4. HERG: In orasul lemurian

14. STUDIUL GLACIATIUNILOR (3): RELATIA DINTRE MATRICEA ETERICA A PLANETEI SI FENOMENELE ATMOSFERICE; PUTEREA DE DEZAMPRENTARE A CONDENSARII PLAFONULUI CETOS

Aşadar am înţeles până acum că sunt două feluri de fenomene rezultate din diminuări locale, mai repede sau mai lent trecătoare, ale vibraţiei planetare:

– glaciaţiunile, rezultate din respiraţiile sincrone ale tuturor monadelor întrupate în câteva sisteme stelare aflate pe aceeaşi coardă galactică (cu stele, planete şi biosistemele lor, fizice şi astrale deopotrivă); la fel ca şi încălzirile puternice ale atmosferei, ele sunt fenomene rapide în felul lor, comparativ cu variaţia vibraţiei zonale – amplă, de foarte lungă durată; 

– un minim vibraţional al întregii zone I a universului , aşadar fenomen specific zonei I a universului, în timp ce fenomenele legate de respiraţia sincronă a monadelor întrupate se petrec în orice zonă a universului, a oricărui univers în care se întrupează spirite în evoluţie primară şi ajutătorii lor. 

Plafonul ceţos se formează la creşterea vibraţiei medii planetare şi se subţiază până la destrămarea completă, rămânând doar fenomene pasagere de aceeaşi natură, dar trecătoare (ceţuri trecătoare, nori). Plafonul se formează însă numai în limita manşonului matriceal al planetei şi numai în apropierea părţii fizice, pământoase, a planetei. Manşonul matriceal eteric susţine şi întreţine totalitatea fenomenelor atmosferice din apropierea scoarţei pământoase, cu toate stările de agregare fizică a materiilor (praf, abur). Este specific tuturor planetelor, aşa cum corpul nostru dublu eteric susţine vitalitatea şi totalitatea fenomenelor corporale cu care ne confruntăm în orice fel de întrupare individuală, proprie. Tensiunile din manşonul matriceal, cu structură specială, care dublează partea pământos-apoasă a planetei (continentele şi oceanele), formează variaţia înălţimii plafonului ceţos în raport cu variaţia formei manşonului. Este foarte important să se înţeleagă asta. Variaţia formei manşonului nu este atât de accentuată la vibraţii înalte, comparativ cu variaţia formei sale în perioadele de vibraţie foarte joasă, ale minimelor vibraţionale totale ale planetei. La vibraţii joase, mişcarea lui este de retragere, restrângere foarte lentă spre pământuri şi ape (continente şi oceane), iar momentele de respiraţie sincronă a monadelor întrupate (glaciaţiuni) nu influenţează decât foarte puţin, într-o variaţie normală, de mică amploare, restrângerea lentă sau – la creşterea vibraţiei: extinderea manşonului matriceal. Observatorul actual va percepe totul ca pe o respiraţie, o trăire care nu este a planetei, care vine dinafara ei, chiar dacă se simte o adiere şi din partea vieţuitoarelor de pe Pământ, dar trăirea, radiaţia de suflet a spiritelor planetare întreţine vibraţia mai joasă, chiar dacă corpurile menţin vibraţia mai înaltă. 

Manşonul eteric matriceal este foarte dens – chiar dacă noi nu-l percepem azi ca atare – ceea ce determină starea lui inerţială, păstrarea vibraţiei sale nealterată de respiraţiile sincrone care trec repede, lăsând practic nealterat manşonul. La fel se petrec lucrurile şi cu corpurile noastre, chiar dacă radiaţia spirituală este restrânsă pentru o perioadă scurtă de timp planetar. Dar materiile fizice, nefiind de loc dense, vor avea o mişcare sensibil perceptibilă. Materiile fizice şi cele eterice sunt întotdeauna sensibil influenţate de vibraţii, iar dintre materiile fizice, cele aflate în stare de agregare gazoasă şi lichidă, particulele fine de apă ale ceţurilor primesc influenţele părţilor celor mai puternic compactizate din structurile planetei – cele eterice în acest caz. 

Pământurile şi corpurile fizice ale vieţuitoarelor se resimt abia după o perioadă foarte îndelungată de vibraţie joasă, ceea ce nu este cazul în situaţia glaciaţiunilor, dar se resimte puternic în groapa vibraţională de minimă frecvenţă care ţine relativ mult şi iese din inerţie după mult timp planetar. În cazul glaciaţiunilor, revenirea la vibraţia normală este relativ rapidă, dar totuşi suficientă de lentă pentru a crea fenomene atmosferice şi a determina trăiri speciale vieţuitoarelor cu viaţă scurtă. 

Fig.nr.1: Manşonul matriceal eteric în interiorul căruia se formează plafonul ceţos protector al biosistemului planetar

Legendă:

(1) = Manşonul eteric matriceal care înveleşte partea pământos-apoasă a planetei;

(2) = Manşonul eteric matriceal superior, de care se leagă sistemul corzilor matriceale ale sistemului stelar, care fixează şi menţine planeta în galaxie;

(3) = Manşonul inferior, care învăluie miezul planetei – nucleul eteric matriceal al planetei;

(4) = Nucleul eteric matriceal al planetei;

(5) = Restrângerea manşonului matriceal, pe măsura diminuării vibraţiei medii zonale şi mersul plafonului ceţos spre contactul cu scoarţa pământească;

(6) = Partea pământos-apoasă a scoarţei pământene (cu şesuri, munţi, oceane, vegetaţie, animale);

[Totul este desenat schematic, unde nici un manşon şi nici nucleul planetar nu sunt în structură omogenă compactă, ci toate sunt formate din canale eterice de diferite forme, lungimi, grosimi, alături de altestructuri interioare şi exterioare diferite, strâns unite între ele, dând numai aparenţă de omogenitate.]

Aşadar, manşonul împreună cu plafonul ceţos se restrânge uşor, ca într-o respiraţie proprie, abia perceptibilă pentru noi, cei care cercetăm grăbiţi aceste evenimente planetare, dar nu şi pentru oamenii mentali avansaţi, trăitori ai acelor vremuri: pentru care diferenţele erau evidente, trăite şi utilizate clipă de clipă, aşa cum am văzut în studiile despre creaţia materială mentală din acest capitol. Totul revine la loc relativ repede pentru viaţa lungă a oamenilor de atunci – unde o viaţă de om număra cca 10-15.000 de ani. Astfel se încheia o glaciaţiune – pe care noi o socotim la vârful fenomenologiei ei, dar ea cu totul ţine de fapt câteva sute de mii de ani, în funcţie de amploarea ei galactică, în funcţie de câte sisteme stelare prinde în sincronicităţile momentului galactic: de la primele semne, până la estomparea lor totală. 

Manşonul matriceal nu se contractă, aşadar, să înţelegem bine, în timpul unei glaciaţiuni, până la un minim al său, nu se restrânge din ce în ce mai jos spre nucleul planetar în timpul glaciaţiunii. El are o mişcare de restrângere – dar doar pe măsura diminuării vibraţiei zonale: lent, foarte lent, în zeci milioane de ani - dacă ne referim la timpul studiat de noi, al speciei umane, dar de fapt în sute de milioane de ani, dacă ne referim la timpul care se scurge între un maxim şi un minim al vibraţiei zonale. Chiar şi la un minim planetar, manşonul nu se strânge nicidecum până la atingerea cu scoarţa planetei, ci până la cca.20-25 km de scoarţă. În timpul acestei mişcări, restrângerile fine din timpul glaciaţiunilor sunt ca respiraţiile mai profunde sau mai superficiale, mai rare sau mai dese, cu reveniri la aproximativ acelaşi nivel – chiar dacă revenirea nu mai este chiar la acelaşi nivel, aşa cum am arătat în studiile anterioare: ci puţin mai jos sau mai sus după tendinţa generala a variaţiei vibraţiei zonale. 

Aşadar să reţinem faptul că plafonul ceţos urmează mişcarea manşonului matriceal, având însă o mişcare mai puternic perceptibilă, numai el fiind acela care vine în contact cu scoarţa planetei.

Readuc spre uşurarea înţelegerii, pentru cei ce doresc, desenele prezentate în studiile de creaţie materială:

 

Fig.nr.2: Configuraţia generală a manşonului eteric matriceal care cuprinde partea pământoasă a planetei, aflat în perioada de vibraţie planetară maximă, cu extinderea sa maximă; plafonul ceţos urmează partea cea înaltă a manşonului matriceal, depărtându-se de pământurile şi apele fizice ale planetei.

LEGENDĂ:

(1) = Nucleul matriceal al planetei;

(2) = Partea fizică, pământos-apoasă a planetei (pământurile, mările şi oceanele);

(3) = Manşonul care cuprinde partea pământoasă a planetei, cu dezvoltarea sa maximă; la vibraţie maximă, extinderea sa este practic maximă chiar dacă vibraţia sa este influenţată de vibraţia biosistemului şi de vibraţia uşor variabilă a fluxurilor circulante prin mediul cosmic al sistemului stelar;

(4) = Corzi matriceale planetare, care păstrează întotdeauna o vibraţie mai înaltă decât manşoanele matriceale, datorită circulaţiei fluxurilor neamprentate de mediul cosmic, stelar şi planetar, căci fluxurile energo-materiale vin prin corzi de la nucleul galactic, prin steaua care guvernează planeta; de aceea şi materiile manşoanelor au tendinţa de a rămâne uşor mai înălţate spre atingerea cu corzile planetare, de unde provine şi forma de stea în perioada vibraţiei minime;

(5) = Coardă matriceală stelară, cu vibraţia cea mai înaltă din elementele matriceale planetare. În imediata apropiere a corzilor stelare şi planetare vibraţia tuturor manşoanelor este mai mare decât în restul cuprinsului lor.

 

Fig.nr.3: Configuraţia intermediară a manşonului matriceal între un maxim vibraţional planetar şi un minim

Se păstrează aceeaşi legendă, cu specificarea că, faţă de Fig.nr.2, linia punctată reprezintă faza maximă de dezvoltare a manşonului matriceal, cu depărtarea maximă a plafonului ceţos, iar linia continuă care desemnează manşonul începe să se restrângă, să se compactizeze către nucleu – implicit către partea pământoasă.

 

Fig.nr.4: Configuraţia manşonului matriceal în condiţii de vibraţie planetară minimă

Se păstrează aceeaşi legendă din Fig.nr.2 şi 3, cu specificaţia că o astfel de configuraţie se apropie de imaginea pe care o asociem azi cu o stea: mijlocul manşonului atinge compactizarea sa maximă, la distanţa sa minimă de partea pământoasă; părţile apropiate de corzile matricealemai păstrează o vibraţie ceva mai ridicată, dar coboară mult pe corzi spre nucleu.

Discutând despre percepţii, diminuarea luminii este percepută ca fiind relativ bruscă, pentru cercetătorul de azi, atunci când vizionează o astfel de glaciaţiune. Aceasta se datorează vibraţiei generale foarte înalte, a fondului general de vibraţie planetară foarte înaltă, a întreg arealului zonal, pe fundalul căruia se petrec perioadele de condens a plafonului ceţos. Diferenţa între vibraţia de azi, cu care suntem obişnuiţi, şi vibraţia din acele timpuri este foarte mare şi nu o vom mai regăsi atât de accentuată ulterior, la celelalte glaciaţiuni ulterioare. Vibraţie era mereu în diminuare, din ce în ce mai joasă chiar dacă fluctuaţii se petreceau, şi se petrec permanent. Diferenţele între timpul glaciaţiunilor şi timpul dintre glaciaţiuni încep să se diminueze şi cercetătorul de azi le poate căuta, şi regăsi, doar dacă priveşte modul în care evoluează gheţurile polare şi de pe munţii foarte înalţi. Luminozitatea generală va scădea progresiv, deşi va rămâne ridicată comparativ cu nivelul ei de azi. În plus, ceea ce numim vibraţia aerului – noţiune puţin înţeleasă azi, dar care atrage treptat, din ce în ce mai mult, atenţia oamenilor - va fi percepută de cercetătorul de azi sub forma unei atmosfere caldă şi umedă, blândă în prima glaciaţiune, epocă a apelor, în timp ce aerul din perioadele dintre glaciaţiuni: deci nu neapărat din timpul glaciaţiunilor ulterioare, va prinde o nuanţă de răcoare – plăcută de altfel pentru noi, azi. Dar niciodată nu va mai exista nuanţa aceea specifică de căldură curată, generalizată, învăluitoare, omniprezentă, plăcută şi ea de altfel, delicată, subtilă, însoţită de o lumină clară şi un parfum generalizat de o subtilă pătrundere care însoţea orice variaţie de vibraţie, chiar şi în fundul „gropii” vibraţionale din prima epocă a apelor trăită de oameni pe Pământ. Desigur vom mai discuta despre aceste aspecte în capitolele viitoare, urmărind istoria omenirii pas cu pas. Fiecare epocă trebuie înţeleasă în complexitatea ei, fenomenele fiecăreia în parte stând la baza modelării trăirilor umane dintre care rolul cel mai important l-a avut creaţia materială în fiecare din perioadele alecor timpuri străvechi. 

Şi, urmărind toate aceste detalii, ne încredinţăm tot mai clar de existenţa acestor evenimente, pe care mulţi dintre noi, cei ce suntem azi spirite, monade întrupate aici, pe Pământ, le-am trăit de-a lungul vremurilor. 

În finalul acestor prime studii privind glaciaţiunile să nu uităm câteva elemente de amprentare/dezamprentare din câmpurile planetare, sub puterea apelor, despre care am deschis anterior discuţii.

Toate activităţile întrupaţilor rămân amprentate în oceanul de energie fundamentală a universurilor în care se crează condiţiile necesare evoluţiilor protejate ale monadelor. Ele rămân înscrise în matricea eterică a planetei, amprentând în acelaşi timp şi energia fundamentală. Ieşirea din întrupare a unei planete, sau stele, sau galaxii, sau dematerializarea unor creaţii individuale ori universice determină dispariţia corpurilor sau obiectelor, sau structurilor mari şi mici ale universului; ele poartă la rândul lor amprentele întrupaţilor, evenimentelor sau altor obiecte, ale radiaţiilor din cele mai diverse forme, oricât de fine, subtile sau grosiere au fost ele. Filamentele din care au fost realizate mai pot purta fragmente din astfel de influenţe, de amprente ale vibraţiilor vechi, dar prin circulaţie şi prin refacerea lor periodică se pierd şi ele. Deşi astfel amprentele se pierd odată cu suportul material care le-a păstrat o anumită perioadă de timp, totul rămâne însă în straturile energiei fundamentale – tot de la cele grosiere la cele mai fine (cu vibraţii joase sau înalte). 

O glaciaţiune, o perioadă de condensare a plafonului ceţos (epocă a apelor), un potop – cum a fost denumit acest fenomen de către populaţiile contemporane, are darul de a şterge o mare parte a amprentărilor din corpurile vieţuitoarelor, de pe pământurile şi creaţiile oamenilor, aşa cum am mai discutat la începutul acestor studii. Este necesar să se deruleze totul în acest fel, pentru uşurarea noilor generaţii de întrupaţi, care vin în evoluţie val după val, pe planetă. Este o diminuare masivă a amprentărilor – dar niciodată totală: din câmpul planetar fizic şi din câmpurile planetare de înaltă vibraţie ele nu dispar – cu atât mai puţin din energia fundamentală care pătrunde totul. Fiecare glaciaţiune a şters o parte din amprentele acumulate, şi mă refer la acele glaciaţiuni care au avut puterea de a aduce plafonul ceţos în contact cu pământurile, apele şi vieţuitoarele. Şi atrag atenţia asupra acestui lucru întrucât au fost perioade de apropiere a plafonului, dar fără să atingă scoarţa şi orice înălţimi de la nivelul oceanului, plafonul oprindu-se undeva sus, mult de-asupra munţilor. Atmosfera era asemenea unei perioade de condens fără însă să fie condens propriu zis. Însă vibraţia scăzută din astfel de perioade au condus la îngheţuri în regiunile montane, ale apelor din apropierea ţărmurilor din extremităţile continentelor în nord şi în sud: însă „apă din ceruri” nu cădea şi nici nu se condensa. Dar fiecare asemenea perioadă îşi aducea aportul la scăderea, şi menţinerea vibraţiei scăzute, simultan cu scăderea vibraţiei datorate pierderii de energie din fluxurile de filamente circulante în aerul planetar şi corpurile vieţuitoarelor de pe planetă. 

După ultima glaciaţiune plafonul ceţos s-a consumat, s-a condensat în totalitate, rămânând aburi în atmosferă, sub formă de nori. Circuitul apei în natură, sub puterea căldurii directe a soarelui apărut la vederea vieţuitoarelor şi oamenilor abia după ultima glaciaţiune, formarea norilor, a ploilor de azi au foarte multă importanţă şi din acest punct de vedere: al ştergerii amprentelor şi astfel al uşurării vieţii de pretutindeni. Este drept că se ajută acum în măsură mult mai mică vieţuitoarele – dar şi ele au o experienţă mult mai mare ca spirite întrupate, în orice direcţie a vieţii pe Pământ. 

Vieţuitoarele trăiesc ajutându-se astfel, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient, de amprentele din toate câmpurile corpurilor lor – omul asemenea lor. După ultima glaciaţiune, vibraţia planetară joasă l-a determinat să se preocupe în special de câmpul fizic, în care nu are foarte multă experienţă în vibraţii joase şi în aglomeraţii planetare uriaşe, aşa cum este cazul Pământului de azi. Sub presiunea unor asemenea condiţii de trai, omul ar fi trebuit să se preocupe majoritar de aspectele câmpului fizic, dar folosind şi dezvoltând intuiţiile sale cu privire la celelalte câmpuri, cu vibraţii mai înalte, pe care le-ar fi avut în vedere spre orientare complexă în mediile planetare. La schimbarea sensului de variaţie a vibraţiei – de la diminuare la creştere, intuiţiile şi aplicarea lor ar fi întărit omul mai ales pentru a trece cât mai repede la recuperarea înţelegerilor şi manifestărilor de toate felurile pe care le-a avut în perioada mentală anterioară. Nu atât vibraţia joasă, cât relaţiile inter-umane, dure, agresive, criminale, aşa cum bine ştim acum, a împiedicat întreaga lume să revină la normalitatea manifestărilor mental-astrale, care ar fi putut altfel să fie deja de mult recuperate. Amprentele rămase în mediile planetare privind activitatea umană din perioadele anterioare impulsionează mereu fiecare om să-şi găsească echilibrul spiritual. Dar deocamdată puţini oameni acceptă, răspund şi luptă cu curaj, ajutând fără reţinere la ridicarea tuturor semenilor lor. 

Creşterea din ce în ce mai puternică a vibraţiei planetare, zonale, va conduce la amintirea puterilor umane şi atunci nimic nu va mai putea menţine lumea în ignoranţă, neştiinţă, necunoaştere şi supunere fricoasă. 

Tocmai de aceea Moşii popoarelor nu au avut sarcini de dezamprentare a mediilor planetare în toată această perioadă: la originea lor ei sunt atlanţi cu experienţă deosebită, rămaşi în viaţă dinainte de ultima glaciaţiune, cu corporalitatea atlantă şi lemuriană din timpurile naşterii lor. Ei au avut sarcini de menţinere a unui echilibru vibraţional pentru derularea optimă a vieţii pe Pământ – dar, aşa cum am menţionat, nu şi sarcini de dezamprentare a continentelor şi oceanelor planetei. Ei au refăcut populaţiile umane după ultima glaciaţiune, ei ne-au ajutat şi coordonat, ne-au întărit în intuiţiile noastre, ne-au oferit mereu îndrumări şi învăţături care să ne păstreze în manifestări demne de oamenii înălţaţi spiritual. Adică aşa cum am fost cu toţii în trecut, asemenea lor, atunci când aveam condiţii optime de trai. Dar nu au dezamprentat mediile planetare, pentru ca amprentele activităţilor umane să ne fie întărire în vremurile revenirii noastre, atunci când intuiţiile vor rupe definitiv impunerile şi ne vor propulsa pe tărâmurile adevărului. Noi trebuie să facem asta, dar suntem ajutaţi în mod subtil şi de ajutătorii înălţaţi de pretutindeni – astrali, dimensionali şi interdimensionali (care sunt aceşti Moşi ai noştri). Şi mai suntem ajutaţi în modul cel mai subtil de aceste amprente pe care mulţi oameni le percep de altfel direct, atunci când puterile cerurilor şi pământurilor se reunesc în punctele cardinale ale timpului stelar-planetar: la solstiţii şi echinocţii, dar şi în alte momente importante ale fiecărui an, ale anilor strânşi în buchete cu parfum de amintiri din alte vremuri...

Dezamprentările totale, care ne privesc pe noi, oamenii, vor fi făcute treptat, după ce fiecare fel de blocuri de spirite ce-şi vor încheia evoluţiile pământene vor pleca spre locurile din care au venit:

– primele care vor pleca vor fi blocurile spirituale piramidale venite din zona a II-a a universului , care încă mai formează populaţiile umane agresive sau vegetative de azi, dar doar încă pentru scurt timp de acum încolo;

– urmează plecarea rezidenţilor cuminţi, solari, care deocamdată nu şi-au finalizat evoluţiile pământene, urmând să reintre la întrupare după plecarea celor mai agresive spirite din blocurile piramidale venite din zona a II-a a universului;

– următoarele grupuri sunt cele ale spiritelor galactice, venite din întrupări de tip planetă, stea şi galaxie de pe întinsul întregului univers; ele au ajutat de milioane de ani rezidenţii şi toate grupurile de primari veniţi din zona a II-a a universului. Ultima lor sarcină, care finalizează învăţăturile variate şi profunde referitoare la astfel de lucrări, va fi aceea de dezamprentare a câmpurilor planetare după puterea radiantă pe care o au: eliminarea amprentelor tuturor primarilor care au evoluat sub formă umană pe Pământ, în mediile fizic, astral şi mental. Ceea ce azi numim generic mentalul şi astralul colectiv se referă global la activităţile mentale, emoţionale, călătorii astrale, la urmele, amprentele activităţilor umane în câmpurile Pământului, care folosesc mult la aplicarea tuturor învăţăturilor primarilor, în toate timpurile. Puterile galacticilor sunt mari, ei au în compoziţia lor fluxuri de vibraţie enesică şi supraenesică, dar numai pentru susţinerea vibraţiei corpurilor lor spirituale, pentru susţinerea lor în împlinirea sarcinilor avansate pe care le au: şi cu privire la oameni, şi la vieţuitoarele planetare. Cu corpurile pe care le au, folosind radiaţia lor, doar atât pot ei dezamprenta, în acest moment al evoluţiilor lor;

– după plecarea galacticilor, secundarii vor dezamprenta câmpurile de la cauzal în sus: cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic; puterile lor sunt mai mari decât cele ale primarilor galactici, astfel încât pot dezamprenta câmpurile Pământului de cele mai fine urme ale tuturor oamenilor cu spirite primare care au părăsit Pământul înaintea lor;

– ultimele populaţii umane vor fi din nou monadele întrupate în dimensiunile structurale paralele : entităţile transcedentale acare au creat specia umană şi care vor finaliza evoluţiile speciei pe Pământ. Vor dezamprenta total câmpurile şi vor şterge inclusiv amprentele din patul energiei fundamentale – entităţile diemnsionale fiind singurele care au puterea de a face acest lucru. 

În acest fel planeta va fi pregătită să primească alte popoare spirituale la întrupare – care însă nu au ajuns în stadiul de creator conştient avansat, stadiu mental-tehnologic, lăsând astfel pentru o lungă perioadă de timp planeta să se odihnească, să se refacă, regenereze, până în structurile sale cele mai intime, cele mai fine, cele mai subtile. 

Cunoscând toate acestea vom înţelege mult mai profund propriile noastre trăiri, aspiraţii spre tot ceea ce este mai înalt spiritual pentru toate spiritele umane – pe care le numim azi idealuri şi care se vor împlini în vremurile ce vor urma. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar