4. HERG: In orasul lemurian

04. VIAŢA LUI HERG (4): CÂTEVA EXEMPLE DE LUCRĂRI ALE CONDUCĂTORILOR-LUCRĂTORI LEMURIENI; FINALUL VIEȚII FIZICE A LUI HERG

Vom discuta pe larg în capitolele următoare despre lucrările ajutătorilor planetari, în general, și cele ale conducătorilor-lucrători când se vor ivi teme noi în sarcinile lor planetare și societare: ceea ce înseamnă multe aspecte de abordat și, prin intermediul cunoașterii lor – înțelegerea din ce în ce mai profundă a vieții străvechi, precum și a unora dintre confuziile care s-au făcut de-a lungul timpului cu privire la civilizațiile începuturilor omenirii pe Pământ. 

Deocamdată să discutăm câteva aspecte legate de cei pe care îi numim conducători-lucrători ai oraşelor, aşezărilor lemuriene: şi cele din Cian (actualul continent Asia), şi din Mu, continentul existent în acele vremuri în partea de nord a Oceanului Pacific (ecuatorul trecea prin partea de nord a continentului Mu). Aceste două continente au fost în acel moment singurele continente care au primit populaţii dense de rezidenţi şi ajutători ai lor. Conducătorii-lucrători ai așezărilor lemuriene nu au fost coordonatori de evoluţii ai rezidenților sau ai grupurilor spirituale venite la întrupări pământene din alte locuri din univers. S-au întrupat uneori şi astfel de coordonatori – aşa cum sunt peste tot acolo unde se adună populaţii spirituale numeroase la întrupare, mai devreme sau mai târziu. Dar ei, în calitate de evoluanți centrali (pct.3: Evoluţie Centrală) au folosit întotdeauna pe Pământ continentul Afrikaan (Africa de azi), iar ajutătorii secundari – cei mai numeroşi – au folosit prin naştere şi continentul Afrikaan, şi cel numit, tot pe baza sunetului fundamental al pământurilor, Aztlan (America de Sud de azi), precum şi insulele răspândite peste tot în Oceanul planetar. Cu toţii corespondau şi lucrau permanent mental, de la distanţe mari şi foarte mari unii de ceilalţi. Dacă pentru rezidenţi lucrul mental permanent era studiul şi realizarea unei creaţii materiale de o uriaşă complexitate, aşa cum vom vedea, pentru ajutătorii secundari şi centrali lucrarea mentală permanentă era ţinerea vibraţiei planetei sub un control strict, permanent şi desfăşurat cu infinită grijă prin legături curente între toţi ajutătorii de pe cuprinsul planetei. Se avea în vedere echilibrarea subtilă a vibraţiilor în toate locurile unde se creau fracturi vibraţionale, indiferent de mărimea sau natura lor. 

În diverse studii de aici sau de pe blog am amintit deseori că vibraţiile azi se schimbă de la o clipă la alta, de la o oră, zi, lună, an, grupări de ani – la altele, iar imaginea lor este asemănătoare cu nişte cuţite puse unul lângă altul sau ca graficul unui cutremur extrem de puternic, cum vedem noi la ştiri. În trecut – aşa cum va fi şi în viitor – asemenea unde vibraţionale erau cu totul altfel: largi, ca o sinusoidală largă, ca valurile de mătase unduitoare, răspândite sub formă de unde luminoase (cum este aurora polară, de plidă) cu sunete înalte, maiestuase, ample, răspândind o vibraţie înălţătoare, odihnitoare nu numai pentru oameni, ci şi pentru toate vieţuitoarele planetei: pe uscat, în aer și ape. Dar în asemenea valuri blânde, gingaşe de vibraţii, din când în când apăreau vibraţii ascuţite ca în comparaţia cu cuţitele, aducând tulburare pe termen scurt biosistemului planetar. Veneau nu numai dinspre societăţile omeneşti, ci şi din exteriorul planetei, prin combinarea diferitelor unde vibraţionale din cosmos. Veneau şi din partea biosistemului planetar (animale şi plante) – dar toate acestea erau trecătoare şi nu dădeau decât impulsuri normale vieţii pământene, neobositoare nici pentru plante, nici pentru animale, fără să afecteze mai mult decât normal mişcarea plăcilor tectonice – aşa cum le numim noi azi. Nu erau obositoare nici pentru oameni: nici pentru rezidenţii care de regulă se aflau în interiorul sferei matriceale a aşezării, deplasându-se în exterior extrem de rar. Cu atât mai puţin ar fi fost obositoare pentru pădureni şi insulari – secundari experimentaţi în viaţa omenească de tip mental. Toate influenţele care acţionau în mod natural aveau puteri relativ mici şi acţionau pe spaţii restrânse, cu reverberaţii de mică amploare. 

Lucrarea conducătorilor-lucrători, precum şi a ajutătorilor lor din păduri şi insule, era de a aduce răspândirea vibraţiilor din aşezările umane la un nivel apropiat până la identic cu cel natural. Activităţile umane nu erau realizate prin nici un fel de lucrare fizică, ci doar prin lucrări de tip mental şi astral. Populaţiile nu erau multe, nu erau dese, nu erau foarte diferite unele de altele, şi oricum creaţia omului era adaptată naturii: flexibilă, maleabilă, având structuri elastice în felul lor, dând impresia, la prima vedere, cercetătorului modern că sunt structuri vii, organisme vii. Dar totuşi era, şi rămânea o creaţie materială şi vom detalia în continuare modul de structurare a clădirilor şi navelor folosite pentru deplasare ocazională la distanţă, cu corpurile fizice. Cu toate acestea, modul de lucru mental presupunea dislocarea unor mase mari de aer din care corpul mental atrăgea componentele aerului – în special fluxurile energo-materiale necesare susţinerii propriei munci şi din care se realiza construcţia, creaţia propriu-zisă. Mişcarea fluxurilor pentru compactizare şi decompactizare, în lucrările de materializare şi dematerializare, crea mişcări ample, alături de radiaţia monadică a întrupaților curgând pe verticală şi pe orizontală: prin și din corpuri, astfel încât undele mişcării aerului şi undele vibraţionale ale manipulărilor în mişcarea corpurilor de lucru (mentale şi astrale) puteau produce modificări importante în mediul planetar, până la mari depărtări, fără exagerare putem spune că avea putere de acoperire pe tot globul. 

De aceea, pe de o parte conducătorii ţineau în echilibru vibraţiile şi contracarau mişcările aeriene ale fluxurilor spre aşezare, şi din aşezare în exterior; pe de altă parte însăşi creaţia materială a omului a fost canalizată de la bun început în învăţături cu particularităţi deosebite de realizare, care să evite cât mai mult mișcările care s-ar fi putut dovedi distrugătoare.

Să vedem ce fel de activități urmăreau conducătorii-lucrători, pe lângă cele legate de viața propriu-zisă a așezării, activități pe care ei le desfășurau alături de pădureni şi insulari:

– urmăreau desfășurarea vieţii totale în regiune şi în relaţia regiunii cu restul planetei, pentru a fi tot timpul în contact mental cu cele ce se petreceau pe întreaga planetă, în așezări și înafara lor;

– urmăreau și echilibrau stabilitatea plăcilor tectonice;

– în plan exclusiv local: urmăreau echilibrul radiaţiilor emise de oraş (în desfăşurarea vieţii generale a oraşului şi în special în cadrul desfăşurării creaţiei materiale), între radiaţiile venite din interiorul planetei şi radiaţiile exterioare venite din cosmos și interveneau în sens de echilibrare a emisiilor vibraționale ale așezărilor – nicidecum în schimbarea unor elemente vibraționale, vitale sau de altă natură, ale planetei. Echilibrările aveau loc la o anumită distanță de așezare, pentru a nu influența activitatea rezidenților, care aveau nevoie de folosirea tuturor celor cunoscute de ei pentru a-și definitiva învățăturile le Pământ.

Multe influenţe, emisii erau doar în sâmbure – ori în stare latentă după alte dezvoltări anterioare, ori nedezvoltate încă, care însă vor prinde putere pe măsura diminuării vibraţiei planetare. De aceea ne ocupăm deocamdată de cele care se aflau în plină desfăşurare în momentul studiat.

În acest sens este de atenţionat asupra legăturii lui Herg cu părinţii lui, din preajma cărora plecase de copil. Mai întâi Herg a lucrat cu Fro Sah – care s-a retras din destinul său cu corp fizic după epoca apelor, cu care Herg s-a obişnuit să lucreze complementar, cu o parte feminină, dar limitat în timpul lucrărilor sale – nu permanent, în felul cuplurilor familiale, căci nu a avut destin de familist, de cuplu. După retragerea lui Fro Sah, Herg a intrat pe frontul de lucru al mamei sale, care făcea parte dintr-o linie de lucrători pădureni şi insulari cu sarcini speciale pentru menţinerea stabilităţii planetei şi a biosistemului ei. Dar și înainte de momentul retragerii lui Fro Sah din destinul pământean Herg a desfăşurat asemenea activităţi împreună cu părinții săi: şi până la epoca apelor, şi în timpul epocii apelor, deşi s-a ocupat împreună cu toţi ceilalţi conducători în special de cele specifice activităţii din aşezare în timpul coborârii treptate a plafonului ceţos asupra lumii. 

Să urmărim câteva aspecte ale acestor activităţi. În primul rând, ele erau activități:

– cu participare directă, lucrări comune ale întregii aşezări pentru readunarea oraşului pe o platformă comună tuturor clădirilor, în toată perioada cât avea să ţină epoca apelor;

– lucrări indirecte, mai curând oarecum implicite, care presupuneau doar concentrare, o direcționare pe activitate la început, după care activitatea curgea de la sine, fără efort, străduință permanentă (așa cum învățăm doar în copilărie să mergem, după care ne obișnuim să ne menținem în acțiune când este cazul, fără să ne mai străduim să o facem): în acele vremuri, erau activități mentale implicite care se derulau până la terminarea învăţăturilor rezidenților de adaptare la situaţia epocii apelor, a vibrației foarte scăzute, a plafonului ceţos coborât și foarte dens , a condensării ceţurilor la contactul cu pământul şi cele existente pe el. Concret, toţi conducătorii generali ai aşezării şi conducătorii sectoriali susţineau plafonul ceţos ridicat de-asupra oraşului, întărind cupola eterică a aşezării, sfera ei matriceală. 

Rezidenţii au ştiut bine, permanent, ce au făcut conducătorii lor, dar nu au participat încă la această activitate de susţinere, ci doar au observat, au studiat cele petrecute în fiecare moment al desfăşurărilor. Însă de la următoarea epocă a apelor ei s-au implicat masiv, deşi treptat, fiind obişnuiţi deja cu celelalte lucrări necesare susţinerii vieţii şi creaţiei în societatea lor. 

Datorită puterii pe care o avea (şi a avut-o mult timp în continuare) sfera matriceală a oraşului creată de transcedentali, cercetătorul de azi nu percepe bine de la început activitatea de susţinere a plafonului ceţos: el se susţinea de către fiecare participant în mod individual, în principiu prin canalul central de universalizare al sistemului corporal al omului, cu şuvoiul de energie circulantă prin el, condus în sus cu forţă ponderată în funcţie de poziţia ajutătorului în sfera matriceală a așezării. De aceea energia alb-argintie a ajutătorului se poate confunda cu multă uşurinţă azi, în viziuni, cu energiile circulante prin sferă, precum şi cu emisiile clădirilor de sorginte tot transcedentală. Sunt, de altfel, multe confuzii care se pot împleti în astfel de viziuni privind sfera matriceală a oraşului şi sfera matriceală a planetei, căci dispunerea pe întreaga planetă a plafonului ceţos ţinea de situația manşonului eteric matriceal al Pământului. El trece prin compactizări și dilatări periodice, între maximul și minimul vibrațional, iar în perioadele în care există acel plafon cețos el se apropie sau se depărtează de partea pământoasă a planetei urmând același ritm cu mișcarea manșonului matriceal:

– în perioada cu vibraţie înaltă a planetei, manşonul matriceal întotdeauna se dilată; plafonul ceţos care se formează când vibrația planetei este mare urmărește mișcarea manșonului matriceal: în acele vremuri era mai destins, răsfirat şi înălţat, îndepărtat de nivelul solurilor, mărilor, oceanelor;

– în perioada cu vibraţie mai mică, manşonul matriceal se compactizează, se densifică în apropierea solurilor şi apelor; plafonul cețos se compactizează apropiindu-se treptat de soluri și oceane, până la contactul cu suprafaţa planetei; ceaţa se condensa în stropi de apă, scurgându-se în pământ, alimentând cu apă astfel şi pânzele freatice, dezvoltând treptat şi apele de suprafaţă. 

Mișcările manșonului matriceal, împreună ce cele ale tuturor elementelor matriceale ale planetei, sunt naturale și periodice și se derulează atâta vreme cât există planeta. În prezent suntem într-o mișcare de dilatare a manșonului matriceal care cuprinde partea pământoasă a planetei (pe care suprafață trăim și noi) sub influența creșterii vibrației planetare, după ce planeta a trecut prin perioada de diminuare drastică a vibrației, când manșonul matriceal a suferit acea strângere, compactizare către pământuri. 

Vom mai discuta despre viața oamenilor de-a lungul celor câteva alte glaciațiuni pe care omenirea le-a trăit până în prezent și vom înțelege deplin fenomenologia legată de glaciațiuni. De asemenea, ne trebuie să înțelegem această fenomenologie a formării plafonului cețos în viitorul omenirii, treptat, de-a lungul mileniilor următoare, precum și desfășurarea mișcărilor lui sub influența mișcării matricei eterice planetare. 

Susţinerea plafonului ceţos era realmente o activitate proprie a conducătorilor-lucrători, astfel încât ceaţa să nu intre în contact cu sfera matriceală a oraşului, până la finalizarea învăţăturilor și lucrărilor de creaţie ale rezidenţilor. Dincolo de oraşe, în codrii lemurieni, pădurenii nu opreau plafonul ceţos, nici insularii pe insulele lor puţin populate cu vegetaţie şi animale. Ştiau bine că tocmai condensarea treptată, de la o epocă a apelor la alta va contribui decisiv la răspândirea biosistemului pe toate pământurile planetei. Oricum nu erau rezidenţi în păduri şi nimeni nu avea nevoie de o astfel de activitate acolo. În oraş, sfera eterică a acestuia era permeabilă – cel ce cercetează observă într-un târziu acest lucru, căci după finalizarea pregătirilor rezidenţilor pentru epoca apelor, se vede clar cum, treptat dar repede, plafonul se lasă în jos, venind în contact cu oraşul, la fel cum era şi de jur împrejurul lui. 

Așadar, să reținem și să nu confundă sfera matriceală a planetei cu sfera mică, matriceală, a orașului, a așezării. 

 Structura matriceală eterică a planetei și matricea eterică a unei așezări din străvechimi

LEGENDĂ:

(1) = nucleul matriceal eteric al planetei;

(2) = partea fizică, pământos-apoasă, a planetei;

(3) = manșonul eteric matriceal care cuprinde partea fizică – pământos-apoasă – a planetei;

(4) = manșonul superior al structurii eterice matriceale a planetei;

(5) = corzi stelare din sistemul matriceal al stelei care constituie și guvernează planetele în subordinea sa;

(6) = sfera matriceală eterică a unei așezări umane (oraș);

(7) = locul destinat locuitorilor orașului pentru creație eșantionară, pe suprafața exterioară a manșonului matriceal planetar. 


Chiar dacă pădurenii nu ţineau plafonul de-asupra lor, ei participau de la distanţă la toate activităţile care aveau loc în oraşele cele mai apropiate de codrii în care trăiau. 

Activitatea umană mentală de menţinere a plafonului ceţos la depărtare de-asupra oraşului se vede treptat mai bine, de la o glaciațiune la alta, de la o epocă a apelor la alta, în special la ultima dintre ele, când se pot percepe foarte clar radiaţiile energetice ale oamenilor puternici: ca nişte stâlpi luminoşi spre cer. Au fost numite de unii cercetători „canale” – dar ele nu erau canale propriu zis, nu erau creaţii materiale până sus, pe care să se „sprijine” calota ceţoasă. Nu erau structuri fixe, stabile, prin care să curgă radiaţiile energetice ale susţinătorilor. Susţinerile în sine se făceau prin şuvoiul energetic puternic care curge prin canalul corporal uman de universalizare (în continuarea plexului coroanei): numai la nivelul sistemului corporal uman se poate discuta despre canale – dar ele sunt naturale, ale corpurilor noastre în toate timpurile. Canalul de universalizare doar direcționează energia în sus, dar el nu ajunge la o distanță foarte mare de sistemul nostru corporal. Au fost confundate cu „stâlpi” de energie (Atlantida, ţara stâlpilor de energie), crezându-se că ele aveau la bază cristale uriaşe răspândite prin tot locul, folosite de locuitori pentru diferite activităţi, aceleaşi feluri de cristale uriaşe în care se credea că locuitorii şi-ar fi stocat cunoaşterea lor universală, având în mijlocul capitalei lor cel mai mare cristal, un cristal uriaş comparativ cu uriaşele celelalte. Și-ar da seama de realitatea din spatele ”stâlpilor de energie” dacă ar cunoaște funcţionarea radiaţiei monadice, a memoriilor monadice, a corpurilor fluidice umane şi folosirea tuturor la un loc în necesităţile curente din epoca mentală a omenirii, pe care au accesat-o. Nu se cunoaşte – dar studii încep treptat să se facă: structurarea oraşelor atlante, cu străvechile clădiri transcedentale care luminau puternic spaţiile din jur, cu întreg rolul lor în desfășurarea trăirilor umane, condițiile planetare în mijlocul cărora au ființat și felul în care s-au desfășurat activitățile umane în întreaga lor complexitate. 

Este de menţionat faptul că schimbări în luminozitatea oraşelor lemuriene se percep chiar de la prima epocă a ploilor. Nu se mai văd sectorizările aşezărilor prin pereţi eterici, pentru că nu mai era nevoie de ele, dar au rămas în centrul lor nucleele transcedentale – baza stabilităţii vibraţionale a aşezărilor rezidenţilor de pretutindeni: tocmai de aceea au și fost create, pentru a rămâne un loc cu stabilitate vibrațională, care să ajute rezidenții de-a lungul timpului, în orice perioadă. Se poate observa clar cum canalul din mijlocul așezării nu mai lumina în același fel ca și în trecut, datorită diminuării vibrației medii planetare – dar cum rămăseseră cu luminozitate foarte mare clădirile transcedentale în mijlocul așezărilor. În mijlocul variațiilor de vibrație planetară, nuclul clădirilor transcedentale era un bloc de stabilitate, un punct de reper deosebit de valoros pentru rezidenți în activitățile lor obișnuite. 

Tocmai de aceea acest ansamblu material cu luminozitate puternică a fost interpretat ca fiind ”Cristalul Atlantidei”, și s-a perpetuat o asfel de încredințare, fără să se mai efectueze studiul concret al celor aflate acolo. 

Să revenim la Herg. Legătura lui Herg cu pădurenii, prin intermediul mamei sale, nu s-a materializat numai prin legătura mentală obişnuită în acele vremuri, ci şi prin legătura directă cu diverse alte grupuri de ajutători pădureni. 

Pentru a ajunge la ei, Herg folosea materializarea unei nave pentru deplasare proprie: un anumit tip de navă care a fost folosit de la începuturile omenirii şi până la finalul etapei mentale, la ultima epocă a apelor: de la care nu s-au mai construit asemenea nave nici măcar de către Moşii popoarelor. Să înţelegem încă de pe acum faptul că Moşii popoarelor erau atlanţi din rândurile celor cunoscuţi în ultima vreme a Atlantidei sub numele de Gardieni sau Străjeri (mai corect ar fi să fie numiți: corectorii manifestărilor umane în ultima vreme a perioadei mentale a omenirii); Moşii au trăit de-a lungul întregii etape intuitiv-manuale a omenirii, o parte dintre ei mai trăiesc în continuare – şi vor mai trăi până la schimbarea totală a populaţiilor spirituale umane pe Pământ, ajutând în mod avansat, dar discret, omenirea şi întreag Pământul. 

Revenind la navele folosite de Herg şi semenii săi, să înţelegem faptul că navele de acest fel nu erau mecanisme de propulsie prin combustibili exotici sau energii preluate din exterior, ci erau doar carcase simple de protecţie a celor care se aflau în deplasare astral-mentală în spaţiile planetei; foarte rar erau folosite de ajutătorii planetari dincolo de manşoanele matriceale ale planetei, de regulă în interiorul sistemului nostru stelar local. Carcasa era creată astfel încât să aibă o mare flexibilitate a structurilor sale, putând să fie mişcate mental diferite părţi ale sale, dar şi o mare flexibilitate a materialului pereţilor exteriori. Aspectul general era asemănător unui caşalot de culoare închisă: o formă deosebit de importantă pentru omul iubitor al tuturor vieţuitoarelor planetare, căci era forma medie a unui anume tip de animale care încă mai trăiau pe planetă, chiar dacă în număr foarte mic: saurienii-zburători, ultimii saurieni care au trăit pe Pământ. La exterior, materialul forma celule prin care circulau fluxuri de materii şi energii obişnuite lor, astfel încât aspectul general era acela de vieţuitoare aemănătoare saurienilor, cu aspect de viaţă proprie oferită de materialul eteric vitalizant al matricei şi de structurile de la suprafaţă, care imitau o „respiraţie” a unei vieţuitoare. Structurile despre care discutăm erau asemănătoare porilor pielii naturale, prin care circula aerul cu componentele sale fizice normale şi cu fluxurile energo-materiale de orice fel. Viteza de deplasare, dată de puterea mentală a călătorului, era moderată – nu pentru că puterea mentală a omului ar fi fost incapabilă să susţină o deplasare rapidă în atmosferă, ci pentru a nu stresa biosistemul planetar. Saurienii luau navele umane drept semenii proprii, şi astfel nu deveneau agresivi în preajma lor. Totuşi oamenii aveau o deosebită grijă să-i menajeze, o atitudine de îndepărtare bruscă a lor nefiind de loc proprie oamenilor mentali, iubitori infinit mai mult decât putem fi azi, acum, când suntem la nivelul cel mai jos al vibraţiei planetare. Una dintre viziuni îl arată pe Herg în întâlnirea cu un saurian zburător, faţă de care Herg se retrăgea diminuând viteza de deplasare şi aşa destul de mică, asemănătoare cu aceea a saurienilor zburători ; în preajma unui pâlc de vegetaţie, se vede călătorul cum se oprea încet în aer apoi, la adăpostul vegetaţiei, cum dematerializa nava, omul rămânând suspendat în aer, nemişcat, cu corpul paralel cu verticala unei împletiri bătrâne de liane. 

Cercetarea unui asemenea moment poate conduce treptat la o multitudine de înţelegeri privind activităţile omului călător, a saurienilor, a navei călătorului cu structurile sale și se naște imediat întrebarea cum erau și structurile caselor din păduri și din preajma pădurilor: casele pădurenilor, erau create astfel încât pereţii lor să nu spargă sunetele (ţipetele saurienilor, cele mai puternice sunete din regiunile în care trăiau). Pereţii caselor i-am crede duri, tari, aşa cum îi ştim azi; creația mentală umană nu realiza însă astfel de obiecte/obiective dure: structurile aveau pentru orice obiectiv un anumit fel de elasticitate, provenită nu numai dintr-o densitate mică a materialului fizic, ci din materiile eterice ale matricei oricărei creații mentale umane în parte. Pe lângă această elasticitate a peretelui, structurile pereților exteriori și interiori ai caselor erau create pentru a răspunde unor cerințe deosebite pe de o parte ale locuitorilor – în interior, și pe de altă parte ale mediului, în exterior. Sunetele erau estompate de astfel de structuri la fel ca și de o piele, o blană, de frunzișuri, desișuri, ierburi, casele integrându-se din toate punctele de vedere în peisajul pădurilor. La contactul cu pereții casei, sunetele se stingeau în micro-celule aflate la exteriorul peretelui, care aveau în interior membrane elastice, distribuite în mod inegal pe suprafața peretelui, în funcție de direcțiile obișnuite de proveniență a lor. În special sunetele puternice – cele ale saurienilor, așa cum scriam mai sus – nu se spărgeau astfel, nu se reflectau, nu creau reverberaţii în spaţiile foarte liniştite ale Pământului acelor timpuri. Animalele nu se speriau astfel de propriile emisii de sunete, care în mod normal se pierdeau prin vegetaţia locului. 

După trecerea saurianului, viziunea îl arată pe Herg cum îşi reia drumul, cu o navă creată din nou, pe loc, chiar în deplasarea sa. Pentru cercetătorul acelor vremuri, stranietatea omului-zburător dezvoltă curiozitatea de a face studii extinse asupra deplasării omului mental, asupra faptului că se deplasa cu viteză redusă, de regulă în apropierea solurilor pentru a nu stresa animalele, păsările, dar și vegetația, viețuitoarele mărunte ale solurilor și subsolurilor, ale apelor și aerului. Se putea ridica în aer şi se putea deplasa în toate direcţiile, în funcţie de necesităţile sale: dar este necesar să reținem faptul că de cele mai multe ori viteza era foarte mică, pentru a nu stresa biosistemul vegetal şi animal deopotrivă. Pentru deplasări rapide pe distanțe mari, omul folosea compactizarea spațiului aerian, și vom dezvolta pe larg acest subiect în alt capitol, pentru a nu încărca mult textul celui prezent. Aceste feluri de deplasare s-au menținut în toată epoca mentală a omenirii. 

Herg s-a preocupat mult timp după epoca apelor de vitalitatea şi răspândirea biosistemului vegetal şi animal mărunt al locurilor în care trăia: viața de pădurean și legăturile permanente cu pădurenii îi formaseră o simțire suplă, subtilă și profundă asupra vieții animale și vegetale, lucru pe care se bazaseră conducătorii-lucrători din așezare. Tocmai de aceea Herg fusese așteptat la întrupare de dânșii și fusese așteptată formarea sa de pădurean în primii ani ai copilăriei sale. Experiența sa deosebită era folosită intens în fiecare perioadă pe care o traversa așezarea, dar mai ales după epoca apelor, când vegetaţia în primul rând, apoi speciile de vieţuitoare mărunte ar fi avut mult de suferit prin extinderea, din nou, a aşezării, dacă conducătorii-lucrători ai aşezării nu s-ar fi preocupat de viaţa lor. De aceea desfășurarea legăturilor sale cu pădurenii, conlucrarea lor permanentă erau elemente vitale pentru desfăşurarea sarcinilor societăţii privind vieţuitoarele planetei, îngrijite cu infinită iubire şi înţelegere: pentru continuarea evoluţiilor lor liniştite pe Pământ. 

La retragerea lui Herg din destin, aşezarea în care trăia ajunsese la o formă mult diferită faţă de fazele anterioare ale existenţei sale. Însuşirile sale fundamentale se modificaseră substanţial: vibraţia sa generală, luminiscenţa generală a oraşului, sunetul general fundamental – toate erau schimbate. Așezarea ajunsese în mod natural la armonizarea vibraţiei sale cu vibrația planetei. Numirea OLGAR de odinioară, conform sunetului său fundamental, devenise SOLANG de mult timp, fiind acum o aşezare cu lume mult întărită, pricepută, dinamică, activă, cu multă siguranţă din punct de vedere creativ, sub cerurile acum mult mai luminoase, cu plafonul mult ridicat în mod natural de-asupra unui oraş cu clădiri rare, înconjurate de vegetaţie luminoasă.

Retragerea lui Herg din destinul său finalizat s-a petrecut, la fel ca în cazul oricărui orășean, undeva în natură, la marginea codrilor, și nu în așezarea pe care o ajutase de-a lungul vieții sale. Nu era ceva specific ajutătorilor care se nășteau în mijlocul codrilor lemurieni sau oriunde în mijlocul naturii: pe care o iubeau și o ajutau, cu experiența și puterea  lor deplină. La finalizarea destinului de manifestare prin corp fizic, fiecare orășean ieșea din oraș - în cazul cuplurilor: ieșirea din destin avea loc simultan pentru ambii parteneri. Se retrăgeau în deplină liniște, normalitate, nu departe de liziera codrului, unde nu erau decât vegetație și rare viețuitoare mărunte. În acest fel oamenii nu-și derajau semenii, nu le devia atenția de la lucrările lor de mare subtilitate și concentrare mental cu care lucrau. În locul ales pentru ieșirea monadei din destinul fizic, trecerea se realiza prin voința proprie, prin retragerea întregii radiații monadice în corpul astral, lăsând în urma sa corpul fizic + corpul dublu eteric. Nu era ca fenomenul adormirii, când corpul astral se desprinde de restul sistemului corporal, ci corpul astral se retrăgea cu toate corpurile fluidice superioare. Tot așa s-a petrecut întotdeauna și se va petrece în continuare: dacă s-ar desprinde doar corpul astral, ca în cazul oricărei adormiri, numai corpul astral nu ar putea să susțină o activitate atât de puternică, așa cume este dematerializarea și împământarea resturilor celor două corpuri. În clipa următoare, corpul fizic și corpul dublu eteric (vital) dispar din câmpul vizual al cercetătorului: de fapt avea loc în acel moment dematerializarea celor două corpuri (corpul fizic și corpul dublu eteric) al individului sau ale cuplului care părăsea întruparea fizică, trupească. Simultan avea loc împământarea resturilor materiale rezultate din destructurarea corpurilor, în timp ce monada (sau monadele în cazul cuplurilor) își retrăgea toate razele de lucru cu materiile și energiile fizice și eterice către corpul astral, pentru a-l sprijini în continuare: în orice timpuri corpul astral rămâne corp de manifestare al monadei ajunsă în evoluții de creator conștient avansat, pentru a completa, în continuare, destinul omului fizic. Începe astfel faza terminală a întrupării în curs, cu sarcini bogate în tipuri de ajutor oferit grupurilor de entități astrale care evoluează în jurul planetei sau a celorlalte planete din sistemul stelar local; pentru ajutătorii planetari sarcinile se extind întotdeauna în galaxie, după cum monada poate folosi experiența sa în condițiile locale. 

Pe de altă parte, rezidenții nu erau obișnuiți însă cu trăirile de tip pădurean, dar pătrunderea lor în păduri, nu departe însă de așezarea lor, era o pregătire conștientizată de ei în vederea destinelor viitoare: în care vor trebui să se obișnuiască să trăiască treptat la fel ca și ajutătorii lor pădureni, cu a căror prezență erau deja obișnuiți. Le simțeau mereu ajutorul pe care îl dădeau așezărilor lor, se obișnuiseră cu prezența unora în mijlocul lor, așa cum era Herg. 

Herg a rămas o perioadă îndelungată ca entitate astrală în preajma Pământului, pentru a ajuta rezidenții în următoarea etapă a evoluțiilor lor pământene: să se obișnuiască în vederea sosirii pe Pământ a unor grupuri spirituale care aveau să deschidă drumul altora mult mai mari, mai puternice, cu sarcini uriașe în vremurile ce aveau să vină:

– mai întâi aveau să vină grupurile mici de călători spirituali, cu staționări de scurtă durată – 1 sau 2 destine. Erau spirite aflate în călătorii în tranzit rapid, fără opriri lungi, de la un punct al universului la altul, în vederea obișnuirii lor cu călătorii spirituale interzonale de lungă durată, călătorii desfășurate prin forțele proprii ale monadei: de la o zonă cu vibrație înaltă – la o zonă cu vibrație joasă. Experiența lor va fi de un real folos și lor personal, și spiritelor care urmau să vină în urma lor: erau frați spirituali ai lor, din popoarele spirituale din care făceau parte cu toții, ajutați de alte grupuri de spirite, cu experiență înaintată. Erau cu toții evoluanți la mari depărtări universice de galaxia noastră, venind din zona a II-a a universului; 

– ulterior, după terminarea destinelor lor în astfel de călătorii, imediat după ajungerea lor ”acasă”, în locurile de unde veneau, alte blocuri mari de spirite, formate din alte grupuri din popoarele lor, alături de ajutători cu evoluție din ce în ce mai înaltă, aveau să-și înceapă călătoria prin univers către Pământ. Fiecare astfel de bloc forma – și formează încă, căci ele evoluează și azi pe Pământ – o piramidă spirituală de o complexitate deosebită, în care grupuri cu experiență diferită își împletesc destinele pentru o evoluție regresivă, adică: după evoluții înaintate în vibrații înalte, progresive, efectuează o serie de evoluții în locuri cu vibrație din ce în ce mai joase până la atingerea punctului terminus planificat al călătoriei, cu vibrația cea mai joasă pe care ele o pot suporta în acest moment al evoluțiilor lor (Călătorii spirituale, pct.a). 

Din momentul începerii sosirii primelor grupuri – ale călătorilor în tranzit – fața Pământului avea să se schimbe odată pentru totdeauna. Ajutătorii planetari de felul lui Herg aveau sarcini precise de adaptare a rezidenților la noile realități planetare, începând cu cei astral, dar și grupurilor de călători care deja ajungeau în preajma Pământului, trăind primele lor experiențe, în calitate de entități astrale. 

Și pentru Herg, ca și pentru toți ceilalți ajutători planetari, era o pregătire la un nivel foarte înalt, în vederea destinelor sale viitoare. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar