01. Diverse studii

Despre uitare, în linii mari…

Este un subiect deosebit de complex, adus în discuţie de către Florin, în comentariul său de la elementul de dicţionar „Universuri”.

„Exista posibilitatea ca aceste monade(secundarii) care coboara(se intrupeaza in universul fizic de cea mai joasa vibratie) sa uite sau sa nu i-si mai aminteasca scopul venirii lor?”

Răspunsul pe care l-am dat pe loc mi se pare incomplet, de aceea am considerat necesar să-l detaliez pentru a se înţelege complexitatea unui anumit fel de uitare în plus faţă de înţelegerea obişnuită a acestui fenomen: este vorba despre uitarea asumată.

INCONŞTIENŢĂ ŞI UITARE
Sigur că, discutând despre uitare, trebuie să o delimităm de inconştienţă.
Inconştienţa presupune lipsa învăţăturii: de fapt, mai mult: lipsa puterilor spirituale şi a tuturor celor legate de folosirea unor asemenea puteri, forţe, radiaţii spirituale. Evoluţiile se desfăşoară treptat, forţele radiante ale monadelor se dezvoltă pe măsura folosirii celor apărute anterior, căci monada nu se naşte cu toate forţele ei spirituale dezvoltate deja: energia fundamentală, în sine, are potenţialul de ajungere la dezvoltarea unui număr, şi într-un volum impresionant de forţe radiante monadice, dar această dezvoltare are loc treptat, pe măsura conştientizării lor şi a consolidării lor sub o formă sau alta. Este astfel foarte util să acceptăm existenţa evoluţiilor, căci în acest fel putem să înţelegem diferenţa între manifestările izvorte din necunoaştere şi cele izvorâte din uitare: unde uitarea presupune faptul că întrupatul are şansa de a-şi aminti, în timp ce acolo unde nu există forţă şi învăţătură, întrupatul nu are nici o şansă să poată răspunde la pretenţiile care i s-ar impune. Uitarea presupune existenţa aşadar existenţa unor forţe spirituale în baza cărora au fost primite învăţături de folosire a acestora – însă care se află în curs de consolidare – moment în care uitarea îşi poate face apariţia în funcţie de condiţiile locale de întrupare: vibraţia planetară modificată faţă de condiţiile iniţiale de învăţătură, sistem corporal care nu corespunde cu optimul necesar pentru desfăşurări de manifestare de orice fel.
Dar amândouă trebuiesc înţelese şi ajutate, în funcţie de necesităţile şi desfăşurarea puterilor spirituale.
De multe ori folosim exprimarea “inconştient” în sensuri diferite, dar toate, de cele mai multe ori, sunt sub formă de reproş şi nu de înţelegere şi ajutor. Tocmai de aceea este bine să înţelegem sensurile şi să le folosim corectându-ne astfel pe noi înşine, deschizând o linie de conştientizare şi pentru cei din jurul nostru: treptat, prin contribuţiile tuturor, în timp se va sesiza o înţelegere şi corectare la nivelul întregii societăţi.
De altfel, apar multe confuzii privind în egală măsură şi uitarea, în viaţa de toate zilele, în care indiferenţa, inconştienţa şi uitarea formează un front nestudiat (complet sau parţial) în societatea noastră: o societate în care conducătorii – laici sau religioşi – sunt în situaţia cea mai dificilă: spirite aflate în prima lor parte a consolidărilor învăţăturilor proprii de folosire a tuturor forţelor spirituale, la toate nivelele de vibraţie cuprinse în evoluţiile lor personale. De aceea o astfel de societate în care trăim acum li se poate părea multora superficială, nedemnă de facultăţile omeneşti cele mai înalte… Dar socotind lucrurile în acest fel, ar trebui să nu ne pierdem timpul, niciunul dintre noi, cu lamentări şi acuze, ci să ne canalizăm forţele către exemplul pe care îl putem da noi, cei care intrăm treptat pe căile conştientizării acţiunilor care sunt de făcut…
Inconştienţa poate apărea şi alipită de uitare, dar uitarea rămâne, în totalitatea ei, o urmare a unor manifestări neconsolidate încă la un anumit moment dat. Însă toate vieţile noastre nu sunt întâmplătoare, nu sunt unice, nu sunt lipsite de urmări: sunt de fapt destinate cunoaşterii puterilor şi neputinţelor noastre deopotrivă, oriunde în spaţiile destinate evoluţiilor noastre. Întotdeauna există, mai devreme sau mai târziu, un moment de conştienţă, de analiză, de înţelegere din ce în ce mai profundă, urmată de re-aplicare în condiţiile spiritului odihnit – odihnă care astfel creează manifestări pozitivate şi consolidează modificările care au fost conştientizate ca fiind necesare. În continuare, ele oferă posibilitatea apariţiei unor alte subtilităţi, nemanifestate de la început, care pot oferi la rândul lor şi corecţiile necesare, dar şi noi deschideri, ale unor subtile necesităţi de modificare în plus. Căci vedem la început cel mult jumătate din drumurile evoluţiilor noastre în condiţii pământene, altele asemănătoare neavând corespondent de întrupare aici, dar ale căror efecte le purtăm cu noi, în memoriile noastre spirituale, şi pot fi influenţate de către cele prin care ne manifestăm în lumea momentană. Spunem că nu am fost conştienţi de astfel de manifestări, pentru că evoluţiile nu au cuprins anumite aspecte: spre exemplu – creaţia mimetică a furnicilor, albinelor este o creaţie inconştientă comparativ cu aceea a omului, căci omul diversifică şi creşte calitatea creaţiei sale în mod conştient, conştienţă pe care albinele nu o au, ele necunoscând încă decât creaţia pentru supravieţuire. (În paranteză fie spus acest fel de mimetism al insectelor este o adaptare după formele planetare matriceale mărunte, pe care ochii lor le pot percepe, iar ajutătorii lor le formează, de la începutul întrupărilor lor, obişnuinţa de a le percepe vibraţiile şi circulaţiile energetice care le amplifică metabolismul, oferind condiţii optime de viaţă).

UITARE ŞI AMINTIRE
Un alt aspect de discutat este faptul că uitarea apare ca stare comparativă – în raport cu amintirea. Uităm – sau nu ne amintim ceva. Tocmai de aceea scriu multe lucruri referitoare la blocurile spirituale piramidale, venite din două zone împortante ale Universului nostru: din evoluţiile individuale ale zonei a II-a şi din evoluţiile comune galactice din toate cele trei zone ale universului nostru: spirite care se pregătesc pentru pasul lor următor în evoluţii. Este un ajutor în fiecare moment pe care fiecare ni-l oferim unii altora, printre care şi acela de a ne reaminti: însă doar dacă avem în destin reamintirea – pentru că asemenea reamintiri sunt sarcinile numai unei părţi din toate grupurile spirituale care efectuează evoluţii umane aici, pe Pământ. Nicidecum ale tuturor. Unele spirite au şi sarcina, dar şi condiţiile necesare pentru a-şi reaminti câte ceva din eternitatea din care vin pe Pământ: pentru a-i ajuta pe alţii să o facă la rândul lor, ori pentru a-şi consolida procesul propriu-zis de reamintire la nivelul planetei de întrupare: în cazul nostru Pământul – un loc de vibraţie destul de joasă a universului.
Amintirea care apare în planul conştient este specifică locului de întrupare, adică se încadrează în limitele segmentului de vibraţie al locului. Readucerile din memoriile spirituale sunt canalizate prin structurile corporale de întrupare ale spiritului, de vibraţie specifică locului de întrupare din univers, aducând în viaţa sa doar manifestări specifice trăirilor locale: restul rămân ca stare generală intuitivă, formând un fond general al manifestării proprii în lumea în care spiritul s-a întrupat.
Lipsa reamintirii poate fi plan de destin pentru grupuri diferite de evoluanţi. Dar este neapărat necesar să reţinem faptul că uitarea este specifică doar momentelor planetare de vibraţie joasă – moment în care se ajunge pe linia sinusoidală a variaţiei ample totale a vibraţiei planetare


Variaţia vibraţiei medii planetare (pentru planeta Pământ)

1. Pentru primari: în general nu au sarcina reamintirii, dar au fondul intuitiv general, prin care pot fi trăitori pe planetă şi utilizatori atât ai structurilor planetare, cât şi ai creaţiilor semenilor lor, la care însă nu participă decât puţin sau de loc în unele cazuri. Iar neamintirea concretă este un lucru normal pentru ei la nivele foarte joase de vibraţie, întrucât nu au încă o experienţă înaintată în asemenea condiţii, înafara grupurilor avansate. Dar şi acestea trebuie să fie ajutate la rândul lor: şi de ajutători întrupaţi în preajma lor, şi de condiţii de manifestare. Însă majoritatea grupurilor de primari au sarcina ajungerii la intuiţii legate de amintiri din experienţa lor anterioară, sau de înclinaţii legate de diferite locuri din zonele, şi întrupările din care au venit cândva pe Pământ. Vom detalia faptul că asemenea amintiri şi intuiţii nu se referă la vieţi anterioare în descrierea lor sau amintiri clare şi aplicabile din alte părţi ale universului – ci elemente din experienţa proprie legată de creaţia materială înalt diversificată şi de calitate superioară, gândire elevată, comportamente altruiste atât în viaţa de familie, cât şi în societate în ansamblul ei.
O astfel de dezvoltare a intuiţiei ne face pe noi, oamenii, în primul rând utilizatori ai lucrurilor create de alţii, nu numai utilizatori ai propriei noastre creaţii. Este un lucru pe care trebuie să-l înţelegem bine şi să-l apreciem în lumea în care trăim: o lume care arată dorinţă de creaţie şi de utilizare a tuturor formelor de creaţie materială şi de gândire a semenilor noştri;
2. Pentru secundari: uitarea este o formă de ajutor oferit primarilor: adică o formă prin care ei se pliază neputinţelor primarilor, care îşi amintesc cu greu la nivelele joase de vibraţie ale planetei şi sunt temători, refractari chiar la noutăţi. Doar în timp, şi ajutaţi de creşterea vibraţiei medii planetare, primarii pot ajunge la intuiţii care să le modeleze liniştea sufletească din aceste puncte de vedere. Secundarii se întrupează alături de ei şi au uitare momentană, apoi intuiesc la fel de vag la început ca şi cei pe care trebuie să-i ajute, în schimb treptat astfel de intuiţii le devin secundarilor constante şi clare, îndemnându-i pe cei din jur să le meargă pe urme;
3. Pentru centrali: ei sunt întrupaţi în aceste locuri, şi în vremurile de joasă vibraţie planetară, în aproape toate cazurile ei vin cu asumare de uitare a evoluţiilor lor, pentru a-i ajuta pe secundarii cu care, împreună, îi vor ajuta pe primarii întârziaţi sau pe cei care îşi primesc cu greu propriile intuiţii. Sarcini ca cele pe care cunoaştem din mitologia diferitelor popoare, în care Fiii de Dumnezeu sunt mari şi luminaţi aducători de minuni sunt rare. Sunt mult mai dese (şi vom studia acest lucru) situaţiile despre care zeul cel mare (Zeus, Dumnezeu) merg prin lume necunoscuţi şi neştiuţi de nimeni…
Centralii îşi asumă integral uitarea, când este cazul, dar sunt aplicatori foarte corecţi ai celor intuite de secundari, şi astfel îi atrag şi pe primari pe drumul înaintărilor, obişnuirilor lor cu punerea în aplicaţie a intuiţiilor.
Ar fi bine de reţinut faptul că pentru centrali conştientizarea evoluţiilor lor poate conduce – dacă ea s-ar produce tot timpul în cazul lor – la accentuarea unor fire de radiaţie monadică proprie care se poate scurge uneori chiar involuntar (se vor avea în vedere exemplele biblice, căci nu degeaba sunt expuse atât de clar, tocmai pentru ca oamenii să ajungă cândva să înţeleagă şi acest aspect, din care se vor trage foarte multe înţelegeri în viitor). Centralii preferă să se consolideze mai întâi pe puterile lor la toate nivele de vibraţie – dar pe uitare, incluzând aici şi toate nivelele de vibraţie mai mici decât aceea a Pământului, căci Pământul în galaxia sa se află cam la jumătatea zonei I a Universului Fizic. Abia după aceea pot intra în sarcini de aducere aminte – cu aplicaţie sau fără aplicaţie – ajutând grupurile care trebuie să-şi aducă aminte, chiar şi numai intuitiv. Aşadar nu discutăm aici, să reţinem bine, numai despre derulări de acţiuni din vieţi anterioare (asta ni se pare nouă azi mai interesant) sau perioade anterioare din alte zone ale universului. Le avem şi pe acestea în vedere, dar la nivelul întregii populaţii omeneşti, foarte importante sunt toate cele specificate mai sus – toate felurile de activităţi umane, începând cu diverse modalităţi de hrănire, deplasare, comunicare, relaţionare şi conlucrare, creaţie materială sau intelectuală.

Ar fi bine să ne învăţăm să reflectăm asupra uitării din cât mai multe perspective, căci numai în acest fel vom putea ajunge să învingem neînţelegerile care au la bază o asemenea temă de viaţă. Să parcurgem pe scurt câteva subiecte de acest fel.

1. UITAREA CAUZATĂ DE INSUFICIENTĂ PUTERE ŞI EXPERIENŢĂ SPIRITUALĂ
Toată lumea ştie azi bine cât poate fi de normal acest lucru, indiferent dacă discutăm despre etape de evoluţie, sau cum să punem la punct etapele unei lucrări, sau cum să expunem o temă neînvăţată bine, sau cum să cumpărăm ceva când nu suntem obişnuiţi cu cumpărăturile!! Ar trebui să ne înţelegem bine unii pe alţii, dar fiind spirite în etape de evoluţie diferite, vedem bine că nu toţi putem… sau absolut toţi avem momente când putem şi momente când nu putem să ne aducem aminte ceva.
Sunt multe aspecte de discutat aici, referitor la uitarea copiilor şi la uitarea bătrânilor, dar şi a adulţilor în “floarea vârstei”… Ar trebui să ştim, şi să reţinem (!!!) câteva aspecte planetare deosebit de importante:
– există neputinţa, datorată lipsei de experienţă, de a face faţă vieţii desfăşurată într-un câmp sărac în informaţii de o anumită natură – informaţional-creativă, de natură umană: ştim bine, şi ne doare, faptul că nu ni s-a permis şi nu ni se permite (prin instituţiile de învăţământ) accesul la informaţii diferite faţă de cele acceptate oficial, legalizate. Chiar şi din punctul de vedere al folosirii informaţiilor şi al învăţăturilor acceptate, învechite în societate, când spiritele se confruntă cu lipsă de timp suficient la dispoziţie pentru punerea cu atenţie în aplicare, intenţiile de lucru nu sunt susţinute în mod optim: nici măcar noi nu credem prea mult întotdeauna în importanţa acestui câmp informaţional universal, dar suntem spirite creatoare universalizate deja, iar reacţiile noastre într-un asemenea câmp sărac, incomplet pentru toate energiile care ne fac să trăim complex, conduce la fracturi şi inevitabil la pierderea răbdării, toleranţei, înţelegerii. În timp, creşterea experienţei de a percepe cât mai multe repere aproape imperceptibile azi, chiar şi în sărăcia unui asemenea câmp, ne va conduce la reglarea din mers a posibilităţilor de a menţine tot timpul vieţii conştienţa clară, fixă, asupra tuturor celor pe care le avem de făcut în orice fel de loc de întrupare;
– pe de altă parte, există neputinţa, datorată lipsei de experienţă, de a face faţă unui câmp fizic-eteric-astral extrem de bogat: în condiţiile în care trăim în mijlocul unui biosistem extrem de bogat. Aici ar trebui să ne înţelegem neputinţele în funcţie de fiecare vârstă şi fiecare activitate în parte pe care o avem… Mai ales că obişnuinţele noastre de pe alte meleaguri universice sunt cele de a trăi într-un mediu sărac în vegetaţie şi animale, sărac în populaţii de aceeaşi evoluţie – adică trăind una – maximum două familii reunite pentru acelaşi tip de lucrare de destin, în general pe o planetă de mărimea aproximativă a lui Mercur. Pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare intră în funcţiune memoriile active ale altor nivele vibraţionale apropiate, ceea ce ne ajută să coroborăm toate cunoaşterile şi să le aplicăm în funcţie de necesităţile personale, îmbogăţind reperele de cunoaştere – şi nicidecum volumul activităţilor personale: care de altfel se va reduce drastic, căci fiecare om îşi va realiza integral sarcinile proprii, fără să le mai descarce în obligaţia altora;
– există neputinţa de a face faţă lipsei de experienţă specifică planetei chiar din partea familiei, lipsei de experienţă de a cere ajutor semenilor de evoluţie mai mică sau chiar mai mare. Din astfel de raporturi se nasc minciuni, se nasc acuze, se întăresc atitudinile dispreţuitoare şi se întăresc astfel agresivităţile la nivele joase ale universului.
Este de reţinut importanţa acestui câmp universal în care trăim, şi care este format din totalitatea câmpurilor elementelor de diferite vibraţii, pe diferite nivele, corespunzătoare corpurilor noastre din sistemul nostru corporal; care corpuri reprezintă şi susţin în acelaşi timp forţele noastre spirituale radiante, pe care astfel le întărim – folosind fiecare corp în parte şi pe toate în acelaşi timp, căutând intuitiv căi de depăşire a greutăţilor planetare. Câmpurile sprijină mult reamintirea, dar în special evitarea uitării…

2. SUSTRAGEREA ATENŢIEI
Sigur că este un subiect foarte vast şi nu discutăm aici decât, în linii mari, ceea ce este aspect evolutiv, spiritual, nu discutăm despre cele provocate de degradarea sistemelor noastre corporale.
Acesta este un aspect cu semnificaţie aparte în viaţa noastră: nu ştim bine cărui fapt se datorează, punem astfel totul pe seama bolilor, degradărilor corpului nostru fizic sau moştenirilor genetice despre care nu ştim bine multe lucruri. Ne obligăm copiii la tratamente medicamentoase, mirându-ne apoi de randamentele scăzute odată cu trecerea anilor (“Era copil bun, cu timpul parcă s-a prostit!…”), iar un “tratament” inconştient este şi obligativitatea cu agresivitate de a răspunde pretenţiilor diferitelor nivele ale societăţii: familie, şcoală, serviciu…
Sustragerea atenţiei, din punct de vedere spiritual-evolutiv, este o uitare temporară, şi ea are multe aspecte pe care suntem tentaţi să le trecem cu vederea sau să le punem în categoria dezinteresului parţial sau total. Dar vom vedea că lucrurile nu stau de loc aşa…

La orice vârstă avem parte de aşa ceva, iar explicaţiile se regăsesc tot în lipsa de experienţă la nivele joase de vibraţie planetară. Căci la nivele de vibraţie mai înaltă, foarte înaltă – chiar şi aici, pe Pământ – nu se pune niciodată în discuţie aşa ceva. Aici, acum, analizăm toate acestea pentru a ne înţelege pe noi înşine şi pe toţi cei din jurul nostru în astfel de condiţii planetare, chiar dacă ceilalţi nu ne pot înţelege nici măcar pentru că noi îi înţelegem pe ei !!!… Dar vor înţelege cândva, şi cu toţii ne vom întări din toate punctele de vedere.
Să vedem, pe scurt, câteva idei în această direcţie:
m– pentru copii: până la vârsta maturităţii (pentru unii – în jurul vârstei de 21-22 ani, pentru alţii – până la vârsta de 25-26 ani) sistemul plexurilor corpurilor fluidice, care până la maturitate funcţionează în majoritate pe sistemul plexurilor malaxor (se vor studia elementele de dicţionar Corpuri şi Plexuri ale corpurilor fluidice : determină o curgere uriaşă de energii la nivelul tuturor corpurilor din sistemul corporal – energii şi materii o importanţă deosebită pentru toate vieţuitoarele Pământului şi nu numai a omului. Totul este de o importanţă deosebită pentru adaptarea vieţuitoarelor la realităţile momentane ale planetei, la multitudinea speciilor de vieţuitoare cu care se vine în contact permanent: dar în special cu indivizi din propria specie. Circulaţia energiilor în volum uriaş nu este o informatizare de felul celei pe care o avem când citim o carte, aşa cum înţeleg unii descrierile metaforice pe care le citesc, ci o obişnuinţă cu toate energiile, cu toate vibraţiile: în baza cărora se pot primi imediat învăţăturile pe care fiecare vieţuitoare le primeşte de la reprezentanţii propriei sale specii, apoi şi din partea celorlalte specii de vieţuitoare cu ce se vine în contact.
În ceea ce priveşte copilul – adică omul care nu a ajuns încă la capacităţile maxime de dezvoltare a corpurilor sale – el este permanent atras de toate cele ce se petrec în jurul său, întrucât vibraţiile pe care le primeşte îl obligă efectiv la o asemenea situaţie. Lipsa de libertate a copilului (spirit întrupat evoluat, aflat în toată forţa puterilor sale spirituale) în societatea umană actuală determină sustragerea neintenţionată de la activităţile impuse, căci toate corpurile sale îl pregătesc intens pentru o multilateralitate de manifestări specifice locului, biosistemului şi timpului vibraţional al planetei (adică pe care parte a pantei curbei vibraţionale se întrupează). Astfel de energii şi vibraţii îi oferă o bază largă de manifestare – şi nu una restrânsă, aşa cum îi oferă azi învăţăturile societăţii. Astfel copilul nu are nici rea-voinţă, nu este nici lipsit de putere de concentrare, ci în modul cel mai natural el se concentrează pe rând sau simultan-grupat la toate cele cu care se confruntă în societatea sa: practic creierul său face alte asocieri – după vibraţiile care îl străbat, asemănătoare cu vibraţiile care îi vin din întreg mediul de trai, nicidecum numai din părticelele pe care i le prezintă societatea.
Vom înţelege corect toate aceste lucruri atunci când ne vom relua vechile obişnuinţe de a învăţa copiii noştri după cum simt ei, încotro li se duce atenţia lor, după întrebările pe care ni le pun ei, intervenind cu elemente în plus doar în completarea celor pe care copilul le învaţă prin orientarea proprie la viaţa naturală a părinţilor lui;
– pentru adulţi: educaţia unilaterală sau oricum restrânsă, plus obligativitatea prea multor lucrări derivate dintr-o asemenea educaţie, dar care nu-i sunt destinate în totalitate, conduc deocamdată către o apariţie periodică a unor momente de uitare parţială sau totală a realizării unor obligaţii proprii. Este periodică, întrucât astfel de momente apar în special legate de perioadele de vibraţie joasă a bioritmului personal. Asemenea lucruri nu se petrec la nivele înalte de vibraţie planetară, întrucât, în condiţiile unor vibraţii optime, toţi oamenii sunt iubitori de muncă: prezenţa neiubitorilor de muncă, care îi obligă pe semenii aflaţi în puterea lor – şi care sunt mase largi de oameni – determină însă celor din urmă să înveţe în viitor să surprindă corect momentul în care conducătorii societăţii lor se ascund pentru a-şi pregăti punerea în practică a intenţiei de a prelua puterea socială, statală, prin agresivitate, inducerea fricii, suprimarea cunoaşterilor de orice fel. Un asemenea moment social s-a petrecut, de exemplu, în Egiptul antic, prin ridicarea unor temple uriaşe în spatele uşilor cărora cei ce şi-au spus lor înşişi “preoţi” au pregătit pe îndelete acţiuni complexe de înlănţuire a poporului propriu. Pe de altă parte, când survine posibilitatea libertăţii – adică exact situaţia timpurilor pe care le trăim azi – temele de corecţie survin chiar din interiorul familiei – şi nu din partea în care s-au format iniţial impunerile, adică din partea conducătorilor: aşa cum mulţi se bazează azi, de la oficiali să le vină schimbările. Libertatea şi recuperarea tuturor facultăţilor omeneşti normale, se oferă astfel între soţi, între adulţi şi părinţii lor (bătrâni), între adulţi şi copiii lor…
De reflectat la acest aspect, căci tema de viaţă, de destin, a fiecărui om în parte cuprinde o părticică din schimbarea societăţii în ansamblul ei…
– pentru oamenii ajunşi la vârsta senectuţii: repet – atunci când nu este vorba despre alterarea înaintată a corpului fizic: de cele mai multe ori, uneori sau a celorlalte corpuri din sistemul propriu – dar nici a celor care au conştienţa antrenată prin obişnuinţa de a lucra, de a se informa: uitarea este de cele mai multe ori o relaxare înaintată în finalul destinului în curs. Iar acest fapt poate avea mai multe rădăcini: şi oboseala înaintată datorată unei vieţii aglomerate, şi demobilizări de diferite feluri. De fapt dânşii ar trebui să se mobilizeze până în ultima clipă a vieţii pământene, pentru orice aspect al vieţii, oricât de mărunt, fără să se necăjească pentru faptul că aparent nimănui nu-i mai trebuie ceea ce fac, sau gândesc, sau spun dânşii. Căci oricând ei pot întări gândirea şi emoţiile celor din jurul lor, ajutând la acumularea de experienţă a societăţii,. Dar se ajută şi pe ei înşişi la menţinerea capacităţii de memorare, la diminuarea fenomenelor de uitare. Întrucât însă subconştientul trimite deseri semnale privind propriile “greşeli”, multe aspecte se traduc în conştient în demobilizări faţă de propria viaţă şi a celor din jur, conducând frică de acţiune („…să nu greşesc… mai bine nu fac…”), sau la lehamite, sau renunţare la participări la evenimentele vieţii.
În calitate de copil, fiecare spirit se mobilizează, pe toate căile; în calitate de bătrân va învăţa să nu se mai demobilizeze în următoarele file ale vieţii sale eterne.

Sigur că despre sustragerea atenţiei putem discuta din multe puncte de vedere, unde chiar moştenirea genetică este indubitabil legată de necesităţile de evoluţie, de învăţături, de consolidări ale învăţăturilor sau de oferire de ajutor, aşa cum vom vedea în continuare, ca metodă de aplecare a evoluanţilor foarte înantaţi la nivelul celor care se află pe primele lor trepte de evoluţie: care necesită un ajutor înaintat şi ca exemple pentru propriile învăţături, şi pentru obişnuirea cu primirea şi oferirea de ajutor semenilor. De altfel se poate discuta îndelung asupra aspectelor legate de felul în care moştenirea genetică, alături de obişnuinţele societăţii de întrupare, sustrage atenţia întrupatului de la alte elemente de percepţie. Iar suportarea acestui aspect este parte a formelor de evoluţie pentru orice spirit: pentru înţelegerea propriilor trăiri, şi pentru înţelegerea, acceptarea trăirilor de acelaşi fel ale celor pe care îi va ajuta în eternitatea vieţii sale.
A ne da seama de acest lucru (cum spune A. Pleşu: “…Asta pare să fie schema oricărei biografii: debutezi revoluţionar şi militant şi sfîrşeşti dezabuzat şi nostalgic…”) înseamnă că măcar am încercat să ne dăm seama de ceva ce va constitui un important punct de înălţare în viitor…

3. UITAREA ASUMATĂ
Ar fi bine să reflectăm în acelaşi timp şi asupra uitării asumate: acest lucru se referă exclusiv la evoluţiile spirituale. Şi aici putem discuta nu numai despre spirite cu experienţă redusă pentru perioadele când schimbă locurile lor obişnuite de trăire (la nivele înalte de vibraţie) cu locuri de vibraţie joasă – ci mai ales despre spirite cu multă experienţă în toate locurile din univers, în toate universurile. Căci aici se fac foarte multe confuzii între manifestările specifice treptelor de evoluţie. Dar ceea ce este de subliniat este faptul că manifestarea uitării sub orice formă adânceşte modestia oricărei monade, care va deveni în timp conştientă de acest lucru – de modestia sa: întrupatul ştie, dar nu se laudă, nu-şi etalează ostentativ cunoaşterea, dar o prezintă atunci când, şi atâta cât are sarcină.
Pe de altă parte, chiar dacă uitarea a fost asumată de la începutul ciclului de vieţi într-un loc de vibraţie joasă, în prezenţa uitării apare însă ruşinea – apare şi se întăreşte, cu urmarea ei obişnuită la acest nivel de vibraţie în care trăim şi noi azi: minciuna, ascunderea adevărului. Sigur că acesta este un alt subiect şi este necesar de adăugat în fugă faptul că fiecare etapă de evoluţie are suspinele sale, şi nu sunt unele mai uşoare decât altele…

Ceea ce este foarte important este faptul că un asemenea fenomen cum este uitarea apare indiferent de vibraţie şi indiferent de societatea planetară, dar ea este ajutată şi să apară (la marii ajutători), şi să se transforme în intuiţii, apoi în clar-intuiţii, apoi în funcţie de conştientizarea percepţiilor personale – şi în reamintire: treptat, în funcţie de puterea personală şi de necesităţile de ajutor oferit societăţii de către ajutător.
Uitarea aşadar apare la spiritele înaintate în mod asumat, căutat, în locurile de vibraţie joasă ale universului şi mai ales în perioadele în care variaţiile acesteia sunt în scădere şi în fazele de minim vibraţional. Însă este de atras atenţia asupra faptului că în perioadele de ridicare a vibraţiei planetare, variaţiile mari între inerţiile vibraţionale ale structurilor planetare şi valurile de fluxuri cu vibraţie înaltă care vin permanent, relevă greutăţi de adaptare a spiritelor la astfel de variaţii strânse într-o perioadă scurtă de timp (ore, zile, săptămâni pentru noi, oamenii). Aşadar nu numai vibraţiile joase sunt dificil de surmontat, dar chiar şi vibraţiile mai înalte, însă aflate în astfel de variaţii foarte strânse.
De asemenea, un alt element care facilitează uitarea dorită de marii ajutători este folosirea unui tip de sistem corporal moştenit de la părinţi. Adică un sistem corporal care se află în imposibilitatea de a impulsiona dezvoltarea unor manifestări cu specific uman înaintat. Am pomenit mai sus despre faptul că moştenirea genetică, alături de obişnuinţele societăţii de întrupare, dezvoltă cu precădere anumite structuri care, astfel, sustrag atenţia întrupatului de la alte elemente de percepţie. Sistemul nostru corporal actual doar aparent ne obligă să ne concentrăm asupra unor acţiuni care nu necesită reamintiri din vieţile anterioare, din cicluri de vieţi anterioare.
Acest lucru chiar este aparent, căci tot ceea ce trăim se sprijină în mod coerent pe experienţa pe care o avem din vieţile anterioare, din cicluri de vieţi petrecute în această zonă a universului. Se sprijină pe toate ciclurile de vieţi care apar în subconştient doar ca intuiţie, însă care se constituie într-un sprijin neînchipuit de puternic pentru orientarea noastră spaţio-temporală.
Când discutăm azi despre uitare spirituală, noi punem accentul pe ceea ce acum am conştientizat că intuim a avea: trăiri din file, din vieţi anterioare, intuiţii de acest fel fiind doar începutul unui drum lung – dar pe care îl vom parcurge destul de repede, comparativ cu faptul de a crede azi acest lucru fiind ceva imposibil…
De fapt, tot ceea ce creăm, precum şi abilitatea de a utiliza fără a fi creat personal se datorează acestui sprijin deosebit care ne vine de la memoriile pentru moment uitate. Partea de vieţi anterioare de pe Pământ este doar o parte infimă din eternitatea din care venim, tot restul experienţei spirituale este de fapt temelia puterii noastre generale de om… Dar ne-am asumat această perioadă în care nu avem active toate memoriile noastre utile, ci doar intuiţii despre cele ce ne formează experienţa: este o formă de uitare general-asumată, la nivelul întregii omeniri.
Suntem înclinaţi să discutăm despre asumarea uitării de către spiritele înaintate în evoluţii… Dar de fapt cu toţii ne-am asumat o astfel de uitare, în condiţiile în care am fost convinşi că:
– este necesar să revenim din când în când spre rădăcinile evoluţiilor noastre, pentru a ne corecta atitudini şi manifestări pe care le-am avut în trecuturile îndepărtate ale evoluţiei noastre, dându-le o formă mereu elevată, după ultimele învăţături pe care le putem aplica la aceste nivele de vibraţie a universului;
– în asemenea călătorii regresive – de la nivele de vibraţie universică înaltă către locuri cu vibraţie din ce în ce mai joasă – fiecare spirit îşi asumă uitarea încă şi mai profundă, în perioadele de cea mai joasă vibraţie a planetei-punct-terminus a călătoriei. Iar aceasta pentru a proteja în primul rând biosistemul planetar, căruia un creator mental îi poate răpi condiţiile de trai cât de cât rezonabile în asemenea situaţie vibraţională: temporară, şi de scurtă durată – însă dificil de trecut.
Cu acest prilej spiritele călătoare trec prin toate fazele pe care au scontat să le retrăiască aici, în această zonă a universului, pentru a-şi conştientiza toate necesităţile de schimbare pe care le cer evoluţiile personale. Apare uitarea, însă experienţa personală nu se stinge cu totul: intuiţiile sunt pronunţate, astfel încât fiecare spirit în parte va intui ce poate crea în astfel de condiţii şi ce poate utiliza din tot ceea ce planeta îi poate pune la dispoziţie. Crâmpeie din memoriile de vibraţie locală (căci memoriile se înfăşoară unele pe altele după cum se învecinează vibraţiile energiilor interioare ale spiritului) vin tot timpul – mai cu seamă în perioadele cu vârfuri de vibraţie mai înaltă şi, ceea ce ne interesează azi pe noi, mai cu seamă în perioadele în care vibraţia planetară îşi începe din nou urcuşul.
Spiritele se bazează pe astfel de diminuări şi pe astfel de creşteri de vibraţie, fără de care nimic nu ar fi posibil: tocmai de aceea cine se întreabă de ce credem în zei şi dumnezei, în entităţi şi în acţiuni deliberate ale acestora, ar trebui să înţeleagă că aceasta este cea mai puternică intuiţie pe care spiritele creatoare conştiente o pot avea aici, în asemenea călătorii spirituale de o deosebită importanţă pentru toate evoluţiile viitoare… pentru întreaga eternitate a vieţii noastre spirituale.
Tot la fel ne sprijinim pe corpurile care ne susţin forţele spiritului – atât pe acele părţi nedezvoltate, la fel ca şi pe cele dezvoltate; ne sprijinim pe conştientizarea sau neconştientizarea greşelilor faţă de viaţa şi puterea de îndurare a semenilor, pentru a ne înţelege clar drumurile viitoarelor învăţături.

Suntem ajutaţi şi ajutăm la rândul nostru. După câteva astfel de călătorii, începem să ne găsim singuri repele pentru reamintire, atunci când ne vine rândul. Ajutătorii se apleacă la nivelul ajutaţilor lor, până când cei ajutaţi dau semne de acceptare a propriilor intuiţii: se vor ajuta, se vor mobiliza astfel reciproc în acceptarea intuiţiilor reciproce, ajutaţi la rândul lor de alţi ajutători mai înaintaţi. Cei mari şi cei mici îşi vor asuma în continuare uitarea: pentru a ajuta cu toţii, ori de câte ori le va veni timpul, pe cei care vin în valuri după ei, să înveţe aceleaşi feluri de lucruri care i-au sprijinit cândva pe ajutătorii lor: într-un şir neîntrerupt, dar îmbogăţit mereu cu experienţe noi, care ne fac eternitatea frumoasă, bogată în experienţe, plină de frumuseţea unor mereu noi şi noi prietenii spirituale!!!

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Întrebare: De ce ajutătorii trebuie să introducă noutățile chiar din felul de a se manifesta al celor ajutați?

Răspuns:Ajutorul se învaţă a se oferi în modul cel mai eficient prin întrupare în preajma celui/celor ajutaţi:– din întrupare astrală: adică întrupare cu sistem corporal cu corp astral de manifestare curentă,…

Atenționările îngerilor noștri

Este adevărat că această postare apare ca urmare a prezentării unui caz concret actual: cineva care vede deseori peste zi cifre repetitive, de genul: ora 13:13, 21:21; număr de maşină 1616, etc.Nu este singurul mesaj care a ajuns la mine şi nu…

Dictionar