4. HERG: In orasul lemurian

05. STUDIU: Creatie materiala mentala in perioada studiata (1)

Mulţi dintre cei care citesc aici, sau cu care discut aspecte ale celor descrise aici şi în alte studii, se declară sceptici la început privind cele descrise. Însă îşi schimbă părerile când începem discuţii privind cele pe care societatea noastră nu le expune în mod oficial, dar sunt cunoscute şi mai ales studiate prin forţele mentale pe care noi am ajuns să le dispreţuim, sau să le considerăm ca fiind trăite de extratereştri pierduţi prin univers şi ajunşi aici pur întâmplător, sau pur şi simplu le desconsiderăm ca fiind elucubraţii sau imaginaţii SF ale unui om plictisit de viaţa curentă. Dar toate aspectele descrise pot fi acceptate când mergem în profunzimea studiilor şi începem să înţelegem multe aspecte noi ale posibilităţilor umane, ajutaţi de intuiţii proprii (deseori mi se spune: „Toate erau în mine, dar nu ştiam cum să le exprim...”). Aceste studii descriu o realitate pe care treptat o descoperim cu toţii printre amintirile ce vin odată cu creşterea vibraţiei Pământului, a corpurilor noastre, a înţelegerii necesităţii liniştirii noastre în noianul celor care ne înconjoară şi deschiderii către astfel de amintiri. Meditaţiile noastre devin active – dincolo de liniştirile după oboseala zilei, devin căi de cunoaştere deschise treptat către o lume concretă într-o spaţio-temporalitate pe care nu am privit-o până acum cu prea mare seriozitate sau doar ca generalitate existentă undeva spre stele, spre alte planete. 

În special cele descrise ca fiind activităţi mentale sunt mai greu de acceptat, căci ele făceau parte în copilărie din lumea minunată a poveştilor cu zâne sau oameni ce foloseau „magia” pentru acţiuni uluitoare, şi ne-am chinuit mult să nu le mai îmbrăţişăm şi să nu le mai căutăm magia. Iată că revin din nou în viaţa noastră sub forma acelor cărţi, apoi filme SF despre oameni cu puteri „supranaturale” pe care omul crede că nu are cum să le înţeleagă ca mecanisme, ci doar ca super-puteri care pot fi folosite spre binele sau spre distrugerea lumii. Dar mai mult, descoperim că suntem atraşi de ele pentru că ele există în subconştientul nostru, ne trimit „raze”, fleşuri mai-nou-numite, şi ne îndeamnă să le pătrundem, să le înţelegem esenţa, dezvoltarea, efectele. De undeva din acelaşi subconştient oamenii spun cu timiditate „Simt că nu ne vom opri aici... că vom fi din nou oamenii mentali care am fost cândva...”

Aşa este. Şi pentru ca viitorul să nu ne mai dezorienteze, avem la îndemână studiul trecutului pentru a ne înţelege din nou activităţile minunate, uluitoare încă – dar nu pentru mult timp, căci ne vom obişnui repede cu astfel de înţelegeri şi vom dori să ştim din ce în ce mai multe lucruri despre cine am fost, ce am făcut, cum s-au petrecut toate şi cum ne vor ajuta toate acestea să revenim la ceea ce am fost cândva. Vom înţelege că revenirile vor veni după o pauză în care doar ne-am ocupat cu altceva decât în trecut, profitând de faptul că Pământul trece printr-o perioadă de vibraţie extrem de joasă, în care însă spiritele avansate, aflate pe drumul universalizării, aşa cum sunt spiritele umane, pot să se manifeste chiar aici, pe Pământ, cu alte forţe, cu alte corpuri decât cele mentale: adică cu corpurile fizice, proporţionale ca vibraţie în radiaţia Pământului cu partea lui pământoasă, asemenea altor vieţuitoare planetare cu care împărţim aceleaşi ţinuturi, aceleaşi timpuri galactice. Avem experienţa diverselor tipuri de folosiri corporale şi putem trece relativ repede de la un fel de folosire la altul, fiind ajutaţi de chiar corpurile noastre care se pot închide parţial funcţiunile sau invers, când vremurile devin favorabile: se pot deschide către percepţii şi emisii din ce în ce mai variate şi profunde, activităţi inconştiente devin treptat conştiente. În plus, suntem ajutaţi şi de entităţile astrale ajutătoare, pe care începem să le percepem în jurul nostru, cu care comunicăm şi le primim îndrumările, sfaturile şi învăţăturile privind noile activităţi – în special mentale. 

Tot ceea ce se poate spune despre corpul nostru mental este necesar înţelegerii trecutului, prezentului şi viitorului nostru; dacă îl înţelegem – ne înţelegem pe noi înşine... 

Activitatea mentală este proprie tuturor formelor de manifestare a spiritelor umane: întrupate sub forma entităţilor astrale, spirituale, precum şi a întrupaţilor cu corp fizic de manifestare. Spiritele umane vin la întrupări pe Pământ cu o bogată experienţă în domeniul activităţii mentale, dar cu lipsuri mai mari sau mai mici de în folosirea acestei experienţe la nivele joase de vibraţie planetare. De aceea majoritatea spiritelor umane care fac evoluţie actualmente pe Pământ vin aici în preajma instalării vremurilor cu vibraţia cea mai joasă, iar cele care vin astfel târziu, în totalul timpului petrecut de întreaga omenire pe Pământ, sunt şi primele care pleacă, având sarcini de trăire doar în această relativ scurtă perioadă. 

Despre diferite activităţi realizate de spiritele umane prin intermediul corpului mental vom discuta detaliat pe parcursul multor povestiri, în continuare. În studiile istorice anterioare, am menţionat faptul că aceste activităţi mentale străvechi erau în linii mari:

– perceperea mediului planetar înconjurător, a întregului mediu cosmic galactic;

– emisii şi recepţii ale impulsurilor coerente, simultane şi consecutive, care stau la baza comunicării în relaţiile inter-umane;

– ajutor în deplasarea omului – aşadar cu tot sistemul corporal, cu corpul său fizic incorporat: pe orizontală, la suprafaţa pământurilor şi apelor, pe verticală cu susţinere la punct fix în aer, precum şi într-o combinare a acestor aspecte: ridicare în aer şi deplasare în orice direcţie;

– desfăşurarea unei activităţi mentale de mare complexitate şi subtilitate în domeniul creaţiei materiale avansate.

Ne vom ocupa în special de creaţia materială mentală, ea fiind principala activitate a oamenilor în străvechimi. Ştim acum că cele 3 etape principale ale creaţiei materiale mentale în epoca pe care o studiem erau:

– materializarea obiectivului de creat;

– dematerializarea lui când au încetat funcţiunile pentru care creaţia a fost realizată;

– împământarea elementelor rezultate din dematerializare, operaţiune simultană cu dematerializarea obiectivului.

Este bine să înţelegem azi că suntem obişnuiţi să folosim cuvântul „materializare” privind alt fel de conjunctură de viaţă umană; dar pe măsura trecerii timpului şi aprofundării cunoaşterilor de diferite feluri privind trecutul nostru, prezentul şi viitorul, anumite exprimări îşi pierd sensul obişnuit şi este necesară remodelarea folosirilor. Obişnuim să spunem „materializarea” viselor, speranţelor, năzuinţelor noastre, indiferent dacă este vorba despre obţinerea unui obiectiv, obiect, împlinirea unei dorinţe sau întemeierea unei familii. În condiţiile în care în înţelegerea noastră intră acum şi alte feluri de creaţie, este necesară schimbarea exprimărilor, ştiind bine acum care sunt diferenţele dintre adevărata materializare şi felul în care ne-am exprimat împlinirile până acum. Vom discuta aşadar, de acum încolo, despre:

– materializarea ca procedeu de creaţie materială mentală; este drept că în acest punct al universului, în sistemul planetar al Soarelui, există şi creaţie astrală, proprie entităţilor astrale (având corpul astral drept corp de manifestare curentă) care trăiesc şi lucrează în preajma planetelor fizice sau astrale. Entităţi astrale sunt peste tot, în schimb asemenea creaţie materială astrală poate fi desfăşurată în principiu pe orice planetă, chiar de felul Pământului, însă numai acolo unde nu există un biosistem foarte numeros, sau acolo unde corporalitatea biosistemului existent nu este tulburată în funcţionarea sa normală de activităţi creative ale entităţilor astrale;

– concretizarea, împlinirea dorinţelor, viselor, speranţelor, năzuinţelor omului, cu toate înţelegerile care decurg din aceasta, cu care suntem azi obişnuiţi deja.

Pe măsura avansării în cunoaştere, odată cu creşterea vibraţiei planetare, vom înţelege din ce în ce mai profund importanţa deosebită a fiecărei forme din cele de mai sus, pentru desfăşurarea şi îmbogăţirea vieţii monadelor întrupate în diverse locuri şi timpuri din univers. Să nu ne desconsiderăm visele, speranţele, chiar iluziile, căci din ele învăţăm şi facem paşi serioşi în orientarea şi înaintarea pe drumurile evoluţiilor. 

Vom intra în detalii despre creaţia materială mentală în articolele următoare. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar