1. OLCO: În preajma Pământului

02. Viața lui Olco (1): Călătoria spre Pământ

Ştia că trebuie să scrie…
Ştia de mult că este un călător care putea să-şi scrie amintirile. Îşi dăduse seama vorbind cu oamenii despre lucruri de mult uitate… Cândva observase că nu erau multe lucruri uitate, ele erau puse în forme şi circulau prin mintea şi amintirile oamenilor, deşi nu prea erau luate în seamă… Erau legendele, poveştile, miturile omenirii, pe care numai copiii le considerau realitate, le luau în foarte serios, dar creşteau apoi minunându-se cum au putut să le creadă, într-o lume care nu mai credea în nimic… Mă rog, teoretic credea, dar totuşi… Istoria începuse cu „Este…”, apoi continua cu „A fost odată…”, iar apoi nimic nu mai era decât poveste…
Luă un top de hârtie şi un creion, apoi îşi spuse: „Să o luăm de la începuturi…”
*
CĂLĂTORIA CĂTRE PĂMÂNT
Se afla la intrarea în acest univers: avea o dragoste, o milă şi o blândeţe sufletească pe care nu le putea avea oriunde în lumile pe care le cunoştea. Pe care nu le putea avea în lumea către care se îndrepta, în momente grele, când el însuşi şi cei din jurul său ar fi avut nevoie de ele. Ştia însă bine că asemenea sentimente pot fi împlinite de către oricare spirit, în eternitatea vieţii sale. Şi că fiecare spirit îşi poate găsi calea către astfel de împliniri în lumile pe care le cunoaşte deja, trăind şi ajutând şi pe alţi semeni să înveţe ceea ce a primit şi el, de la alţi fraţi mai avansaţi, mai experimentaţi.
Iar una dintre aceste lumi era şi universul fizic, în care tocmai intra în acest moment. Un univers cu o vibraţie care îl determina pe Călător să simtă, ori de câte ori nu ajungea la asemenea sentimentele înalte, o părere de rău că nu s-a ridicat la nivelul acelor idealuri cu care venise aici.
Orice călător, între universuri sau în acelaşi univers – dar de la un loc la altul – poate păstra amintirea locului din care a pornit, un timp mai lung sau mai scurt, după cum şi experienţa de călătorie este mai multă sau mai puţină. Şi el păstra amintirea ultimelor clipe dinaintea părăsirii universului din care pornise drumul său: tocmai părăsea un univers al învăţăturilor de ajutător, profund şi complex în toate manifestările sale, şi se îndrepta către un univers al primelor învăţături ale spiritelor. Lumea numea universurile învăţăturilor de folosire a forţelor spirituale ale începuturilor – Universuri Primare. Iar universul învăţăturilor înaintate, de ajutor oferit celor ce evoluează în Universurile Primare îl numea Universul Secundar.
Călătorul venea din Universul Secundar şi se îndrepta către universul cu cea mai joasă vibraţie dintre cele primare: Universul Fizic.
(Se va studia Schema generală a universurilor unui Centru de evoluţie )

Ar fi fost tentat să spună că a rămas cu impresia trecerii ca de la lumină la întuneric, ca de la o atmosferă blândă, cu o lumină deosebită, în care totul este puternic şi armonios – la ceva vâscos şi aproape întunecat. Dar realitatea, pe care o înţelegea bine de tot, îl determina să privească dincolo de frumos şi de urât, de plăcut şi de neplăcut: şi într-o asemenea situaţie totul rămâne exact aşa cum este, nici frumos şi nici urât, nici luminos şi nici întunecat, nici plăcut şi nici neplăcut. Realitatea unui asemenea moment este o trăire lucidă, în care cele câteva momente de trecere pot fi asemănate cu pătrunderi printr-o clepsidră care îşi are mijlocul îngust în chiar locul de “naştere” al entităţii care îşi formează un corp fluidic în acel moment. Monada care se deplasează între două universuri are puterea – care ţine deja de dinamici superioare – de a plia spaţiul dintre universuri, trecând cu uşurinţă de la un univers la altul. Acest fel de uşurinţă a deplasării între universuri este rodul unor învăţături îndelungate, rodul unor evoluţii prin care trec toate monadele, treptat, în eternitatea vieţii lor.
Simultan cu trecerea dintre două universuri, entitatea are puterea de a atrage material fluidic (adică fluxuri, fuioare de materii şi energii de vibraţii mult mai înalte decât vibraţia mediului cu care noi, oamenii, suntem obişnuiţi, în viaţa curentă). Acestea se compactizează în jurul radiaţiei sale spirituale, constituind un corp asemănător cu o mică sferă. Procesul este mult mai complex, dar deocamdată să rămânem în cadrul acestei descrieri. Este un “corp de călătorie”, care cuprinde tot ceea ce îi trebuie spiritului pentru a merge exact acolo unde trebuie, în virtutea unui plan pe care îl are bine întipărit în memorie. În acest stadiu, entitatea ştie tot ceea ce îi trebuie pentru a desfăşura vieţile sale – grupate într-un ciclu de vieţi: mai lung sau mai scurt, în funcţie de necesităţile sale de evoluţie. Nu este prima dată când o face şi nici nu va fi, vreodată, ultima oară: căci spiritul vine din eternitate şi merge în eternitate, şi niciodată nu va rămâne departe de fraţii săi mai tineri, care vin după el, în evoluţie.
Trecerea s-a petrecut într-o clipă, simţind deplasarea ca pe o undă, ca pe un val care te saltă: un val de lumină puternică, care avea să-l depună într-o lume asemănătoare ca atmosferă adâncului marin. La orice astfel de trecere, corpul constituit este perfect funcţional în lumea sa.
Materia care compune acest corp de călătorie este extrem de fină, strălucitoare, dar totodată compactă şi puternică în felul ei. În momentul următor, orice asemenea entitate îşi dă seama că şi-a început ciclul actual al vieţilor fizice, că îşi priveşte, de fapt, prima întrupare, că desfăşoară deja o activitate pentru care era pregătită în momentul deschiderii “clepsidrei”. Imediat după ce a “păşit” pe acest tărâm, entitatea devine călătoare şi intră într-un fel de “roi” de entităţi cu totul asemănătoare sieşi: o formaţiune cu aspect compact, aflată în deplasare. Ştie că aceasta este o unitate de deplasare universică (o vom numi pe scurt, totuşi, “roi”) şi că se află într-o călătorie către un punct dinainte stabilit.
Nu simţea nimic deranjant în această venire, pe post de călător prin Universul Fizic. Nu se simţea îngrădit, ca spirit călător, deşi spaţiul i se părea mult mai strâmt, de parcă ar fi fost într-o cameră cu mobilă multă şi cu lumină puţină. Senzaţia de libertate, de deschidere, de profunzime a unor trăiri vaste, puternice, se îngrădea de la prima clipă a intrării în acest univers. Trăirile însă îi erau familiare, precise, concrete, cu o concentrare în spaţiu pe care nu o avusese anterior, la trăirea clipei de trecere: care moment avusese şi el sentimente deosebit de puternice… Nicidecum nu era emoţia, aşteptarea tensionată, pe care omul o are în mod normal astăzi, atunci când pleacă într-o călătorie. Era în “roi”, ştia bine că vrea să meargă cu el, şi avea un drum precis, cu un scop concret conturat, conform cu destinaţiile entităţilor călătoare care îl formau.
Intrarea în “roi” se produsese într-un loc depărtat de galaxii. În general, fiecare intrare se face în acest fel, atunci când are loc o trecere dintr-un univers într-altul; dar “roiul” poate trece şi prin dreptul unor galaxii sau sisteme galactice, de unde preia alte grupuri de entităţi, care trebuie să se deplaseze în diverse locuri din univers.
Ca cercetător, privind la cele petrecute astfel la intrarea în Universul Fizic, Călătorul chiar se mirase că nu văzuse prea multă mişcare, cum era de aşteptat să vadă, să perceapă, ca entitate fluidică cu simţuri foarte dezvoltate, cu experienţă foarte bogată. Ulterior îşi dădu seama că percepea lumini, unele colorate, în mişcare, dar la un orizont îndepărtat, iar drumul entităţilor nu se apropia de acele zone. Formarea roiurilor are loc, de regulă, în spaţii depărtate de drumurile de deplasare curentă a grupurilor de spirite. Atât spaţiile de constituire a formaţiunilor de deplasare universică, cât şi rutele curente de deplasare intra- şi inter-zonală a entităţilor de pretutindeni sunt fixe şi depărtate unele de altele, pentru a nu se influenţa reciproc.
O astfel de explicaţie atrage după sine încadrarea „drumeţilor” cosmici în două categorii:
– cei care evoluează şi călătoresc în spaţiile unei singure zone universice: să-I numim rezidenţi locali. Aceştia nu au foarte multă experienţă de circulaţie prin univers şi trăiesc deocamdată diverse particularităţi ale trăirilor lor în condiţii variate de întrupare, oferite chiar în interiorul spaţiile lor de întrupare.
– cei care se pot deplasa de la o zonă la alta a universului, având drept sarcină ajutor oferit rezidenţilor din diverse puncte ale universului, pe care ei le-au parcurs deja în evoluţiile lor personale. Majoritatea lor au experienţă mai multă în manifestări, nu chiar în toate locurile din univers, dar în suficient de multe locuri pentru a-şi forma o stabilitate în manifestări: adică să fie suficient de sigure pentru a oferi exemplu şi rezidenţilor, din experienţa lor. Să-i numim ajutători ai rezidenţilor: ei sunt participanţi la învăţăturile rezidenţilor, fiind chiar ei ajutaţi, la rândul lor, de alţi ajutători, mai puternici, mai experimentaţi. Evoluţiile sunt astfel mai uşor parcurse şi, pe rând, spiritele care la un moment dat sunt rezidente în evoluţia lor momentană, devin ulterior ajutători pentru alte spirite mai tinere.
Există diferenţe între ajutătorii care pot circula de la o zonă la alta a universului şi cei care vin din alte universuri. Aceştia din urmă au finalizat toate evoluţiile din cadrul Universului Fizic, îi cunosc în linii mari toate formele de trăire şi evoluează mai departe cunoscând diferite aspecte ale trăirilor ca ajutători prin lumea pe care o cunosc din ce în ce mai bine. Experienţa pe care o acumulează astfel îi ajută să se integreze, cu uşurinţă din ce în ce mai mare, în mijlocul societăţilor oricăror evoluanţi pe care îi pot astfel ajuta. Învăţăturile lor de ajutor oferit rezidenţilor se desfăşoară în Universul Fizic, unde chiar ei înşişi îşi consolidează propriile forme de oferire de ajutor. Astfel de forme însă nu rămân neschimbate, ci sunt remodelate permanent, către înălţare spirituală. În plus, ei îşi continuă evoluţiile proprii în alte universuri de manifestare, acolo unde primesc învăţături de la alte spirite, mai evoluate: învăţături pentru diversificarea formelor de ajutor pe care îl oferă tuturor evoluaţilor cu mai puţină experienţă decât ei înşişi.
Indiferent dacă entităţile sunt evoluante în Universul Fizic (chiar dacă nu îl cunosc complet), ori sunt venite din alte universuri (au parcurs deja toate evoluţiile de aici), vom numi ajutători orice spirite care oferă sprijin în derularea evoluţiilor. Ajutătorii sunt, aşadar, spirite care, pe lângă evoluţiile lor proprii, pot desfăşura şi evoluţii în care ajută semenii lor cu mai puţină experienţă, pentru a păşi şi ei, la rândul lor, pe căile evoluţiilor prin universuri.
Universul este străbătut deseori de grupuri de ajutători, aflaţi în drum către diverse puncte în care ajutorul lor este necesar sau reîntorcându-se „acasă” – adică în locul de unde şi-au început călătoria. Astfel de călătorii se desfăşoară cu multe opriri, în locuri unde populaţiile locale pot beneficia de experienţa unor astfel de grupuri, astfel încât nu numai cei din punctul de finalizare a călătoriei lor pot fi ajutaţi, ci şi mulţi alţii. Din astfel de călătorii, nu numai cei ajutaţi beneficiază, ci şi ajutătorii înşişi, căci o astfel de călătorie îi ajută şi pe ei să-şi cunoască puterile, chiar să şi le sporească, învățând din tangenţele lor cu toate spiritele întâlnite în cale. Nu numai orientările în condiţii noi de trai contează astfel, ci şi învăţăturile suplimentare pe care le primesc de la alţi ajutători, mai avansaţi de cât ei: în putere, pricepere, experienţă.
Tot spre orientare, să numim entităţile care evoluează pentru prima dată în Universul Fizic – evoluanţi primari; şi să numim entităţile care evoluează prin învăţături de ajutor oferit primarilor – evoluanţi secundari. Să reţinem şi faptul că secundarii se numesc pe ei înşişi în acest fel, căci întotdeauna se pun pe un plan secund pe ei înşişi – principalul lor obiectiv fiind ajutorul oferit celor care parcurg pentru prima oară cunoaşterile acestui univers: primarii.
Un astfel de „roi” ca acela despre care vorbim este format în mod special din ajutători secundari. Rutele, traseele grupurilor de ajutători de acest fel se formează conform necesităţilor generale, dar şi particulare: generale – legate de drumul împreună ale entităţilor care au sarcini comune în ciclul de vieţi deschis în momentul intrării în roi, iar particulare – legate de materiile şi energiile din care îşi formează corpul de călătorie, în momentul trecerii de la un univers la altul. Ajutătorii se integrează în roi în mediul apropiat regiunii universice de unde vin cei pe care îi vor ajuta, în punctul terminus al călătoriei lor. De regulă, în momentul intrării ajutătorilor în acest univers, spiritele pe care le vor ajuta sunt deja de mult pornite la drum, dar în drumul lor ele efectuează mult mai multe opriri decât au nevoie ajutătorii lor. Rutele ajutătorilor secundari sunt directe către punctul terminus al călătoriei roiului, ţinându-se cont însă în planificarea lor de regiunile universului în care trebuie să ajungă diverşi ajutători. Singuri pot să se desprindă de grup, mergând acolo unde le este necesară desfăşurarea sarcinilor lor.
Sunt diverse formaţiuni de deplasare universică, dintre care cele ale secundarilor constituie numai o parte. Alte grupuri spirituale călătoresc şi ele prin univers, sunt grupuri de spirite care ajută rezidenţii din evoluţii mai apropiate de ei decât secundarii: adică primarii ajutători, veniţi tot din Universul Fizic, dar din alte zone ale acestuia. Vom discuta pe larg despre ei şi despre călătoriile lor.
Spre deosebire de rutele roiurilor de secundari, rutele ajutătorilor primari sunt formate cu opriri mai multe, cu obiective locale mai multe, ajungând până prin preajma marilor formaţiuni galactice. Cunoaşterea lor, a specificului lor în univers, este una dintre cele mai importante sarcini ale călătoriilor lor. Le cunosc astfel structurile, funcţionările, particularităţile energetice şi materiale, biosistemul local, entităţile creatoare şi specificul lucrărilor lor. Învaţă înclinaţiile lor de atitudine şi comportament, care le vor ajuta mult în orientări treptate ale atitudinii proprii faţă de toate cele întâlnite pe parcurs, până în punctul terminus al călătoriei lor.
Unele galaxii sunt studiate de departe, cunoaşterea lor având la început scopul de tangenţă generală, urmând ca în viitor, în alte călătorii, să le studieze în detaliu. Sunt galaxii care pot avea alt specific energo-material decât acela al corpurilor lor de călătorie, dar cunoaşterea din depărtare deschide calea studiului pentru călător în perioada dintre două călătorii de acest fel.
Toate aceste deplasări sunt necesare oricăror spirite, primare sau secundare, pentru acomodări între ele, de-a lungul acestor drumuri. Vor trăi împreună şi vor colabora în întrupările lor, iar cunoaşterile pe care le efectuează împreună, de-a lungul drumurilor de acest fel, vor conduce la formarea unor puncte de vedere comune, în virtutea cărora se vor desfăşura sarcinilor lor comune. Toate le sunt necesare, căci Universul se schimbă permanent, de la o călătorie la alta a spiritelor, iar călătoriile de acest fel, de la o zonă la alta a Universului Fizic, sunt rare de-a lungul evoluţiilor primare. Doar secundarii circulă des, şi pe termen îndelungat, de la o zonă la alta a universului, după cum au nevoie primarii de activităţile lor.
La orice intrare într-un nou ciclu de vieţi (de întrupări) – a cărui lungime se planifică în funcţie de puterea şi experienţa spiritelor – sunt necesare acomodări cu mediile de viaţă. Chiar şi pentru secundari, care cunosc bine universul local. Universul îşi schimbă frecvent configuraţia: planete, stele, galaxii se „nasc” şi „mor” de la o perioadă la alta. Nimic nu este fix, imuabil, nicăieri în universuri. Totul este într-o continuă schimbare, evoluţie: spirite şi popoare de spirite. Toţi călătorii secundari ştiu bine particularităţile universului, dar trecând prin el, îl „simt”, îl „trăiesc” direct, astfel de tangenţe fiindu-le mereu necesare. Chiar dacă roiul nu parcurge tot universul, ci numai regiunile din care vor veni cei pe care îi vor ajuta în viitorul apropiat, este un bun prilej de contact direct cu universul. Iar secundarii sunt, aşa cum am spus, cei care pot circula cel mai des printr-un univers care nu mai are nici un secret propriu zis pentru ei: doar specificul, particularităţile de repartizare, proporţiile de repartizare a elementelor comune, care dau efecte bine înţelese, aduc pentru secundari caracter de noutate. Efectele acestor proporţii sunt noi pentru ei, iar secundarii învaţă să se orienteze astfel în orice situaţie.
În interiorul “roiului”, locul fiecărei entităţi este în strânsă legătură cu vibraţia de la care trebuie să pornească fiecare în parte, în funcţie de necesităţile ciclului său de vieţi. Ceea ce înseamnă că această vibraţie nu este vibraţia maximă sau măcar cea optimă la care monada poate trăi şi lucra. Vibraţia fiecărei entităţi aflate într-o astfel de deplasare este stabilită la media vibraţiei sistemului stelar unde va evolua în ciclul său de vieţi, deschis în momentul intrării în roi. Diferenţele de vibraţie dintre entităţile din roi nu sunt foarte mari, căci toate au ca punct terminus al călătoriei lor aceeaşi galaxie, iar vibraţiile sistemelor stelare din aceeaşi galaxie sunt diferite, dar păstrează o proporţie confortabilă între ele. Acest confort se simte la nivelul corpurilor de călătorie al spiritelor, corpuri foarte sensibile – deşi puternice: de vibraţie foarte mare şi având o stabilitate mare în toate structurile lor interioare.
Roiul se formează treptat cu entităţile care intră în diverse puncte ale traseului. Sunt entităţi care au, aşadar, acelaşi drum, ales de coordonatorii tuturor evoluţiilor noastre: după necesităţile proprii de trăire personală a ajutătorilor, precum şi după necesitățile de învăţătură ale spiritelor primare pe care le vor ajuta. Pot exista însă diferenţe între vibraţia planificată şi schimbările reale din mediul local, şi atunci se modifică vibraţia entităţilor chiar în interiorul roiului. Astfel că roiul funcţionează ca un reglator pentru vibraţia personală a entităţilor din componenţa lui.
În linii mari, pentru că sunt multe subtilităţi pe care le vom discuta pe parcurs, să luăm un exemplu: dacă de la planificarea ciclului până la intrarea în roi este nevoie de o creştere de vibraţii pentru unele entităţi, atunci entităţile conducătoare ale roiului, purtătoare de vibraţie corporală foarte înaltă, ajută la ridicarea vibraţiei acestor entităţi, pe loc (căci orice entitate porneşte din vibraţia ce i-a fost planificată). Este un impuls vibraţional dat corpului spiritual (de călătorie) al entităţilor pe care le conduc, chiar din timpul deplasării. Dacă este necesară o vibraţie mai mică (atunci când populaţia de pe planeta unde va ajunge nu a reuşit să se ridice încă la o vibraţie destul de mare), atunci roiul va asigura condiţii pentru reducerea vibraţiei entităţilor ajutătoare, prin amplasarea lor la periferie, unde vibraţia este mai mică, departe de conducători.
Populaţiile spirituale din locurile în care ajutătorii vor ajunge nu pot păstra decât un ritm mediu de înaintare în învăţături. Grupuri de spirite aflate la începuturile evoluţiilor lor pot să-şi însuşească anumite învăţături mai repede sau mai lent, ceea ce nu înseamnă o pierdere de timp pentru unii, aşteptându-i pe alţii, sau o superficialitate pentru unii şi o aprofundare pentru alţii. Coordonatorii de evoluţii cunosc bine felul de înaintare al tuturor, de aceea nu obligă la păstrarea unui anumit ritm de înaintare – mai cu seamă la începutul evoluţiilor celor pe care îi ajută cu înţelegere, cu mult drag. Se pot aplica însă corecţii ajutătorilor – şi nu rezidenţilor, căci cu cât evoluţia este mai înaintată, cu atât experienţa spiritelor creşte, la fel ca şi puterea de adaptare la necesităţile mediului. Adaptarea secundarilor, mai ales, este de dorit din partea coordonatorilor de evoluţii, chiar dacă ei sunt astfel în situaţia de a se remodela de la un moment la altul al necesităţilor. Pierderi de vibraţie pot apărea oriunde, din cauza unor greutăţi particulare ale evoluţiilor momentului, ori din inerţii puternice, ori din oboseli ale spiritelor.
Dacă vibraţia societăţilor planetare este mai mică decât cea prognozată, pentru echilibrarea ei ajutătorii pot intra în mijlocul lor ori cu vibraţii asemănătoare societăţilor pe care le vor ajuta (chiar dacă este mai mică decât cea planificată) – pentru a nu forţa rezidenţii la activităţi care se dovedesc grele pentru puterea lor energetică fundamentală mică. Dacă este necesar ca vibraţia ajutătorilor să fie mai mare, o motivaţie poate fi că pierderea de vibraţie existentă deja trebuie oprită şi ridicată pe cât posibil din exterior, pentru ca pierderea de vibraţie pe parcurs să nu devină şi mai mare, periclitând planurile generale de evoluţii comune: este cazul unor evoluţii momentane foarte grele, aşa cum se derulau cu saurienii pe Pământ, în momentul sosirii noului roi de ajutători. De aceea, o parte dintre ajutătorii din roiul care se îndrepta acum spre Pământ trebuiau să intre în evoluţii cu vibraţii mult mai mari comparativ cu cea care fusese planificată: astfel, poziţia Călătorului era imediat după conducătorii de grup – şi nu pentru că ar fi fost mai important el sau fraţii lui, comparativ cu alţii, ci pentru recalibrarea acestei vibraţii personale.
Nici Călătorul şi nici vreunul dintre fraţii săi nu aveau dreptul să fie conducători de roi, căci conducătorii de roi trebuie să aibă sarcini multiple, în timp ce ei aveau planificate vieţi personale cu complexitate ridicată, acceptând să lucreze în etapele cele mai grele pentru oameni, la toate nivele de vibraţie planetară la care aveau să evolueze cu toţii, pe planetă.
Odată stabilite aceste puncte de reper privind recalibrarea vibraţiilor entităţilor din roi, deplasarea se face pe traseele stabilite, cu o viteză adaptată la necesităţile de cunoaştere ale spaţiilor de parcurs. Apoi, din el, încep să se desprindă grupuri de entităţi, atrase de diverse formaţiuni stelare, în funcţie de destinaţia fiecăreia în parte. În preajma planetei, unele entităţi rămân individuale, altele se unesc, formând un singur corp, în care însă identităţile se păstrează, un corp format tot din materiile din care erau formate corpurile de călătorie.
În roi intrase şi Călătorul, împreună cu alţi 5 fraţi spirituali ai săi. Trei dintre fraţi se desprinseseră ceva mai devreme, după planul lor momentan, urmând să-i ajungă din urmă pe ceilalţi trei ulterior, după terminarea sarcinilor lor. În preajma Pământului, ceilalţi trei îşi uniseră corpurile de călătorie, creând o singură formaţiune corporală de manifestare, alături de alte formaţiuni asemănătoare. Toate astfel de formaţiuni constituiau un grup puternic de ajutor pentru biosistemul planetar din acel moment.
Corpul comun pe care îl aveau le era necesar pentru tot ceea ce aveau de făcut: întâi să se acomodeze cu planeta pe care tocmai sosiseră, apoi să lucreze împreună: un corp bun pentru a avea o bază comună de cunoaştere a locurilor – necesară să se ajute reciproc în diverse lucrări pe care le vor realiza mai târziu. Ulterior aveau să lucreze însă separat, fiecare după sarcina sa personală. Se putea simţi cum starea lor emoţională este dragoste – sentimentul cel mai complex din câte se pot simţi aici, acum: dragoste, libertate, acceptare şi lucrare în acelaşi timp. O dragoste complet altruistă, fără nici o tentă sexuală sau interesată la adresa fraţilor, între ei; o dragoste îndreptată totodată către tot ceea ce există, către tot ceea ce puteau ei percepe.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
05. Studiu: Universul nu este gol

Sigur că acesta este un subiect foarte amplu, care nu trebuie discutat numai din acest punct de vedere, pe care îl dezbat acum, aici. Dar tocmai punctarea unor elemente din mai multe direcţii cred că formează o înţelegere complexă a…

03. Viața lui Olco (2): Entități spirituale și entități astrale

ENTITĂŢI SPIRITUALEÎn atmosfera Pământului, grupurile aveau să se împrăştie, fiecare formaţiune spirituală de acest fel începându-şi pe loc sarcinile. Se poate crede că această formaţiune spirituală, mai precis…

Dictionar