4. HERG: In orasul lemurian

10. STUDIU: Creatie materiala mentala (6): ORAŞUL LEMURIAN ÎN TIMPUL EPOCII APELOR (a primei forme de glaciaţiune pe care a cunoscut-o omenirea)

Din lipsă de cunoaştere şi, normal, de înţelegere a fenomenelor care au ghidat evoluţiile pământenilor de-a lungul vremurilor, unele scrieri spun că oamenii trecutului au manipulat vremea; drept urmare pământurile s-ar fi „răzbunat” din cauza dezechilibrelor aduse de oameni şi s-au scufundat, înghiţindu-le civilizaţiile. Aşa pare, comparativ cu ceea ce ştim că fac oamenii azi, pentru care se consideră întrupări ale unor spirite "pedepsite" de divinitate. 

Lucrurile şi vremurile au stat însă cu totul altfel, confuziile fiind inerente pentru oameni care au văzut câte ceva din trecutul omenirii, dar au interpretat fiecare după obişnuinţele şi încredinţările lor curente. Cu timpul fiecare dintre noi îşi va aminti despre faptul că fiecare om a făcut în acele vremuri numai lucruri bune, călăuziţi de o conştiinţă curată şi înălţată, dar şi de conlucrarea permanentă cu entităţile astrale ajutătoare. Şi ne vom aminti că a fost nevoie de mai multe glaciaţiuni care s-au petrecut pe fundalul scăderii generale a vibraţiei planetare, pentru ca spiritele umane, alături de celelalte întrupate şi pe Pământ, şi pe toate planetele din toate galaxiile din această zonă a Universului Fizic să trăiască prin supravieţuirea în condiţii relativ grele – dar creatoare de experienţă bogată, şi consolidată pentru fiecare suflet în parte. 

Cu răbdare se înţeleg lucrurile, cercetând caracteristicile vremurilor nu numai pe arealul oraşelor – ci în toate formele structurilor fizice ale Pământului: oceane, continente, insule, alături de structurile eterice şi astrale ale planetei. Se ajunge treptat la înţelegerea realităţilor acelor timpuri, mai ales la toate înţelegerile despre lucrările şi trăirile interioare ale oamenilor – toţi la un loc şi fiecare în parte.

Oamenii nu au manipulat „vremea”, ci doar au menţinut ridicat plafonul ceţos deasupra oraşului, cu delicateţe – şi se simte aceasta delicateţe, această adevărată gingăşie, de parcă omul, omenirea întreagă ar fi ţinut în braţe un copilaş fragil, o floare delicată: fiecare fir al boltei ceţoase era „susţinut” prin mentalul colectiv – şi vom vedea cum s-au petrecut lucrurile: la început fiind o lucrare realizată de către spiritele umane cele mai evoluate, apoi de către toate, de toţi oamenii, contribuind fiecare după puterea, concentrarea şi priceperea lui, dar învăţând rapid de la un moment la altul al vieţii fiecăruia. 

Plafonul se menţinea de fapt ridicat o perioadă relativ scurtă de timp, în această primă epocă a apelor pe care a trăit-o omenirea. Cu timpul ea a devenit mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de necesităţile momentului de evoluţie al populaţiilor din oraşe: în funcţie de pregătirea spiritelor aflate în acel moment la întrupare şi de complexitatea lucrărilor lor generale, a învăţăturilor speciale etapei în care se aflau. Perioadele de glaciaţiune nu au o periodicitate regulată, nu au o intensitate egală, fiind fenomene de conjunctură galactică; de aceea oamenii îşi văd de treburile lor, de învăţăturile lor, de consolidările învăţăturilor, aplicaţiilor, peste care se aşterne necesitatea de pregătire a societăţii întregi pentru un astfel de eveniment planetar. Astfel încât, pentru a duce totul la bun sfârşit, specificul unei asemenea operaţiuni consta în a menţine oraşul o perioadă de timp în afara condensării plafonului ceţos, până când toate grupurile de rezidenţi aveau să termine operaţiunile specifice perioadei. Nu era o operaţiune tocmai uşoară pentru rezidenţii aflaţi la prima lor experienţă de acest fel pe Pământ, chiar dacă aveau experienţă propriu-zisă, cu care veniseră pe Pământ, formată pe alte planete. Întrupaţii participau la astfel de lucrări doar cu o parte din folosirea forţelor lor radiante şi a experienţei lor anterioare, o altă parte din forţele lor era necesară pentru adaptarea cunoaşterilor lor la situaţia pământeană, altă parte era necesară pentru execuţia lucrărilor curente ale vieţii lor. Adaptările acestea ale rezidenţilor sunt de felul: eu ştiu să merg – dar la 7-8000 m altitudine merg greu din cauza aerului rarefiat şi trebuie să mă obişnuiesc cu acest lucru, să-mi modelez viteza, respiraţia, greutatea pe care o car cu mine, etc.; sau merg bine pe pământuri, dar merg greu prin apa până la genunchi, contra/în sensul curentului de curgere, etc. Toate trăirile erau doar relativ noi – erau cunoscute, dar puţin realizate în felul pământean – sporadic, trecător. Însă experienţa în sine era deja formată, chiar dacă pe alte planete parcurse în evoluţiile anterioare. Rezidenţii aveau nevoie de obişnuirea cu orientarea, realizarea propriu-zisă şi folosirea efectelor unor asemenea condiţii planetare şi a unor asemenea lucrări – de creaţie materială în primul rând – pe care le desfăşurau aici, pe Pământ.

De aceea era nevoie să se împiedice astfel, pe un timp relativ scurt raportat la parcurgerea întregii etape, tangenţa plafonului ceţos cu oraşul care se afla în plină remodelare. Ajutătorii puteau să lucreze chiar în condiţii de condensare a ceţii, dar rezidenţii aveau nevoie de un timp de consolidare a învăţăturilor lor de creaţie materială mentală în condiţiile momentului. Astfel pregătiţi, aveau să lucreze de-a lungul întregii epoci a apelor la schimbarea casei lor după cum necesitau condiţiile exterioare şi condiţiile corporale propriu zise, aşa cum am văzut în studiile anterioare. 

Este bine să ştim cum se realiza o asemenea lucrare, operaţiune de ţinere ridicată a plafonului ceţos, căci înţelegând fenomenul care stătea la baza ei vom ajunge să înţelegem mai bine şi alte lucrări ale omenirii din această perioadă – cum a fost ridicarea vibraţiei oraşului după epoca apelor, dar şi alte lucrări, din alte perioade care vor veni. Se opera ridicarea uşoară a vibraţiei locale, în întreg perimetrul oraşului – în toată sfera matriceală şi puţin peste ea, ca o respiraţie uşoară îndreptată în sus. Dar vom vedea în viitor că o astfel de operaţiune va deveni din ce în ce mai complexă pe măsura diminuării vibraţiei planetare. În timp ce plafonul era ţinut ridicat de-asupra sferei matriceale a oraşului, aveau loc în oraş tot felul de trăiri umane:

– realizarea clădirilor noilor veniţi la întrupare: din casele părinteşti aflate tot în perimetrul oraşului, pe toată suprafaţa ocupată de sfera matriceală (nici o lucrare nu avea loc în afara ei), noii întrupaţi ajunşi la maturitate construiau casa lor pe locul platformei oraşului, care cuprinsese cândva, la începuturi, inelul construcţiilor transcedentale, inelul construcţiilor de tip transcedental create de primii oameni (ajutători) pentru rezidenţi: şi inelul construcţiilor de tip transcedental create de către rezidenţi, pentru o consolidare a cunoaşterii acestui fel de creaţie (aşadar platforma cuprindea inele 3, 4 şi 5 din schema oraşului lemurian). Nucleul transcedental era intangibil, acolo au trăit întotdeauna conducătorii generali ai societăţilor rezidenţilor şi nu a avut parte de schimbări de-a lungul timpului;

– obişnuirea cu lucrările care aveau loc în interiorul casei şi, din interiorul casei spre diverse destinaţii;

– continuarea cercetărilor şi studiilor tuturor caracteristicilor planetei în această perioadă, cu ajutorul navelor de uz personal, individual. Se observă mărirea traficului cu nave proprii, chiar dacă acest trafic nu era nici pe departe asemănător cu ceva existent în regiunile cele mai depopulate ale pământurilor de azi: dar în fiecare zi circulau 1-2 oameni în exteriorul oraşului, faţă de 1-2 pe lună înainte de începutul epocii apelor – aşa cum fusese şi la început, în perioada de adaptare a rezidenţilor cu specificul planetei. Am discutat în studiile anterioare despre faptul că un trafic atât de redus nu era semnul neputinţei sau necunoaşterii, ci al atenţiei deosebite pe care fiecare om o acorda biosistemului planetar, care nu trebuia să fie stresat de activităţile umane. 

Cercetările rezidenţilor din perioada apelor nu aveau loc şi în codrii din zare, ci doar în jurul oraşului, unde era vegetaţie măruntă de tipul muşchiului şi arbuştilor mărunţi, precum şi puţine vieţuitoare de natură animală. Se folosea mersul astral la suprafaţa solului, de-asupra muşchiului ce învăluia pământurile: gros, moale, bogat mai ales în această perioadă, sub puterea condensului.

După finalizarea tuturor acestor învăţături de destin personal, avea loc intrarea treptată în conlucrare, pentru susţinere, cu conducătorii aşezării: uşor, încetul cu încetul, cu toţii au lăsat liberă coborârea plafonului ceţos şi de-asupra oraşului, la fel cum era peste tot înafara aşezării, prin diminuarea treptată, dar rapidă, a vibraţiei înalte care ţinea plafonul ridicat. Rezidenţii ştiau bine acum cum să ridice şi cum să coboare vibraţia pe un areal restrâns al planetei. Diminuarea vibraţiei s-a realizat până la un nivel identic cu acela al mediului dinafara sferei matriceale a oraşului. Între timp, de jur împrejurul oraşului, condensarea plafonului ceţos, să reţinem bine, se petrecea de mult, în mod natural. Reţinerea plafonului ridicat aşadar a avut loc numai în perimetrul sferei matriceale a oraşului rezidenţilor. Iar aici se cuvine a se face o precizare: în restul aşezărilor umane, rare dar existente, răspândite în restul continentelor şi insulelor din largul oceanului planetar (despre care vom discuta pe larg în studiile următoare) plafonul ceţos nu a fost ţinut ridicat nici o clipă: erau aşezări ale ajutătorilor cu sarcini planetare diverse, ajutători care nu aveau nevoie de o asemenea operaţiune pentru continuarea lucrărilor lor – lucrări care nu suferiseră nici un fel de mutaţii în orice perioadă. Natura era lăsată să funcţioneze normal de-asupra tuturor structurilor planetei şi structurilor create de oameni, din suprafaţa cărora oraşele rezidenţilor, cele care erau supuse unor astfel de operaţiuni necesare numai lor, nu atingeau decât maximum 1-3%. 

Despre scăderea vertiginoasă a vibraţiei planetei în timpul unei epoci a apelor (glaciaţiune) vom discuta în detaliu într-un studiu separat, în continuare. Ceea ce însă este de discutat atunci când avem în vedere creaţia materială a omenirii în acea perioadă, este faptul că într-adevăr oraşul părea să fi pierdut acea strălucire, luminozitate deosebită pe care o avea în perioada anterioară, acea lumină alb-argintiu-aurie, întru totul naturală. Chiar o pierduse parţial, nu total însă, atmosfera se poate percepe în cercetare ca fiind ternă din cauza ceţurilor compacte înconjurătoare, dar toată natura este parcă şi mai vie, în culorile ei specifice pline de viaţă sub mantia apelor, chiar dacă ceţurile par a o acapara fără scăpare!... 

Structurile create în oraşe nu se schimbaseră foarte mult, foarte des, pentru că vibraţia filamentelor din care sunt constituite întotdeauna corpurile, şi din care mentalii acelor vremuri îşi constituiau casele şi navele pentru deplasare, îşi diminuaseră vibraţia, dar nu foarte mult, nu mai mult decât derularea fenomenului în mod obişnuit, în toate timpurile: permanent, dar lent, foarte lent. Vibraţia foarte joasă se datora însă altui fenomen, care se suprapune, din când în când, peste acest fenomen natural şi lent de natură general-zonală. Este vorba despre o diminuare abruptă a vibraţiei, rezultată din ritmurile energetice vitale ale tuturor spiritelor întrupate într-o regiune destul de largă a unei galaxii: este respiraţia normală a monadelor, în ritmuri de inspir-expir care ajung la un moment dat să fie simultane pentru toate spiritele întrupate într-o sumă de sisteme stelare situate pe aceeaşi coardă galactică (cuprinzând stele, planete şi biosistemele lor). Astfel de simultaneităţi pot să fie la orice nivel de vibraţie – în vibraţii joase în cazul nostru, la fel ca şi în vibraţii înalte sau la nivele între un maxim şi un minim: care însă se percep mai greu şi nu dau naştere unor fenomene extreme. Vibraţia poate fi încă şi mai joasă decât o descriem aici, dacă şi alte galaxii din jur au accentuări ale vibraţiei lor în coborâre, sau vibraţia poate fi în general mai ridicată, dacă sensul general de variaţie a vibraţiei galaxiei şi al altor galaxii din jur este în urcare. În cazul perioadei pe care o traversa planeta în timpul lui Herg, fenomenul de coborâre bruscă a vibraţiei era foarte accentuat. Toate aceste fenomene împletite ofereau un fenomen abrupt, pe care îl numim glaciaţiune şi care este diferit în natura rădăcinii sale de minimul vibraţional planetar despre care am discutat în alte studii. Schema de mai jos o vom folosi ori de câte ori va fi nevoie: 

 

Fig.nr.1: Detalii privind variaţii ale variaţiei vibraţiei medii planetare 

Legendă:

(1) = Sensul general al diminuării constante a vibraţiei, în străvechimi (sau a creşterii: în prezent şi viitor), în subzona universului în care se află galaxia noastră: ca urmare a scăderii vibraţiei fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în mediul cosmic şi prin corzile matriceale ale galaxiei;

(2) = Scăderile mult mai abrupte, locale: pentru un grup restrâns de galaxii învecinate, amplasate pe aceeaşi coardă galactică, ca urmare a unui moment de simultaneitate în ritmurile respiraţiei monadelor întrupate (în radiaţia stelelor, planetelor şi biosistemelor lor). Ele determină glaciaţiunile pe Pământ; în fiecare sistem stelar sunt însă particularităţi specifice ale fenomenelor, necesare evoluţiei întrupaţilor (stele, planete şi vieţuitoare aflate pe planete şi în jurul planetelor). Astfel, ceea ce aici se manifestă ca o glaciaţiune (când vibraţia este foarte înaltă: numai sub formă de condens apos) în alte sisteme stelar-planetare acelaşi tip de fenomen formează alte feluri de evenimente naturale, în funcţie de condiţiile de mediu locale.

Dar să ne întarcem la structurile materiale create în oraşe, căci creaţia materială a oamenilor o studiem acum. Să notăm că exista diferenţă puternic perceptibilă între: 

– locuinţele construite anterior, cu materii care aveau vibraţie,mai înaltă, şi cele din timpul epocii apelor, cu vibraţie puţin mai joasă, iar în acest fel oamenii nu mai simţeau acut diferenţele de vibraţie din mediul planetar şi cele din interiorul caselor lor. Acest lucru era o adaptare de acelaşi fel ca şi în cazul locuinţelor realizate de primele generaţii după retragerea transcedentalilor, când ajutătorii creau locuinţe pentru rezidenţii ce urmau să intre la întrupare. Acele locuinţe aveau vibraţia mai mică decât cea a propriilor locuinţe, create de transcedentali, care îşi creaseră clădiri cu vibraţie mai înaltă, corespunzătoare vibraţiei corpurilor lor, locuinţe care le-au fost de folos şi primelor generaţii de oameni. Apoi locuinţele create de primele generaţii de oameni au fost locuinţe cu vibraţie mai mică, corespunzătoare vibraţiei proprii, dar foarte bună pentru vibraţia rezidenţilor, pentru care lucrau. În acest fel generaţiile împleteau liniile de vibraţie după necesităţi şi ajutau rezidenţilor în primul rând, prin experienţa expusă prin creaţie: iar rezidenţii au demonstrat treptat că şi-au însuşit cele pe care ajutătorii lor le-au făcut anterior, spre a le fi lor exemplu atunci când vremurile le vor cere;

– era de asemenea diferenţă între locuinţele aflate în mediu deschis, în mijlocul pajiştilor verzi, cu muşchi verde-sticlos, aerisit, răcoros, luminos, înconjurate de lumină, chiar dacă soarele nu strălucea atunci pe un cer albastru aşa cum îl percepem azi – şi locuinţele foarte apropiate, aflate pe o platformă materială pe care nu creştea nici un fel de vegetaţie, sub un plafon dens de ceaţă care determina o umbră deasă, apoi în timpul condensării plafonului coborât, chiar în inima ceţurilor. 

Cu toate acestea, sfera matriceală eterică a oraşului oferea o lumină puternică în continuare, matricea eterică a locuinţelor de asemenea lumina în mod plăcut, făcând totul să fie mult mai luminos decât dacă oraşul nu ar fi avut asemenea structuri care îi protejau locuitorii mentali, sensibili la vibraţii foarte joase. Aşadar nu numai aspectul cristalin plăcut trebuie luat în considerare de cercetătorii de azi, aspect care a creat mari confuzii celor nestudioşi, influenţaţi din viaţa lor curentă pe de o parte de frumuseţea cristalelor şi pe de altă parte de neplăcerea cerului înnegurat...

Oricum, este de atenţionat asupra faptului că structurile create de oameni schimbau mereu vibraţia lor în funcţie de vibraţia corpurilor. Dar nici corpurile, nici locuinţele oamenilor nu schimbau vibraţia atât de mult încât numai din ele să apară lumina stinsă percepută în această perioadă. Astfel încât în perioada care va urma epocii apelor, pentru a avea o continuitate normală în învăţăturile lor generale şi una specială pentru creaţie materială, oamenilor le va fi destul de uşor să ridice ei înşişi vibraţia aşezărilor lor la nivelul celei de la începutul perioadei de scădere bruscă. Îşi vor continua învăţăturile curente, care fuseseră întrerupte pentru un scurt moment în vederea învăţăturilor specifice rarelor momente ale glaciaţiunilor. 

Deşi fenomenul este spectaculos în felul său, nu acesta este cel mai important lucru pentru noi, cercetătorii actuali ai acelor timpuri: structurile oraşului, clădirile create în asemenea timpuri nu atrag atenţia neapărat datorită aspectului lor mohorât, cum l-am numi azi, cât prin felul cu totul special al compoziţiei întregii locuinţe. Imaginea generală a unei locuinţe, înafară de alura rectangulară, înafară de imaginea uneia lângă alta – dar totuşi nu cu pereţi lipiţi, cum erau clădirile transcedentale – atrage atenţia înălţimea foarte mare – mult mai mare decât a locuinţelor din trecut, prin lipsa unei deschideri largi în partea frontală (intrarea) şi prin prezenţa uneia mai mici, dar tot largă, în partea de sus a unuia dintre pereţi. Fereastra – mică totuşi, comparativ cu mărimea peretelui, cu înălţimea clădirii, era situată în partea de sus a peretelui. Indiferent dacă clădirea era destinată unui cuplu sau unui individ, forma era aceeaşi, de asemenea şi distribuţiile interioare. 

Un alt element specific acestor clădiri era ceea ce numim azi acoperiş: el părea a avea un sistem energetic propriu – am crezut iniţial că era vorba despre ceva făcut special ca să se scurgă apa spre pământ, dar de fapt imaginea, aproape fotografică, persistentă, denotând neînţelegerea de la început a fenomenului, s-a dovedit a fi, la un studiu derulat cu foarte multă atenţie şi răbdare, cu totul altceva. Era un cuplu de forţe mentale ale omului, funcţional numai prin voinţa lui în momentele de necesitate, prin care se zvânta de ape porţiunea aflată de-asupra casei pentru a culege din mediul înconjurător doar fluxurile energo-materiale necesare creării casei, atunci când era nevoie de schimbarea ei, sau creării unei nave pentru deplasare: aceasta era creată, materializată în interiorul casei, în partea ei cea mai înaltă, în dreptul ferestrei despre care discutam mai sus. Nava era creată, materializată astfel, iar omul din interiorul ei îşi lua zborul – deplasarea mental-astrală pe verticală şi orizontală la distanţa dorită de sol – prin fereastră. 

Nu era însă singura formă de deplasare a omului, însă ieşirea din casă avea loc numai în acest fel. În acele timpuri, în epoca apelor, omul avea nevoie de mult mai multă cercetare proprie în mediul natural, de aceea deplasarea se realiza cu ajutorul navei, apoi pe jos acolo unde necesita simţirea, trăirea şi cercetarea, studiul prin simţire, în mijlocul naturii abundente din jurul aşezării. Acolo unde ajungea, omul călător dematerializa nava-carcasă din jurul corporalităţii sale, urmându-şi drumul pe jos, cu mersul caracteristic puterilor din acele timpuri – mersul mental-astral despre care ştim acum, plutind la suprafaţa pământului. Când îşi termina studiul, îşi materializa din nou o navă în jurul său, reîntorcându-se acasă numai în acest fel, cu nava sa: deci în aceeaşi formă ca şi la pornirea în drumeţia sa. 

 

Fig.nr.2: Aspectul general al unei case din oraşul lemurian în timpul epocii apelor. 

Legendă:

(1) = Pereţi de tip transcedental (rectangulari) prin care se simte respiraţia radiantă a locuitorilor din interior (linia uşor ondulată folosită în schiţă);

(2) = Fereastră pentru circulaţia navei de deplasare a locuitorului;

(3) = Ventilaţie energetică prin forţele mentale ale locuitorilor, în vederea preluării fluxurilor energo-materiale necesare creaţiei casei (atunci când era nevoie) şi navei, pentru care lucrările se desfăşurau în interiorul locuinţei. Rezidenţii vor folosi în continuare creaţia eşantionară pentru studiul schimbărilor curente, precum şi rematerializarea locuinţei prin creaţie de jur împrejurul creatorilor. 

Să reţinem aşadar faptul că nici în acele vremuri, ca şi înainte, ca şi după terminarea întregii etape a trăirilor rezidenţilor într-un oraş, porţiunile asemănătoare cu ceea ce numim azi „străzi” – spaţii libere largi, ordonate, aflate între clădiri – nu era străzi de fapt, drumuri de mers pe jos pentru oameni, aşa cum le ştim azi funcţiunile. 

Ar fi bine să înţelegem câte ceva din rădăcinile şi rostul acestor străzi, dacă am discutat despre oraşul lemurian în detalii destul de avansate. Studiind diferenţele dintre spaţiile destinate nucleului transcedental şi celelalte spaţii, le-am numit „inele” ale oraşului, putem înţelege de ce existau acele spaţii pe care le asociem imediat cu ceea ce numim azi „străzi”, care chiar stau la originea străzilor de azi; dar rădăcinile existenţei lor sunt altele, doar în timp transformate în locuri de deplasare a oamenilor între case. Iniţial, astfel de locuri erau şiruri de celule de stabilizare vibraţională, structuri ale matricei eterice planetare, de existenţa cărora oamenii erau pe deplin conştienţi. Ele erau – sunt – peste tot, dar construcţiile oamenilor le evitau pe cât posibil, pentru că toate vieţuitoarele planetare aveau nevoie să le folosească pentru stabilizarea, echilibrarea lor vibraţională. De aceea locurile pentru orice fel de aşezări, indiferent dacă erau ale rezidenţilor sau ale ajutătorilor, în regiunile de şes sau montane, erau alese cu atenţie astfel încât să nu ocupe mult din şirurile care nu trebuiau scoase din circuitul planetar al vieţuitoarelor doar pentru că erau în peisaj aşezări umane. 

În interiorul aşezărilor rezidenţilor, ei nu le foloseau decât în caz de oboseală. De asemenea, constituirea sferei matriceale a oraşului ţinea cont de existenţa lor; nu numai pentru uşurinţa ocolirii lor ele erau pe cât posibil înglobate în acei pereţi despărţitori ai sectoarelor oraşelor. Pe de o parte ele menţineau vibraţia oraşului relativ constantă în perioadele cu variaţii mai accentuate ale vibraţiei planetare – mai înalte sau mai joase decât în alte perioade, vibraţii venite din cosmos; pe de altă parte pereţii eterici cu celule de stabilizare înglobate în interiorul lor erau folosiţi spre binele oraşelor şi locuitorilor lor ori de câte ori era nevoie: ele nu au fost utile oraşelor doar în timpuri extrem de îndepărtate. Şi vom vedea că a fost nevoie să fie folosiţi de-a lungul timpului până la ultima glaciaţiune, în fel şi chip. 

În structurile oraşului, pe care le studiem în detaliu acum, se observă clar faptul că în interiorul nucleului transcedental celulele de stabilizare vibraţională nu sunt aspectate în vreun fel anume. Ajutătorii pentru care s-a creat acest spaţiu erau obişnuiţi cu ele şi le ocoleau din obişnuinţa lor, folosind spaţiile lăsate libere de construcţii, pentru ele, doar la nevoie, aşa cum se lăsa un spaţiu circular larg şi în jurul canalului eteric central. Pereţii eterici care sectorizau oraşul începeau doar dincolo de nucleul transcedental şi, chiar dacă nu vor mai fi folosiţi la împărţiri ale oraşului, a populaţiei după moduri de creaţie sau alte necesităţi, ei vor rămâne acolo, fiind folositori în timp populaţiilor ce vor veni. 

Să notăm astfel faptul că oraşul nu mai este sectorizat în funcţie de modurile de creaţie materială, chiar dacă acei pereţi despărţitori continuă să existe. Oamenii se obişnuiseră perfect cu activităţile lor creatoare, nu mai aveau nevoie să se simtă într-un grup compact de semeni care desfăşoară acelaşi fel de activitate, despărţiţi de alte grupuri prin astfel de forme puternic vibraţionale, mereu active, pentru a nu se influenţa reciproc. Prin structurile sale, întreaga matrice eterică planetară îi va ajuta permanent, de-a lungul întregii vieţuiri a speciei umane, nu-i va ajuta numai pe ei, ci absolut toate vieţuitoarele planetei, şi încă mult timp după ce spiritele umane vor pleca definitiv de pe Pământ. 

Acum, fiind puternici, angajaţi în toate activităţile curente ale vieţii lor atât de complexe, rezidenţii puteau să se aşeze oriunde în oraşul lor: cum se elibera un loc pe platformă, oriunde, prin plecare din destin a altor întrupaţi. Întotdeauna însă, fiind creaţii umane şi nu transcedentale, cu vibraţie mai mică decât a clădirilor nucleului transcedental, casele erau create exact de nivelul vibraţional al locuitorilor lor, create conform particularităţilor lor de trăire, de aceea ele nu erau preluate de alţi oameni, ci trebuiau să fie dematerializate de pe platforma comună: atunci când locuitorul/locuitorii ieşeau din destin, îşi dematerializau corpurile: corpul fizic şi corpul eteric şi, din postura de entităţi astrale, puternice, atotperceptibile, dematerializau casa, cu împământarea resturilor materiale rezultate din dematerializare. În locurile rămase astfel goale de case, cei care aveau nevoie de o casă (urmaşii altor cupluri din oraş, ajunşi la vârsta maturităţii), îşi creau propria casă pe platfoma oraşului, mergând mai departe în ciclul normal al vieţii lemuriene. 

Să ne oprim deocamdată aici, însă prin analizele pe care le vom face mai departe vom pătrunde şi mai adânc în fenomenologia perioadei, dar şi în alte feluri de înţelegeri ale adaptărilor creaţiei umane străvechi la condiţiile de mediu ale Pământului: vom înţelege astfel, din multitudinea aspectelor detaliate, invitând şi pe alţii să descopere această lume deosebită, că lemurienii erau departe, foarte departe de a fi animale sau oameni în faze incipiente de trăire umană – dimpotrivă ei fiind creatori de o înaltă putere spirituală, cu experienţă bogată de creaţie materială, liberi, doritori de învăţături specifice planetei pe care se aflau la întrupare, coordonaţi de conducători încă mult mai puternici, experimentaţi, ajutaţi cu toţii de entităţi către a căror experienţă tindea fiecare om de pe Pământ. 


  • #1 Gabriela 21.05.2015 12:42
    Fara a avea intentia de a contrazice in vreun fel cele prezentate in acest articol, ma intreb, oare cum de cladirile au fost concepute cubic/paralelipipedic, daca ceea ce vedem in creatie (prin privire/vedere) este rotund, curbiliniu, arcuit...de unde aceasta experienta a unghiului, a muchiei, e de fapt, intrebarea mea?
  • #2 Cristiana 13.06.2015 14:01
    Gabriela, un astfel de subiect are o importanţă deosebită şi ar trebui să ne ocupăm mai îndeaproape de el...
    Deocamdată, pe scurt, aş răspunde :

    Într-un anume fel, exact aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu când am aflat că Pitagora considera formele naturale poliedrice drept cele mai perfecte ...Creaţii divine!!! Dar eu nu văzusem niciodată în mentalizările sau călătoriile mele astrale astfel de forme şi totuşi vedeam că toate clădirile create de transcedentali erau în acest fel; aveam senzaţia şi eu de ceva "artificial" într-un sens pe care îl simţeam din partea dânşilor că era departe de a fi adevărat... Târziu am înţeles de ce, atunci când am ieşit cu curaj în astral şi am văzut intersectarea lungilor linii universice care oferă o astfel de înţelegere:
    1. În natură, pe planetă sau oriunde în jurul ei, găsim numai linii curbe, iar liniile astfel curbe sunt părţi ale unor direcţii curbe la rândul lor; dar prelungite universic, cele care se desfăşoară în privirea noastră sunt bucăţele ce apar ca linii drepte - adică părţi infime din liniile galactice, zonale sau universice. Practic, când mă uit la o parte din barierele interzonale, le văd ca fiind drepte, ca nişte ziduri perfect drepte, dar ele de fapt înconjoară universul pe "latitudinea" lui şi pot fi asociate pământeşte cu cercuri perfect;
    2. Intersectarea diferitelor linii de acest fel, care formează structuri proporţionale între ele (tot Pitagora m-a învăţat !!! cu triunghiurile lui !!!) arată cum toate formele - corporale, creaţii ale monadelor cu ajutorul corpurilor lor - sunt proporţionale între ele, sunt proporţionale în scheme directe sau indirecte cu altele de aceeaşi natură sau de naturi diferite, dar aflate şi ele în corelaţii avansate care fac optime manifestările întrupaţilor.
    Dar mai discutăm !!!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar