3. YUKA: Lemuria, după retragerea transcedentalilo

01. SINTEZA Capitolului 3.YUKA

Aceasta nu este numai o sinteză a ideilor principale expuse în text, ci este o suită de idei principale privind caracteristicile vieţii umane în perioada supusă analizei: viaţa umană după retragerea ajutătorilor noştri transcedentali. 

1. SCURTĂ EXPUNERE A PRINCIPALELOR FAZE DE TRANSCENDENŢĂ UMANĂ (realizarea corporalităţii speciei umane prin transcendenţă spirituală interdimensională):

Crearea speciei prin transcendenţă spirituală interdimensională este comună tuturor speciilor de vieţuitoare planetare care au corp fizic în sistemul lor corporal. La fel ca şi tuturor celorlalte specii de vieţuitoare planetare, şi speciei umane i-a fost creată corporalitatea direct, de către coordonatorii-creatori ai evoluţiilor lor şi de pretutindeni, din dimensiunea lor de reşedinţă lucrativă: una dintre dimensiunile structurale paralele ale Universului Fizic. 

O astfel de creaţie este specifică tuturor vieţuitoarelor din zona I a Universului Fizic, datorită puterii mici – dar în creştere – a spiritelor aflate la începutul evoluţiilor lor.

Numai întrupările cu corp fizic necesită o astfel de lucrare, şi legat de corpul fizic – toate celelalte corpuri din sistemul corporal propriu.

Întrupările de tip spiritual (cu corp spiritual (budhic) de manifestare curentă şi întrupările de tip astral (cu corp astral de manifestare curentă) pot fi susţinute prin puterile proprii ale radiaţiilor spirituale ale spiritelor, datorită vibraţiei mari a materiilor de tip astral şi mai mari a materiilor de tip spiritual. 

Complexitatea corpurilor fizice, care au vibraţia cea mai joasă din seturile de vibraţii specifice zonei, determină necesitatea unei asemenea lucrări, în condiţiile în care nu corporalitatea este aceea care necesită evoluţie, ci ea este doar un instrument material prin care se desfăşoară adevărata evoluţie: a monadelor din interiorul unui spirit. 

Procesul de transcedenţă al oricărei specii – pământene în cazul nostru – cuprinde în general două mari faze:

1. Crearea corpurilor speciei: are loc într-un strat superior al universului, strat (sau dimensiune structurală) care are o vibraţie foarte înaltă comparativ cu stratul nostru în care au loc evoluţiile spiritelor primare. 

Sunt create astfel de corpuri pentru spiritele primare şi ajutătorii lor direcţi, iar prin intermediul lor vor desfăşura învăţături specifice puterilor lor şi locului de întrupare. Este astfel o creaţie prin transcendenţă spirituală, realizată direct de către entităţile coordonatoare şi ajutătoare ale evoluţiilor de pe toate straturile (dimensiunile structurale paralele) zonei locale din univers (le numim în cadrul acestei lucrări efectuate de ei: entităţi transcedentale); 

2. Desfăşurarea trăirilor entităţilor transcedentale chiar în mediul celor ajutaţi, al spiritelor primare: sunt trăiri în urma cărora corpurile îşi schimbă vibraţia, şi astfel consistenţa material-energetică până la o corporalitate de vibraţie optimă pentru trăirile spiritelor pentru care au fost create. Prin trăirile în mediul local: respiraţie, hrănire, deplasare, comunicare, corpurile din sistemul integral îşi schimbă compoziţia filamentară: de la filamente cu vibraţia cea mai înaltă în care au fost iniţial create – la filamente cu vibraţia mult mai joasă, însă corespunzătoare necesităţilor spiritelor utilizatoare, umane în cazul nostru. 

Pentru fiecare spirit în parte, creatorii-coordonatori transcedentali realizează concomitent şi folosiri efective ale corpurilor, exemplu direct de trăire prin care oferă spiritelor utilizatoare toate cele necesare trăirilor lor, contribuind astfel la adaptarea lor rapidă la realităţile locale. 

La fel ca şi corpurile celorlalte specii planetare, corpurile umane au fost, chiar din momentul creaţiei lor, corpuri materiale, stabile în timp şi structurate complex, având toate elementele arhetipale necesare dezvoltării lor, în toate etapele planetare pe care specia le poate trăi pe planetă. 

De asemenea, corpurile au fost create cu toate elementele arhetipale interioare, care pot determina modificări structurale în timpul îndelungat al evoluţiilor lor: în funcţie de vibraţia planetară şi de necesităţile de destin ale spiritelor umane. 

Structurile corporale ale oricărei specii, şi ale tuturora la un loc, se armonizează perfect cu vibraţiile planetare şi cu vibraţiile celorlalte vieţuitoare planetare; de aceea fiecare vieţuitoare planetară poate folosi orice structură planetară şi de biosistem care corespunde experienţei sale de trai. În cazul oamenilor, ei cuprind în structurile lor corporale toate felurile de structuri ale întregului biosistem planetar însoţitor – iar aceasta se referă în egală măsură şi la cele specifice corpului fizic, şi la corpurile fluidice din sistemul corporal. 

Pentru orientarea spiritelor rezidente primare şi a ajutătorilor care trăiesc în mijlocul lor, entităţile transcedentale creează astfel pentru specia umană:

– o anume corporalitate cu specific general planetar: formată din corpuri care cuprind întreg genomul corporal planetar;

– un complex de structuri corporale propriu speciei, care ajută realizarea sarcinilor cu caracter planetar la fiecare nivel de evoluţie al speciei umane: fiecare spirit uman este astfel impulsionat să ajute biosistemul planetar, să-l iubească şi să se îngrijească de evoluţia lui, în toate condiţiile planetare pe care le traversează împreună.

Etapele procesului de transcendenţă pentru specia umană au fost următoarele:

1. Delimitarea grupurilor de transcendenţă dintre entităţile dimensionale ajutătoare şi pendularea lor între dimensiunea ajutată şi dimensiunea de origine a transcedentalilor; începutul formatării locurilor hotărâte pentru crearea societăţilor umane: omogenizarea câmpurilor aferente spaţiilor destinate aşezărilor, crearea matricei eterice a acestora (infrastructura urbană), derularea de activităţi astrale, emoţionale, mentale şi cauzale cu specific uman, creator conştient avansat;

2. Stabilirea definitivă a transcedentalilor în dimensiunea noastră, terestră. Începutul transformărilor ireversibile ale corpurilor lor: de la materiile şi energiile specifice vieţii în dimensiunea de origine, la specificul celei terestre. În acelaşi timp, continuă formatarea spaţiilor, pe măsura schimbării vibraţiei sistemelor lor corporale, precum şi întărirea materială a elementelor matriceale ale aşezărilor umane;

3. Întărirea corpurilor şi începutul funcţionării primelor sisteme organice în corpul fizic. Întărirea concomitentă a tuturor structurilor materiale din aşezări, adică a construcţiilor executate anterior în societăţile umane: mai întâi întărirea structurile eterice ale construcţiilor – din materii eterice, apoi inserări de materiale fizice de diferite vibraţii în întreaga infrastructură a aşezărilor umane;

4. Încheierea transformării corpurilor transcedentale în corpuri umane funcţionale, în acelaşi timp cu finalizarea construcţiilor fizice din aşezări. Începuturile fiinţării societăţilor omeneşti: populaţii complexe, cu activităţi complexe – locuitori ai unor oraşe cu o funcţionalitate la rândul ei deosebit de complexă;

5. Departajarea sexelor şi naşterea primilor oameni: fiind la rândul lor creatori conştienţi avansaţi, cu învăţături avansate, aflaţi pe calea unor universalizări complexe. Plecarea transcedentalilor din mijlocul populaţiilor umane, în dimensiunea structurală din care ne ajută în continuare şi ne coordonează evoluţiile. 

Fiecare fază în parte a avut la rândul său numeroase subfaze; toate la un loc ne determină să înţelegem complexitatea lucrărilor pe care coordonatorii-lucrători şi ajutători ai evoluţiilor noastre le realizează cu atenţie pentru fiecare detaliu al necesităţilor evoluţiilor noastre. Şi toate la un loc constituie învăţături pentru noi, creatorii conştienţi avansaţi, în curs de universalizare: adică de derulare a unor învăţături pentru lucrări din ce în ce mai complexe, pe care să le putem realiza treptat, de-a lungul evoluţiilor noastre viitoare.

Toate cele pe care fiecare evoluant cu corpuri umane le-a putut percepe şi înţelege de-a lungul timpurilor petrecute pe Pământ ne sunt de folos în înţelegerile de azi privind posibilităţile reale pe care le avem în acest moment al evoluţiei noastre. 

În acest fel vom înţelege şi complexitatea tuturor lucrărilor pe care le-au realizat oamenii din străvechimi până în zilele noastre şi vom putea astfel înţelege complexitatea tuturor lucrărilor pe care omenirea le va realiza în viitor, pe Pământ. 

2. CARACTERIZAREA GENERALĂ A PERIOADEI ANALIZATE ÎN ACEST CAPITOL:

Este o perioadă de început a societăţii umane, după retragerea entităţilor care au realizat procesul de creare a speciei umane prin transcendenţă spirituală interdimensională. Este o societate exclusiv a ajutătorilor direcţi ai rezidenţilor – ajutători secundari în principal şi centrali, care se caracterizează prin realizarea tuturor trăirilor şi activităţilor de tip transcedental în societatea umană, pentru pregătirea intrării la întrupare a spiritelor rezidente umane (creatoare conştiente avansate). 

