08. Rasele speciei umane

04. Rasele speciei umane: rase şi subspecii

De ce punem noi accent pe crearea speciilor prin transcendenţă spirituală inter-dimensională? Pentru că nu putem discuta despre moştenirea unor corpuri care s-ar perpetua prin moştenire de la specii de vieţuitoare cu spirite aflate în evoluţii necreatoare, sau creatoare inconştiente, sau creatoare conştiente în faze incipiente. În cunoaşterea şi clasificarea speciilor, noi ne raportăm azi doar la corpurile fizice, cărora le găsim asemănări luând în considerare dezvoltările lor progresive. Dar lucrurile nu stau de loc aşa: în loc să ne raportăm la corpurile fizice, trebuie să ne raportăm la spiritele care fac evoluţie prin intermediul lor. Corpurile se moştenesc în mare parte de la o generaţie la alta, dar numai în cadrul speciei, nu şi de la o specie la alta. Spiritele care folosesc coporalitatea speciei au un set fix de sarcini de destin – individual şi de grup de evoluţie personală, iar pentru un bloc de grupuri de spirite care fac evoluţie cu faze asemănătoare se creează câte un set de corpuri specifice numai acelor spirite şi mai ales sarcinilor pe carele le au ele de împlinit. O astfel de corporalitate presupune o complexitate deosebită, mai ales pentru sistemele corporale cu corp de manifestare fizic, pe care nici un spirit în evoluţie progresivă nu le poate crea direct aici, în această zonă a universului: zona începătorilor multor trepte de evoluţie spirituală. Vibraţia joasă face imposibilă crearea prin atragerea şi compactizarea fluxurilor de filamente energo-materiale: toate spiritele umane pot să-şi constituie prin forţe proprii o corporalitate care să se finalizeze cu corpul astral, având ca matrice corpuri superioare create tot cu ajutor primit de la înalţii ajutători-coordonatori galactici (implicit planetari); dar pentru corpul dublu-eteric şi corpul fizic nu au putere de creaţie de acest fel. Unii ajutători planetari care ar putea să o facă – extrem de puţini de altfel – ar dezorienta celelalte vieţuitoare prin noutatea adusă deodată pe planetă: să nu uităm că şi transcedentalii au pregătit mult timp întreaga planetă înainte de a introduce o specie nouă – mai ales una extrem de complexă cum este specia umană – pentru a obişnui întreg biosistemul planetar cu energiile şi trăirile umane. 

Însă în cadrul unei specii, prin elementele arhetipale impulsionate de cele matriceale – aşa cum ştim acum, din studiul: „Diferenţe între elementele matriceale şi cele arhetipale în corporalitatea umană” , pot exista şi subspecii ale aceleiaşi specii. Ele urmăresc acelaşi fel general de evoluţie, dar cu particularităţi specifice unor grupuri de spirite aflate în sub-faze ale aceleiaşi faze de evoluţie, sau faze similare dar pentru grupuri de spirite venite din popoare de spirite diferite. Dacă pe Pământ nu ar fi existat şi subspecii ale speciei umane pe care noi să le fi luat în considerare, am putea spune că ceea ce se numesc azi rase ale speciei umane le-am putea numi subspecii, fără a face deosebire între ele dând superioritate uneia sau alteia, ci numai după modul în care fiecare fel de corporalitate ajută spiritele. 

Despre subspeciile speciei umane nu este însă necesar să facem studii separate, întrucât ele nu s-au perpetuat pe planetă până în zilele noastre, corpurile lor fiind ajutătoare pentru grupuri de spirite care au terminat evoluţiile lor pe Pământ: evoluţii pregătitoare, preliminare pentru alte evoluţii ale lor, în alte locuri din galaxie. Ele pot fi considerate sub-specii matriceale: adică din matricea umană s-au creat ramuri corporale de evoluţie, pentru ca asemenea spirite să fie influenţate de câmpul uman specific creatorilor avansaţi, însă fără a veni în tangenţă directă de creaţie cu oamenii aflaţi atunci în evoluţii mentale extrem de avansate faţă de asemenea sub-specii. Nu au fost plasaţi asemenea întrupaţi fără experienţă creatoare avansată în epoca contemporană, a dezvoltărilor creaţiei cu corpul fizic al oamenilor, pentru ca influenţele sub-speciilor să nu devieze chiar pe oamenii care le-ar fi luat drept necesităţi de a le fi ajutători direcţi sau, pentru grupurile umane cele mai agresive, le-ar fi distrus sau transformat în sclavi, descurajându-le complet evoluţiile. Lucruri care de altfel au existat în istorie, şi încă mai există sub diferite forme mai mult sau mai puţin mascate, dar spiritele care au suportat sclavia au fost spirite extrem de puternice, de aceeaşi evoluţie cu cele care le-au fost stăpâni, sclavi care ar fi făcut acelaşi lucru dacă s-ar fi născut în condiţie socială de stăpâni. Dar spiritele din acele străvechi subspecii nici nu cunosc atitudinile de stăpâni, ci doar lupta animalică (chiar dacă estompată) de întâietate pentru supravieţuire, muncind cu disperare pentru o viaţă cât de cât protejată. În ceea ce priveşte atitudinile de stăpâni şi de sclavi ale oamenilor, ele sunt specifice doar spiritelor destul de avansate, care nu acceptă munca fizică din cauza obişnuirii cu creaţia mentală lipsită de greutăţi, curată şi rapidă. De altfel rotaţii spirituale între stăpâni şi aserviţi au avut loc tot timpul în ultimele milenii, sub forme diferite şi în timpuri diferite, în funcţie de gradul de sensibilitate al spiritelor întrupate. 

Revenind la rasele umane, să înţelegem faptul că ele cuprind azi pe alocuri acelaşi fel de evoluţii, chiar dacă corpurile apar diferite ca şi culoare, tip de protecţie a pielii corpului fizic: toate sunt spirite creatoare conştiente avansate aflate în curs de universalizare. Iar trăirile lor cuprind, de-a lungul întregului ciclu de vieţi pământene, toate formele de întrupare în rasele umane, aşa cum sunt ele în formele fluidice, aşa cum le cer destinele de fond pământean. Spiritele umane pot face întrupări într-o rasă fluidică fără să aibă corpuri şi negre, şi albe, pentru că nu toate „culorile” reprezintă rase reale distincte. Dezvoltările diferite din cadrul rasei ariene (despre care vom discuta detaliat), de exemplu, le cuprinde şi pe cea „albă”, şi „neagră” – dar au altă origine decât impactul radiaţiilor solare asupra corpului fizic. Cele ale rasei „negre” – africană – au fost influenţate din străvechimi de radiaţiile spirituale ale unor monade foarte puternice, care au folosit corporalitatea africană – ariană de pe continentul african. Astfel de monade au fost mult mai puternice decât celelalte întrupate pe alte continente, în mod special alegându-se corporalităţi care în vibraţii joase aveau să suporte rigori continentale extrem de agresive, pentru a le întări corespunzător cerinţelor vieţii pe Pământ. În situaţia în care nu s-ar fi procedat aşa, condiţiile continentale ar fi fost foarte agresive şi chiar distrugătoare după ultima glaciaţiune. În acele vremuri, înainte de ultima glaciaţiune, africanii au fost oameni cu monadele cele mai avansate – coordonatorii tuturor evoluţiilor de pe Pământ din acele vremuri: ai oamenilor şi ai tuturor celorlalte vieţuitoare planetare. Puterea radiaţiei monadelor centrale a dezvoltat mult o parte a corporalităţii umane de manifestare, ceea ce la „albi” nu a avut nevoie să se dezvolte niciodată, nu a avut nevoie în condiţiile continentul A’Tlan (Europa şi America de Nord de azi). Vom mai discuta despre aceste aspecte concrete la particularităţi ale raselor. 

Dacă nu ar fi existat acele sub-specii pe care azi le numim după locul de descoperire a osemintelor acelor vieţuitoare şi pe care îi credem strămoşii omenirii de azi (Neanderthal, Cro Magnon) am fi putut spune că astfel de diferenţe (numite azi rase) ar fi constituit sub-specii, sau altele care ar fi fost specifice altor popoare sau grupuri spirituale asemănătoare, dar având particularităţi de evoluţie care ar fi cerut oarecare departajări corporale. 

Cu timpul vom discuta şi despre particularităţile corporale pe care le-ar fi avut rezidenţii dacă ar fi evoluat în corpuri fizice în perioada cu vibraţia cea mai joasă a planetei, după ultima glaciaţiune: dar rezidenţii au ieşit din evoluţii cu corp fizic, făcând extrem de rare destine – un destin per individ în această perioadă, în vieţi protejate, doar pentru a nu-şi pierde obişnuinţa de manifestare cu corp fizic. Ei nu au evoluat odată cu noi din cauza grupurilor de spirite care mai sunt şi acum încă la întrupare, extrem de agresive în condiţii de vibraţie joasă, cu variaţii mari în perioade scurte de timp şi cu aglomeraţie planetară foarte mare. 


Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
10. Generalitati privind rasa toltleca

Să numim această rasă aşa cum venea sunetul fundamental al omului care s-a născut în străvechimi, din împletirea celor două rase fundamentale ale speciei umane: lemuriană şi ariană, pe pământurile continentului care a găzduit…

09. Generalitati privind rasa ariana

Din nefericire această denumire a fost prea mult folosită în scop agresiv şi criminal, rasist ca aspect al atitudinii unor spirite faţă de altele. O asemenea atitudine a apărut la un moment dat sub puterea a două direcţii spirituale izvorâte…

Dictionar