4. HERG: In orasul lemurian

15. CORPORALITATE LEMURIANA (1): STRUCTURI ARHETIPALE ALE SISTEMULUI CORPORAL SI FUNCTIONARILE NATURALE ALE CORPURILOR

Am discutat despre activităţile de bază ale lemurienilor ca fiind puteri normale într-o societate normală, a unor oameni normali: normali pentru vremurile lor – incredibile pentru noi azi, pornind de la încredinţarea că în acele vremuri nu puteau fi decât numai strămoşii-animale ale unei specii umane neajunsă încă la ieşirea din animalitate; sau baze extraterestre aflate la începutul „prospecţiunilor” în vederea găsirii unei specii suficient de bine adaptate la vremea aceea pentru a promite o dezvoltare creativă cu doar un mic ajutor genetic pe care, în faza lor de evoluţie puteau face inginerie genetică; sau oameni suficient de dotaţi şi ascultători pentru a face ceea ce le spuneau îngerii şi arhanghelii, punct cu punct exact ca în biblie, fără să aibă nici un fel de cunoaştere proprie. 

Religiile şi mai nou industria literaturii şi cinematografiei a speculat intens asemenea aspecte legate de cunoaşterea superficială a omenirii în ultima vreme. Vocile timide dinainte fuseseră rând pe rând sufocate şi nu mai insist asupra acestor acţiuni criminale cu care ne confruntăm de mai multe milenii. Dar s-au cunoscut – şi se cunosc multe aspecte ale vieţii omenirii străvechi, care nu a avut nimic de-a face cu omenirea prezentată drept păcătoasă şi aruncată în smârcurile pământene de zei nemiloşi, şi nici cu maimuţele străvechi din care ni se spune oficial că a evoluat omul şi maimuţa de azi. Cu pornire de la aceste feluri de explicaţii – niciuna neavând un fundament real – toate adevărurile existente în lume au fost deviate, iar noi azi trăim într-o necunoaştere profundă şi cu încredinţarea că nimic nu ar fi logic să se schimbe în mintea noastră. Adică exact aşa cum au sperat cei care le-au croit, şi le croiesc permanent, pentru ca adevărul să fie înăbuşit direct din faşă. 

Şi astfel alungăm orice corecţie adusă unor elemente de direcţionare veche în cunoaşterea evoluţiilor umane, iar continuatorii celor care au organizat întunecarea încredinţărilor noastre, stingerea sau devierea intuiţiilor noastre, muncesc din greu şi azi să creeze devieri ale rădăcinilor care ne trimit mereu semnale bune: semnale provenite din trăirile pe care NOI ÎNŞINE le-am avut anterior vremurilor de dincoace de ultima glaciaţiune. 

Azi, cei care fac meditaţii active descoperă adevăruri, dar le asociază inconştient cu influenţele negative subtil plasate în epoca contemporană. Credem astfel că numai noi, acum, am „cucerit” (aşa cum se exprima cineva în preajma acelui 21.XII.2012 atât de controversat) capacităţi „paranormale” – de fapt multisenzoriale: adică percepţii cu mai multe seturi de senzori decât cei ai corpului fizic – senzori ai corpurilor astral şi mental în special. Dacă am vorbi despre „normal” – putem spune că azi trăim în „infranormal”, normalul fiind multisenzorial, pe care îl negăm sub pedepse religioase şi laice dezumanizante, clădind astfel postamentul solid al neînţelegerilor noastre. În consecinţă „paranormal” ar fi de fapt cunoaşterea din intuiţii şi din memorii recuperate mai mult sau mai puţin, a celor care se petrec în alte locuri din univers, pe care le-am străbătut în întrupări anterioare venirii noastre pe Pământ. 

Sper că s-a reţinut elementul esenţial al ajutorului pe care îl primim în evoluţiile noastre actuale: o corporalitate complexă, care facilitează în acelaşi timp:

– dezvoltarea forţelor noastre radiante care pot fi folosite pe Pământ şi, în general, în această galaxie;

– care atrag şi procesează fluxurile energo-materiale hrănitoare care întreţin vitalitatea corpurilor, 

– care ajută să ne utilizăm întreaga experienţă pe care o avem, în trăiri care ne-o îmbogăţesc permanent, cu fiecare trăire în parte. 

O astfel de corporalitate este un sistem interactiv multifuncţional în fiecare parte a sa, un sistem de corpuri aflate pe trepte de vibraţie diferite, cu o vibraţie crescută de la corpul fizic în sus. Este un sistem corporal care pe de o parte se autoîntreţine, pe de altă parte are nevoie pentru folosirea lui multilaterală şi de o gestionare conştientă a energiilor şi materiilor pentru dezvoltarea structurilor sale şi funcţiunilor lor, în completarea modificărilor naturale care au loc sub puterea vibraţiilor. 

Un lucru pe care nu-l înţelegem şi nu-l acceptăm încă este necesitatea de a nu părăsi planeta, pentru a nu aduce pe planetă fluxuri care ar dezorienta spiritele întrupate în restul biosistemului. O asemenea situaţie este compensată de un registru extrem de variat de vibraţii provenite din mediul cosmic, de la planeta de reşedinţă, de la un biosistem extrem de numeros – întrupări ale unor spirite care evoluează individual sau în întrupări comune. Suntem supuşi unui neîncetat „bombardament” cu vibraţii extrem de diferite, aflate în variaţii permanente, unele foarte rapide, altele foarte lente, cărora structurile sistemului nostru corporal ne ajută să le facem faţă, prin schimbări de mare sau mică anvergură în forma şi funcţionalitatea întregului complex.

Structurile arhetipale, adevărate motoare de variaţie ale tiparelor sistemului nostru corporal, sunt cele care ajută la schimbarea – dezvoltarea sau restrângerea funcţiunilor, în corpul de care aparţin. Pe de o parte structurile funcţionează automat, prin legităţile atracţiilor şi respingerilor de fluxuri energetice şi materiale care stau la baza formării şi întreţinerii corpurilor, pe de altă parte evoluţie cuprinde învăţături de adaptare la schimbări, care devin obişnuinţe şi pe care se întemeiază orice altă învăţătură ulterioară. A spune că oamenii sau orice altă vieţuitoare de pe Pământ nu s-ar pricepe la ceea ce face, ci ar repeta mecanic ceea ce-i spune să facă îngerul sau arhenghelul ajutător nu este corect. În primul rând că nu ar putea face astfel nimic coerent şi calitativ, oricât talent ar avea îngerul în explicaţie. Îngerul poate ajuta doar la orientarea întrupatului ajutat către schimbarea de direcţie a unei manifestări pe care întrupatul o cunoaşte bine sau mai puţin bine pe plan local – dar oricum o cunoaşte din alte evoluţii apropiate, în alte părţi ale universului. Astfel spiritele învaţă să se folosească de schimbările din toate planurile vieţii lor, iar îngerul are toată răbdarea pentru a orienta pe cel ajutat către înţelegerea şi aplicarea noutăţii. Spiritele umane, creatoare conştiente avansate, adaptează astfel cunoaşteri anterioare la condiţiile curente, indiferent dacă aplică un anume fel de acţiune totală sau combină părţi ale unor elemente sau elemente întregi în vederea susţinerii unor activităţi în mediul de trai curent. Adică adaptează întreaga lor experienţă anterioară, fără să o denatureze pe aceea care stă la baza noilor manifestări. Toate se adună în memoriile monadice, contribuind mereu la dezvoltarea acestei experienţe proprii. 

Aşadar, să reţinem că tot ceea ce a ţinut de manifestarea spiritelor umane în străvechimi se poate împărţi în linii foarte mari în două categorii:

1. Activitate conştientă mentală (desfăşurată cu structurile corpului mental) şi astrală (desfăşurată cu structurile corpului astral) conştientă, avansată: spiritele umane vin pe Pământ cu o experienţă deosebit de bogată în domeniul activităţilor mentale şi astrale – mult mai bogată decât experienţa manifestărilor cu corpul fizic. Pentru manifestările desfăşurate cu corpul fizic ei adaptează în mare măsură, tot conştient, cunoaşterile din domeniul mental şi astral, care devin şi ajutătoare, şi dezvoltatoare pentru activitatea fizică;

2. Activităţi care se sprijină pe ajutorul funcţiunilor sistemului corporal – ale fiecărui corp în parte şi ale întregului sistem la un loc. Avem în vedere cele pe care azi nu le cunoaştem în variantele străvechi, dar care există în funcţiunile noastre, dar cu desfăşurare redusă, astfel încât nu le sesizăm în mod curent existenţa. Sunt cele pe care le numim: hrănire prin osmoză, deplasare naturală prin funcţiunile sistemului corporal şi direcţionare prin voinţă, călătorii astrale pentru cercetare proprie avansată (realizate prin detaşarea parţială şi temporară a corpului astral de restul sistemului corporal), comunicare mental-astrală prin transfer de informaţie de la emitent la receptor. Să urmărim câteva detalii, pe scurt, chiar dacă prezentări succinte am mai făcut anterior.

a. HRĂNIRE MAJORITARĂ PRIN OSMOZĂ

Hrănirea osmotică face parte din procesele normale curente şi azi, doar că viteza de schimb şi volumul elementelor procesate astfel este mult redus azi, comparativ cu procesul care se petrecea în trecut, când vibraţia planetei era foarte ridicată. Putem să înţelegem acest lucru din funcţionarea corpului nostru fizic azi – pe timp de vară (perioadă cu vibraţie ridicată) acelaşi proces este accelerat, iar pe timp de iarnă acelaşi proces este mult încetinit, prin funţionările epidermei şi nu prin voinţa noastră. 

Procesul se derulează prin atragerea şi circulaţia internă naturală, automată, de fluxuri energo-materiale, vapori de apă, gaze, oligoelemente din mediul aerian planetar, care hrănesc toate corpurile sistemului nostru corporal (al oricăror vieţuitoare de pe planetă) şi eliberarea în mediul natural a unor produse provenite din dezasimilaţie (eliminarea deşeurilor provenite din hrănirea corpurilor). Acest fel de hrănire nu este nici azi, aşa cum nu era nici în străvechimi, o activitate conştientă, condusă prin voinţa omului, mental, astral sau în vreun alt mod, ci este întotdeauna un proces natural, o funcţionare naturală a sistemului nostru corporal. Doar hrănirea fizică, existentă în acea perioadă însă foarte rară, s-a dezvoltat treptat, pe măsura diminuării vibraţiei planetare şi pregătirii omenirii pentru schimbarea proporţiilor: hrănire majoritar fizică în locul celei osmotice, în perioada cu cea mai joasă vibraţie planetară, urmând să aibă loc revenirea treptată la hrănirea osmotică (azi numite hrănire cu prană: de fapt fluxuri energetice şi materiale direct din aerul planetar). 

Dacă omenirea nu ar fi avut nevoie de evoluţii cu manifestări preponderent fizice, această modificare a proporţiilor nu s-ar fi petrecut, nu ar fi crescut gradat cuantumul hrănirii fizice în totalul activităţilor umane. Corporalitatea permitea o hrănire în cea mai mare proporţie prin osmoză: o permite şi azi, dar ea nu mai este, aşa cum am spus, majoritară în zilele noastre, dar este azi în creştere lentă spre a deveni majoritară într-un viitor apropiat. 

Trecerea la hrănirea fizică a dezvoltat însă capacităţi uriaşe de adaptare a spiritelor umane la condiţiile mai grele sau mai uşoare de trai, a dezvoltat o societate bazată pe obţinerea hranei alături de alte dezvoltări impresionante, impulsionate de o astfel de situaţie, aşa cum bine ştim acum; a determinat de asemenea conştientizarea unui spectru larg de puteri şi neputinţe social-spirituale, legate de supravieţuire sau vieţuire concordantă cu dorinţe exacerbate de control asupra semenilor. 

b. DEPLASARE NATURALĂ SUB PUTEREA VOINŢEI OMULUI

Este o deplasare naturală prin funcţiunile sistemului corporal, cu întreg sistemul corporal, atunci când dorea omul, cu direcţionare prin voinţa lui, oriunde în spaţiu, pe verticală, orizontală sau sub orice unghi de la un punct de staţionare. Omul călător hotăra viteza de deplasare, staţionarea pe suprafaţa solurilor, apelor, sau la punct fix undeva în aer. Tot omul hotăra timpul de staţionare, de zbor, orice fel de mişcare asociată deplasării, aşa cum facem azi pe sol. Aşadar nu modul de funcţionare a corpurilor forma deplasarea în sine, dar omul se folosea de această funcţiune pentru deplasarea sa, după necesităţi. Doar direcţionarea era (şi poate fi oricând, dacă o permit corpurile) mentală, după cum îi erau necesităţile omului. Un cumul de factori ducea la folosirea conştientă a structurilor corporale, care deplasau întregul sistem corporal, înclusiv, bineînţeles, corpul fizic. În principal însă este nevoie să înţelegem că acele corpuri care au vibraţia cea mai înaltă (corpurile fluidice) erau foarte puternic dezvoltate, permiţând corpurilor cu vibraţia joasă din sistem (corpul dublu eteric şi corpul fizic) o uşurinţă a deplasării în spaţiile planetare. Din rădăcina acestui aspect să reţinem că omul străvechi în mod natural putea să se lipească de sol sau de construcţiile sale (podeaua locuinţei) fără să cadă, fără să se lovească, fără ca greutatea sa fizică totală (deşi înălţimea sa era de cel puţin 3 ori mai mare decât azi) să apese puternic. 

Cercetătorii mentali şi astrali de azi, care au putut avea o imagine complexă asupra oraşului lemurian aflat pe platforma comună tuturor locuinţelor, au putut percepe greutatea foarte mică a întregii platforme cu oraş cu tot. Acest lucru nu se petrecea pentru că oameni şi clădiri ar fi fost extrem de mici sau nu ar fi avut corpuri fizice, ci pentru că ansamblul foarte puternic al corpurilor fluidice (de la corpul dublu eteric în sus) susţinea efectiv suspendat corpul fizic, chiar dacă el era pe sol. De aceea este o confuzie mare privind faptul că atlanţii ar fi fost entităţi astrale. În plus, vibraţia înaltă a mediului planetar ajuta la rândul ei concentrarea puternică a radiaţiei monadice, care putea astfel să-şi susţină sistemul corporal de manifestare. O comparaţie bună pentru înţelegerea noastră este acelaşi fenomen privit la noi acum, deşi el este limitat şi astfel slab perceput: este foarte uşor de ridicat în braţe un om viu şi foarte greu a face aşa ceva cu un om decedat. În situaţia unui decedat, toate corpurile fluidice plus radiaţia monadică se desprind de corpul fizic (corpul dublu eteric se desprinde şi el la un timp foarte scurt de corpul fizic); nimic nu mai susţine corpul fizic, care rămâne astfel o formă cu adevărat de pământ fără viaţă. 

Aşadar omul străvechi nu a dezvoltat tehnici şi tehnologie industrială pentru realizarea unor nave pentru deplasare, ci a creat doar carcase de protecţie proprie şi de protecţie a organismelor din mediul aerian care ar fi trebuit altfel să suporte forţele mentale ale omului călător – o adevărată furtună energetică pentru micile vieţuitoare. Nava era o creaţie prin materializare, strict la nevoie, şi era dematerializată după finalizarea deplasării. Omul călător era aşadar cel care propulsa odată cu sine carcasa de protecţie, ceea ce am putea numi doar ca imagine generală „nava” sa pentru deplasare. 

Şi vom vedea pe larg în alte szudii că ceea ce ştim din desenele rupestre ca fiind moştenirea de cunoaştere a oamenilor vechi este exact această expunere, deosebit de inteligentă, a omului care îşi aminteşte că poate călători şi cu o navă de acest fel, dar şi astral, cu propriul său corp astral, sub formă de entitate astrală, în cerurile prin care intuieşte că a venit pe Pământ. 

c. CĂLĂTORIA ASTRALĂ

Dacă tot am abordat tema deplasărilor naturale, să amintim şi deplasarea absolut naturală a omului cu corpul său astral, pe care o vom dezvolta pe larg în continuarea capitolului STUDII GENERALE: CĂLĂTORII ASTRALE . Astfel de deplasare astrală avea loc în mod curent în străvechimi, în vederea cercetării planetei şi împrejurimilor sale din galaxie, reamintirii vieţilor anterioare, cercetării vieţii biosistemului planetar şi de pe alte planete din sistemul stelar şi din galaxie. Ea se poate face în orice moment, profitând de faptul că există un mecanism natural de desprindere a corpului astral de restul sistemului corporal, pentru odihnă şi stabilizare vibraţională: este vorba despre ceea ce numim azi somn. 