Este în acelaşi timp o societate a ajutătorilor cu sarcini generale de tip planetar, care vor ajuta de-a lungul întregii perioade de întrupări umane toate felurile de grupuri spirituale de creatori conştienţi avansaţi de tip uman, pe Pământ. 

CARACTERISTICI ALE DESFĂŞURĂRII VIEŢII FAMILIALE

Familia era un cuplu independent, cu o viaţă exclusiv personală, fără relaţii sociale complexe, ci doar legate de participarea la lucrările comune ale comunităţii. În familiile care aveau ca sarcină procreerea şi creşterea de copii până la preluarea corpurilor spirituale de către copil de la mamă, copiii se despărţeau de familia lor imediat după preluarea corpurilor, părinţii urmând să-şi reia desfăşurarea integrală a sarcinilor personale legate de societate şi planetă. Plecarea copiilor era un simţământ personal, fără ca ei să mai revină în familia de naştere. Viaţa lor se desfăşura mai departe în micro-societăţi separate, până la anii maturităţii, când fie omul matur îşi urma cursul vieţii în mod individual, fie îşi întemeia o familie, reunindu-se cu perechea de destin: cunoscută, ştiută fiind pe tot parcursul vieţii de până în acel moment. 

După naştere, cuplul parental relua treptat propria activitate, iar după plecarea definitivă a copilului din familie părinţii reintrau complet în circuitul lucrativ al întregii comunităţi. 

FORMAREA CUPLULUI

Fiecare om îşi cunoştea perfect destinul, partenerul de cuplu, activităţile pe care le are de desfăşurat individual şi în cuplu, noutăţile pe care le are de adus şi de susţinut în societatea momentului. Partenerii se cunoşteau fără întrerupere de la naştere, la fel ca şi toate celelalte elemente de destin, şi se recunoşteau la prima întâlnire după terminarea perioadei de învăţături proprii, specifice bărbaţilor şi specifice femeilor. 

Momentul întâlnirii avea loc atunci când partenerii de destin se simţeau organic şi social pregătiţi, apţi de a întreprinde tot ceea ce era necesar vieţii familiale; se întâlneau şi apoi îşi luau în primire casa deja construită pe platforma comună a tuturor construcţiilor din oraş, integrată astfel în infrastructura societăţii, realizate cu participarea tuturor membrilor comunităţii. 

Viaţa era calmă, fluidă, precis conturată, activă şi deplin conştientă permanent, fără discordanţe între membrii comunităţii care ştiau precis fiecare în parte ce trebuiau să facă şi cum trebuiau să integreze viaţa lor în viaţa şi activitatea întregii societăţi. 

Totul făcea parte din experienţa totală a spiritelor venite la întrupare pe Pământ, o experienţă vastă, înaintată, aşadar care nu se forma aici, pentru prima dată în eterinitatea vieţii spiritului. 

ACTIVITATEA SEXUALĂ; NAŞTEREA COPILULUI ŞI PERIOADA PRIMEI PĂRŢI A COPILĂRIEI

Activitatea sexuală nu avea caracteristicile dure ale felului în care se desfăşoară actualmente; cuplul devenea viitor parental numai prin destin, iar hotărârea de procreere venea din necesităţile destinului, la momentul necesar societăţii, părinţilor şi viitorului spirit întrupat. 

Avea loc pregătirea cuplului prin renunţarea la o parte din activităţile mentale curente (construcţii în oraşul-societate, alte sarcini de natură planetară), iar energiile redistribuite erau îndreptate către activitatea momentului sexual, naştere şi îndrumarea parentală a copilului. 

Activitate sexuală însemna apropierea corpurilor celor doi parteneri purtători de: un ovul (femeia) şi un spermatozoid (bărbatul) dacă aveau de adus în lume un singur copil; atracţia fizic-magnetică era extrem de mare comparativ cu ceea ce este azi specific corpurilor umane, de aceea nici o parte a corpului nu era necesară decât aproprierii, în timp ce ovului şi spermatozoidul se atrăgeau precis, cu o forţă organic-magnetică uriaşă, cuplându-se şi dând naştere la oul uman care îşi începea divizarea celulară. 

În perioada studiată, intrarea în întrupare de tip uman avea loc rar, la început, urmând ca în viitorul lui Yuka fiecare familie să aducă în lume 1 sau 2 copii, viitorii părinţi fiind din naştere purtătorii a unui sau a doi spermatozoizi – respectiv ovule, pentru situaţiile cu doi copii. 

Naşterea avea loc fluid, uşor, fără simţirea durităţii actuale, iar imediat de la naştere copilul nu avea nevoie decât de câteva picături de lapte matern pentru deschiderea circuitului digestiv al corpului fizic – în situaţia în care orice om avea o hrănire majoritar osmotică, cu schimb de vapori, substanţe nutritive şi fluxuri energo-materiale prin respiraţia pielii. 

De la naştere copilului îi trebuia cel mult o oră planetară pentru a a se orienta, sub îndrumarea mental-astrală a părinţilor, şi a se ridica pe propriile picioare perfect funcţionale pentru deplasare şi folosirea energetică întăritoare a întregului corp fizic. Avea astfel loc orientarea spaţio-temporală a spiritului nou-întrupat, integrarea corporală în funcţiunile generale ale sistemului corporal, precum şi a sistemului corporal propriu în mediul planetar şi social ambiant. 

Copilul se năştea (şi se naşte – la modul general) doar cu corpurile de natură planetară: fizic, eteric (sau vital), astral, mental şi cauzal, în timp ce corpurile spirituale: spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic pentru întrupaţii cu sarcini extinse planetare şi galactice – rămâneau (şi rămân, valabil pentru oameni în toate timpurile) de-asupra mamei, până în jurul vârstei de 6-8 ani, când copilul îşi preia corpurile spirituale de la mama sa, intrând în circuitul spiritual al speciei sale – umane în cazul nostru. 

Până la preluarea corpurilor spirituale, copiii creşteau în familie, făcând împreună cu părinţii tot ceea ce se putea face cu corpurile lor în creştere, specific fiecărei etape de dezvoltare proprie: fizică, astrală şi mentală, folosind forţele (razele din radiaţia monadică proprie) fizice, astrale şi mentale pentru realizarea lucrărilor de acelaşi fel cu părinţii lor. 

După preluarea corpurilor, copiii plecau din propria familie în locuri special amenajate înafara oraşului, pentru completarea prin forţe proprii şi adaptarea cunoaşterilor, aplicaţiilor lor la realitatea locală pentru care se întrupaseră. În acest fel avea loc orientarea rapidă şi complexă de ajutor oferit de tineri societăţii, dezvoltării ei, fiecare om aducând elemente noi în societatea umană. 

ÎNVĂŢĂTURILE COPILULUI

Copiii trăiau şi lucrau înafara aşezării, în locuri special amenajate, sub orientarea fizică, astrală şi mentală a unui mentor, învăţător. Acesta avea aspectul unui bătrân – conform înţelegerilor noastre actuale, unde doar aspectul, dar nu şi funcţionalitatea arăta necesitatea (rămasă actuală şi azi, chiar dacă nu mai ştim asta) de a depune puţină forţă fizică (mişcări lente, doar aparent greoaie), somnolenţă (de fapt majoritatea activităţilor sale aveau loc astral şi mental, pentru ajutor oferit copiilor, alături de entităţile lor ajutătoare astrale) şi părul alb (pentru a ieşi din circuitul particular al informaţiilor din jur, din societatea umană din apropiere, concentrându-se numai pe activitatea copiilor). 

Copiii se orientau în activităţi de natura felului de întrupare (bărbat-femeie), de natura specificului de derulare a sarcinilor în cuplu (sarcini complementare, pe care le cunoşteau bine: ce realizau femeile: pentru bărbaţi şi ce realizau bărbaţii: pentru femei), de natura specificului locului (a oraşului-societate, ca amplasare: la tărmuri, la munte, la şes; ca specific de întrupare a spiritelor în oraş: rezidenţi, ajutători), şi a specificului de sarcini ale oraşului-societate în totalul umanităţii, de pe toate continentele. 

PERCEPŢII

Se cumulau conştient, în fiecare clipă a vieţii, percepţii prin toate structurile corpurilor din sistemul propriu, simultan şi independent, cu profunzime şi înţelegere deplină a celor percepute astfel. Practic întreaga gamă de percepţii de la corpul fizic şi toate corpurile fluidice stătea la baza derulării complexe a vieţii omului de pretutindeni. 

Ceea ce deosebeşte la modul general percepţia activă, curentă a omului străvechi de aceea a omului contemporan este percepţia fundamentală a materiilor şi energiilor în mediul universic local: în principal este vorba despre 

1. Percepţia luminiscenţei fundamentale – ceea ce numim aură în mod curent azi: izvorâtă din compactizările fluxurilor energo-materiale în corpurile de întrupare ale planetei, stelei şi structurilor universice de legătură între stele, planete şi galaxii, precum şi a tuturor vieţuitoarelor astrale, fizice şi spirituale de pe planetă sau din jurul planetei. Nu este lumina solară/stelară cunoscută de noi sau artificială obţinută tehnologic, ci luminiscenţa naturală a compactizărilor de materii de diferite vibraţii care formează radiaţia fundamentală a spiritului şi materiilor pe care le atrage şi foloseşte permanent;

2. Percepţia sunetului fundamental, izvorât din acelaşi fel de compactizări energo-materiale, pe care azi nu le mai percepem – dar care vor fi percepute din nou, în viitorul apropiat.

Luminscenţa şi sunetul – elemente fundamentale ale percepţiei universice avansate – se conştientizau complet cu ajutorul senzorilor corpurilor fluidice, corpuri deosebit de puternic şi complex dezvoltate în vibraţia foarte înaltă a întregii zone locale a universului.

3. Percepţia vibraţiei energiilor şi materiilor: venită din partea corporalităţii generale a întrupaţilor – de la planetă şi toate structurile universice înconjurătoare, de la biosistemul planetar, de la fluxurile energo-materiale şi circulaţiile lor în aerul planetar; de asemenea, fundamental pentru om în evoluţiile lui actuale, se conştientizau şi foloseau percepţiile radiaţiilor monadice, spirituale, în special din punct de vedere vibraţional, totul formând tabloul complex şi complet al percepţiilor umane. 

În acest tablou general, percepţia zilelor şi nopţilor era mult mai profundă şi complexă, în baza simţurilor cunoscute şi conştientizate, multiplicate exponenţial prin accentul adăugat al simţurilor corpurilor astral, mental şi cauzal. 

Nu exista percepţia întunericului în mediul planetar în asemenea condiţii, ci a unei atmosfere liniştite de început de înserare, sub lumina puternic percepută a stelelor – chiar dacă cerul Pământului era acoperit permanent cu un plafon gros ceţos. 

Lumina zilei era percepută mult mai puternic, o lumină vie, alb-aurie, în raza căreia toate cele planetare şi omeneşti apar mult mai vii, puternic vitalizate: şi ca percepţii în sine, şi datorită modului specific mental de alcătuire a construcţiilor oraşului: o structură eterică densă, cu intarsii de materii fizice, pământoase.

Percepţia oraşului în asemenea condiţii releva în timpul nopţii o aură puternică, nu numai datorită structurii globulare a matricei eterice a oraşului, ci şi datorită radiaţiei materiei construcţiilor, pământurilor şi structurilor planetare înglobate în interiorul oraşului: în principal oraşul fiind construit în jurul unui canal energetic transcontinental, perpendicular pe teren. 

Casele sunt noaptea percepute de culoarea pământului – grej slab luminat de propria aură, luminiscenţă, iar în timpul zilei de culoare albă cu intarsii aurii, sub accentul materiei eterice-astrale a matricei lor. 

Pentru desfăşurarea tuturor proceselor din viaţă şi societate, omul folosea majoritar privirea astrală şi privirea mentală – cea fizică foarte rar, în special pentru stabilitate fizică pentru poziţionare în timpul activităţilor, şi nu pentru derularea de activităţi cu corpul fizic, înafară de deplasare pe picioare în caz de necesitate. 

La fel se petreceau lucrurile cu celelalte simţuri ale corpului fizic, care contribuiau în măsură mult mai mică la orientarea spaţio-temporală şi vibraţională în lumea percepută în special prin simţurile astrale şi mentale – cauzale la nivele foarte înalte, sprijinind orientarea conştientă locală.

Cu toate acestea, fără contribuţiile corpurilor fizic, cauzal şi ale celorlalte corpuri spirituale activităţile mentale şi astrale de o complexitate deosebită nu s-ar fi putut derula. 

Aşadar, toate activităţile practice erau derulate pe cale mentală, în al doilea rând pe cale astrală şi apoi pe cale fizică. Corpul fizic va rămâne în toată perioada mentală – până la ultima glaciaţiune, cunoscută de noi azi – un corp de echilibrare şi nu de lucru în planul fizic, contribuind la desfăşurarea în stare perfectă a celorlalte percepţii şi a activităţii umane de orice fel. 

DEPLASAREA

Procesul de deplasare în spaţiul de trăire directă şi în întreg spaţiul planetar, stelar şi galactic avea loc pe două planuri principale, cu contribuţie majoritară a forţelor mentale:

1. Deplasarea fizică, cu corpul fizic (mers): pe orizontală pe suprafeţe plane – la suprafaţa pământurilor şi la suprafaţa apelor. 

În astfel de condiţii deplasarea cu corp fizic (mers) nu avea aspectul păşit, tropăit pe sol, ci doar în apropierea solului sau apelor: un mers plutit, prin susţinerea uşoară în aer a corpului fizic prin puterea energetică a corpurilor eteric şi astral, deosebit de puternic energizate; deplasarea cu corpul fizic se realiza astfel ca o plutire cu viteză perfect controlată de contribuţia forţelor mentale şi astrale.

2. Deplasarea întregului sistem corporal cu ajutorul forţelor mentale şi astrale ale spiritului, cu contribuţia percepţiilor mentale şi astrale: propulsie naturală pe verticală în aer şi în aer pe orizontală (zbor individual, personal): fără elemente artificiale de zbor, numai prin forţele proprii ale spiritului călător, în toate mediile planetare – pe soluri şi pe suprafaţa apelor, în aer pe diferite direcţii cerute de necesităţile vieţii. 

Deplasările de acest fel aveau loc exclusiv în aerul planetar, pe distanţe mai lungi sau mai scurte în funcţie de puterea spiritului şi de sarcinile pe care le avea de realizat. 

În deplasările de zbor cu întreg sistemul corporal, direcţiile pe orizontală, verticală şi vertical-orizontală se realizau prin forţele mentale de ridicare, poziţionare, deplasare şi modelare a zborului prin forţe proprii, prin voinţa călătorului, la care contribuiau forţele astrale de echilibrare şi orientare prin simţuri, în timpul zborului;

3. Deplasarea astrală, doar cu corpul astral din întreg sistemul corporal (ceea ce azi numim stare de vis – inconştient sau în stare de conştienţă, lucid): avea loc în necesităţi de cercetare planetară şi înafara planetei, pe distanţe mai lungi sau mai scurte, în funcţie de necesităţi. În toată perioada mentală a omenirii asemenea deplasare – călătorie astrală – se realiza în stare de perfectă conştienţă, luciditate, combinând cercetarea proprie cu legături avansate cu entităţile astrale şi dimensionale pentru realizarea sarcinilor de destin. Desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal şi deplasarea lui în spaţiile mai îndepărtate planetare avea loc la voinţă, în locuri unde biosistemul nu trebuia deranjat de prezenţe fizice, sau în jurul planetei şi în întregul sistem stelar, precum şi în întreaga galaxie. 

Scopul tuturor călătoriilor astrale era exclusiv acela de cercetare în vederea derulării activităţilor generale în societate sau personale, familiale. 

Corpul astral omenesc nu are putere de folosire a altor energii dinafara galaxiei, de aceea călătoriile astrale au loc doar în interiorul galaxiei, cu prelungirea percepţiilor spirituale dincolo de marginile ei, în câmpul asemănător percepţiilor spiritului, sau prin rememorarea cunoaşterii spaţiilor cosmice cunoscute (amintirea locurilor şi structurilor, creării, modelării şi remodelării structurilor universice în măsura cunoaşterilor lor de către fiecare spirit în parte). 

COMUNICAREA INTER-UMANĂ

Comunicarea între oameni, precum şi: între oameni şi entităţile astrale ajutătoare proprii şi de grup uman, avea loc exclusiv pe cale mentală, şi aşa va rămâne pe tot parcursul epocii mentale a omenirii. Ea avea loc sub formă de emisie/recepţie de vibraţii, sunete şi imagini de tip peisaj de o complexitate deosebită: imagine fizică şi energetică de vibraţie înaltă, cu luminiscenţa materiilor compactizate, cu sunet din mişcare fizică şi sunet fundamental (valurile de sunete emise de compactizările materiilor), cu vibraţii fizice şi fundamentale (ale materiilor compactizate – nu numai stările de vibraţie mecanică, fizică, cunoscute azi de noi), cu mirosuri şi senzaţii pe care azi noi le-am pune în categoriile gustului: senzaţii interioare ale schimbărilor organice în prezenţa diferitelor feluri de vibraţii. 

Emiterea se realiza conştient dar numai în stare de maximă necesitate, oamenii cunoscând bine prin experienţa proprie ceea ce au de făcut, cum să-şi împletească acţiunile şi forţele proprii în societate, forţe şi cunoaşteri complexe pe care le aveau deja pentru realizarea sarcinilor lor. Activităţile derulate astfel aveau loc personal, chiar dacă se desfăşurau în cuplu, cu îndrumări la necesitate primite din partea entităţilor ajutătoare astrale proprii. 

Cel care recepţiona emisia (comunicarea) care i se adresa primea un fleş de vibraţie a radiaţiei emitentului, caracterizat prin simţire şi culoare personală, în mijlocul căruia se deschidea imaginea complexă descrisă mai sus, cu sunetele şi vibraţiile, mişcarea şi toate cele necesare comunicării de necesitate. 

HRĂNIREA

De-a lungul întregii epoci mentale a omenirii, în perioada de vibraţie înaltă a Pământului, hrănirea a fost în mod majoritar osmotică: adică prin piele, în procesul de schimb natural – dar mult mai puternic şi rapid – de vapori de apă, gaze, substanţe minerale şi în special fluxuri energo-materiale din circulaţiile galactice. 

Puţină hrană fizică: un fruct (care sintetizează energiile solare) şi un tubercul (care sintetizează energiile telurice) a fost întotdeauna folosită în momentele joase ale ritmurilor biologic-planetare (vibraţie medie planetară scăzută comparativ cu media vibraţiei planetare a spaţiului şi timpului local). În acest fel s-a compensat consumul de energii necesar derulării sarcinilor umane de mare complexitate în perioadele pământene mai dificile.

ÎMBRĂCĂMINTEA

Orice fel de îmbrăcăminte – de lucru, de călătorie, de zi sau de noapte – era materializată în principal din material eteric puternic compactizat în jurul corpului fizic, cu aspect de voaluri alb-argintii-albăstrii în principal, cu aparente motive artistice la încheieturi, la gât şi pe talie: era însă vorba despre inserţii de material eteric simplu (de o singură vibraţie, de tip eteric) împletit cu materii complexe de tip argintiu sau/şi auriu (combinaţii de fluxuri compactizate de vibraţii foarte înalte, cele mai înalte din felurile planetare de aceeaşi natură) pentru menţinerea unei vibraţii ridicate în timpul eforturilor normale de desfăşurare a sarcinilor proprii. 

Aşadar nimic nu era supus manierei artistice, ci doar utilităţii şi întăririi corpului eteric pentru a întări la rândul său corpul fizic. 

Corpul eteric (sau vital) îşi trăgea la rândul său energiile şi materiile pentru permanenta sa reînnoire de la acest tip de îmbrăcăminte, o hrană energetică de înaltă vibraţie, pentru susţinerea corpului fizic aflat şi el în relativă mişcare, activitate – chiar dacă mult redusă comparativ cu ceea ce facem azi.

Încălţămintea este de protecţie: gen botină sau sandale urmând liniile energetice ale conformaţiei piciorului – chiar dacă piciorul nu venea în contact direct cu materia, însă era supus radiaţiilor reflectate la sol sau ape, precum şi vieţii fizice şi eterice din preajma solurilor. 

ACTIVITATEA LUCRATIVĂ

Principala activitate este aceea de creaţie materială, desfăşurată sub forma în care transcedentalii o realizau, iar apoi ajutătorii secundari şi centrali au derulat-o în toată perioada mentală a societăţii.

Forma de desfăşurare a creaţiei materiale era de materializare şi dematerializare sau de materializare şi modelare/remodelare mentală a obiectului/obiectivului necesar vieţii personale şi societare. 

În perioada analizată creaţia era o activitate de tip transcedental complet, care va ajunge să fie folosită de rezidenţii abia după adaptarea completă a cunoaşterilor lor la realitatea planetară şi cosmică a Pământului. Modul de creaţie a obiectivului era în egală măsură:

– de jur împrejurul creatorului, în ce privesc: construcţiile şi navele de deplasare pe distanţe scurte, precum şi îmbrăcămintea şi încălţămintea de protecţie şi hrănire a corpului eteric şi fizic;

– în faţa creatorului, formă care va fi folosită de rezidenţi mai târziu, după consolidarea tuturor învăţăturilor noi pământene.

Activitatea principală a perioadei este:

1. Creaţie de noi locuinţe pentru extinderea oraşului în vederea intrării rezidenţilor la întrupare în viitorul apropiat;

2. Creaţie de noi nuclee de societăţi pentru necesităţile perioadelor următoare;

3. Adaptarea vibraţiei clădirilor create de transcedentali – cu vibraţie foarte mare – la o vibraţie mai apropriată de suportabilitatea rezidenţilor şi pregătirea lor pentru perioada primei glaciaţiuni (epoca apelor, epoca pluvionară) pe care o va traversa omenirea în viitorul ei apropiat. 

Procedeul creaţiei prin materializare/dematerializare cuprindea următoarele faze:

1. Materializarea: adică adunarea, atragerea din aerul planetar, cu ajutorul radiaţiei mentale şi a corpului mental, a fluxurilor de filamente de vibraţie necesară obiectivului de realizat; compactizarea lor nu avea loc pe bucăţi pentru a fi asamblate ulterior, ci direct în forma totală a obiectului/obiectivului necesar, cu toate amănuntele deodată, făcând bloc-corp comun: construcţie şi elementele delimitate în interiorul obiectului sau construcţiei;

2. Dematerializarea obiectelor/obiectivelor create anterior era procesul invers materializării: prin dezmembrarea creaţiilor până la forma de flux energo-material din care provenise, prin decompactizare tot pe aceeaşi cale mentală. Pentru a nu deranja ordinea firească a vieţii sociale sau a vieţuitoarelor din mediul planetar, dematerializarea avea loc concomitent cu împământarea elementelor rezultate din dezmembrare, redând planetei astfel tot ceea ce luase din atmosfera ei când fuseseră scoase temporar aceste elemente (fluxuri) din circulaţiile planetare energo-materiale curente;

3. Modelarea şi remodelarea creaţiei existente, atunci când aceasta necesita modificări sau, nemaifiind necesară, se remodela altceva din materialele existente, prin schimbarea matricei materiale eterice dintr-o formă în altă formă.

Creaţia în sine cuprindea două faze principale:

– realizarea unei matrice din material eteric puternic compactizat; ea avea forma integrală a obiectului/obiectivului, interior şi exterior deopotrivă. Matricea cuprindea absolut toate elementele necesare omului, având şi grija adaptării ei la necesităţile spaţiului planetar, biosistemului din spaţiul planetar în vederea conservării vieţii de pretutindeni;

– în puncte alese în funcţie de necesităţi bine ştiute, se inserau elemente materiale de natură fizică, în diferite stări şi puteri de agregare (de natura pământurilor, lichidelor şi gazelor), oferind o compactizare mai mare sau mai mică în funcţie de necesităţi. Structurile astfel create aveau compactizarea, densitatea şi toate calităţile necesare vieţii şi lucrărilor creatorilor, precum şi protejării mediului înconjurător.

Se remarcă faptul că omul nu folosea materii din planeta sau biosistemul planetar (vegetal sau animal), ci acele fluxuri care conduceau şi planeta, şi vieţuitoarele la realizarea corporalităţii lor; grija era de a nu deranja sub nici o formă viaţa, întruparea ca atare, evoluţiile de orice fel din jurul lor. 

Nucleul oraşului, creat de entităţile transcedentale nu se schimba în această perioadă, ci prin participarea tuturor membrilor societăţii se adăugau acestuia, în mod spiralat, noi construcţii-locuinţe, pentru membrii noi care intrau în viaţa societăţii în mod individual sau îşi întemeiau familii. 

Oraşul era clădit în jurul unui canal energetic transcontinental cu poziţie perpendiculară pe pământ, cu toate clădirile aflate pe o platformă comună situată de jur împrejurul canalului central. Clădirile erau realizate astfel încât să facă corp comun (perete în perete), chiar dacă forma fiecăreia în parte se alegea în funcţie de necesităţi ştiute, specifice membrilor care aveau să se întrupeze în societate, după evoluţia şi natura sarcinilor care trebuiau să fie realizate local. Toate erau fixate pe platforma situată la mică distanţă de-asupra solului, pentru a nu afecta viaţa care se desfăşura în solul şi subsolul regiunii. 

Întreaga construcţie iniţială fusese realizată de transcedentali, şi se lărgea în continuare prin contribuţia membrilor societăţii, prin materializare mentală, conform procedeului descris. 

FINALIZAREA DESTINULUI; IEŞIREA DIN DESTIN

Finalizarea destinului avea loc în momentul terminării sarcinilor omului în societatea curentă. Momentul era cunoscut de către fiecare om în parte – asemenea tuturor celor care compuneau destinul complet al omului. 

Pentru persoanele cu destin individual acest moment era trecut în mod singular, aşa cum se desfăşurase întregul destin, iar pentru cuplurile familiale ieşirea din destin avea loc – la fel ca şi intrarea (naşterea) – în acelaşi timp. 

Individual sau în cuplu, oamenii se retrăgeau înafara societăţii, pentru a nu perturba activităţile şi energiile societăţii, undeva în loc retras şi nefolosit de regulă de mamiferele planetei. 

În acest loc se derula plecarea, care avea loc printr-un set de lucrări pentru orice om:

– retragerea conştientă, prin voinţa întrupatului, a radiaţiei monadice proprii: din corpul fizic şi eteric – în corpul astral;

– prin lucrare conştientă cu corpul astral, se realiza dematerializarea totală, simultană, a corpului fizic şi a corpului eteric;

– împământarea tuturor fluxurilor energo-materiale rezultate din dematerializare, la fel ca şi orice altă dematerializare realizată pe parcursul destinului.

În acest fel, pe pajiştea unde se retrăsese cuplul sau individul cu destinul finalizat nu mai rămânea nimic, nici o urmă care să deranjeze cu vibraţiile sale locul ales. 

Destinul planetar al celor ce fuseseră oameni pe Pământ continua sub formă de entitate astrală, rămânând o perioadă de timp ajutători pentru rezidenţii şi alte grupuri spirituale care urmau să se întrupeze în continuare sub formă de oameni, pe Pământ. 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
04. Viața lui Yuka (1)

Yuka era un băieţel blond, de câţiva ani, într-un cârd de copii pentru care joaca principală era urmărirea entităţilor eterice pentru a învăţa tot ceea ce trebuia să sublinieze ele pe marginea sarcinilor de destin care…

05. Viața lui Yuka (2): Câteva studii în plus despre timpul începuturilor

Iată, aşadar, că ne aflăm în faţa unei societăţi deosebit de dezvoltate, ale cărei elemente existenţiale trebuiesc studiate profund, pentru a fi bine înţelese: şi pentru a înţelege funcţionarea ei însăşi, şi pentru…

Dictionar