fond existenţial pentru toate vieţuitoarele cu corp fizic, dar pentru biosistemului astral el nu este nici determinant - nici nefolositor: pentru că biosistemul astral este totuşi supus în felul său influenţelor fizice şi emoţionale în special venite din parte celor cu corp fizic. Astralii sunt mult mai puţin, aşadar nu chiar de loc, influenţaţi mental, înalt-emoţional, cauzal şi spiritual: adică influenţe pe care le împrăştie mamiferele şi oamenii, mai puţin celelalte vieţuitoare, cele mărunte, cu corp fizic,eteric, astral, mental şi cauzal. 

Aşadar, să reţinem că biosistemul astral este deosebit de important pentru cel fizic, din motivele expuse, influenţând pozitiv pe cel fizic, dar să nu uităm că, în plus, biosistemul astral formează un fond însoţitor al celor care, după decesul fizic, aşa cum ştim acum, rămân în continuare sub formă de entităţi astrale. Şi noi, oamenii, printre toate vieţuitoarele cu corp fizic. 

De aceea este foarte important să ştim cum curg influenţele sateliţilor, planetoizilor, asupra tuturor formelor de biosistem al planetei. Dar există o diferenţă între planetoizi, pe care trebuie să ştim că toţi sunt materiali:

– unii sunt fizici, pământoşi, apoşi, gazoşi – la fel ca şi planetele în jurul cărora se află;

– alţii sunt (în galaxia noastră) astrali, din materii astrale, cu vibraţia mult mai înaltă decât cea a formaţiunilor fizice: dar nu vom întâlni în galaxia noastră şi planeoizi (la fel şi stele şi planete) eterice, căci etericul nu poate susţine, la nivelul Pământului şi a celorlalte macrostructuri din galaxie, forme stabile în timp îndelungat, în timp ce materiile astrale, cu vibraţii mult mai înalte, pot face acest lucru. Corpurile mici şi pe termen scurt – de la o sută la câteva sute de ani pământeni – adică entităţile eterice, cum ştim acum că există, încadrându-se în astfel de caracteristici, există şi formează un biosistem eteric extrem de important pentru planetele şi stelele galaxiei. Deci vom avea numai formaţiuni macrocosmice fizice şi astrale în galaxia noastră, în timp ce vom avea o gamă mult mai largă de entităţi pe, şi în jurul planetelor din galaxie. 

Dar să revenim la Lună, crezută cândva că a fost „adusă” în mod special dint-un alt sistem stelar sau dintr-o galaxie diferită de a noastră, pentru a crea un mediu oarecum obişnuit pentru unele spirite care evoluează ca oameni pe Pământ. Dar acest lucru nu este posibil, mai ales că majoritatea spiritelor umane nu vin din nici o constelaţie din galaxia noastră şi nici din vreo galaxie din această subzonă a zonei locale, ci vin din altă zonă, în călătorie regresivă, în trepte, fără să mai efectueze vreo oprire în această zonă până pe Pământ. Dar este drept că unele comunicări astrale spun că venim din stele apropiate: ele ne sunt oferite la început pentru reobişnuirea oamenilor cu alte populaţii stelare – important lucru acum pentru noi, în prag de plecare „acasă”: o revenire prin aglomeraţii galactice cu miliarde de populaţii presărate peste tot, adică cu totul altfel decât suntem obişnuiţi acum, aici, pe Pământ. 

Este însă foarte adevărat că o planetă poate capta sateliţi, ori poate elibera sateliţi dacă nu mai are putere de păstrare din cauza unor alte procese aflate în derulare, mai ales în perioadele de schimbare a vibraţiei lor, a întregului mediu cosmic, în puncte temporare de felul celui trecut recent în această zonă a universului: minim vibraţional (dar la fel se petrec lucrurile şi în caz de maxim vibraţional), ori a primirii unor blocuri spirituale piramidale: fenomen, eveniment care se petrece şi rar, dar şi foarte puţine planete sunt angrenate în astfel de evenimente universice. Este cazul actual al Pământului, care s-a pregătit pentru primirea de blocuri spirituale piramidale în evoluţiile sale: este o evoluţie atipică nu numai pentru Pământ, ci şi pentru toate formaţiunile de întrupări macro-cosmice şi micro-cosmice adică: tot sistemul stelar este astfel angrenat, direct sau indirect prin influenţare, în aces proces. 

Într-un asemenea caz, forţele distribuite între planetă şi sateliţi se retrag, fiind folosite pentru susţinerea biosistemului planetei şi pentru ditribuţii continentale. Un asemenea fenomen a fost în derulare cu puţin timp înaintea intrării rezidenţilor umani la întrupări pe Pământ, acum 40 milioane de ani, iar concentrarea radiaţiei planetare asupra plăcilor tectonice a condus la pierderea unuia dintre cei doi sateliţi. De la început Pământul nu a avut sateliţi matriceali – adică sateliţi constituiţi pe noduri de coardă planetară, ci doar asteriozi atraşi în puterea radiantă a planetei, proces la care într-adevăr au participat entităţile dimensionale care ajută întreg sistemul stelar-planetar local. În primul rând de doi sateliţi aveau nevoie saurienii, şi astfel ei au fost atraşi treptat, pentru a nu influenţa brusc Pământul, încă din perioada anterioară evoluţilor spiritelor sauriene, când pe Pământ era o societate de tip umanoid, creatoare mult mai avansată decât actuala populaţie creatoare, adică decât noi, oamenii. Asemenea grupuri nu veniseră în mijlocul unor populaţii creatoare rezidente, ci erau numai grupuri venite prin călătorii de scurt contact. A fost o perioadă de câteva sute de milioane de ani, în care veneau grupuri de spirite aflate în astfel de călătorii de contact (vom discuta foarte detaliat în studiile viitoare), călătorii prin care grupuri de spirite circulă în călătorii lungi, inter-zonale (din zona a II-a aici, în zona I), cu opriri dese şi de relativ scurtă durată, adică 2 – maximum 3 întrupări. Nefiind pe Pământ rezidenţi creatori pe care să-i influenţeze, trăiau fără limitele impuse de evoluanţi mai puţin evoluaţi, ci doar având grijă să protejeze biosistemul planetei. În acest fel fel, fiecare grup a participat la atragerea sateliţilor, pe lângă activităţile obişnuite pentru ei, curente, au şters apoi amprentele trăirilor şi activităţilor lor pe Pământ şi apoi au plecat mai departe, urmând să vină apoi alte grupuri cu sarcini asemănătoare. Vom mai discuta de astfel de activităţi complexe ale populaţiilor spirituale care s-au perindat pe Pământ şi apoi s-au retras total, dar în urma lor au rămas, conştient pentru toată lumea, amprentele lor în energia fundamentală: pentru a fi de folos blocurilor spirituale piramidale care aveau să vină pe Pământ, în viitorul lor. 

Toţi au avut nevoie însă de sateliţii atraşi, păstraţi şi apoi eliberat unul dintre ei. Iată aşadar că toate sunt ordonate, organizate întotdeauna în funcţie de necesităţile evoluţiilor de pretutindeni şi din toate timpurile. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării şi toate la un loc formează un mediu complex de experienţă pentru cei ce desfăşoară tot felul de activităţi, pentru pregătiri de evoluţii în continuare, pentru desfăşurări de trăire locală, pentru extinderi de experienţă totală prin efectele evenimentelor pe loc sau în timpurile viitoare, pentru alţi evoluanţi. Satelitul natural al Pământului, Luna – adică necreat pentru necesităţi temporare fizice ale creatorilor, aşa cum sunt cei obţinuţi pe cale industrială, artificiali - nu este un satelit matriceal: adică constituit pe un nod al unei corzi a planetei, unde se formează un corp material cu matrice eterică care atrage materii fizice, le compactizează şi astfel se constituie un planetoid, un satelit. 

Pământul nu are, şi nu a avut sateliţi matriceali, întrucât face din start o întrupare atipică, adică diferită de evoluţii obişnuite în această subzonă a universului: adaptată din toate punctele de vedere venirii şi staţionării pe termen lung a unor blocuri piramidale largi de spirite, prin călătorii regresive. Întreaga planetă cu tot biosistemul ei, cu toate blocurile de spirite pe care le găzduieşte trebuia să treacă în plus prin punctul de vibraţie cea mai joasă a zonei locale. 

Dacă se planifică asemenea sosiri, dar în perioade cu vibraţie înaltă, indiferent dacă sunt pe urcare sau pe coborâre de vibraţie, planeta nu se confruntă cu întrupaţi atât de agresivi şi între ei, şi cu restul biosistemului ei (animal şi vegetal), şi cu planeta însăşi. În asemenea situaţii, o planetă poate gestiona şi un mediu mai simplu: o singură placă continentală, un biosistem mai simplu, cu alte legături din sistemul planetar al stelei, etc. Pentru asemenea situaţii poate avea chiar mai mulţi sateliţi matriceali cu care să împartă radiaţia sa energetică. Şi care sateliţi să aibă un biosistem la rândul lor, nu numai astral, ci chiar fizic, destul de complex pentru a ajuta derulările creatorilor veniţi în călătorii regresive pe planetă. Dar – să reţinem – numai la nivele foarte înalte de vibraţie planetară, zonală. 

Este necesar aşadar să înţelegem că un satelit de felul Lunii poate asigura condiţii de modificare a mediului fizic, pământos şi oceanic al planetei, contribuind la derularea unor complexe activităţi ale spiritelor creatoare, aşa cum au avut parte spiritele umane pe Pământ. Mişcările pe care Luna le provoacă, prin radiaţia pe care ea însă nu o emite – dar îndreaptă o parte din radiaţia solară spre Pământ, influenţează major întreaga viaţă de pe planetă. Asemenea condiţii planetare sunt suficiente pentru a ajuta ducerea la bun sfârşit a tuturor sarcinilor blocurilor spirituale piramidale şi ale ajutătorilor lor. De aceea s-a păstrat doar un satelit după plecarea spiritelor sauriene de pe Pământ, unul fiind suficient în condiţiile unor vieţi extrem de complexe, grele, ale piramidalilor – dar şi a întregii planete, aşa cum bine ştim azi. 

Mai departe, după plecarea piramidalilor, efectele staţionării lor pe Pământ vor constitui baza unor activităţi deosebit de importante, de bogate ale rezidenţilor, sub îndrumarea ajutătorilor lor, care îşi vor diversifica şi consolida manifestările. Şi pentru toate în continuare vor avea nevoie de influenţele puternice ale Soarelui şi Lunii. Astfel Luna va rămâne în continuare la locul ei – există încredinţări conform cărora ea ar fi eliberată după plecarea piramidalilor – dar planificările cuprind activităţi bogate în continuare, cum spuneam mai sus, sub influenţele Soarelui şi Lunii, care oricum accelerează schimbările vibraţionale pe Pământ, grăbind terminarea sarcinilor piramidalilor şi plecarea lor spre casă. Nici nu se va reveni la captarea unui alt satelit din spaţiile cosmice, căci acest lucru s-a realizat în condiţiile în care vibraţia planetară era la finalul creşterii ei progresive, îndreptându-se mai târziu către diminuarea ei. Planeta şi biosistemul ei nu mai sunt nici ele la începutul, şi nici la mijlocul evoluţilor lor fizice, ci se îndreaptă spre perioada de maturitate către învechire, chiar dacă faza va fi în continuare de lungă durată, cuprinzând şi subfaze cu evoluţii cu totul diferite faţă de ceea ce ştim azi. 

De aceea va urma o perioadă de odihnire după plecare tuturor spiritelor umane, creatoare avansate, dar vor veni în continuare, periodic, doar grupuri de creatori, din nou, în treceri scurte, grupuri în călătorii de contact, extrem de spiritualizate, iubitoare de planetă şi de orice fel de viaţă se poate derula pe ea. Nu vor fi nicidecum în continuare evoluţii grele pe planetă, nu de nivel fizic-industrial, aşa cum se crede, ci doar evoluţii mentale, iubitoare, înalt-spirituale, pe Pământ. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
13. Corzi şi canale din structurile macro-, şi micro-universice: generalităţi

CUVÂNT ÎNAINTE:  A cunoaşte asemenea lucruri nu este doar un exerciţiu de imaginaţie. Chiar şi numai dacă ar fi aşa – tot ar fi un lucru bun pentru noi: pentru dezvoltarea gândirii, structurarea şi ordonarea ei. Dar…

11. ENERGII ŞI MATERII FLUIDICE; CORPURI FLUIDICE

I. IDEI PRINCIPALE 1. Toate corpurile sunt „solide” în câmpurile lor specifice şi în câmpul universal. Ele sunt stabile în timp şi în spaţiul planetar-stelar şi creează câmpuri de forţă pe…

Dictionar