Să reţinem şi ideea următoare: în această zonă a universului întrupaţii nu pot călători înafara galaxiei în care s-au întrupat, cu corpul lor astral sau cu orice alt corp destinat deplasărilor de acelaşi fel din alte galaxii din zonă. Dar spiritele evoluate, aşa cum sunt spiritele umane, pot să-şi amintească multe lucruri din evoluţiile lor anterioare, din călătoriile efectuate înainte de venirea pe Pământ şi pot cerceta componentele galaxiei la fel ca şi micro-structurile lor: 

– ori fiind în corp fizic şi vizualizând cu ajutorul corpului lor mental cele care sunt necesar de cercetat;

– ori prin călătorie astrală, până la un nivel bun de suportat apropierea de nucleul galaxiei (unde vibraţia este uriaşă) sau de marginile galaxiei (unde vibraţia este foarte joasă). Multe asemenea amintiri fac obiectul încredinţării de existenţa Iadului (amintiri de la nivele de vibraţie mult mai mică, comparativ cu sistemul stelar actual) sau a Raiului (amintiri de la nivele de vibraţie mult mai mare, comparativ cu sistemul stelar actual). În etapa studiată în acest capitol, toate amintirile erau clare, la purtător – aşa cum acasă ne amintim cum era în piaţă sau la serviciu sau în vacanţele de la munte şi de la mare; iar intuitiv, şi clar-intuitiv, erau accesate şi folosite toate amintirile depozitate în memoriile monadei care erau de acelaşi fel cu cele existente pe Pământ. În funcţie de necesităţi, entităţile ajutătoare pot varia ajuta întrupatul să-şi amintească detalii, dacă destinul îi cere: diverse evenimente petrecute în diverse evoluţii, mai ales cele necesare din trăirile din locurile de unde au venit pe Pământ. Nu este cazul să ne oprim mai mult la acest capitol, căci vom avea studii profunde asupra cauzelor şi derulării călătoriilor populaţiilor spirituale pentru evoluţii regresive pe Pământ. 

d. COMUNICARE ASTRAL-MENTALĂ

Omul nu învăţa să vorbească în străvechimi, şi nici să gândească. Tocmai de aceea s-a format încredinţarea eronată a lipsei de experienţă, de cunoaştere a populaţiilor lemuriene şi chiar a înapoierii lor evolutive. 

Şi tocmai de aceea înţeleg foarte bine reticenţele multora de a crede că lucrurile au stat altfel. Am întâlnit chiar păreri privind faptul că gândirea imagistică era mult inferioară felului în care gândim azi: ceea ce nu este de loc adevărat, iar adevărul trebuie căutat în lipsa de experienţă a noastră, acum, reţinuţi de la cunoaştere profundă, în ultimele milenii. Nu depistăm complexitatea percepţiilor pe care populaţiile străvechi le-a putut avea, complexitatea uriaşă a cunoaşterilor lor, experienţa şi îmbogăţirea ei deosebită de tot ceea ce putem învăţa în vieţile pe care le avem azi. Dar, desigur, fiecare epocă are complexitatea sa, rolul, însemnătatea sa şi nu trebuie să uităm acest lucru. 

Nici azi nu învăţăm neapărat să gândim, căci gândirea este o experienţă întărită, o obişnuinţă a spiritelor evoluate, aşa cum sunt spiritele umane. O manifestare superioară aplicată la funcţiunea corporalităţii noastre: mental, astral şi fizic laolaltă. Azi învăţăm doar să ne concentrăm gândirea în condiţii de vibraţie joasă şi cu câmp mental-astral deosebit de bogat: nu numai venind din partea semenilor noştri, ci dinspre întregul biosistem planetar, sub forme diferite de la o specie la alta, şi nu numai sub formele cunoscute unanim azi (gânduri, imaginaţii interioare) ci şi sub formă de bule, de spaţii energetice compacte, concentrate, născute din activitatea emoţională şi mentală a tuturor vieţuitoarelor. Câmpul nostru planetar comun de manifestare spirituală mai cuprinde de asemenea şi construcţii mai mult sau mai puţin conştiente ale noastre – de natură amprentativă (se vor urmări studiile capitolului STUDII AMPRENTARE), precum şi un volum practic infinit de sunete, imagini şi unde vibraţionale provenite de la macro- şi micro-universul care ne înconjoară şi ne pătrunde. 

Este foarte greu să ne concentrăm gândurile înr-o singură direcţie, apoi să le gestionăm direcţionându-le după necesitate exact acolo unde trebuie, când trebuie, către cine ne trebuie. Este uşor doar pentru unii dintre noi, este greu pentru alţii: depinde de evoluţia fiecărui spirit, iar acest fapt, departe de a ne determina să ne situăm pe diferite poziţii de importanţă socială, trebuie să ne determine să învăţăm să ne ajutăm reciproc, atât cât putem şi în modurile pe care le găsim adecvate din poziţia pe care o avem. 

