4. HERG: In orasul lemurian

11. STUDIU: Creatie materiala mentala (7): ORAŞUL LEMURIAN DUPĂ EPOCA APELOR

Luând în considerare faptul că am scris cu amănunte ceea ce caracterizează această etapă din întreaga perioada studiată (VIAŢA LUI HERG (1): COPILĂRIA ÎN CODRII LEMURIENI; VIAŢA ÎN ORAŞUL LEMURIAN ŞI PRIMA GLACIAŢIUNE ) să urmărim câteva aspecte în completare. 

Tematica specială a acestei perioade este ridicarea vibraţiei oraşului – doar atât, a oraşului – până la nivelul pe care îl avea înainte de intrarea în „groapa” vibraţională, pentru a se continua cursiv viaţa şi creaţia oamenilor, ca şi cum groapa nu ar fi existat. Faptul că existase era un lucru foarte bun, oamenii învăţaseră ceea ce le era necesar de făcut într-o asemenea situaţie – rară şi tocmai de aceea foarte importantă pentru întreaga lor experienţă: o învăţătură de un real folos în orice glaciaţiune care va veni, şi ei ştiau că vor fi destule, după cum curgeau evenimentele galactice cu care erau deja obişnuiţi. Dar era necesar să existe o continuitate în învăţăturile de creaţie pe care ei le urmăreau, iar pentru aceasta aveau să înveţe şi să consolideze un element deosebit de important: ridicarea vibraţiei întregii aşezări proprii – doar atât, fără să fie afectată natura din jurul aşezării. Nu era de loc greu, nu era nici o noutate propriu zisă, căci aveau o bază cu totul specială de exprienţă şi ajutor:

– însăşi lucrarea de susţinere a plafonului ceţos, la începutul epocii apelor, fusese realizată prin ridicare de vibraţie, uşoară, delicată, sensibilă: fusese o ridicare a vibraţiei părţii celei mai apropiate de pământuri a plafonului ceţos, bazat pe ridicarea conştientă a vibraţiei proprii, a fiecărui participant. Vibraţia proprie trebuia să fie din ce în ce mai ridicată pe măsura scăderii vibraţiei plafonului, pentru ca ea să învingă vibraţia joasă a acestuia. Numai în acest fel ei puteau să influenţeze plafonul şi să-l ţină ridicat de-asupra oraşului, atât timp cât era necesar. Ridicarea, şi menţinerea ridicată a vibraţiei proprii era ceva care le venea în sprijin acum, după trecerea momentului cu vibraţia cea mai joasă. Aveau forţe noi, puteri radiante înnoite, vibraţia corpurilor proprii era şi ea ridicată: întrucât toate structurile materiale – naturale sau create de oameni – păstrau vibraţia filamentelor din care erau create, filamente care îşi urmau diminuarea mult mai lent decât vibraţiile despre care vorbim, vibraţii care se suprapuneau circulaţiei de filamente din aer şi vibraţiei lor: este asemănător cu ceea ce am simţi când pentru scurt timp cerul azi se acoperă cu nori, plouă, se face răcoare, dar frigul nu este acut şi nici persistent pentru a distruge viaţa sau creaţia omului. Fluxurile de filamente circulante, care formau corporalităţile planetare de toate felurile, precum şi circulaţiile prin interiorul corzilor galactice, stelare şi planetare îşi urmau cursul normal: nici mai lent şi nici mai rapid decât anterior; 

– vibraţia creştea, pe măsura ieşirii din groapa vibraţională, pe măsura estompării valurilor de radiaţii cosmice de joasă frecvenţă care veneau de pretutindeni. Suflul radiant al tuturor întrupaţilor creştea cu putere, vibraţia generală creştea şi totul revenea la astfel la normal. Situaţia denota o slăbire energetică peste tot – dar nu atât de mare încât să producă destructurări corporale sau să aducă manifestări agresive, frici, temeri din experienţa fundamentală a monadelor întrupate în acest loc din galaxie, căci vibraţia planetare era foarte ridicată comparativ cu ceea ce trăim azi (cca. 2500-3000% în proporţiile pe care le folosim azi).

Odată cu ieşirea din această „groapă” vibraţională, pe măsura creşterii naturale a vibraţiei, oamenii schimbau casele pe măsura corporalităţii lor în ritmul ei obişnuit, şi nu după vibraţia aerului în care se scăldau. Pentru ieşirea din această situaţie, ei creau la nivelele cele mai înalte de vibraţie pe care le puteau folosi în acel moment. Astfel încât, chiar dacă la un moment dat aveau să egaleze vibraţia caselor cu vibraţia locurilor şi vibraţia aerului – această vibraţie va fi ceva mai joasă decât vibraţia de la intrarea în epoca apelor, datorită faptului că între timp chiar vibraţia planetară scăzuse din cauza circulaţiei filamentelor prin corporalitatea stelelor, planetelor şi biosistemelor de pe planete, ajutându-le să-şi întreţină vitalitatea cu energia lor. Pentru cei care citesc aceste studii pentru prima oară se va studia Variația vibrației medii zonale ), de asemenea aveţi în vedere şi schema prezentată la primul articol al capitolului prezent,  privind variaţia vibraţiei în timpul epocii apelor şi ridicarea vibraţiei oraşului de către rezidenţi, după ieşirea din groapa vibraţională. 

Aşadar, vibraţia aşezărilor rezidenţilor a crescut prin ridicarea vibraţiei proprii – după puterea şi cunoaşterea pe care o aveau în acel moment, precum şi prin crearea unor structuri noi, de vibraţie foarte înaltă, cea mai înaltă pe care o putea folosi ei, în creaţia locuinţelor lor, dar şi în placa de bază a oraşelor. Perioada în care rezidenţii au lucrat în acest fel nu fost lungă – a fost exact cât a fost necesar pentru fiecare moment în care avea loc ridicarea naturală a vibraţiei planetei. Apoi, când vibraţia radiaţiei spiritelor a ajuns la nivelul proporţional cu vibraţia normală a mediului, oferită de filamentele din circulaţia zonală, ridicarea vibraţiei nu a fost de loc grea, căci rezidenţii au învăţat să folosească filamente din ce în ce mai înalte din circulaţia planetară. 

Toate acestea aveau un rol complex, nu numai pentru continuarea învăţăturilor de creaţie materială în drumul lor normal pentru fiecare nivel natural al planetei. Erau în acelaşi timp învăţături pentru protecţie proprie, necesare oamenilor să ştie să se menţină în acest fel la nivele de vibraţie proprie, radiantă şi corporală înaltă, pentru perioadele mai grele, de vibraţie mai joasă cu care aveau să se confrunte în viitor: şi nu era ceva specific numai Pământului, căci oriunde întrupaţii au nevoie de simţirea condiţiilor de trai, pe orice planetă, şi adaptarea proprie, din orice punct de vedere, la astfel de condiţii reale, de care avea nevoie orice spirit, permanent. 

Astfel obişnuiţi deja, nu le-a fost de loc greu să meargă mai sus, chiar dacă nu-i mai ajuta la un moment dat creşterea naturală a vibraţiei planetei, după ieşirea naturală din groapa vibraţională. Lumea îşi recăpăta exteriorizarea; ridicarea vibraţiei era rapidă, de parcă întreaga suflare îşi recăpăta bucuria de a zburda în univers, chiar dacă senzaţia vremii apelor nu fusese una apăsătoare, aşa cum viitorul avea să ceară oamenilor să o suporte. Vibraţia planetei a intrat destul de repede în linia ei normală, cu diminuarea ei foarte lentă, pe care numai mentalii avansaţi – aşa cum pe Pământ erau numai oamenii – o puteau simţi. Erau atenţi la vibraţii, folosind mereu toate filamentele care aveau vibraţii mai ridicate, pe cele mai bune posibile pentru o locuinţă cu vibraţia ceva mai înaltă decât cea veche. Pentru aceasta foloseau treptat seturi de raze din radiaţia lor spirituală cu vibraţie puţin mai înaltă decât cea anterioară, imediat ce se obişnuiau şi se odihneau în propria lor casă. Odihna, recuperarea deplină a forţelor după ultima lor creaţie era momentul oportun pentru a purcede imediat la pasul următor. Permanent au fost ajutaţi de conducătorii societăţii lor şi de entităţile astrale ajutătoare proprii. 

Aşa cum am mai spus, astfel de alegeri conştiente şi foarte atente ale spiritelor creatoare se desfăşoară şi se dezvoltă mereu în eternitatea vieţii lor normale, stând la baza unor lucrări care au toţi parametrii din ce în ce mai înalţi: dintre care unii se pot realiza pe Pământ, ori pe planete asemănătoare Pământului – altele care nu se pot realiza aici sau în locuri asemănătoare, dar care îşi au rădăcinile în evoluţiile în aceste locuri din univers. Rezidenţii vor învăţa astfel să accepte lucrări care au nu numai complexitate mare (aşa cum ştim acum că aveau deja în obişnuinţă) dar şi în vibraţii înalte de la o perioadă scurtă de timp la alta – lucrări care nu sunt tocmai uşoare, dar obişnuinţa de a le defăşura determină orice spirit să le reziste şi să lucreze în astfel de condiţii. 

Era o perioadă intens lucrativă, în care fiecare structură în parte era adaptată radiaţiei care venea în valuri rapid schimbătoare din cosmos, dar în acelaşi timp şi de la steaua (Soarele), şi planeta (Pământul), şi toate vieţuitoarele de pretutindeni, şi toţi oamenii. Simţeau un anumit fel de oboseală, de sfârşeală cum îi spunem noi acum, căci asemenea sistemelor stelare din jur, şi Pământul în sistemul nostru planetar, şi stelar, întreaga viaţă era inclusă armonic şi natural în această răsuflare asemănătoare a monadelor, chiar dacă vibraţiile sistemelor lor corporale: ale oamenilor, vieţuitoarelor, pământurilor, apelor, manşoanelor matriceale şi nucleului planetar susţineau viaţa, întrupările: prin vibraţii mai înalte, ele susţineau respiraţia restrânsă a spiritelor de pretutindeni. Viaţa schimba hainele şi formele, de la cele mai mărunte la oameni, şi pentru entităţile astrale, şi pentru cele fizice. 

Pentru oameni vremurile nu erau foarte grele. Doar spiritele care se aflau la începutul evoluţiilor cu corpuri spirituale (azi le numim: budhic şi atmic) se adaptau greu în astfel de condiţii, prin lipsa de experienţă, de adaptare la schimbările rapide de vibraţie: mamiferele pe Pământ au fost şi sunt într-o astfel de situaţie. Dar nici vremea aceasta nu era foarte lungă, iar astfel de vieţuitoare nu aveau să ajungă la oboseală spirituală, ci de manifestare, trebuindu-le un oarecare efort în plus de a se menţine în ritmul lor obişnuit. Recuperarea forţelor de manifestare şi dezvoltarea manifestărilor după ieşirea din această respiraţie restrânsă va fi rapidă şi mai ales conştientizată mereu la nivele reale. 

Oraşul rezidenţilor, restrâns pe placa sa de bază comună tuturor locuinţelor, nu a rămas mult timp în acest fel – dar a fost o perioadă bună pentru ca toţi cei care aveau nevoie de creaţie materială realizată în asemenea condiţii să-şi consolideze pe de o parte creaţia, ca aplicaţie în sine, pe de altă parte percepţiile, trăirile când puterile exterioare ale monadelor sunt mai mici. Dar absolut toate monadele aflate într-o astfel de situaţie strâng pe interioritate puteri pentru a merge mai departe cu forţe efectiv, concret mărite.

Şi într-adevăr, perioada următoare epocii apelor s-a caracterizat prin cea mai mare efervescenţă lucrativă. Dacă epoca apelor a adus rezidenţilor mai multă activitate înafara caselor lor, pentru a-şi simţi trăirea în natura simplă din jurul oraşelor, cu mişcare în largul aerisit al poienilor de la marginea codrilor continentali, epoca următoare le-a oferit tuturor oamenilor, de oriunde, lucrări intense, asemănătoare – dar şi deosebite – cu activităţile dinainte de epoca apelor:

– rezidenţii vor trebui să reclădească oraşul, în inelele nr. 4, nr. 5 şi nr. 6 (din schema cunoscută acum de noi din articolul Creatie materiala mentala (5): CREATIA OBIECTIVULUI; AMSAMBLUL ORASULUI LEMURIAN ) în mijlocul muşchiului gras, proaspăt, frumos dezvoltat în epoca apelor, cu case noi, cu particularităţi deosebite întrucâtva de cele din perioada anterioară epocii apelor;

– conducătorii şi ajutătoriii din interiorul oraşului aveau în vedere două tipuri distincte – şi totuşi având rădăcini comune – de activitate: învăţături şi ajutor pentru consolidările noilor adaptări ale rezidenţilor, precum şi lucrări de echilibrare vibraţională în condiţiile unei activităţi mentale mult mai intense decât înainte, îmbogăţită în urma ultimelor experienţe;

– pădurenii au luat parte la menţinerea plafonului ceţos ridicat numai de-asupra oraşelor rezidenţilor, dar în restul teritoriilor ei nu au făcut o astfel de lucrare, nici măcar în aşezările, mult mai restrânse, ale ajutătorilor din locurile retrase din atenţiile rezidenţilor, pentru a nu le distrage atenţia de la lucrările proprii. Nu aveau nevoie de o astfel de lucrare, având obişnuinţa de a lucra în orice condiţii, având experienţă de lucru în vibraţii joase şi în condiţii de umiditate pronunţată, dar şi în lipsă de umiditate, în orice alte condiţii de acest fel şi de multe altele: condiţii pe care rezidenţii – şi orice popor de spirite în evoluţii primare, aşa cum şi ei au fost în evoluţiile lor trecute – abia acum le învaţă, avându-i pe ei drept ajutători. Şi existau peste tot asemenea aşezări, şi pe cele două continente locuite de rezidenţi (Cian şi Mur), precum şi între culmile de pe înălţimile montane, pe insulele din jurul continentelor şi din largul oceanelor, iar în restul continentelor peste tot, fără nici o reţinere: în A’Tlan, Aztlan şi Afrikaan, dar şi pe continentul pe care azi îl numim Antarctica – în acele vremuri un înfloritor continent, alături de celelalte. Pădurenii din Cian şi Mur (continentul existent atunci în mijlocul Oceanului Pacific), precum şi locuitorii celorlalte continente, au continuat activităţile lor curente, ajutând în continuare în principal la menţinerea echilibrului vibraţional al continentelor, prin echilibrarea reverberaţiilor activităţilor mentale ale oamenilor de pretutindeni, pentru a nu se deranja desfăşurarea vieţii întregii planete. 

Nu numai activitatea creativă, aplicaţiile ei, activităţile de echilibrare a vibraţiilor răspândite de aşezările umane, erau astfel activităţi ale ajutătorilor de pretutindeni, ci şi formatarea câmpurilor planetei: o activitate deosebit de importantă, pentru ca Pământul şi vieţuitoarele sale să poată primi noi grupuri de spirite la întrupare, grupuri care vor avea evoluţii pământene în viitor. 

Revenind la oraşele rezidenţilor în această perioadă: densitatea populaţiilor umane a scăzut considerabil după epoca apelor, urmând ca fiecare grup de rezidenţi să intre în destine normale, scurte şi fără aglomeraţii mari, trăind treptat în toate oraşele, în toate condiţiile în care erau constituite oraşele lor: în inima continentelor, la ţărmuri, în preajma apelor curgătoare – rare, dar deja bine definite. În asemenea condiţii de populaţii relativ rare, locul afectat unei locuinţe a devenit mult mai mare, iar oamenii au reluat şi au consolidat simţirea propriilor câmpuri în noile forţe radiante monadice proprii, care se formau şi se formatau spre manifestare, după acumularea interioară de energii crescute în epoca anterioară. Ceea ce nu însemna că înainte rezidenţii nu ar fi ştiut de ele, ci că întreaga situaţie era relativ nouă în condiţiile pământene, iar forţele monadice trebuiau recalibrate pentru execuţiile aceloraşi lucrări, dar nu cu radiaţiile dinainte, în ritm de diminuări exterioare şi de acumulări interioare – cum fuseseră ele, ci cu ele în creştere în radianţa lor, după cum crescuseră acumulările interioare de noi energii. Ei ştiau – şi acum ştim şi noi, cei care cercetăm fenomenologia spirituală a întrupărilor de pretutindeni – că o glaciune nu era o pierdere de puteri – ci numai o reţinere de forţe radiante în exterior, pentru ca ulterior să crească puternic acumulările energetice fundamnetale ale vieţii monadei, în celulele sale energetice fundamentale. O asemenea acumulare are loc periodic, aşa cum şi noi mâncăm periodic pentru întreţinerea trupului nostru, a corporalităţii noastre întregi, aşa cum respirăm este încă şi mai bună comparaţia. De altfel, tot ceea ce este în corporalitatea noastră ne învaţă cum funcţionează înseşi monadele care susţin corporalitatea, la începutul evoluţiilor noastre iar noi, în calitate de ajutători pentru viaţa care se dezvoltă aici, ne obişnuim cu înţelegerile superioare ale tuturor celor specifice locului. 

Odată finalizate cele mai importante teme de lucru cu particularităţi proprii Pământului în acea perioadă, rezidenţii şi-au îndreptat o parte din atenţia lor către ei înşişi, către dezvoltarea recentă a câmpurilor lor, către relaţia dintre desfăşurarea vieţii lor în prezenţa semenilor, însă numai la nivel de câmpuri, fără a ajunge la felul ştiut de noi, direct azi, persoană cu persoană, ci tot mental: erau atenţi la diverse feluri de interacţiuni între câmpurile proprii şi câmpurile dezvoltate de tot felul de vecinătăţi: locuitorii din jur, natura din jurul casei proprii, interacţiuni între câmpurile aşezării şi natura din jur. 

Fiecare etapă de dezvoltare conştientizată astfel necesită înţelegeri asupra propriei dezvoltări, şi fiecare glaciaţiune va atenţiona omul asupra necesităţii recalibrării cunoaşterii de sine în condiţiile corporalităţii pământene. Vom vedea în capitolele următoare cât de sensibilă a putut fi simţirea umană în străvechimi şi vom înţelege mai bine cât de conştient putea fi orice om de sine, de viaţa semenilor săi, de natură, de întreaga planetă. 

Să revenim la creaţie. Unele locuinţe se percep de către cercetătorul actual al acelor vremuri ca şi cum ar fi fost create din sticlă groasă de culoare ultra-marin sau verde-smarald. Dar niciodată, în nici o aşezare, nu au ajuns toate casele să fie de culori închise. Personal nu am pătruns de la bun început faptul că fiecare om/cuplu îşi potrivea, îşi adapta trăirile în funcţie de cunoaşterea adâncă de sine, a posibilităţilor de a-şi croi locuinţa ca ajutor deosebit pentru un viitor cunoscut ca venind abrupt şi nu de puţine ori dificil de suportat alături de sarcinile curente. Dacă omul sau cuplul locuitor îşi ştia înclinaţiile de obişnuire mai lentă la condiţii de vibraţie joasă sau la viteze mai mari de schimbare a condiţiilor de trai, se adapta situaţiilor dinainte, construindu-şi un mediu propriu ambiant după cum învăţaseră de la primele generaţii de oameni, de ajutători: ei adaptaseră clădirile prin căptuşirea pereţilor interiori cu materii de vibraţie mai joasă, până când aveau să se obişnuiască chiar cu vibraţiile mai joase ale lumii aflate într-o astfel de permanentă schimbare. De aceea, deşi nu fuseseră foarte dese, dar oricum vizibile pe fiecare generaţie, oraşul avusese locuinţe, sferice şi elipsoidale, având astfel de culori închise. Ele par frumoase pentru cercetătorii de azi, şi nu de puţine ori seamănă confuzii, determinându-i să creadă că erau în acest fel datorită unui soare puternic, dureros de strălucitor, determinând o astfel de necesitate de a se crea în interior un mediu umbros, ca în mijlocul pădurii sau în adâncul apelor. Dar soare sus pe cer nu se vedea nicăieri (din cauza plafonului ceţos omniprezent), iar din acel moment al întrebărilor în timpul vizualizării dintâi am ajuns şi eu la studiile complexe de azi: privind creaţia materială mentală, privind glaciaţiunile. 

Aşadar, nicidecum căldura, ci radiaţiile cosmice erau în atenţia locuitorilor acelor vremuri pentru a-şi oferi adaptări din timp la vibraţiile de suportat, din vremurile ce aveau să vină.

După epoca apelor, dar mai ales după ce vibraţia aşezării trece la înălţimi mai mari decât nivelul natural al vibraţiei planetare, se observă fără excepţie reluarea aceluiaşi mod de creare a locuinţelor – dar toate la început, fără excepţie: sferice şi elipsoidale, toate de o culoare alb-strălucitor în lumina puternică a zilei, dar nu şi în raze de soare (care vor lumina direct pământurile şi apele planetei abia după încă 25-30 milioane ani, după ultima glaciaţiune): razele unui soare extrem de puternic, incomparabil de puternic cu ceea ce ştim azi, obturat după cum ştim acum de plafonul ceţos planetar. 

În timp, la o cercetare încă şi mai atentă se observă că unele oraşe au numai astfel de locuinţe – sferice şi elipsoidale – alb-strălucitoare datorită matricei lor eterice, compactă, puternic vitalizantă, în timp ce în alte oraşe se pot vedea ici şi colo, mai des odată cu trecerea timpului, şi locuinţe rectangulare, cu pereţii drepţi, de tip transcedental. La fel erau şi toate locuinţele pădurenilor, muntenilor şi multe dintre cele ale insularilor, acolo unde ei aveau nevoie de locuinţe. Doar că motivele erau oarecum diferite, chiar dacă originea lor era comună: necesitatea de a sparge şi radiaţiile venite dinafară, şi cele care ieşeau dinăuntrul locuinţei. Pentru pădureni şi ceilalţi ajutători motivul era acelaşi, dar pentru a nu deranja viaţa din jur, vieţuitoarele de pretutindeni, în timp ce rezidenţii îşi simţeau, şi aveau în vedere trăirile – proprii şi ale vecinilor. 

Rezidenţii ştiau bine că în viitor îşi vor crea casele numai în acest fel, pentru că fiecare om/cuplu va avea lucrările sale proprii în interiorul casei proprii, derulând sarcini speciale proprii în funcţie de familie, de diverse pregătiri – comune pentru întreaga comunitate mai devreme sau mai târziu, dar cu accentele proprii în funcţie de înclinaţiile proprii. Aşa cum am mai spus, ei şi-au potrivit obişnuinţele şi trăirile după fiecare glaciaţiune, şi fiecare moment în parte le adâncea calităţile pământene, după toate adaptările prin care treceau – de acelaşi fel pentru întregul lor popor spiritual. După fiecare glaciaţiune forţele lor monadice aveau să se reîmprospăteze, să se îmbogăţească şi să se dovedească necesar a fi recalibrate mereu la noutăţile în trăirile şi învăţăturile dintre două glaciaţiuni. Cu atât mai mult cu cât ştiau bine că vor trăi în continuare în condiţii atipice faţă de evoluţiile lor obişnuite, faţă de evoluţiile lor pe cea mai mare parte a planetelor parcurse de ei până atunci. Nu era o situaţie cu totul nouă, dar încă mult mai rară decât apariţia unei glaciaţiuni: trăirea într-un anume fel de aglomeraţie umană planetară, formată nu numai din fraţii lor din poporul propriu spiritual + ajutătorii lor obişnuiţi, tradiţionali: secundarii şi galacticii cu experienţă multă în aceste regiuni ale universului, ci în plus cu o multitudine de alte grupuri de spirite, venite din cuprinsul celei mai populate zone a universului – zona a II-a a acestuia

...Lumină, strălucire, natură plină de vitalitate şi, în mijlocul lor – oamenii şi creaţia lor frumoasă... Aceasta este imaginea generală a societăţii omeneşti din acele timpuri, a lumii oamenilor total creativi, dedicaţi întrutotul lucrărilor lor, în mijlocul unui univers parcă renăscut... 

După aprofundarea câtorva alte feluri de studii privind cele discutate anterior, vom vedea în capitolele viitoare cum s-a mai dezvoltat creaţia materială mentală a unei omeniri ea însăşi înfloritoare şi strălucitoare... 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar