04. Radiația monadică/spirituală

7. Radacinile spirituale ale efectelor radiatiei monadice in planul vietii pamantene

Anumite înţelegeri ale funcţionării radiaţiei monadice – formarea şi efectele ei în diverse planuri ale universului – ne ajută să aprofundăm cauzele manifestărilor noastre, nu numai diferite de la o monadă la alta, dar şi o parte a fenomenologiei planetare din această zonă a universului: glaciaţiuni, diverse fenomene energetice profunde ale solstiţiilor, echinocţiilor şi altor perioade bine-cunoscute cândva, pe care acum începem din nou să le simţim pregnant, să ne aducem aminte despre cunoaşterea rădăcinilor lor reale. 

Înţelegem astfel că nu avem de-a face cu o împărţire a caracteristicilor noastre vitale doar în: trup şi spirit. Că spiritul nu este în interiorul trupului, aşa cum s-a crezut cândva (unii mai cred şi azi) şi nu este nici în corpurile fluidice ajutătoare ale corpului nostru fizic (atmic), ci undeva în profunzimea universului nostru. Înţelegem că există structuri complexe care fac legătura între universuri şi determină posibilităţi reale de legătură între sistemul nostru corporal şi spiritul care se manifestă prin acesta: prin intermediul radiaţiei sale, de care învaţă treptat, ajutat de alte spirite înaintate, să se folosească pentru a se manifesta din ce în ce mai complex. 

Ca să aprofundăm asemenea cunoaşteri, să revedem câteva elemente definitorii pentru formarea şi evoluţiile monadelor.

Monada are o structură interioară complexă, formată din:

celule energetice fundamentale ;

– pături (câmpuri) interioare, protectoare şi hrănitoare pentru celulele energetice fundamentale.

Toate sunt constituite din energie fundamentală

Celulele energetice fundamentale sunt stabile în interiorul monadei – o stabilitate care se referă la faptul că monada nu mai pierde celule şi nici nu mai câştigă altele în interiorul ei: ele însă cresc printr-un proces care cuprinde două etape principale:

– atragerea în interior, de către celulele sale, de şuvoaie de energie fundamentală din exteriorul său: este hrănirea sa;

– energia fundamentală intrată în interior scaldă câmpurile, păturile energetice, creând un impact direct al acestora asupra celulelor. O parte din energia interioară se compactizează astfel pe suprafaţa celulelor, înfăşurându-le; o altă parte se compactizează mai slab în pături, reîmprospătându-le; restul energiei este eliberat în exteriorul monadei, formând radiaţia monadică. 

Cu cât celulele sunt mai mari, mai puternice, cu atât cantitatea de energie fundamentală atrasă este mai mare, iar cea eliberată este mai puternică. Radiaţia monadică devine astfel mai compactă, determinând posibilitatea atragerii unor alte corpuscule din mediul pe care îl străbate. 

Pe acest principiu se bazează, aşa cum ştim acum, canalizarea radiaţiei monadice în spaţiile pe care le numim universuri materiale şi crearea în interiorul lor a unei corporalităţi de întrupare, prin atragerea şi compactizarea de filamente energo-materiale:

– în partea de radiaţie cea mai puternică a monadei, cea mai intensă, se formează corpurile materiale;

– dincolo de corpurile formate astfel, corpuri diferite după seturile de raze cu puteri diferite care atrag filamentele, se strâng câmpuri, pături formate tot din filamente, dar neorganizate, însă protectoare prin compactizarea lor, şi hrănitoare: la fel ca şi în structurile interioare ale monadelor şi în păturile lor protectoare. 

Una dintre întrebările cele mai frecvente este: de ce sunt, rămân doar două forme de celule în interiorul monadei? Iar răspunsul este pentru că rămân celulele cele mai mari, cele mai puternice, cu o putere care atrage celule mai mici şi nu mai permite detaşarea lor, atragerea lor în exterior de către alte monade. Monada nu va mai fi ruptă, dezmembrată, ea rămânând astfel stabilă în mod definitiv. 

Mărimea celulelor fundamentale nu este însă identică chiar şi într-o monadă stabilă cu două feluri de celule interioare:

– vor exista grupuleţe de celule de mărimi puţin diferite în cadrul grupului celor mari;

– vor exista grupuleţe de celule de mărimi puţin diferite în cadrul grupului celor mici.

De aceea vom avea forţe radiante diferite, în principal:

– forţe radiante puternice, rezultate dintr-un grad înalt de absorbţie şi de eliberare (expulzare) a energiei fundamentale, cu compactizare mai mare a energiei curgătoare în jet; cu vibraţie mare, cu putere mare de atragere a filamentelor energo-materiale;

– forţe radiante mai slabe, rezultate dintr-un grad mai redus de absorbţie şi de eliberare (expulzare) a energiei fundamentale, cu compactizare mai mică, cu vibraţie mai mică, cu putere de atracţie a filamentelor mai redusă – toate comparativ cu celulele mai mari. 

Şi tocmai de aceea avem multe corpuri, corespunzătoare seturilor principale de raze din radiaţia totală: raze care dau naştere la corpurile spirituale, cu vibraţia foarte înaltă, precum şi raze care dau naştere corpurile noastre planetare, cu vibraţia foarte joasă. 

O altă direcţie de discuţie privind radiaţia noastră spirituală este faptul că toate întrupările – să zicem dintr-un sistem stelar (de fapt din galaxie, din toate galaxiile din subzonă, din toate subzonele unei zone) sunt stabilite de către coordonatorii evoluţiilor popoarelor spirituale în mod proporţional privind radiaţia fiecărui întrupat în parte. Respiraţia normală a spiritelor este astfel proporţională într-o galaxie (şi, mai departe, între toate galaxiile subzonei, între toate subzonele unei zone, a tuturor zonelor din univers şi a tuturor universurilor la un loc). Acestea formează armoniile universale, necesare tuturor monadelor pentru a evolua lin, fără oboseli persistente. 

Acestea fiind precizate, să reţinem că armoniile de respiraţie ale tuturor întrupărilor dau naştere la sincronicităţi pe nivele de mărimi monadice, spirituale, la rândul lor pe nivele de mărimi corporale, toate la un loc, pe nivele de vibraţie diferite, după cum sunt şi grupurile de întrupaţi: de la steaua locală toate la vieţuitoarele de pe planetă. Ceea ce înseamnă că respiraţia, radiaţia sincronă, şuvoaiele de energie fundamentală care curg în acelaşi ritm dau naştere la creşteri treptate, dar şi la măriri de armonii de la o clipă la alta între diverse grupuri de întrupaţi, care creează astfel vârfuri energetice şi, ca rezultat, creând vârfuri vibraţionale pe care le simţim afectându-ne vieţile: „vârfuri” şi „gropi (goluri)” energetice şi astfel vibraţionale, care formează:

– perioade de vibraţie foarte înaltă, cu un vârf de vitalitate pentru toţi întrupaţii momentului;

– perioade de „gropi” energetice, cu vibraţie foarte joasă, care provoacă diminuări de vitalitate, care în formele lor maxime dau naştere la ceea ce numim glaciaţiuni.

Dar să reţinem că, de fapt, astfel de diminuări nu sunt decât benefice evoluţiilor de pe planetă, căci ele au darul de a impulsiona spiritele, de a le mobiliza să supravieţuiască în condiţii extrem de diverse. Fiecare perioadă în parte are alte caracteristici, ceea ce crează variaţie şi impuls de orientare din ce în ce mai rapidă şi mai calitativă în condiţiile locale. 

Şi să nu uităm că totul se derulează pe un fundalul unui unui alt fenomen pe care noi l-am studiat detaliat – variaţia vibraţiei zonale. Fondul general al tuturor desfăşurărilor de mai sus este de diminuare sau de creştere a vibraţiei medii zonale – fenomen datorat variaţiei vibraţiei filamentelor energo-materiale circulante prin mediul universic. Ele pierd din vibraţia proprie în circulaţiile lor prin corpurile întrupaţilor (printre care şi ale noastre!), lăsând o parte din energia lor superficială în corpurile lor. Glaciaţiunile din perioadele în care are loc o creştere a vibraţiei zonale sunt mult mai uşor de dus, de suportat de către întrupaţi, spre deosebire de cele care au loc pe fondul general al diminuării vibraţiei zonale, când cea mai mare parte a Pământului trece prin perioade de frig persistent; de aceea în astfel de perioade majoritatea spiritelor se întrupează în cele mai calde regiuni ale planetei. 

Variaţia vibraţiei zonale (deci şi planetare) conduce la accente mai puternice sau mai slabe ale deosebirilor atmosferice între diferite perioade planetare şi între continente, în funcţie de vibraţia iniţială a pământurilor, apelor şi mai ales ale elementelor matriceale structurale ale planetei. Formarea anotimpurilor nu este însă în principal un fenomen practic spiritual, propriu-zis, chiar dacă implică întrupări ale unor spirite, ci un fenomen datorat creşterii distanţei de la Pământ la Soare, precum şi înclinaţiei axei Pământului. Ele pot să creeze un complex de condiţii locale care nu afectează mult întreg biosistemul planetar: în condiţii grele de trai, cu care spiritele întrupate nu sunt încă obişnuite, spiritele se reîntrupează în regiuni mai puţin ostile, calde, dar cu condiţii diferite de trai faţă de cele obişnuite lor – ceea ce pentru vieţuitoarele din zonele temperate este o îmbogăţire a experienţei lor de trai. Asemenea condiţii atât de diferite constituie la un loc însă cunoaşteri, experienţe spirituale totale. Dacă pentru vieţuitoarele planetei conştientizarea este redusă doar la raza simţurilor lor fizice la începutul evoluţiilor lor, asemenea condiţii universice în permanentă schimbare sunt perfect conştientizate de către spiritele întrupate ca planete şi stele în plan local. Ele primesc fără încetare, şi procesează la fel fluvii de energii şi vibraţii:

– din evenimentele biosistemelor planetare cu corp fizic, astral şi spiritual (budhic), dar şi de la biosistemul astral al stelei locale (Soarele în cazul Pământului);

– din evenimentele cosmice înconjurătoare: din cele pe care le primesc de la planetele-surori: adică direct de la planetele aflate pe aceeaşi coardă stelară şi indirect de la planetele aflate pe alte corzi ale aceleiaşi stele. 

Este un adevărat ocean de impulsuri cosmice pentru stele şi planete, care vin pe fondul general al variaţiei de vibraţie a fluxurilor energo-materiale aflate în circulaţie în regiune, creând forţe de mobilizare conştientă pentru toate spiritele popoarelor întrupate în aceste macro-sisteme. Noi credem că stelele şi planetele sunt bucăţi de materie fără viaţă – când de fapt ele au o viaţă mental-astral-cauzală şi spirituală de o bogăţie, şi o conştienţă uriaşă comparativ cu vieţuitoarele de pe, şi din jurul planetelor...

O asemenea varietate de vibraţii în acest loc nu este de loc întâmplătoare aici, la începutul multor evoluţii. În primul rând spiritele intraplanetare, care nu se pot încă deplasa prin cosmos pentru a schimba locul de întrupare, au şi ele nevoie multă de variaţie, de evenimente planetare care să nu fie unice, de acelaşi fel – aşa cum se petrec lucrurile în alte părţi din univers. Ele se obişnuiesc greu, foarte încet, cu manifestări proprii şi au nevoie periodic de astfel de reveniri, retrăiri pentru a-şi consolida o mare diversitate de feluri de manifestări, până când pot ajunge la o rutină + asociere a fenomenelor restrânse cu fenomene largi, a unor momente scurte în care să folosească doar părticele din experienţa căpătată în alte perioade, de mai lungă durată şi devenite între timp obişnuinţe pentru ele. 

Oamenii pe de altă parte – cu o experienţă extrem de bogată în tot felul de fenomene planetare, care au experienţa adaptării manifestărilor de tot felul la multe feluri de situaţii noi – uită însă cele care se pot petrece în felul pământean, în condiţii care nu favorizează concentrarea:

– prezenţa unui biosistem extrem de bogat, care astfel poate influenţa omul prin numărul uriaş – dacă nu prin elevare spirituală individuală, care nu are încă putere de orientare rapidă la schimbările de mediu, de vibraţie, punând accent pe hrănire, autoprotecţie şi perpetuarea speciei proprii;

– existenţa unui sistem corporal care nu le favorizează total trăirile, necesităţile, lăsând loc însă inteligenţei creatoare pentru adaptări la mediul planetar în permanentă schimbare. 

În perioadele cu vibraţii planetare înalte şi cu corporalitate multifuncţională, care lasă timp folosirii întregii lor experienţe creatoare pe care o pot adapta în acest loc din univers, oamenii nu uită nimic, ştiu totul despre toate fenomenele din galaxie, din întreaga zonă în care se află această galaxie, cercetând în primul rând toate cele pe care nu le-au mai avut în vedere de când au făcut primele lor evoluţii progresive în această subzonă a universului (evoluţiile progresive în calitate de rezidenţi). Toate condiţiile de trai ajută spiritele umane să se orienteze repede, folosesc fiecare fel de cunoaştere şi de asociere cu alte trăiri din subzonele şi zonele universice pe care le cunosc, făcând din vieţile lor ceea ce azi am numi împlinirea unor idealuri – dar care în condiţiile planetare înaintate nu este decât o normalitate pe care ei o consolidează astfel. 

Când însă vibraţia planetei scade în mod drastic, iar corporalitatea umană îşi restrânge structurile până la limitele supravieţuirii speciei, când cunoaşterea devine doar intuiţie oferind numai un fond general de echilibru emoţional şi mental pe care nu şi-l pot conştientiza mare parte din timpul trăit, oamenii trebuie să se orienteze şi să se descurce cu ceea ce au, ceea ce devine greu de trăit, chiar dacă este vorba despre o perioadă relativ scurtă de timp planetar: până la începutul creşterii din nou a vibraţiei medii zonale. Este momentul în care ei încep să-şi amintească ceea ce au cunoscut anterior şi se vor reintegra într-o viaţă personală astral-mental-cauzal normală pentru spirite avansate aşa cum sunt ele de fapt: unele spirite se vor reintegra mai repede, altele mai lent – în funcţie de experienţa corespunzătoare etapei proprii de evoluţie. Dar încetineala unora este ceva benefic pentru ele, căci o asemenea experienţă conduce la o consolidare puternică, profundă a experienţei lor totale. Astfel treptat ei nu vor mai pierde din vedere cunoaşterile privind fenomenologia universică locală, consolidându-şi bine cunoaşterea. Nu le va mai fi greu astfel să:

– se adapteze rapid când merg pe o planetă cu vibraţia joasă; actualmente, toate spiritele care sunt venite pe Pământ în călătorii spirituale regresive (adică majoritatea spiritelor umane) sunt nevoite să ajungă aici atunci când vibraţia planetei este încă foarte ridicată (aşa cum era înainte de ultima glaciaţiune), pentru a cunoaşte cele specifice Pământului înainte de scăderea drastică a vibraţiei; evoluanţii avansaţi, cum sunt secundarii  ajung, prin evoluţii numeroase de acest fel, să treacă în orice moment de la o planetă la alta, de la o vibraţie foarte înaltă la o vibraţie foarte joasă, într-o perioadă foarte scurtă de timp (o viaţă) la altă perioadă de timp la fel de scurtă, cu condiţii diferite de cele anterioare sau viitoare;

– nu le va mai fi greu să ajute populaţiile începătoare, aşa cum sunt majoritatea spiritelor umane întrupate acum pe Pământ: aşa cum le este acum greu să ajute, fiind presate mai curând de intenţia de a le specula neputinţele – decât de a-i ajuta să-şi depăşească astfel de greutăţi, neputinţe. Pentru aceasta este nevoie de multă experienţă, acumulată treptat de-a lungul multor călătorii interzonale, în pauzele evoluţiilor lor progresive de „acasă”: unde evoluţiile progresive le ajută prin experienţa înaintată, căpătată în vibraţii înalte, să-şi susţină treptat evoluţii din ce în ce mai subtile în astfel de călătorii regresive: de la vibraţii foarte înalte în vibraţii foarte joase.

Aşadar, fenomenologia studiată de noi îşi are rădăcinile şi în variaţia vibraţiei medii zonale, şi în respiraţia energetică fundamentală a spiritelor şi monadelor individuale întrupate în acest univers. Această realitate a respiraţiei, a radiaţiei monadice universale determină efecte zonale, şi astfel planetare specifice, care se adaugă la efectele fizice şi eterice ale mişcărilor macro-, şi micro-structurilor universice. Sunt efecte specifice fiecărei structuri cosmice: stele, planete, planetoizi, iar dincolo de galaxia noastră: alte galaxii şi macro-structuri galactice specifice fiecărei subzone a fiecărei zone a universului. Pe Pământ ajung, şi includ întreg Pământul, efectele de tip glaciaţiune, când aproape toate radiaţiile ajung la sincronizare pe direcţia inspirului, pe o perioadă destul de lungă, în care sincronicitatea creşte, ajunge la un vârf şi se estompează apoi. Diferenţele de sincronicitate provin din lipsa unei identităţi între spiritele întrupate, şi între monadele din toate spiritele: fiecare are particularităţi proprii care o deosebesc de alta. De aceea avem o perioadă de vârf şi nu un vârf – indiferent dacă este „vârf” sau „groapă”. Când sincronicitatea se desfăşoară pentru grupuri mai restrânse, atunci este posibil să se perceapă perioada de vârf ca un simplu vârf – deşi în realitate este tot o perioadă, în care se ajunge la unison mai repede, fiind vorba despre un grup mai restrâns, deşi nu atât de restrâns încât să nu se simtă puterea detaşată din fondul general local. 

Glaciaţiunile în sine, cu fenomenologia fizică care atrage atenţia în orice epocă planetară, apar distincte pentru noi, azi, pe fundalul diminuării vibraţiei zonale. Astfel de efecte sunt puternic percepute de oameni, ceea ce arată clar că respiraţia spirituală nu este de loc de neglijat. Efecte tot atât de puternice apar şi în cazul vârfului de vibraţie – cea mai înaltă vibraţie planetară care a fost acum cca. 500 milioane de ani. Dar cele mai înalte, la fel ca şi cele mai joase vibraţii datorate pierderii de vibraţie a fluxurilor de filamente circulate în zonă, nu coincid decât rareori cu respiraţiile sincrone ale întrupaţilor: ultima glaciaţiune a fost cu ceva timp înainte de „groapa” vibraţionară filamentară (după ea a mai scăzut încă vibraţia planetară), iar glaciaţiunile din perioada de vârf vibraţional – chiar dacă puţin simţite de populaţiile întrupate atunci (epoca de glorie a întrupării spiritelor sauriene) – au fost înainte şi după vârf, fără să-l influenţeze semnificativ. Doar spiritele întrupate în planetele şi stelele din zonă le-au perceput clar şi profund în toată desfăşurarea lor, şi şi-au crescut experienţa cu cele cunoscute de ele în asemenea perioade. 

În vremurile noastre, şi în continuarea vremurilor pe care le trăim acum noi, oamenii, pe direcţia de creştere continuă a vibraţiei zonale, apar efecte puternice, pregnante şi în planul fizic, atunci când ritmurile ajung să se deruleze pe scădere de vibraţie sau pe creştere. De abia acum le simţim în proporţie de masă, simţind cum cresc sau scad puterile noastre fizice, percepţiile noastre, intuiţiile noastre, ştiind de ele că s-au mai petrecut cândva, iar oamenii din acele vremuri au lăsat moştenire cunoaşterea lor, care azi ne întăreşte pe noi. 

Noi discutăm în general de glaciaţiuni pe fondul respiraţiei spiritelor, pentru că este un fenomen pe care acum începem să-l cunoaştem şi să-l studiem, dar în studiu trebuiesc luate în calcul toate felurile de materii şi energii (toate felurile de filamente, toate felurile de întrupări din toate câmpurile universice). Din cauza efectelor lor în planul fizic, glaciaţiunile devin fenomene perceptibile, concrete, în orice vremuri, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de unde vine, din respiraţia monadică, spirituală. Credem că sunt exclusiv fenomene fizice şi, dacă nu se prea potrivesc cu calculele noastre avem azi tăria să spunem că ... este un mister, nu se ştie de ce ajung lucrurile astfel. Însă fenomenele fizice sunt însoţite de fenomenologia respiraţiei monadice, în timp ce fondul general nu se schimbă prea mult, nu mai mult decât se schimba înainte de sincronizările inspir/expirului spiritelor întrupate. 

Şi eu am avut tendinţa de a studia în special străvechimile omenirii în perioadele glaciaţiunilor, fără să punctez în mod special acest aspect, al fondului general – de diminuare a vibraţiei zonale – care accentuează, care se accentuează reciproc în efectele generale şi conduc la impulsuri mărite sau diminuate, în funcţie de fiecare caz în parte. 

Dar să reţinem că există şi alte fenomene care se petrec în planurile câmpurilor fără să le vedem efectele, cu toate acestea le simţim şi le legăm de planul fizic exclusiv: care nu sunt legate neapărat de evenimente în planul fizic, dar le simţim – chiar din ce în ce mai acut pe măsura trecerii timpului şi a creşterii vibraţiei planetare. 

Înafară de glaciaţiuni (care de fapt sunt diminuări puternice de vibraţie), de vârfuri de vibraţie, de putere (mai puţin cunoscute de oameni în contemporan, dar asta nu înseamnă că sunt inexistente), avem şi situaţii de echilibru între creşteri şi diminuări; sunt mai puţin sesizate de noi – din nefericire încă suntem supuşi ideii că ce nu simt – nu există. Toate asemenea radiaţii – când mai subtile, când mai accentuate – se combină cu mişcările planetei în jurul stelei care o guvernează (Pământul în jurul Soarelui) dând naştere la fenomene care însoţesc solstiţiile, alte fenomene astronomice care cresc, egalează sau scad energiile, şi astfel şi vibraţiile în plan local. 

Vârfurile energetice periodice (rezultate din creşteri) şi golurile (rezultate din diminuări) mai puţin perceptibile nu sunt decât fenomene de amploare mai mică decât glaciaţiunile sau marile maximuri energetice şi vibraţionale ale planetei – dar ele sunt exact de aceeaşi natură. Cele care se reunesc – dar nu dau efecte accentuate – sunt într-un segment mult mai restrâns de frecvenţe de vibraţii, cuprinzând doar o părticică, un subsegment extrem de restrâns de radiaţie a unei părţi din spiritele întrupate într-un loc de referinţă, care ajung când şi când la o respiraţie sincronă. Niciodată nu trebuie să pierdem in vedere faptul că suntem oriunde în univers reuniri de grupuri mai mari sau mai mici de spirite aflate în etape diferite de evoluţie; şi chiar pentru cele aflate în aceeaşi etapă de evoluţie, diferenţele structurale interioare ale monadelor din spirite determină radiaţii cu diferenţe mici între ele: dar care adunate, grupate, dau efecte perceptibile. Tocmai de aceea radiaţiile de amploare mai mică se detaşează mai rar şi cu forţă mai mică din peisajul câmpurilor stelare, ajung repede la vârful lor şi se dispersează în acelaşi peisaj repede, dând forţă momentului altor radiaţii, de la alte grupuri spirituale. 

Cândva toate acestea era binecunoscute de oameni, cunoscute ca fiind periodice şi cunoscându-se bine perioadele, ca şi natura lor, proporţiile şi împletirea lor. Şi nu mă refer doar la perioada dinainte de ultima glaciaţiune, când omul mental cunoştea totul perfect şi folosea integral o astfel de cunoaştere, ci şi la perioada de după glaciaţiune, când vibraţia era foarte joasă şi chiar continua să scadă; dar era vremea în care curba vibraţiei planetare – chiar dacă este în perioada ei cea mai joasă – încetinise ajungând la o oarecare stabilitate pe planetă. Era o stabilitate relativă, ea fiind datorată faptului că cea mai mare parte a biosistemului existent înainte de ultima glaciaţiune era retras din întrupare, datorită deşertificării treptate a multor regiuni calde ale planetei, regiuni cândva extrem de active – la fel ca şi datorită creşterii exponenţiale a calotelor polare în timpul şi mai ales după glaciaţiune, golind de asemenea mare parte din ocean şi din continentele apropiate de poli. Dar această stabilitate, chiar raportată la viaţa scurtă a oamenilor, oferea posibilitatea recunoaşterii încă cu uşurinţă a fenomenelor periodice, iar oamenii au învăţat să lase moştenire asemenea cunoaşteri din generaţie în generaţie. Multe dintre ele au ajuns şi la noi, devenind tradiţionale (creaţie materială, obiceiuri gospădăreşti, muzică, dans, portul popular, etc.), altele au fost inserate în literatura populară în versuri sau proză (textele cântecelor, balade, legende, mituri, basme). Adevărurile purtate de ele le descoperim azi şi devenim conştienţi de ele, mai ales că simţurile noastre, activitatea astrală (vise conştiente) şi treptat mentală (clarvăz, clarauz, percepţia vibraţiilor locale, momentane şi periodice) se dezvoltă rapid şi mai ales în proporţie de masă. Intuiţiile şi clar-intuiţiile nu ne mai sunt azi curiozităţi şi nu ne mai provoacă frici, ci ne întăresc încrederea în forţele spirituale care se dezvoltă de la o perioadă scurtă de timp la alta. 

Să ne oprim deocamdată aici, vom relua diverse discuţii în studiile viitoare despre radiaţia monadică. 


Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
6. BLOCUL ENERGETIC RADIANT AL MONADELOR: RESPIRAŢIA RADIANTĂ – RITMURI ŞI EFECTE

Să reţinem aşadar faptul că suntem monade întrupate, iar această exprimare presupune, în lumea universului material în care ne manifestăm acum, următoarele componente ale procesului de întrupare: – monada: care învaţă…

1. SINTEZA CAPITOLULUI 4. RADIAŢIA MONADICĂ/SPIRITUALĂ

Această prezentare este o sinteză a studiilor din capitolul Radiaţia monadică/spirituală . Literatura populară creează de multe ori circulaţia unor idei pline de confuzii şi superficialităţi. Le înţelegem treptat şi conştientizăm…

Dictionar