Comunicarea străveche era şi ea facilitată de corporalitatea funcţională în alt fel decât cea contemporană. Deşi nu acceptăm uşor (credem că ceea ce numim azi telepatie este un atribut al omului contemporan), ne este oarecum cunoscută din ceea ce numim azi imaginaţie: de fapt o plajă de imagini mentale în care planificăm acţiuni viitoare, ne odihnim în amintiri sau ne îngrozim plini de frici şi temeri. Sunt funcţiuni ale corpurilor noastre care au senzori de imagine, de vedere, mai mult sau mai puţin dezvoltaţi după cum avem o moştenire corporală de la părinţi mai mult sau mai puţin defectă. Gândirea este o vorbire mentală, o înşiruire coerentă de cuvinte: o obişnuinţă a spiritului evoluat, dar nici ea, şi nici vorbirea – la fel ca şi 90% din acţiunile noastre fizice – nu se desfăşura în modul cunoscut, folosit de noi azi. Omul avea o perspectivă în care imaginea, sunetul şi vibraţia ocupau rolul principal, iar comunicarea între întrupaţi avea loc prin translaţie, transmitere de peisaj complex între indivizi (întrupaţi cu corp fizic) sau între indivizi şi entităţi astrale (întrupaţi cu corp astral de manifestare curentă). Am mai discutat despre acest tip de comunicare, să reluăm pe scurt câteva idei principale:

– se deschidea un fleş, o mică explozie de culoare în mintea receptorului, culoare care reprezenta vibraţia generală a emitentului;

– culoarea era însoţită de sunetul fundamental al complexului de întrupare al emitentului: radiaţia sa monadică + corpurile + câmpurile corpurilor proprii la vibraţia din momentul intrării în  comunicare; 

– în interiorul fleşului de culoare apărea elementul comunicării: o imagine – de exemplu a eşantionului de creaţie, sau a unui loc din mediul planetar sau cosmic, etc. 

Comunicarea între indivizi era rară, întrucât orice informaţie era preluată direct de fiecare om: privind mediul natural şi toate evenimentele petrecute în interiorul şi exteriorul lui, privind creaţia materială în societate şi elementele mental-astrale derulate în activitatea generală umană. Comunicarea avea mai mult rol de orientare a creatorului de către entităţile sale ajutătoare: de cele mai multe ori în derularea creaţiei sale materiale sau în schimbările care aveau loc permanent în mediul stelar local. Omul trebuia să le ia pe toate în consideraţie mereu, cu toate subtilităţile care nu-i atrăseseră atenţia până în acel moment, iar ajutătorii îl orientau când era cazul spre percepţie, analiză şi aplicare. 

De altfel la fel se petrec lucrurile şi azi, doar că omul care are o viziune nu este atent la detaliile care se derulează cu o viteză extrem de mare, dar este atenţionat asupra lor, impulsionat să le studieze atent, înţelegând prin clar-intuiţie mult mai multe mecanisme decât a perceput la prima vedere. 

Oricum, puterea de percepţie, emisie şi recepţie a omului contemporan este infinit mai mică decât era în epoca lemuriană care, la momentul studiat aici, era extrem de mică faţă de puterea de acelaşi fel a trancedentalilor şi a primilor oameni. Şi se afla în diminuare fără ca vreun „păcat” să stea la baza pierderii lor, ci doar pentru că aşa era normal să curgă variaţia evoluţiilor tuturor – spre întărirea şi îmbogăţirea experienţei şi cunoaşterii tuturor. 

Partea naturală a comunicării este existenţa structurilor corporale care facilitează acest mecanism, aşa cum avem rămăşiţe ale lui şi azi – aflate acum în dezvoltare deja, după trecerea prin perioada de minimă dezvoltare. 

Partea mentală, volitivă a folosirii mecanismului este transmisia imaginilor în interiorul de culoare care le înconjura însoţită de sunetul mediu fundamental. Era o imagine complexă pe care am mai descris-o – peisagistică, cuprinzând simultan imaginea peisajului, cu mişcarea din el (ca un film), cu luminiscenţele fundamentale (aura) şi lumina solară + a stelelor (pe care nu o percepem azi din cauza acuităţii reduse a structurilor noastre oculare), sunetul fundamental + sunetele fizice din natură, mişcarea fluxurilor energo-materiale, a prafului atmosferic, cu abur, gaze, multe alte elemente din mediul natural al planetei. 

În partea a doua vom mai veni cu detalii privind complexul reptilian şi canalele de universalizare şi împământare. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar