Jurnal Spiritual

1 septembrie 2012: Privim numai în ”oglindă” sau oferim şi ajutor prin exemplu personal ?…

…Ne-am obişnuit să ne gândim că ceea ce nu ne place la altul înseamnă neapărat că noi suntem aşa… şi că de fapt trebuie să căutăm în noi şi să anihilăm cu orice preţ…
…Şi ne dăm de ceasul morţii când observăm că noi nu avem obişnuinţa de a etala un astfel de comportament, şi uităm de tot de omul care rămâne cu “mâna” sufletului întinsă la colţurile eistenţei sale… şi a noastră deopotrivă…
Căci da, de cele mai multe ori omul are nevoie de exemplu de pozitivare a atitudinii, a comportamentului său… Noi ajungem să evităm omul, fără să ne gândim o clipă că el are nevoie de ajutor… Doar dacă este vorba despre copilul nostru, pe care ştim că “trebuie să-l educăm”… De multe ori ajungem să nu ne mai intereseze soţul/soţia, sau părintele sau bunicul…
Cred că şi atitudinea faţă de copil ar trebui remodelată în direcţia trecerii de la “educaţie” la exemplu oferit de manifestare de orice fel (adică înclusiv faptă concretă: de la a oferi exemplu de citit, muncit, dialogat în familie, etc.)
Adică – în concluzie: să ne întoarcem la PUTEREA EXEMPLULUI care ne va conduce la conlucrare, unde lucrarea poate fi şi emoţională, şi mentală – spirituală într-un cuvânt…
Vă doresc un bun sfârşit de săptămână !!!

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Momente de vinovatii: ale mele, ale altora...

Avem momente în viaţă în care ne-am dori vinovăţia altora... Este amprenta societăţii... Cel mai bun lucru este să ne detaşăm de aşa ceva, imediat cum conştientizăm. Ştiu că este o luptă grea. Mă trezesc că spun așa…

... PARFUM DE VIATA ROMANEASCA SANATOASA...

... parfum de viaţă românească sănătoasă... ... ceea ce nu înseamnă că în casă... sau pe o buturugă pe acolo... nu există azi și un laptop, pentru a ține legătura cu modernitatea. De fapt, acesta ar fi echilibrul între…

Dictionar