4. HERG: In orasul lemurian

07. STUDIU: Creatia materiala mentala (3): Elemente de creatie esantionara

ALTE DETALII ALE CERINŢELOR DE CERCETARE PERMANENTĂ A CONDIŢIILOR PLANETARE PENTRU CREATORUL MENTAL

Cred că ar trebui să ne amintim ceva, pentru a înţelege de ce erau absolut necesare toate aceste condiţii de cunoaştere, atât de complexă, minuţioasă, profundă – şi voi mai dezvolta câteva direcţii în continuare ca să putem înţelege de la început parcursul tuturor studiilor viitoare. Am în vedere faptul că locuinţa şi nava pentru deplasare nu erau doar spaţii de locuit, de trăit, ca un fel de sprijin protejat de intemperii (care oricum nu erau marcante, aşa cum sunt ele azi, decât oarecum mai pregnante în epoca apelor). Ele asigurau omului hrana sa curentă, hrana de fiecare clipă, nu zilnică, aşa cum spunem azi: este vorba despre hrănirea prin osmoză, omul primind şi eliberând fluxurile hrănitoare prin întreaga suprafaţă a fiecărui corp din sistemul corporal. Uităm acest lucru – dar el era tot atât de important ca şi obţinerea mijloacelor de azi pentru a face rost de hrană (serviciu, bani, mijloace de transport, mijloace de gospodărire a resurselor, etc.). Fiecare obiectiv, şi fiecare mod de a obţine, de a crea obiectivul, fiecare eşantion de studiu pentru obţinerea obiectivului urmărea în egală măsură permeabilitatea optimă la fluxurile care pătrundeau şi ieşeau în ritmul respiraţiei umane: în – şi din locuinţă. 

În acest fel poate că vom percepe această complexitate obositoare doar de menţionat, de citit azi pentru noi – nemaivorbind de a ţine cont de toate la un loc. 

De multe ori cei care au cercetat locuinţele oamenilor din străvechimi au crezut că astfel de locuinţe erau chiar fiinţe vii, căci simţeau, percepeau vizual şi vibraţional ritmul respiraţiei clădirii: de fapt era ritmul respiraţiei locuitorului, căruia îi era adaptat sistemul de structuri permeabile în multe sensuri ale întregii locuinţe. Însă nu este vorba despre ceva viu, în măsura în care “viu” înseamnă spirit întrupat. 

Să intrăm în studiul propriu zis.

După enumerarea acelor condiţii de cunoaştere de care creatorul mental trebuia să ţină cont în desfăşurarea creaţiei sale, conform obişnuinţelor din zilele noastre am crede că am înţeles bine faptul că odată cunoscute, ele ar fi fost în mod curent luate în considerare automat, ca o rutină, aşa cum nici nu mai este nevoie în zilele noastre să cercetăm lumina zilei sau căderea nopţii pentru activităţi obişnuite acestor perioade ale zilei: ele devin subînţelese în derularea obişnuinţelor noastre. Aprindem/stingem lumina, fără să ne mai întrebăm despre comutator, bec, perete, alte instalaţii. Ar fi astfel de la sine înţeles că, dacă omul ştia unde este o coardă planetară, ea rămâne acolo unde este, manşonul matriceal care vitalizează pământurile şi apele planetei rămâne acolo unde este, deci omul nu ar mai trebui să piardă timp şi energie pentru a verifica faptul că lucrurile ar fi practic neschimbate. Dar nu este de loc aşa: omul mental străvechi avea nevoie nu numai să ştie în orice moment că lucrurile sunt mai mult sau mai puţin schimbate, ştiind clar că ele sunt într-o permanentă schimbare, ci mult mai multe chestiuni în plus, cum ar fi:

– manşonul matriceal este tot timpul la locul lui, dar în fiecare zi, în fiecare clipă, minut, oră, grup de ore, de zile, alte perioade au loc schimbări imperceptibile pentru noi azi, chiar şi pentru cei care cunosc existenţa lui. Când vibraţia este în scădere, manşonul se contractă, se strânge, se compactizează spre nucleul planetei, rămânând ceva mai dezvoltat doar în preajma corzilor planetare, întrucât schimbarea vibraţiei lor este mult mai lentă decât aceea a manşoanelor matriceale (influenţate de vibraţia biosistemului planetar); imaginea manşonului se modifică mereu de la un maxim la un minim planetar sub formele: de la sferă – la aproximativ formă de stea, conform schiţelor următoare:

 

Fig.nr.1: Configuraţia manşonului eteric matriceal care cuprinde partea pământoasă a planetei, aflat în perioada de vibraţie planetară maximă, cu extinderea sa maximă; plafonul ceţos urmează partea cea înaltă a manşonului matriceal, depărtându-se de pământurile şi apele fizice ale planetei.

LEGENDĂ:

(1) = Nucleul matriceal al planetei;

(2) = Partea fizică, pământos-apoasă a planetei (pământurile, mările şi oceanele);

(3) = Manşonul care cuprinde partea pământoasă a planetei, cu dezvoltarea sa maximă; la vibraţie maximă, extinderea sa este practic maximă chiar dacă vibraţia sa este influenţată de vibraţia biosistemului şi de vibraţia uşor variabilă a fluxurilor circulante prin mediul cosmic al sistemului stelar;

(4) = Corzi matriceale planetare, care păstrează întotdeauna o vibraţie mai înaltă decât manşoanele matriceale, datorită circulaţiei fluxurilor neamprentate de mediul cosmic, stelar şi planetar, căci fluxurile energo-materiale vin prin corzi de la nucleul galactic, prin steaua care guvernează planeta;

(5) = Coardă matriceală stelară, cu vibraţia cea mai înaltă din elementele matriceale planetare. În imediata apropiere a corzilor stelare şi planetare vibraţia tuturor manşoanelor este mai mare decât în restul cuprinsului lor. 

Fig.nr.2: Configuraţia intermediară a manşonului matriceal între un maxim vibraţional planetar şi un minim

Se păstrează aceeaşi legendă, cu specificarea că, faţă de Fig.nr.1 linia punctată reprezintă faza maximă de dezvoltare a manşonului matriceal, cu depărtarea maximă a plafonului ceţos, iar linia continuă care desemnează manşonul începe să se retragă, să se compactizeze către nucleu – implicit către partea pământoasă.

Fig.nr.3: Configuraţia manşonului matriceal în condiţii de vibraţie planetară minimă

Se păstrează aceeaşi legendă din Fig.nr.1 şi 2, cu specificaţia că o astfel de configuraţie se apropie de imaginea pe care o asociem azi cu o stea: mijlocul manşonului atinge compactizarea sa maximă, la distanţa sa minimă de partea pământoasă; părţile apropiate de corzile matricealemai păstrează o vibraţie ceva mai ridicată, dar coboară mult pe corzi spre nucleu, având astfel o extindere ceva mai pronunţată spre exterior; 

Să ţinem cont de faptul că maximul şi minimul planetar prezintă la rândul său variaţii în funcţie de vibraţia medie zonală, împletită cu ritmurile vibraţionale ale sistemului stelar şi ale planetei – ele înseşi funcţie de biosistemul existent, precum şi alte condiţii pe care le intuiesc, dar nu foarte clar deocamdată. 

Să reţinem aceste imagini, deoarece ne vom folosi de ele când vom discuta despre epoca apelor (glaciaţiune). 

– alte subtilităţi ale cerinţelor de cercetare permanentă pentru creatorul mental se leagă de starea celulelor de stabilizare vibraţională – elemente componente, de asemenea, ale matricei planetare (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/743/6.-substructuri-ale-sistemului-matriceal-planetar-celule-de-stabilizare-vibrational.html): şi ele fiind în modificări permanente – nu ale locului în care se află căci sunt fixe în spaţiul planetar, ci modificări ale formei lor generale: de la sferic aproape perfect în vibraţii înalte ale planetei la elipsoid în perioadele cu vibraţie joasă. Discutăm despre schimbări privind forma, vibraţia, ritmurile de mişcare în planul locului lor, urmând ritmul mişcărilor canalelor transcontinentale şi ale altor structuri interioare, mari şi mici, ale manşonului matriceal. Ritmul acesta este al respiraţiei canalelor energetice continentale şi transcontinentale. Întrucât aşezările erau construite inevitabil suprapuse şirurilor de celule de stabilizare vibraţională (portaluri le numim azi, aşa cum sunt vag percepute de oameni uneori), una dintre condiţiile de bază ale cunoaşterilor creatorilor mentali era starea acestor celule pentru ei, pentru viaţa lor în primul rând. Dacă alte elemente erau necesare pentru desfăşurarea creaţiei în primul rând, starea manşoanelor, canalelor locale, corzilor locale şi elementelor de stabilizare vibraţională erau necesare şi pentru creaţie, şi pentru însăşi starea creatorului în propria sa casă. 

Şi pentru că a venit vorba despre canalele care formează însăşi structura manşoanelor matriceale, aşa cum fibrele formează masa muşchilor corpului nostru fizic sau sistemul circulator, nici ele nu se deplasează din locul lor, dar sunt într-o permanentă mişcare unduitoare, determinată de ritmurile vieţii, respiraţiei stelare şi planetare, precum şi ale circulaţiilor fluxurilor de filamente prin structuri, mişcările exterioare şi impactul lor asupra tuturor câmpurilor galaxiei, la toate nivelele vibraţionale. Imaginea aduce observatorului în minte asocierea cu cablurile care alimentează troleibuzele, chiar dacă nu este nici un troleibuz în faţa noastră, cablurile de sus care alimentează troleele se mişcă permanent. Mişcarea celulelor se orientează după corzile planetare şi stelare, după pulsaţia nucleului care antrenează pulsaţiile manşoanelor şi mişcările de rotaţie şi evoluţie ale planetei. Vibraţia canalelor, precum şi a întregii dantelării a manşonului dintre canalele mari (groase) dau particularităţi de mişcare şi vibraţie ale structurilor pământoase, apoase şi aeriene ale planetei, apoi ale biosistemului fix (vegetal), impulsuri către vieţuitoarele biosistemului planetar. Din matrice se despart permanent miliarde de părticele care vor forma corpuşoarele vietăţilor cu spirite intraplanetare – cărora planeta le crează corpurile prin matricea sa, puterea radiaţiei sale, prin vitalitatea sa. Toate se schimbă permanent, după cum se nasc, se dezvoltă şi mor – aflate în puterea vitală a planetei şi a stelei care o guvernează. 

Toate aşadar se înnoiesc permanent, păstrând însă structuralitatea lor arhetipală: indiferent dacă este vorba despre corpurile noastre sau corpurile planetelor, stelelor, corzilor şi nucleelor stelare, stelelor arhetipale galactice (fără planete) sau nucleului central al galaxiei. 

Mai departe, în câmpul fizic, toate acestea la un loc iau parte la formarea condiţiilor atmosferice care, împreună cu radiaţiile cosmice, produc modificări în perioade mai lungi sau mai scurte de timp, de care creatorul mental trebuie să ţină cont, căci ceea ce va fi casa lui poate necesita să fie permeabilă sau nu la unele/altele dintre condiţiile atmosferice sau de sunet, sau de vibraţii. 

La fel era nevoie şi pentru nava omului, pentru deplasare pe distanţe mai lungi sau mai scurte faţă de aşezare, deplasare în care condiţiile de mediu se schimbă de la un peisaj la altul, aşa cum bine ştim acum. Oricum perioada în care a trăit Herg este tipică pentru observarea unor schimbări atmosferice, de biosistem, de modificări în propriile aşezări, rapide de la o perioadă scurtă de timp la alta:

– modificări atmosferice rapide înainte de epoca apelor, în timpul ei şi apoi după terminarea ei; creşterii umidităţii a fost cel mai important element de schimbare în acele timpuri; 

– scăderea luminozităţii mediului, datorită filamentelor energo-materiale care pierduseră mult din energiile suprafeţei lor (de la suprafaţa tecii filamentelor);

– dezvoltarea biosistemului înconjurător aşezării, prin intrarea multor grupuri spirituale la întrupare, mai multe decât cele care ieşeau din întrupările lor: mai ales a vietăţilor mărunte (organisme mici, mono şi pluricelulare de tipul viruşilor şi bacteriilor, insecte, etc.) care îngreunau deplasările şi determinau construcţii speciale ale pereţilor navei;

– de asemenea, legat de punctul de mai sus, dar să discutăm separat acest subiect asupra căruia voi reveni cu un studiu suplimentar, este necesar de atenţionat asupra existenţei ultimilor saurieni zburători, care efectuau în număr mare ultimele lor întrupări; aveau nevoie să fie încurajaţi în mişcare cât mai liberă în teritoriile continentelor – dar deşi ei ocoleau aşezările umane, ţipetele lor stridente funcţionau ca un sonar pentru detectarea obiectelor din calea lor, ceea ce conducea la necesitatea unor măsuri speciale de construcţie a clădirilor şi pereţilor lor, precum şi a formei şi structurii pereţilor navei pentru deplasare;

– intrarea multorrezidenţi la întrupare în aşezare, pentru ca să trăiască un astfel de eveniment rar cât mai multe spirite umane; ceea ce conducea la necesitarea evităţii aglomeraţiilor în aşezare şi în deplasare în afara aşezării.

Alături de toate acestea, trebuiau luate în consideraţie circulaţiile şi desfăşurarea sarcinilor entităţilor astrale şi entităţilor spirituale călătoare în subzona în care se află galaxia, fără să mai vorbim de cele cunoscute de noi azi – circulaţiile fizice cu vibraţii foarte puternice ale meteoriţilor, asteroizilor şi cometelor: ele au vibraţii joase în câmpurile galaxiei, puternice, care nasc valuri de mişcări ale componentelor mediului fluidic, resimţite puternic în câmpul mental, mult mai puternic decât simţim azi prin simţurile corpului nostru fizic. 

Aşadar, oricare dintre cunoaşterile mentalilor trebuie înţeleasă ca fiind permanent reîmprospătată, creaţia lor trebuind să fie supusă unor subtilităţi pe care azi începem să le înţelegem din însăşi creaţia noastră fizică; orice proiectant de azi – dar nu orice om, căci din nefericire nu orice utilizator este interesat azi de proiectarea celor utilizate de el – trebuie să ţină cont de foarte multe amănunte care îi formează calitatea creaţiei pe care o proiectează. Creatorul din străvechimi era în acelaşi timp singurul utilizator al obiectivului creat – maxim în cuplu, aşa cum am discutat.

Insist asupra tuturor acestor cunoaşteri, căci sunt cele mai importante elemente de ţinut seama în ceea ce vom studia mai departe: toată istoria străvechimilor, iar acum, imediat în continuare – creaţia mentală eşantionară. 

CREAŢIA MATERIALĂ EŞANTIONARĂ: generalităţi

În linii mari, am descris şi necesitatea, şi derularea unei asemenea creaţii în cuprinsul prezentării vieţii ajutătorului Herg. Pentru a ne face o imagine generală mai apropiată este necesară detalierea unor faze, unor elemente ale desfăşurării ei, urmând necesităţi ale creatorilor, specificităţi care ne vor determina să înţelegem multe lucruri ale epocii pe care o studiem. Să înţelegem că această creaţie eşantionară a fost specifică fazelor de început ale creaţiei materiale a rezidenţilor. Chiar dacă rezidenţii finalizaseră adaptările lor la viaţa planetară, astfel de adaptări erau ale cunoaşterilor lor anterioare, cu care veniseră pe Pământ. Ei tot în fază de început erau – în faza începutului învăţăturilor pământene. De aceea avem în vedere necesitatea derulării ei pentru rezidenţi, deşi nu numai pentru ei: ajutătorii lor nu aveau nevoie de ea pentru activităţile lor creative, dar aveau nevoie cei ajutaţi de ei; folosind-o, ei ofereau exemplu personal, chiar şi de la distanţă de aşezări, în calitate de pădureni, prin amprentarea câmpului mental şi crearea în acest fel a impulsurilor, îndemnurilor de lucrare în acel moment, pentru rezidenţi. 

Este necesar să privim lucrurile în acest fel pentru că vom vedea cum s-au derulat fazele învăţăturilor rezidenţilor, treptat, pe parcursul unor milioane de ani, pornind din această fază de început, adică:

– creaţie preliminară, pentru studiu, cercetare, a unui eşantion pentru fiecare loc al obiectivului/obiectului de creat;

– creaţia obiectivului întreg, de jur împrejurul creatorului, în funcţie de corpurile sale şi de câmpurile (păturile protectoare şi hrănitoare) ale corpurilor creatorului. 

Prin învăţăturile primite, rezidenţii vor ajunge astfel, dar după mult timp, treptat, la:

– creaţie în faţa creatorului (aşa cum se realizează cea manuală de azi): la început la o distanţă mare faţă de sistemul corporal al creatorului, undeva în faţa ultimului şir de case ale aşezării, apoi pentru obiecte mai mici (care vor apare la un moment dat), la distanţă mai mică, în faţa casei creatorului; se va păstra cercetarea, studiul pe eşantion în faţa creatorului, cu specificul studiului creaţiei de profunzime, de obiect cu volum şi structură interioară. Întreaga casă, de exemplu, sau navă cu golul său în interior, se crea folosind în spaţiu toate razele din radiaţia creatorului, îndreptate compact, ca un laser, într-o anumită direcţie şi la o anumită distanţă, acolo lucrând astfel de jur împrejurul golului, spaţiului locuibil, folosibil. Ceea ce era cu totul altceva decât să se creeze de jur împrejurul creatorului. Să înţelegem că discutăm tot despre creaţie mentală – dar într-un viitor foarte înaintat faţă de viaţa lui Herg. 

Azi suntem obişnuiţi să realizăm ceva în faţa noastră, cu mâinile pe care le aducem în faţa noastră, dar în străvechimi o astfel de perspectivă presupunea o concentrare puternică, după un timp extrem de îndelungat dintr-o altă perspectivă. 

Între cele două feluri de creaţie s-au derulat multe faze intermediare, dintre care nici una nu a fost abandonată: rezidenţii au învăţat să nu folosească în mod special doar o anumită metodă, ci să folosească orice metodă, orice învăţătură, mai mult sau mai puţin, în toate trăirile lor curente pământene. Aşa cum, de altfel, se procedează pe orice planetă. 

Deocamdată să ne oprim aici pentru ca textul să nu devină obositor şi vom continua cu detalii concrete ale creaţiei eşantionului de studiu. Să ţinem cont însă că ne vom întâlni de-a lungul perioadelor următoare, în viitorul lui Herg, cu cele abordate acum, şi astfel vom putea face comparaţii cu cele înţelese aici. 

Creaţia mentală eşantionară este desigur tot o formă de creaţie mentală şi, datorită felului de creaţie – cu corpul mental şi folosind direct din aerul planetar fluxuri de filamente materiale cu vibraţie foarte înaltă, ea este crezută în mod eronat a fi o creaţie direct energetică. Desigur, totul este energie, dar depinde cu ce fel de structurări de energie se lucrează, se trăieşte la modul general. Iar pentru a înţelege acest aspect nu avem decât să ne gândim că da, totul este energie – dar nu lăsăm să treacă o maşină sau trenul peste copilul nostru spunând că este “energie” sau “iluzie”...

Să înţelegem clar delimitarea între energii şi materii. Având în vedere faptul că totul este energie, aceasta se poate structura şi numai în funcţie de această structurare discutăm despre filamente-energii şi filamente-materii (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/3.-filamente-energo-materiale-.html). În universurile materiale, spiritele nu au încă puterea de a lucra direct cu energie fundamentală în stare pură, putere pe care însă o capătă orice spirit, orice monadă din orice spirit – însă numai după o evoluţie complexă, căpătând o putere energetică proprie uriaşă, precum şi experienţa de a o folosi pe măsura ei. Până la a ajunge să lucrăm cu energie fundamentală, învăţăm să ne coordonăm şi să ne controlăm propriile puteri radiante, lucrând cu filamente-materii. Ele au o consistenţă specială şi o stabilitate în spaţiu şi timp ce ne ajută să ne formăm concret o părere şi o atitudine deschisă faţă de orice formă s-ar putea obţine din astfel de materii. Ca să ne formăm abilitatea mişcării razelor noastre creative, învăţăm să folosim diferite procedee, specifice nivelelor de vibraţie în care ne derulăm viaţa, prin diferite feluri de corpuri, constituite din diferite feluri de materii. 

La nivelul Pământului, noi, oamenii, nu putem să lucrăm decât cu filamente-materii, nicidecum cu energie fundamentală şi încă nu cu filamente-energii: care au rolul de a energiza corpurile noastre constituite din filamente-materii, dar şi creaţiile noastre materiale, care atrag filamente uşoare cu vibraţii apropiate; în circulaţia lor pe lângă structurile celor create, ele energizează astfel structurile create de noi. 

Chiar dacă creaţia mentală pare a fi mai fluidă, mai subtilă decât creaţia noastră fizică contemporană, ea tot materială este – şi nu fundamental-energetică, cum am discutat mai sus. Energia fundamentală rămâne temelia, fondul existenţial a tot ceea ce există: pentru creatori, pentru fluxurile de filamnete materiale cu care lucrează creatorii şi pentru toate condiţiile de mediu universic în care ele coexistă armonios. 

În creaţia eşantioanelor, realizarea lor propriu zisă – muncă de o clipă, ca orice creaţie mentală – era de fapt rezultatul percepţiei tuturor factorilor enumeraţi, precum şi a altor condiţii ce ţineau de diferitele părţi ale locuinţei, aşa cum vom vedea. Dintr-o simplă schiţă se pot înţelege imediat poziţiile creatorului, crearea eşantionului; dar ceea ce este important în cea mai mare măsură este această percepţie a unei multitudini de factori luaţi în considerare pentru realizarea eşantioanelor, în vederea realizării obiectivului central – locuinţa şi în secundar, nava pentru deplasare: deja experienţa de creaţie era realizată cu prilejul studiului de clădire, astfel încât nu se făceau studii speciale pentru nave, condiţiile de deplasare fiind permanent cunoscute de fiecare om. Eşantionul corespundea sau nu cerinţelor – dar cu experienţa creatorilor chiar corespundea în majoritatea cazurilor, reluarea ţinând mai ales de subtilităţi care nu erau de multe ori nimerite de la primul eşantion. Să avem în vedere că rezidenţii nu aveau experienţă de trăire într-un loc aşa cum era Pământul, de aceea învăţau să se adapteze permanent, în timp ce ajutătorii lor avea o experienţă uriaşă în astfel de creaţie, în orice loc din univers, ajutând rezidenţii să ţină cont, pe rând, de toţi factorii necesari realizării unui obiectiv de o calitate şi precizie deosebită de ceea ce putem face azi. 

Retuşurile, aşadar presupuneau alte eşantioane, adăugând factori de influenţă. În finalul fiecărui studiu, realizările aveau loc prin materializarea eşantionului; el era dematerializat atunci când era necesar a se relua sau a se continua studiile sau era remodelat după necesitate, cu adăugare sau scoatere de materii compactizate, după cum era necesară satisfacerea necesităţilor constatate. Studiul şi eşantionul se considera eficient când avea toate funcţiunile simţite, percepute de creator ca fiind optime cerinţelor sale. 

Concret, să vedem câteva aspecte ale studiilor realizate prin intermediul eşantioanelor materiale de acest fel.

Eşantionul se realiza în vederea studiului unei părţi, unei componente din obiectivul necesar a fi creat: la începuturi, acest obiectiv era numai casa creatorului sau cuplului creator; cu experienţa de la creaţia locuinţei omul putea să-şi creeze o navă de deplasare în spaţiile planetare. Toate erau de fapt simple carcase pentru protecţia creatorului; fiecare părticică a construcţiei avea nevoie să se creeze în funcţie de diferite orientări şi tangenţe. Forma generală – rectangulară sau rotunjită (sferică sau elipsoidală) – necesita structuri diferite:

– la începuturile transcedentale ale clădirilor, forma lor era rectangulară, pentru ca rezidenţii să nu facă eforturi considerabile pentru fiecare milimetru de spaţiu şi câmp luat în considerare în trăirile lor curente de la început – aşa cum se petrec lucrurile cu clădirile rotunde (sferice, elipsoidale). De asemenea clădirile rectangulare (cu pereţi care au muchii) dau posibilitatea locuitorilor să nu se poziţioneze în interior doar în anumite locuri, după criterii proprii, ce ţin de influenţe exterioare, pe care oamenii nu le agreează la început: muchiile sunt alese de transcedentali – şi apoi rezidenţii învaţă şi le folosesc şi ei când este cazul – astfel încât omul din interior să fie supus influenţelor cu care trebuie treptat să se obişnuiască, chiar dacă muchiile sparg câmpurile exterioare. Oricum faptul că astfel de clădiri sunt perete în perete diminuează influenţele exterioare, ele nu rămân multe, din ele unele sunt sparte de muchii şi astfel întrupatul este protejat de schimbări bruşte şi multe faţă de cele cunoscute de el înainte de venirea pe Pământ. În acest fel, câmpurile interioare şi exterioare ale locuitorilor aşezării se influenţează reciproc minim, omul păstrându-şi concentrarea asupra activităţii sale – dar face cunoştinţă treptat cu realităţile planetare. 

Da, azi denumim acest fenomen spargerea câmpurilor, dar mi se pare agresiv spus şi ar fi de dorit să folosim experimări mai echilibrate, cum ar fi în acest caz neinfluenţarea, păstrarea, în unele cazuri: diminuarea puterii câmpurilor, reorganizarea câmpurilor sau altele asemănătoare – în funcţie de accentul momentului;

– clădirile rotunde, care au început să fie create după finalizarea adaptărilor rezidenţilor la specificul pământean, clădiri sferice sau elipsoidale, au necesitat un surplus substanţial de cercetare, după particularităţile pe care le cunoaştem acum, întrucât fiecare loc de pe o suprafaţă curbă – concavă şi convexă: privind şi în interior, şi în exterior – primeşte influenţe exterioare ale mediului – atmosferic şi biologic deopotrivă, care sunt diferite de la un milimetru la altul (folosesc în exprimare milimetrul, fiind foarte cunoscut, dar omul mental percepea schimbări chiar în spaţiul milimetric). Fiecare parte a clădirii era astfel studiată şi creată pentru a satisface absolut toate cerinţele de trăire ale omului creator sau ale cuplului creator. În cazul cuplurilor familiale, locuinţa se studia din unghiul de vedere, simţire, activitate ale ambilor membrii şi, în cazul familiilor care aveau ca sarcină şi creşterea de urmaşi – totul era privit şi prin prisma copilului care urma să-şi petreacă primii ani din viaţă alături de părinţii lui. 

Se studiau: 

– tangenţele clădirii cu pământul şi dincolo de suprafaţa pământurilor, la distanţe interioare situate în general până la pânza freatică, pentru realizarea raportului corect şi corecţia împământării în urma dematerializărilor, precum şi distanţa de la partea superioară a clădirii – nu putem spune că era acoperiş, ci partea situată de-asupra capului – până la plafonul ceţos aflat mereu în mişcare, mai ales în apropiere de timpul epocii apelor, chiar în preajma ei, când locuinţele au schimbat din nou stilul general, revenind la forma rectangulară, de la aceea rotundă pe care o consolidaseră în ultima perioadă. Adică la forma clădirilor transcedentale: deşi nu întrutotul, aşa cum vom vedea. Se studia impactul fluxurilor circulante în jurul clădirii, apoi pe verticală, între locuinţă şi locul de creaţia al eşantioanelor, de-asupra manşonului matriceal: pentru pătrunderea optimă prin plafoane, câmpuri corporale, câmpuri planetare, alte structuri matriceale înafara manşonului care cuprinde partea pământoasă a planetei, câmpuri fizice de tipul electro-magnetice, sonice; şi altele pe care le simt, dar încă nu am, personal, o putere de descriere clară. 

Aşa cum spuneam la început, să ne amintim permanent faptul că atât locuinţa cât şi nava pentru deplasare – chiar dacă aceasta din urmă avea o folosinţă rară la început, dar deosebit de importantă – era în viaţa omului factorul principal nu numai în protecţie, ci şi în hrănirea tip osmotic, valabilă pentru orice om fără deosebire. Dacă omul străvechi primea prin tegumentele corpurilor sale ceea ce necesita ca hrană, asta nu înseamnă că efortul de obţinere nu era pe măsura importanţei hrănirii: lucru pe care l-am înţeles cu greu şi târziu. Pentru desfăşurarea vieţii, creaţia de acest fel trebuia să fie deosebit de complexă şi schimbată mereu, în ritmul schimbărilor petrecute în sistemul corporal al omului. 

Tematica protecţiei azi o legăm de condiţiile atmosferice, de protecţia faţă de alte vieţuitoare şi, în epoca contemporană, în special faţă de proprii semeni. Asemenea motivaţii însă nu le avea omul în străvechimi. În primul rând omul proteja vieţuitoarele mărunte (viruşi, insecte) de câmpurile sale puternice şi abia apoi se proteja de mişcările atmosferice care l-ar fi perturbat în activitatea sa profundă şi numeros-împletită în condiţiile ei (aşa cum vedem în aceste studii). Sub plafonul ceţos, permanent existent de-asupra sa, mişcările atmosferice erau departe de a fi ceea ce cunoaştem azi: erau lente sau practic inexistente comparativ cu fenomenele atmosferice existente după ultima glaciaţiune: când plafonul a dispărut din peisajul general al Pământului, au rămas doar formaţiunile noroase trecătoare, pe care le cunoaştem azi, s-au format vânturile şi ploile cunoscute de noi. Însă chiar şi mişcările atmosferice lente erau de factură perturbatoare pentru omul mental: în mod obişnuit erau curenţi de aer foarte slabi, soarele nu-şi arăta faţa din cauza plafonului ceţos, cu toate acestea radiaţiile cosmice erau puternic penetrante şi structurile casei trebuiau să potenţeze toate diferenţele de la o clipă la alta, astfel încât atmosfera omului în locuinţa sa era mereu echilibrată.

Hrănirea, în schimb, era o temă aparte şi tocmai de aceea permeabilitatea straturilor pereţilor la circulaţia aerului era cel mai important lucru pentru locuitor. 

O călătorie cu o navă-carcasă era rară, dar îndreptată către două obiective esenţiale:

– simţirea, cu întreaga corporalitate – inclusiv cu corpul fizic, extrem de puţin folosit în mod curent de către rezidenţi – a locurilor cu specific pronunţat, ieşit din comun, precum şi a fenomenologiei şi biosistemului planetar aflat mereu în schimbare, mai ales a schimbărilor de la antipozi: locuri cu schimbările cele mai pronunţate şi frecvente, locurile cu schimbările cele mai mici, locurile cu schimbări foarte lente sau foarte rapide, foarte dese sau foarte rare, cele rare şi foarte subtile şi altele de acelaşi fel;

– necesităţi de hrănire fizică, rară la început: cu un fruct (care sintetizează energiile solare), sau un tubercul (care sintetizează energiile telurice), sau un fruct+un tubercul – în funcţie de ritmurile fiziologice proprii, care cereau rar la început, apoi din ce în ce mai des cu timpul, adaosuri fizice mai substanţiale, datorită diminuării vibraţiei planetare şi, în consecinţă, şi diminuării vibraţiei corporale umane. Pentru o activitate fizică din ce în ce mai bogată se cerea o hrănire pe măsură. Echilibrarea vibraţională pornea de la corpul cu vibraţia cea mai mică, corpul fizic, pentru ca el să se echilibreze, fiind în general lipsit de activitate pentru rezidenţi – spre deosebire de pădurenii ajutători care nu se opreau din mers niciodată. Vom studia detaliat activităţile pădurenilor. Cu timpul şi cu obişnuirea omului cu diminuarea vibraţiei medii planetare, activitatea de echilibrare a vibraţiei între corpuri s-a accentuat, conducând la o hrănire mai abundentă – dar nu până la genul celei de azi. A rămas numai de natură vegetală, exclusiv vegetală, cu o mărire a ratei hrănirii ca proces, scurtând perioada de pauză de hrănire: de la 1-2 hrăniri pe an la 1-2 hrăniri pe lună în preajma ultimei glaciaţiuni, celei cunoscute de noi, şi chiar încă o perioadă de timp după ultima glaciaţiune. 

Foarte important era faptulcă oamenii studiau pe eşantion presiunea la sunete: sunetele fine din mişcările interioare ale pământurilor, apelor şi codrilor, reverberaţii venite din depărtări şi din apropiere, de pe întreaga planetă plină de viaţă. Ceea ce noi nu percepem azi sunt sunetele fundamentale – la fel ca şi faptul că nu percepem aurele, luminiscenţele naturale ale oricăror corpuri, inclusiv ale planetei. În străvechimi se urmăreau valurile de vibraţii venite de la vieţuitoarele de pretutindeni, mentalul uman fiind extrem de sensibil din orice punct de vedere.

Eşantioanele create urmăreau compoziţiile straturilor interioare şi exterioare ale peretelui, care aveau două interfeţe: una cu exteriorul, cu o anumită structură extrem de complexă mai ales în timpurile până după epoca apelor, şi una spre interior – amândouă având o permeabilitate deosebită la circulaţiile fluxurilor energo-materiale, după descrierea de mai sus. Partea de sus era în plus structurată pentru forţele de circulaţie mentală pe verticală până de-asupra manşonului matriceal, unde se lucrau permanent noi şi noi eşantioane. Placa de bază era creată conform necesităţilor de împământare, pe verticală în jos. Astfel fiecare parte a casei avea particularităţi specifice interacţiunii cu toate activităţile care se derulau în viaţa omului. 

Sunt foarte multe de spusdespre formarea curenţilor fini de aer în interiorul locuinţei, de jur împrejur, ale circulaţiilor pe verticală, precum şi despre necesităţile de studiu complex al îmbinării tuturor acestor părţi, cu treceri line, dar foarte precise de la o structură la alta.

Abia în final creaţia totală propriu zisă avea loc, aşa cum am mai precizat:

– de jur-împrejurul creatorului;

– cu rapiditate ce nu oferă ochiului fizic observarea trecerii de la un fenomen la altul: dematerializarea+împământarea clădirii vechi şi materializarea clădirii noi; în mediul fizic nu este perceptibil, doar în mediul mental, cu corpul mental, iar percepţia cercetătorului de azi este doar o lumină de o clipă, un fleş cum spunem azi, iar interpretarea ei este simplă doar dacă observatorul ştie cum să privească comparativ lumina emisă de vechea clădire – cu lumina emisă de noua clădire. Totul depinde de poziţia momentului în ritmul principal: dacă vibraţia planetară este în creştere sau în diminuare. Personal nu mi-am dat seama decât dacă am făcut observaţia în timp de creştere a vibraţiei, când lumina clădirii noi era mai puternică decât a celei vechi şi apoi m-am întors pentru a cerceta prima observare din nou, pe diminuare de vibraţie, când lumina clădirii noi este mai mică decât aceea a clădirii vechi. Pare oarecum un nonsens, dar de fapt nu este aşa, căci vibraţia este efectiv mai joasă sau mai înaltă, după caz, ceea ce determină o lumină mai slabă la o clădire nouă. Azi vibraţia este în creştere, de aceea tot ceea ce este nou pare proaspăt faţă de ceva vechi, nu numai din punctul de vedere al curăţeniei, noului în mobilier, zugrăveală, şi altele; şi acestea rămân valabile, însă noutatea vine mereu cu o vibraţie mult mai înaltă, în timp ce în trecut totul devenea sensibil mai întunecat, de la o viaţă la alta. 

Multe elemente percepute astfel nu ştiu să le descriu coerent şi nu mă mulţumeşte faptul că am văzut „destule”, şi am scris „destule”, ci doar faptul că, pe măsura creşterii experienţei proprii, pe voi pune la punct pe toate... 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar