06. Energetică stelar-planetară

01. Generalități

Pentru urmărirea capitolului în curs este necesară parcurgerea capitolului EVOLUŢII, aflată tot în cadrul acestei secţiuni (STUDII GENERALE).

Evoluţiile monadelor, grupate în spirite, pe parcursul primelor etape ale evoluţiilor lor (după cum se poate înţelege din cele expuse în Capitolul 1 – Evoluţii) au rostul de a dezvolta particularităţi ale manifestărilor proprii şi de grup spiritual. Pe măsura creşterii conştienţei trăirilor lor, spiritele învaţă să potrivească seturi de manifestări proprii cu manifestările diferitelor grupuri care evoluează în acelaşi timp, dar pe drumuri, pe căi diferite: parcurgând în linii generale aceleaşi etape, dar în perioade diferite de timp, după cum li se formează specificul puterilor lor personale şi înclinaţiile de folosire a acestora.
Astfel de potriviri, esenţiale pentru parcurgerea evoluţiilor individuale şi ale grupului spiritual din care fac parte, urmăresc în linii mari următoarele etape:
– spiritele învaţă să-şi potrivească obişnuinţele lor cu cele ale semenilor aflaţi în acelaşi fel de evoluţie;
– învaţă să urmărească mersul celor din jurul lor şi să-şi potrivească pasul cu aceia care le oferă învăţături, după exemplul lor personal;
– învaţă să se obişnuiască cu cei care intră în evoluţii în urma lor: spirite mai tinere şi mai neexperimentate, care vor avea şi ele nevoie permanentă de ajutor pentru înaintările proprii, apoi pentru a învăţa şi ele să ofere exemplu, la rândul lor, celor pe care îi vor ajuta. Se formează astfel o reţea de relaţii care se perfecţionează şi se aprofundează mereu pe planuri cu care spiritele se întâlnesc din primele părţi ale evoluţiilor lor, dar care nu se conştientizează spaţio-temporal şi relaţional decât destul de târziu. Asemenea relaţii se aprofundează mereu, căci mereu intră în evoluţii mase uriaşe de monade, având particularităţi unice de manifestare – chiar dacă de multe ori asemănătoare, şi trăind în condiţii mereu noi, valuri după valuri de eternităţi.
Experienţa spiritelor se adânceşte pe măsura conştientizării propriilor manifestări individuale, faţă în faţă cu manifestarea celor care le sunt partere de drum. Dar începutul aprofundării multor elemente de manifestare spirituală are loc prin conştientizări detaliate ale existenţei unor mase întregi de întrupaţi, şi nu neapărat de la un întrupat la altul. Aşa după cum ştim din viaţa noastră curentă, omul se desfăşoară mai bine într-o mulţime de semeni cu care interacţionează în diferite feluri, pe linia diferitelor forme ale trăirilor personale, în diferite conjuncturi. Mulţi oameni însă nu au răbdare să simtă toată gama trăirilor proprii şi a trăirilor celor din jurul lor, dar se simt protejaţi în mulţimea semenilor lor. Alţii pot avea asemenea fel de răbdare, sau diferite alte feluri de răbdare: răbdarea de a crea, răbdarea de a cerceta, răbdarea de a se informa, de a asculta, de a explica, de a călători şi multe alte feluri de o astfel de manifestare. Fiecare dintre ele pot să se constituie bază pentru un grup de alte feluri de răbdare. Răbdarea de a sta este una dintre bazele celorlalte feluri enumerate aici, pe care se clădesc multe alte aspecte ale vieţii contemporane – dar şi ale manifestărilor monadelor care evoluează peste tot în universuri. Iar pe măsură ce evoluţiile înaintează, devine tot mai necesară o asemenea aprofundare, căci creaţia însăşi – baza activităţii şi înaintării monadelor în evoluţie – cere imperios asemenea feluri de răbdare pentru continuarea dezvoltării capacităţilor de creaţie spirituală.
Felul în care monadele ajung să-şi susţină propriile evoluţii în mod conştient este specific secundariatului – adică evoluţiilor secundare. Dar pentru a ajunge acolo, monadele nu au suficientă putere şi, aşadar, sunt reunite în formaţiuni (grupuri) mici, numite spirite, în vederea depăşirii greutăţilor de susţinere a relaţiilor în care evoluţiile lor le poate implica. Toate evoluţiile primare au ca scop final conştientizarea celor mai bune metode de manifestare proprie, la început cu ajutorul fraţilor de spirit, apoi treptat fără ajutorul lor, prin atingerea unei puteri interioare şi a unei bogate experienţe de manifestare în mijlocul oricăror monade, aflate în orice feluri de evoluţii. Este un stadiu în care înclinaţiile de manifestare prin care ele s-au format şi au crescut – adică cele de hrănire şi de autoprotecţie – să nu mai cuprindă distrugerea altor semeni, fie neintenţionat sau chiar intenţionat, atunci când se află în relaţii directe cu ei. Să le înţeleagă în acelaşi timp şi pe cele care încă nu au puterea să renunţe la astfel de manifestări agresive, care încă nu-şi înţeleg mecanismele proprii de trăire; să le tolereze manifestările şi să nu aibă reţineri să le ofere exemple personale de manifestări neagresive, care să stea la baza schimbărilor lor comportamentale ulterioare.
Pentru a nu se distruge reciproc în asemenea procese de trăire, spiritelor li se oferă un mod special de trăire individuală (pentru spirite întregi şi pentru fiecare monadă din spirite) sau comună (pentru toate monadele din spirit şi pentru grupuri întregi de spirite), prin intermediul corpurilor. Corpurile de manifestare sunt astfel unelte create în mod conjunctural, aşa după cum vom vedea, pentru ca monadele să nu se distrugă unele pe altele în încercarea lor de a se apăra (din pricini mai mult sau mai puţin neînţelese la început) sau de a se hrăni: adică aşa cum au făcut-o din primele lor forme de trăire, înarafa Centrului de evoluţie. Acolo, înafara Centrului, fragilitatea celulelor fundamentale şi a monadelor aflate în primele faze de acumulare energetică, conducea la înglobări inconştiente, prin ciocniri ale formaţiunilor între ele, între fluxuri energetice aflate în continuă circulaţie, apoi treptat pe baza necesarului energetic resimţit vag ca fiind necesar pentru creşterea puterii, pentru diminuarea fragilităţii proprii.
Iar ceea ce era la început o totală inconştienţă devine pentru monadele deja stabilizate un fel de obişnuinţă, de necesitate, de care coordonatorii de evoluţii trebuie să ţină cont la monadele intrate în Centrul de evoluţie: căci fragilitatea lor şi a trăirilor lor incipiente este mare chiar şi după stabilizarea lor în forme de monade, pe parcursul primelor forme de trăire în interiorul Centrului de evoluţie. Coordonatorii de evoluţii au grijă să pornească şi să menţină înclinaţiile naturale ale monadelor. Iar pe parcursul evoluţiilor să canalizeze asemenea înclinaţii spre folosirea lor conştientă în diferite situaţii: ajutor oferit altora fără să le lezeze structurile, chiar să le ajute să se dezvolte, sau ajutor oferit celor aflate la începuturi, prin înţelegerea înclinaţiilor lor de ucidere în scopul autoapărării sau autodezvoltării. Etapele de evoluţie ţin cont de inconştienţa monadelor: atunci când ajung în situaţia de a putea susţine corpuri prin intermediul cărora se pot manifesta, manifestările lor sunt înţelese şi corelate între ele, astfel încât treptat corpurile să ajute spiritelor şi la înţelegerea necesităţilor de a proteja nu numai propria fiinţă, ci şi toate celelalte din jurul lor. Materiile agregate în corpuri, formate din filamente cu monade aflate în primele stadii de evoluţie, nu suferă decât mutaţii dintr-o formă de agregare a filamentelor în alta. Filamentele continuă să circule în spaţiile destinate evoluţiilor (spaţiile universice), fără ca monadele dinăuntrul lor să aibă ceva de suferit. Însă monadele spirituale învaţă din folosirea propriilor lor corpuri tot ceea ce le este necesar pentru avansarea în conştientizarea conservării vieţii de pretutindeni.
Aşadar, treptat, pe parcursul evoluţiilor, tot ajutătorii-coordonatori îndrumă, prin învăţături, către virarea spiritelor spre înţelegerea manifestărilor nedistructive şi folosirea lor cu prioritate crescândă. Ei alternează frecvent manifestări vechi, distructive, cu manifestări noi, nedistructive, oferind exemple de folosire a celor nedistructive pe măsură ce spiritele ajutate de ei sunt lăsate să se distrugă – doar corporal însă. În acest fel, treptat, spiritele ajung să aleagă din suma tuturor manifestărilor cunoscute de ele – pe cele nedistructive, după ce au cunoscut distrugerile în multiple feluri. Corpurile sunt legate cu fire energetice invizibile, dar foarte puternice – propriile lor radiaţii spirituale, de structurile lor interioare, ale monadelor care sunt ele înseşi, nu corpurile lor. Prin intermediul corpurilor şi a radiaţiei spirituale ele resimt dureri puternice în momentul distrugerii parţiale sau totale a corpurilor lor. Dacă cunosc însă exemple prin care pot găsi manifestări alternative prin care să evite durerile, ele vor accepta treptat, pe măsura conştientizării durerilor lor. Se va forma astfel o tendinţă, apoi chiar o înclinaţie de abandonare a căilor vechi de manifestare, care le conducea către suferinţă, primind din mediul de trai exact ceea ce ofereau chiar ele semenilor lor. Se formează astfel o tendinţă de păstrare a integrităţii proprii prin intermediul respectului faţă de integritatea celor din jurul lor. Nu numai a integrităţii corporale, ci şi a creaţiei semenilor a căror viaţă depinde de tot ceea ce creează pentru ei şi pentru cei apropiaţi lor.
Este un proces lung şi nu de puţine ori dureros, dar care este alternat cu stări de bine, de calm, de creaţie, de siguranţă şi confort. Toate la un loc creează spiritelor în timp necesitatea căutării unor noi feluri de protecţii pentru menţinerea stării de bine, de confort, de echilibru: mai întâi pentru ele înseşi, ulterior şi pentru ele, dar şi pentru toate celelalte din jurul lor, din grupurile lor. Finalul – conştientizarea şi aplicarea din proprie conştiinţă – le va oferi asemenea încredinţari pentru orice grupuri, în orice timpuri, în orice conjunctură de evoluţie.
Dar dacă spiritele ajung să poată înţelege şi face asemenea lucruri, mai întâi ele o pot face în obişnuinţele lor de spirit – şi nu de monadă individuală, în evoluţiile pe care le-am numit secundare. Pentru ca spiritele să se canalizeze către alte elemente de manifestare decât acelea de a ataca şi a se apăra permanent, este necesar să se dezvolte la cote înalte şi cantitativ, şi calitativ, creaţia lor: treptat conştientă: nu numai din punctul de vedere al necesităţii ei, ci şi din punctul de vedere al conştientizării dezvoltării ei cantitative şi calitative, al creşterii treptate a rafinamentului ei. Este necesar ca atenţia să le fie abătută către creaţie – şi nu către distrugere. Toate manifestările lor să vireze treptat în direcţia creaţiei pe orice planuri, în orice spaţii, la nivele vibraţionale cât mai diferite. Aplicaţiile unor învăţături bogate pe toate direcţiile vieţii lor curente înseamnă creşterea permanentă a energiei lor interioare, care va fi folosită în continuare nu numai pentru consolidarea activităţilor de creaţie, ci şi a multor alte manifestări din trăirile lor curente. Treptat îşi vor îndrepta eforturile către dezvoltări proprii, dar şi către ajutor oferit generaţiilor de monade care vin în urma lor în evoluţii.
Căci eternitatea de trăire a monadelor presupune aprofundarea permanentă a ajutorului primit din partea evoluanţilor înaintaţi, alături de ajutorul oferit celor care au putere mult mai mică, pe care vor trebui să le ajute – nicidecum să le distrugă. Conştientizarea aprofundată a propriilor trăiri conduce la înţelegerea şi acceptarea acestor scopuri, iar evoluţiile devin astfel din ce în ce mai conştiente pe măsura trecerii timpului: devin astfel treptat înţelese şi dorite.
Pentru ca o asemenea manifestare de dorinţă de creaţie, – şi nu de distrugere – să prindă contur, să se dezvolte şi să se îndrepte spre o deosebită complexitate, monadele au nevoie în primul rând de răbdare. Răbdarea de care am vorbit la început. Au nevoie şi de răbdare, dar au nevoie în acelaşi timp şi de putere de acceptare a tuturor celor din jurul lor, indiferent dacă aceste alte spirite sunt superioare (adică: ajutători de înaltă calitate a manifestării) sau spirite inferioare, adică mai tinere, mai neexperimentate, care nu ştiu să-şi folosească încă decât înclinaţiile lor fundamentale. Astfel încât coordonatorii de evoluţii leagă evoluţiile individuale de mari evoluţii comune – adică de ceea ce numim în primul rând planete şi stele. Ulterior spiritele învaţă că există şi galaxii, ca întrupări de o uriaşă complexitate, aflate în spaţii special amenajate, care susţin prin puterea lor spirituală întregul univers.
Asemenea evoluţii comune sunt specifice unor popoare spirituale întregi, atunci când spiritele ajung să-şi poată conştientiza diferite elemente ale trăirilor proprii: că sunt monade care au fraţi de spirit, într-o grupare anume care se păstrează mult timp, spre protecţia lor şi spre formarea simţului şi încrederii într-ajutorării reciproce; că spirite întregi se pot învăţa treptat să se ajute între ele reciproc, sub diferite forme de frăţie de spirit; că alţi evoluanţi vin şi rămân în viaţa lor chiar sub această formă – de fraţi de spirit, sau pleacă şi nu se mai întorc de loc, mergând către reunirea cu alte spirite, aflate în alte locuri.
Experienţa pe care fiecare spirit o poartă astfel dintr-un grup în altul este purtătoare de deschideri ale unor noi înţelegeri, iar acestea conduc mai departe la realizarea unor puteri de adaptare la schimbări, la acceptarea creşterii gradului de aprofundare a relaţiilor cu alte noi şi noi spirite. Unul dintre cei mai de seamă factori de înaintare pe această cale este – şi rămâne – înţelegerea felului în care spiritele înaintează în cadrul unor formaţiuni grupale aflate în permanentă schimbare. Spiritul este – şi rămâne – formaţiunea cea mai stabilă pe parcursul întregii evoluţii primare, şi ele încep să-şi conştientizeze propria formă, propriile formaţiuni, pe măsură ce înaintează în evoluţii: astfel de conştientizări sunt învăţate în Universul Cauzal, în paralel cu cele din Universul Astral şi Universul Fizic. În Universul Cauzal, monadele îşi conştientizează mai rapid şi mai complex formele cele mai complexe de evoluţie, de la propria existenţă – la formele cele mai complexe ale trăirilor lor în spirit (ca grupare) şi în grupări de spirite. Îşi înţeleg rostul lor, la nivelul propriilor evoluţii şi la nivelele celorlalte forme de evoluţie, pe care le cunosc conştientizând propriile memorii, dar şi urmărind alte monade pe care ele ajung să le susţină, să le crează condiţii de trăire, de manifestare.
Trăind astfel în paralel şi în Universul Astral, şi în Universul Fizic, monadele încep să descifreze sensul existenţei acestor universuri de manifestare şi de reprezentare, în care relaţiile complexe dintre ele se manifestă în feluri din ce în ce mai diferite de simplitatea începuturilor. Încep să-şi conştientizeze statului de ajutător şi necesitatea de acceptare a tuturor celor existente în lumile de manifestare, pornind chiar de la acest statut de ajutător.
Lucrarea individuală se transferă şi se consolidează în sfera lucrării spirituale în comun: în timpul parcurgerii evoluţiilor lor în formele speciale de evoluţie în corp comun. În astfel de evoluţii, monadele îşi înţeleg profund sensurile de trăire în comun, în grupuri care se reunesc de la o formă de evoluţie la alta, pe măsura creşterii cunoaşterilor, până când îşi conştientizează şi îşi simt bine trăirile în cadrul întregului popor spiritual, care evoluează în mijlocul unui grup extins de popoare spirituale, cu particularităţi asemănătoare de evoluţie: de trăire, de manifestare în cadrul tuturor trăirilor pe care au învăţat să le desfăşoare. Şi pe care învaţă mereu să le dezvolte, pătrunzând numai în acest fel complexităţile pe care le percep treptat tot mai profund, în jurul lor.
Popoarele de spirite sunt formaţiuni spirituale create de către coordonatorii de evoluţii, în funcţie de forţele lor interioare, de formarea înclinaţiile lor, care le formează la rândul lor necesităţile de conlucrare. Pe măsura creşterii forţelor interioare ale spiritelor şi înţelegerii relaţiilor cu fraţii din popoarele proprii, complexitatea evoluţiilor cuprinde modele speciale de încadrare a lucrărilor proprii – în lucrările unor grupuri şi mai mari de popoare spirituale. Toate vor evolua împreună în spaţiile universice timpuri îndelungate: dar nu atât de îndelungate încât evoluţiile să le distrugă puterile de adaptare la noutăţi individuale.
De aceea, în vederea transformării unor simţiri palide în simţiri puternice, iar apoi în încredinţări cu temelii solide, spiritele efectuează evoluţii prin întrupări în corpuri fizice sau astrale (nu şi spirituale) comune unui întreg popor spiritual. Materiile, atrase de radiaţia extrem de puternică a unui asemenea numeros popor spiritual (cuprinzând de regulă câteva zeci de milioane de spirite) formează aglomerări materiale cu structuri complexe, interioare şi exterioare: le numim planete. Pe astfel de structuri materiale – planetele – se vor baza, în evoluţiile lor, alte popoare spirituale, mai tinere şi mai puţin experimentate, însă popoare de spirite întrupate individual: adică urmând aceeaşi evoluţie pe care au efectuat-o deja spiritele poporului planetar (întrupate în corpul planetei). Sunt ajutate astfel să efectueze evoluţii individuale, pe planetele care le facilitează, le sprijină: mersul, sau zborul, sau înotul, adică deplasări de orice fel, pe care se vor baza toate celelalte manifestări, în evoluţiile lor de pretutindeni.
Alte întrupări comune – dar de data aceasta reprezentând întrupări ale mai multe popoare spirituale – vor completa tabloul universic cunoscut de noi: stelele care guvernează planetele, care întrupări completează şi tabloul evoluţiilor comune ale popoarelor spirituale dintre cele cunoscute de noi aici, pe Pământ. Şi care, împreună, aşa cum ştim, creează condiţii diverse de întrupare individuală ale altor spirite mai tinere, alături de ajutătorii lor tot individuali mai experimentaţi. În acest fel, planetele, în lumina stelelor care le guvernează, le oferă posibilităţi de conştientizare a propriilor puteri interioare, precum şi a formelor proprii de întrupare individuală – comparativ cu marile întrupări comune.
Complexitatea acestor interacţionări ale spiritelor se bazează pe înţelegerea elementelor de mediu pe care le conştientizează treptat, de la o formă la alta a evoluţiilor lor. Ajunse în stadiul de evoluant într-un complex de corpuri comune, în mijlocul unor forme de relaţii numai între astfel de forme, popoarele întregi de spirite trăiesc într-o simţire aparte, în care timpul şi spaţiul, ca noţiuni concrete pentru întrupările individuale, devin treptat inexistente. Locul lor este luat de simţirile proprii într-un oceam de energii şi materii în care practic se topesc graniţele dintre trăirile în mediul Universului Cauzal, sau Astral, sau Fizic. Spiritele au deja o cunoaştere relativă a unor asemenea trăiri, cele mai odihnitoare stări de trăire anterioară: doar în sunet şi lumină – după evoluţiile individuale în mediile universurilor Astral şi Cauzal, universuri cu cele mai mari vibraţii, comparativ cu cel Fizic.
Practic, monadele evoluante în corpuri comune pentru un întreg popor spiritual (în cazul planetelor), sau mai multor popoare spirituale (în cazul stelelor), nu sunt conştiente de exteriorul corpurilor lor aşa cum noi, oamenii, suntem conştienţi de corpurile şi exteriorul fizic al corpurilor noastre. Simţirile monadelor astfel întrupate sunt însă deosebit de complexe, mai complexe, mai variate decât ne conştientizăm noi exteriorul şi interiorul în mod simultan. Prin astfel de trăiri, tot ceea ce în evoluţiile anterioare individuale monadele au simţit (aşa cum trăim noi acum), se concentrează în mod unic pe interior: un interior pe care monadele îl simt prin senzaţii cunoscute anterior – dar la un nivel foarte restrâns, al corpului individual şi, doar prin intermediul lui – al mediului exterior.

Percepţiile pe care noi le avem ca oameni, formează o lume, un fel de univers interior, în care fiecare monadă interacţionează în acelaşi timp cu celelalte din jur numai sub forma simţirilor, nici măcar sub forma corpurilor, fiindu-le astfel imposibil să schimbe ceva în starea lor fixă. Pot să radieze sentimentele şi încredinţările cu care primesc sau nu primesc lumea în care se află, iar radiaţia simţirilor şi încredinţărilor lor pot să influenţeze lumea până la schimbare. Tocmai de aceea spiritele învaţă treptat să-şi piardă impulsul de a stăpâni şi de a schimba lumea după gustul sau după înţelegerea lor, iar atunci când ele vor avea puterea de a se abţine de la asemenea manifestări oriunde în evoluţiile lor (şi progresive – de învăţătură şi consolidare a învăţăturilor, şi regresive – de recalibrare a vechiului către nou, către ridicarea calităţii şi moralităţii manifestărilor vechi) vor fi pregătite pentru întrupările comune pe care le discutăm.
Şi astfel se derulează în continuare evoluţiile comune, despre care vom discuta detaliat în continuare. Dar evoluţiile comune nu sunt veşnice, chiar dacă pentru noi, pământenii, ele par a ţine o veşnicie. Ele sunt etape de evoluţie, care au darul de a forma anumite înclinaţii în experienţa spiritelor; după care etapele următoare vor reveni la întrupările individuale, recalibrate după standarde mult mai înalte. Astfel de standarde existau şi înainte de întrupările comune, erau conştientizate, dar era conştientizată şi neputinţa de a depăşi altfel nişte limite normale pentru spiritele aflate în această etapă a dezvoltării lor.
Evoluţiile care vor urma acestora comune vor demonstra un fond general de mult mai mică impulsivitate, monadele vor avea mult mai multă răbdare, acceptare, toleranţă, înţelegere a fenomenelor din jurul lor, chiar şi mai multă înţelegere a semenilor lor: deşi nu foarte multă, comparativ cu evoluţiile individuale anterioare. Dar evoluţiile continuă şi recalibrările sunt numai la începuturi, mai uşor de realizat acum datorită răbdării şi conştientizării propriului sistem corporal la nivele mult mai profunde. Toate cele pe care le-au câştigat în evoluţiile comune vor fi fundamentul pe care se vor clădi modificările comportamentelor în relaţii spirituale din ce în ce mai bogate. De fapt, cea mai mare complexitate a lucrurilor pe care le vor cunoaşte spiritele începe abia acum, şi fiecare nouă trăire va aprofunda seturi întregi de alte trăiri cunoscute – dar neaprofundate până în acel moment. Şi fiecare moment deschide un volum uriaş de alte noi trăiri, de noi profunzimi, care vor fi treptat studiate trăind din nou în universurile cunoscute, în funcţie de necesităţile pe care acum, singure, monadele şi le înţeleg. Şi ajunse în asemenea condiţii, ele chiar înţeleg că întrupările comune au fost doar un pas în evoluţii – dar pasul cel mai important, care le deschide astfel calea către marile evoluţii secundare şi centrale. Toate sunt deschideri în care simţirile pot fi exact de acelaşi fel, cu deosebirea că volumul manifestărilor din aceste universuri– Universul Secundar şi Universul Central – este completat cu o complexitate inimaginabilă până acum pentru ele. În care trăirea devine acţiune în mijlocul unor simţiri pe care le-au completat între timp, care se dezvoltă în continuare pe măsura trăirilor tot în universurile de manifestare ale spiritelor primare, însă la un alt nivel: de la care şi ele au fost mereu ajutate, şi astfel au învăţat să ajute, şi vor ajuta la rândul lor, în eternitatea vieţii lor. Şi care doar prin astfel de ajutor oferit fără pretenţii, altruist, dezinteresat, chiar sacrificial unde este nevoie, se poate accede către trăiri care se dezvoltă şi se aprofundează fără nici un moment de oprire, de încetare.
Şi astfel spiritele descoperă treptat că, de fapt, sunt doar la începuturi, iar drumul li se desfăşoară drepte, în faţă…

Despre tot ceea ce ţine de exteriorul trupului lor – de pământ sau de foc – şi de interiorul sufletesc al spiritelor, de trăirile lor interioare în astfel de întrupări comune, vom discuta în continuare câteva probleme. Vom discuta despre tot ceea ce planetele şi stelele le pun la dispoziţia celor care le însoţesc propriile evoluţii, indiferent dacă sunt planete sau stele din sistemul – grupul – propriu, sau sunt întrupaţi individuali care evoluează în preajma lor, devenind astfel conştiente de întrupările lor şi cele din jurul lor.
Şi după ce au înţeles în prima parte a evoluţiilor tot ceea ce pot înţelege momentan despre întrupări şi corpurile întrupărilor lor de pretutindeni, sunt gata să înţeleagă cum au loc şi astfel de întrupări uriaşe: ale planetelor şi ale stelelor pe care le cunosc. Cunoscându-le pe acestea, îşi fac treptat, dar repede, o imagine a celor mai deosebite întrupări din toate cele care se desfăşoară în lumile spiritual-corporale: întruparea galaxie, uriaşul uriaşilor – cu toate acestea culmea preciziei, corectitudinii – dar şi sensibilităţii, gingăşiei, profunzimii – frumuseţii cu adevărat spirituale a tuturor întrupărilor spiritelor. Culmea întrupărilor, finalizarea primariatului şi accederea către lumea iubitoare a ajutătorilor secundari – calea directă către trăirea totală a monadelor: şcoala şi lucrarea Creatorilor-Coordonatori centrali.

O întrupare comună – planetă, spre un prim exemplu – este o structură care se formează tot prin radiaţie spirituală: radiaţia unui întreg popor spiritual, prin compactizarea radiaţiei spirituale a întregii grupări a spiritelor din popor. O asemenea structură spirituală capătă forţă şi precizie de manifestare în acelaşi mod ca şi structura celulelor fundamentale din interiorul unei monade, ca şi structura monadelor într-un spirit care se întrupează pentru manifestare. Celulele fundamentale din interiorul monadei nu au posibilitate de manifestare, căci nu au structură interioară – aşadar nici forţe interioare distincte pentru complexitatea manifestării, dar uniunea lor, şi astfel radiaţia lor împreună creează monada cu posibilităţi multiple de manifestare; la fel şi spiritul – ca uniune de monade.
Un popor spiritual întreg însă nu se poate manifesta decât prin imobilitatea fizică a spiritelor care îl formează, atunci când este întrupat în planetă, sau stea, sau galaxie: în orice întrupare într-un corp comun. Se formează astfel obişnuinţa spiritelor de a sta la punct fix şi de a simţi mişcările radiaţiilor spirituale (nu corpurile formate în sensul de curgere a radiaţiei), precum şi influenţele circulaţiei filamentare energo-materiale din jurul lor. Această simţire profundă îşi are rădăcinile în simţirile pe care le-au avut ca entităţi spirituale în lungile călătorii universice de la o zonă la alta, percepând lumea la nivelul energiilor, materiilor, radiaţiilor, vibraţiilor.
De aceea planeta sau steaua nu au reacţii, dar sub această formă spiritele percep întreg oceanul radiaţiilor şi vibraţiilor existente nu numai în spaţiul lor de existenţă corporală, ci şi pe o rază de câmp care depăşeşete cu mult propria galaxie. În acest fel se derulează treptat pregătirile interioare pentru evoluţiile galactice, din zona a III-a a universului (zonă specială pentru întrupările de tip „galaxie”) : aşa cum spunea, cele mai complexe astfel de trăiri. Simţirile spiritelor în întruparea „galaxie” ajung treptat să cuprindă o subzonă întreagă şi apoi, în terminalul zonei lor – întreaga zonă: uriaşă, mult mai mare decât tot restul universului la un loc.
Iată aşadar cât de vie, dar şi precisă este trăirea spiritelor care se întrupează astfel în planeta pe care ne aflăm, şi în steaua… în stelele pe care le vedem în preajma noastră sau în depărtare!…
Complexitatea unor asemenea forme de întrupări şi simţiri vor fi dezbătute în alte copitole; complexitatea etapelor de întrupare, a schemelor de constituire a condiţiilor care se derulează în legătură cu asemenea întrupări o vom dezbate, pe scurt, în cele care urmează.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
10. Studiu: Alte precizări privind elemente matriceale în corporalitatea stelar-planetară

Fiecare dintre subiectele abordate are o largă deschidere spre viitorul cercetărilor de acest fel şi descoperirilor viitoare, de aceea, în loc de actualizări scurte, voi face articole cu prezentări ale ultimelor studii efectuate.  Pornind…

09. STUDIU: CE ESTE O MATRICE GALACTICĂ

În urma discuţiilor despre temele prezentate în acest capitol, se dovedeşte a fi necesară o sumă de precizări privind elementele matriceale: în general ale corpurilor de întrupare şi în mod deosebit ale unei galaxii…

Dictionar