05. Complexul reptilian

7. Creierul reptilian

I.SINTEZA:
Când se discută despre complexul reptilian, se porneşte de regulă de la ideea, răspândită de ştiinţele oficiale, conform căreia omul este evoluţie corporală, trupească – după trup, după corpul fizic – din speciile biologice pământene anterioare.
Ne înregimentăm în ideea că moştenim de la speciile anterioare toate structurile corpurilor noastre, cu o specializare superioară în plus, datorată diferitelor modalităţi ale omului de a-şi folosi moştenirea. În consecinţă, legat de tema abordată, apare încredinţarea că avem o structură reptiliană – creierul reptilian, care ne-ar dicta o serie de manifestări moştenite din animalitate: exacerbarea trăirilor în lipsă de autocontrol, agresivitate.
Părerea mea, evidenţiată de studiile prezentate, susţine că suntem spirite în evoluţie conştientă înaintată, întrupate în sisteme corporale complexe, constituite prin transcendenţă interdimensională de către coordonatorii evoluţiilor noastre pe această planetă.
Studiile care se referă la acest mod de abordare se pot urmări la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/764/2.-yuka-studii-preliminare-2-crearea-omului-prin-transcendent-spiritual.html
Elementul din complexul reptilian numit creierul reptilian face parte dintr-un complex întreg de structuri corporale, distribuite în fiecare corp al sistemului corporal uman, cu o funcţionalitate în cascadă: de la structurile corpurilor spirituale, care sunt matrice pentru corpurile de vibraţie mai joasă până la corpul fizic de manifestare.
Complexul reptilian este aşadar un sistem complex de ajutor corporal oferit spiritului pentru adaptarea sa în condiţiile noi pe care le trăieşte pe planeta de întrupare.

II. DETALII:
Până acum am discutat despre ce a generat ideea de “reptilieni”, de entităţi reptiliene din literatura mai mult sau mai puţin ezoterică. Dar nu putem încheia un asemenea important capitol fără a discuta pe scurt despre ceea ce se denumeşte în literatura ştiinţelor medicale oficiale: creierul reptilian.
O adresă de internet destul de cuprinzătoare este următoarea:
http://www.google.ro/images?q=creierul+reptilian&oe=utf-8&rls=org.mozilla%3Aro%3Aofficial&client=firefox-a&hl=ro&sa=X&oi=image_result_group&ei=BnNRUcviNYnXPZO5gbAB&ved=0CCEQsAQ
Voi veţi găsi şi altele, sunt convinsă.
Întrucât nu am cum să dezvolt pe larg acum o discuţie referitoare la acest subiect din toate punctele de vedere, mă voi rezuma doar la urmărirea câtorva idei; restul părerilor mele au fost deja expuse pe larg, ca rezultat al cercetărilor proprii privitoare la adâncirea înţelegerii acestui subiect.
Primul lucru care cred că trebuie abordat aici este faptul că azi sunt încredinţată că omul nu este rezultatul evoluţiei corporale, ci rezultatul lucrării spirituale a coordonatorilor evoluţiilor noastre, ajutătorii de nădejde ai tuturor spiritelor aflate în evoluţie către înţelegerile lor superioare. Mi s-a spus deseori că nu ar fi nici o diferenţă între faptul că unii cred că suntem clone ale unei civilizaţii superioare şi o teorie creaţionistă de felul celei expuse în detaliu aici. Eu cred că există mai multe diferenţe fundamentale:
– asemenea entităţi dimensionale chiar au creat sau au contribuit la crearea universurilor şi continuă să lucreze iubitor şi inteligent – adică cu remodelări ale universurilor care oglindesc alegeri pe măsura puterilor evoluanţilor. Pentru ei sunt astfel create condiţiile de evoluţie, de forme infinit mai subtile decât ceea ce am putea considera noi astfel acum, aici;
– ele nu urmăresc nici un beneficiu propriu, nu o fac nici măcar pentru a-şi dezvolta propria experienţă pentru ele înseşi, ci pentru a o folosi în beneficiul absolut al valurilor de monade care evoluează ajutate de ele; nu vor nimic de la noi, ci tot ceea ce vor este de la ele înseşi: să ne ajute în mod exemplar – iar acesta nu este un cuvânt în vânt, ci efectiv lucrător; aşa vom învăţa şi noi să facem în viitor, pentru alte valuri de monade care vor intra rând pe rând în evoluţii, care vor avea nevoie de condiţii speciale de evoluţie mai ales în primele lor trepte. Trăind într-o inconştienţă totală la început faţă de uriaşele creaţii care le înconjoară, toate spiritele însă le descoperă rând pe rând, le înţeleg şi învaţă treptat să le creeze şi ele pentru cei care le urmează în evoluţii.
Din jocul cunoaşterii şi necunoaşterilor noastre învăţăm nu numai să cercetăm cele poate doar vag întrevăzute în anumite momente ale trăirilor noastre, dar mai ales învăţăm cum să recunoaştem seminţele neînţelegerilor celorlalţi, cum să-i ajutăm să nu şi le dezvolte decât atâta cât să ajungă şi ei la aceleaşi concluzii pe baza cărora ne-am creat şi noi propriile înţelegeri, convingeri.
Din “jocul” percepţiilor şi lipsei de anumite percepţii învăţăm cum să ne potenţăm atenţiile pentru a simţi din timp schimbările care se pregătesc să vină în valuri: abia simţite la începuturi, luând amploare deosebită treptat, mai lent sau mai repede, apoi stingându-se treptat, în “focul” altor dezvoltări cărora, concentraţi asupra celor dintâi, nici nu le-am perceput sosirile… Şi iar o luăm de la capăt, pentru că şi condiţiile s-au schimbat puţin între timp, iar noutatea relativă ne schimbă întrucâtva percepţiile: dar învăţăm să le recunoaştem pe cele mai vechi în răspândirile celor mai noi, să le vedem rădăcina comună, dezvoltările de aceeaşi natură. Învăţăm cu răbdare şi multă atenţie, ajutaţi de corpurile noastre, să distingem efectele schimbărilor în planuri diferite ale manifestărilor diferitelor grupuri spirituale: ele au trăit, la rândul lor, în cu totul alte condiţii, generatoare de alte percepţii, pe care le împărtăşesc şi altora, îmbogăţind tuturor experienţa, îmbogăţindu-şi-o la rândul lor pe cea proprie, prin efectele răspunsurilor primite. Toate la un loc se împletesc, şi chiar împletirea lor creează alte condiţii de trai, care deşi sunt parţial noi, rămân de aceeaşi natură cu cele ale rădăcinilor lor.
Iată de ce suntem azi în situaţia ca Dumnezeu să lase să se petreacă numite lucruri, anumite evenimente neplăcute, pe care noi nu le prea putem înţelege de fel. Ne punem întrebări, dar vrem răspunsuri doar pe măsura frustrărilor noastre: lasă că Dumnezeu va pedepsi, lasă că Dumnezeu îl va vedea… Eu mă gândesc: lasă că Dumnezeu mă vede şi mă va ajuta să-mi înving: şi teama de a pune punctul pe “i”, şi indolenţa de a lăsa lucrurile în voia lor. Căci nici una şi nici alta nu înseamnă spiritualitate profundă: nici frica, şi nici indolenţa (indiferenţa comodă) nu înseamnă înţelegerea din start că lucrurile trebuie să meargă doar atât cât este necesar să învăţ, şi nu să mă chinui lăsând răul să mă asuprească, şi pe mine şi pe alţii, fără să avem măcar intenţia de a corecta ceva: nu agresiv, ci curativ. Căci altfel “medicamentul” agresiv ne poate ucide şi nu asta simt că ar fi destinul meu. Dacă ar fi, m-aş lăsa poate omorâtă – nu ştiu, dar poate că da, aşa cum au făcut-o nenumăraţi alţi oameni pentru binele semenilor lor…

Aşadar, nu sunt nici adepta unor evoluţii corporale, nici adepta existenţei noastre drept clone ale unor indivizi existenţi undeva: şi ştiu bine azi că sistemele noastre corporale au fost constituite conform necesităţilor numai grupurilor spirituale a căror venire era deja în planul principal al evoluţiilor de tip creator conştient pe Pământ: aici, şi nu în altă parte a universului.
Constituirile pe care azi începem să le vedem, dar cu greu şi cu multă râvnă de cercetare, le înţelegem treptat, descifrându-le complexităţile. Ele ne vorbesc despre particularităţi specifice acestui loc – şi nu altuia. Specifice omului, şi nu altor specii. Entităţile dimensionale, care au realizat această transcendenţă pentru rasa umană nu au avut nevoie de corpurile de acest fel, pentru a-şi realiza sarcinile de ajutorare a oamenilor şi a tuturor celorlalte specii planetare de altfel.
Ne-au constituit corpurile, în dimensiunea structurală planetară proprie lor, cu ele au venit şi au trăit în dimensiunea noastră structurală – planeta pământos-apoasă pe care o ştim.
Le-au întărit şi omogenizat vibraţiile la nivelele pământene, prin preluarea fluxurilor energo-materiale din mediul planetar: cu încărcătura vibraţională, energetică şi materială de nivelele vibraţionale de aici, prin care au întărit corpurile fluidice.
S-a întărit trupul – corpul fizic – prin întărirea aparatului respirator din respiraţia aerului planetar, cu compoziţia fizică şi chimică cunoscută de noi; s-a întărit sistemul digestiv prin hrănire cu un fruct (care sintetizează radiaţiile solare, cosmice) şi un tubercul (care sintetizează radiaţiile interiorului planetei); la fel sistemul locomotor, ajutat de corpul astral şi cel mental, puternic folosite în toată perioada aceasta.
Iar în final – ele fiind entităţi dimensionale asexuate (pentru că entităţile fără corpuri fizice nu se nasc, ci se autoconstituie prin puterea radiaţiei proprii) au dezvoltat sistemul de reproducere: nicidecum prin inginerie genetică – ci prin reorientarea folosirii forţelor radiante ale spiritului de la alte activităţi umane ale epocii, către dezvoltări interioare, corporale, necesare ultimelor finalizări ale omului. Astfel s-au dezvoltat în final aparatele excretor şi sexual, şi în acel moment omul era deja apt să ofere urmaşi pentru întrupările de care aveau nevoie toate grupurile spirituale, omeneşti, creatoare conştiente înaintate, pentru care se formaseră astfel corpurile.
Fiecare specie are structuri corporale din specia care oferă corpuri pentru spirite mai evoluate şi are unele structuri corporale din sistemele pentru spirite mai puţin evoluate, cu experienţă mai multă sau mai puţină. Se creează astfel un lanţ care nu are numai importanţă trofică (adică de hrănire), ci mai cu seamă importanţă de ajutor spiritual care se formează treptat, pe măsura creşterii capacităţilor de conştientizare a spiritelor.


Fig.nr. 1: Lanţul împletirii speciilor corporale planetare

Astfel corpurile noastre nu sunt, şi nu au moştenire de la speciile anterioare, dar fiecare specie este formată din întrupări ale unor spirite care au experienţa tuturor mai mici, celor mai puţin experimentate decât ele.
Specia corporală umană este folosită de spirite care au experienţa evolutivă a tuturor celorlalte grupuri spirituale planetare.

Atâta timp cât nu vom înţelege că suntem spirite întrupate care facem evoluţie, şi nu simple corpuri însufleţite, posedate de spirite care circulă haotic printr-un univers haotic autoformat, nu vom înţelege corect asemenea diferenţe.

Aşadar, această componentă a creierului uman nu este o moştenire de la specii necreative încă, dar este o structură a corpului fizic care, la spiritele nelucrătoare, necreative, se manifestă acum pe Pământ, la fel ca şi ceea ce avem noi, spiritele umane, drept amintiri din evoluţii vechi, de acelaşi fel.
Prin aceasta noi le ajutăm: pe de o parte ne pot suporta pe aceeaşi planetă cu ele, pe de altă parte li se prefigurează – chiar dacă inconştient deocamdată – evoluţiile viitoare până la cele general-creatoare, nu neapărat creatoare de tip uman. La vremea cuvenită evoluţiilor lor creative, se vor sprijini pe fondul general de amprentare spirituală pe care îl au deja din trăirile alături de noi şi de alţi creatori, în evoluţiile lor viitoare: pe care îi vor suporta, pentru că deja sunt obişnuiţi cu astfel de prezenţe spirituale, în preajma lor.
Este de precizat că astfel de forme, pe care le numim “reptiliene”, există la toate celelalte specii anterioare reptilelor, dezvoltate în proporţii diferite: de la viruşi până la reptile în proporţii din ce în ce mai mari, chiar dacă mici în felul lor.
Aşadar, treptele anterioare şi ulterioare de evoluţie ale reptilelor până la oameni au generat, dezvoltat şi consolidat rând pe rând rădăcini ale emoţiilor de tipul celor de supravieţuire, care pentru toate aceste vieţuitoare sunt de felul lor pozitive: frica, agresivitatea – apărarea de fapt, inconştientă de distrugerile pe care le generează celor din jur. Apoi evoluţiile conştient-creative ale spiritelor, petrecute prin multe locuri de unives, creează seturi de trăiri, simţiri, de mânie, dispreţ, ură, dezvoltându-se în paralel cu exacerbările lor pozitive: care de fapt sunt echilibrante pe măsura celor considerate de noi azi negative: patimi de tot felul, plăceri exacerbate. Noi, în stadiul nostru de dezvoltare spirituală le considerăm de cele mai multe ori şi pe acestea din urmă negative: totuşi ele sunt echilibrante pentru momentele evolutive cu exacerbări distructive. Iar în faţa pericolului de a nu le mai avea pe cele plăcute, apare revenirea la frică, panică, agresiune, distrugere, perversiuni de tot felul, crimă şi generalizarea sa: războiul. Este o spirală interioară autoblocantă, şarpele care îşi înghite coada, care se autoîntreţine, dar din care spiritele umane pot învăţa să iasă: numai prin altruism şi iubire necondiţionată. Astfel şarpele din reprezentările noastre metaforice nu-şi va mai înghiţi coada, ci se va avânta bucuros către o treaptă superioară de evoluţie.

Dacă am considera că ne tragem direct din animale şi asta chiar aici, pe aceaaşi planetă, efectuând numai aici evoluţii, se poate induce confuzia (eu nu o numesc iluzie) că moştenim ceva de la înaintaşii noştri – ca specie planetară. Dar acest lucru este o confuzie. Dacă mergem pe acest considerent în continuare, şi avem în vedere că omul nu se exprima verbal în trecut, se trage concluzia că omul nu putea să se înţeleagă cu semenii săi şi astfel ajungea la agresivitate: explicaţii larg folosite pentru înţelegerea unor epoci de trecere a omului de la aşa-numita animalitate, evoluţie corporală din maimuţe, la homo sapiens contemporan, care s-ar fi petrecut în ultimul milion de ani. O asemenea idee prinde azi, deoarece are la bază o intuiţie de adevăr: omenirea din evoluţiile dinainte de ultima glaciaţiune… nu vorbea. Dar omenirea nu vorbea pentru că spiritele umane au venit la întrupări pe Pământ deja extrem de evoluate, fiind de mult timp evolutiv în stadiul de a folosi corpul mental şi comunicarea mentală extrem de complexă, peisagistică.
O astfel de comunicare, transmisie mentală, este folosită pe lângă graiul articulat, folosit doar când se manifestă majoritar prin corp fizic. Forma de comunicare peisagistică se bazează pe o cunoaştere a lumii deosebit de profundă, complexă şi mai ales protectiv-lucrativă; ea conduce invariabil la lipsa totală de frică, lipsa totală de neînţelegeri între oamenii care au, fără deosebire, manifestări înalte, de o conştiinţă pe care noi, azi, în condiţiile unei vibraţii planetare joase, doar în momentele noastre de maxim echilibru ne-o descoperim. Dar tot noi am trăit şi ne-am manifestat în acele vremuri – înainte de ultima glaciaţiune – aşa cum ne manifestări azi, în condiţii mult mai aspre.
Căci suntem spirite aflate pe Pământ în călătorii spirituale interzonale, aşa cum am descris deja, în călătorii de reconştientizare a manifestărilor noastre trecute, în alte zone ale Universului Fizic, în care vibraţiile sunt mult mai mari, înalte decât aici. Aici, în acest loc din univers, toate vechile caracteristici de manifestare se activează – dar nu numai cele animalice. În funcţie de vibraţia planetară, la început s-au activat cele mai bune manifestări din acest punct universic. Când vibraţiile s-au diminuat, omul a conştientizat că activităţile sale foarte înalte, avansate, în special creaţia materială executată mental, ar fi pus în primejdie viaţa planetară. De ceea a ales, din experienţa sa totală, acele forme de manifestare – trupeşti – pe care le avea în memoria sa totală.
Din acel moment s-au derulat –până acum, şi se vor mai derula puţin în plus în viitor – manifestările cele mai joase ale tututror spiritelor aflate în călătorii spirituale pePământ.

Din acest punct de vedere însă, a spune că doar pentru astfel de manifestări au venit spiritele creatoare umane pe Pământ – şi eu am crezut mult timp asta – nu este corect: pentru că nouă, călătorilor care suntem acum pe Pământ, la fiecare nivel vibraţional pe care l-am trăit pe Pământ până acum, s-au reactivat nişte limite: ele sunt de fapt toate limite inferioare – dar doar prin comparaţie cu ceea ce spiritele pot face acolo de unde vin: de la nivele vibraţionale foarte ridicate, din zonele de vibraţia cea mai mare a evoluţiilor lor, adică vibraţii cu valori până la de zeci de ori mai înalte decât cele de pe Pământ.
Vom avea un capitol al călătoriilor spirituale interzonale, de aceea nu mai insist, decât punctat, asupra caracteristicilor lor.

În asemenea situaţii, aşa cum şi alte site-uri pun acest element în discuţie, cu alte cuvinte într-adevăr complexul reptilian se “ocupă” de supravieţuirea nostră pe planetă, după cum se manifestă neputinţele noastre, ale fiecăruia dintre noi, de a face faţă noutăţilor în fiecare moment de trăire. Doar că ne atrag atenţia mai mult cele periculoase, cărora noi credem că nu le facem faţă, din noianul trăirilor noastre totale. Când frica este mult mai puternică decât cunoaşterea celor care ne pot ajuta – ea ne tulbură şi ne împinge la acte disperate, aflate în memoriile noastre spirituale din evoluţiile trecute: inclusiv patimi născute din plăceri căutate pentru a anihila senzaţia acută de panică, de neplăcere. Dar complexul reptilian ne ajută permanent, iar spiritele ajung cândva la concluzia că nu efectiv acest creier reptilian a indus starea de panică – aşa cum curg de multe ori explicaţiile – ci memoriile spirituale au adus ceva din trecutul nostru, iar creierul reptilian lucrează intens pentru mlădierea situaţiilor în sufletul nostru.
Aparent ar fi o lucrare în zadar dacă nu simţim, dacă nu conştientizăm lucrarea lui imediat, dar dacă nu simţim efectiv asemenea lucru, este doar pentru că frica animalică pe care o aveam în sinea noastră este, pentru majoritatea oamenilor, mult mai puternică decât încrederea că suntem ajutaţi pe diferite căi. Dacă ne-am strădui să ne calmăm repede, am găsi ce să facem pentru a ne salva, nădăjduind şi că vom înţelege cum am ajuns într-o asemenea situaţie, când poate existau căi de a evita situaţiile disperate. Este doar un exemplu, sunt multe de discutat în viitor despre folosirea experienţei noastre privind neajungerea sau ieşirea din impas.
Aş spune că, dacă noi credem că numai animalitatea vorbeşte în noi, prin corpurile noastre – pe de o parte nu ar fi adevărat, pe de altă parte este adevărat numai pentru că ne credem evoluaţi din animalitate prin selecţie naturală. Iar tot ceea ce ne aparţine credem că este trupul fizic, care poate atrage şi energii pe care le foloseşte şi îşi creează un câmp electromagnetic care se poate manifesta cu putere mai mare sau mai mică. Şi credem asta cu îndârjire, din moment ce chiar omul a putut crea material feluri de electromagnetism, cunoaştere pe care o foloseşte pentru a-şi explica deocamdată proprietăţi ale corpului său.
Dar omul nu are numai un corp fizic, ci un sistem corporal de o complexitate uriaşă. Iar celelalte specii au şi ele un asemenea sistem corporal; dar, de la virus la om fiecare grup spiritual beneficiază de un sistem corporal din ce în ce mai complex – omul “stăpân” fiind făcut peste toate speciile pământene: adică având de fapt un sistem corporal care le cuprinde pe toate celelalte pământene la un loc.

Ar trebui să nu-i mai spunem în acest fel, creierul reptilian, dar să ştim că întreg complexul reptilian cuprinde şi această componentă fizică.

Eu mă bucur că sunt multe voci azi care atrag atenţia asupra folosirii mai mult sau mai puţin viciate a cunoaşterii acestei părţi a creierului uman. Căci azi formularea din Evul Mediu “Crede şi nu cerceta” s-a transformat, din nefericire, în “Crede, nu cerceta, nu gândi… Iubeşte orice, chiar şi alterarea adevărului”….
Există scrieri (citeam pe la începutul anului trecut) care spun că entităţi din alte părţi au omorât rasa reptilienilor. Părerea mea, dacă sunt într-adevăr comunicări astrale, este că ajutătorii noştri astrali au vrut să domolească ura multor oameni contra “reptilienilor” născuţi din propriile noastre confuzii, şi ne-au arătat că nu ar mai exista azi pe Pământ decât cei creaţi prin inginerie genetică de proprii noştri semeni. Ceea ce spune foarte mult, ne indică foarte multe aspecte la care trebuie să ne gândim. Doar că noi nu ştim ce au făcut semenii noştri în ultima sută de ani, mergând pe firul foarte vechi – antic – al unor dezvoltări genetice controlate din generaţie în generaţie, toate realizate pentru păstrarea şi dezvoltarea capacităţilor multisenzoriale.
Într-un fel ascunderea acestor posibilităţi a avut aspectul său bun: practic am fost feriţi de ispite – dar asta nu justifică crima, pedeapsa criminală, reducerea conştientă şi agresivă a cunoaşterilor de tot felul. Iar în zilele noastre se continuă o astfel de manifestare prin descurajarea cunoaşterilor profunde care încep să fie cunoscute şi acoperirea lor cu încurajarea confuziilor pentru îngreunarea sau împiedicarea omului pe drumul cunoaşterii prin propriile resurse spirituale. Societatea umană putea să-şi creeze viaţa în deplină cunoştinţă de cauză, cum spune românul, aşa cum chiar aici, pe pământurile româneşti s-au derulat vieţile oamenilor din vechime până în jurul anilor 900-1000 d.Ch., fără să se lase ispitiţi de folosirea mentalului în acţiuni foarte complexe. Oamenii simpli din toate popoarele au susţinut viaţa lor manual-creatoare, realizând tot ceea ce a fost şi este mai frumos pe Pământ. Conducătorii popoarelor – fie laici, fie religioşi – nu au fost cu adevărat coordonatori spirituali ai popoarelor, au fost şi sunt numai muşte la arat – cum spunem noi, românii. Şi nu spun acest lucru cu dispreţ, ci doar în spirit de analiză, de relevanţă, pentru a aduce aminte oricărui om că poate să se descurce şi singur în viaţă, cu posibilităţile pe care el şi semenii săi muncitori, creatori, doritori de bine şi de frumos în mod echilibrat şi moderat, le pot înfăptui împreună: dacă îşi unesc ideile şi forţele, experienţa pe care cu siguranţă o au în străfundurile sufletului lor.
Şi toţi cei care au crezut că reuşesc să împiedice evoluţiile noastre vor afla că de fapt nu au împiedicat nimic, ci din contră nu s-au împiedicat decât pe ei înşişi, neiubind tot ceea ce face spiritul uman înălţător: creaţia, munca, conlucrarea, convieţuirea în pace şi linişte, împăcare sufletească în mijlocul oricăror condiţii de trai.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
8. Primele concluzii privind complexul reptilian

Aşadar, creierul reptilian – numit şi: animalic, rămăşiţă a omului primitv – şi în general ceea ce am denumit complexul reptilian nu este nicidecum o parte inferioară a creierului uman, nu este o rămăşiţă a omului primitiv,…

6. Complexul reptilian: numiri și alte povestiri…

I. SINTEZANumirea complexului reptilian nu vine numai de la elementul reptilian cel mai cunoscut de noi azi – şarpele frunţii – ci porneşte de la canalul energetic central al sistemului nostru corporal şi anexele sale centrale: le cunoaştem…

Dictionar