4. HERG: In orasul lemurian

17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea .

Pe măsura pătrunderii în studiile corporalităţii umane, am descoperit deosebiri între diversele părţi componente ale plexurilor, astfel încât am considerat că este mai corect să folosim numirea „canale” pentru ceea ce alţii numesc „turbioane” (şi eu am folosit această numire, dar ea nu este întrutotul corectă) şi „cordoane” sau „corzi” pentru ceea ce numeam anterior „canalele” plaxurilor: canalul de universalizare, care porneşte din structurile ce formează plexul coroanei (sau chakra sahasrara) şi canalul de împământare, care porneşte din structurile plexului rădăcinii (chakra muladhara). Aşadar voi numi de acum încolo cordonul (coarda) de universalizare şi cordonul (coarda) de împământare. 

Este mai corect aşa, căci pe de o parte cordoanele au alte structurări interioare decât canalele, şi pe de altă parte este mai corect să fie numite aşa întrucât ele ies înafara corpului, spre deosebire de canale care se opresc invariabil la suprafaţa corpurilor. 

Aceste două tipuri de structuri: canale şi corzi (sau cordoane) sunt ele înseşi, fiecare în parte şi amândouă la un loc, sisteme extrem de complexe. Suntem azi la începutul revenirilor noastre în cunoaştere, după o pauză foarte normală în activităţi complexe de tip mental, pentru odihna mentală a oamenilor şi în acelaşi timp spre binele tuturor vieţuitoarelor de pe planetă şi al planetei însăşi. Şi oricât de laborioase ni se par azi studiile prezente, ele se dovedesc a fi abia începutul pătrunderilor noastre în profunzimile lor. Astfel de cunoaşteri se deschid ca nişte conuri practic infinite, arătând structuri de o deosebită complexitate, cu funcţiuni multiple care ni se deschid din nou, din ce în ce mai puternic, totodată mai subtil şi mai nuanţat: existenţa şi funcţiunile lor nu sunt ceva doar de domeniul trecutului, ci ele se dezvoltă încet - dar sigur, în chiar parcursul vieţilor noastre curente. Iar din întrupările noastre viitoare revenirile la cele din trecut se vor stabiliza în domeniul astral-mental, în condiţiile în care chiar de acum mulţi oameni deja lucrează şi cercetează având percepţii dezvoltate în domeniul călătoriilor astrale şi ale mentalizărilor curente în toate domeniile de cunoaştere omenească. 

Mulţi se miră, privind cu neîncredere spre astfel de cunoaşteri; unii cred că ele abia acum se produc, apar şi se dezvoltă, doar pentru că noi am crea ceea ce gândim: lucru total absurd, ca şi cum am spune că girafa există doar din momentul în care primul om a văzut-o – european, desigur. Au fost şi teorii care spuneau că saurienii nu au existat de fapt, noi am creat oase cu imaginaţia noastră, cu existenţă independentă de o prezumtivă viaţă de animal trăitor pe Pământ, în urmă cu milioane de ani. 

Celor care aduc în faţa noastră astfel de teorii să le spunem doar că nu sunt ei de vină de lipsa lor de cultură, decât în măsura în care nu doresc nici în faţa evidenţelor să accepte alte elemente de existenţialitate concretă. 

De altfel, personal am purtat discuţii asemănătoare de-a lungul timpului cu oameni care nu puteau să facă deosebirea între metaforă şi realitate. Când am spus cuiva că nu are o floare de lotus pe burtică, ci un plex energetic, numit în diverse feluri, de diferite culturi, sub o formă metaforică pentru ca să înţeleagă şi oamenii simpli, lipsiţi de cultură iniţiatică profundă: roată energetică, chakra. Interlocutorul meu mi-a spus că florile de lotus de acolo sunt ceva, iar chakrele altceva, iar plexuri nu există decât în imaginaţia mea. În astfel de situaţii, nu avem altceva de făcut decât să ne retragem din discuţii şi să lăsăm timpul, dezvoltările proprii să-şi spună singure cuvântul, la vremea cuvenită fiecăruia dintre noi. 

Să revenim şi să reţinem faptul că toate plexurile au funcţie de hrănire, dar pe de altă parte ele au în plus diverse alte funcţiuni legate de activităţi curente, chiar şi în etapele în care omul – spirit creator avansat – beneficiază de funcţiunile lor fiind inconştient de existenţa lor ca părţi ale unui sistem corporal complex, din care corpul fizic este ultimul corp în ordinea constituirii structurilor lui: un sistem cu structuri de percepţie, de comunicare, de deplasare şi de acţiune creativă în mediul planetar. În desfăşurarea vieţii la nivele optime de existenţă în mediul de trai, omul se bazează pe toate structurile şi funcţiunile corpurilor fluidice, iar sistemul plexurilor contribuie activ la desfăşurarea manifestărilor întrupaţilor. 

Când discutăm despre o astfel de corporalitate, să reţinem că ea este proprie tuturor vieţuitoarelor de pe planetă – cu deosebiri care ţin de specii şi de evoluţiile spiritelor care se sprijină pe o astfel de corporalitate. Însă numai oamenii pot folosi conştient diverse feluri de structuri, aparţinând corpurilor fluidice proprii, atunci când condiţiile le permit, iar acesta este, printre altele, modul în care îşi desfăşoară şi calitatea de ajutători pentru toate vieţuitoarele în mijlocul cărora trăiesc. Aici, precum şi în alte diverse părţi ale universului, începem să cunoaştem treptat structuri şi funcţiuni, să ne reamintim despre ele la orice nivel de vibraţie planetară; să ne obişnuim să avem încredere în intuiţiile noastre când condiţiile devin foarte aspre şi nu avem o percepţie directă, clară asupra lucrurilor şi evenimentelor; să ne obişnuim să folosim aceste intuiţii când începem să ne readucem aminte de cunoaşterile la care se referă, la orice fel de cunoaşteri după un timp de nefolosire conştientă. Ne întărim treptat toate cunoaşterile, la orice nivel de vibraţie, individual, fiecare după experienţa proprie, sprijinind şi pe cei care ajung mai devreme sau mai târziu la amintiri clare, la căutări şi regăsiri ale puterilor de percepţie, la aprofundări din ce în ce mai bogate. Sprijinim şi suntem sprijiniţi: sprijinim prin intuiţiile proprii pe cei ce cercetează şi ajung înaintea noastră la cunoaşteri clare; sprijinim prin sfat şi ajutor direct, nemijlocit, prin experienţa proprie, pe cei care au intuiţii - dar şi neîncrederi în propriile intuiţii. În orice fel de condiţii ajungem să ne fim de folos unii altora, în activităţi din ce în ce mai complexe, simultane sau consecutive desemnate prin sarcini proprii de destin. Creşte astfel nu numai experienţa acumulată, dar şi puterea energetică interioară şi radiantă a monadelor, iar pe bazele acestei puteri crescute apar cunoaşteri noi, se formează obişnuinţe, care dau naştere unor alte activităţi noi, care le consolidează în acelaşi timp şi pe cele vechi. Este o spirală mereu întărită a tuturor înţelegerilor şi manifestărilor noastre, ale tuturor: avem nevoie să ştim cât mai multe, nu numai referitor la cele pe care le putem desfăşura acum pe Pământ, dar şi în alte părţi din univers, într-o mare diversitate de condiţii de mediu, ceea ce crează o mare putere de orientare, o creştere permanentă a puterii tuturor pentru adaptare rapidă la orice fel de condiţii de întrupare. 

Iar aceasta poate fi ceva foarte încurajator...

Să intrăm în subiect. Este important să reţinem că, în anumite condiţii, întrupaţii creatori conştienţi avansaţi – aşa cum suntem noi, oamenii, pe Pământ – pot să grăbească sau să încetinească viteza de lucru a plexurilor, în vederea realizării unor acţiuni pentru întreţinerea vieţii sau a sporirii experienţei lucrative locale. La începutul evoluţiilor, monadele se sprijină pe structuri corporale, urmând însă ca, în continuarea evoluţiilor, să ajungă la desfăşurarea acţiunilor fără necesitatea de a se sprijini pe ceva anume pentru a face diverse lucrări, indiferent de condiţiile în care se desfăşoară. Folosirea plexurilor, a structurilor lor formează obişnuirea monadelor să-şi canalizeze radiaţia proprie la un moment dat fără necesar de corpuri, de structuri corporale, de funcţiunile lor ajutătoare: să-şi realizeze sarcinile proprii evoluţiilor lor, din ce în ce mai complexe, fără limitarea corporală – dar să şi-o menţină în obişnuinţă, pentru a oferi învăţătură celor care o necesită. 

Ceea ce facem aici – printre multe altele – este să studiem trăirile unei omeniri care a trecut prin diverse epoci pământene, folosindu-se de diverse feluri de corpuri, în situaţii extrem de diferite, care i-a format o conştienţă cu totul specială, de ansamblul căreia îşi va da seama cândva. Şi însăşi această conştienţă a formării de sine o va propulsa pe căi încă nebănuite azi...

Corporalitatea umană străveche avea dezvoltate toate plexurile – situaţie în care astfel nu existau subplexuri (subplexurile fiind azi plexuri cu funcţiuni restrânse, datorită vibraţiei planetare joase):

– existau numai plexuri şi canale, cu toate structurile lor dezvoltate, având funcţiunile la nivelele lor optime, pentru care au fost constituite;

– cordoanele plexurilor erau maxim dezvoltate şi omul atotcunoscător putea să le folosească controlându-le lungimile, în funcţie de necesităţile destinului propriu. Această activitate nu era ceva împotriva firii (şi vom menţiona frecvent acest lucru, ori de câte ori va fi nevoie) – era ceva asemănător felului în care azi folosim mâinile sau picioarele strânse sau întinse, ceea ce nu este o folosire împotriva firii. 

De altfel, facem inconştient acest lucru azi, la nivelul plexurilor, când ne îndreptăm atenţia spre ceruri (lungim cordonul de universalizare), sau spre pământ (lungim cordonul de împământare), sau când dormim profund (se cuplează automat corpul astral de corpul dublu eteric prin intermediul cordoanelor lor, pentru desprinderea corpului astral şi ieşirea lui în mediul cosmic înconjurător). 

Am discutat în linii mari, în articolele anterioare, despre diferite acţiuni umane. Să le înţelegem puţin mai detaliat, pentru a înţelege felul în care oamenii foloseau structurile corporale pentru asemenea acţiuni. 

a. ÎN DEPLASARE

Deplasarea în mediul fizic, ajutată de corpul mental, nu presupunea detaşarea corpului mental şi deplasarea lui în spaţiul aerian planetar, ci deplasarea întregului sistem corporal, inclusiv corpul fizic, prin puterea corpului mental şi cu orientarea lui, cu ajutorul senzorilor de percepţie, în mişcările necesare deplasării. Mişcările beneficiau de contribuţia structurilor plexurilor, prin aport conştient. Iar aceasta nu presupunea numai folosirea conştientă a cordoanelor plexurilor cunoscute de noi azi:

– de la plexul coroanei (sahasrara) – cordonul de universalizare;

– de la plexul rădăcinii (muladhara) – cordonul de împământare. 

Toate cordoanele, de la toate plexurile, pe lângă modelarea funcţiunilor plexurilor în întregime erau supuse acţiunilor voinţei monadei întrupate. Toate activităţile, inclusiv cea de deplasare, erau susţinute printr-o energizare realizată prin voinţa monadei: se modelau deschiderile canalelor tuturor plexurilor, pentru creşterea energizării corpurilor, pentru creşterea vibraţiei tuturor, după care se putea modela fin funcţionarea lor, după necesităţile de înălţare, de cotire 360 grd în spaţiu. Câteva orientări pot fi descrise sumar în continuare.

Mişcarea pe verticală: se realiza prin destinderea cordonului de universalizare – din deschiderea plexului coroanei, simultan cu retragerea cordonului de împământare. În mod natural, cele două cordoane activează simultan, în acelaşi sens: se întind amândouă, se restrâng în acelaşi fel. În mod normal, în trăiri curente, ele erau lăsate să funcţionaze natural, însă atunci când era vorba de acţiunea de deplasare, funcţionările erau coordonate prin voinţa monadei întrupate: unul sau altul dintre cordoane puteau fi ordonate separat, oferind orientarea sistemului corporal în mişcare, în sensul dorit. 

În cazul deplasării pe verticală, desprinderea de la sol avea loc prin întinderea bruscă a cordonului de universalizare, odată cu restrângerea cordonului de împământare; în cazul mişcării de adâncire (în apele oceanului, în denivelările solului) avea loc prin restrângerea cordonului de universalizare simultan cu acţiunea de împământare (întinderea cordonului de împământare), cu modelarea deschiderii canalelor plexurilor, după necesitate. Voinţa face automat – zicem noi azi – asemenea mişcări, aşa cum credem că se petrec mişcările noastre în obişnuinţele curente: învingerea gravitaţiei în mişcarea pe verticală în salt – mişcarea de săritură nu ar fi relevantă în schimb, căci ne lăsăm supuşi forţei gravitaţionale. Dar în folosirea conştientă a corpurilor fluidice, orice mişcare era desfăşurată prin voinţa întrupatului, prin contribuţia specifică voinţei monadei asupra corpurilor sale. 

Viteza de mişcare era de asemenea modelată prin voinţă în acelaşi mod, iar omul mental folosea viteze de deplasare mici, pentru a nu stresa, tulbura, dezorienta biosistemul înconjurător. Deplasarea obişnuită avea loc în acele vremuri cu nave-carcase de protecţie, aşa cum am descris în studiile anterioare, mult mai des decât deplasarea individuală la nivelul solurilor şi apelor. 

Mersul plutit la suprafaţa solurilor şi apelor, pe deasupra muşchiului vegetal (şi ulterior  ierburilor, în vremuri mai apropiate de timpurile noastre) era o consecinţă a energizării puternice a corpurilor fluidice, care susţineau astfel în aer şi corpul fizic. Practic omul nu atingea solul sau planşeul casei sau al navei, deşi ar fi putut dacă ar fi restrâns cordonul său de împământare şi funcţionarea plexurilor – dar nu avea nici un sens să o facă; omul stătea pe propria pătură-câmp a corpului dublu-eteric, iar acest lucru l-am înţeles şi eu destul de târziu, când am studiat poziţia omului în casa sa, în timpul creaţiei eşantionare. 

De altfel, aşa cum am mai discutat, acelaşi lucru îl observăm şi în zilele noastre, deşi extrem de restrâns, ca fenomen, făcând comparaţie între un om viu – care are corpul fizic în puterea corpurilor sale fluidice şi a radiaţiei monadice – şi un om decedat, de care s-au desprins celelalte corpuri fluidice şi corpul fizic nu se mai află în puterea radiaţiei monadei. Azi suntem în puterea radiaţiei monadice în principal (ea nu scade chiar în imperiul vibraţiei scăzute a planetei) şi în puterea corpurilor fluidice mai puţin decât în străvechimi, dar nicidecum de loc.

Aşadar, din variaţia de funcţionare condusă de voinţa, în deplina conştienţă a monadei, avea loc o asemenea deplasare specifică omului mental. 

b. ÎN CĂLĂTORIE ASTRALĂ

Corpul astral se desprinde ori automat, când vibraţia sa scade datorită efortului depus în activităţile curente, şi se deplasează, călătoreşte înafara sistemului corporal, în principal pentru a-şi recupera vibraţia în structuri speciale ale matricei eterice a planetei: structuri (zone, puncte, benzi) de autostabilizare vibraţională . Cu această ocazie, sau separat de ea – prin voinţa proprie în momente alese de întrupat, se prelungesc timpii de deplasare a corpului astral, folosind prilejul pentru cercetare proprie sau pentru desfăşurarea unor acţiuni astrale diverse, conform sarcinilor de destin. 

În cadrul acestui proces, corpul astral este menţinut ancorat în sistemul corporal prin intermediul corpului dublu eteric, mai precis prin intermediul cuplării a două cordoane de vibraţie apropiată: 

– un cordon de la corpul astral devine, prin oboseală, apropiat ca vibraţie de corpul dublu eteric şi cuplarea se realizează automat cu un cordon de la corpul dublu eteric;

– când vibraţia corpului dublu eteric creşte prin liniştire (intrare conştientă în starea de frecvenţă cerebrală „alfa”) are loc acelaşi fel de cuplare între cordoane de vibraţie apropiată. 

