Jurnal Spiritual

RASPUNS LA INTREBARILE DVS. (2): ILUZII VERSUS: SPECULATII, PLACEBO, CONFUZII, CELE TRECATOARE, AFLATE MEREU IN SCHIMBARE...

Răspunsul se adresează comentariului prezentat la articolul: 

http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/865/rspunsuri-la-ntrebri-despre-studiile-prezente-4.html  

Partea a II-a: "Ceea ce credem ca este adevarat este cu adevarat o iluzie, aproape asemenea unui truc magic!". 

Desigur, ne-am obişnuit din copilărie să considerăm magia în general ceva frumos, realizat de Zâna cea bună (hmm... Chiar dacă prin poveşti mai apare şi o zână mai nervoasă !!!) Apoi a venit rândul iluzioniştilor şi am rămas cu gura ca la dentist în faţa „magiei” unor oameni care au îndemânare şi îşi câştigă cinstit o pâine, în loc să şi-o folosească dosnic, prin aglomeraţii. 

Am scris destul de detaliat pe blog despre iluzii, confuzii şi cele trecătoare ale vieţii noastre (cu adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2011/02/iluzii-confuzii-vise-si-cele-trecatoare.html ), astfel încât aş pune în discuţie acum şi alte aspecte, fără să fi ajuns sub nici o formă la epuizarea elementelor care ar trebui luate în considerare pe această temă. Nici nu m-aş îndrepta către incultură, necunoaştere, lipsă de aprofundare, chiar dacă ar fi de discutat aici aşa-numiţii oameni de ştiinţă care pornesc de la omul cavernelor care se trăgea din maimuţă (dar da, este teoria oficială care a apărut ca un element absolut normal pentru echilibrarea impunerii masive a religiei fără cercetarea la care ar avea acces, dar nu şi interes), sau faptul că universul este mai mult gol decât plin, sau că ar fi găsit teoria unificatoare a tuturor câmpurilor, din moment ce se referă doar la câmpurile de vibraţie joasă care explică materia fizică. Dar chiar şi aşa, bucăţele din univers se cercetează, din macro- şi din micro-univers deopotrivă, şi fiecare pas nu este ceva care strică, ci ceva care clădeşte. Este bun ceea ce se face, dar să ne „iluzionăm” că le-am pus pe toate cele existente într-o ecuaţie corectă... Eu zic că mai trebuie să aşteptăm, să mai cercetăm, să mai învăţăm. 

Înainte de a da curs speculaţiilor asupra iluziei existenţiale – care de fapt nu este decât trecătoare, şi tocmai de aceea este constructorul cel mai activ al experienţei monadei, despre care vom discuta cu alte multe ocazii, să punem în discuţie repejor ceea ce numeam prin titlu: speculaţii, efectul Placebo, confuzii, cele trecătoare, aflate mereu in schimbare...

Să avem în vedere diferența dintre speculație și cercetare... 

Aşa creştem, trecând prin şcoală: ne încredinţăm că toate sunt adevărate, deşi la vârsta şcolii deja am trecut prin primele deziluzii: părinţii ne învăţau una – era clar că dânşii făceau de multe ori alta... Pe vremea copilăriei mele nu se îndoiau nici părinţii noştri de cele învăţate în şcoală, iar eu a trebuit să mă încredinţez serios că ceva era în neregulă cu viaţa şi şcoala, pentru că nici tatăl meu – muntele de cunoaştere din propria mea ogradă – nu ştia despre Atlantida, paleoastronautică, efectul Doppler, stele neutronice, pitice albe şi uriaşele nebuloase despre care citisem în cls. A VII-a în splendida carte primită cadou de la diriginta mea „O stea numită Soare” de G. Gamow. Pe urmă m-am lămurit că totul era normal, întrucât chiar dânsul m-a lămurit cât de repede avansează ştiinţele, descoperirile, în timp ce părinţii – şi chiar profesorii, şi nu numai dânşii, rămân în urmă cu multe noutăţi, pe care uite! Le învaţă de la copiii lor: şi a luat revista Cutezătorii de pe masa mea, ca să citească despre Atlantida...

Pe de altă parte, ne facem iluzii cum că tot ceea ce învățăm este și adevărat, că tot ceea ce citim este informație de calitate. Poate este doar străduință să se ajungă la cunoaștere detaliată, poate este străduință să se răspundă la o impunere dinafară, sub amenințarea tăierii fondurilor de cercetare. 

Ne facem iluzii că ceea ce ne place este întrutotul adevărat, pentru că simțim că „ceva” din ceva vibrează înăuntrul nostru: acolo o parte este intuiție că ne trebuie, o parte este intuiție că ce ne trebuie este să conştientizăm că nu mai avem nevoie să folosim, o altă parte că există – dar în alte locuri din univers: iar noi credem că ar fi valabil oriunde, întreg universul fiind supus aceloraşi legi... Şi descoperim că nici măcar materia fizică nu este supusă aceloraşi legi peste tot; iar la final înţelegem că toate la un loc au fost doar o mică parte din ceea ce trebuia să conştientizăm: că, de fapt, fiecare gest, cuvânt, gând, tot ceea ce nu am făcut şi tot ceea ce am tot făcut deşi nu ne-a plăcut are o importanţă covârşitoare pentru tot ceea ce avem de făcut în infinitatea spaţiilor şi în eternitatea vieţii noastre monadice.

Viața noastră este doar complexă, nu este foarte complicată. Ceea ce avem de făcut este întotdeauna foarte complex, nu foarte complicat. Învățăm, printre altele, să facem diferența între complex și complicat.

Unii vor spune că spaţiul şi timpul sunt iluzii. Se fac speculaţii pe această temă de zeci de ani. Eu cred că nu sunt iluzii, ci sunt aspecte ale energiei fundamentale care pot fi înţelese prin conştienţa „copiilor” ei: monadele care cresc, se susţin, se întreţin, se dezvoltă, capătă conştienţă, apoi conştiinţă – ambele se extind complex şi creează aspecte izvorâte din chiar forma monadică prin care energia – metaforic vorbind – se descoperă pe ea însăşi. 

Alţii vor spune că filozofia nu ţine de cald şi nici nu ţine de foame. Dar nu am fi oameni dacă nu am putea gândi coerent, spre analiză și înțelegere: despre rădăcinile, şi dezvoltările, şi efectele celor care se petrec cu noi şi împrejurul nostru. Ei au alte sarcini, pentru că undeva, cândva, nu s-au preocupat de întreţinerea proprie şi a celor din jur: nu pentru că nu au vrut, ci pentru că atunci au avut alte sarcini, toate făcându-se pe rând. Şi pentru a nu pierde din vedere aceste lucruri esenţiale, acum au de dat la o parte lucrări exclusiv mentale pentru a se preocupa de cele exclusiv fizice. 

Să ne întoarcem la text. Avem aici o formulare pe care am citit-o în mai multe locuri, și la adresa acesteia am ceva de analizat, pe scurt.

„Ceea ce credem că este adevărat este o iluzie.”

Eu aş zice aşa: ceea ce credem că este adevărat ne clădeşte (ne construieşte, cum spunea Lăcrămioara frumos). Indiferent dacă este o părere de moment, un „adevăr” de moment, l-am gândit, l-am acceptat şi şi-a găsit un loc în experienţa totală proprie. Dacă aşa am apucat să spunem până acum – că este o iluzie – dacă am descoperit că nu era corect, înțelegem că aşa l-am numit până acum, cum ne-am priceput, cum am preluat de la alții; dar aflăm că nu este corect să spunem că a fost o iluzie, ci o gândire care a fost abandonată și înlocuită cu alta. Astfel ne construim un vocabular corect. Unora nu le pasă (încă...), altora le pasă. Devenim treptat conştienţi de câte ceva. Comunicăm și altora – dar știm acum că e bine, corect spiritual să nu ne impunem părerea, doar să ne-o spunem când este cazul: sau, în măsura moderaţiei – spunem la modul impersonal, fără să fie insistent, insistăm doar dacă ni se impune personal ceva cu care nu suntem de acord şi o facem serios până la accentuat în caz de insistenţă. 

Încredinţarea ca atare nu este iluzie – dar ea poate fi așadar trecătoare. Nu este iluzie oricum căci pe baza ei ajungem să clădim următorul pas, indiferent dacă prin puterea lui ”da” sau prin puterea lui ” nu”. Obiectul încredinţării poate exista sau nu, poate fi parţial sau total adevărat în esenţa lui: ceea ce este altceva. Un exemplu ar putea fi existenţa în univers a unui singur fel de materie – fizică, aflată în diferite stări de agregare. Nu este o iluzie faptul că un om are această încredinţare, chiar dacă mai târziu îşi va schimba părerea. Omul nu-şi face speranţe deşarte - și aceasta o numesc clar iluzie, alături de iluziile optice – decât sub aspectul că a înţeles definitiv, fără nimic de adăugat în plus, ceea ce au demonstrat oamenii de ştiinţă pe care el îi crede. 

Iar aici am avea şi un alt aspect. Credem că toate teoriile oficiale – mai mult sau mai puţin oficiale azi – sunt reale pentru că le răspândesc specialiști în diferite meserii, care au câştigat încrederea multora; sau pentru că sună bine, sau răspund unor păreri, gânduri ascunse în sinea noastră, sau efectele lor pe moment sunt bune. Aş da un exemplu: efectul placebo. Ca să nu umplu prea mult acest articol, vă îndrum către wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Placebo. Popular spus, presupune folosirea unei substanţe neutre (şi altele, conform link) sub numele alteia în care omul are încredere, este conştient de necesitatea tratamentului, astfel încât încrederea pacientului în medic şi tratament ţinând locul adevăratului medicament. Iluzie? Încredere - diferenţa este foarte subtilă. Așa am învățat de la alții, să spunem că ne-am făcut iluzii că medicul știe bine ce face. Efectul placebo a fost desconsiderat ca urmare a puţinelor cazuri dovedite eficiente, dar se dovedeşte azi că la baza sa stă gândirea pozitivă: acesta este un adevăr pe care eu personal îl numesc „istoric”: unul dintre cele mai importante aspecte ale vremurilor pe care le trăim azi – bunînţeles excluzând acel acel sens de „Minte-mă, dar minte-mă frumos!”

Pe de altă parte, ceea ce mi s-a părut unul dintre marile adevăruri pe care J.R.R. Tolkien le-a expus în trilogia Inelelor: (citez din memorie) „...Nu-i întreba pe elfi, căci îţi vor spune şi „da” şi „nu”...”. Elfii care chiar erau atotștiutori. Aici mi se pare ceva de comentat:

1. Fiecare element, eveniment, aspect, om, creaţie, etc., este un cumul de aspecte şi poate fi privit sub diversele astfel de aspecte, dacă observatorul poate, şi ştie să o facă. Dintr-un anumit punct de vedere un element poate fi pozitiv și folosit ca atare, din alt punct de vedere poate fi negativ și este bine să fie acceptat cel mult cu moderație. Unui om îi este de folos, altuia nu-i este de folos; unul poate folosi ceva în sens pozitiv, altul poate folosi același element în sens negativ. 

Este important de avut în vedere faptul că fiecare aspect în parte poate fi reversibil, în funcție de cantitate, calitate și funcțiuni. Ceva pozitiv se poate transforma în ceva negativ și invers - știm bine asta. Dar în profunzimea înţelegerii evoluţiilor noastre, să înţelegem pozitivul ca fiind mereu ultima formă de înţelegere: orice element considerat negativ se va înţelege ca fiind pozitiv în lumina înaintărilor spirituale. Însă pentru a înţelege pozitivul infinit şi etern trebuie obligatoriu să trecem prin cunoașterea aspectului negativ. 

Discutăm despre înțelegeri la un anumit moment dat, în funcție de experiența care se acumulează; discutăm despre moderație, în funcție de care putem oricând echilibra orice fel de situație;

2. Fiecare om are posibilitatea, prin cultură, intuiţie (care are o bază solidă, o temelie puternică – dar nu prea ştim asta) şi gândire să privească ceva sub diferite aspecte, din diferite unghiuri de vedere. Un sfat se oferă în funcție de experiența celui ce primește, iar refuzul se primește cu înțelegere, toleranță și respect. 

În funcție de evoluție, fiecare întrupat pune accent pe câte un aspect; în funcție de sarcina de destin percepe ceva sau altceva, căci corporalitatea sa îi pune accent pe ceea ce are de învățat, de consolidat, de primit sau de oferit ajutor. Este o canalizare, o îndrumare prin destin, prin linia de învățătură și de ajutor. Necunoscând astfel de elemente importante din viața noastră – dar și a altor viețuitoare, lucru pe care îl considerăm încă cu totul nesemnificativ, din nefericire – ajungem să ne contrazicem: fiecare având însă dreptate în felul său. 

Totul poate avea un aspect şi un aspect complementar: iar între ele poate exista o paletă foarte largă de speculații. Ar fi o ”iluzie” personală să credem că nu este astfel – sau o necunoaştere? Este o necunoaştere – dar până când vom avea cunoaşterea am putea folosi cuvântul „iluzie”...

De fapt asta trăim, în greutatea vieţii noastre: orice element negativ din viaţa noastră este de fapt pozitiv, căci devine experienţă de viaţă, de conștiență, de conştiinţă supremă, instrument cu care înţelegem ce este:

– de urmat: sau nu. De oferit drept exemplu sau drept exemplu de ne-urmat;

– de tolerat la cei care nu înțeleg încă diferitele aspecte ale vieții, ale evoluției proprii;

– de învățat cum poate fi folosit un aspect, de ocolit altul, de trecut rapid dacă apucă să se manifeste altul nedorit.

Iar viitorul ne va ajuta în mod concret să adunăm și multe alte variante ale înțelegerilor noastre de acum...

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Momente de vinovatii: ale mele, ale altora...

Avem momente în viaţă în care ne-am dori vinovăţia altora... Este amprenta societăţii... Cel mai bun lucru este să ne detaşăm de aşa ceva, imediat cum conştientizăm. Ştiu că este o luptă grea. Mă trezesc că spun așa…

... PARFUM DE VIATA ROMANEASCA SANATOASA...

... parfum de viaţă românească sănătoasă... ... ceea ce nu înseamnă că în casă... sau pe o buturugă pe acolo... nu există azi și un laptop, pentru a ține legătura cu modernitatea. De fapt, acesta ar fi echilibrul între…

Dictionar