2. MADRIT: În mijlocul saurienilor

02. Viața lui Madrit (1): Despre rezidenți și ajutătorii lor

Una dintre metodele pe care le vom folosi în aceste studii va fi reluarea unor aspecte ale capitolelor anterioare, în care se face uneori doar o deschidere de studiu. Studiul este continuat astfel, având deja creată o bază de discuţie, care, la rândul ei, va fi bază pentru studiile următoare.
Prezentarea vieţii lui Madrit pune în lumină un anumit tip de evoluţii desfăşurate pe Pământ, altul decât cel al spiritelor umane, dar împletite armonios în peisajul evoluţiilor pământene. În particular, rostul acestei descrieri este acela de a înţelege faptul că oamenii nu îşi trag rădăcinile, strămoşii, direct din animalele care au trăit în străvechimi. Există cercetători prin clarviziune care au văzut în trecutul omenirii evoluanţi asemănători unor oameni cu alură de morse şi i-au crezut a fi strămoşii civilizaţiilor umane contemporane.
Aceste studii vor prezenta detalii ale vieţilor unor asemenea întrupaţi, iar în continuare – detalii ale altor evoluţii, care vor prezenta etapele formării civilizaţiilor umane, dezvoltarea societăţilor umane de la un nivel de vibraţie planetară la altul, cu particularităţile specifice condiţiilor care au determinat drumul lor până în contemporan. Căci pe de altă parte, aceiaşi cercetători – sau alţii – au văzut acele societăţi umane de un rafinament cu totul special, deosebit şi, comparând cu oamenii-morsă înainte observaţi, au crezut cu multă uşurinţă că noi, oamenii de azi, am fi urmaşii unor civilizaţii extraterestre rătăcite prin univers, ori sosite pe Pământ urmând un drum clar, cu scopuri bine definite. Fără înţelegerea evoluţiilor ajutătorilor direcţi, fără o cunoaştere profundă a societăţilor, fără cunoaşterea sistemelor corporale umane şi ale altor specii pământene, fără studiul evoluţiilor pe etape se poate crede că civilizaţiile care au urmat, în timp, au avut la bază ori fecundarea femelelor de om-morsă, ori de om-maimuţă, de către aceşti extratereştrii, ori auto-clonarea proprie, aducerea (aero-purtarea) lor până pe Pământ, în scopul de a crea populaţii de sclavi pentru diferite motive. Adică, mai concret: pentru că în viziuni apare aurul, folosit de atlanţi, la fel ca şi cristalele, concluzia logică – după dorinţele noastre de azi – a fost că extratereştrii aveau nevoie de aur, de cristale, de alte lucruri asemănătoare, drept pentru care au format populaţii de sclavi pentru munci cu care ei nu ar mai fi fost obişnuiţi.
Lucrurile însă nu au stat de loc în acest fel. Pornind de la a demonstra că omul-morsă nu este strămoşul nostru, se va arăta în continuare de ce civilizaţiile care s-au perindat pe Pământ sunt prin formare cu adevărat umane, pământene, şi sunt de fapt singurele înaintaşe ale omenirii.
***
Venirea pe Pământ, trăirile şi simţirile întrupatului ca entitate spirituală, apoi astrală – aşa cum am văzut în primul capitol – sunt de fapt, în toate timpurile, armonizări ale simţirilor, acordări ale forţelor spirituale cu realitatea pământeană, în câmpurile structurilor galactice locale. Pentru spiritele care vin pe Pământ, după primele trăiri în corpuri spirituale, urmează vieţi în corpuri astrale, pentru cunoaşterea distribuţiilor şi derulărilor vieţii astrale din întreg sistemul stelar-planetar din care face parte Pământul. Urmează apoi vieţi derulate prin intermediul corpului fizic, pentru aprofundări ale manifestărilor pe diferite direcţii, în condiţii variate de mediu, formând astfel un ciclu complet de vieţi în acest punct universic.
Călătorul nostru intra acum în prima sa întrupare în corp fizic, în acest ciclu nou de vieţi care i se deschisese de curând.
Se afla la un dublu început: la începutul propriului său ciclu de vieţi pământene şi la începutul unei noi etape de evoluţie pentru spiritele umane rezidente pe această planetă. Pentru a-i ajuta se afla el însuşi acum, în preajma lor, alături de mulţi alţi ajutători asemenea lui. Chiar dacă deocamdată nu se întrupa chiar în mijlocul lor, ajutorul oferit altor popoare spirituale avea să fie cândva de un real folos oamenilor.
La fel ca şi celelalte spirite, în momentul venirii sale aici, pe Pământ, se simţea în plină putere şi experienţă, siguranţă şi voinţă de a continua trăiri pe care nu le simţea de loc străine. La fel ca şi Călătorul, toate spiritele care aveau să efectueze evoluţii sub formă de oameni aveau, în acel moment, o evoluţie considerabilă în spatele lor, pe care o vom înţelege concret, în studiile viitoare: o evoluţie care arată multă pricepere, prin prisma lucrărilor pe care aveau în plan să le realizeze în continuare, pe Pământ. Dintre aceşti evoluanţi însă, o parte, rezidenţii, veneau pentru prima oară în evoluţiile lor pe Pământul devenind astfel casa lor pentru o perioadă lungă de timp – dar nu infinită: pentru evoluţii exclusiv umane, fără implicare directă în viaţa altor popoare spirituale. Erau însă cea mai evoluată formă de întrupare pe această planetă – nu şi din univers, nu şi din sistemul stelar, nu şi din galaxia locală.
Şi ei ştiau bine acest lucru. Mai ştiau bine încă un lucru: că alături de ei, în tipul de corpuri pe care aveau să le folosească şi ei, aveau să se întrupeze şi spirite mult mai evoluate, iar cu acest lucru ei erau obişnuiţi de mult. Ei înşişi erau deja evoluanţi în jurul Pământului, în corpuri astrale, în timp ce mare parte dintre cei care îi vor ajuta erau deja întrupaţi în corpuri fizice, creând condiţii pentru întrupările lor. Ştiau că mai erau şi ajutători care veniseră în principal pentru ei, dar şi pentru alte popoare spirituale întrupate şi în corpuri fizice, şi în corpuri astrale deopotrivă – care aveau legătură în evoluţiilor lor cu învăţături privind diverse manifestări umane.
Astralii care veneau pentru prima oară aici, pe Pământ, care aveau să fie mai târziu oameni, ştiau că sunt numiţi de către ajutătorii lor: rezidenţi. Adică spirite rezidente: spirite care vin pentru prima dată în evoluţiilor lor pe o planetă. O planetă care acum, în acest moment, era Pământul: un punct pe linia, pe drumul lor de evoluţie progresivă, un drum pentru cunoaşterea treptată a tuturor celor care existau în lumea largă. Ştiau că drumul lor este o spirală determinată de dezvoltarea forţelor lor, de acumularea unei experienţe în funcţie de aceste forţe, cu care se orientau şi se manifestau în lume, în prezenţa unei multitudini de alte spirite, cu puteri diferite, cu înţelegeri diferite, care puteau astfel să le creeze şi lor, ca şi multor altora, condiţii de trăire de diferite feluri.
Rezidenţii ştiau că asemenea cunoaşteri, şi conştientizarea lor – şi încă a multor altora în plus – aveau să se dezvolte odată cu fiecare viaţă, cu fiecare ciclu de vieţi, ajutaţi şi ajutând pe alţii, la rândul lor. Şi chiar acest lucru îl făceau pentru vieţuitoarele planetare sub ocrotirea, şi primind tot timpul cunoaştere de la ajutătorii lor.
Într-adevăr, la începutul evoluţiilor, spiritele trăiesc o rezidenţă a lor pe fiecare dintre planetele desemnate să le formeze parcursul trăirilor, învăţăturilor. Numele de rezidenţi este folosit numai pentru a desemna spiritele care se întrupează într-un anumit tip de corpuri, pentru prima oară în experienţa lor pe planeta de naştere. Astfel de corpuri sunt armonizate cu puterea lor proprie de manifestare, şi care tip va fi folosit în egală măsură şi de ajutătorii lor. Corpurile create, pregătite pentru rezidenţi, după puterile şi priceperile lor de trăire, sunt întotdeauna create de ajutătorii lor, în funcţie de nivelul vibraţiei medii planetare locale şi de destinele rezidenţilor. Experienţa rezidenţilor umani pe Pământ este mare, bogată şi diversificată mult, comparativ cu ceea ce am putea crede azi, după cunoaşterile umane generale. Vom vedea însă cum, chiar dacă folosesc acelaşi tip de corpuri, această diversificare de experienţă o pot manifesta prin corpuri care au unele deosebiri, chiar dacă nu neapărat de esenţă. Mai departe, asemenea deosebiri, subtile în felul lor, cuprind anumite diferenţe de la rezidenţi la ajutători, dar şi diferenţe subtile de la un grup de ajutători la altul, după cum curg necesităţile vieţii, destinelor lor de ajutători. Corpurile astfel folosite au particularităţi legate de experienţa spiritelor întrupate, dar şi de locul de pe planetă de unde îşi vor trage energiile şi materiile, sub puterea vibraţiilor, şi ritmurilor de variaţie ale vibraţiilor din acel loc. Corpurile sunt create de ajutători, având în vedere şi grupurile de spirite care le vor lua în folosinţă, în calitate de urmaşi ai lor după trup, grupuri care vor veni la întrupare treptat, pe parcursul întregului ciclu de vieţi ale rezidenţilor.
O asemenea experienţă a spiritelor umane – şi în general, a celor care vin pe Pământ – este rodul a două forme care se împletesc mereu, în fiecare moment, mai mult sau mai puţin conştient, în viaţa fiecărui spirit întrupat: experienţa anterioară a spiritului şi puterea de a adapta această experienţă la particularităţile mediului nou în care îşi trăiesc prezentul. O asemenea împletire formează treptat o putere individuală de adaptare la influenţele locale ale fiecărui moment de trai: radiaţiilor cosmice, structurilor radiante ale planetei, bogăţiei biosistemului planetar însoţitor. Spunem că vibraţia medie planetară armonizează valorile tuturor structurilor corporale care emit radiaţii sub formă de sunet, lumină şi vibraţie: armonizează conjunctura stelară, cu planeta şi cu toate vieţuitoarele care trăiesc în diferite corpuri (fizice, astrale, spirituale) pe planetă.
Această vibraţie medie planetară determină activarea, din memoriile spiritelor întrupate astfel, a unor seturi de manifestări trăite anterior. Astfel de manifestări memorate de spirit, de fiecare monadă din spirit, se constituie în experienţă acumulată din care, în funcţie de impulsul primit din mediul de trai, se vor activa cele mai puternic consolidate manifestări, cele mai apropiate de vibraţia pe care spiritele o primesc din acest mediu.
Pentru rezidenţi, care trăiesc pentru prima dată în evoluţiile lor în mediul planetar local, manifestarea care se activează din memoriile proprii este cea mai recentă experienţă: aceea trăită pe ultima planetă de rezidenţă – în cazul spiritelor umane, aceea anterioară Pământului. Ei vor aplica cunoaşterile anterioare în mediul planetar curent, acolo unde au ajuns în evoluţie: în cazul spiritelor umane – în mediul pământean. Adică în energiile şi materiile pământene, în mediul vegetal-animal specific Pământului.
Însă numai prin experienţa proprie, în condiţiile noi în care se află, spiritele rezidente nu au putere să se descurce încă singure. Au nevoie de ajutor, mai mult sau mai puţin, în funcţie de fiecare palier al activităţilor lor, al manifestărilor lor. Acest ajutor este oferit de spirite mai evoluate, mai experimentate, care au intrat în evoluţii cu mai mult timp sau mai puţin timp înainte de intrarea rezidenţilor pe drumul evoluţiilor lor. Fiecare monadă, grup mai mare sau mai mic de monade (spirit, popor de spirite) are un moment al său de intrare în evoluţii, dar şi un fel personal, individual, de a parcurge drumul evoluţiilor: cu etapele asemănătoare, în linii generale – însă parcurgându-le mai repede sau mai lent, memorându-le mai mult sau mai puţin, după cum îşi înţeleg şi îşi folosesc forţele spirituale în continuă dezvoltare.
Parcurgerile de acest fel sunt, adică, în strânsă corelaţie cu formele diferite de manifestare ale monadelor, după cum se formează ele şi li se dezvoltă treptat forţele lor interioare. Încă din primele faze de trăire, drumul lor se stabileşte astfel încât ele să se completeze reciproc: să se ajute, să se inspire, să îşi observe reciproc manifestările, învăţand astfel unele de la altele. În acest fel, cu timpul, vor percepe nu numai ajutorul şi exemplele de manifestări primite şi oferite fraţilor spirituali, dar şi ale altor spirite care le ajută tot timpul – dar de ajutorul cărora devin doar treptat conştiente. Cu cât înaintează în evoluţie, cu atât vor conştientiza mai multe feluri de ajutători, mai multe feluri de ajutoare pe care le pot primi de la ei. Cel mai de preţ ajutor va fi conştientizat la un moment înaintat al evoluţiilor, adică atunci când acestea sunt suficient de înaintate în universalizarea lor: curajul şi încrederea pe care ajutătorii lor îl inspiră, apoi încrederea pe care aceşti ajutători le-o vor forma treptat tuturor celor pe care îi ajută.
Ideea, noţiunea de ajutător se poate extinde de la fraţii de spirit şi de popor spiritual la orice spirit înaintat pe calea evoluţiilor, care conştientizează necesitatea de a evolua ajutat şi de a ajuta la rândul său. Dar chiar şi fără o asemenea conştientizare, spiritele se ajută între ele, cu sau fără dorinţă, prin a lua drept exemplu o manifestare sau a învăţa că o altă formă de manifestare nu este bună, demnă de urmat: după cum este ea constructivă sau distructivă, protejând viaţa şi nu distrugând-o. Din exemplele pe care învaţă să le folosească astfel, orice spirit ajunge să conştientizeze că primeşte un impuls de acţiune, şi un ajutor pe măsură, pentru orice înaintare, de la ajutătorii cei mai înaintaţi, mai experimentaţi, aflaţi de mai mult timp pe calea dezvoltării lor proprii. Asemenea ajutători se diferenţiază între ei, după vechimea pe drumul evoluţiilor – evoluţii în care ajung treptat să fie, la rândul lor, ca şi cei dinaintea lor: creativi, cercetători, organizatori şi coordonatori de evoluţii. Creează condiţii pentru începători, trăind în mijlocul celor pe care îi ajută, fiind trăitori la fel ca şi cei ajutaţi, chiar în mijlocul condiţiilor pe care ei le creează. Apoi le coordonează paşii pe drumurile pe care ei, plini de grijă şi înţelepciune, le şi protejează cu iubire infinită.
Sistemul de îmbogăţire a experienţei spiritelor înaintate cuprinde reveniri relativ dese spre originile evoluţiilor, spre începuturile liniilor de evoluţie. Sunt drumuri asemănătoare cu ceea ce facem şi noi în mod curent, atunci când citim o carte: o citim mai întâi pentru a-i afla subiectul, elementele generale dezbătute, după care, în funcţie de necesităţi, reluăm pasaje din ea, de la început, apoi de oriunde simţim nevoia: pentru a le aprofunda, a înţelege sensurile multiple pe care o pildă sau o descriere ni le poate aduce, pe măsură ce şi experienţa noastră de viaţă creşte.
Astfel de îmbogăţiri au însă loc treptat, pe măsura creşterii puterii spirituale, a puterii de a experimenta elemente din ce în ce mai complexe, a folosirii acestei experienţe în mod extins: adică pe măsura obişnuinţei de a adapta experienţa proprie la o multitudine de forme, de condiţii de trai. Experienţa acumulată astfel este folosită chiar pentru înţelegerea, aprofundarea şi îmbogăţirea trăirilor pe care le-au depăşit deja, mergând de la un nivel de vibraţie universică la altul. Fiecare nivel, astfel, devine punct de ajutor pentru altul, pentru mai multe chiar, simultan. Dar pentru fiecare punct universic (loc din univers) există acel moment pe care îl numim “prima dată”, în vremea începuturilor, a propriilor evoluţii de rezidenţi: doar puţin aprofundat, căci în orice locuri şi în orice timpuri, rezidenţii (cei care fac cunoştinţă, pentru prima dată, cu un punct universic) nu au putere să aprofundeze toate manifestările de la început. Doar fac aşadar cunoştinţă cu manifestări generale: chiar şi acelea însă numai în limitele puterii lor de trăire.
Iată aşadar că fiecare spirit este rezident o singură dată în evoluţiile sale într-un punct universic (pe o planetă, guvernată de o stea, într-o galaxie dintr-o zonă a universului). Apoi, pe măsura creşterii puterii şi experienţei sale, se întoarce în felurile de trăire parcurse deja de el însuşi – dar trăite în orice timpuri şi de alte generaţii de spirite. La fel ca şi un om care a trecut prin clasele de şcoală şi, devenind învăţător, profesor, se întoarce în şcoala în care a învăţat el însuşi, chiar şi în alte şcoli, pentru a ajuta şi alte noi generaţii de elevi să înveţe, la rândul lor.
Se înţelege aşadar că ajutătorii care trăiesc astfel în condiţii asemănătoare cu cele trăite la începuturile evoluţiilor lor îşi aprofundează şi îşi înţeleg propriile începuturi, îşi remodelează treptat manifestările la nivele scăzute de vibraţie, şi în acelaşi timp îi ajută şi pe rezidenţii local-momentani.
În acelaşi timp, în conjuncturile create pentru ajutorarea rezidenţilor, aceştia oferă ajutor, la rândul lor, propriilor lor ajutători: îi ajută să-şi conştientizeze în mod mult mai complex evoluţiile anterioare, pe care ajutătorii le vor relua periodic, ori de câte ori vor câştiga semnificativ în putere spirituală şi experienţa folosirii forţelor lor. Şi rezidenţii avansează în evoluţia lor, progresiv, şi se vor reîntâlni cu ajutătorii lor pe trepte din ce în ce mai înalte, acolo unde, la un moment dat, au posibilitatea cu toţii să conlucreze, pentru evoluţiile monadelor care intră mereu în evoluţii. Parcurgând şi noii intraţi aceleaşi drumuri ca şi cei ce sunt acum în treptele superioare, primesc ajutor din partea celor care le-au parcurs deja, ajutaţi mereu şi ei. Şi toate noile generaţii vor învăţa la rândul lor, cei mici vor creşte mari şi se vor alătura celor înălţaţi, în spirala uriaşă a evoluţiilor de pretutindeni.
Iată, aşadar, cum se împletesc mereu evoluţiile progresive, pas cu pas către trepte din ce în ce mai înalte de vibraţie, cu cele regresive, în care spiritele avansate se reîntorc la nivelele mai joase de vibraţie ale universului, pentru aprofundări, înţelegeri, îmbogăţiri ale experienţei lor şi pentru a ajuta în acelaşi timp pe cei aflaţi pe plan local în evoluţii progresive. Toate formele de evoluţie sunt organizate astfel în mod complex de către spiritele cu evoluţia cea mai înaltă: Creatorii, făuritorii universurilor.
Cu cât puterile spirituale sunt mai mari, favorizând o experienţă crescută şi o folosire pe măsură, cu atât şi timpul oferit acţiunilor de ajutor este mai lung. Evoluţiile superioare merg astfel către etape în care timpul oferit învăţăturilor este relativ scurt, comparativ cu timpul oferit acţiunilor de ajutor. Iar în evoluţiile cele mai înalte, ale coordonatorilor de evoluţii, timpul oferit învăţăturilor, timpul oferit coordonărilor şi cel oferit ajutorului direct se desfăşoară simultan, în universuri diferite, prin intermediul unor sisteme corporale diferite (dar uneori, când este necesar: chiar şi fără ele). Pentru a ajunge însă într-un asemenea stadiu evolutiv – la care, de altfel, ajung absolut toate monadele de pretutindeni – avem nevoie noi, cei care acum trăim şi învăţăm pe Pământ, să desfăşurăm etape de învăţătură, de aplicare, apoi de consolidare şi abia apoi de oferire de ajutor. Spiritele de pretutindeni învaţă să-şi coordoneze mai întâi mişcările, apoi mintea, apoi activităţile curente. Învaţă să coordoneze apoi activităţile unor grupuri din ce în ce mai mari de întrupaţi şi aşa ajung treptat, acumulând mereu cunoaştere şi experienţă, să lucreze alături de marii coordonatori de evoluţii, participând după puterile fiecăruia la coordonările învăţăturilor semenilor care intră mereu în evoluţii.
Acesta este drumul nostru spiritual, al tuturor.
Pentru a înţelege concret cele care urmează, să extragem din toate acestea o idee principală: în evoluţiile lor, spiritele pot fi o singură dată rezidente pe o planetă, şi aceasta doar în evoluţiile lor primare. Pot fi rezidenţi pe planetele pe care evoluează, pe un parcurs temporal urmând derulările ritmurilor planetare naturale, cunoscându-le astfel la vibraţii foarte diferite: la cele foarte înalte, la cele foarte joase, în variaţiile lor pe coborâre sau pe urcare, cu viteze de trecere de la o valoare la alta în funcţie de condiţiile galactice locale. Tocmai datorită acestor variaţii locale, spiritele nu parcurg de la începuturile evoluţiilor lor toate planetele la rând, cu toate particularităţile lor. Liniile, drumurile de evoluţie se aleg pentru fiecare popor spiritual în parte, după cum fiecare suportă asemenea variaţii planetare în felul său. În special la începuturile evoluţiilor, spiritele sunt astfel ajutate să trăiască în felul lor, în ritmul lor obişnuit de trai, noutăţile pe care le primesc: primind în acelaşi timp şi ajutorul specializat, tot pentru fiecare popor în parte.
Experienţa spiritelor umane rezidente este bogată, variată – chiar dacă nu atât de bogată ca şi experienţa ajutătorilor lor. Dar şi ajutătorii lor îşi îmbogăţesc experienţa proprie, la rândul lor, prin studierea felului de a fi, de a se manifesta, al noilor evoluanţi pe care învaţă să-i ajute pentru un ajutor care să nu suprasolicite, să nu obosească, ei pornesc în acordarea de ajutor din trăiri chiar alături de cei ajutaţi, din modul lor de manifestare, în care învaţă să adauge, treptat, învăţături noi sau moduri noi, diferite, de folosire a experienţei lor vechi.
La începutul acestor studii vom urmări preponderent ajutătorii cu multă experienţă. Căci ajutătorii se diferenţiază după vechimea lor în evoluţii, după experienţa acumulată în evoluţii diverse, în diferite zone ale universului, sau în toate punctele universului, plus în alte universuri. Experienţa lor pe Pământ se referă în primul rând la frecvenţa revenirilor lor către locurile începuturilor evoluţiilor lor proprii. Creşterea, acumularea energiilor şi folosirea lor în astfel de trăiri, într-o mare varietate de condiţii locale, nu presupune însă numai trăiri în condiţiile aceleiaşi populaţii ajutate ci, treptat, ajutând chiar mai multe popoare spirituale care evoluează pe aceeaşi planetă, în condiţii asemănătoare ca vibraţie. În funcţie de puterea ajutătorilor, de experienţa lor privind trecerea de la un tip de sistem corporal la altul, întrupările vor ţine cont de faptul că popoarele spirituale ajutate au legături de învăţătură unele cu altele: sau direct şi destul de apropiat ca etape de evoluţie, sau fără să se afle în etape apropiate de evoluţie. Evoluţiile programează faze de obişnuire treptată pentru manifestări complexe, cu mult înainte de dezvoltările ample, puternice. Ele pregătesc astfel spiritele prin numeroase feluri de trăiri, de emoţii, de înţelegeri parţiale, cu mult înainte ca trăirile să prindă o amploare considerabilă. Se formează treptat, şi capătă astfel volum: creaţia materială, deplasări de multiple feluri, percepţii cu simţuri mereu noi, înţelegeri care au nevoie şi de un volum foarte diversificat, şi de aprofundări specifice pentru a fi aplicate, consolidate, oferind seminţe pentru multe înţelegeri viitoare.
Asemenea situaţii se petrec permanent în evoluţii – în trecutul nostru pământean, ca şi acum. Exact despre astfel de lucruri este necesar să studiem acum, aşa cum spuneam şi în deschidere, pentru a ne înţelege trăirile, evoluţiile.
Înafară de spiritele care au evoluat ca oameni pe Pământ, şi alte popoare spirituale au efectuat evoluţii pe această planetă, după care au plecat, urmărindu-şi drumul evolutiv în alte părţi ale galaxiei. Dintre acestea, poporul saurian a fost – înaintea oamenilor – unul dintre popoarele cu evoluţie relativ înaintată, generalizat ca răspândire în toate mediile planetare: solid (saurieni tereştri), lichid (acvatici sau amfibii) şi aerian.
Atât rezidenţii umani, cât şi ajutătorii lor au oferit ajutor spiritelor sauriene în ultima parte a evoluţiei lor pământene. Chiar şi mai târziu, în întrupări fizice, spiritele umane au primit învăţături detaliate privind modul în care pot ajuta asemenea vieţuitoare. Au avut de urmat linii complexe de ajutor oferit saurienilor şi, cu acest prilej, rezidenţii umani au înţeles clar motivele subtile ale retragerii saurienilor de pe Pământ: pe o cale relativ dureroasă, mai cu seamă emoţional – chiar dacă scurtă, rapidă. Trăirile de început ale spiritelor umane, prin corpurile astrale (emoţionale, corpuri ale senzaţiilor) au determinat tuturor (rezidenţi şi ajutătorilor lor) impulsuri de ajutor şi înţelegeri complexe, cu atât mai mult cu cât o parte din ajutători au trăit efectiv chiar în mijlocul saurienilor. Datorită experienţei lor spirituale înaintate, astfel de ajutători aveau puterea de a face faţă acestor întrupări, fără să fie influenţaţi de manifestările de nivel vibraţional scăzut ale mai tinerelor spirite sauriene.
Povestea unor asemenea ajutători este prezentată ca descriere a vieţii lui Madrit: prima întrupare fizică a Călătorului.
Intrarea la întrupare s-a realizat sub codul de destin MADRIT, conform căruia se înţelege sensul universal de participare la introducerea unui element nou în viaţa comunităţii: aparent simplu şi fără importanţă, dovedindu-se necesar însă în cursul evoluţiilor. Astfel de elemente relativ simple la început ajung cu timpul să fie înţelese, folosite cu încredere şi apreciere a rezultatelor la valoarea lor reală. Ajung să fie trepte de sprijin pentru dezvoltări ulterioare de mare valoare, ale căror rădăcini sunt înţelese în toată complexitatea lor doar pe măsura înaintării în evoluţii. Grupuri mari de ajutători asemenea lui Madrit, înainte şi după destinul său, au făcut acelaşi lucru: au dezvăluit învăţături necesare unor largi grupări de întrupaţi – înaintaşii, adică cei mai puternici indivizi ai poporului spiritual ajutat. Aceşti înaintaşi au aplicat cele învăţate pentru îmbunătăţirea propriei lor vieţi dar, în acelaşi timp, au oferit învăţătura poporului lor spiritual, precum şi altor grupuri spirituale pământene, evoluante în paralel. Cu toţii au înţeles superioritatea folosirii unor metode noi – comparativ cu altele vechi.
Madrit, la fel ca şi multe întrupări ale Călătorului, a arătat, printre altele, felul în care ajutătorii cu experienţă multă trăiesc retras, fără să ajungă mari conducători, oferind ajutor complex – dar subtil, comunităţilor în mijlocul, sau la marginea cărora au trăit. Chiar dacă vieţile unor asemenea ajutători au importanţă ca misiune în formarea unor evenimente, activitatea lor poate să fie în preajma unor personalităţi ale istoriei, dar nu şi în poziţia lor.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
01. Sinteza Capitolului 2 – MADRIT

Madrit este ajutător planetar care se poate implica în evoluțiile tuturor speciilor de viețuitoare de pe Pământ. La începutul ciclului său de vieți pământene, primul său destin cu manifestare prin corp fizic a fost alături…

03. Viața lui Madrit (2): Generalități despre evoluțiile preliminare

(Se va studia elementul de dicţionar Evoluţii preliminare ).Poate să existe o reţinere la început pentru a se numi „oameni” aceste creaturi, deşi aveau alură umană: cap asemănător celui uman, membre superioare adaptate…

Dictionar