06. Creaţie materială

04. Etapele de creaţie materială ale omenirii pe Pământ (2): etapa de creare a speciei umane, prin transcendenţă inter-dimensională

Privită din câteva puncte de vedere, o asemenea creaţie este disociată de Creatorul său, de însăşi corporalitatea sa. Şi doar creaţia aşa-zisă de lut ar fi asociată radiaţiei – suflării Sale – pe care Creatorul, Dumnezeu, o dăruie creaţiei sale pământene, realizând astfel o lucrare exterioară Sieşi, finală, care se poate numi Om.
Dar în linii mari ea pare a rămâne o creaţie pământoasă (din lut, din ţărână cu apă) şi când discutăm despre creaţie materială ar trebui neapărat să aducem în discuţie şi această formă de creaţie.
La prima vedere pare a fi o confuzie legată de crearea omului, exterioară creatorului său (creatorul o are în faţa sa, plăsmuită din lut) la fel ca şi orice altă creaţie, a oricărui om de pe Pământ. Este o creaţie pe care nu o înţelegem complex, dar putem înţelege azi că este vorba de fapt de o confuzie legată participarea directă a divinităţii în actul creaţiei sale. Încredinţatarea actuală ar fi aceea că omul este un trup însufleţit, însă de fapt Creatorul, divinitatea, care este expresia sintezei creatoare şi coordonatoare a evoluţiilor planetare, se prezintă pe sine însuşi în dimensiunea noastră structurală, coborând cu corpuri deja structurate – dar din materii de vibraţie superioară, proprie dimensiunii structurale superioare, ajutătoare pentru cei de aici, din păămâturi. Divinitatea este reprezentată de entităţi dimensionale coordonatoare ale viitoarei omeniri, care au hotărât să se angreneze personal în procesul de transcendenţă interdimensională, entităţi care se automodelează prin trăire, respiraţie şi hrănire cu materiile locale, formând astfel o durufucare a corpurilor lor, până la momentul în care corpul fizic de manifestare lasă pe pământ o umbră. Acesta este momentul în care esenţa omului este creată: Dumnezeu, Creatorul şi Coordonatorul evoluţiilor umane se oferă pe sine însuşi, se remodelează concret, prin propria sa suflare, folosindu-şi toate puterile pentru a face o creaţie perfectă pentru ceea ce avea de trăit fiecare urmaş al acestui proces autocreativ complex.

Aşadar, pentru a înţelege acest fel de creaţie este nevoie să înţelegem că Dumnezeu, existenţial, este de fapt o reprezentare modernă a unei verticale spirituale coordonatoare – sumă a entităţilor creatoare şi remodelatoare a universurilor, cei mai experimentaţi coordonatori ai evoluţiilor de pretutindeni.
Crearea omului a fost aşadar un act de autodeterminare, printr-o etapă distinctă de trăire a entităţilor dimensionale, coordonatoare ale evoluţiilor tuturor spiritelor întrupate pe planetă, aşadar şi evoluţiilor omenirii. Ea poate fi formulată ca fiind creaţie prin transcendenţă – dar doar pentru a fi departajată de ideea conform căreia omul ar fi o formă de evoluţie unic-corporală, coborâtoare din specie în specie, până la ceea ce suntem azi. Dar nu este vorba nicidecum despre aşa ceva animalic.
Nu este nici vorba aşadar nici despre plămădirea din lut a unei forme amorfe, peste care un creator divin a „suflat” apoi viaţă.
Este, aşa cum am mai spus, un act divin-personal, de auto-transformare personală, un act conştient, voluntar aşadar, de trancendenţă existenţială a entităţilor dimensionale coordonatoare ale evoluţiilor tuturor spiritelor întrupate pe Pământ.
Este un act depus nu numai pentru om, ci pentru fiecare specie de vieţuitoare planetare, specie cu specie; iar din acest punct de vedere scrierile religioase privind Creaţia întreagă dovedesc înţelegere şi o transmitere bună, din generaţie în generaţie, chiar dacă tot mai puţini oameni cred azi acest lucru: Dumnezeu a creat toate vieţuitoarele Pământului şi tot Dumnezeu a creat şi omul.

Dar pentru că studiem în principal creaţia materială a omenirii, să precizăm că etapa de formare transcedentală a omenirii a fost o etapă în care s-au derulat două acţiuni simultane, de către entităţile transcedentale:
– autoformarea corpurilor umane, prin voinţa proprie a entităţilor transcedentale, coordonatoare în acelaşi timp şi ale evoluţiilor spiritelor umane, şi ale tuturor vieţuitoarelor pământene;
– crearea bazelor creaţiei materiale şi a folosirii sale în societatea omenească care se forma treptat, pe măsura creării omului.
Aşadar crearea omenirii a fost un act deliberat, perfect conştient, un act de simţire a derulării fazelor şi desfăşurat în funcţie de modificările simţite, conştientizate, analizate concret şi derulate la nivele optime pentru spirite şi pentru mediul înconjurător.
(Pentru detalii, se poate studia procesul întreg de transcendenţă în articolul Yuka - Studii preliminare (2): crearea omului prin transcendenţă spirituală )

Din acest punct de vedere poate fi studiată creaţia materială a transcedentalilor, precum şi modul în care această moştenire a fost utilizată de-a lungul tuturor etapelor de evoluţie a omenirii până la ultima glaciaţiune.
Tema de discuţie privind creaţia omului, ca acţiune independentă de creator, a unui Dumnezeu care ar fi despărţit de el o asemenea creaţie, creându-i la început un trup lipsit de viaţă, după care i-a suflat viaţă, porneşte de la confuzie şi conduce mai departe inevitabil la confuzii: în încercarea de a dezvolta, de a înţelege procesul în sine – aşa cum căutăm azi să înţelegem orice alt proces creativ.
De altfel, o asemenea prezentare a condus la încredinţarea că omul poate fi foarte bine şi creaţie de origine tehnologică înaintată – prin inginerie genetică desfăşurată de populaţii exterioare Pământului, asupra celor mai apropiate animale terestre, ca înfăţişare; sau că populaţii trăitoare undeva pe Pământ (atlanţii) au făcut experimente genetice asupra lor înseşi sau asupra primatelor, folosind tot inginerie genetică.

Sigur că omul foloseşte multe intuiţii în practica de toate zilele, şi vom discuta pe larg asupra acestui aspect. Amănunte ale miturilor transmise din generaţie în generaţie, chiar dacă descrierea generală este deformată în parcurgerea timpului şi estomparea multor obişnuinţe umane străvechi, întăresc azi cercetătorul care se foloseşte de retrocognoscibilitate pentru înţelegerea rădăcinilor naturale ale omului de azi. Concret, câte ceva se regăseşte în toate elementele răspândite în gândirea umană de pe toate meridianele Pământului, însă numai studiul aprofundat al evoluţiilor şi al bagajului cu care spiritele umane vin la întrupări pe Pământ, studiul temeinic al învăţăturilor şi sarcinilor lor, conduce la înţelegerea etapelor de evoluţie spirituală – unde corpurile nu evoluază,ci spiritul care le constituie. De-a lungul unui ciclu de vieţi planetare, ele pot suferi variaţii mici de formă şi funcţionare, care nu le schimbă caracterul, funcţionarea, dar pot fi folosite în feluri subtil-diferit – după experienţa spiritului. Ele sunt, şi rămân aşadar instrumente de înaintare în evoluţiile spiritului etern, dar sunt schimbate după împrejurări cosmice sau local-planetare, după necesităţile fiecărui moment evolutiv.

Aşadar… Crearea populaţiilor umane, în gruparea generală a biosistemului planetar, nu este un act de creaţie exterioară a speciei de către coordonatorii evoluţiilor – aşa cum se înţelelege în mod eronat din Biblie: că Dumnezeu l-a făcut pe om din lut, şi apoi a suflat peste el, dându-i viaţă. Repet acest lucru pentru că o asemenea prezentare a omului creează pe drept cuvând suspiciuni multor oameni azi. Creează de asemenea posibilităţi de speculaţie privind crearea speciei, diferită de orice altă specie de vieţuitoare planetare, ceea ce poate conduce rapid către ideea superiorităţii omului, ideea că restul biosistemului planetar este un peisaj lipsit de viaţă, pus la dispoziţia omului să facă ce vrea cu el…
Şi lucrurile nu stau de loc aşa…

Cunoscând ce înseamnă creaţie, creator şi diferite feluri de creaţie, se poate intra în conflicte majore cu religia şi religioşii (adică cu organizatorii religioşi şi încrezătorii în dogmele aşa-zis imuabile ale religiei). Tocmai de aceea spuneam mai sus că mulţi oameni se îndreaptă azi spre încredinţarea că însăşi creaţia nu este un act divin – natural în felul lui, ci este un act de laborator, de inginerie genetică, al unor populaţii extraterestre de nivel tehnologic înaintat faţă de cele care se desfăşoară azi pe Pământ.
Într-un fel, un astfel de mod de gândire are o parte foarte bună: de remodelare a încredinţărilor dogmatice, conform cărora omul ar fi cea mai perfectă, ultimă frontieră a Creaţiei divine de oriunde în univers… Ideea că mai există şi alte civilizaţii în univers, mult superioare celor care se desfăşoară azi pe Pământ, face o punte între vechile încredinţări şi disponibilităţile de desfăşurare a unor evoluţii superioare în acest univers, în alte universuri. Canalizează omul către ideea plină de realism conform căreia chiar o parte din populaţiile spirituale aflate pe Pământ, sau în preajma Pământului se află întrupate actualmente pe Pământ.
Iată cum o astfel de idee poate fi studiată, aprofundată din mai multe unghiuri de vedere, şi tot nu am epuizat astfel de unghiuri. Oricum e corect să rămânem cu ideea călătorilor interzonali, ideea de altfel acceptată azi de o parte a omenirii, chiar dacă lupta celeilalte părţi este acerbă şi împiedică obstinant înaintarea în cercetarea fundamentală a originii şi evoluţiilor omenirii.

Să mai reţinem şi faptul că acest act de creaţie a omenirii este prins în esenţa sa în miturile şi legendele omenirii, însă au ajuns deformat până la noi. A fost aşadar un act de automodelare terestră – chiar de la începuturile lui, pornit de dincolo de dimensiunea structurală în care evoluăm: care este dimensiunea, sau structura sau stratul universic superior ca nivel de vibraţie, specializat în acordarea de învăţătură şi ajutor pentru stratul, dimensiunea noastră cu nivel de vibraţie mai joasă, mai apropiată de experienţa încă mică a spiritelor, aflate la începutul evoluţiilor sale.
Entităţile dimensionale s-au întrupat prin puterea spiritului lor + disponibilităţile materiale ale stratului lor dimensional, la nivelul lor de vibraţie dimensională. Este un fel de întrupare care nu presupune naştere, ci constituire prin voinţa spiritului şi din materiile stratului dimensional cu vibraţie mare, un fel de corpuri cu o complexitate specială, necesară pentru realizarea condiţiilor de sarcină a momentului, a spiritelor pentru care se pregătesc astfel de corpuri – şi nu pentru modelatori, pentru entităţile dimenasionale.
Tot la fel, un asemenea mod de întrupare directă – aşadar nu prin naştere din părinţi – îl desfăşurăm şi noi, chiar în stratul nostru dimensional, însă numai atunci când ne întrupăm ca entităţi astrale, în jurul unei planete. Sub formă de entităţi astrale am trăit primele întrupări în preajma Pământului, la începutul acestui ciclu de vieţi – cum de altfel se petrec lucrurile la începutul oricărui ciclu de vieţi.
O astfel de întrupare nu presupune aşadar a fi urmaşii unor alte entităţi astrale, întrupate anterior (părinţi), aşa cum se petrec lucrurile cu naşterile noastre în cazul întrupările în sisteme corporale cu corp fizic de manifestare.
În acelaşi mod ca şi entităţile dimensionale, prin constituire directă, se constituie marile întrupări comune pe care le cunoaştem azi foarte bine: planete şi stele, în plus formele complexe de întrupare galactică din zona a III-a a universului nostru.
Pe scurt, procesul de transcendenţă poate fi creionat în felul următor: venind şi trăind în mediul acestei dimensiuni, respirând aerul cu componenţă+consistenţă specifică acestui loc universic, hrănindu-se osmotic cu fluxurile energo-materiale specifice locului, consumând apoi treptat cîte un fruct şi un tubercul, sistemele corporale ale transcedentalilor s-au întărit, până când corpul fizic de manifestare curentă a lăsat o umbră pe sol. Următoarea etapă a funcţionării organismelor astfel automodelate a fost funcţionarea aparatului sexual deja format, departajarea sexelor şi începutul înmulţirii populaţiilor transcedentale pe planetă.
Încă din timpul primelor faze de transcendenţă, entităţile care s-au transformat pe ele înseşi au desfăşurat activitate creativă, legată de necesităţile populaţiilor care aveau să preia corpurile lor astfel formate, prin intrare la întrupare ca urmaşi ai transcedentalilor.

CREAŢIA TRANSCEDENTALĂ
Atunci când vom studia pe îndelete creaţia materială de-a lungul etapelor de evoluţie umană, vor fi ataşate acestor articole noi sinteze care să ofere o imagine completă a creaţiei materiale umane. De aceea aceaste rânduri sunt pregătiri pentru sintezele care vor veni.

O asemenea formă de activitate creativă nu a început chiar exact odată cu procesul de transcendenţă, ci odată cu pregătirea spaţiilor de locuire – viitoarele aşezări umane – de către entităţile dimensionale angrenate în acest amplu proces: şi cele care aveau să devină entităţi transcedentale (acele entităţi care s-au transformat pe ele înseşi până la formarea omului pământean), dar şi altele care au coordonat şi au ajutat transcedentalii în procesul de tranziţie de la dimensional la pământean.
Şi astfel de pregătiri – formatări energetice ale pământurilor viitoarelor aşezări – sunt tot elemente de creaţie materială. Dar nu numai viitoarele populaţii au beneficiat de aceste formatări şi apoi de construcţiile ulterioare, ci chiar transcedentalii au beneficiat de ele, în drumul de remodelare proprie corporală. Formatarea pământurilor, crearea primelor aşezăminte a fost o lucrare proporţională cu vibraţiile transcedentalilor, a căror vibraţie se diminua progresiv: de la vibraţia entităţii dimensionale către vibraţia de vieţuitoare pământeană. Doar cu necesarul mărit de vibraţie faţă de restul biosistemului pământean, adică având un plus de vibraţie pentru oamenii creatori înaintaţi.
Să reţinem că spiritele umane au fost de la începutul lor mult superioare tuturor evoluanţilor planetari: vieţuitoare vegetale şi animale deopotrivă. Au fost de la bun început – şi sunt în continuare – creatori universali conştienţi înaintaţi, iar complexul cunoaşterilor lor a fost de la începuturi cu totul special comparativ cu ceea ce putem crede azi, la nivelul nostru de vibraţie.
Aşadar, asemenea lucrări – de transformare corporală şi de creaţie materială – au fost necesare în egală măsură şi transcedentalilor şi populaţiilor umane viitoare, cu amendamentul că transcedentalii ar fi putut trăi şi fără ele pe Pământ. Însă asemenea creaţii au avut rolul suplimentar de a favoriza procesul de tranziţie, de a-l face mai uşor şi mai rapid, ajutând la potrivirea vibraţiei corporale într-un ritm superior.
De asemenea, cele create de transcedentali au constituit un exemplu concret de lucru pentru spiritele umane. Generaţiile următoare, de oameni deja, au moştenit construcţiile transcedentalilor, le-au folosit, au învăţat să creeze şi ei asemănător, apoi să adapteze totul vremurilor planetare pe care aveau să le trăiască, generaţie după generaţie.
Primele astfel de faze au fost, aşadar, cele legate de formatarea pământurilor care urmau să găzduiască construcţiile viitoarelor societăţi: de reţinut în plus faptul că planurile tuturor lucrărilor, în cele mai largi + cele mai fine amănunte, fuseseră trasate cu mult înainte de începutul activităţilor propriu zise. Oamenii au moştenit aşadar exemplul local de a-şi planifica lucrările, fără să uite însă să-şi adapteze munca eventualelor schimbări din parcurs, dacă condiţiile de mediu şi sociale le-au cerut asemenea adaptări.
Pe măsura întăririi corpurilor lor, transcedentalii au început derulările efective ale fazelor de creare a construcţiilor care aveau să-şi adăpostească creatorii. Realizarea lor a fost lucrare de început cu elemente materiale (fluxuri de filamente materiale şi energetice) de vibraţie foarte mare, proporţională din punct de vedere terestru cu vibraţia creatorilor dimensionali. Nu a fost nicidecum o creaţie materială cu densitate mică, aşa cum se crede uneori: om din lut şi creaţie din lut. Vibraţia corporală era mult mai mare decât aceea pe care o cunoaştem azi, iar densitatea şi puterea structurilor create din materiale de vibraţie foarte mare era chiar mult mai puternică, densă în structurile fluidice ale sistemului corporal şi reliefată astfel mult mai pregnant în câmpul specific local.
Creaţiile materiale acestor începuturi vor dăinui milioane de ani, până în preajma ultimei glaciaţiuni – pe care o cunoaştem şi noi. Este adevărat că, de-a lungul timpurilor, ele vor fi treptat întărite cu intarsii de elemente materiale (filamente materiale preluate din aerul planetar) de vibraţie corespondentă vibraţiei medii planetare aflată în continuă diminuare. Întotdeauna vibraţia corpurilor trebuie să fie proporţională cu vibraţia materialelor aşezărilor şi obiectelor omului creator, pentru a nu-i perturba nici viaţa, nici folosirea creaţiei sale.
Însă nucleele societăţilor omeneşti vor păstra de-a lungul timpurilor vibraţia remanentă a creaţiei transcedentale, a începuturilor, având acea rezistenţă, soliditate specifică materiilor de înaltă vibraţie, ajutând astfel societăţile omeneşti chiar cu vibraţia lor. Căci pentru vibraţia lor înaltă, puternic ajutătoare, şi nu pentru utilitatea construcţiei în sine au fost păstrate astfel de-a lungul acelor timpuri.
Şi ar fi dăinuit şi astăzi, şi încă destul de mult timp de acum încolo; dar dacă ar fi fost păstrate – vibraţia lor puternică ar fi denaturat mult parcursul etapelor de creaţie manual-tehnologică pe care le cunoaştem azi, determinând astfel sărirea peste etape importante din înşiruirea intuiţiilor şi manifestărilor umane.

Modul complex de realizare şi utilizare a acestor construcţii va fi detaliat, urmând multe coordonate creative, organizatorice – spirituale de fapt, pe parcursul celor aproape 20 de mari capitole din Studii Istorice (Lemuria şi apoi Atlantida).

O astfel de creaţie materială, care a fost folosită de transcedentali şi apoi, urmând exemplul lor, de către oamenii acelor timpuri de început – până la ultima glaciaţiune, se realizează de regulă prin folosirea unor puteri speciale ale spiritului uman creator. Sunt puteri sau forţe spirituale pe care le numim „mentale” – dar de fapt sunt o parte a puterilor totale ale spiritului, la fel ca şi forţele creatoare manuale pe care le cunoaştem azi: adică sunt forţe radiante de diferite vibraţii, care pot lucra în diferite feluri, cu diferite materii şi energii, prin diferite structuri corporale de vibraţii proporţionale între ele. Însă toate sunt forme de utilizare a radiaţiei spirituale, distinct, prin intermediul corpurilor de manifestare specifice.
Forţele pe care le numim mentale se puteau folosi în trecut prin specializări ale corpului mental – corp de planificare a creaţiei şi de creaţie unică în acele timpuri, în care densitatea puţin mai redusă a corpului uman nu făcea posibilă manipularea materiilor dense ale pământului (pământuri, metale, cristale) sau ale corpurilor altor vieţuitoare planetare.
Toate activităţile entităţilor dimensionale, transcedentale şi a tuturor oamenilor până la ultima glaciaţiune au fost desfăşurate mental. Ceea ce nu înseamnă că transcedentalii nu puteau lucra şi manual-tehnologic, însă ceea ce le trebuia oamenilor în acel moment era desfăşurarea unor învăţături şi consolidări ale creaţiei mentale. Şi astfel toate etapele de creaţie ale aşezărilor umane au fost create în acest fel, prin creaţie mentală:
– formatarea terenurilor viitoarelor aşezări;
– crearea matricei eteric-astrale ca platformă pe care s-a construit ulterior oraşul propriu zis, destinat rezidenţilor şi ajutătorilor lor întrupaţi în mijlocul lor;
– înserarea (încastrarea, intarsierea) treptată de material fizic de vibraţii din ce în ce mai joase, pe măsură ce înainta întărirea structurilor active corporale ale entităţilor în devenire umană.

Aşadar filonul principal de acţiune a transcedentalilor a fost automodelarea energo-materială, timp în care ei înşişi, ca entităţi care parcurgeau drumul către corporalitatea materială a omenirii viitoare, au lucrat permanent asupra necesităţilor omeneşti şi asupra naturii din imediata apropiere a miezului aşezării. Vom vedea cum această lucrare a fost deosebit de amplă, de cuprinzătoare în multe domenii de activitate: la suprafaţa solului, cât şi în interiorul lui, pentru societatea omenească în formare, ca şi pentru întregul mediu biologic planetar.

Iată de ce am făcut sesizarea, la început, că o astfel de creaţie – a omului, a pământeanului – s-a realizat prin autodeterminare, şi nu a fost o creaţie exterioară, independentă de creatorul ei: de la Creator la element creat din materie colectată şi modelată ca o plastilină, căreia să-i fi “suflat” viaţă, eventual pe nări, căci pe acolo omul contemporan (adică omul din perioada post-potop, post-glaciaţiune) ştie precis că respiră orice vieţuitoare aerul = suflarea lui Dumnezeu.
Cum de s-a ajuns la o asemenea încredinţare este destul de uşor de înţeles, dacă privim succint liniile generale de cunoaştere actuală, din ultimii 5 – 6.000 de ani, de când s-a remodelat cunoaşterea umană profundă în cadrul populaţiilor în care s-au întrupat spirite cu experienţă puţină, dar în creştere, cu privire la trăiri la nivele scăzute de vibraţie planetară.
Şi ştim acum din celelalte studii că au existat şi societăţi echilibrate, care au păstrat la rândul lor echilibrul în lume mult timp, conduse de Moşii popoarelor, de Călătorii şi de Învăţătorii formaţi la şcoala complexă a Moşilor. Însă dacă discutăm despre moştenirea noastră de la generaţiile anterioare, discutăm despre remodelarea societăţilor deschise intrării la întrupare a spiritelor cu experienţă medie şi puţină: spre deosebire de societăţile vechi ale Moşilor, care cuprindeau întrupări ale spiritelor cu experienţă de la nivel mediu în sus, spre foarte multă experienţă.
Formarea religiilor este de discutat în societăţile celor cu experienţă scăzută în vibraţii planetare mici. Religiile au fost, şi sunt încă păstrătoarele ştiinţelor spirituale străvechi. Formarea lor s-a desfăşurat prin acţiunea cumulată a coborâtorilor din conducătorii-învăţători străvechi, prin preluări şi folosiri de experienţă de la un popor la altul:
– în bazinul mediteranean şi teritoriile apropiate, au fost la început preoţii babilonieni: care au strâns şi au folosit cu respect şi dragoste de oameni informaţii preluate pe diverse căi despre trecutul, prezentul şi viitorul omenirii. Aceasta a fost linia străveche de cultură pe care ei au dat-o cu înţelepciune urmaşilor lor, ştiind însă foarte bine că orice fel de cunoaştere poate fi folosită, omeneşte – nu dumnezeieşte – şi spre bine, şi spre rău;
– de la preoţii babilonieni au preluat preoţii egipteni cea mai mare parte a cunoaşterilor lor: ei au preluat, dar în acelaşi timp au şi adaptat în sens de pervertire, cunoaşterea moştenită de la babilonieni + aceea din mediile de informare ale propriului lor popor.
Egiptenii au dispreţuit profund pe toţi cei care ar fi putut folosi asemenea pervertiri la nivele încă mult mai subtile, dar nu au făcut-o. Şi tocmai de aceea egiptenii i-au considerat slabi, proşti, comparându-i cu fiarele neştiutoare, sincere în atitudinile lor directe, negânditoare, nepervertite de dorinţele, de plăcerile omului gânditor-creator. Astfel, contrar obiceiurilor primilor preoţi babilonieni, cei egipteni au folosit cunoaşterea străveche în sensul acaparării şi manipulării conştiinţei umane încă încrezătoare atunci în conducătorii săi.
Tocmai acest lucru au reproşat babilonienilor: faptul că ei nu au profitat de puterea mentală mult mai mare a omului la începuturile cunoscute de ei, precum şi de încrederea poporului în conducătorii săi, pentru a crea bazele solide ale cunoaşterii modului de luare în posesie a sufletelor umane…
Au dispreţuit babilonienii începuturilor pentru faptul de a fi lucrat curat, frumos, „mărginindu-se” la pozitivarea liniilor de formare a politicilor statale, la dezvoltarea creaţiei materiale după intuiţiile umane de pretutindeni (după moştenirea tradiţiilor străvechi şi după intuiţiile întregului popor privind felul vieţii viitoare), precum şi la dezvoltarea comportamentului echilibrat social de grup lucrativ.
Au format în mod pervers, aşadar conştient, linii noi de cunoaştere, pe care au oferit-o poporului şi au impus-o popoarelor cucerite prin toate metodele vremurilor lor: influenţare mentală şi agresiune politico-militară. Au studiat prin retrocogniţie (rememorare mentală peisagistică) părţi ale trecutului omenirii, atâta cât puteau face ei la momentul lor de existenţă, bazându-se pe liniile generale ale cunoaşterilor momentului lor.
– mare parte din cunoaşterea astfel strânsă de preoţii egipteni a fost preluată şi îmbogăţită prin propria experienţă de către iudei. Iar de la ei informaţiile şi rezultatele practicii lor au ajuns la popoarele creştinate cu forţa de-a lungul primelor două milenii d.Ch. Fondul informaţional şi-a pierdut mult din conţinut, a fost răstălmăcit după înţelegerile şi interesele diverselor popoare, ajungând astfel, orientativ, mult sub limitele celor create de întemeietori.

Formarea experienţei de grup social, ca moştenire de transmis egeneraţiilor următoare sau primită de la generaţiile anterioare, poate avea loc cel puţin pe una din căile următoare:
– transmiterea directă prin elemente de uz curent: construcţii cu pereţi decoraţi, obiecte de uz casnic şi personal cu decorări de multiple feluri, elemente de cultură orală (cântece, poezie), limbaj folosit direct în relaţiile interumane, şi altele;
– preluare prin clarviziune: mai corect prin retrocogniţie: cum spuneam mai sus, aceasta însemnând în linii mari rememorare mentală peisagistică, adică viziuni ale secvenţelor anterioare (ale vieţilor anterioare proprii şi ale altora din grupul propriu de trăre locală), amprentări care conduc secvenţial către pagini temporale ale planetei şi ale obiectelor cosmice locale. Fiecare structură materială este purtătoare de amprente ale trecutului său propriu, ori de elemente care formează acces la memoriile proprii (trezesc amintiri, spunem noi).
Însă folosirea în mod unic a clarviziunii spontane, fără răbdarea de a analiza, de aştepta percepţiile întârziate (din neobişnuinţă) ale sunetelor, miresmelor, vibraţiilor – adică simţirea unor elemente asemănătoare tuşeului fizic cunoscut de noi (asprimea şi moliciunea se “simt” prin senzaţie, care face parte distinct din simţirea vibraţiilor emise de structura materială a obiectelor), conduce la deteriorarea progresivă a cunoaşterii totale în câmpul universic planetar.
Retrocogniţia – adică cunoaşterea istorică a derulării evoluţiilor spaţiale şi temporale de pretutindeni sau numai din mediul de trai curent – conduce către perioadele din care nu au rămas mărturii fizice: construcţii, diverse obiecte:
– ori datorită faptului că au fost dematerializate anterior de către populaţiile active până în timpul ultimei glaciaţiuni (aceasta fiind practica acelor vremuri);
– ori prin preluarea, remodelarea sau folosirea de către populaţiile ulterioare a artefactelor vechi, create după glaciaţiune, care păstrau cunoaşteri străvechi sau mărturii ale celor petrecute şi percepute cu puterile încă mari ale acelor momente.
Multe s-au pierdut prin distrugere sau prin refolosire. Puţine au fost locurile care s-au păstrat din vechime, sub forma unor lăcaşuri pentru protecţie săpate în munţi, descoperite ulterior şi folosite de către populaţiile nomade în mileniile anterioare nouă, acum. Mărturii vechi au fost deteriorate şi ele prin folosire pentru doar o perioadă şi prin lăsarea lor în dezordine după părăsire. A rămas doar, la o analiză mai profundă, ideea că asemenea lucrări au fost realizate cu cunoaştere superioară, că nu puteau fi realizate de populaţiile sălbatice, necunoscătoare, nomade. Doar o analiză prin toate metodele posibile omului poate conduce la ideea că astfel de mărturii găsite în structura lor bazică denotă a cunoaştere uluitor de bogată şi de profundă.
Dar numai acum, când o masă din ce în ce mai mare de oameni de pe toate întinderile planetei îşi descoperă puterile intuiţiilor, clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor, astfel de cunoaşteri ale societăţilor străvechi capătă amploare, volum şi încredere existenţială.
Oamenii îşi descoperă astfel amintirile comune şi din ele încep să studieze trecutul omenirii pe această planetă.
Şi dincolo de ea.

Retrocognoscibilitatea (sau retrocogniţia) a fost însă prea puţin dezvoltată, înţeleasă, folosită fără o analiză profundă a celor vizionate şi o prezentare literară echilibrată, pe măsură. Miturile şi legendele popoarelor prezintă realităţi ale omenirii, preluate prin acest procedeu: este istoria străveche a popoarelor, care însă s-a distorsionat mult în timp:
– prin inserarea unor elemente de clarviziune spontană pe informaţii mai vechi, fără cunoaşterea şi aprofundarea etapelor de trăire, secvenţă cu secvenţă. Se întăreau astfel anumite părţi – dar nu se descopereau rădăcinile, doar parţial dezvoltările şi mai mult efectele, resimţite de cercetător. Astfel s-a format – din neînţelegerea secvenţelor de realizare – elementul de miracol, de fapt neînţelegerea elementelor de fizică, creaţie materială, energetică planetară, alte multe elemente pe care le studiem azi, pe care le vom studia în continuare, redescoperindu-ne propriile noastre rădăcini;
– nu de puţine ori, prin preluare şi redare conform intereselor acestor grupuri restrânse de oameni, conducători laici sau religioşi de societăţi: prin prisma intereselor de a prelua şi apăstra cunoaşterea corectă pentru folosul propriu sau al grupului propriu, restrâns, lăsând în lume adevăruri trunchiate sau elemente dezorientante cu privire la efectele asupra omului şi activităţilor sale.
Nu insistăm asupra analizei acestor aspecte, doar le enumerăm, pentru a înţelege modul în care au ajuns la noi asemenea informaţii pline de confuzii, nu de puţine ori doar parţial adevărate.
La fel s-au petrecut lucrurile şi cu informaţia creaţiei exterioare a omului, aşa când s-a despărţit cândva şi spiritul de materie, aşa cum s-a interzis cunoaşterea vieţilor anterioare. Astfel s-a înrădăcinat încredinţarea despre creaţia separată de creatorul ei, prin modelarea manuală a omului şi însufleţirea lutului modelat. Şi astfel omenirea a pierdut cunoaşterea Creaţiei omeneşti prin participarea efectivă, prin transformarea personală, a „Fiilor de Dumnezeu”: entităţi dimensionale – creatoare, formatoare şi coordonatoare a evoluţiilor spiritelor ajutate astfel să se întrupeze pe planetă.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
10. De la creaţia mentală la creaţia manuală

Cunoaştem multe lucruri despre încredinţările oamenilor privind creaţia materială manuală, din zilele noastre. Sunt încredinţări formate în baza unor îndrumări – cercetări şi informări oficiale, însă modul…

09. Învăţăturile creaţiei materiale, de la un univers la altul

Am început studiile privind creaţia materială urmărind creaţia mentală, pentru că, în condiţiile pământene pentru creatorii conştienţi de anvergura omului, ea este puţin cunoscută – comparativ cu cea manuală: trupească…

Dictionar