4. HERG: In orasul lemurian

13. STUDIUL GLACIAŢIUNILOR (2): CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂDĂCINILE LOR SPIRITUALE

În primul rând ar trebui să ne dezobişnuim să privim exprimarea „spiritual” ca fiind de ordin religios-cultural: să privim în schimb fenomenele prin rădăcinile lor formate din existenţa şi manifestarea monadelor şi spiritelor întrupate, având sau formându-şi în manifestarea lor intenţia de a-şi ajuta semenii în orice fel de situaţii, în orice fel de condiţii de întrupare. 

Glaciaţiunile trebuiesc privite, aşadar, ca efecte ale existenţei spiritelor, ale întrupărilor lor cu efectele diverse în mediile universice: şi ca efecte ale monadelor avansate întrupate, dar şi ca efecte ale celor mai mici monade crescând uşor, lent, în filamentele energo-materiale circulante în fluxuri bogate peste tot în mediile universice. 

Aşa cum ştim acum, fenomenele naturale care se petrec pe planetă – pe orice fel de planetă (dar deocamdată să ne ocupăm de planeta noastră) sunt efecte ale existenţei:

1.Fluxurilor bogate de filamente energo-materiale circulante în oceanul de energie fundamentală care scaldă universurile, care stau la baza formării corpurilor de întrupare a monadelor în universurile materiale; 

2.Radiaţiei monadice/spirituale în puterea căreia se constituie corpurile materiale şi câmpurile lor protector-hrănitoare: din fluxurile de filamente energo-materiale circulante, corpuri prin care se manifestă voinţa monadei astfel întrupate;

3.Corpurilor de întrupare care le îmbină pe primele două: constituite prin puterea radiaţiei monadei, din fluxurile de filamente circulante în universul de întrupare.

Pentru înţelegerea unor detalii legate de importanţa respiraţiei monadelor în întreg blocul ei energetic radiant se poate urmări studiul BLOCUL ENERGETIC RADIANT AL MONADELOR: RESPIRAŢIA RADIANTĂ – RITMURI ŞI EFECTE

Fenomenele create de variaţiile existenţiale ale tuturor monadelor: şi celor care constituie baza corporalităţii întrupărilor – inserate în interiorul filamentelor, şi celor evoluate care se manifestă prin întrupare, sunt pe Pământ (pe alte planete pot fi asemănătoare sau alte feluri de fenomene): 

– variaţia intensităţii radiaţiei monadice, în funcţie de ritmul respiraţiei monadelor;

– variaţia intensităţii radiaţiei energetice emanate de totalitatea fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în fiecare zonă şi subzonă a universului.

Variaţiile de acest fel au un impact diferit asupra diverselor structuri macro- şi micro-universice, asupra compactizărilor materiale ale formelor de întrupare. Fenomenologia constituită astfel conduce la crearea unor condiţii necesare evoluţiilor monadelor aflate în întrupări comune (stele, planete, unele feluri de galaxii) precum şi a celor aflate în întrupări individuale – vieţuitoarele din biosistemele planetelor. Ele intră sau ies din cicluri de întrupări (destine) după cum necesităţile lor pot găsi condiţii de manifestare propice etapelor lor de evoluţie. Toate monadele întrupate pe o planetă formează blocuri de evoluanţi planetari, aflate sub coordonarea celor mai evoluate monade, creatoare a tuturor universurilor şi coordonatoare ale tuturor evoluţiilor din cuprinsul lor. 

Glaciaţiunile sunt fenomene care se formează din împletirea celor două feluri de variaţii. Ele se formează în plan local prin suprapunerea respiraţiilor ritmice, puternice, ale monadelor întrupate, care ajunge la unison, la un moment dat, pentru mai multe sisteme stelare dintr-o galaxie sau pentru mai multe galaxii locale (acolo unde galaxiile sunt foarte apropiate). Respiraţia mai multor sisteme stelare, aflate pe aceeaşi coardă galactică, ajunge la simultaneitate, pe fondul general al radiaţiei care variază şi ea, dar mult mai lent decât respiraţia monadelor din toate întrupările locale (de la stele şi planete la toate vieţuitoarele din biosistemele locale). 

Când vibraţia generală oferită de fondul filamentar din zonă este foarte înaltă, această suprapunere formează fenomene estompate. Când vibraţia generală este din ce în ce mai joasă, această suprapunere formează fenomene mult mai pronunţate – din ce în ce mai pronunţate. În cazul fenomenelor pământene – este exact diferenţa dintre condensările apoase despre care discutăm în aceste studii şi gheţuri care devin permanente, formând treptat calotele glaciare cunoscute de noi în prezent. Condiţiile atmosferice din perioadele dintre glaciaţiuni nu mai au puterea să schimbe starea lor de agregare şi rămân astfel ca „gheţuri veşnice” – aşa cum sunt numite în popor. Însă mai sunt şi azi oameni care nu au înţeles că „potopul” şi glaciaţiunea se referă la unul şi acelaşi fenomen, petrecut însă în locuri diferite de pe Pământ, în condiţii diferite, în stări de agregare diferite ale apei în funcţie de latitudinea locului – locuri mai apropiate sau mai depărtate de ecuator. Dar ruşinea necunoaşterii nu va fi nicidecum a lor, ci a celor care nu au avut dorinţa să-i ajute să ştie ce este aceea învăţătură temeinică în vremurile în care răbdarea conducătorilor este cel mai important lucru care li s-a cerut şi din care derivă toate celelalte încrâncenări ale lumii contemporane. 

Dacă pentru saurieni a fost ultima epocă a apelor, cu o vibraţie foarte joasă pe care o puteau suporta numai spiritele cele mai echilibrate ale poporului saurian, pentru oameni  a fost prima şi ultima epocă a apelor, de condens apos general pe planetă. Dar trebuie să reţinem că au existat regiuni ale planetei care nu au cunoscut niciodată formarea gheţii, a zăpezilor, deci nu au cunoscut niciodată o asemenea formă de fenomene planetare. În regiunile subtropicale, tropicale şi ecuatoriale fenomenul este cunoscut drept „potop” şi nicidecum drept „glaciaţiune” – fenomenul glaciar fiind cunoscut numai în zonele temperate, subpolare şi polare, sau cel mult (dar nu de la început, va trebui să studiem şi acest fenomen cândva) pe vârful munţilor foarte înalţi din zonele foarte calde ale planetei. Dar gheaţa perenă a apărut chiar de la a doua epocă a apelor trăită local de oameni pe Pământ; o putem numi glaciaţiune întrucât existau deja locuri cu formaţiuni de gheaţă, chiar dacă omenirea nu a trăit în regiunea gheţurilor până la ultima glaciaţiune: a fost de mică intensitate comparativ cu altele, desfăşurată cu puţin înainte ca Pământul să intre în „groapa vibraţională” generală a subzonei în care se află galaxia noastră, alături de întreaga zonă. 

Spre deosebire de diminuarea progresivă şi foarte lentă, în milioane de ani, a vibraţiei planetei, datorată pierderii energiei şi vibraţiei din filamentele energo-materiale, care cuprinde întreaga zonă locală a universului, glaciaţiunile sunt fenomene restrânse la câteva sisteme stelare dintr-o galaxie, cel mult câteva zeci dintr-o singură galaxie; doar în zona a II-a a universului (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/731/4.-zonele-universului-fizic.html ) pot ajunge în această situaţie mai multe galaxii aflate foarte aproape una de alta. Dar dacă am înţeles că în discuţia despre glaciaţiune este vorba despre o simultaneitate de momente de respiraţie – inspir + expir – ale monadelor din sistemele stelare care evoluează în condiţii asemănătoare aflate pe aceeaşi coardă galactică, să vedem şi câteva detalii ale acestui fenomen. 

O glaciaţiune de felul celei studiate şi a celor care vor veni, este puternic percepută de întrupaţi, care o pot studia concret, trăind-o direct. Dar cunoaşterea tuturor celor ce o caracterizează este de lungă durată, abia după ultima glaciaţiune se poate spune că oamenii au cunoscut o astfel de fenomenologie în toate derulările şi funcţiunile ei. Ea poate cuprinde mai multe sisteme stelare – stele cu planetele şi biosistemele lor – dar local momentul de maximuri şi minimuri din ritmurile de inspir/expir ale planetelor sunt frecvente. Pe Pământ efectele se percep prin răcirea climei, de regulă, sau prin încălzire mai puternică pe o perioadă de câţiva ani până la câteva zeci de ani: depinde de faza de respiraţie. Ultima mare glaciaţiune a avut loc înainte cu puţin timp de fundul gropii vibraţionale provenită din diminuarea maximă a vibraţiei planetei (să rămânem în sfera de prezentarea planetei pentru uşurinţa explicaţiilor).

Fig.nr.1: Ultima glaciaţiune înainte de atingerea celei mai mici vibraţii a planetei noastre – a gropii vibraţionale datorată diminuării vibraţiei tuturor fluxurilor de filamentele energo-materiale din zona universului în care se află Pământul

Dar au existat mici glaciaţiuni, cu fenomene clare, percepute de oamenii obişnuiţi, chiar dacă nu au fost de mare anvergură. Am fost întăriţi în intuiţiile, încredinţările noastre, în mod direct, cam până în jurul anului 500d.Ch., de către Moşii popoarelor, conducătorii spirituali înălţaţi ai societăţilor umane, care au fost în mijlocul lumii, întărind credinţele oamenilor în intuiţiile lor, învăţându-i şi orientându-i în folosirea experienţei lor în condiţiile pământene. După această dată dânşii s-au retras treptat, dar repede din mijlocul lumii, lăsând oamenii să-şi cunoască singuri încrederea sau lipsa de încredere în forţele proprii, după caz, având grijă în general să estompeze efectele vibraţiilor activităţilor lor curente. Cu toţii avem învăţăturile din trecut ale Moşilor şi experienţa proprie, cu care trăim destinele noastre. Şi vom trăi în acest mod, fără conducerea lor directă, până când ne vor reveni puterile de altădată şi vom conştientiza până unde am ajuns prin forţele noastre proprii în evoluţiile noastre cu grad înalt de dificultate. În acest fel vom şti şi cum ne-am croit vieţile, dar şi cum am fi putut face totul mai calm, mai înţelegător, mai calitativ, mai iubitor: şi totul va fi bază de învăţătură în continuare, pentru înaintarea, înălţarea noastră spirituală viitoare. 

Am discutat fugitiv despre faptul că vibraţia generală a planetei (generată de vibraţia fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în zonă) influenţează şi gradul de adâncire în diminuarea vibraţiei momentului, şi viteza de revenire la normal. Să detaliem acest aspect.

În acea perioadă din străvechimi vibraţia din zonă era foarte ridicată comparativ cu cea de azi. În limitele diminuării ei foarte lente, dar constante, revenirea naturală a vibraţiei Pământului după epoca apelor (glaciaţiune) a avut loc până la un nivel ceva mai scăzut decât era la intrarea în epoca apelor. În oraşele rezidenţilor acest fenomen însă a fost folosit ca ocazie pentru consolidarea învăţăturilor lor de ridicare a vibraţiei aşezării, sub îndrumarea ajutătorilor întrupaţi printre rezidenţi şi a ajutătorilor astrali personali ai fiecărui om. 

Aşadar, nici adâncirea nu era accentuată, nici timpul de revenire lung, nici fenomenele nu au fost agresive. Doar pe măsura diminuării fondului general de vibraţie planetară fenomenele au devenit din ce în ce mai agresive, iar durata s-a prelungit, la ieşirea din glaciaţiune fenomenele specifice influenţând puternic evoluţia climei pe Pământ. 

