02. Analize diverse evenimente

2012 (1): Despre sfârșitul Calendarului Mayaș

Am lăsat să treacă puţin timp de la acel 28.octombrie.2011, chiar puţin de la acel 11.11.2011… căci spiritele prea încinse cu greu pot accepta chiar şi cele mai simple, chiar dacă cât de cât corecte analize: respingere – dacă nu suntem obişnuiţi cu analiza fără acuze şi fără respingere ale celor care se petrec în câmpul sau/şi înafara conştienţei noastre.
Şi eu am greşit – din punctul meu de vedere, căci nu am expus tot ceea ce era de expus la acea dată: nu de puţine ori obosesc să explic din TOATE punctele de vedere de care sunt conştientă, lăsând şi la latitudinea omului să mă înţeleagă prin prisma cunoaşterii activităţii mele. Descopăr că mă doare să suport interpretarea diferită a celor pe care încerc să le realizez exprimându-le cât pot eu mai corect, complex. Pentru că totul este deosebit de complex când aduc în faţă o prezentare a lucrurilor din unghiul de vedere pe care îl expun aici…
Fiecare dintre noi trebuie să muncească la cizelarea propriei manifestări.
Văd interpretări însă peste tot, oamenii ajung să le sucească şi alţii să le ia apoi ad literam pe toate sau majoritatea celor care le vin ca informaţii în faţă. Se preiau şi se duc mai departe astfel de interpretări, iar cei care vin în urmă, văzând acelaşi mod de prezentare doar cu câteva cuvinte schimbate, consideră că sunt surse independente de cercetare care se validează unele pe altele. Şi lucrurile nu stau întotdeauna chiar aşa, după părerea mea, iertată să fiu dacă greşesc.
Aşa se fac multe confuzii: spre exemplu privind, “portalurile”, “câmpurile”, “corpurile”, şi nu numai. Istoria străveche a omenirii este exemplul cel mai viu al interpretării modului de viaţă al omenirii într-o etapă – prin prisma unei alte etape de viaţă. Mă refer la societăţile străvechi (lemuriană, atlantă) privite prin prisma felului în care trăim azi.
Şi pentru că a venit vorba, m-am afundat puţin în analiza unui mesaj prezentat de Ed. For You, tradus în limba română: al dlui C.J. Calleman privind Calendarul Mayaş. Este prezentat în Anexa nr.1 la prezentul studiu.
De ani de zile observ fenomenul „Calendarul Mayaş”. Şi m-a interesat, căci am studiat mult rădăcinile popoarelor toltece, încredinţările lor, modul de trăire de-a lungul etapelor principale ale timpului pământean al spiritelor umane. Foarte importantă este înţelegerea legăturilor pe care populaţiile toltece le-au avut cu restul populaţiilor pământene şi modul în care ele s-au reflectat asupra activităţii lor în ultimele 6 milenii.
Tocmai de aceea am înţeles în felul meu acest fenomen, observând cum analizele privind calendarul mayaş pornesc uneori de la elemente care nu sunt înţelegerile, nici rădăcinile cunoaşterilor de tip toltec, nici desfăşurările lor, nici ceea ce percepeau ei ca fiind forţele, cunoaşterile, trecutul şi viitorul omenirii: de care îşi legau existenţa planetară.
Îmi cer scuze celor în faţa cărora cândva m-am exprimat că se face cu calendarul mayaş exact ceea ce s-a petrecut cândva – dacă nu chiar şi acum mai dăinuie – cu „parada klingoniană”: America era plină de cluburi în care se vorbea klingoniana, apăruse “dialecte” noi, grupuleţe zămislite din tot felul de aluzii privind cele petrecute în serialul SF “Star treck: next generation”. La un moment dat părea că trăim acelaşi fel de agăţare a realităţii noastre, legându-ne prea mult, prea disperat, de fatidicele zile 28.10.2011 şi 21.12.2012.
Ceea ce chiar şamanii locali au atenţionat că nu s-a procedat de loc corect.
În 2008 scriam şi eu un articol:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/nainte-i-dup-2012-iesirea-de-sub-lume.html
Îl prezint pentru mai multă stabilitate (Blogger cam creează probleme uneori), în Anexa nr.2.
De la acea dată multe vorbe şi multe aluzii am tot răspândit, fără să mai abordez subiectul prea mult, ca să nu deranjez cu modul personal de a privi lucrurile. Azi însă m-am hotărât să analizez un picuţ textul mesajului dlui C.J. Calleman.
Ne-am făcut din calendarul mayaş, apoi din multele comunicări şi analize evenimentale în lume un fel de autoritate spirituală, un fel de religie cu patimi, cu capcane şi bariere specfice obiectului de cult. Multe scrieri s-au prezentat de multe ori, de-a lungul ultimilor ani, fără o cultură generală a civilizaţiei umane, ci doar pe baza unor încredinţări devenite şi rămase oficiale din interese mai mult sau mai puţin obscure, în general proprii doar poporului din care face parte prezentatorul. Dar şi chestiuni generalizate prin conduceri, organizări impuse (şcoală, mass-media) sau prin religii comune impuse. Sunt analize făcute prin prisma faptului că noi azi considerăm că avem cea mai avansată formă de trăire: de cunoaştere, de gândire şi simţire, dacă considerăm că suntem spirite care au evoluat corporal din primatele Pământului. Cei care azi se consideră “treziţi” se trezesc de multe ori în altă cameră, nicidecum în aceeaşi cameră în care vedem, percepem mult mai complex aceeaşi realitate: adică având în plus o multitudine, de fapt, de complexităţi diferite, simultane şi secvenţiale, consecutive, ale realităţii pe care o cunoaştem prin prisma unui aspect sau unui set restrâns de aspecte ale sale.
O percepţie în plus aduce, peste multiplicarea simţurilor conştientizate în plus (cu ceea ce numim clar-simţuri) cunoaşterea şi înţelegerea rădăcinilor istorice, care conduc la extinderea înţelegerilor desfăşurărilor momentului actual, înţelegând în continuare cele care conduc astfel către cuprinderea măcar şi în linii generale a viitorului.
Asta numesc eu iluminare, ascensiune: ca să nu ne limităm doar la faptul că intuiţia îmi spune că există o transcedere, dar ea nu ar fi perceptibilă în acest plan. Cred că este necesar să înţelegem că iluminarea se referă LA ACEST PLAN, la fel ca la oricare alt plan din orice punct al universului, la acest moment al vieţii pământene, clar, argumentat, înţeles măcar în linii mari de la început până la sfârşit şi având în perspectivă trecerea de la liniile generale (descoperite, înţelese la început) ale fiecărui aspect în parte – la liniile profunde, care fac ţesătura deasă, cu toate cele subtile şi grosiere deopotrivă.
Unde “grosier” nu înseamnă agresiv, grosolan, ci fizic, pământesc, de vibraţie joasă dar nu şi extrem-joasă, josnică, imorală a realităţii înconjurătoare, ci doar comparativ cu seturile de vibraţii superioare ale aceluiaşi câmp universal. Iar „subtil” am numi deopotrivă: cele care există şi funcţionează simultan în lumea noastră, de vibraţie superioară celei fizice, dar şi cele care nu se mai manifestă în timpul nostru: însă petrecându-se cândva, au creat un efect special în societatea omenească contemporană.
Şi toate îşi poartă astfel rădăcinile, dezvoltările, efectele către viitor.
Iluminarea începe astfel în acest plan al realităţii noastre, cu adevărat aici şi acum, luând în considerare toate posibilităţile de înţelegere, operând cu trecutul clar înţeles în toate detaliile lui, cu prezentul în care acceptăm tot ceea ce se petrece ca fiind şi necesar pentru alţii, dar şi necesar pentru noi înşine.
Aşadar ar trebui să trăim fără să ne delimităm, să ne separăm de anumite laturi, aspecte ale trecutului noastru, de anumite aspecte ale prezentul nostru, fără să ne separăm de viitorul planificat care este real, concret realizabil prin implicarea permanentă a lui Dumnezeu (expresia sintetică a coordonatorilor evoluţiilor noastre).
Şi fără să uităm – căci Dumnezeu nu uită nicidecum – implicarea în acest plan vast a tuturor vieţuitoarelor planetare – fizice şi astrale deopotrivă. Ceea ce este un lucru deosebit de important, pentru care multe dintre aşteptările noastre cam egoiste nu capătă finalitate, considerând biosistemul planetar un fel de covor, tablou însoţitor al omului, fără viaţă, fără „spirit” – adică fără inteligenţă creativă. Ceea ce este un lucru deosebit de important de învăţat în această etapă pe care o traversăm acum…
Prezentul ne implică nu numai cu activităţile pe care le desfăşurăm, ci şi prin posibilităţile de informare, de care nu ar trebui să ne separăm, care pot echilibra anumite părţi ale încredinţărilor noastre. Iar acest lucru ne poate conduce la cunoaşterea avansată a întregii umanităţi.
Calendarul mayaş nu poate fi aşadar o autoritate spirituală în sine, atâta timp cât nu cunoaştem nici rădăcinile, nici dezvoltările societăţii din care s-a născut. Prezentatorii diferitelor elemente de cultură s-au obişnuit azi să creeze o vorbire care nu uită să precizeze: “este posibil”, “este foarte probabil” – deşi unii mai sunt încă adepţii unor exprimări de tip “nu există altă explicaţie”, sau “nimeni nu a mai gândit asupra acestor lucruri”. Şi multe altele. Ar trebui să înţelegem că istoria societăţii omeneşti se rescrie nu oficial, ci după curajul cu care unii sau alţii scot la lumină cercetări proprii ale unor moşteniri mai vechi sau mai noi, conform cărora se pot înţelege multe lucruri legate de cele străvechi, purtate în bazoreliefurile, sculpturile, obiectele de cult, obiceiurile şi tradiţiile popoarelor.
Cu greu îşi fac loc în lume înţelegeri privind necesităţile diverselor civilizaţii care s-au perindat pe planetă. Nu sunt elementele pe care le credem noi azi, după modul nostru de gândire, simţire, operare. Dar chiar dacă ele nu mai există în deplinătatea manifestărilor lor în planul realităţii noastre, le putem cunoaşte măcar parţial dacă ne aplecăm cât de cât asupra celor purtate de urmaşii lor, atâta cât au putut şi ei prelua şi aduce ca moştenire în contemporan.
Interpretările cele mai populare ale calendarului mayaş coboară din teoria oficială a ieşirii omului din animalitate, urmărind apoi dezvoltarea manual-tehnologică a omenirii – în timp ce mayaşii nu au cunoscut acest mod de a privi lumea. Dacă teoreticienii moderni pornesc de la maimuţă – mayaşii porneau de la POPORUL ÎNTREG DE “MAGI” – mentalii avansaţi = tolteci. Iar ceea ce noi considerăm a fi dezvoltarea manufacturier-tehnologică cu care măsurăm valoarea societăţii noastre – ei înţelegeau modul treptat de revenire a omenirii la acceptarea şi folosirea tuturor forţelor, simţurilor de care spiritul-om se poate folosi în lumea înconjurătoare: prin care poate astfel să accepte universul şi faptul că suntem o neînsemnată/foarte însemnată părticică a acestuia.

1. POPOARELE TRECUTULUI – POPOARE DE MAGICIENI…
Foarte scurta vedere asupra timpurilor şi încredinţărilor generale ale omenirii în timpuri mai vechi, pe care o făceam în 2008, poate oferi o imagine asupra celor despre care acum doar pomenesc, pentru a mai puncta câte ceva în plus cu privire la experienţa 2011 – 2012. Este prezentată o lume cu o încredinţare destul de diferită de felul în care azi analizăm viaţa şi încredinţările omenirii străvechi. O omenire ale cărei rădăcini sunt paralele cu cele ale grupurilor spirituale întrupate în strămoşii primatelor de azi şi, iarăşi paralele cu grupurile spirituale ale altor evoluanţi – formele pe care generic le numim „proto-umane”.
Ceea ce le era punct de pornire mayaşilor era un popor universal de „magicieni”, de „şamani” – eu am numit „un popor de Moşi” – în sensul că toată lumea era în trecut aşa cum sunt Moşii de azi: Nemuritorii apărători ai fiinţei lumii pământene în care trăim, care au şi grijă de noi, dar şi încredere în faptul că ne vom duce sarcinile destinelor noastre la bun sfârşit. Lumea aceasta de „magicieni” era aceea pe care o ştiau şi mayaşii drept „rădăcină” – unde mag era deopotrivă vraci, creator şi modelator peste sine însuşi şi peste lumea din jur: prin prisma protecţiei tuturor vieţuitoarelor, pământurilor şi apelor, cerurilor şi străfundurilor planetei întregi.
Nu priveau lumea prin prisma supravieţuirii omului şi doar a speciei sale, căci supravieţuirea este animalică pe Pământ, în timp ce inteligenţa creator-protectoare avansată este specific umană. Porneau de la momentul optim de dezvoltare conştientă a tuturor forţelor umane: mental atât cât se putea în această etapă, adică fără creaţie mentală, ci fizic-pur, corporal-manual cu gândire profund înţelegătoare asupra vieţii umane şi consecinţelor în planul vieţii generale planetare. O creaţie corporal-manuală – nicidecum tehnologică, mecanic-electrică, care este o extensie a folosirii forţelor umane şi cosmic-planetare la un loc.
Multe popoare au ştiut cum va evolua lumea, însă fără să o socotească prin prisma folosirii mecanic-tehnologice, ci privind ceea ce face omul cu propria sa creaţie – de orice fel: pentru că uneltele mecanic-tehnologice sunt creaţia artificială a omului şi este important ce face omul cu ea, la ce şi cum o foloseşte, nu ca obiect în sine, chiar şi performanţa tehnologică în sine.
Astfel încât discutăm aici despre conştiinţă şi conştienţă, care sunt două aspecte diferite – conştiinţa înglobând şi folosind conştienţa. Orice creaţie se face cu conştienţa necesităţii în acest moment al vieţii şi se face conştiincios (de calitatea cea mai bună) + se foloseşte cu conştiinţa avansată a moralităţii, dreptăţii şi demnităţii umane.
În vorbirea noastră românească: se face şi se foloseşte cu măsură şi cu bun-simţ.
Şi nu numai geţii, dar multe alte popoare din lume au privit la început foarte clar lumea întreagă cu conştiinţa spiritului înaintat: o conştiinţă care nu înseamnă numai conştienţa locului, timpului şi activităţii proprii, ci modul în care omul priveşte timpul, spaţiul şi activitatea sa punând calitatea, moralitatea şi demnitatea cele mai bine cunoscute de sine în trăirea fiecărui moment al său. Omul ar putea face orice – dar ALEGE să facă ceea ce i se potriveşte cel mai bine, conform experienţei sale şi înţelegerii lumii prin experienţa sa totală.
Modul în care calendarul mayaş m-a sprijinit pe mine, personal – aşa cum poate sprijini mulţi alţi oameni în cercetările lor personale (iar acesta este un lucru încurajator) a fost faptul că venirea spiritelor umane la întrupările pe Pământ s-a produs începând cu cca 60 milioane de ani în urmă. Dar sunt convinsă că interpretarea a fost realizată prin prisma celor recunoscute oficial, pornind de la maimuţe şi nu după cum şi mayaşii, şi alte popoare, şi în contemporan mulţi cercetători, ştiu bine de crearea omului prin transcendenţă interdimensională.
Pornind de la acest fapt, împărţirea perioadei umane în 7 zile şi 6 nopţi nu este o împărţire a progreselor şi regreselor, ci a progreselor în diferite etape planetare, în diferite momente stelar-planetare, folosind forţele spiritului în mod diferit. Ceea ce înseamnă că puteau fi şi altfel folosite, dar omenirea le-a ales de la bun început pe cele care erau cel mai puţin nocive – dar şi cele mai puţin acceptate de majoritatea spiritelor umane la nivele joase de vibraţie: fiind considerate greoaie, murdare, zgomotoase, animalice.
Sigur că nu are rost acum să luăm la disecat filmele de prezentare a calendarului mayaş, deşi câteva idei ar fi bine de urmărit cândva. Mă voi axa aici pe elementele la care unii prezentatori le-au crezut, asemenea dlui Calleman, pe care s-a bazat în aşteptările dânsului privind evoluţia omenirii în ultimii ani ai prezentărilor maya. Prezentări pe care mayaşii le-au sistat după această dată, de 21.12.2012, tocmai pentru că au prevăzut faptul că omenirea se va baza pe predicţii, ceea ce îi oferă un program în plus faţă de cele pe care ea însăşi şi le-a făcut, oameni obligând oameni să perceapă realitatea într-un anumit fel. Ceea ce trebuie să fie un ajutor de orientare poate să ajungă o rutină, limitând eforturile umane de orientare proprie, de adaptare prin forţe proprii, pe care să le folosească zi şi noapte în condiţiile în care trăiesc toate vieţuitoarele azi. Este un fel de accentuare a liberului arbitru, iar acest lucru ar trebui să ne bucure.
Tematica planului de viitor este una dintre cele mai acute teme de gândire în contemporan. Ne este frică de viitor şi tocmai de aceea îl dorim clar, cu ardoare. Fiecare clarvăzător de azi poate alege să facă voia celor din jur spunându-le la cerere „ce îi aşteaptă” sau să-i încurajeze să muncească, să lupte cu curaj, cu demnitate, în lumina propriei sale conştiinţe: a calităţii creaţiei proprii, a demnităţii cu care se poate trăi în mijlocul celor care nu o iau în considerare, a moralităţii înalte – demisă de multe ori din funcţiile sale înalte în numele supravieţuirii cu orice preţ.
Calendarul acesta arată însă cât se poate de clar faptul că orice ar face şi oricum ar putea folosi omul orice are pe Pământ, există un plan mult mai cuprinzător, mai detaliat, decât poate să fie cuprins de noi văzând lucrurile de pe Pământ: cuprinzând faze de trăire umană şi în spaţiul planetar bine gospodărit, şi în eternitatea vieţii tuturor spiritelor.
Ca rezultat al activităţilor pe care popoarele toltece le-au avut, ei nu ar fi avut în intenţie să pună în evidenţă vreun plan general-omenesc. Ei şi-au plasat existenţa în mijlocul universului şi timpului, unde într-un anumit context trecutul are mult mai multă importanţă decât viitorul. Multe popoare şi-au numit un loc „Buricul Pământului”: locul la care se raportau populaţiile organizate de la un centru anume – pentru a se deosebi de altele care îşi puteau numi în acelaşi mod alt loc, cum azi numim noi „capitală”.
Unele popoare foloseau acest concept – cele care erau coborâtoare din străvechile populaţii ale locului. Altele nu-l MAI foloseau, şi mă refer la cele care îşi părăsiseră de mult teritoriile, migrând pentru găsirea altora mai proprice dorinţei lor de stabilitate a vieţii proprii. Dar şi acestea aveau modul lor de a înţelege realitatea pe care doar ei o trăiau: şi avem cazul iudeilor migratori, care credeau sincer în felul lor – neştiutori de altfel – că tot prin migraţia lor din loc în loc ar fi dat naştere tuturor populaţiilor Pământului.
Astfel încât calendarul rămâne un mod de orientare pentru populaţiile locale atâta timp cât vibraţia planetară se va înscrie între anumite valori, iar prin acest lucru calendarul are un caracter larg, uluitor pentru cei care nu ştiu ce ştiau atlanţii (nu numai populaţiile de pe continentul Atlan – actualele continente Nord American şi Europa, ci şi Aztlan – actuala Americă de Sud) şi, mai concret în analiza prezentă: mayaşii.

2. ÎNCEPEM SĂ DESCOPERIM CE ŞTIAU MAYAŞII…
Asemenea valori ale vibraţiei planetare se referă la setul general de vibraţii care menţine omul în neputinţa de a-şi folosi deplin puterile mentale. Şi nu pentru că nu ar putea, cu corpuri doar puţin modificate, ci pentru că acest fel de creaţie ar conduce în scurt timp la dispariţia vieţii de pe planetă: creaţia materială mentală necesitând dislocări de volume mari de energii şi materii planetare din regimul celor de vibraţie ridicată, lipsind vegetaţia şi vieţuitoarele mărunte de cele necesare vieţii lor. Şi mai mult, lipsind planeta de asigurarea celor necesare întreţinerii corpurilor vieţuitoarelor celor mari: lucruri pe care populaţiile străvechi le ştiau bine şi ar fi făcut orice fel de sacrificiu pentru păstrarea intactă a vieţii pământene. De altfel spiritele care evoluează azi pe Pământ au venit cândva aici tocmai pentru a petrece un timp planetar suficient de lung, într-o zonă a universului de vibraţie joasă, pe locurile rădăcinilor evoluţiilor lor de început. Lemurienii şi atlanţii ştiau foarte clar, foarte bine că va veni această perioadă, şi ştiau bine că tot ceea ce o însoţeşte le trebuie ca să-şi remodeleze spre înălţare atitudinile, comportamentele şi activităţile creative cu: creştere de calitate, moralitate, conştiinciozitate şi respect asupra vieţii de pretutindeni. Fiecare om – după puterea sa de concentrare în condiţiile proprii de existenţă.
Ne imaginăm că populaţiile vechi nu ştiau mai nimic din toate acestea, sau avuseseră fleşuri ale viitorului – aşa cum avem noi azi şi le numim „premoniţii”, pe care nu le înţeleseseră pentru că nu trăiseră efectiv aşa ceva. Numai că asemenea lucruri nu sunt adevărate, căci multe popoare în mileniul 3 Î.Ch. încă mai ştiu în proporţie de masă trecutul propriu, înţelegeau mult mai bine decât noi, acum, prezentul, şi distingeau – şi acceptau – liniile viitorului.
Mai ştiau bine multe lucruri în plus – ceea ce la noi azi este foarte confuz: cum arată „ferestrele” strălucitoare ale protecţiei pământurilor şi apelor, pe care noi le numim azi „portaluri”. Nu ştim că sunt elemente matriceale ale planetei şi pe măsură ce vederea mentală ni se deschide şi începem să le distingem în mediul înconjurător – credem că noi constituim şi acest „câmp” de protecţie, şi „portalurile”. Portaluri pe care nu le percepem integral încă, cu toată structura lor interioară, pe care le credem integral doar porţi de legătură cu dimensiuni structurale planetare: drumuri, contacte care există, dar numai anumite conjuncturi planetare le oferă condiţii de deschidere – şi numai de către entităţile dimensionale. Care, la rândul lor, sunt ajutătorii tuturor vieţuitoarelor planetare, pe care noi le uităm cu desăvârşire când credem că creăm sau distrugem, anihilăm ceva: fie bun sau rău.
Mayaşii, ca şi geţii, ca şi alte popoare din acele vremuri, ştiau de şirurile dese de astfel de structuri matriceale, indestructibile, destul greu perceptibile de majoritatea oameni: dar cu încurajare, în anumite perioade ale anilor, putând să fie percepute şi încredinţările tuturor – întărite.
Mai ştiau că, atâta timp cât ele aveau să fie ovale, coborâte din sfericitatea lor străveche, lucrurile vor fi stabile şi pot fi planificate după puterile omului care are corpurile după cum sunt şi asemenea „ferestre” ale pământurilor către ceruri. Şi ştiau mai ales că o astfel de sfericitate se va orândui din nou sub puterile exterioare care vor veni, ajutătoare pentru întreaga fire: pentru pământurile, oceanele, vieţuitoarele lor şi – în fruntea lor: omenirea de pretutindeni.
Iar „casa” sufletului omenesc, actualul „ou fluidic” omenesc, cu straturile sale puternice, şi ele indestructibile, unul mai luminos decât altul, este locul din care, din când în când, sufletul omenesc îşi ia avât pentru a se odihni înafara trupului său greu după care toate activităţile omului devin grele şi lente. Şi valul conştienţei omului-suflet-zburător se duce după cum e vibraţia pământului. El zboară conştient la început; apoi însă din ce în ce mai inconştient de-a lungul acestor vremuri grele făcând doar somnul de odihnire a trupului, dar apoi iarăşi devenind din ce în ce mai conştient şi, mai ales, din ce în ce mai mulţi oameni devenind iar conştienţi de posibilitatea derulării somului şi „visului conştient”.
Vis de cercetare, prin care mayaşii – la fel ca şi mulţi alţii – au căpătat atât de multe cunoştinţe de-a lungul timpului lor. De altfel, aşa cum se poate observa pe toate vestigiile coborâtoare din vremurile lor, călătoria astrală conştientă era una dintre activităţile curente ale multora dintre ei. Dra ştiau bine că, cu timpul, puterile se vor diminua, chiar dacă le stabilizau puternic prin folosirea aurului şi argintului. La fel ca şi geţii, cu brăţările lor grele – ustensile subtile de ridicat şi stabilizat vibraţia proprie pentru desfăşurarea activităţilor astrale.

3. ŞI REVENIND ASTFEL LA SCHIMBAREA TIMPULUI…
Acesta este unul dintre semnalele schimbării timpului de până acum: când oamenii nu mai au nevoie de orientări evidente în planul fizic, căci ajung să se ajute între ei, şi toţi se lasă ajutaţi de „zeii” cerurilor, apelor şi pământurilor pentru a-şi înţelege viaţa şi menirea.
Şi iată astfel cum omenirea se va organiza de acum încolo, intuind din ce în ce mai corect marile planuri ale întregii vieţi terestre, universice, cu toate felurile de fiinţe văzute şi nevăzute de ochii trupului.
Adică nu va mai fi nevoie să-şi facă, şi să lase moştenire planuri făcute de ei înşişi, căci fiecare generaţie va avea viaţa sa personală, total diferită de aceea a generaţiilor trecute – dar folosind experienţa prin care ei înşişi au trecut. Şi de care îşi pot duce aminte treptat, împlinindu-şi vieţile şi ajutându-şi semenii să facă acelaşi lucru.
Mayaşii, ca şi toate populaţiile toltece, ca şi geţii, tibetanii, ca şi alte nuclee de populaţii din alte teritorii ale lumii, ştiau foarte bine toate acestea şi încă mult mai multe.
În treacăt fie spus, să nu uităm că şi la începutul secolului XX a existat o „furie” a cunoştinţelor tibetane venite în Europa, care s-a estompat aşa cum şi „furia” mayaşă are toate şansele să se disperseze în zilele noastre…
Multe ar fi comentat, şi pe îndelete pentru a fi înţeles corect. Dar mă bazez pe faptul că avem tot timpul să le dezvoltăm în anii care vor veni. Totul ne va ajuta, din ce în ce mai puternic, vizibil, clar.
Căci universul nu a atins nicidecum starea sa cuantică maximă. Nici măcar nu se poate spune că atâta au ştiut mayaşii: ei au ştiut mult mai multe, dar ca orice bun învăţător, ei au dat lumii lor doar linii orientative, ştiind bine că, de la un moment încolo elevul, urmaşul, trebuie să observe şi să gândească singur, să-şi facă propria lui experienţă, în întreaga sa maturitate spirituală: doar ajutat din exterior de întreaga suflare de viaţă – universul vieţii sale conştiente de fiecare clipă, care urmează să se extindă în conştienţa omului pe măsura formării încrederii în forţele sale proprii.
Şi astfel omul va putea să înţeleagă singur mai departe planul universului în mijlocul căruia se află, atât cât este necesar să fie perceput şi folosit aici, pe Pământ: bineînţeles în condiţiile cunoaşterii generale a celorlalte structuri universice înconjurătoare.
Într-adevăr, structurile şi funcţionările lor începem acum să le cunoaştem, mai mult sau mai puţin corect. Dar oricum ştim despre ele şi nu mai este decât o chestiune de timp până ce ne vom orienta cu toţii în cunoaşterea „drumurilor” noastre spirituale: deosebit de complexe, pentru a căror înţelegere trebuie să ne folosim din plin toate forţele spirituale.
Lăsăm astfel drum deschis revenirilor la cele care au fost cândva ale omului înainte de ultima glaciaţiune, dar omul însuşi fiind acum mult mai puternic, mai universalizat pe toate laturile, aspectele pe care corpurile sale, în totalitatea lor, apoi toate aspectele Pământului le pot oferi spiritului creator conştient înaintat. Unde universalizarea nu a însemnat nicidecum faptul că omul nu ştia de cosmos şi de subtilităţile lui percepute de aici, de pe Pământ – ci nu se orienta bine să-şi folosească corpul său fizic, în condiţiile forţei gravitaţionale pământene, în funcţie de subtilităţile acestui corp şi cele ale folosirii sale în toate felurile, în mijlocul structurilor de acelaşi fel ale universului înconjurător. Omul ultimelor milenii a învăţat să fie puternic, să trăiască percepând, şi înţelegând cu ale trupului său toate fiinţările şi toate schimbările care au loc peste tot în lumea perceptibilă cu structurile fizice.
Aceasta este de fapt COMPLETAREA, ÎMBOGĂŢIREA universalizării spiritului uman – cu percepţiile împletite ale corpurilor sale asupra macro-cosmosului şi microcosmosului deopotrivă.
În treacăt fie spus, mai trebuie să acceptăm ceva în această lume, pe care o exprimăm prin prisma percepţiilor noastre de azi: că nici micro-cosmosul, şi nici macro-cosmosul nu este de loc NICI GOL, NICI ÎNTUNECAT ŞI RECE. Că „nimicul” este energeie fundamentală densă, necreată, în care circulă fluxuri bogate de filamente energo-materiale. Mayaşii ştiau asta.
Percepţiile noastre actuale sunt la început de redescoperire, iar până la încredinţări mai este ceva de parcurs, dar toate acestea la un loc pot fi azi crezute ca fiind: doar un singur pas !!! Într-adevăr, universul este plin cu fluxuri energo-materiale aflate în circulaţii după necesităţile grupurilor spirituale întrupate în, şi pe marile structuri cosmice planetare şi stelare, precum şi după structurile universice eteric-astrale care ajută circulaţiile fluxurilor – dar şi ale grupurilor de entităţi aflate în diverse călătorii proprii prin univers. Armoniile cu care se petrec, protecţiile sub egida cărora se derulează pentru toate vieţuitoarele – fizice sau astrale, creează în această parte a universului o mare linişte şi impresia unui mare gol pentru ochii noştri, dar percepţiile astral-mentale ale omului descoperă dincolo de vederea lumii fizice, măsurabilă cu intrumentele noastre, uriaşa desfăşurare de forţe matriceale, circulante şi lucrative de pretutindeni. O desfăşurare aflată în plină lumină, în seturi complexe de lumini de vibraţii diferite, pe care ochiul trupului uman le poate sau nu surprinde, senzorii corpurilor astral-mental le poate sau nu surprinde – după cum corpurile sunt specializate în diferite feluri de percepţii. Căci totul se desfăşoară conform sarcinilor spiritelor într-o parte sau alta a universului. Nimic nu se află înafara unui necesităţi, într-o lume creată, coordonată şi ajutată de Creatorii săi…
Micro-universul – asemenea macro-universului – este plin şi luminos, iar pe această plinătate a sa se întemeiază vitalitatea monadelor protejate în structurile lor mici, dar stabile şi puternice, creind astfel stabilitatea lumii pe care o ajută fără a conştientiza însă acest lucru. Mai târziu, atunci când conştiinţa lor va creşte, spiritele vor învăţa să se sprijine pe această stabilitate a existenţelor macro- şi micro-universului, amândouă stând la baza marilor planuri ale derulării evoluţiilor de preturindeni.
Vom mai descuta despre acest aspect al depărtării structurilor fizice în această parte, zonă a universului, în studii separate.

4. TIMPUL CE NE-A MAI RĂMAS…
Da, suntem în mijlocul unui mare plan, care nicidecum nu se află la finalul său. Da, anumite lucruri se află la un fel de final, dar fiecare final este un început – experienţa de azi ne încredinţează de acest lucru. Întotdeauna se va deschide o spirală. Şi alta îi urmează celei anterioare, iar acest lucru este nu numai de înţeles azi, dar şi de aplicat. Într-un fel am fost întotdeauna „pe cont propriu”: întotdeauna am avut liberul arbitru de a hotărâ ce facem cu viaţa noastră, cu cele care ne-au venit în viaţa noastră, cu timpul pe care trebuie să-l gestionăm conştient, coerent: adică fără să ne rupem de ceva pentru a face altceva, fără să lăsăm astfel unele lucruri neterminate.
Pe cont propriu, în această situaţie, omul poate înţelege singur că existenţa lui face parte dintr-un plan de care nu se va mai ului, căci înţelege că lucrurile sunt la nivele uriaşe, fără limite practic, iar acesta este cel mai important lucru din lume. Se poate astfel înţelege acest PE CONT PROPRIU cum că omul SE INTEGREAZĂ CONŞTIENT ÎN PLANUL UNIVERSAL. Şi înţelege astfel că totul este un început de drum, alt drum, acelaşi drum – dar altfel parcurs, cu alte forţe şi în alt fel: vechi – şi totuşi mereu nou, iar ceea ce este foarte important – nu este nicidecum necunoscut lumii. Însă ce se poate adăuga în contextul în care încercăm să cunoaştem ceva din cele ale civilizaţiei noastre, putem să punem faţă în faţă cele 9 puteri cu cei 9 necunoscuţi despre care s-au spus multe lucruri în anii de mijloc ai secolului XX.
Ceea ce ar fi de adăugat referitor la toate puterile omului este faptul că sunt puterile spiritului folosite pe Pământ, pe această planetă. Căci spiritul are mult mai multe puteri, şi chiar cele folosite pe Pământ au alte folosiri în alte locuri din univers, au alte folosiri chiar de pe Pământ, însă în alte timpuri.
Ceea ce avem de făcut este să înţelegem că toate cele pe care le conştientizăm aici, pe Pământ, ar trebui să le folosim în viaţa noastră curentă: în acest fel totul ne va duce către finalizările căutărilor noastre, înţelegerilor noastre. Ne întrebăm frecvent pentru ce am venit aici, pe Pământ, ce sarcină anume avem fiecare dintre noi… Nu ne dăm seama că facem exact ceea ce avem de făcut, doar că avem liberul arbitru să să ne angrenăm sau nu în căutarea calităţii superioare, implicarea în activităţi mereu mai morale, chiar dacă este pentru a trăi curat, echilibrat, modest şi liniştit pe Pământ. Dar treptat vom înţelege toate acestea şi ne vom găsi astfel răspunsurile noastre pe Pământ.
Cele pe care le trăim azi ne provoacă un fel de înfrigurare cu care căutăm răspunsurile, iar trecerea timpului este o furtună pentru cei care cred că cele pe care le facem în mod curent sunt lipsite de importanţă faţă de altele pe care ni le-am dori. Ideea de a ajunge undeva la un moment în care timpul nu va mai exista este de dezbătut. Timpul este altfel perceput în fiecare etapă de vibraţie planetară care aduce mari modificări vieţii tuturor fiinţelor planetare şi omului – atâta timp cât există omenire pe Pământ.
Nu întotdeauna omul şi-a măsurat timpul cu ceasul – fie el solar sau mecanic, dar asta nu a însemnat că nu a fost conştient de scurgerea timpului de derulare a unor mişcări în univers, simultane sau consecutive, pe care le-a folosit chiar în activităţile sale curente. Dar acestea au fost conştientizări ale proporţiilor, ale armoniilor planetare şi cosmice, comparabile cu cele ale ritmurilor de funcţionare a corpurilor sale. Inima omului bate întotdeauna proporţional cu inima galaxiei sale!! Conform tuturor acestor armonii interioare şi exterioare omul şi-a derulat activităţile în mod diferit, percepând schimbările şi adaptându-se – chiar pregătindu-se din timp pentru schimbările majore ale planetei.
De fapt putem să ne exprimăm privind timpul perceput de grupuri mari de oameni în funcţie de felul în care folosim timpul. Se poate spune că astfel de grupuri au simţit o accelerare sau o decelerare, aplatizare a timpului că la un moment dat ne simţim parcă „fugăriţi” de un timp care merge după cum vrea el… Sincer, eu nu am simţit niciodată că timpul ar merge mai repede sau mai încet – decât că, dacă nu sunt exact în concordanţă cu timpul care curge egal, adică aştept cu înfrigurare să vină un eveniment sau îmi doresc cu disperare să nu vină altul, atunci este clar că faţă de aşteptările mele el curge tot egal. Mi s-a părut întotdeauna normal să fac exact cât pot şi nu cât îmi impun alţii, şi poate de aceea, lăsând la o parte deziluziile pe care le-am provocat altora, eu am trăit cuminte, liniştită oarecum cele ale vieţii mele, lucrând permanent ce era de lucrat, dând prioritate unora sau altora dintre lucruri şi discutând despre necesităţile normale ale zilei.
Dorindu-ne mai mult sau mai repede ceva, „timpul” este un reductor la ECHILIBRU pe care nu am învăţat încă să-l respectăm. Dar învăţăm pe măsura curgerii lui…
Viitorul rămâne viitor, planificat după uriaşa experienţă a coordonatorilor evoluţiilor noastre. Activităţile umane planificate a se derula vor îmbrăca aspectele normale ale derulărilor planetare în această parte a universului:
– plecarea celor mai multe grupuri spirituale care sunt întrupate actualmente pe Pământ. Sunt venite aici pe termen scurt, în vederea cunoaşterii propriilor atitudini, comportamente şi puteri de desfăşurare a activităţilor specifice locurilor de joasă, şi foarte joasă vibraţie, pe care le pot suporta ele, după o înaintare considerabilă în evoluţii, care le oferă puterea de a-şi suporta propriile lor trăiri pământene;
– intrarea la întrupare, din nou după 10.000 ani, a spiritelor rezidente: la întrupări cu corp fizic, de la care au fost retrase pe toată perioada de cea mai joasă vibraţie a Pământului şi din condiţiile de aglomeraţie planetară a ajutătorilor lor de diferite evoluţii. Rezidenţii nu i-ar fi putut suporta dacă ar fi intrat în întrupări alături de ei. Intrarea lor în evoluţii, din nou, se poate relua numai în condiţiile plecării grupurilor celor mai agresive – indiferent dacă comportamental sau dispreţuitor, căci rezidenţii umani actuali de pe Pământ nu sunt atât de înaintaţi încât să progreseze în asemenea condiţii agresive, aşa cum ştim azi că sunt destule situaţii pe Pământ. Noi încriminăm oamenii foarte uşor, dar numai spirite destul de puternice pot trăi azi cu asemenea încriminări, dispreţuiri, acuze. Iar coordonatorii evoluţiilor noastre ştiu încă infinit mai bine decât noi ce înseamnă o astfel de greutate, pe care noi nu o mai conştientizăm la adevărata ei valoare… ;
– derularea operaţiunilor de dematerializare şi împământare a tuturor materialelor (pământuri, metale, cristale) care au fost scoase anterior din scoarţa terestră, folosite la derularea activităţilor fizice ale oamenilor în perioada anterioară. O activitate care se va realiza de către rezidenţi, sub îndrumarea ajutătorilor lor avansaţi;
– plecarea grupurilor celor mai înaintate ale rezidenţilor: înaintaşii lor, în evoluţii preliminare, pregătitoare pentru viitoarele lor evoluţii, pe o planetă cu caracteristici medii de asigurare a condiţiilor de trai necesar lor şi altor grupuri aflate în călătoriile lor de evoluţii preliminare. Cele trăite vor fi aduse ca experienţă înapoi, pe Pământ, oferite semenilor care şi ei şi-au terminat evoluţiile curente pe Pământ şi împreună având o perioadă relativ scurtă de încercări de folosire a noutăţilor aduse de înaintaşii lor reveniţi aici, pentru o obişnuire preliminară cu un pas înainte. Dar contează foarte mult ca astfel de adaptări să aibă loc aici, în aceleaşi condiţii cu care rezidenţii sunt obişnuiţi;
– încheierea evoluţiilor rezidenţilor pe Pământ, cu învăţături de netezire a pământurilor, dar şi câmpurilor enegetice folosite de rezidenţi, la nivele lor de vibraţie – cele mai joase din câmpurile: fizic (relief, ape, aerul folosit la respiraţie), precum şi amprentări în câmpul eteric, astral, mental, cauzal, spiritual (budhic) şi dumnezeiesc (atmic) – adică acele câmpuri pe care ei pot să le perceapă clar în câmpul universal;
– uniformizarea câmpurilor de către ajutătorii secundari rămaşi în urma plecării rezidenţilor: câmpul enesic şi supra-enesic; plecarea ajutătorilor secundari întrupaţi cu corp fizic de pe Pământ;
– uniformizarea câmpurilor, în urma plecării ultimilor oameni, de către entităţile astrale (ajutătorii biosistemului pământean, ajutătorii planetari şi stelari) şi dimensionale: câmpurile de la fizic la supra-enesic şi de vibraţie superioară, care nu se regăsesc în corporalitatea umană, dar ajută corpurile cu sub-sisteme enesic şi supraenesic pentru funcţionarea lor în mediul pământean.
Iată aşadar că lumea nu are cum să-şi sfârşească planurile de viitor, dar le poate înţelege şi urma pe ale coordonatorilor evoluţiilor, la care cu siguranţă au aderat cu mult timp înainte de venirea marilor blocuri spirituale pe Pământ. Dar sigur că pentru grupurile care vor pleca în curând, chiar dacă se pliază planurilor generale ale evoluţiilor în galaxiile acestei zone a universului, vor urma în continuare planurile zonelor din care vin, apoi, pentru ajutătorii grupurilor lor – planurile pentru fiecare univers în parte şi pentru toate la un loc – armonizate aşa cum numai marii Făuritori ai universurilor ştiu să le facă !!! Şi având deosebită încredere în toate, în evoluţiile coordonate şi în coordonatori.
Inerţiile şi întârzierile sunt normale, dar ele nu sunt lăsate să se desfăşoare acum, când spiritele au venit doar să-şi cunoască în condiţiile pământene:
Toate atitudinile şi comportamentele noastre sunt de fapt inerţiale faţă de altele superioare lor, dar le putem pe deplin depăşi doar după învăţături înaintate acasă, acolo de unde venim. Nu ni se cere nici pe departe să stăm aici până când le-am depăşi, iar acest lucru ar trebui să-l înţelegem pe deplin. Unii reuşesc repede, dar doar pentru că au mai multă experienţă şi putere să o facă: şi astfel să echilibreze câmpurile, să-şi susţină semenii pentru a-şi duce toate sarcinile la bun sfârşit. Mereu alte noi valuri de evoluanţi vin la întrupare, şi doar ajutătorii secundari şi centrali fac întrupări una după alta, ajutându-i aşa cum un învăţător duce serii întregi de elevi de un anume ciclu, iar şi iar, consolidându-şi ei înşişi şi îmbogăţindu-şi experienţa în acest loc şi în astfel de timpuri planetare.
Societatea în ansamblul său poate părea inerţială, dar de fapt sunt subtilităţi care demonstrează că şi cei care nu cred în reîntrupare au în felul lor dreptate – foarte puţine monade se reîntrupează sistematic, conducând mereu alte grupuri. Grupurile cu evoluţie, şi astfel cu experienţă mai multă se întrupează ceva mai des – dar sunt şi ele puţine comparativ cu majoritatea spiritelor venite pe Pământ în această perioadă: venite pentru prima oară în evoluţii regresive, din propriile lor evoluţii progresive. Şi mai ales fiind acum, aici, cu scopul general de a-şi înţelege propriile necesităţi de ameliorare a atitudinilor şi comportamentelor din timpul evoluţiilor ne-creative sau inconştient-creative. Astfel, evoluţiile nicicăror grupuri nu sunt inerţii, ci sunt folosiri ale experienţei spiritelor şi toate sunt de folos cuiva: ca îmbogăţire de experienţă sau ca şi conştientizare a celor rămase active în memoriile spiritului.
Evoluanţii înaintaţi îşi pot caracteriza unele atitudini drept inerţii inerente, deşi sunt desfăşurări normale în condiţiile grele ale agresivităţii spiritelor cu mai puţină experienţă: în ceea ce ele numesc luptă pentru supravieţuire. Dar cu toţii vor căpăta mai multă putere în viitor şi îşi vor putea înălţa comportamentele în ciclurile viitoare ale revenirilor lor în aceste locuri din univers.
Căci întotdeauna într-un ciclu se cunosc tarele comportamentale – în următorul se pun în formă învăţăturile căpătate între timp, consolidându-se mereu cele mai înaintate. Doar cei care vin pentru prima dată nu au obligaţia de înaintare, iar ceilalţi în funcţie de treapta evolutivă, consolidează pe cele mai noi ale lor, oferind exemplu începătorilor. Ei îşi pot considera aşadar unele comportamente ca fiind inerţiale, dorindu-şi să şi le depăşească, iar acesta este un impuls pentru orice alt spirit din jurul său, aflat pe orice altă treaptă de evoluţie.
Doar că ajutătorii de acest fel trebuie să-şi depăşească şi atitudinea de a ironiza, de a dispreţui sau de a impune altora propriile lor năzuinţe. Iar aceasta este una dintre cele mai agresive tare comportamentale ale celor care aparent nu se cred agresivi…
Revenind strict la calendarul mayaş, mi se pare foarte bine atenţionat de către dl. Calleman că un asemenea eveniment, pătruns în conştiinţa omenirii, nu poate fi lăsat să treacă neobservat. Bine, nu ştiu dacă se poate considera cineva, în orice condiţii, expert în calendarul mayaş, dar având în vedere faptul că lumea foloseşte tot felul de expresii („nimeni nu a mai spus asta”, „nu există altă explicaţie”) ar trebui să trecem cu vedere astfel de etichete.
Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit este faptul că lumea analizează doar evenimentele nesoldate pozitiv faţă de aşteptările sale cu privire la un eveniment – nu şi cele ajunse la un final considerat bun, plăcut, pozitiv. În fond totul s-a terminat sub aşteptări – lumea nu s-a iluminat, lumea nu s-a schimbat brusc de loc, dar nici vreun cataclism nu a avut loc. Nici un OZN nu a venit – dimpotrivă s-a negat ofical că nu sunt extratereştri pe Pământ, dar încă îi aşteptăm…
Sunt multe de gândit cu un astfel de prilej…

5. ILUMINAREA
Mulţi s-au gândit că vom deveni iluminaţi cu toţii până la această dată. La începutul anilor 2000 era credibil pentru unii, având în vedere mulţimea comunicărilor astrale care ne spuneau că deja suntem iluminaţi, deja suntem în mare parte ca într-un fel de altă lume, dimensionali într-o dimensiune rămasă în urmă. Şi azi mulţi se aşteaptă ca aceşti oameni „treziţi” să se desprindă cu o parte luminoasă a Pământului şi să se călătorească în altă lume – o lume pe măsura trezirii acestor călători. Într-un fel ne vom călători, dar nu cu planeta, ci cu propriile noastre corpuri – corpuri de călătorie, spirituale, deosebit de perceptive şi putând călători cu viteze supraluminice. Deci nu este o călătorie cu nave constituite din elemente fizice – metalice, funcţionând pe bază de combustibil. Aşa am venit pe Pământ, aşa vom pleca, rând pe rând, grupuri după grupuri de spirite, într-o călătorie din treaptă în treaptă, de la o vibraţie planetară la alta superioară. Asta doresc entităţile noastre ajutătoare să ne ajute să ne amintim cum am călătorit spre Pământ şi cum ne vom întoarce în final „acasă”: de unde am pornit în această călătorie. Comunicările astrale ne orientează să ne amintim, să ne cercetăm trecutul şi să înţelegem propria noastră plecare. Dacă le luăm textual şi nu înţelegem vorba veche: Dumnezeu îţi dă – dar nu-ţi bagă şi în traistă, vom căuta înţelegerile până le vom găsi.
Nimeni nu ne dă totul mură în gură, de asta ar trebui să ne îngrijim. Şi eu am am trecut prin aşa ceva în anii ’90. Am trecut – m-am lecuit, am început să cercetez, să cer ajutor, îndrumări, am ajuns la înţelegeri. Am continuat cu studii, şi am fost chiar mulţumită că văd că nu poţi spune vreodată că ştii ceva: fiecare clipă deschide un con infinit de înţelegerea faptului vechii vorbe atât de înţelepte: „Ştiu că nu ştiu nimic…”. Da, ştii ceva, altceva, dar posibilităţile de a ne da seama cât de infinite sunt disponibilităţile de cunoaştere creează singura înţelegere totală: nu ştim nimic !!!
… Deşi mi s-a spus clar: nu există practic acest „nimic”…
Şi vom discuta despre acest lucru.
Iluminare? … Este de reflectat asupra a ce credem noi a fi iluminare, căci nu acceptăm multe lucruri – dar dorim iluminarea. În linii mari aşteptăm iluminarea – dar suntem nemulţumiţi de oamenii din jurul nostru, dispreţuim greul, mintea analitică, munca fizică, mizeria străzilor şi bârfa vecinilor, incompetenţa politicienilor, masonii, evreii şi câte şi mai câte…
Dar dacă e mizerie pe stradă înseamnă că avem din ce face mizerie, că oamenii sunt preocupaţi de altceva până să înveţe să nu facă mizerie. Dar vor învăţa şi asta, şi tocmai de aceea trebuiesc învăţaţi – nu dispreţuiţi.
Oamenii vorbesc mult pentru că este epoca comunicării verbale în primul rând – foarte rară în viaţa noastră pe alte meleaguri universice… Doar acum se poate vorbi cu toată gura! Şi mai ales, faţă de vremurile anterioare: fără frică, după milenii de stat cu fruntea în pământ.
Politicienii, masonii etc sunt aşa cum sunt pentru că ei de abia acum – ca spirite întrupate – se confruntă cu o astfel de societate în calitate de organizatori… şi văzând că nu se pricep s-o facă bine, ci mai repede cu oprimare, cu biciul agresiv, cu arme şi speculând excesele pentru a nu se observa bine nepriceperea lor, se vor preocupa în viitor să înveţe să nu mai facă aşa ceva.
Munca brută presupune sudoare şi murdărie, closetele trebuiesc curăţate, vecinii suportaţi… Cu toţii învăţăm să le facem să le curăţăm, să le suportăm…
Inima fără minte şi mintea fără inimă conduc în lumea noastră la patimi, la iluzii deşarte, şi nu la iubirea despre care simţim ceva – dar nu tot ceea ce ne-ar ajuta să acceptăm. Şi nicidecum să tratăm totul cu indiferenţă „suverană”…
Abia apoi vom putea vorbi de iluminare. Deocamdată nu acceptăm cele care nu corespund încredinţărilor noastre – care nu sunt atât de frumoase ca şi încredinţările noastre…
Dar dacă nu prea ştim despre ce vorbim, nu ştim ce anume să urmărim… Modestia, echilibrul, austeritatea… alte elemente de urmărit… Le înţelegem ?? Puţini dintre noi le înţeleg sensul – încă şi mai puţini şi le doresc în viaţă mai presus de orice. Dacă vom crede în continuare că ne tragem din maimuţa impulsionată în evoluţie de nişte extratereştri veniţi de pe altă planetă, suntem deja pe un drum ocolit.
Din câte am vizionat despre interpretarea calendarului mayaş, de la un astfel de fenomen s-a pornit în explicaţii. Sigur că vom ajunge să înţelegem cele petrecute: odată cu reamintirea ajutată de vibraţia planetară în permanentă creştere şi dezvoltarea structurilor sistemului nostru corporal întreg: corp fizic + corpurile de vibraţie superioară acestuia: eteric (sau vital), astral (sau emoţional), mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic) – pentru majoritatea spiritelor umane; în plus corpurile enesic şi supraenesic pentru ajutătorii cu sarcini multiple.
Vom înţelege treptat că suntem urmaşii – de fapt constructorii civilizaţiilor: lemuriană şi atlantă – atât de denaturat prezentate în lume azi. Şi vom înţelege apoi de ce mayaşii aveau un alt punct de vedere asupra realităţii noastre, a tuturor, oameni şi timpuri.
Vom înţelege că, de fapt, nimic nu este „…cu totul nou în lumea noastră, în creaţia universală şi a omenirii coletive”. Şi mai ales ne vom aduce bine aminte că întotdeauna au existat oameni care au menţinut vie imaginea omului atotputernic asupra lui însuşi şi asupra mediului înconjurător, mergând liber şi senin prin oceanul durerilor pe care semenii după trup le puneau – şi le mai pun încă – mereu în drumul bunilor lumii…
Mayaşii ştiau bine despre oamenii nemuritori care ne ajută din neştiut – Moşii i-am numit în aceste studii. Ei îi ştiau drept vraci, şamani, învăţători ai lumii. Ştiau bine despre impulsurile pe care ei le-au dat lumii. Noi, azi, nu le luăm în considerare. Ei au oferit valoare acestora. Necunoscutele sunt ale noastre – nu au fost nicidecum ale lor… Oamenii au trăit cunoscându-le pe toate – că ele nu au fost date spre cunoaştere maselor largi este altă poveste…
… Lumea a ştiut şi ştie multe, dar nu a învăţat să vorbească liber şi cu curaj sau nu a fost lăsată să vorbească. Uităm de sclaviile vechi şi cele moderne?! Sau nu le luăm în considerare pentru că nu ştim să le potrivim în covorul lumii – chiar şi a celui special, de faţă. Am urmărit filmul prezentării etapelor calendarului şi unele dintre ele mi s-au părut forţate. Aş fi dorit să văd o asemenea prezentare venind din partea unor oameni de mare cultură şi gândire, Rene Guenon sau Vasile Lovinescu… Nu-mi imaginez că dânşii nu au ştiut de existenţa calendarului. dar poate că ne-au lăat pe noi să le trăim pe ale noastre, căci fiecărei analize îi vine timpul ei cândva…
Sigur că este bine să avem curaj să punem în lumină diverse teme, să ne gândim la ele, să reflectăm pe parcursul timpului, formându-ne înţelegerile noastre.

6. CÂTEVA CUVINTE DOAR DESPRE TRANSCEDEREA DUALITĂŢII
Şi o ultimă teme de reflecţie asupra acestui mesaj.
„Transcederea dualităţii” ar fi, după părerea mea, ca orice alt element analizat, un eveniment cu cel puţin două aspecte de gândit: teoretic, ea este de acceptat – de acceptat pentru că acolo ar trebui să ajungem, însă practic trăim în această lume: cu răi şi cu buni, cu frumos şi urât, cu vechi şi nou. Cu politicienii, industria de armament, drogurile, animalele crescute forţat şi chinuit pentru a oferi o hrană de care ne putem lipsi, cu eutanasierea câinilor, cu devastarea pădurilor şi otrăvirea apelor. Ar fi de legat aceste lucruri de înţelegerea lor – nu detaşarea de ele, care să formeze paşii către iluminare. Nu este lumea mea – diferită de lumea lor. „Lumea” celui care crede că a parcurs „transcederea dualităţii” nu are o altă lume în care crede – ci are exact lumea în care trăieşte. Are un respect deosebit faţă de ea. Ştiind rolul şi necesităţile tuturor, locul lor în lume, ajutorul pe care îl oferă fiecare „bun” sau „rău”, definim o cale. Orice om care o înţelege – îi înţelege beneficiile în lumea aceasta pământeană. Cred că nu am ajuns încă să folosim dualitatea în partea ei de reală necesitate, ceea ce nu se poate considera o transcedere, şi o înţelegere completă a celor existente aici, pe Pământ.
Sigur, dominarea dualităţii în vremurile pe care le trăim este un aspect care trebuie detaliat separat. Într-o formă sau alta, stările comparative urmăresc evoluanţii în acest loc, în această zonă a universului şi înaintările au loc prin intermediul lor, căci întotdeauna vor fi spirite începătoare şi spirite avansate, ajutătoare. Este un subiect cu totul special, cu rădăcini complexe şi mai ales care trebuiesc analizate sănătos, conducând nu la lepădarea de ea, ci la înţelegerea complexităţii sale în eternitatea vieţii monadei.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Eclipsa inelară de soare

Au circulat pe mail non-stop materiale pro şi contra celor comunicate unui român privind inele de energie aduse de eclipsa inelară. Am discutat despre acestea în diferite medii şi cred că este necesar să o discut şi aici.Iată acest…

Cu respect despre extratereștri: Vin extratereștrii peste câteva săptămâni?

MOTTO: Entităţile nu mint – doar îşi adaptează explicaţiile la gradul de cunoaştere al primitorului. Asta este părerea mea… Sigur că fiecare poate să accepte sau nu acest lucru, însă personal înţeleg foarte clar…

Dictionar