05. Complexul reptilian

6. Complexul reptilian: numiri și alte povestiri…

I. SINTEZA
Numirea complexului reptilian nu vine numai de la elementul reptilian cel mai cunoscut de noi azi – şarpele frunţii – ci porneşte de la canalul energetic central al sistemului nostru corporal şi anexele sale centrale: le cunoaştem cel mai des sub numirea sanscrită shushumna, ida şi pingala. Numele nu vine numai de la împletirea lor şerpuită, ci şi din mişcarea lor şerpuitoare permanentă, sub acţiunea circulaţiilor de fluxuri care sunt colectate de acest triplu canal central şi apoi sunt redistribuite către toate terminaţiile canalelor care aprovizionează cu energii întreg corpul dublu eteric şi întreg corpul fizic, până la ultima celulă.
În acest context, şarpele frunţii este numai o anexă a şarpelui central: şarpele kundalini la indieni, şarpele cu pene la tolteci, şarpele curcubeu la populaţiile australiene (maori), şarpele cu cap de lup la geţi.

Complexul reptilian, prin potenţările sale, ajută să ne adaptăm, cu răbdare şi multă atenţie, nu numai schimbărilor percepute de noi în activităţile noastre curente: fundamentul subtil al trăirilor noastre cuprinde reamintirea şi reobişnuirea noastre cu:
– spaţialitatea liniară a universului (percepţia şi trăirea în spaţiul liniar) şi cu corporalitatea în trăirea liniară a spaţiului universic;
– temporalitatea derulată secvenţial: clipă după clipă, derulând lent şi atent activităţile obişnuite, curente, specifice evoluţiilor de creator conştient;
– multidimensionalitatea oricărui fel de percepţie, de trăire emoţională, mentală şi cauzală.

Fiecare grup spiritual trăieşte diferite etape ale acestui drum – în spaţii diferite sau în acelaşi spaţiu planetar:
– spiritele necreatoare trăiesc etapele pregătirii lui şi intrării treptate, line, în primele trăiri conştiente ale sale;
– spiritele creatoare conştiente merg susţinut, constant parcurgând fiecare pas cu specificul treptei de evoluţie proprie.

II. DETALII
Din diverse discuţii avute până acum pe marginea unor aspecte din articolele acestui subiect, se desprinde necesitatea de a face câteva precizări:
În primul rând, când discut aici despre confuzii legate de complexul reptilian, mă refer direct la confuzia care se face între presupusa existenţă unor extratereştri, invadatori astrali, la care se referă de fapt literatura despre reptilieni, mai cu seamă cărţile şi filmele din anii ’90, realizate de dl. David Icke (cu tot respectul nu aş fi vrut să nominalizez pe cineva anume, dar se pare că este uneori necesar), ajunse şi popularizate în rândul românilor începând cu anii 2004-2005. Din această perioadă, temele literaturii anterioare, în care se discuta cu groază despre entităţi care ne-ar fi clonat cu câteva mii de ani în urmă, pentru a ne creşte în vederea furtului de corpuri spirituale de care ei ar fi fost lipsiţi prin degradarea speciei, a fost înlocuită cu literatura mai precisă despre reptilieni astrali invadatori, element preluat comercial şi bine realizat artistic prin serialul cinematografic StarGate. Frumos – şi mie mi-a plăcut !! – dar neadevărat în multe aspecte ale substratului său profund: rădăcina corectă este legată de intuiţii privind preluarea corpurilor de către spiritele noastre prin naştere – corpuri pe care nu le constituim integral prin forţele noastre proprii, radiante, ci în parte cu părinţii şi cu îngerii noştri ajutători direcţi de destin. Dar întrupările nu au loc prin năvălire şi „bătălie” pentru un corp. Ceea ce se cunoaşte ca fiind posedare nu este decât o amintire/intuiţie vagă a folosirii simultane a mai multor seturi de vibraţii, prin sistemul nostru corporal atât de complex la care, în condiţiile unei vibraţii foarte scăzute, spiritul nu le poate face întotdeauna faţă. Acordajul la vibraţia locală multidimensională se face greu sau chiar de loc uneori; dar aceasta este o trăire infatuată a spiritului care nu-şi mai crede neputinţele, odată ce a ajuns la un nivel de cunoaştere mai înalt, dar nu chiar foarte înalt.

Se nasc confuzii mari întotdeauna datorită neputinţei unor spirite de a înţelege aici dimensionalitatea structurală a universului şi a ajutătorilor dimensionali – cu care în alte părţi ale universului suntem corect şi consolidat obişnuiţi: şi aceasta datorită orgoliului începătorilor de a nu accepta ajutorul unor entităţi pe care, dacă nu le poate percepe direct – vedea, auzi, pipăi – ele nu ar exista; sau, adică nu au nimic de ascuns – de ce ascund? Dar ei nu se ascund, însă o astfel de gândire umană denotă încă o confuzie privind diferenţele dintre: retragere şi părăsire, dintre părăsire şi acordarea libertăţii de manifestare, şi aşa mai departe.
Conştientizarea şi înţelegerea confuziilor proprii ne ajută şi acum, şi în viitorul evoluţiilor noastre de ajutători: mai întâi să ne înţelegem pe noi înşine şi evoluţiile noastre, apoi să-i înţelegem pe cei care vin în valuri, val după val, efectuându-şi la rândul lor evoluţiile, trecând şi ei, aşa cum am trecut şi noi, prin diverse etape:
– de a percepe ceva – dar a nu înţelege: născând frică şi agresiune;
– de a percepe, a simţi, dar a folosi, a aplica cu greu, în rare perioade la început, adică doar când ritmurile planetare sunt optime pentru fiecare spirit în parte (şi nu când sunt frecvenţe maxime, chiar dacă ele sunt împletite armonios – căci ele obosesc repede spiritul prin complexitatea impulsurilor pe care le poartă cu sine);
– a percepe, a simţi, a aplica corect – dar societatea nu-i permite spiritului întrupat să desfăşoare activitatea de acest fel cu semenii, să-şi împletească cunoaşterile, cercetările, concluziile şi aplicaţiile, lucrând împreună pentru cercetări în vederea obţinerii aceluiaşi set de efecte: percepute personal, la care chiar dacă nu toţi semenii pot participa, pot însă ajuta, susţine şi corecta prin intuiţiile lor.

La începutul evoluţiilor de creator conştient, astfel de desfăşurări pline de confuzii sau devieri comportamentale se petrec frecvent: nu numai în perioade de vibraţii joase ale planetei, ci pe tot parcursul ciclului de întrupări. Treptat, creatorii conştienţi învaţă să-şi depăşească confuziile, la început doar pe măsura înaintării în evoluţii progresive, de la o valoare a vibraţiei generale – la alta mereu superioară.
După ce spiritele se obişnuiesc cu evoluţia progresivă proprie, pentru perioade scurte de timp ele se reîntorc – conştient şi în mod complex organizat – în locurile în care au efectuat evoluţiile lor de început: o fac pentru a-şi conştientiza neînţelegerile vechi sau/şi confuziile făcute la începuturi, care toate au rămas înregistrate în memoriile lor ca agresiuni, rupturi, ucideri, neînţelegeri, care toate atârnă ca un balast legat de aripile proprii, când doresc să urce în etape din ce în ce mai înalte de evoluţie, de învăţătură superioară.
Sunt călătorii spirituale regresive interzonale, care se petrec în universul nostru pas cu pas, prin forţe proprii: adică prin voinţa de înaintare a spiritului astfel călător, şi nu prin mijloace create material, cu propulsie artificială. Ele au loc numai în acest fel, în aceste situaţii, chiar dacă spiritele ajunse în astfel de stadii de evoluţie ştiu bine: şi cum să creeze asemenea mijloace de transport, şi cum să folosească proprietăţile energiilor universului pentru a-şi realiza călătoriile rapid şi neobositor.
Dar nu acesta este scopul unor călătorii spirituale, ci dezvoltarea forţelor şi formelor de orientare în călătorii lungi, în spaţii deschise şi în cea mai mare parte schimbate de la ultima lor vizitare. Se reasimilează temporalitatea secvenţială, liniară consecutivă (pas cu pas, clipă de clipă), şi retrăirea simultană şi/sau consecutivă a dimensionalităţii variate de simţire, trăire în mijlocul unor cunoaşteri şi învăţături mereu reînnoite. Are loc o îmbogăţire permanentă a cunoaşterilor, a simţirilor, a trăirilor conştientizate din ce în ce mai profund de la o călătorie la alta – pe care nu le-au avut spiritele călătoare anterior; iar în fiecare loc din univers, corporalitatea care li se oferă conţine structuri, substructuri şi elemente de potenţare (creştere, diminuare), de orientare în funcţie de condiţiile planetare, a forţelor proprii: care le ajută astfel să se adapteze rapid şi bine orientat la realităţile locale.

Spiritele nu călătoresc însă haotic în această zonă a universului de la o planetă la alta, de la o stea, galaxie, subzonă la alta. Într-un univers organizat, creat în mod special pentru evoluţii organizate, liberul arbitru, libera trăire are loc în mod cert, în mijlocul unor creaţii care:
– nu obosesc spiritele începătoare;
– nu descurajează spiritele începătoare;
– nu încurajează spiritele să se descurajeze reciproc, atâta timp cât dorinţa lor de înaintare nu se diminuează prin autodescurajare;
– nu încurajează de fapt concurenţialitatea, agresivitatea şi distrugerea – dar lasă spiritele să le cunoască, să se obişnuiască să le recunoască imediat din rădăcinile lor, pentru a ajuta mai târziu şi alte valuri de spirite aflate în evoluţii începătoare, la rândul lor, să înveţe aceleaşi lucruri; şi să ducă mai departe, la rândul lor, o astfel de învăţătură.

Fiecare planetă, din razele fiecărei stele din galaxia locală, poartă particularităţile sale de învăţătură pentru fiecare specie planetară în parte. Creatorii conştienţi pot să se manifeste în toate felurile pe o planetă cum este Pământul, au învăţături pentru o gamă foarte diversificată de moduri de manifestare. Dar la nivelul comun pe care îl pot conştientiza toate grupurile de spirite întrupate într-o specie, oamenii de exemplu – indiferent din ce evoluţii vin – ei pot să hotărască ce formă vor folosi, din multitudinea pe care o cunosc deja. Iar aceasta devine o manifestare normală pentru creatorii conştienţi, ca fiind de la sine înţeles pentru toţi, atunci când îşi conştientizează cu toţii drumul epocilor (cum a fost pentru oameni înainte de ultima glaciaţiune). Adică concret: ce mod de manifestare aleg în primul rând pentru a conserva viaţa pe planetă, punând în prim planul acţiunilor lor biosistemul natural, planetar (spiritele mult mai micuţe decât ei înşişi).
Astfel apără planeta în primul rând de ei înşişi, conştienţi de faptul că trebuie să aleagă calea cea mai puţin distrugătoare, atunci când vibraţiile vor ajunge foarte greu de suportat. Pentru că ei ştiu bine, în momentul dinaintea începerii greutăţilor lor, care cale este mai puţin distrugătoare – chiar dacă este mai obositoare şi mai neplăcută pentru ei înşişi.

Năvăliri ale altor fiinţe – mai cu seamă astrale – nu sunt posibile în condiţiile noastre implicite de corporalitate şi de trai pe o planetă din zona I a universului nostru: aşa cum este Pământul. Discutăm aici despre alţi potenţiali întrupaţi, din alte părţi ale cosmosului. Despre întrupaţi planetari peste care să năvălească alţii – nici atât. Iar confuziile se nasc din cauza necunoaşterii acelui Univers interconectat la universurile materiale, care funcţionează fără greşeală, fără să se încurce câtuşi de puţin întrupările, având în vedere permanent necesităţile fiecărul spirit şi fiecărui grup spiritual în parte.
Dar omul ajunge să facă confuzii pentru că simte, intuieşte disponibilităţile planetare ale spiritelor intraplanetare, care au întrupare comună a mai multor monade în acelaşi corp. Dar nu este şi cazul spiritelor umane: iată de ce entităţile ajutătoare ne învaţă mai întâi trepte de evoluţie şi forme de întrupare pe planeta pe care ne-am născut. Acele spirite care au evoluţia cea mai puţină, experienţa cea mai puţină au această disponibilitate planetară.
Oamenii au putere energetică uriaşă comparativ cu ele, experienţă pe măsură şi abilitate de a le împleti corespunzător nivelului lor de flexibilitate: oricum mult mai mare decât a celor care se întrupează ca spirit întreg, şi nu individual, ca spiritele umane – monadă cu monadă.
Dar dintre spiritele umane, cele care au putere şi experienţă mai puţină în condiţiile pământene (la nivelul de vibraţie joasă şi variată a planetei), fac confuziile cele mai mari. Şi, pentru că acaparează puterea social-organizatorică a lumii lor în modul cei mai agresiv, îşi impun confuziile, sau se folosesc de ele chiar şi atunci când se lămuresc de adevăr. Îşi fac astfel din confuzie o armă, folosind-o în mod interesat, pervers, vicios până când, sub presiunea schimbării timpurilor, secretele nu mai pot fi ţinute în frâu, iar lumea asuprită cândva începe să-şi dea seama de adevăr, în imperiul amintirilor şi percepţiilor reînnoite.

O asemenea etapă trăim noi azi. Idei mai vechi sau mai noi, preluate de la conducătorii crezuţi sinceri şi dezinteresaţi cândva, de către oameni ţinuţi în necunoaştere şi lipsă de autocontrol, duc la adâncirea multor confuzii, la diversificarea lor cu asocieri, presupuneri, frici, temeri, iluzii; iar de aici până la a le crede adevărate nu mai este decât un pas. În cazul reptilienilor, ideile europenilor (căci numai lor le sunt proprii) au pornit de la asocieri cu oamenii de pe anticele picturi murale, bazoreliefuri şi statui egiptene (cele mai cunoscute cu astfel de prezentări explicite): oameni care aveau un şarpe pe cap – nelipsit din prezentările de acest fel. De asemenea asocieri de acest fel s-au mai făcut pornind de la şarpele kundalini indian, explicând că energia care este descrisă nu ar fi decât un fel de acoperire a practicienilor pentru o coabitare a extratereştrilor astrali cu spiritul uman asuprit în propriul trup. La fel apar în acelaşi plan al reprezentărilor: şarpele-curcubeu al populaţiilor maori (australiene autohtone), şarpele cu cap de lup al populaţiilor getice: aşadar o familie întreagă de „şerpilieni”, la care s-au adăugat pe parcurs vulturienii (oamenii cu cap de vultur) şi alte fiinţe hibride asemănătoare. Ceea ce denotă necunoaşterea şi neacceptarea faptului că populaţiile antice cunoşteau bine călătoriile astrale – şi nu numai – reprezentând în arta lor ascunsă privirilor poporului, elemente de mentalizare şi activitate astrală a preoţilor aflaţi în spatele porţilor mereu închise: ceea ce nici acest lucru nu este cunoscut azi, crezându-se deseori că porţile marilor temple sau palate ar fi fost permanent deschise, ca şi astăzi, publicului larg.

Aşadar despre aceste confuzii discutăm azi. Anticii nu făceau de loc confuzii. Noi, azi, le facem, crezând că anticii erau oameni neştiutori care se închinau la zei închipuiţi, în timp ce adevărul este legat de faptul că astfel de preoţi, aflaţi în zbor astral de-asupra mulţimilor, erau întăriţi de rugăciunile poporului către „zeii” despre care nu ştiau nimic. De fapt oamenii simpli nu ştiau, sau ştiau dar nu aveau voie să şi creadă propriile intuiţii, şi confuziile erau bine întreţinute de preoţii templelor. Dar în acea epocă se folosea intens la nivel de conduceri chiar cunoaşterea lor pierdută: şi folosea partea necurată, neluminoasă a folosirilor mentale şi astrale umane străvechi, pe care oamenii străvechi nu le folosiseră chiar niciodată…
În viitor voi relua explicaţiile privind asemenea practici antice, precum şi analiza unor filme realizate sub puterea necunoaşterii de azi.

Să urmărim însă mai departe ceea ce începusem să scriu deja la momentul în care am simţit nevoia să scriu despre aceste idei de mai sus.

Despre toată această temă se putea scrie o carte întreagă. Am încercat să reduc pe cât posibil doar la câteva idei, şi am ajuns la ultimele expuneri dându-mi seama că ar mai fi enorm de multe lucruri de spus…
Sigur că putem numi în fel şi chip ceea ce am numit aici complexul reptilian, dar voi fi consecventă şi în aceste studii vom numi în continuare: efectul, sistemul, complexul sau elementul reptilian dintr-un anume corp. Numirea “şarpe” şi “reptilian” este metaforică, aşa cum se foloseau în trecut aceste “artificii” literare, dar care pentru antici nu era câtuşi de puţin un artificiu: căci lumea încă mai “gândea” în imagini, după obişnuinţele sale străvechi, adică avea obişnuinţa de a vedea în minte nu neapărat prin clar viziune, dar imaginându-şi o piaţă, de exemplu, de unde avea nevoie să cumpere o raţă şi varză, pentru a pregăti mâncarea familiei. Şi nu degeaba am dat acest fel de exemplu, căci în medie omenirea a păstrat această obişnuinţă cam până în jurul anului1500, mai mult sau mai puţin în funcţie de bogăţia de trăiri de care avea parte. Înlocuirea cu gândul articulat a fost o trecere fortuită de necesităţi: ori o bogăţie de trăiri pentru cei cu o viaţă foarte variată, ori o sărăcire de trăiri, ca urmare asupririi emoţionale cu care s-a confruntat cea mai mare parte a populaţiilor de pretutindeni.
Dar expunerea metaforică este luată şi folosită ca atare de către cei care nu au avut şi nu au cunoaşterea veche, antică – dar nici prea multă contemporană. Ea are la bază astfel cunoaşteri şi practici astral-mentale străvechi ale oamenilor, legate de funcţionarea sistemului mental format din:
– corpul mental, cu toate structurile sale de percepţie şi transmitere a fluxurilor energo-materiale – baza informaţională pe care o transmite astfel corpul mental corpurilor aflate sub el: astral, dublu eteric şi fizic;
– corpul astral, cu mecanismele sale de echilibrare a celorlalte corpuri şi a conştienţei spiritului în deplasare astrală (călătorie astrală), când de asemenea foloseşte intens activitatea corpului mental;
– corpul dublu eteric, cu sistemele sale de colectare a fluxurilor/informaţiilor din toate corpurile sistemului corporal (nu numai de la corpurile astral şi mental) în canalul colector central (numit shushumna) ; din canalul central are loc retransmiterea fluxurilor către corpul fizic, către toate organele acestuia, susţinând astfel în primul rând sistemul de decodificare cerebro-spinal. Ceea ce se numeşte în mod normal “şarpele” central: canalul colector central, primeşte aşadar toate fluxurile de la corpurile de de-asupra corpului eteric, şi se completează cu prelungirea plexului frunţii (“şarpele” frunţii). Acesta din urmă preia fluxuri suplimentare din mediul exterior, pentru a dezvolta şi a întreţine activitatea cerebrală suplimentară atunci când activitatea minţii (gândirea) se dezvoltă sau când bogăţia de informaţii care vin de la corpul mental şi corpul astral necesită decodificări suplimentare: în dezvoltarea activităţii pe care o numim de regulă clarsimţuri.
Strămoşii noştri ştiau clar că toate acestea la un loc creează condiţii pentru funcţionarea corpului mental şi transmiterea informaţiilor spre celelalte corpuri, conştientul uman având astfel o decodificare mai uşoară a celor percepute cu ajutorul altor corpuri. Ştiau bine că nu corpul creează percepţiile, ci spiritul are posibilitatea de a percepe prin intermediul corpurilor sale.
De asemenea, este necesar să conştientizăm, în lumina tuturor acestor înţelegeri, că ceea ce numim complexul reptilian nu se referă numai la partea cea mai cunoscută de noi, mai curând din bazoreliefurile şi statuile egiptene (de la care au venit, din frică şi necunoaştere, astfel de idei, de numiri, de confuzii). Cele cunoscute trebuie să le ataşăm celorlalte elemente care formează cu adevărat complexul reptilian, un complex de structuri care creează condiţii de manifestare echilibrată a capacităţilor de percepţie şi de folosire, aplicare a celor percepute de spirit în mediul său de trai.

Aşadar nu este de loc întâmplătoare asemănarea cu şarpele. Căci asemenea structuri, care stau la baza funcţionării tuturor sistemelor corpurilor fizice şi formează conştientul fizic uman în această perioadă a evoluţiilor noastre, se referă direct la „şarpele” cunoscut bine de antici: canal colector central al circulaţiilor energetice din corpurile noastre fluidice, colectate de triplul colector central: shushumna, întărit de lateralele ida şi pingala, care revarsă energiile colectate de ele în tot corpul fizic, până la ultima celulă a acestuia. Conştientul se leagă de gândirea cu care ne orientăm în lumea înconjurătoare, dar şi de percepţiile multisenzoriale pe care le conştientizăm mai mult sau mai puţin: care însă ne ajută să descifrăm permanent aceeaşi lume: naturală sau/şi social-spirituală. Şi care percepţii cresc din ce în ce mai mult, pe măsura creşterii vibraţiei planetare şi a corpurilor noastre deopotrivă.
(Se va urmări în completare studiul cu adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/825/1.-generalitti-despre-impmantare.html )

Să facem precizarea că în cele de mai sus am discutat doar despre o parte a complexului reptilian – acea parte care a fost sesizată la nivelele corpurilor apropiate de cel fizic, şi care a stat la baza asocierii canalelor colectoare perceptibile astfel în corpurile noastre cu mişcarea unui şarpe: indiferent dacă se referă la “şarpele” frunţii sau “şarpele” central, aflat de-a lungul şirei spinării.
Să adaug faptul că am desenat – ca şi alţii de altfel – elementele acestor sisteme de funcţionare interioară a corpurilor noastre în formă de nemişcare, iar cei care au urmărit să perceapă ei înşişi cele relatate astfel au sesizat ceea ce eu nu am precizat la vremea prezentării desenelor: totul în corpurile noastre se află într-o permanentă mişcare, astfel încât nu numai forma spaţială a cordoanelor au formă şerpuită, dar ele se află într-o mişcare permanentă, în funcţie de mişcarea fluxurilor pe care le colectează. Aşadar să înţelegem că cele trei canale centrale – shushumna, ida şi pingala, precum şi canalul exterior al plexului frunţii sunt în permanentă mişcare sub imperiul pulsiunilor energetice circulante prin ele, o mişcare şerpuită a unor structuri stabile, care nu sunt doar mişcări de energii în spaţii, ci sunt canale care colectează şi canalizează energii, împletite cu multe alte structuri stabile care conduc la funcţionările deosebit de complexe ale corpurilor noastre. De aceea insist asupra numirii de corpuri materiale – şi nu energetice, pentru a nu duce mai departe confuziile de până acum.

„Şarpele”, aşadar, se referă în cunoaşterile vechi – de unde a şi fost preluat – la percepţia şi conştientizarea activităţii canalului energetic central al sistemului nostru corporal împreună cu anexele sale. Iar faptul că reptilele (în special şerpii) folosesc vizibil: oprirea, recunoaşterea spaţiului şi a vieţuitoarelor din jurul lor, apoi alegerea celui mai bun drum pentru ei înşişi – chiar dacă nu au picioare – este o alegorie care se referă la ceea ce ar putea face fiecare om, orientându-se după experienţa proprie a spiritului, lepădându-se de puterea exercitată de stăpâni asupra sa. Stăpâni care însă au folosit din plin, întotdeauna, puterea cunoaşterii lor, împiedicându-şi supuşii să o facă la rândul lor. De la preoţii egipteni pornire, o astfel de manifestare stăpânitoare se răspândeşte în toată lumea mediteraneană prin intermediul iudeilor şi romanilor.
Practica agresivă s-a întărit însă pretutindeni în lume, prin asuprire directă, fără multă folosire politică a cunoaşterilor, ci doar prin natura generală umană a manifestărilor umane în vibraţii joase. Asfel încât, chiar în interiorul popoarelor care au păstrat cunoaşterea neascunsă, cum au fost cele orientale, fără să o folosească în politici de asuprire, conducătorii au folosit manifestarea brutală şi sărăcirea crudă asupra popoarelor conduse, abătând astfel atenţia majorităţii poporului de la autocunoaşterea de sine şi intuirea puterilor adevărate ale spiritului uman, ale liberului arbitru şi ale cerinţelor generale de libertate a spiritului creator conştient de oriunde.
Aşadar să diferenţiem clar folosirile:
– în Europa cunoaşterea subtilă, mentală şi astrală, a fost folosită pentru formarea politicilor de influenţare a popoarelor, cunoscând prin astfel de mijloace înclinaţiile loremoţionale şi mentale; în continuare, puterea agresivă s-a folosit de influenţarea directă şi subtilă a lumii;
– în Asia sărăcirea cruntă şi cruzimea la cote încă mult mai înalte a suplinit politica de influenţare mentală a popoarelor.

Este foarte adevărat, omenirea nu a avut, şi nu are nevoie de cruzime şi agresiune pentru a-şi derula activităţile, dar astfel de manifestări apar în viaţa spiritelor, în această etapă a evoluţiilor lor. Trecător – dar existent, iar noi, în calitate de ajutători, aşa cum fi în eternitate, avem nevoie să acceptăm pentru a-i putea ajuta pe cei care trec printr-o asemenea etapă şi o depăşesc rapid, de altfel. În astfel de condiţii, o asemenea istorie, aşa cum a fost istoria popoarelor în ultimele milenii accelerează acceptarea, şi formarea siguranţei spiritului în orice fel de muncă, în orice condiţii, oricât de dure ar fi ele. Şi mai ales siguranţa faptului că, în orice situaţie, oricum ar fi ea, munca fizică nu este o neputinţă, o ruşine, nu este decât o modalitate de a face faţă situaţiilor grele. După care, treptat, toate spiritele vor învăţa şi toleranţa, altruismul şi dragostea de muncă şi de semeni – şi nu numai. Se învaţă înlăturarea asupririi chiar din rădăcinile ei, căci dacă la început se învaţă:
– munca în sine, individuală;
– munca în colectiv;
– munca în colectiv desfăşurată în orice condiţii: optime şi grele,
ulterior spiritele învaţă să se adapteze la orice fel de trăire în colectiv pentru a nu mai permite altora să le impună ceva – altceva decât ceea ce este dorinţa proprie, născută din intuiţia evoluţiilor proprii: ca trăire curată, echilibrată, frumoasă. Vor învăţa să se unească, nu oricum, ci la bine, ajutându-se reciproc; apoi să recunoască în mijlocul lor trădătorii – căci numai în acest fel au pierdut rezultatele revoltelor lor de-a lungul istoriei pământene. Orice reunire se va folosi prin învăţătura pământeană „Fiţi isteţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii !”
Ceea ce este cu totul altceva…
Adică: adevărata învăţătură.
Care conduce spre înţelegerea celor care şi-au dezvoltat complexul reptilian, de adaptare, de orientare cu răbdale, echilibrare, de-a lungul vremurilor, dar fără să-şi lase semenii să se dezvolte în mod asemănător. Se va înţelege astfel că acest comportament este doar o etapă de evoluţie, care se va estompa în propriile lor conştientizări de mai târziu.

Desigur, astfel de oameni pot fi numiţi oricum. Cred că se înţelege acum că cei pe care azi unii îi numesc „reptilieni” au fost şi sunt numai conducători care ori au moştenit corpuri din familii de conducători, ori şi-au făcut loc cu tot felul de mijloace, ajungând pe post de conducători. Nu toţi conducătorii de popoare, de organizaţii sunt aşa. Pe de altă parte, asemenea lor sunt majoritatea pământenilor, doar că nici un spirit din astfel de grupuri fără experienţă şi deveniţi agresivi din frica nereuşitei de supravieţuire, nu ajung în posturi înalte de administraţie; dar îşi fac loc în locuri de unde pot să-şi reverse agresivitatea: de la agresivităţi casnice la crima organizată. Tuturor ne este frică, doar cu nu toţi facem rău celor din jur. Unii nu fac rău altora din frică să nu li se facă un rău încă şi mai mare, alţii pentru că au frică de legi şi de pedepse.

Corporal vorbind, toţi folosim corpurile noastre, pe toţi ele ne ajută. Nu numai pe cei care nu au experienţă. Fiecare dintre noi are în proporţii egale şi experienţă în vreun domeniu, şi lipsă de experienţă în altul. Dacă nu ne vom învăţa să privim spiritual lumea, vom suferi acuzând şi făcându-ne nervi şi griji degeaba. Evoluăm împreună pentru că avem cu toţii de învăţat unii de la alţii. Complexul reptilian ne ajută să ne punem în valoare experienţa proprie şi tot el ne ajută să avem ceea ce ne lipseşte tuturor: răbdarea şi dragostea de muncă.
Evoluţiile noastre obişnuite, majoritar mentale, ne învaţă cu acţiuni derulate rapid, de cele mai multe ori şi rapid, şi simultan: fără să ne mai intereseze cum au loc ele. De aceea ne întoarcem din când în când către începuturile evoluţiilor noastre: nu în trecutul nostru temporal (cum cred unii dintre noi azi), căci astfel nu am avea parte de îmbogăţiri spirituale noi, cu forţele pe care ni le-am dezvoltat între timp. Ne întoarcem în spaţiile universice în care am desfăşurat cândva evoluţiile noastre anterioare, ceea ce este cu totul altceva, trăind alături de evoluanţi asemănători nouă sau cu experienţă mai multă sau mai puţină: toţi învăţăm unul de la altul, fără excepţie.
Suntem oameni care dorim să ştim bine motivele reale şi profunde pentru care suntem azi într-un loc cum este Pământul. Printre multe altele, complexul reptilian ne ajută, cum am tot repetat, să ne adaptăm cu răbdare şi atenţie tuturor condiţiilor relativ noi, neconsolidate de fapt în memoriile noastre, pe care le întâlnim aici. Dar în profunzimea celor trăite stau câteva lucruri extrem de importante, de care ne reamintim şi ne reobişnuim să le percepem acum:
– spaţialitatea liniară a universului şi corporalitatea în spaţiile acoperite de atenţia imediată: ca parcurs efectiv cu deplasare proprie pas cu pas şi cu mişcări de deplasare a elementelor de creaţie materială, cu atenţie şi grijă pentru conservarea lor, a funcţionării lor, a gestionării acumulărilor materiale. Suntem astfel din nou atenţi la astfel de lucruri, după ce am învăţat să nu mai avem nevoie lucruri, obiecte efective sau să materializăm / dematerializăm / remodelăm cele de care avem strictă necesitate. Suntem obişnuiţi cu deplasare prin comprimarea energiilor spaţiilor cosmice, lăsând plierea lui să ne ducă de la o stea la alta, pe valul ei, noi făcând doar câţiva paşi – până la doar un pas fizic de la o galaxie la alta; acum suntem atenţi la fiecare pas pe care îl facem, de care ar putea depinde supravieţuirea noastră sau a altora. Chiar dacă nu ne vine să credem, astfel de lucruri cu care azi suntem suprasaturaţi parcă – sunt de o importanţă extraordinară;
– temporalitatea derulată secveţial, secundă după secundă, clipă de clipă, pentru că, la fel ca şi la parcurgerea spaţiului, corpurile şi densitatea câmpului multistratificat-local nu permit aici oricând, oricum, folosirea simultană de către acelaşi întrupat a mai multor activităţi; suntem obligaţi astfel să ne controlăm reacţiile, activităţile, chiar şi aşteptările şi înţelegerile;
– multidimensionalitatea oricărui fel de percepţie, de trăire locală, în prelungirea căreia avem de înţeles mult mai profund o asemenea dimensionalitate în orice fel de condiţii de trai, în oricare punct din orice zonă a universului şi din orice univers. Toate deschid conuri uriaşe de înţelegeri în fiecare clipă a eternităţii pe care o avem de trăit, în continuare.
Este de fapt unul dintre drumurile noastre fundamentale şi, cu cât îl vom conştientiza mai bine, cu atât mai uşor ne va fi în viitoarele noastre drumuri.

De importanţa unor asemenea înţelegeri, mai ales pentru cei ce trăiesc călătoriile spirituale regresive pentru prima dată în viaţa lor, îşi vor da seama după fiecare viaţă din ciclul pământean. Puţin câte puţin însă – nu buluc şi astfel total dezorientant, căci astfel nu ar reuşi nici măcar ceea ce reuşesc totuşi în asemenea vieţi: să supravieţuiască pur şi simplu, deşi nu ne vine să credem decât în ultimă instanţă ce se petrece cu noi – adică după terminarea destinului, de cele mai multe ori.
La finalul ciclului actual de vieţi, toate spiritele creatoare (oamenii) vor înţelege toate elementele conturate în destinele efectuate: care sunt puncte de maximuri şi de minimuri neconsolidate, nepercepute la vremea trăirilor lor: nu din vreo vină, ci pentru că evoluţiile la vremea primelor trăiri nu s-au petrecut sub egida unei conştiinţe înaintate, cu neputinţă de existat în vremea evoluţiilor începătoare. Şi spiritele încep treptat să înţeleagă asemenea lucruri şi să lucreze cu ele înseşi pentru cizelarea lor după principiile trăite şi după principiul activ al răspândirii celor conştientizate astfel pe liniile dimensionalităţii pe care au înţeles-o bine aici, pe Pământ.
Dar fiecare grup spiritual întrupat pe planetă trăieşte în diferite etape ale acestui drum: necreatorii – diferite etape ale pregătirii şi intrării pe acest drum, creatorii – diferite etape ale parcurgerii lui, cu specificul fiecărui pas pe care îl au de împlinit.

Să avem însă în vedere faptul că orice idee care există azi pe Pământ se trage din adevăr. Dar cele mai multe idei apar cel puţin distorsionate în aceste timpuri. Şi nu neapărat din cauza celor care au făcut cândva distorsiuni pentru a crea confuzii. Puterea spiritelor s-a diminuat prin abaterea atenţiei, ori confuzionare, ori canalizare excesivă a forţelor către puţine domenii, lăsând astfel o mică uşiţă de folosire intuitivă în lumea creaţiei şi a artelor, de care însă numai conducătorii au beneficiat.
Adevărul a fost baza, rădăcina, temelia din care au pornit toate cele pe care le avem azi, doar că intuiţiile noastre s-au amestecat din cauza vibraţiilor planetare joase, din cauza lipsei de concentrare liniştită, echilibrată, calmă – mai ales liberă, în toate domeniile de cercetare. Închiderea chiar a ştiinţelor fizice – nu numai a celor cosmice şi ezoterice – s-a urmărit din frica dezvoltării spirituale a tuturor oamenilor, pas cu pas, şi astfel de frica pierderii supremaţiei asupra maselor de supuşi. În acest fel, omul nu a mai avut libertatea de a-şi dezvolta forţele şi a înţelege diferenţierile dimensionalităţii percepţiilor şi trăirilor sale: la anivelul acestui loc din univers – spre deosebire de alte locuri în care a mai trăit anterior, din care i-au venit întotdeauna intuiţii puternice. A acceptat mai bine să nu se gândească, decât să se gândească fără libertatea de a se instrui, de a comunica cu semenii săi, de a analiza, de a înţelege.
Abia la finalul acestui ciclu îşi va da seama că:
– trăirea rădăcinilor dimensionalităţii manifestărilor sale, fără multe simultaneităţi, fără multe asocieri, pe de o parte a avut nevoie de concentrarea pe locul său de muncă – pe de altă parte nu avea nevoie de cruzime, mizerie, crimă şi pedepse mortale; dar le-a trăit şi a supravieţuit, iar în viitor va învăţa din asemenea experienţe cum să folosească orice amănunt ale lumii pentru a împiedica aşa ceva;
– există subdimensiuni (adică, mai clar exprimat, pe înţelesul tuturor: forme şi subtilităţi) ale aceleiaşi forme de trăire, pentru care numai în aceste condiţii grele spiritul s-a mobilizat să le trăiască din nou, mai accentuat, e drept, dar care deschid uşa unor trăiri naturale asemănătoare – nu sociale: ci pericole naturale, care conduc la frică şi fugă, dar şi la curaj şi mobilizare individuală şi comună pentru depăşire. Şi toate trăirile pământene au asemenea deschideri – le numim mai nou dimensiuni: emoţionale, mentale, cauzale, legături cu cosmosul-univers şi cu entităţile care nu au corp fizic de manifestare – dar asta nu înseamnă că nu se manifestă, că nu au cunoaştere, ştiinţă, putere. Şi există o astfel de subdimensionare a trăirilor şi înţelegerilor modului subtil în care o întreagă lume – uneori vizibilă, alteori invizibilă – ajută întrupaţii de pretutindeni, în munca/lupta lor de supravieţuire, sau de creaţie, sau de protejare a vieţii proprii şi a celor din jur, dar şi a creaţiei de pretutindeni: de la cea proprie la cea realizată în folosul unui univers întreg;
– există întotdeauna în sistemele noastre corporale ceva care ajută automat – înafara ajutorului conştient oferit care vine din partea ajutătorilor de destin, entităţi mai mult sau mai puţin vizibile. Pe Pământ, pentru oameni, acest sistem, complex reptilian ajută tocmai pentru a suplini ceea ce nu a învăţat încă bine omul: răbdarea derulărilor pas cu pas, răbdarea de a învăţa, răbdarea de ajuta şi a ne lăsa ajutaţi.
Într-adevăr, complexul reptilian suplineşte lipsa de răbdare a spiritului începător, care se lasă antrenat de orice impuls: pentru că aşa s-a obişnuit el în ultimele sale evoluţii – să accepte şi să gestioneze aşa cum ştie el orice impuls i se creează din exterior. Ponderarea impulsurilor şi reacţiilor de răspuns este una dintre sarcinile de destin comun ale întregii lumi. Dar de fapt, există o multitudine de forme de învăţătură sau de consolidare a învăţăturilor noi. Dintre cele pe care azi le putem înţelege, să enumerăm:
– răbdarea de a realiza toate sarcinile destinului propriu, unde nu există sarcină importantă şi sarcină mai puţin importantă: învăţăm să le rezolvăm pe toate cele pe care le avem de făcut, cu calm, în linişte sufletească, concentraţi pe lucrarea în curs de realizare, ştiind sau intuind că vom fi ajutaţi să facem tot ceea ce trebuie – dacă ne trebuie, dacă sarcinile de destin necesită asemenea desfăşurări;
– răbdarea de a duce la bun sfârşit fiecare lucru pe care îl începem, şi astfel a da un exemplu şi celorlalţi din jur;
– răbdarea de a-i învăţa şi pe alţii, răbdarea ca ei să înţeleagă până la capăt – chiar dacă ei nu au multă răbdare chiar cu învăţătorii lor. Aşadar: nu numai răbdarea de a face ceva de calitate superioară, cu pregătire a terenului de lucru şi de ordonare a lui după finalizarea lucrării: ordonarea, curăţarea şi pregătirea lui pentru alte lucrări. În plus: răbdarea de a trăi cu oamenii care învaţă greu sau de a fi atenţi cu dezvoltarea propriei învăţături, preluând cu atenţie de la cei care devin astfel învăţătorii noştri.

În concluzie, complexul reptilian nu este un aparat, un sistem care să gestioneze doar ceea ce ne vine dinafară. El este de fapt un reglator al diferenţelor de vibraţie între radiaţia care se întrupează pe planetă prin părinţi, în calitate de urmaş al lor, şi corpurile moştenite astfel. Asemenea diferenţe de vibraţie sunt de fapt urmare a diferenţelor de vibraţie între radiaţia remanentă în corpuri de la părinţi, în special de la mama care poartă copilul, şi corpurile spirituale ale copilului; la care se adaugă urmele radiaţiilor tatălui şi ale înaintaşilor ambilor părinţi, fiecare din liniile genetice proprii.
Complexul reptilian este acela care mlădiază asemenea diferenţe încă de la naştere, pe lângă structurarea corpului copilului în mărime redusă. Sistemul corporal creşte treptat până la anii deplinei maturităţi corporale, folosind dezvoltarea tuturor sistemelor de ajutor şi protecţie ale tuturor corpurilor: şi ale celor moştenite, şi ale celor spirituale care sunt preluate la terminarea copilăriei de de-asupra mamei. În acest fel, adaptările au loc treptat, pentru că spiritul este de felul său nerăbdător să intre în deplina forţă trupească. Îşi simte forţele, radiaţiile spirituale care nu depind de dezvoltarea corpurilor, îşi simte şi îşi caută experienţa sa şi maturitatea sa spirituală proprie: la un nivel pe care societatea omenească de azi nu îl acceptă direct, chiar dacă pretinde mult copiilor.
Complexul reptilian ajută astfel adaptarea încă de la naştere a spiritului întrupat la distribuţiile sale corporale, apoi la societatea în care se întrupează şi la mediul natural în mijlocul căruia i se oferă loc.
Diferenţele de vibraţie pe care complexul reptilian le ajută să se modeleze astfel apar în special în perioadele de vibraţie planetară joasă. Ceea ce nu înseamnă că, în perioadele de vibraţie planetară înaltă, în condiţiile unei corporalităţi optime, şi mai ales optim folosită (echilibrat şi sintetic folosită întreaga experienţă a spiritului), asemenea necesităţi nu ar apare. Dimpotrivă, ele apar şi sunt folosite, şi înţelese la nivele mult mai profunde decât am putea s-o facem azi, chiar cunoscând existenţa şi funcţionarea complexului reptilian.
Fiecare etapă planetară are particularităţile sale: şi de influenţă asupra întrupaţilor, prin condiţiile vibraţionale din mediu. Dar şi prin condiţiile create pentru întruparea unor anumite grupuri spirituale, blocuri de grupuri spirituale care vin şi pleacă mereu, întrupându-se pe rând în acelaşi spaţiu planetar şi în cadrul aceleiaşi specii planetare – în cazul nostru specia umană.
Fiecare grup care pleacă lasă în urma sa condiţii la care trebuie să se adapteze grupurile noi care vin şi le preiau corpurile. În funcţie de evoluţiile acestor grupuri spirituale, au loc multe schimbări fundamentale în cadrul aceleiaşi specii planetare. În cazul oamenilor, ei au în fundamentul lor spiritual de întrupare grupuri cu diferenţe extrem de mari de evoluţie, dar care de la un anumit nivel de evoluţie nu mai sunt incompatibile: acest nivel se situează în câmpul spiritual al creatorilor conştienţi avansaţi. Pe acest fond, spiritele umane nu au avut nevoie decât de o singură schimbare fundamentală corporală proprie, până în prezent, în cadrul speciei. Specia veche – lemuriano-atlantă – s-a perpetuat şi după schimbarea radicală a vibraţiei planetare, după ultima glaciaţiune. Dar în situaţia centrării spiritelor pe un alt corp de manifestare majoritară: de la corpul mental la corpul fizic, au avut loc câteva modificări specifice acestei activităţi. În plus, specia umană a suferit modificările pe care le-au necesitat toate vieţuitoarele planetare – de la viruşi la om: datorită vibraţiei planetare din ce în ce mai joase, sistemele corporale umane s-au diminuat mult, nu însă prin diminuarea complexităţii structurilor corporale, ci prin restrângerea volumului lor, alături de funcţiunile lor.

Nu numai vieţuitoarele cu corp fizic au trecut printr-un astfel de proces, entităţile astrale, la rândul lor, au suferit aceleaşi modificări determinate de variaţia vibraţiei fluxurilor energo-materiale. Fiecare întrupat al fostei şi actualei perioade de trecere – mai întâi de la vibraţie înaltă generalizată la vibraţie joasă generalizată, perioada ultimei glaciaţiuni, apoi invers, pe urcare, în această perioadă de trecere actuală, a necesitat adaptări consecutive, fie indivizi, fie entităţi.
Adaptările treptate formează o experienţă de care au nevoie spiritele creatoare conştiente, de aceea transformările au loc vizibil, sinţite de întrupaţi, rapid, în cascadă, de la o generaţie la alta. Fiecare spirit participă direct sau indirect la cunoaşterea proceselor, după cum i-a rămas nevoie din evoluţiile anterioare: mai mult sau mai puţin, să-şi întărească simţirea şi cunoaşterea. De aceea se întrupează atât de multe spirite deodată pe planetă, în orice perioadă de trecere, nu numai acum, în vremurile pe care le trăim. Pentru oameni, se cumulează cei doi factori:trecerea de la manifestări în principal mentale la manifestări în principal fizice, ceea ce nu se petrece cu speciile planetare necreatoare sau creatoare inconştiente (prin mimetism, cum sunt furnicile sau albinele, de exemplu). Astfel de specii se orientează de la o etapă la alta prin intermediul sistemelor de adaptare şi protecţie, ele fiind mult mai obişnuite cu schimbările: prin întrupări de la o subspecie la alta, pe parcursul ciclului lor de vieţi: diverse subspecii de mamifere, de reptile, de păsări, etc. Însă şi ele necesită, în plus, astfel de ajutoare – reptilele fiind unele dintre cele mai sensibile în acest sens. Alte specii ies total din echipamentul biologic al planetei – specii de viruşi şi bacterii, dar şi altele care nu suportă vibraţii foarte joase: cum au fost saurienii, trilobiţii, amoniţii – specii întregi de nevertebrate care au dispărut total din peisajul planetar, urmându-şi în alte feluri evoluţiile.
Tot în acest sens, situaţia rezidenţilor umani este de discutat.
Deşi nu se întrupează decât de acum încolo, după plecarea celor mai multe blocuri spirituale piramidale de pe planetă, avem întotdeauna nevoie să-i înţelegem pe rezidenţi şi să ne raportăm la ceea ce le oferim ca exemplu de comportament pentru evoluţiile lor viitoare. De aceea aduc atât de des vorba despre ei.
Ei nu se pot adapta unei varietăţi extrem de mare de grupuri spirituale la vibraţii planetare joase, de aceea treptat au ieşit din evoluţii cu corp fizic, la puţin timp după ultima glaciaţiune. În asemenea situaţie, complexul reptilian, care i-a ajutat nespus de mult cândva, nu-i mai poate ajuta în asemenea cazuri, dacă s-ar întrupa printre noi. Diferenţele de comportament între evoluţiile lor şi cele ale majorităţii grupurilor spirituale actuale sunt mult prea mari şi pot astfel să le afecteze acum evoluţiile lor progresive: ei nu şi-au depăşit manifestările agresive, ci au fost înlocuite atâta timp cât evoluează progresiv, folosind vibraţii din ce în ce mai mari, cu comportamentele cele mai înalte pe care ei le cunosc. Care sunt, de altfel, sau ar trebui să fie, cele mai înalte şi ale noastre aici, pe Pământ. Aşa au loc evoluţiile progresive, iar când spiritele au suficientă putere şi experienţă de a şi-o folosi, efectuează şi evoluţii regresive: pentru a-şi cunoaşte lacunele, superficialităţile şi neputinţele de a şi le corecta imediat, pe loc, pentru a munci mult în continuare pentru remodelarea unor astfel de comportamente.
Aşa cum menţionez de fiecare dată când vine vorba, rezidenţii au rămas în corpuri astrale în preajma planetei, corpuri care îi ajută prin complexul reptilian al corpurilor lor astrale, să se adapteze variaţiilor naturale de vibraţie extrem de mari care se petrec în această perioadă planetară. Variaţiile naturale, ale modificărilor provenite de la fluxurile energo-materiale ale mediului, pe care le cunosc bine, le pot surmonta (depăşi prin înălţare, înaintare); însă cele ale spiritelor mai evoluate, alături de care nu au trăit încă niciodată evoluţii regresive, fiind de regulă pline de frici, nesiguranţe, agresivităţi exacerbate – nu le pot suporta, şi deci nu le pot trăi, depăşi.

Corpurile umane, de după ultima glaciaţiune, nu au fost corpuri noi, adică create din nou prin transcendenţă interdimensională. O parte a celor născuţi înainte şi în timpul ultimei glaciaţiuni: atlanţi, lemurieni, africani, tolteci, insularii din largul oceanului planetar, au perpetuat specia umană, cu modificările necesare etapei de dezvoltare umană mai departe. Nu a fost câtuşi de puţin iniginerie genetică, ci modificări prin potenţarea primirii energiilor corpurilor spirituale: care sunt corpuri matriceale pentru corpurile cauzal, mental, astral, vital şi fizic. Elementele arhetipale au potrivit apoi, în funcţie de vibraţia planetară, celelalte amănunte, în de plină armonie funcţională, ale corpurilor noastre.
Cei care au suportat astfel de transformări corporale pentru toate spiritele umane, pentru măsura puterilor lor spirituale, au fost cei pe care îi numim Moşii, Bătrânii, Patriarhii popoarelor. Şi tot ei sunt cei care, retraşi, neştiuţi de noi, menţin câmpurile terestre la un nivel de vibraţie necesar finalizării tuturor sarcinilor noastre de destin. Mare parte dintre ei s-au retras rând pe rând în ultimele două milenii. Cei rămaşi, trebuie spus, chiar dacă este greu de acceptat, au avut şi au mereu nevoie, ca orice întrupat, de funcţiunile tuturor sistemelor corporale. Căci sistemele de adaptare despre care discutăm sunt elemente arhetipale constituite din transcendenţa interdimensională care ne-a tuturor creat condiţii pământene de evoluţie. Şi care ne ajută, şi ne vor ajuta până la capăt, pe toţi întrupaţii pământeni.

Iată aşadar că nu ar trebui să pornim în epoca ce vine de la supersitiţiile şi confuziile epocii trecute. Vampirismul energetic confundat cu funcţionarea plexurilor-malaxor, extratereştrii antici confundaţi cu oamenii care aveau alte percepţii, care foloseau călătoriile astrale, dar şi cei contemporani confundaţi cu entităţile astrale, cu Moşii popoarelor, confuziile privind câmpurile şi corpurile: de enegie, de lumină – în loc de corpuri materiale de vibraţie superioară celui fizic, cu circulaţii energetice rapide şi fluide… confuzii privind materializarea creaţionistă cu îmdeplinirea dorinţelor privind avuţia materială, etc. – sunt numai câteva exemple. În ceea ce priveşte existenţa extratereştrilor antici, acolo unde Erich von Daniken vede cosmonauţi sculptaţi sau scrijeliţi pe pereţii peşterilor – eu văd felul în care strămoşii noştri aveau percepţia corpurilor eterice, astrale, mentale, cu cordoane matriceale, toate puse în arta lor: o artă deosebit de convingătoare pentru subconştientul nostru, la fel ca şi basmele noastre, convingătoare pentru copiii mult mai deschişi adevărului decât părinţii lor maturi – cu sufletele chircite din frică de semeni. Reconectarea, da, este necesară părinţilor care s-au desprins brutal în copilăria lor de deschiderile cosmice, planetare, maltrataţi cognoscibil de către părinţii lor, căci de cele mai multe ori părinţii văd în copiii lor doar nişte maşini de făcut bani pentru a le întreţine şi lor, şi familiilor proprii, o viaţa pe care nu au putut să şi-o facă, din aceleaşi motive.
De aceea nu este de loc rău să înveţe copiii tehnica bioterapiilor – tehnică veche de când lumea, chiar dacă e numită în fel şi chip după tenta de noutate cu orice preţ pe care unii doresc să o acorde mereu. Dar ea rămâne de fapt acelaşi fel sănătos, curat, eficient şi bun de tratament: „punerea palmelor”, prin care fiecare om îşi poate face autotratament, mai ales preventiv. Dar vom mai discuta, pe îndelete, despre terapii şi terapeuţi.
Aşadar, acolo unde David Icke “vede” reptilieni, eu “văd” cordoane matriceale eterice şi prelungirile lor în exteriorul corpurilor noastre fluidice. În interior, canalul energetic central este mai greu de perceput. În exterior, prelungirea plexului frunţii (Ajna) este mult mai uşor de perceput, mişcându-se uşor, ca o cobră, pe fruntea omului. Pare – dacă te gândeşti suspicios, o creatură vie independentă pe capul omului, care conduce intuiţia, cum este şi normal, spre sistemul nervos. Şi “fadaxia” vorba românului, este gata!… Se crede astfel un soi de extraterestru astral, care invadează corpul omenesc fixându-i-se de cap, şi de acolo guvernând sistemul nervos central; apoi, prin el, şi pe cel periferic. Aşa cum scriam în articolul de deschidere, de aici şi până la a crede că extratereştri de acest fel invadează din ce în ce mai des corpurile noastre, nu a mai fost decât un singur pas.
De fapt este foarte normal ca tot mai mulţi oameni să prezinte aşa ceva, în dezvoltare şi întărire chiar, căci energiile noi activează progresiv elementele arhetipale ale corpurilor noastre fluidice, elementele matriceale ale corpurilor se dezvoltă în proporţie crescândă şi, sub puterea tuturor la un loc, toate structurile care în trecut se dezvoltau numai prin activitate susţinută, secretă, de la vârste fragede, azi devine obişnuinţă pentru tot mai mulţi oameni: fără cursuri, fără cunoaştere specială, fără pretenţii… Sau totuşi având şi unii dintre ei, la rândul lor, aşa cum au avut şi alţii, pretenţii de superioritate: care însă vor trece repede, căci nu există unicitate, superioritate nicăieri. Dacă există totuşi în vreun anume fel, pe undeva, aşa cum ştim din Noul Testament – să ştim că cel mai înaintat şi puternic trebuie să spele picioarele celor mai mici. Aceasta înseamnă conştiinţă, fără să se piardă din vedere cele pe care cei mici nu le fac, sau le fac de multe ori incorect sau/şi incomplet. Corecţiile sunt necesare, dar şi ajutorul pe care îl oferă ajutătorii trebuie să fie pe măsură. Fără corecţia, conştientizarea de rigoare, apare riscul de a crea condiţii pentru răspândirea confuziilor şi asupririlor de tot felul.

Aşadar, mari confuzii: dar este necesar să le înţelegem ca fiind nu numai impurificări intenţionate din trecutul antic al omenirii, căci preluările au fost în mare parte inconştiente. Chiar în zilele noastre, când neobişnuiţi să ne folosim intuiţiile, ele ne pot conduce către ideea că tot ceea ce auzim, citim, vedem este adevărat, târâţi de valul de entuzism al libertării de informare şi de exprimare. Nu mai cercetăm, nu ne informăm mai departe – nici măcar cei ce au oarecare experienţă de cercetare astrală nu se preocupă de cunoaşterea acelor elemente care conduc către o minimă clarificare. Puţini au tăria de a spune azi: “Stai!” şi să reflecteze asupra fiecărui lucru în parte. De aceea avem parte de deziluzii, căci adevărul este împletit cu iluzia că totul este adevărat dacă intuiţia ne relevă că este ceva, măcar ceva, o părticică de adevăr acolo…
Dar nu totul. Şi acest lucru trebuie să-l înţelegem acum. Şi nu este vreo vină în această chestiune, ci doar neputinţă, inconştienţă – care vor fi înlocuite în viitorul apropiat prin putere folosită flexibil, moderat, echilibrat, conştient. Există în mod cert ceva adevărat în tot amalgamul intuit, pe care ne putem sprijini pentru a corecta tot ceea ce putem pe loc, acum, pe Pământ. Apoi vom reveni când forţele şi cunoaşterea cresc, pentru a lumina din ce în ce mai multe elemente din căutările noastre. Dar deocamdată avem încredinţarea că totul este adevărat, că totul este drept, că am înţeles totul dintr-o privire, şi – mai greu de corectat: că nu mai există nimic ce ar putea fi aprofundat acolo.
Şi deocamdată nu este aşa… Şi începem să ne construim înţelepciunea azi prin înţelegerea unor lucruri foarte importante în lumea în care trăim: în primul rând că niciodată cunoaşterea nu se termină, este infinită pentru noi, oamenii, şi fiecare pas în trăirea prin cunoaştere nu ne crează decât începutul înţelegerilor viitoare, dar care ne deschidea infinit lumea pe care vrem să o creăm şi noi, la rândul nostru.

Cunoaşterea străveche şi înţelepciunea contemporană ştiu deopotrivă, foarte clar şi bine, că totul continuă, totul curge, nimic nu este total dezvăluit, oricât de departe există senzaţia că s-a ajuns cu cunoaşterea proprie sau, în general, a societăţii.
Ceea ce ne trebuie este să fim cinstiţi cu noi înşine.
Şi, dacă putem, să oferim ceea ce simţim, cunoaştem, şi altora, însă fără impunere şi fără obligativitate. Dar să existe. Mai departe, viitorul ne va îndruma, cu certitudine. Pentru că permanent suntem ajutaţi, iar a înţelege şi accepta acest lucru este unul dintre cei mai importanţi paşi pe care îi putem face azi.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
8. Primele concluzii privind complexul reptilian

Aşadar, creierul reptilian – numit şi: animalic, rămăşiţă a omului primitv – şi în general ceea ce am denumit complexul reptilian nu este nicidecum o parte inferioară a creierului uman, nu este o rămăşiţă a omului primitiv,…

7. Creierul reptilian

I.SINTEZA:Când se discută despre complexul reptilian, se porneşte de regulă de la ideea, răspândită de ştiinţele oficiale, conform căreia omul este evoluţie corporală, trupească – după trup, după corpul fizic – din…

Dictionar