4. HERG: In orasul lemurian

02. VIAŢA LUI HERG (2): EPOCA APELOR (PRIMA GLACIAŢIUNE TRĂITĂ DE SPIRITELE UMANE)

Pentru acele timpuri, epoca apelor (ceea ce numim azi glaciațiune) era o etapă într-un anume fel asemănătoare cu cea pe care o traversăm noi azi, când suntem în situaţia de ieşire dintr-o astfel de „groapă” vibraţională. Diferența constă în principal în faptul că ultima glaciațiune nu a fost și momentul cu cea mai joasă vibrație planetară. În studiile următoare ale capitolului prezent vor fi detaliate multe aspecte ale diferenţelor între prima glaciaţiune petrecută de spirite umane pe Pământ şi ultima glaciaţiune planetară. O altă diferență este aceea că la prima glaciațiune trăită de omenire nici o regiune de pe Pământ nu a fost cuprinsă de gheață, căci vibrația generală a Pământului era foarte ridicată, astfel încât nu se putea forma un frig planetar care să conducă la îngheț. Și celelalte conjuncturi planetare asemănătoare, anterioare venirii spiritelor umane la întrupare, au fost la fel timp de aproape 250 milioane de ani anteriori, căci ritmurile planetare ating maximuri și minimuri vibraționale cu o distanță în timp de cca 500 milioane ani. Cea de-a doua epocă a apelor trăită de spiritele umane se poate numi ”glaciațiune”, până la ultima, căci regiuni mici până la foarte extinse de pe glob au fost treptat cuprinse de ghețuri. Dar așa cum bine știm acum, glaciațiune propriu zisă a fost, chiar și la ultima pe care o cunoaștem noi, doar până în zonele pe care azi le numim temperate, regiunile dintre cele două tropice (la nord și la sud de ecuator) nu au cunoscut ghețurile, ci o epocă a apelor, a ploilor în adevăratul sens al cuvântului. 

Vom numi însă asemenea etape planetare ”glaciațiuni” pentru a înţelege că este vorba despre aceeași fenomenologie cunoscută de noi, numită „glaciaţiune”, dar cu efecte diferite în timpuri și locuri diferite. Efecte diferite au fost în toate subzonele zonei I a universului, precum și de la o galaxie la alta, în funcție de vibrația totală a fiecăreia și astfel: de materiile și energiile aflate în circulație în spațiul fiecăreia. Așadar este bine să înțelegem că astfel de modificări temporare ale condițiilor climaterice (și nu numai) nu au constituit un fenomen local pe Pământ sau numai în galaxia noastră. 

Fenomenelor de acest fel se adaugă cele ale perioadelor de vibrație maximă în zonă și apoi perioadele de coborâre și, din nou de la minimuri, pe urcare, înapoi. Să reținem că în timpul lui Herg vibraţia nu a fost situată la maximul ei planetar – ci doar la un nivel foarte înalt comparativ cu alte momente ulterioare trăite de omenire; vibrația se afla în coborâre, undeva dincolo de mijlocul dintre un maxim şi un minim vibraţional al zonei. Deşi mult coborâtă, astfel, de la maximul ei în momentul intrării spiritelor umane la întrupare, vibraţia era de câteva mii de ori mai mare decât cea actuală. Şi tocmai această diferenţă uriaşă formează suita de fenomene specifice descrise aici, comparativ cu ceea ce numim noi azi glaciaţiune, adică: cu locuri îngheţate mai mult sau mai puţin restrânse, dar clar existente pe glob – pe care le cunoaştem bine în momentul actual. Dar aşa cum azi nu avem formare de gheaţă la ecuator, tot aşa nici în acele timpuri nu se putea încă forma gheaţă nicăieri pe Pământ. 

 Variația vibrației medii planetare de-a lungul ciclului de întrupări pământene al spiritelor umane

LEGENDĂ:

(1) = Vibrația medie planetară, aflată în diminuare de la un maxim planetar, petrecut pe Pământ înainte de intrarea la întrupare a spiritelor umane: spirite creatoare conștiente avansate, aflate în curs de universalizare;

(2) = Formarea corporalității speciei umane prin transcendență spirituală interdimensională și intrarea primelor spirite umane la întrupări pe Pământ: rezidenți și ajutătorii lor secundari și centrali;

(3) = Prima glaciațiune – mai corect pentru această primă glaciațiune este a o numi : epoca apelor – prima de acest fel trăită de spiritele umane pe Pământ;

(4) = Perioada cuprinsă între prima glaciațiune și timpul premergător ultimei glaciațiuni trăită de omenire până în prezent;

(5) = Ultima glaciațiune trăită de spiritele umane – care însă nu este și perioada cu vibrația cea mai joasă pe care a cunoscut-o Pământul, puțin timp mai târziu;

(6) = Minimul vibrațional al planetei (al galaxiei, al întregii zone locale, în care ne aflăm și noi, acum); așa cum scrie în Biblie, s-a scurtat această perioadă a vibrației celei mai joase, pentru a se ușura greutatea suportării vremurilor de către spiritele care vin pentru prima dată în călătorii regresive în această zonă a universului: o astfel de scurtare s-a realizat prin atragerea unor fluxuri energo-materiale direct din barierele intersubzonele, prin care se face schimbarea fluxurilor învechite cu fluxuri noi, împrospătate, cu vibrație optimă pentru derularea ușoară a evoluțiilor în zonă;

(7) = Perioada viitoare a evoluțiilor umane pe Pământ, care va mai cuprinde glaciațiuni sub formă de ploi, condensări ale plafonului cețos re-format prin creșterea vibrației planetare în perioada ce va urma; spiritele umane, civilizația umană nu va mai fi pe Pământ, spiritele umane urmându-și evoluțiile pe alte planete, în alte sisteme stelare din galaxie sau în alte galaxii, lăsând Pământul liber pentru evoluțiile altor popoare de spirite.

Este necesar să cunoaștem câteva aspecte mai profunde ale unei astfel de perioade, căci vom studia cu multă atenție toate glaciațiunile pe care le-a trăit omenirea până în prezent, inclusiv ultima glaciațiune asupra căreia s-au făcut multe speculații, care au condus la multe confuzii, neavându-se la bază o înțelegere profundă a fenomenelor însoțitoare, cu repercusiuni asupra vieții și activității oamenilor. 

Intrarea într-o perioadă planetară nouă nu are loc niciodată brusc, ca şi cum s-ar deschide o uşă către altceva: întotdeauna evoluţiile pregătesc spiritele pentru următoare etapă, trecere către noi evenimente şi învăţături. Spiritele primare sunt astfel ajutate să-şi formeze moduri de manifestare proprii pe măsura creşterii puterilor energetice personale. În primele faze ale noutăţilor, în special rezidenţii sunt ajutaţi să-şi împletească treptat trăirile vechi cu aspecte ale noutăţilor. În cazul acelor vremuri, rezidenţii erau acomodaţi deja cu specificul pământesc, dar trăiau pentru prima dată o coborâre vertiginoasă a vibraţiei, cu care nu se mai întâlniseră pe Pământ – chiar dacă o cunoşteau de pe alte planete, însă în condiţiile specifice altor locuri. Aveau învăţăturile pământene ale perioadei anterioare, specifice unei vibraţii mari, astfel încât o parte însemnată a pregătirilor lor pentru epoca apelor, despre care ştiau bine că va veni, era compusă din învăţături şi întăriri privind ridicarea vibraţiei aşezării lor, dar şi a împrejurimilor imediat apropiate (o fâşie de pământ care înconjura din toate părţile aşezarea): era o vibrație cu un nivel odihnitor, obişnuit pentru ei. Învățăturile aveau în vedere folosirea cu precădere a unei părţi a materiilor şi energiilor planetare – cele cu vibraţia cea mai înaltă a fiecărui sector vibraţional, din fiecare câmp al planetei: fizic, eteric, astral, mental, cauzal, spiritual (budhic) şi dumnezeiesc (atmic). 

Până în acel moment, învăţăturile rezidenților cuprinseseră folosirea tuturor felurilor de materii şi energii, din toate sectoarele: de la cele cu vibraţia cea mai joasă a fiecărui câmp la cele cu vibraţia cea mai înaltă. Erau, și sunt întotdeauna, învățături optime pentru fiecare etapă de învățătură, pentru trăiri complete în fiecare moment pe planeta locală. Ştiau bine că astfel de folosiri nu afectează viaţa planetei şi a biosistemului ei, căci şi populaţiile umane erau în volum total relativ mic (întrupările ţinând cont de raportul densităţii oameni/biosistem pe planetă): creaţia lor materială era de altfel și de maximă simplitate, austeritate, pentru a nu deranja echilibrul energo-material permanent, necesar unei planete cu un biosistem extrem de bogat. 

Viaţa normală, tradiţională, îşi urma cursul, atât pentru rezidenţi, cât şi pentru conducătorii aşezărilor. Lucrările conducătorilor urmau însă linia generală a unor lucrări realizate pentru întreaga planetă, nu numai pentru așezarea lor, căci toată lumea știa că există o armonie complexă între viața în așezarea locală și în celelalte așezări umane, precum și între ele la un loc și biosistemul planetar, alături de întreaga fenomenologie specifică planetei. 

Odată cu intrarea în vibraţiile joase ale momentului, avuseseră loc modificări ale întregului biosistem, incluzând şi oamenii. Dar în timp ce o parte a vieţuitoarelor se retrăseseră din întrupări în mod natural – adică îşi terminaseră o etapă a evoluţiilor lor pământene sau chiar toate evoluţiile pământene (cazul saurienilor, pentru care această glaciaţiune a constituit o barieră vibraţională de netrecut), în cazul oamenilor lucrurile au stat invers: în timpul epocii apelor s-au întrupat toţi rezidenţii, pentru a trece personal, fiecare în parte, prin această experienţă deosebită. Conducătorii-lucrători ai aşezărilor umane ofereau în egală măsură ajutor:

– oamenilor care trăiau acum din nou în agomeraţie în interiorul aşezărilor lor, pe platforma reconstituită şi cu casele perete în perete, la fel ca la începutul întrupărilor lor pământene: însă atunci nivelul vibraţional fusese optim, odihnitor pentru rezidenţi, având în vedere faptul că experienţa lor pământeană era la început, în formare, cu nevoie mai mare de ajutor, mult mai mare decât în orice perioadă pe care aveau s-o trăiască în epocă. Acum aveau nevoie din nou de regrupare, în vederea parcurgerii unei perioade rare, care prezenta noutatea vibraţiei joase, care presupunea lucrări relativ noi pentru derularea vieţii în mijlocul lumii lor;

– ofereau ajutor biosistemului planetar, vegetal şi animal, întrucât aglomeraţia momentană a întrupărilor umane putea avea repercusiuni negative asupra câmpurilor planetare în care trăiau şi restul vieţuitoarelor: terestre, marine şi aeriene, dar şi: cu corp fizic şi cu corp astral de întrupare, la fel ca şi spiritele umane. 

Numai conducătorii așezărilor şi pădurenii puteau să menţină în echilibru vibraţional câmpurile Pământului, iar acest fel de sarcini l-au avut toţi conducătorii aşezărilor umane, de-a lungul întregii epoci mentale, până la ultima glaciaţiune. Ulterior au rămas foarte puţini astfel de ajutători, retraşi, neştiuţi, ajutând în acelaşi fel mai departe şi omenirea, şi toată viaţa fizică şi astrală a Pământului: i-am numit Moșii popoarelor care s-au dezvoltat după ultima glaciațiune: sunt uitaţi de oameni sau prea puţin cunoscuţi azi, dar din ce în ce mai mult ne vom reaminti de ei, pe măsura creşterii vibraţiei planetare, până când îşi vor putea relua deschis sarcinile în mijlocul lumii umane (se pot urmări studiile secţiunii Drumuri Spirituale

Herg a avut un destin de conducător-lucrător: permanent activ, la intensitatea maximă a timpului său. Acest lucru presupunea de fapt o viaţă dedicată exclusiv creaţiei şi învăţăturilor oferite de conducătorii-lucrători sectoriali, spre pregătirea rezidenților în susţinerea activităţilor din aşezare. Condiţiile de mediu în permanentă modificare – specifice perioadei traversate – presupuneau activităţi curente urmărite permanent cu mare atenţie, în variaţiile lor extrem de strânse. Trăirile şi activităţile curente ale oamenilor aveau nevoie de o atenţie sporită în mod deosebit, în vederea derulării lor echilibrate, fluide, dar şi deosebit de corecte. 

Trebuie reamintit mereu faptul că rezidenţii aveau învăţăturile, în toate liniile lor generale, dinainte de venirea lor pe Pământ. Ceea ce aveau de făcut aici era să adapteze cunoaşterile lor la specificul vieţii pământene: aşa cum ştim acum că se desfăşuraseră adaptările lor la sosirea pe Pământ. Aşa procedează toate spiritele care se întrupează cu corp fizic de manifestare, corp cu vibraţia cea mai joasă pe Pământ dintre corpurile din sistemul corporal omenesc. Ca entitate astrală, cu corp de manifestare astral, este ușor pentru spiritele umane să-și amintească întreaga experiență pe care o au şi modul în care pot adapta pe loc cunoaşterea la particularităţile oricărei planete: corpul astral are vibrație mult mai mare decât corpul fizic, iar posibilitățile de manfestare prin intermediul lui sunt superioare celor derulate prin corpul fizic. Corpul fizic are vibrația mai joasă și totul se derulează mult mai lent, chiar greoi de multe ori, întrucât spiritele au mai puțină experiență de manifestare prin corp fizic. Evoluțiile sunt însă planificate astfel încât spiritele creatoare conștiente – dintre care fac parte și spiritele umane – să nu obosească repede la începutul evoluțiilor, de aceea majoritatea trăirilor lor se desfășoară în vibrații înalte, cu manifestări care întăresc aspectele înălțătoare ale trăirilor lor. Să nu uităm că evoluțiile sub o varietate corporală extrem de mare sub forme vegetale, animale și încă multe alte forme specifice altor planete, sunt lungi și formează obiceiuri, înclinații în majoritate distrugătoare, inconștiente, conștiința spiritelor fiind în formare în timp îndelungat. De aceea începutul evoluțiilor cu creație conștientă pun accent pe înlocuirea manifestărilor care aduc aminte de animalitate fără să o disprețuiască, ci respectând orice viețuitoare și orice fel de manifestare. În plus, accentele merg pe creație, pe conlucrare, pe calitate mereu superioară, pe înțelegerea legităților universului pe care îl descoperă treptat, încep să-l înțeleagă și se străduiesc să se armonizeze cu el. Treptat, atențiile se îndreaptă doar spre astfel de aspecte ale vieții, spre adaptarea cunoașterilor către alte forme noi de manifestare elevată, deosebită de cea a altor spirite, pe care învață să le studieze din perspectiva întrupatului înaintat, creator, și nu în ultimul rând să le ajute când condițiile devin greoaie pentru orice întrupat, atunci când vibrația planetară devine din ce în ce mai joasă. Prin adaptările unor astfel de manifestări de la o planetă la alta în interiorul unei galaxii, toate manifestările devin treptat fluide, evoluțiile merg în trepte de aplicații la vibrații din ce în ce mai înalte. Spiritele se obișnuiesc cu căutarea perfecțiunii, chiar dacă în plan local au loc mari variații de vibrație: ele înțeleg treptat că astfel de variații ajută toate spiritele să nu uite să se străduiască să trăiască în orice fel de situație ca și cum condițiile ar fi fără întrerupere optime, plăcute, înălțătoare. 

Nimic nu este foarte ușor pentru nimeni, dar eforturile spiritelor sunt susținute, îndrumate, ajutate de entitățile astrale, lucru valabil pentru orice fel de întrupaţi. Iar pentru spiritele creatoare – asemenea rezidenților umani – ajutorul este dublu: din partea entităților astrale ajutătoare proprii, alături de exemplul, şi ajutorul direct al unor conducători cu multă experiență, coordonatori înălțați întrupați cu corp fizic, la fel ca şi ei. 

De aceea în așezările lemuriene era nevoie de prezenţa şi de lucrările complexe ale conducătorilor-lucrători: 

– conducători cu activitate generală pentru întreaga societate, având sarcini pentru derularea vieţii în aşezare şi, în plus, sarcini pentru întreaga planetă, dincolo de necesităţile societăţii lor, căci toate efectele condiţiilor mediului înconjurător se răsfrâng asupra aşezărilor umane şi a tuturor celor care trăiesc în interiorul lor - și invers: protejarea mediului înconjurător de vibrațiile puternice (chiar dacă foarte înalte) provenite din activitățile umane;

– conducători sectoriali, ajutaţi direct de conducătorii generali ai societăţii, care aveau activitate pe sectoare de trăiri și activități umane, fiecare sector având specific lucrativ, creaţionist diferit. Erau conducători sectoriali, adică lucrători şi ajutători doar în sectorul în care se năşteau și trăiau. Într-un asemenea sector, fiecare rezident îşi consolida întreaga activitate de creaţie. De la o întrupare la alta, rezidenţii se năşteau într-un mereu alt sector de activitate, până la epuizarea sectoarelor din aşezare, după care se întrupau în altă aşezare, care avea un alt specific de trăire şi creaţie. Specificul unor asemenea întrupări era însă mult mai complex decât simpla descriere de mai sus: intrările era astfel hotărâte încât să se armonizeze cu înaintarea în schimbări a vibraţiei planetare, întrupări în funcţie de alţi mulţi factori dintre care am sesizat deocamdată descriptibil înclinaţiile spiritelor în creativitatea proprie, precum şi viteza de adaptare la schimbarea generală a vibraţiei, a schimbărilor planetare şi a mediului social, din aşezări diferite: central-continentale, la malul oceanului, la munte, la şes, în luncile puţinelor ape curgătoare în acele timpuri. 

Atâta vreme cât a durat sectorizarea aşezărilor umane, viaţa rezidenţilor s-a desfăşurat în acest fel, după care – pregătiţi cu cunoaşterea tuturor lucrărilor care se puteau desfăşura în societatea lor, organizările societare s-au derulat după alte criterii. Astfel faţa aşezărilor s-a schimbat la un moment dat, efect al finalizării cunoaşterii tuturor felurilor de creaţie de până în acel moment pentru toți rezidenții. Fiecare om sau cuplu uman putea acum desfăşura orice fel de activitate, după cerinţele propriului destin. Iar deosebirile de la o perioadă la alta se înţeleg comparând aspectul unei aşezări (oricărei aşezări) de-a lungul timpului:

– la începutul intrării rezidenţilor la întrupare, ei trăiau în oraşe clădite în stil transcedental, perete în perete, pentru ca rezidenţii să se simtă unul pe altul, să-şi simtă corpurile, câmpurile lor, să nu se simtă singuri pe o planetă necunoscută încă;

– după finalizarea adaptărilor pe Pământ, casele create de cuplurile sau indivizii rezidenţi nu s-au mai clădit pe o platformă comună, lipite una de alta, ci fiecare pe platforma proprie, fiecare casă având înălţimi diferite, de forme asemănătoare dar diferite, după cerinţele dezvoltării propriilor înclinaţii, folosirii propriilor puteri energetice fundamentale – diferite de la spirit la spirit;

– în timpul epocii apelor (glaciațiunii), pentru a face faţă vibraţiei joase şi experienţei reduse la trăire în asemenea condiţii planetare, clădirile au revenit la forma transcedentală, pe platformă comună, aglomeraţia cerând trăirea oamenilor pe un teritoriu restrâns; plafonul ceţos a fost ţinut ridicat de-asupra așezării o anumită perioadă de timp, prin forţa mentală a oamenilor: doar de-asupra aşezărilor, până la reconstrucţia fiecărei aşezări şi la consolidarea învăţăturilor de folosire a clădirilor astfel reconstruite. 

Restul planetei a beneficiat din plin de apele bogate rezultate din condensarea unei părţi a plafonului ceţos; iar dacă multe popoare spirituale s-au retras din întrupările cu corp fizic, cele rămase şi-au îndesit şi ele însă întrupările, la rândul lor, ca şi populaţiile umane, pentru a beneficia toate spiritele de o experienţă necesară evoluţiei lor;

– după epoca apelor, majoritatea spiritelor umane (ne referim acum numai la ele, evoluţia noastră o urmărim în principal) s-au retras din nou în astral, densitatea populaţională revenind la situaţia dinainte: mică şi cu întrupări relaxate, în condiţii odihnitoare. Clădirile oamenilor s-au creat din nou individual, la fel ca şi înainte, pe baza unor învăţături extrem de complexe, urmărite cu atenţie şi de rezidenţi, şi de conducătorii lor. Vom dezvolta şi noi cunoaşteri noi, în studiile viitoare, referitoare la diferite aspecte ale acestor învăţături. 

Toate aşezările desfăşurau acelaşi fel de activităţi, fiecare aşezare în parte având un set de sectoare care se generau fiecare din cel anterior și influența pe cel următor, toate având drept rădăcini necesități ale evoluțiilor spiritelor creatoare conștiente avansate, aflate în curs de universalizare. În plus, activitățile se echilibrau reciproc, în aspectele lor subtile, contribuind în toate planurile, nu numai cel creativ, la înaintarea spiritelor în evoluții și la consolidarea cunoașterilor lor. 

Chiar dacă ulterior s-au desfiinţat sectorizările, specificul general al aşezărilor a rămas acelaşi în liniile sale profunde. 

În distribuţiile de destine ale rezidenţilor, nu însemna însă ca fiecare spirit să treacă astfel prin toate aşezările de pe planetă: la acel moment, aşezările în care se puteau naşte rezidenţi erau doar pe continentele: Cian (Asia de azi) şi Ţara (Spaţiul) Mu (de fapt la începuturi era acolo mai curând un „îr” în loc de „u” – dar să folosim exprimarea cunoscută de multă lume în acest moment). Restul aşezărilor, mai mari sau mai mici, erau răspândite din însăși crearea lor, în funcţie de necesităţile rezidenților, pe toate continentele şi pe insulele din largul oceanului planetar, fiind locuri de întrupare ale ajutătorilor planetari, despre care vom discuta pe larg în capitolele următoare. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
17. CORPORALITATE LEMURIANA (3): FOLOSIREA CONSTIENTA A PLEXURILOR CORPURILOR FLUIDICE: A CANALELOR SI A CORDOANELOR (CORZILOR) LOR

Se vor avea în vedere studiile: Plexurile corpurilor fluidice (1), Plexuri ale corpurilor fluidice (2), Plexuri ale corpurilor fluidice (3), precum şi studiile privind Împământarea . Pe măsura pătrunderii în studiile…

16. CORPORALITATE LEMURIANA (2): DETALII ÎN PLUS PRIVIND STRUCTURILE COMPLEXULUI REPTILIAN

Se vor avea în vedere studiile din capitolul COMPLEXUL REPTILIAN . Să reţinem din cele expuse anterior faptul că toate activităţile umane se bazau în străvechimi pe structurile naturale ale sistemului corporal uman şi pe funcţiunile…

Dictionar