Să nu uităm însă că voinţa monadei este aceea care ordonează radiaţia sa şi se sprijină pe corpurile sale pentru activităţi de mare fineţe, de înaltă calitate şi precizie a execuţiei. Cercetătorul străvechi îşi potrivea întotdeauna vibraţia proprie în concordanţă deplină cu vibraţia locului şi a vieţuitoarelor cărora le cerceta viaţa, pentru a nu le stresa sub nici o formă: nici direct pe ele, nici amprentând spaţiul lor de trăire, amprentare care putea conduce de asemenea la stresarea animalelor şi îndepărtarea lor de locurile cercetate de om. 

c. ÎN CREAŢIE MATERIALĂ MENTALĂ

Despre creaţia materială am discutat destul de multe aspecte; eşantionară sau totală, ea se sprijinea pe experienţa şi percepţia atentă a monadei lucrătoare: şi pentru strângerea de informaţii, şi pentru utilizarea lor pentru o construcţie optimă trăirii lucrătorului, şi pentru extinderea cunoaşterilor şi adaptarea lor la schimbările permanente ale mediului de trai şi ale necesităţilor corporalităţii sale. Omul lucrător folosea TOTALITATEA structurilor sale corporale pentru realizarea lucrării totale, după studiile pe eşantion, suficient descris în articolele anterioare (referitoare la creaţia materială mentală). 

Pentru a simţi locul optim în care constructorul trebuia să plaseze zidurile casei (sau navei), el avea nevoie să simtă perfect conştient şi detaliat la maximum:

– corpurile cu toate structurile lor în DEPLINĂ funcţionare;

– păturile hrănitoare şi protectoare ale corpurilor sale;

– împrejurimile locuinţei: lucrătorii asemenea sieşi, care trăiau şi lucrau şi ei în preajmă; puterea biologică a câmpului vegetal şi animal din jur + ale codrilor din apropiere; structurile pământurilor, apelor, aerului, radiante (care furnizau mereu informaţii noi lucrătorului), matricea eterică a planetei, corzile, canalele energetice planetare, alte împrejurimi cosmice radiante direct şi indirect (adică reflectând radiaţiile altor structuri, corpuri cosmice, etc.). 

În cazul creaţiei materiale mentale în cuplu familial, avea loc un acordaj permanent între trăirile şi funcţionările corpurilor pe de o parte şi crearea condiţiilor de lucru simultan, pe de altă parte: mai ales din perspectiva energiilor bărbăteşti/femeieşti (yin/yang) în strângerea în comun de material specific necesităţilor corpurilor proprii, de cele două feluri amintite. Urma apoi distribuţia materialelor de jur împrejurul câmpului ultimului corp din sistemele lor corporale şi compactizarea materialelor în structurile necesare construcţiei cuplului familial. 

Pentru toate lucrările se foloseau toate plexurile cu toate structurile lor, iar pentru materializare/dematerializare se foloseau:

– Pentru materializare se foloseau toate plexurile corpurilor, dar cu accent pe utilizarea cordoanelor de universalizare, ale ambilor parteneri: în vederea preluării materiilor necesare din fluxurile circulante la mare înălţime. Practic fluxurile aduse astfel formau o circulaţie care nu depăşea partea centrală a locuinţei, pentru a nu deranja semenii şi biosistemul aerian din jur. Aspectul era de horn lat, dar nu era un horn material propriu zis, prin interiorul căruia să coboare fluxurile atrase: era o circulaţie liberă, dar strânsă, ordonată. Prin puterea radiantă atent concentrată pe această porţiune, se ordona mişcarea de aducere a fluxurilor în jos, spre locuinţa veche, folosind drept orientare cordoanele întinse ale ambilor parteneri;

– Pentru dematerializare se foloseau toate plexurile corpurilor, cu accent pe utilizarea cordoanelor de împământare ale partenerilor, pentru împământarea materiilor rezultate din dematerializarea vechii construcţii: cu orientarea materiilor către pânza de apă freatică, pentru recircularea rapidă a fluxurilor de filamente materiale, pentru intrarea lor în circuitul utilizării lor de planetă. 

Locul era astfel eliberat de vechea construcţie şi creaţia nouă se realiza în locul ei prin efortul şi priceperea comună a cuplului uman. 

Lucrări de materializare/dematerializare cu ajutorul structurilor corporale fluidice

Legendă:

(1) = Cuplul lucrătorilor mentali;

(2) = Construcţia veche, necesar să fie înlocuită;

(3) = Cordoanele de universalizare, folosite orientativ pentru aducerea fluxurilor în lungul lor, până la distanţa necesară creaţiei;

(4) = Cordoanele de împământare, folosite orientativ pentru ducerea în interiorul planetei a fluxurilor rezultate din dematerializarea construcţiei vechi. 

(5) = Fluxuri materiale noi aduse din circulaţia cosmică pentru materializarea unei locuinţe noi, prin orientare de-a lungul cordonului de universalizare;

(6) = Fluxuri materiale provenite din dematerializarea locuinţei vechi, care se împământează. 

d. În CREAŢIA HAINELOR

Nu am pus un accent deosebit pe crearea hainelor în studiile anterioare, când am discutat despre creaţia materială, pentru că vor fi multe prilejuri pentru detalierea rostului şi felului în care oamenii le foloseau în diverse feluri de activităţi curente, de-a lungul fiecărei zile. Oameni goi nu erau şi nici un moment al vieţii lor nu am aflat să se afle ei în acest fel – spre marea mea mirare din studiile de început. Doar creaţia materială mentală m-a lămurit de faptul că existau trei moduri de creaţie, spre protecţie şi nu numai, după distanţa creaţiei faţă de creatorul-utilizator al ei:

– înconjurând îndeaproape corpul fizic, cu rol de protecţie şi de hrănire suplimentară faţă de hrănirea prin intermediul plexurilor, pentru ca vibraţia lui să nu scadă, ci să fie întotdeauna cât mai aproape de vibraţia corpului vital (corpului dublu-eteric). Este vorba despre hainele lemuriene, constituite din pături compacte de materii eterice în principal, cu inserţii de materii astrale şi cu inserţii de materii fizice cu vibraţii înalte şi foarte înalte pe care le poate folosi corpul dublu eteric;

– înconjurând la distanţa corpurilor planetare, adică a corpurilor pe care le au toate speciile din biosistemul planetar, indiferent cât de mult sau puţin evoluate sunt: de la corpul fizic la corpul cauzal pentru vieţuitoarele de pe Pământ. Este cazul navelor pentru deplasare în mediul aerian, terestru şi acvatic pământean;

– înconjurând la distanţa corpurilor + câmpului de la ultimul corp al sistemului corporal propriu. Este cazul locuinţelor oamenilor mentali. 

Realizarea hainelor era o lucrare aflată la îmbinarea creaţiei materiale cu compactizarea naturală de fluxuri atrase de corpul dublu eteric. La realizarea atragerii fluxurilor necesare activităţilor ce urmau să se desfăşoare contribuiau, prin voinţa întrupatului, toate plexurile cu canalele şi cordoanele lor, cu deschiderile şi avansările prin lungire ale cordoanelor la mărimile optime pentru lucrările respective. 

Trăsătura caracteristică hainelor femeii şi bărbatului nu consta în forma sau culoarea lor, în accesorii sau alte obiecte ataşate, ci în vibraţiile fluxurilor atrase din câmpul, pătura înconjurătoare, protectoare şi hrănitoare care învelea corpul dublu eteric (căci pentru asta sunt hainele, pentru întărirea şi protecţia lui, chiar dacă am uitat azi acest lucru). Dar acest aspect specific este azi puţin sesizat de cercetătorii de azi ai acelor vremuri, întrucât hainele erau aproape identice pe cuplu – când întrupaţii aveau destin în cuplu: ele aveau specificul efortului pe care omul, indiferent de sex, îl avea de făcut în lucrare. Se creau văluri, de forme asemănătoare întrucâtva cu bluzele de pânză topită, care înveleau corpul fizic (de fapt înveleau corpul dublu eteric, care corp dublează corpul fizic şi îl depăşeşte cu câţiva milimetri). Aspectul general era foarte fin – dar nu aburos, ci compact, cu aspect de pânză fină. Uneori erau mai largi în lungul mâinilor şi picioarelor, când activităţile erau uşoare, rutină pentru ambii parteneri. Ele fluturau lejer pe lângă trup, deşi puteau fi şi strânse pe talie dar lejere în jurul membrelor. În caz de deplasare pe sol se strângeau pe încheieturi pentru a le întări energetic, pentru a crea membrelor un surplus energetic acolo unde efortul era mărit. Omul în deplasare nu se plimba fără rost, de aceea, dorind să simtă locul deplasării sale fizice, el mişca mâinile cu egală măsură ca şi picioarele – rost pentru care încheieturile mâinilor şi picioarelor la glezne era necesar a fi protejate, întărite astfel. De aceea în deplasare majoritatea oamenilor aveau:

– bluza, cămaşa bufantă pe încheieturile mâinilor cu palmele – palmele libere pentru a simţi direct vibraţia locurilor, mişcările aerului, toate cele radiate de vieţuitoarele locului;

– şalvari strânşi pe glezne, întărindu-le chiar dacă mişcările erau puţine (mers plutit);

Întrucât corpul dublu-eteric primeşte fluxuri energo-materiale de la toate celelalte corpuri din sistem, toate structurile corporale de la fizic la cauzal contribuiau la aducerea şi compactizarea fluxurilor în proporţii echilibrate, optime pentru derularea tuturor celor dorite de purtător. De aceea albul strălucitor, universal purtat, era rezultatul acestor proporţii armonioase a tuturor contribuţiilor de fluxuri energo-materiale, iar pentru întăriturile de la mâini şi de la glezne, mai ales în deplasare cu contribuţia corpului fizic (nu cu nave), se purtau inserţii argintii şi aurii: argintiul şi auriul relevă prezenţa unor fluxuri deosebit de complexe în combinaţii de frecvenţe foarte înalte. La astfel de inserţii contribuiau în primul rând cordoanele plexurilor, cu rostul lor subtil în desfăşurarea destinului. 

Cu toate acestea, în timp, acest alb-strălucitor va prinde în timp nuanţe colorate: alb-bleu, alb-vernil, alb-roz, alb-ametist arătând schimbarea proporţiilor între frecvenţe, accentele fine ale unor frecvenţe comparativ cu altele. 

e. RETRAGEREA DIN DESTIN

Destruparea este un proces complex,chiar dacă decesul – cum îl numim de obicei – sau ieşirea corpului fizic + corpului dublu eteric din sistemul corporal şi din radiaţia monadică/spirituală pare a fi un proces simplu şi rapid. Canalul de întrupare nu se închide însă de tot, aşa cum bine ştim acum, doar corpul fizic şi corpul dublu eteric se desprind din legătura lor cu corpul astral, continuându-şi destinul tot aici, în Universul Fizic, cu sarcini fixe şi mult mai complexe decât le-a avut în calitate de om, adică în manifestări cu corpul fizic, susţinut direct de corpul dublu eteric. 

Când are condiţii planetare (vibraţie înaltă a planetei) şi corporale (corpuri puternic energizate, cu vibraţie astfel foarte mare) omul poate modela singur vibraţia sa totală, pe corpuri şi pe structuri, dacă are nevoie, dacă îi cer sarcinile de destin. Modelarea vibraţiei – proprii şi a creaţiilor proprii – era o învăţătură deja consolidată pentru spiritele umane atunci când au venit la întrupare pe Pământ, indiferent de înaintarea fiecăruia în evoluţii: rezidenţi şi ajutătorii lor. Însă modelări de acest fel nu presupun variaţii abrupte, ci fine, care nu atacau nicidecum corpurile de întrupare, sau creaţii, sau alte vieţuitoare. Dar trăirile deosebit de fine şi profunde ale omului mental făceau deosebirea între nivelele şi subnivelele cu care operau în derularea sarcinilor lor. 

Vibraţia generală a planetei a scăzut în timp atât de mult nicidecum din pricina oamenilor, ci a fost un fenomen natural, descris şi amintit deseori în aceste studii. Pe de altă parte, coborârea vibraţiei corpului fizic şi corpului dublu eteric în zilele noastre, sub valorile de trăire optime pe care spiritele umane le-au cunoscut în străvechimi – ca necesitate, sarcină de destin, conduce azi la imposibilitatea de a lucra în acest fel, deşi emoţional o poate face, de regulă având puterea de a depăşi greutăţile emoţionale prin liniştire şi regăsirea bucuriei de viaţă: ceea ce înseamnă ridicarea vibraţiei proprii şi, prin radiaţia proprie şi a corpurilor sale – să o ofere şi semenilor, şi mediului înconjurător. 

În ceea ce priveşte ieşirea din destin, aceasta se derulează în prezent spontan, atunci când apare imposibilitatea menţinerii legăturii dintre corpul astral şi corpul dublu eteric, imposibilitatea cuplării cordoanelor celor două corpuri. O astfel de cuplare este necesară în mod curent în momentul detaşării corpului astral şi deplasării lui în locul propriu de autostabilizare vibraţională din matricea eterică a planetei: este momentului somnului nostru pentru recuperarea vibraţiei în timpul zilei sau al meditaţiilor active cu călătorie astrală conştientă pentru diferite cunoaşteri necesare destinului. Corpul astral se desprinde de corpul dublu eteric, dar rămâne cuplat de corpul dublu eteric prin sistemul cordoanelor – cordonul de universalizare al corpului dublu eteric se cuplează cu cordonul de împământare al corpului astral. Dacă această cuplare nu mai are loc, dar corpul astral îşi pierde mult din vibraţie prin efortul depus pentru integrarea în viaţa curentă, el se va desprinde, dar fără cuplare şi atunci va pleca cu toate corpurile aflate deasupra lui: numim acest proces moarte sau deces şi radiaţia monadei va menţine în puterea ei sistemul corporal de la astral în sus.

În cazul omului străvechi, se ştiau clar sarcinile de destin, omul ştia clar când a terminat realizarea lor, iar după terminare, spiritul continua trăirea să în continuare sub formă de entitate astrală cu sarcini superioare. 

Pentru ca procesul propriu zis să fie lin, curat, rapid şi vioi, monada îşi retrăgea mai întâi în mod conştient, volitiv, cordonul de împământare, apoi treptat toate cordoanele plexurilor de la corpul dublu eteric. Practic procesul era mult mai complex decât se derulează el azi, în mod complet inconştient. În străvechimi, procesul se petrecea conştient, pe etape. Era lăsat în pace de către toţi oamenii din jurul lui, nu mai era susţinut de entităţile sale astrale – fără ca aceasta să fie considrată părăsire. Entităţile astrale nu apăreau în raza percepţiilor omului mental decât o zi după decesul propriu zis, atunci când se putea relua activităţile în preajma întrupatului ajuns pe calitate de entitate astrală, la rândul său. 

Azi ştim că încă a mai existat o vreme obiceiul ca omul să se retragă din lume, în singurătate, atunci când îşi simţea sfârşitul aproape, pentru a-şi termina destinul în pace şi linişte sufletească, iar acesta era un obicei format pe baze intuitive puternice.

În singurătatea sa, omul mental începea să-şi retragă cordoanele de la corpul dublu eteric, trăind în solitudine şi percepând, cu înţelegere, lumea de la nivelul fiecărui moment trăit. Finalul destinului său însemna conştientizarea tuturor simţirilor proprii în acel moment al trăirilor sale, moment în care prin propria voinţă detaşa corpul astral de corpul dublu eteric, fără nici o cuplare de cordoane, iar în calitate de entitate astrală astfel constituită, în deplinătatea puterilor sale astrale şi mentale, dematerializa corpurile părăsite şi împământa resturile lor adânc, în pânzele apelor freatice.

Comparaţia între ceea ce simţim azi şi ceea ce constituia viaţa şi activitatea oamenilor străvechi, mentali, ne poate ajuta să-i înţelegem mai bine şi pe cei străvechi, precum şi rădăcinile celor pe care le trăim azi, cu accentele care s-au instalat în viaţa omului de-a lungul ultimelor milenii. Să le cunoaşte bine, căci ele vor intra din nou în tiparele vieţii noastre, într-un viitor apropiat. 

La final: să nu uităm că pe lângă folosirea conştientă a tuturor plexurilor sistemului corporal, cu toate structurile lor, omul folosea în acelaşi fel orice alte structuri ale sistemului său corporal, inclusiv structurile exterioare corpurilor: de exemplu – selectorii şi subselectorii-amplificatori de vibraţii, alte structuri necesare desfăşurării sarcinilor de destin. Astfel de situaţii nu contraveneau firii naturale, ci dimpotrivă – făceau parte din sarcinile de destin. Destinul urmărea folosirea conştientă, atentă, a structurilor corporale proprii, în limitele simţirii proprii privind echilibrul forţelor monadice proprii, conform experienţei care creştea permanent. Era un acordaj fin între forţele energetice fundamentale, radiante ale monadei, utilizarea lor şi mediul înconjurător: biologic, planetar, cosmic şi filamentar deopotrivă. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

15. CORPORALITATE LEMURIANA (1): STRUCTURI ARHETIPALE ALE SISTEMULUI CORPORAL SI FUNCTIONARILE NATURALE ALE CORPURILOR

Am discutat despre activităţile de bază ale lemurienilor ca fiind puteri normale într-o societate normală, a unor oameni normali: normali pentru vremurile lor – incredibile pentru noi azi, pornind de la încredinţarea că în…

Dictionar