01. Diverse studii

Poziția mea față de prezentarea actuală a istoriei poporului român

Răspund pe scurt la o serie de întrebări care mi s-au pus, cerând să-mi precizez poziţia faţă de cele care se scriu acum, în presă, pe diverse motoare de socializare (bloguri, siteuri, facebook) cu privire la originile poporului român. Voi relua publicarea altor articole pe site, privind cele necesare înţelegerilor profunde privind această temă, dar până atunci aceste rânduri poate va clarifica pe scurt sensul scrierilor mele în continuare. Toate cele scrise până acum cred că dovedesc bine poziţia mea, dar mai cred că unor cititori noi le este destul de dificil să ia de la capăt, rapid, toate cele scrise din acest punct de vedere la secţiunea „Drumuri Spirituale” din acest site. În timp fiecare cititor va găsi multe răspunsuri de acest fel aici: toate vor fi dezvoltate apoi pe larg în secţiunea „Studii Istorice”.

Chiar dacă în continuare voi scrie generalităţi cu privire la cercetările istorice din toate timpurile, ele se aplică cercetării istoriei propriului nostru popor, iar când o vom face fără prejudecăţi, vom avea rezultate bune, care ne vor ajuta să ne înţelegem pe noi înşine dintr-o multitudine de puncte de vedere. O asemenea abordare cu caracter general se impune pentru un astfel de studiu deocamdată, căci trebuie să pornim de la faptul că suntem spirite întrupate în diferite popoare ale lumii, în diferite locuri situate derulate pe diferite continente, privind viaţa şi lumea din punctul de vedere al locului şi timpului respectiv. Tocmai aici este foarte important să avem în vedere: faptul că privim lucrurile doar prin prisma celor care aparţin întrupării în curs, fără să înţelegem că aceasta este doar o parte a analizei comparative pe care trebuie să o facem – o parte deosebit de importantă fiind aceea de a a ne transpune imediat în „pielea” celui care este studiat: fie om, fie popor, fie întrega umanitate: adică din toate punctele de vedere ale vieţii locului şi timpului studiat, cu o minimă cultură sau măcar informare privind condiţiile celor cercetate.

Eu aştept cu multă răbdare să ajungem cu toţii la concluzii care azi par atât de tulburătoare, încât majoritatea celor care îmbrăţişează azi idei noi, expuse în ultima vreme – mai ales cele discutate referitor la faptul că nu suntem urmaşii Romei – nu le cred posibile…

Primul pas a fost făcut: aşa este, noi nu suntem urmaşii Romei…

Al doilea pas, pe care îl aştept, în curând, eu continuând să scriu cu răbdare, aşa cum fac de 5 ani: noi nu suntem nici urmaşii grupurilor de migratori care au traversat teritoriile din, şi din jurul Cuibului Munţilor Carpaţi, ci suntem în majoritate covârşitoare, cu un fundament pe care cândva îl vom înţelege în toată profunzimea sa, populaţii locale, tradiţionale, care se trag din populaţiile atlante dinainte de ultima glaciaţiune. De fapt ca şi migratorii care erau astfel în pământurile lor de baştină, dar care şi-au pierdut pe drumurile înstrăinării lor acea putere pe care fiecare om şi-o trage din armonia corpurilor sale cu pământurile, apele şi aerul locului în mijlocul cărora nu numai el s-a născut, ci toţi strămoşii, toţi reprezentanţii liniilor genetice care s-au reunit în el. Un astfel de fundament şi-au păstrat în mod egal cu noi şi populaţiile străvechi din vestul şi nordul Europei, ca şi cele din sud şi centru – este drept că azi ei fiind în număr foarte mic, exterminaţi de Imperiul Roman în special, cei rămaşi amestecându-se cu migratorii nou veniţi.

Nu am fost şi nu suntem unici; noi nu suntem decât rămăşiţe mai compacte ale unor asemenea populaţii. Nu iudeii au format populaţiile continentale de pretutindeni, aşa cum ei au fost încredinţaţi şi ne-au transferat şi nouă asemenea încredinţari prin fundalul religiei noastre; nici celţii, aşa cum şi ei cred asta, nici parte dintre tibetani, aşa cum şi ei şi-ai arogat cândva asemenea idei; dar nicăieri oamenii nu sunt urmaşii maimuţelor africane, aşa cum oamenii ştiinţelor fizice au încercat să facă pace, încercând să împace toate verzele cu toate caprele…
Suntem cu toţii urmaşii unor civilizaţii străvechi neînţelese încă, şi spun neînţelese, pentru că ne-am preocupat de alte chestiuni, în loc să luptăm cu religiile pedepsitoare, de-a lungul a 3 milenii încheiate, pentru a căuta advăruri. Însă toate schimbările cosmice şi planetare pe care le trăim azi ne vor ajuta să ne aducem aminte, rând pe rând, cine suntem, de unde venim, pentru ce ne aflăm pe Pământ şi la ce ne folosesc toate clipele trăite împreună, aici…

Suntem fiecare popor de sine stătător, fiecare avem puterile proprii, sarcinile şi ţelul propriu.. Suntem împreună, popor lângă popor, pentru a ne ajuta şi nu pentru a ne căţăra unii pe grumazul altora, dorind să ne impunem idei efemere…

Aştept cu multă răbdare să ajungem să credem că nu avem origini de barbari, aşa cum conducătorii romani au determinat propriul popor să creadă cândva despre daci, pentru a-l mobiliza pentru ridicarea lui la luptă, având acelaşi tip de atitudine ca şi la adresa creştinilor: dacă lor le-au pus în cârcă faptul că îşi omoară şi mănâncă trupul conducătorului lor spiritual, bându-i şi sângele într-o orgie completă – ceea ce ştim atât de bine că nu este de loc adevărat, fiind vorba doar de o metaforă spirituală – despre daci au spus că îşi omoară semenii trimiţându-i pe lumea cealaltă în scopul de a transmite mesaje zeului lor suprem, Zalmoxis. Lucru care nu era câtuşi de puţin adevărat, aceasta fiind tot o metaforă, căci dacii foloseau curent călătoriile astrale, sub îndrumarea Moşilor poporului. Fiecare popor a fost şi este coordonat discret, spiritual, de către un grup de Moşi (Bătrâni, Străvechi, Patriarhi – fiecare popor i-a numit în fel şi chip) a căror existenţă era de mult uitată în rândul popoarelor migratoare, care îşi lăsaseră acasă şi rosturile, şi neamurile, şi cunoaşterile proprii… Dacii – la fel ca şi parte din celţi, elini şi nordicii tradiţionali (finlandezii şi ruşii nordici) îşi aruncau sufletele proprii în razele („suliţele”) soarelui, ceea ce este denumirea metaforică a călătoriei astrale, a visului lucid, a decorporalizării, aşa cum numim noi azi. Pe această cale ei comunicau şi conlucrau cu entităţile lor ajutătoare astrale (îngerii numiţi de religiile abrahamice), alături de semeni cu acelaşi fel de cunoaştere din întrega lume, de pe toate continentele: celţii vestici, elinii sudici, edinii sau edainii nordici, străbunii actualilor tibetani şi kmeri orientali, apoi străbuni ai populaţiilor din insulele Pacificului şi ai maorilor din Australia, toltecii şi caraibienii de azi, reprezentanţii populaţiilor numite de noi incorect indieni nord-americani. Călătoria astrală (decorporalizarea) nu este o găselniţă a omului contemporan, ci cea mai profundă modalitate de cunoaştere folosită de omenire de peste 50 milioane de ani. Dacă ne vom deschide minţile şi sufletele, vom descoperi singuri, fiecare în parte, asemenea cunoaşteri…

Aştept aşadar cu răbdare să ajunge să credem că suntem mult mai mult decât ceea ce se crede azi… dar să o facem cu modestie, cu acel fel de cuminţenie a sufletului care presupune să ne unim puterile în echilibru, cu atenţie concentratată la munca noastră, lăsându-ne sufletele să zboare pentru a simţi lumea aceasta ce aşteaptă să-şi deschidă marile adevăruri secretizate între noi, oamenii, şi nicidecum de o dumnezeire creatoare, coordonatoare care aşteaptă să ne ridicăm cu curaj, şi totuşi cu înţelegere şi blândeţe, pentru munca de construcţie, demnitate şi altruism – baza adevăratei omenii pe Pământ…

Ca un corolar la cele de mai sus, pot să afirm liniştită că noi, generaţiile actuale, incluzând copiii şi tinerii care se pregătesc să-şi poarte cuvântul prin lume, ar trebui să ne asumăm cu curaj şi demnitate un mare „risc”… de fapt nu este de loc risc, ci poate doar o îndreptare istorică la confuzia pe care Evul Mediu a creat-o cândva şi de care până în zilele noastre omenirea nu a putut scăpa decât pe alocuri şi nicidecum oficial:

Cred că trebuie să ne asumăm în continuare două feluri de “riscuri”:
1. Gestionarea diferită a probelor: probele materiale ale evenimentele, elementelor abordate în cercetare formează azi riscul de a ne ancora perpetuu în rămăşiţe materiale – ancorare care este de fapt o rămânere în urmă din timpul Evului Mediu, când se cereau probe nu pentru a valida ceva, un fenomen, un eveniment, ci pentru a invalida şi a acuza pe cei care doreau să aducă adevăruri la suprafaţă. Viitorul nostru este nematerial, sau mai corect: minim material, el este de fapt mental şi se sprijină pe mental încă de pe acum, aşa cum, de fapt, s-a sprijinit şi se sprijină întreaga noastră religie, baza unei părţi importante a spiritualităţii noastre, deşi nu vrem să recunoaştem acest lucru. Probele materiale, acolo unde există, vor deveni întăritoare pentru cercetarea mentală – încadrată acum de noi la capitolul cercetărilor neconvenţionale – astfel încât sensul folosirii lor se va schimba, prioritatea fiind oferită împletirii amintirilor şi cercetărilor mentale directe ale fiecărui om în parte. Se va completa astfel un adevărat covor, o adevărată tapiserie relevând împreună toate cele care există pe axa spaţio-temporală, cu profunzimi aduse de fiecare membru al societăţii, fiecare după experienţa sa;
2. Relaţia noastră cu divinitatea: azi suntem departe de a ridica cu curaj o temă la care prea puţini ăşi oferă disponibilitatea să se gândească, dară-mi-te să mai şi publice. Mai ales în interiorul popoarelor în care tradiţia religioasă este puternică şi de origine abrahamică (iudee, musulmană şi creştină). Mă refer la faptul că toate culturile vechi – să nu le numim neapărat religii, pentru că nu ştim bine ce însemnau de fapt zeii pentru majoritatea popoarelor înainte de mileniul I î.Ch. – aveau un fundament de trăire, simţire, gândire şi aplicaţie de un alt fel decât percepem azi lucrurile, iar acest fapt îl cunoaştem în primul rând chiar din religia noastră, unde lucrurile au stat la origini la fel ca şi azi. Suntem de acord cu faptul că Dumnezeu vorbea multor iudei, dar nu avem “voie” să aplicăm aceeaşi gândire altor popoare, propriului nostru popor. Lăsăm totul la latitudinea altor popoare, care se bucură de această libertate spirituală: în trecut iudeilor, azi – când clarauzul este o temă funcţională pentru mulţi oameni – cu precădere popoarelor eliberate de complexe pe toate planurile, inclusiv acela de a face bani pe această temă, indiferent dacă este sau nu comunicare reală, dacă este sau nu adevărat ceea ce împrăştie în cele 4 zări: şi am discutat acest lucru cu prilejul celor petrecute în luna decembrie 2012.

De fapt este, şi rămâne un lucru de responsabilitate: de ce să nu-şi asume răspunderea alţii, de ce să ne-o asumăm noi …

Iar din acest punct de vedere, al conştientizării relaţiei directe pe care fiecare om a putut-o avea în trecut cu dumnezeirea – şi nu neapărat prin intermediul preotului – se pot adăuga şi alte lucruri cu caracter general, urmând că viitorul să dezvolte extrem de mult aceste teme:
– în trecut, relaţia cu dumnezeirea era fapt zilnic al omului, sfatul divin fiind direct primit de fiecare om în parte; fiecare familie îşi ştia bine sarcinile de destin, destinologia forma bazele cunoscute ale fiecărei aşezări umane în parte. De altfel întotdeauna fiecare spirit se întrupează are o „specializare” prin care poate să-şi aducă un aport substanţial în cadrul societăţii, având totodată sarcini exprese pentru dezvoltarea medie a celorlalte abilităţi personale;
– călătoria astrală şi cercetarea mentală – şi nu gândirea cu cuvinte articulate, aşa cum o cunoaştem noi azi – le era proprie străbunilor noştri. Noi nu credem acest lucru azi, crezând că asemenea lucruri fac dovada evoluţiei pământene, treptată, progresivă, şi nicidecum că ar fi putut să fie abilităţi extrem de puternice cândva, din care au rămas doar urme fine, ce se dezvoltă din nou azi, sub imperiorul noilor energii, noilor vibraţii din ce în ce mai înalte ale universului. Dacă credem acest lucru – majoritatea dintre cei ce ar crede sunt convinşi că tocmai această abilitate ar fi fost folosită împotriva voinţei divine, omul fiind pedepsit cu decădere totală, iar faptul că azi din nou am descoperi secretul atlanţilor (care nu degeaba au fost caracterizaţi după interesele momentului drept decăzuţi, imorali, războinici cruzi, etc.) am fi din nou pedepsiţi prin ceea ce se poate folosi din biblie: Apocalipsa, despre care mulţi nu cred că este revelaţie, ci pedepsire divină…

Suntem obligaţi – şi vom înţelege cândva o asemenea obligaţie, morală nu altceva – de a ne sprijini pe resursele materiale pe care le-am moştenit din vechime, dar pe care mai întâi trebuie să le înţelegem, simţind şi gândind asemenea creatorilor lor, nu dându-ne azi cu presupusul, sau crezând imuabil cele scrise de alte popoare: căci fiecare popor interpretează ceea ce vede la vecinii săi doar prin prisma propriilor lor obiceiuri sau interese. Şi astfel – mai ales în condiţiile vremurilor antice amestecate din diverse lumi, de diverse grupuri aflate în căutare de spaţii, nu de sine – nu pot fi reale nici pentru daci, nici pentru celţi, nici pentru orice altă populaţie tradiţională, locală, de baştină. Cele pe care le vom descoperi în viitor prin cercetare neconvenţională ne va conduce către a înţelege adevărata lor formă de gândire, de acţiune, sensurile creaţiei străbunilor – toate la un loc ajutându-ne să revenim la formele vechi de trăire ale lor, fără să desconsiderăm ceea ce s-a realizat în ultimele milenii, ci dimpotrivă, să reconsiderăm totul cu deosebit respect, ca pe o lecţie învăţată şi aprofundată în acelaşi timp. Căci este necesar să gândim şi viitorul asemenea spiritului ce pleacă – la fel cum trebuie să gândim la felul în care întrupaţii gândeau şi acţionau în trecutul pe care doar credem că-l cunoaştem… Să acceptăm că în continuarea întrupării pământene nu ne aşteaptă statul degeaba, ci analiza, cunoaşterea şi aprofundarea tuturor celor care au existat pe planetă simultan cu derularea vieţii noastre, iar toate acestea se fac la un grad de conştiinţă pe care azi, de asemenea, nu-l putem crede total majoritatea dintre noi, oamenii: dar îl vom crede pe măsură ce vibraţia medie planetară va creşte, descoperindu-ne de fapt adevărata noastră natură evolutivă.
Ceea ce înseamnă că ne vom aminti cu toţii că suntem creatori înaintaţi, spirite înţelepte, lucrătoare, înţelegătoare, altruiste şi iubitoare…
Iar asta este deosebit de important, înseamnă mult şi ne propulsează departe…

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Întrebare: De ce ajutătorii trebuie să introducă noutățile chiar din felul de a se manifesta al celor ajutați?

Răspuns:Ajutorul se învaţă a se oferi în modul cel mai eficient prin întrupare în preajma celui/celor ajutaţi:– din întrupare astrală: adică întrupare cu sistem corporal cu corp astral de manifestare curentă,…

Atenționările îngerilor noștri

Este adevărat că această postare apare ca urmare a prezentării unui caz concret actual: cineva care vede deseori peste zi cifre repetitive, de genul: ora 13:13, 21:21; număr de maşină 1616, etc.Nu este singurul mesaj care a ajuns la mine şi nu…

Dictionar