Acelaşi principiu care a influenţat glaciunile în trecut va sta la baza glaciaţiunilor care se vor forma în viitorul nostru, al celor ce azi suntem cercetători ai străvechimilor, însă invers. Vibraţia medie planetară aflată în permanentă creştere va determina o perioadă ceva mai scurtă de glaciaţiune – şi se vor scurta de la o glaciaţiune la alta, urcând în mod natural mai mult decât valoarea vibraţiei de la intrarea în glaciaţiune. Să readucem o schemă folosită anterior, pentru reamintire:

 

FIg.nr.2: Particularităţi ale intrărilor şi ieşirilor din glaciaţiuni în diminuare şi în creştere de vibraţie zonală

Legendă: 

(1) = diminuare/creştere lentă a vibraţiei planetare datorată scăderii/creşterii vibraţiei fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în zonă;

(2) = diminuare rapidă a vibraţiei planetare datorată respiraţiei simultane a tuturor monadelor întrupate într-un grup de sisteme stelare din galaxie (pe Pământ având drept efect o condensare a plafonului ceţos sub formă de apă lichidă sau apă îngheţată). 

Este de reţinut şi faptul că, la creşterea vibraţiei medii planetare, are loc formarea sau îngroşarea plafonului ceţos, cu restul fenomenelor care apar ritmic de la un minim la un maxim planetar. Prima glaciaţiune din viitorul nostru (privit din perspectiva actuală), care se va petrece pe fondul general de creştere a vibraţiei zonale, va beneficia în plus de o adâncire în „groapa vibraţională” mult mai redusă decât a avut loc la ultima glaciaţiune, precum şi o creştere mai rapidă decât ar fi trebuit să se formeze în mod normal, datorită situaţiei atipice actuale a întrupărilor de pe Pământ. Adică: ştim deja acum, din studiile anterioare, că vibraţia Pământului creşte mai repede datorită ajutorului oferit de coordonatorii evoluţiilor pământene pentru situaţia generală atipică a oamenilor, în calitate de întrupaţi creatori conştienţi avansaţi. Lipsa de obişnuinţă, de pricepere, în cazul revenirilor pentru întrupări, de la zone cu vibraţia înaltă către locuri cu vibraţia scăzută (călătorii spirituale regresive) determină dezechilibre avansate în traiul oamenilor pe planetă, în compania celorlalte vieţuitoare, care le afectează tuturor viaţa: ştim bine asta deja, din viaţa noastră curentă. Pentru a scurta timpul unor astfel de dezechilibre, sunt atrase puternic şi rapid fluxuri înnoite, proaspete, în principal de către coordonatorul principal ale evoluţiilor din zonă, ajutat de alţi ajutători puternici şi de pe Pământ, şi din straturile, dimensiunile structurale paralele. Fluxurile sunt atrase direct, pe Pământ şi pe toate planetele care găzduiesc blocuri de spirite aflate în călătorii regresive – cel mai greu de îndurat de către spiritele creatoare avansate. Fluxurile proaspete schimbă rapid vibraţia planetară – comparativ cu venirea naturală a fluxurilor, prin circulaţie lentă, din galaxie în galaxie, de la un sistem stelar la altul, până pe toate planetele şi în corpurile tuturor vieţuitoarelor. Oamenii devin tot mai conştienţi de situaţia planetei şi îşi remodelează şi ei, rapid, de la o generaţie la alta, comportamentul, atitudinea faţă de viaţa lor şi a celorlalte vieţuitoare. 

Avem tendinţa să credem că un astfel de procedeu a fost realizat doar pentru oameni, pentru uşurarea vieţii lor, dar şi toate vieţuitoarele care trăiesc vremurile actuale au nevoie să beneficieze de el, precum şi însăşi planeta căreia i se scot fără încetare materiile cele mai stabile, care îi crează echilibrul vibraţional – metalele şi cristalele. Toate s-au dat omului pentru a face uz cu moderaţie, în echilibru, respect şi gratitudine, considerându-le întrupări sensibile, nicidecum material amorf creat pentru bunul plac al său, în nesimţire şi dispreţ...

Începem, firav, să cunoaştem adevărul: că lucrurile nu stau de loc aşa, că fiecare fiinţă este întruparea unui spirit sensibil, de o sensibilitate pe care oamenii nu o cred posibilă... Că înseşi materiile sunt pline cu monade care vor ajunge în viitor asemenea nouă – har Domnului că ele, cel puţin, nu suferă în filamentele lor rezistente la orice influenţă a oamenilor... Totuşi numai gândul la această stuaţie ar trebui să ne determine să ne purtăm mai omenos chiar cu neîntrupata materie...

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar