06. Energetică stelar-planetară

04. Formarea stelelor

Când discutăm despre formarea unei galaxii, ne putem imagina – şi, pentru un clarvăzător aflat la începutul descoperirilor sale: poate confunda şi astfel generaliza (aşa cum am făcut şi eu!) – „caroiajul” cosmic, adică întrepătrunderea reţelelor zonale, ca fiind reţeaua galactică creată de la început în totalitatea sa. Însă lucrurile nu stau de loc aşa. Ceea ce se percepe în orice viziune este un peisaj cosmic care cuprinde reţelele subzonale şi zonale, reţelele altor galaxii mai apropiate sau mai îndepărtate de observator.

La o analiză mai atentă (desfăşurată sub îndrumarea entităţilor ajutătoare) se observă – acolo unde sunt galaxii în formare – că structurile matriceale galactice nu se formează toate deodată, aşteptând apoi să se formeze, prin întrupare, stelele şi planetele lor, cu elementele lor de legătură dintre ele, cu alte formaţiuni cosmice.

Aşa cum ştim acum, la început se formează „miezul”, nucleul galactic, după care se formează alte componente în imediata apropiere a nucleului galactic, având proprietăţi speciale, care permit fiinţarea lor în apropierea nucleului.

Iar de aici până la apariţia stelelor şi a planetelor lor pământoase este o cale foarte lungă: care nu presupune desprinderea unui material din stele pentru a se forma, prin răcire, planetele (aşa cum am învăţat la şcoală), ci atrageri consecutive de materiale de diferite feluri, de vibraţii diferite, în ritmuri diferite, în anumite puncte, noduri, ale reţelei matriceale despre care am discutat.

Chiar înţelegerea constituirii unei stele, cu planetele sale, este un proces îndelungat. Înţelegem în timp cum se desfăşoară acest proces, aproximativ după acelaşi tipic ca şi formarea miezului galactic, doar că în cazul stelelor nu participă dimensiunea paralelă, prin radiaţia sa puternică; dar radiaţia miezului, nucleului galactic contribuie susţinut la formarea primelor corzi eterice matriceale, care la rândul lor vor susţine formarea corpurilor stelare, curgând prin corzile matriceale galactice. În anumite puncte, „noduri” ale corzilor matriceale se vor forma, aşa cum vom vedea, acumulări de material eteric, formând un miez, un nucleu stelar. El va susţine deschiderea canalului de întrupare pentru grupul de popoare spirituale care se vor întrupa în corpul lor comun: de fapt, sistemul corporal şi în cazul stelelor şi planetelor, la fel ca şi în cazul întrupării spiritelor individuale.

Ne vom ocupa la început de studiul stelelor, apoi de încadrarea lor în totalul galaxiei.

După ce miezul stelar ajunge la un anumit nivel al compactizării materialului eteric pe care îl strânge din mediul universic înconjurător, începe aglomerarea materialului fizic – dacă steaua va fi una cu corp fizic. Căci pot fi stele astrale, cu planete astrale – la fel cum sunt şi vieţuitoare cu ultimul lor corp, cel mai dens, de vibraţia cea mai joasă, de tipul pe care îl numim astral. Vom studia însă cazul stelelor cu sistem corporal complet pentru dimensiunea structurală a universului nostru – cel care cuprinde şi corp fizic, stele general cunoscute de omenire în acest moment.

Momentul începutului aglomerării de material fizic în sfera nucleului stelar este momentul în care începe dezvoltarea altor structuri matriceale. Structurile matriceale care încep să se dezvolte sunt corzile eterice matriceale, pe care se vor constitui planetele stelei. La început se dezvoltă sistemul corzilor şi, după ce corzile ajung la un moment de maturitate de construcţie, abia în acel moment începe constituirea planetelor.

Dacă etapele de formare a stelelor nu s-ar derula în acest fel, ci s-ar constitui de la bun început întreaga matrice – corzi şi nuclee planetare în acelaşi timp cu steaua încă în formare – nucleele matriceale formate s-ar desprinde din corzi. Corzile nu ar avea suficientă putere de susţinere a greutăţii nucleelor planetare, nefiind finalizată întărirea lor, prin structurarea lor interioară.

În situaţia formării treptate a sistemului de corzi, ele se compactizează puternic în timp, se structurează interior – aşa cum vom vedea în continuare – şi vor avea putere de susţinere şi a formării planetelor, le vor putea asigura planetelor în continuare şi vitalitatea lor în timp, cu ajutorul fluxurilor de materii şi energii circulante prin interiorul lor.

Dacă steaua nu va avea planete de-a lungul destinului său (de-a lungul întrupării sale curente) ea va dezvolta însă, în acelaşi mod ca şi oricare altă stea, o reţea radială de corzi eterice matriceale, care vor rămâne răspândite liber în spaţiul galactic. Prin intermediul lor, steaua formată, ca prin nişte antene binecunoscute acum de noi (adică: la fel ca şi firele noastre de păr), va primi energii – şi deci informaţii – de la toate structurile care o înconjoară în apropriere: în primul rând de la stelele din sistemul stelar de care aparţine, dar şi de la celelalte stele ale galaxiei şi de la planetele lor.

Formarea şi funcţionarea unor astfel de antene, corzi pe care se vor constitui planete (inclusiv cele necesare unor stele fără să se formeze planete) sunt diferite de formarea şi funcţionarea legăturilor matriceale dintre stele. Stelele sunt legate între ele, ori sunt legate numai de nucleul sistemului stelar prin corzi speciale ale stelelor din galaxie, de alt fel decât cele pe care fiecare stea în parte şi le creează pentru constituirea planetelor sau numai pentru culegerea radiaţiilor, pentru simţirea fluxurilor de energii şi materii care circulă între planetele din sistemul stelar propriu.

Însă toate felurile de corzi eterice matriceale nu sunt rigide, deşi au o oarecare soliditate, consistenţă proprie – dar şi o mare flexibilitate, caracteristici oferite de materialul eteric: care le menţine în formă structurată şi totodată mereu depărtate de corpul stelei.

Să revenim la momentul în care nucleul şi corzile stelare sunt suficient de puternice pentru a susţine curgerea radiaţiei spirituale a spiritelor care se vor întrupa, formându-şi treptat susţinerea, mai precis sistemul corpurilor de susţinere. Formându-se treptat, în acest fel atragerea materialului de constituire, din mediul înconjurător, nu este strâns în forţă, căci astfel ar lipsi alte formaţiuni stelare, de mai mult timp formate, de materialul vital necesar dezvoltărilor planetelor şi biosistemelor lor planetare. Toate acţiunile sunt corelate între ele, astfel încât nimeni să nu sufere din cauza organizărilor galactice – mai ales în această zonă a universului, a începuturilor evoluţiilor. În alte zone ale universului spiritele au suficientă putere pentru a contribui ele înseşi la subtilităţile de remodelare locală; în această zonă a universului, unde suntem şi noi acum, în calitate de călători-ajutători care şi-au asumat trăiri de felul celor locale, în mijlocul unui biosistem sensibil, uşor de dezorientat, putem să trăim şi să desfăşurăm activităţi doar prin intermediul funcţionării sistemelor galactice în toată complexitatea lor. Şi vom înţelege acest lucru, studiind felul de formare şi de susţinere a vieţii de către fiecare formaţiune stelar-planetară a galaxiei.

Formaţiunile stelare care prin avânt pentru dezvoltare în acest moment sunt asemănătoare cu constituirea corpului uman: formarea oului uman, din ovulul fecundat în corpul mamei – din care se vor dezvolta în continuare protuberanţele care vor conduce la formarea capului şi membrelor copilului care se va naşte.

Formaţiunile stelare care se constituie astfel sunt corzi matriceale eterice, care se vor dezvolta din nucleul stelar fără să formeze deocamdată planete în starea lor eterică de început. Steaua – protosteaua – nu are încă o dinamică stelară (o ardere), până ce sistemul nu ajunge la un anumit fel de dezvoltare: adică până ce corzile nu se întăresc, rămânând însă la un nivel de compactizare (şi astfel: vitalitate) inferior celei pe care ar necesita-o pentru acumularea de material solid şi pornirea de reacţii termo-nucleare.

Este bine de specificat ori de câte ori vine vorba, că luminiscenţa structurilor fluidice (de la materialul de tip eteric – până la materialul de tip supraenesic, pe Pământ) nu se datorează unor reacţii termonucleare, ci compactizărilor de filamente materiale şi circulaţiei energetice prin astfel de structuri, care produc: luminiscenţă, sunet fundamental şi vibraţie specifică fiecărui tip de structură materială în parte.

Corzile matriceale nu vor avea niciodată material solid în construcţia lor. Compactizarea materialului eteric va suferi modificări în timp, după cum va fi şi vibraţia mediului înconjurător, după cum are loc mişcarea galaxiei prin subzona sa, parcurgând regiuni cu o vibraţie mai joasă sau mai ridicată. Sau, în timp, după cum îşi formează traseul vibraţional întreaga zonă, cu toate subzonele sale: urmând o linie sinusoidală de creştere şi diminuare periodică a vibraţiei generale.

Ceea ce determină modul de formare structurală – dar şi material-fluidică – a structurilor universului este arhetipalitatea formelor de întrupare, după care se constituie şi funcţionează şi corzile galactice şi stelar-planetare. Constituirea corzilor se opreşte la construcţia eterică – ca limită a materiilor de vibraţie joasă (materia fizică fiind de vibraţie mai joasă decât cea eterică). Însă corzile cuprind în profunzime, ca un canal multistratificat, alte tipuri de materii locale: pentru sistemul stelar de care aparţine Soarele – de la cele astrale până la cele cauzale inclusiv, dar şi structuri cu materiale de tip spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic.

Corzile stelare (care pornesc aşadar din formarea stelei) cuprind la rândul lor alte structuri arhetipale: noduri – mai precis: structuri nodulare, grupări de sub-structuri materiale de formă în general sferică, locuri în care treptat se vor constitui planetele. În jurul corzilor, şi mai puternic în jurul nodurilor vor fi atrase fluxuri de filamente de materii din mediul cosmic, compactizate puternic: dar treptat în timp, din aceleaşi raţiuni expuse mai sus.

Urmărind formarea treptată a structurilor cosmice, se înţelege formarea stelelor ca fiind un proces de structurare precisă, şi nu de formare a unor aglomerări la întâmplare în univers. Planetele nu sunt “rupte din soare”, devenite bucăţi de pământ, după ce au ars un timp ca material solar, până la răcire: o răcire care este doar superficială, pentru că există încă materie incandescentă în măruntaiele Pământului.

De fapt, planeta nu a “ars” niciodată, chiar dacă în interiorul său se află lavă incandescentă, a cărei origine se află într-un inel interior de proto-stea. Acest inel incandescent interior este format prin radiaţia puternică a multitudinii de spirite întrupate, care are astfel darul de a prefigura pentru poporul spiritual întrupat în planetă forma viitoare de evoluţie “stea”, de participant la formarea unei stele: cu vibraţiile şi simţirile căreia poporul spiritual întrupat în planetă trebuie să se obişnuiască treptat.

Începutul constituirii corzilor stelare creează loc pentru o degajare suplimentară, dar treptată, de forţe spirituale radiante ale popoarelor stelare care se întrupează astfel. Creşterea puterii radiante a constituirilor stelare oferă drum realizării altor elemente stelare, materiale, dar şi unor alte tipuri de radiaţii spirituale care vor atrage materii şi energii de care steaua însăşi va avea nevoie, în viitorul vieţii sale.

Este foarte important, înainte de a merge mai departe, să înţelegem în linii mari structurarea materiilor în interiorul nucleului stelar şi al corzilor stelare.

Materialul nucleului stelar este pentru început eteric (urmând să acumuleze şi material fizic, care va declanşa reacţiile termonucleare, dând stelei aspectul general cunoscut de noi); materialul corzilor este eteric şi niciodată fizic (adică niciodată de material cu vibraţie mai joasă decât cel eteric). Interiorul acestor formaţiuni, nu este însă pur eteric. Întruparea popoarelor spirituale în ceea ce am numit trupul comun „stea” oferă o mare vigoare, prin forţele radiante ale popoarelor spirituale astfel reunite; o putere radiantă care atrage elemente de vibraţie mult mai înaltă decât materialul eteric din exterior. Ele sunt atrase odată cu materialul eteric, structurându-se în nucleul stelar mai întâi, înainte de începutul atragerii de material fizic, de la materiile de vibraţia cea mai joasă în exterior – la materiile de vibraţia cea mai înaltă, în interior.

Orice întrupare creează posibilităţi de structurare interioară a materiilor sub diferite forme, în funcţie de vibraţiile lor. Astfel de structuri se creează în universul nostru după felul în care se desfăşoară forţele radiante ale interiorului monadei sau grupului de monade (din spirit) sau de spirite (din poporul/popoarele spirituale) de întrupat. Fluxurile de filamente se înfăşoară şi se compactizează după cum se derulează energiile radiante ale spiritelor. Astfel se formează structurile corpurilor, având însă în desfăşurarea lor şi păturile (cămăşile) spirituale ale monadelor, interioare şi exterioare, ale spiritelor şi grupărilor interioare ale spiritelor în poporul lor spiritual. Chiar astfel de pături spirituale, şi ele având o compactizare puternică, determină prin puterea radiaţiei lor, constituiri materiale în sistemul corporal de întrupare, care creează protecţii corpurilor, în plus faţă de câmpurile compacte din jurul corpurilor materiale: care le protejează şi le hrănesc.

Cinematica formării şi transmiterii formelor de radiaţie şi constituirii sistemelor corporale este un proces complex ale cărui părţi pot fi înţelese din ce în ce mai bine azi, şi care vor fi detaliate într-un capitol separat.

Să reţinem faptul că materiile şi energiile filamentare pot fi atrase, pentru formarea stelelor şi planetelor, sub o acţiune dublă:

- a forţelor radiante ale popoarelor spirituale care se întrupează – de vibraţie uriaşă comparativ cu orice elemente existent în Universul Fizic, din oricare dimensiune structurală a sa;

- a influenţelor de vibraţie, puternică şi permanentă, a spaţiului dimensional cu care se află în permanentă tangenţă punctul de creaţie şi de existenţă a nucleului galactic. El emite permanent vibraţii foarte puternice, formând o rază de acţiune pe spaţiul hotărât pentru întreaga galaxie.

Tangenţa galaxiei cu spaţiul dimensional rămâne permanentă pe parcursul întregii vieţi a tuturor stelelor, până la ieşirea din întrupare a conglomeratului spiritual; şi încă puţin dincolo de acest moment. Şi este necesar acest lucru, având în vedere faptul că nici un eveniment-lucrare, în orice univers, nu începe şi nu se finalizează brusc.

Dacă ar fi aşa, puterea cu care s-ar manifesta o întrerupere bruscă (în cazul nostru de discuţie) – mai ales că discutăm despre evenimente stelar-galactice – ar fi uriaşă, antrenând fluxuri uriaşe de energii şi materii care ar distruge totul, nu numai prin mişcarea lor, dar antrenând prin atrageri destructurarea formaţiunilor deja existente în mediile universice locale, antrenând materiale şi energii care ar rupe chiar şi barierele inter-sub-zonale, care protejează evoluţiile la începuturile lor, distrugând astfel totul.

De aceea, începând chiar cu acea concentrare a spaţiului dimensional în punctul-origine de dezvoltare galactică, totul se pregăteşte cu foarte mult timp înainte. Fazele şi sub-fazele galactice şi fazele interioare ale galaxiei – adică constituiri ale sistemelor stelare din interiorul galaxiei – se desfăşoară lent, timp în care circulaţiile în regiunea cosmică înconjurătoare se fac după necesităţile locale ale tuturor structurilor deja existente; iar în interiorul galaxiei – după necesităţile tuturor sistemelor stelare din preajma sistemului stelar aflat în constituire.

Astfel sunt atrase treptat surplusuri de materii şi energii circulante, atrase în regiune şi de formaţiunile galactice înconjurătoare, şi de nucleele matriceale formate. Ele se compactizează în forme specifice strategiilor de grupare a forţelor radiante ale popoarelor spirituale care se întrupează, forţe atent dozate să se defăşoare treptat (aşa cum am mai spus) în Universul Fizic: mai întâi în punctul-origine al galaxiei în formare, apoi treptat, lent, pentru fiecare formaţiune stelară căreia îi vine rândul să se formeze: stele cu planetele pe care le guvernează.

Sunt multe elemente specifice procesului de formare stelar-planetară, dintre care pentru început este bine să pătrundem pe cele cu caracter general după care, în timp, putem aprofunda după necesităţile de înţelegere, alte amănunte ale constituirii stelelor şi planetelor.

Formarea completă a corzilor presupune un proces în care fluxurile de materii, intrate şi structurate în nucleu, se structurează în continuare şi în interiorul corzilor.

Toate formaţiunile matriceale universice au o astfel de structură: în exterior de natură eterică, iar în interior structurându-se concentric până la vibraţia maximă pe care o oferă radiaţia spirituală a grupării de spirite care se întrupează astfel.

Pentru a urmări procesele care se desfăşoară în formarea şi apoi întreţinerea unor astfel de formaţiuni matriceale stelare, să sintetizăm principalele idei, după care vom relua pas cu pas procesele care au loc în formarea stelei şi a elementelor de susţinere a planetelor pe care le vor guverna în viitor.

Formarea tubulaturii interioare a corzilor are loc pe măsura creşterii intensităţii radiaţiei spirituale care pătrunde complet nucleul stelar şi corzile sale. Însă întreţinerea corzilor, ajunse la structuri interioare complete, este o derulare în ordine inversă.

Fluxurile de materii nu sunt atrase şi compactizate din exteriorul corzilor, ci prin interior, atrase de nucleu şi circulând prin interior către exteriorul corzilor.

La formarea corzilor, prima compactizare este cea eterică, corespunzătoare radiaţiei spirituale incomplet lăsată să curgă prin structurile în formare. Pe măsura întăririi radiaţiei spirituale, treptat, lent, se formează tubulatura interioară a corzii, până la cea mai înaltă valoare de vibraţie de material care poate să fie atras şi menţinut în compactizare în interiorul corzilor.

Întreţinerea structurilor, de-a lungul întregii vieţi a galaxiei, are loc prin atragerea fluxurilor de vibraţia cea mai mare, din nucleu către corzi, prin interiorul acestora. Iar acest fapt este posibil datorită faptului că fluxurile de materii de o anumită vibraţie nu circulă prin mediul universic singure, ci însoţite de fluxuri de vibraţii cu câte puţin mai mici, pe măsura depărtării de fluxul cu vibraţia cea mai mare.

Să detaliem, pe cât posibil, căci tot despre generalităţi putem discuta deocamdată chiar detaliind astfel de procese galactice.

Nucleul stelar este acela care atrage fluxurile de materii din univers. După ce hrănesc nucleul cu partea lor de vibraţia cea mai mare – sub influenţa radiaţiei spirituale de întrupare şi a radiaţiei dimensionale care pătrunde nucleele stelare venind din nucleul, miezul galactic – fluxurile de vibraţia următoare (la începutul formărilor: eterică) pătrund în corzi venind dinspre nucleu şi mergând către capetele corzilor, construindu-le pe măsura creşterii lente a radiaţiei spirituale. Acest proces de formare a corzilor continuă până ce ele devin lungi – cât pătrund în spaţii puterile cele mai mari ale conglomeratului radiant spiritual. Puterile (radiaţiile, forţele spirituale radiante) merg însă mult mai departe, împrăştiindu-se în spaţiile galaxiei, dar ele nu mai au o forţă atât de mare de susţinere a creşterii corzilor. Însă ele rămân în continuare suficient de puternice pentru a susţine formarea, pe traseul lor care rămâne puternic energizat, a unor alte structuri – planetele, precum şi pentru a susţine energetic vitalitatea acestora şi a întregului lor biosistem.

Aşadar, radiaţiile care intensifică în continuare creează alte dezvoltări pe corzi, în funcţie de felul în care vin pulsiunile energetice prin canalul spiritual şi cu susţinerea vibraţiei spaţiului universic dimensional de care este conectat nucleul galactic: sunt cele două canale permanent deschise, care rămân în acest fel până la finalizarea vieţii, destinului spiritual al tuturor formaţiunilor stelare şi planetare cuprinse în matricea galactică.

Să menţionăm şi faptul că radiaţia spirituală nu este un vânt puternic, ci destul de lin, cu puterea de a hrăni structurile formate, dar şi de a proteja prin câmpurile pe care le formează în exteriorul structurilor (cămăşi, pături de protecţie): în jurul nucleului şi în jurul prelungirilor sale – corzile – cu toate elementele pe care ele le vor sprijini. Este o pulsaţie de viaţă – de aceea putem spune că steaua este vie, trăieşte – la fel ca şi oricare întrupat din univers.

Să vedem ce se petrece în interiorul unei corzi matriceale.

Aşa după cum ştim acum, în interiorul corzilor matriceale materiile se înfăşoară de la cele de vibraţia cea mai joasă de la exterior, către cele de vibraţia cea mai înaltă la interior – ca o tubulatură interioară concentrică. Ultima formă interioară nu este însă goală, ci este un traseu de circulaţie a tuturor fluxurilor de filamente materiale care se depun pe pereţii vasului de circulaţie, făcând loc celor care vin din urmă, astfel:

- primii pereţi din interior sunt constituiţi din materia de vibraţia cea mai înaltă, care reţin filamente de vibraţie corespunzătoare. Restul filamentelor pot să treacă prin acest prim perete interior permeabil;

- următoarea vibraţie este specifică unui nou canal concentric, exterior celui dintâi, care va crea la rândul său un spaţiu de trecere pentru celelalte filamente de vibraţie din ce în ce mai joasă, până la exteriorul corzii.

Coarda va cuprinde astfel materii circulante în spaţiul stelar înconjurător: de la vibraţia cea mai înaltă din sistemul stelei până la vibraţia de tip eteric, căci vibraţia specifică materialului fizic – fiind mult prea densă – nu intră în compoziţia corzilor.

În ceea ce priveşte segmentul celor mai înalte vibraţii ale fluxurilor vehiculate de steaua care guvernează Pământul, cele cunoscute de noi ca fiind cele cu vibraţia cea mai înaltă în corpurile umane (numite supraenesice) nu au însă cea mai înaltă vibraţie din sistemul planetar al Soarelui. Conform posibilităţilor de vehiculare de materii şi energii specifice Soarelui, segmentul materiilor şi energiilor vehiculate aici este mult mai bogat, atrase de Soare pentru formaţiunile sale însoţitoare de vibraţie mult mai înaltă decât segmentul pământean.

La fel este necesar a se considera şi segmentul celor mai joase vibraţii locale – care nu se opresc la nivelul celor mai joase vibraţii pământene. Toate fluxurile circulă prin corzile care unesc planetele între ele, care unesc planetele de steaua care le întreţine viaţa; în acest fel toate sunt legate între ele, iar spiritele întrupate în stea şi planetele aferente stelei cunosc permanent toate vehiculările energo-materiale din sistem.

Să nu uităm că am spus că începe constituirea corzilor în momentul în care nucleul matriceal stelar este finalizat la nivel de material fluidic şi începe atragerea de material fizic în interiorul nucleului fluidic: eteric la exterior, stratificat şi structurat interior după necesităţile de fiinţare a fiecărei stele în parte.

În timp ce se constitue, se stratifică şi se compactizează materiile fluidice în interiorul corzilor, continuă aşadar atragerea de materii fizice în nucleul stelar.

Când toate formaţiunile matriceale planetare – fluidice – sunt complet constituite şi începe, la nivelul planetelor atragerea de material fizic (pământos sau de alte densităţi din mediul înconjurător, pe care noi îl numim “cosmos”) în steaua care deja şi-a strâns suficient material fizic pentru constituirile sale individuale,

Aşadar, aceste procese nu sunt simultane, ci defazate în timp, tocmai pentru a nu dezorganiza spaţiul planetar al altor stele vecine. Iar în planul spiritelor întrupate în stea şi planetele ei (proces de întrupare deocamdată incomplet) toate se petrec astfel defazat pentru simţirea, urmărirea şi înţelegerea spiritelor privind toate fenomenele care însoţesc întrupările în plan universic local: în toate câmpurile universice simultane şi cospaţiale care se structurează local.

Toate se petrec prin puterile radiante ale spiritelor care se întrupează treptat în structurile astfel formate şi prin puterea de înaltă vibraţie a spaţiului dimensional care susţine nucleul galactic: care vibraţie susţine, după cum am văzut, derularea tuturor proceselor de constituire şi fiinţare în continuare a structurilor stelar-planetare din galaxie.

Vibraţia nucleului galactic şi radiaţia energetică spirituală a întrupării stelare ajută în acest moment la aprinderea stelei.

Acelaşi fenomen – dar de mult mai mică amploare – se va petrece şi în interiorul planetelor: chiar dacă toate se petrec într-un mediu vibraţional şi radiant de putere mai mică decât în nucleul galactic, procesele derulate sunt suficiente pentru a aprinde şi întreţine inelele incandescente de lavă din interiorul planetelor: despre care ştim bine acum, ca oameni cunoscători, pe Pământ.

Aglomerările de materii şi energii filamentare au loc şi se păstrează, mărindu-şi volumul şi structurându-se în spaţiile cosmice, numai datorită unor astfel de forţe spirituale de întrupare, dând spaţiului cosmic forma binecunoscută de noi, acum.

Spaţiile universice au însă şi creaţii de mare anvergură, fără ca ele să fie întrupări ale unor grupări de spirite. Astfel de structuri sunt creaţii ale spiritelor evoluate şi nicidecum aglomerări spontane: dintre cele mai cunoscute de noi sunt barierele zonale şi subzonale. Astfel de bariere au un rol de facilitare a schimbului de fluxuri de materii şi energii între diferite universuri. Fluxurile care şi-au pierdut din vibraţia lor iniţială, prin circulaţii în structurile din spaţiile universului, sunt direcţionate către alte universuri pentru refacerea patului lor de energie fundamentală compactizată, la valorile necesare evoluţiei monadelor din cuprinsul filamentelor. După care sunt redirecţionate, tot prin intermediul barierelor interzonale (şi intersubzonale) din nou în spaţiile universurilor materiale, pe care le umplu – spre beneficiul monadelor spirituale.

Fluxurile circulante, oricât de dese sunt ele, de compacte în circulaţiile lor universice, nu vor putea niciodată să creeze aprinderi de tip stelar în spaţiile cosmice. Cu toate acestea, ele au o luminiscenţă proprie în spaţiile pe care astfel le luminează (şi un sunet propriu, alături de vibraţia caracteristică, prin intermediul căreia le putem clasifica şi putem explica fenomenele de întrupare). Luminiscenţa lor nu se modifică în perioade scurte de timp, deşi în perioade mai lungi de timp vibraţia lor scade, aşa cum vom vedea în studiile viitoare. Însă oricât de puternică ar fi lumina lor, oricât de compacte ar ajunge să fie fluxurile astfel circulante în universurile materiale, nicidată ele nu se vor putea aprinde de la sine, creând stele, galaxii.

Şi pentru că am pomenit despre diminuarea periodică a vibraţiei mediului cosmic, să mai menţionăm, de asemenea, că vibraţia generală a elementelor matriceale ale macrostructurilor universului nu scade în aceeaşi proporţie cu diminuarea vibraţiei generale a fluxurilor în circulaţie locală: canalele interioare menţin vibraţia înaltă a corzilor. Astfel nici un fel de eveniment cosmic nu conduce la modificarea mersului stelar, galactic în general, nici o structură nu-şi modifică forma – chiar dacă vibraţia variază perceptibil pentru oameni, pe Pământ. Au loc anumite modificări ale părţilor matriceale ale planetelor, care influenţează întrupaţii – mai ales creatorii conştienţi, însă astfel de modificări nu merg până acolo încât să distrugă sau să reducă viaţa pe o planetă.

Deocamdată, după fazele pe care le-am discutat, nici o constituire nu este finalizată. Formarea corzilor este înaintată, dar nu este finalizată. Prin pulsiunile energetice care se descarcă prin corzi, din loc în loc se formează noduri – mai precis formaţiuni asemănătoare unor noduri: care sunt de fapt module matriceale, de creştere materială treptată a unor alte formaţiuni: sunt planetele, a căror constituire are loc tot în felul în care am discutat despre stele. Nodul, modulul matriceal planetar este un aglomerat material eteric la exterior, cu structuri interioare de alte feluri de materiale, conform segmentului vibraţional al fluxurilor circulante în mediul cosmic al subzonei locale: care se compactizează treptat, întărind modulul matriceal planetar.

Dar forţele radiante ale galaxiei şi ale stelei nu pot susţine mai departe, întrutotul, formarea fiecărei planete, însă fiecare planetă are susţinere pentru formarea unor structuri interioare ale modulului său matriceal. Atunci când structurile interioare ale modulului matriceal planetar sunt întărite, compactizate suficient, se deschide, aşa cum ştim acum acest mecanism: un canal spiritual care facilitează întruparea unui popor spiritual. Practic din acest moment începe constituirea individuală a planetei. În funcţie de mărimea poporului spiritual de întrupat, de particularităţile diferite de profil spiritual şi de destinul său (suma învăţăturilor şi consolidărilor totale pentru o perioadă de timp) se va constitui fiecare formă de planetă în parte, diferită de altele, aşa cum ştim acum din cercetările omeneşti.

Deschiderea canalului de curgere a radiaţiei spirituale a poporului care se întrupează ca planetă măreşte forţa de aglomerare în modulul matriceal existent, iar creşterea modulului planetar sub influenţa forţei radiante a poporului spiritual astfel întrupat determină crearea unor structuri eterice planetare – mai întâi – care vor susţine în continuare acumulările de material eteric şi fizic. Vom dezvolta pe larg formarea planetelor: deocamdată să punctăm câteva aspecte ale aglomerărilor planetare:

- materialul eteric se acumulează în structuri nedestructibile, mărind modulul matriceal. El va deveni şi va rămâne de o mărime care va depăşi cu puţin partea fizică a planetei (partea vizibilă în planul senzorilor noştri trupeşti), apoi va constitui elemente de legătură – adică corzi: şi ele matriceale, tot eterice la exterior, structurate vibraţional în interior, răspândite în spaţiile înconjurătoare ca legături între planete. Se formează astfel o reţea fixă de corzi planetare, care se adaugă cele stelare, celei galactice şi cele arhetipale a zonei locale a universului.

Dar fiecare reţea în parte este în felul său independentă, deşi percepţiile pot fi înşelătoare şi omul poate azi să creadă că este vorbă despre o reţea unică, în dezvoltare acolo unde are condiţii favorabile; aceasta este confuzia principală unor cercetători – aceea de a nu cunoaşte formele de întrupare ale universului pe care îl cercetează;

- materialul fizic (în diverse stări de agregare: ceea ce numim solid (tare), lichid şi gazos) se va depune în straturi care ţin de mai mulţi factori. Unii factori sunt de natură proprie, interioară: pulsiunile radiante care vin de la popoarele stelei, de la poporul planetei, de la structurile matriceale galactice. Însă mai sunt şi alte structuri fluidice şi fizice care exercită şi ele influenţe asupra mediului, prin radiaţia lor. Astfel de factori sunt de natură exterioară – influenţe care vin de la alte formaţiuni deja existente, care desfăşoară câmpuri puternic antrenante ale fluxurilor de energii şi materii din zonă, toate conducând de fapt la formarea structurilor planetare pe care le cunoaştem azi din ce în ce mai bine. Circulaţii energo-materiale formate astfel conduc la depuneri de materii, aglomerări regulate sau neregulate, după cum sunt şi vibraţiile mediului înconjurător. Vibraţia medie zonală variază sub forma unei linii sinusoidale, prezentând vibraţii mai joase sau mai înalte, care contribuie permanent la formarea şi remodelarea structurilor interioare şi exterioare ale planetelor, stelelor – întregii galaxii de fapt. Toate la un loc amprentează şi influenţează la rândul lor tot ceea ce se află în subzona, şi în zona locală.

Se pot discuta multe aspecte ale celor prezentate, dincolo de generalităţi. Deocamdată să rămânem în domeniul generalităţilor, cu speranţa că s-a înţeles modul de formare al elementelor matriceale stelare şi planetare până în acest stadiu al existenţei lor.

În timp ce matricile planetare ajung în stadiile în care materiile fizice încep să fie prinse în formele lor, steaua ca atare atinge potenţialul său fizic: de la care încep aprinderile materiilor aflate în câmpul nucleului său.

Aceste derulări ale evoluţiilor planetare, în care materiile fizice încep să fie inserate în matricile planetare, prefigurează de la bun început starea de agregare a maturităţii planetelor: pământoase, lichide sau gazoase – stări diferite de cele ale câmpurilor eteric, astral, mental, cauzal – care fiinţează indiferent de starea de agregare a materiilor fizice (segmentul materiilor de vibraţia cea mai joasă). Dar modul de dispunere al câmpurilor fluidice ale planetrlor, ale stelelor care le guvernează, au o contribuţie majoră la formarea de maturitate a planetelor.

Datorită faptului că planetele se dezvoltă în grup (chiar dacă nu toate deodată, ci pe rând) în formaţiunea unei stele sau chiar la toate stelele dintr-un sistem stelar, şi la mai multe sisteme stelare din galaxie în acelaşi timp, potenţialul radiant în galaxie devine foarte mare: ele se influenţează reciproc şi acest impuls radiant puternic ajută, la rândul său multe stele să se „aprindă” la un moment dat al fiinţării lor.

O astfel de realitate nu are însă legătură cu descrierile legendare în care pământurile şi oamenii au apărut aici, pe planeta noastră, înainte de a fi apărut stelele. Cu toate acestea, astfel de percepţii – aparent numai: aberante – au punctul lor de realitate; însă pentru a fi bine, corect înţelese, şi nu date la o parte fără studiu, dispreţuindu-le, este necesar mai întâi să fie cunoscute etapele de evoluţie pământeană a spiritelor umane, pentru a înţelege de ce au fost cândva percepute lucrurile în acest fel (mă refer la Biblie, cap. Geneza).

Să revenim la formarea stelelor, căci vom avea un capitol special pentru formarea planetelor, în continuare.

Nucleul stelar astfel aprins are puterea să întreţină viaţa pe planetele aflate şi ele în formare, dar pentru început o viaţă de entităţi de tip astral. Discutăm despre viaţa din această dimensiune de evoluţie a spiritelor primare, şi nu despre entităţi dimensionale, care nu se amestecă în viaţa planetelor direct în acest stadiu de constituire. Entităţile astrale nu sunt specifice planetelor stelelor în formare, căci constituirile stelare nu au populaţii proprii – nici măcar astrale, ele putând fi influenţate de prezenţa unor populaţii astrale numeroase. Astralii din preajma unor astfel de sisteme stelare în formare sunt:

- entităţi specifice altor planete, ale căror stele sunt deja integral formate, cu planetele lor cu tot: entităţi astrale creatoare care asistă – spre cunoaştere individuală şi de grup spiritual propriu – întreaga fenomenologie desfăşurată local.

– entităţi astrale care efectuează lucrări de menţinere a vibraţiei, a circulaţiei fluxurilor filamentare în preajma elementelor deja create, dar astfel de lucrări se fac foarte rar: numai în condiţii deosebite entităţile astrale se grupează în apropierea sistemelor stelare aflate în formare.

În ceea ce priveşte entităţile dimensionale: oricât de puternice sunt, ele nu pot să-şi regleze vibraţia corpului lor fizic astfel încât să nu influenţeze procesele aflate în derulare. Toate entităţile dimensionale au corpuri fizice de manifestare, structurate interior (şi nu corpuri difuze de „lumină”), însă vibraţia materiilor corpurilor lor (inclusiv cel de manifestare, fizic) este mult mai mare decât vibraţia corpurilor fizice din dimensiunea noastre. Numai această vibraţie nu permite amestecul entităţilor dimensionale, nicidecum vreo neputinţă proprie de trăire în acest fel de mediu planetar. Iar acest fel de corpuri este oferit spiritelor lucrătoare în dimensiunea imediat superioară, căci sunt şi spirite mai puţin experimentate care ar putea să pătrundă involuntar în dimensiunea noastră în această perioadă de formare, putând astfel să deregleze procesele locale de constituire stelară şi planetară.

Trebuie să înţelegem felul şi natura activităţilor diverselor entităţi în preajma întrupărilor stelar-planetare. După cum se poate observa, naşterile stelare sunt procese care se derulează în mod natural, după ce condiţiile de întrupare au fost socotite şi pornite. Coordonatorii evoluţiilor facilitează întruparea spiritelor sau efectuează adaptări ale mediilor de întrupare, în funcţie de suportabilitatea monadelor în faţa vibraţiilor şi radiaţiilor înconjurătoare, însă le realizează din postura lor de monade centrale, care se manifestă direct din Universul Central, fără să se atingă cu vreun corp sau radiaţie proprie de structurile în curs de creare.

Acţiunile derulate în mediile galactice se efectuează numai prin intermediul forţelor radiante ale monadelor, forţe creatoare controlate prin voinţa lor. Din cele cunoscute de noi pe Pământ, astfel de forţe creatoare care nu se desfăşoară prin intermediul corpului fizic sunt forţele desfăşurate prin intermediul corpului mental. Entităţile dimensionale se folosesc de structuri asemănătoare corpurilor noastre mentale, însă monadele centrale coordonatoare de evoluţii nu mai au nevoie de corpuri pentru a-şi canaliza forţele radiante, în vederea efectuării lucrărilor lor de înaltă precizie.

La rândul lor, activităţile astrale – realizate prin intermediul corpului astral – sunt desfăşurări ale simţirilor monadelor pentru perceperea schimbărilor de mediu, care conduc către creaţie. Astfel de simţiri sunt legate de fluxuri în mişcare, fluxuri care, sub acţiunea factorilor de mediu, facilitează mişcări care conduc către ceva cunoscut sau ceva necunoscut de entităţile aflate în cercetare, ceva care le trebuie sau nu, care le creează sau nu ceva urmărit ca scop de cunoaştere. Voinţa lor acţionează după impuls şi, dacă au libertate de mişcare, ele se mişcă în direcţia creaţiei.

De aceea entităţile astrale aflate în curs de cunoaştere, de cercetare sunt însoţite în astfel de cazuri de către ajutători personali experimentaţi.

Entităţile care efectuează lucrări în spaţiile galactice, precum şi coordonatorii lucrărilor cunosc bine faptul că există corecţii care sunt bune pentru largi grupări de indivizi, dar şi de întrupaţi în macrostructuri (stele, planete). Entităţile astrale primare, întrupate individual, ajunse în stadii avansate de cunoaştere, de necesitate de cercetare proprie de acest fel, ştiu bine că ele nu cunosc decât o foarte mică parte a celorlalte evoluţii şi nu pot lua decizii corecte decât în bucăţica pe care o cunosc. De aceea deplasările lor sunt însoţite, şi ele ştiu bine că întreaga lor cunoaştere se află în curs de mărire, de creştere, cu fiecare etapă de evoluţie în parte pe care o derulează, sub conducerea acelor monade care ştiu mult mai multe lucruri despre evoluţii.

Oricare ar fi astfel de activităţi, ele se derulează în grup restrâns şi pentru perioade scurte de timp: perioade stabilite în funcţie de derulările locale, corelate cu necesităţile de întreţinere ale structurilor subzonale, cu ritmurile de viaţă ale celorlalte stele şi planete constituite anterior sau cu cele care vor intra la întrupare ulterior.

În timp ce studiem constituirile materiale ale stelelor şi planetelor lor, pentru că aceste studii nu sunt pur fizice, ci spirituale în primul rând, este necesar să studiem cele care sunt percepute de înseşi spiritele a căror radiaţie susţine crearea macrostructurilor universice.

Atunci când necesităţile, şi derulările fazelor născute de necesităţile de întrupare a popoarelor stelei şi planetelor ei, corelate între ele, creează un moment favorabil, încep activări ale unor grupări spirituale ale popoarelor care se întrupează în steaua ajunsă aproape de starea de maturitate (am numit această fază comparativ cu ceea ce cunoaştem azi, în viaţa noastră). Este vorba despre ceea ce vom numi de acum încolo: celule stelare – asemănătoare celulelor fundamentale ale unei monade.

De la început este necesar să avem în vedere faptul că asemenea grupări interioare ale fiecărui popor stelar în parte, formând celule spirituale stelare, au în spaţiul, în universul de întrupare o proiecţie specifică: radiaţia energetică proprie, care formează la rândul ei o constituire materială pe măsură. Toate celulele spirituale stelare formează astfel corpul material al stelei. În concluzie, formarea celulelor stelare trebuie percepută şi studiată în cele două planuri ale sale:

- constituirea, şi astfel manifestarea grupurilor spirituale stelare: a celulelor spirituale stelare, ca fiind grupări de spirite din poporul stelar (popor stelar perceput ca o sumă a popoarelor spirituale întrupate în formaţiunea de tip stea) ;

- formarea unor structuri materiale, ca proiecţii materiale ale celulelor spirituale stelare: la exterior eterice, având structuri interioare de vibraţii mai mari decât segmentul eteric de la exterior. Celulele eterice vor atrage materii fizice compatibile cu structura spirituală a fiecărei celule stelare, formându-i astfel o individualitate, fără însă ca acest fel de individualitate să meargă până la desprinderea materială de corpul matriceal indestructibil.

Celulele stelare nu se deosebesc fundamental între ele, aşa cum deosebiri fundamentale nu există nici la etapele de întrupare anterioare ale spiritelor: întrupări individuale (formând vieţuitoarele planetare) şi de tip planetă. Popoarele stelare au la început greutăţi de adaptare în întrupări comune; acesta este şi unul dintre motivele pentru care, în zona I a universului, stelele au structuri oarecum asemănătoare între ele, în masa lor fizico-fluidică (adică materială). În schimb spiritele întrupate ale stelei urmăresc cu cea mai mare atenţie circulaţiile şi modificările fluxurilor de filamente energo-materiale în spaţiile influenţate de propria lor întrupare. Ele se ajută reciproc în domaniul propriilor lor simţiri de grup, de celulă stelară, ajungând treptat să despartă simţirile comune ale grupului de simţirile fiecărui spirit în parte, apoi simţirile fiecărei monade din spiritele celulei stelare.

Cu astfel de trăiri, spiritele primare încep să-şi creeze obişnuirea simţirii individuale în cadrul lărgit al unei întrupări comune: adică trăind o complexitate mult mai mare decât aceea a unui spirit în care fiecare monadă în parte se întrupează, şi se manifestă diferit, individual, fiecare după profilul spiritual propriu.

Asemenea simţiri vor fi consolidate pe treapta următoare de întrupare comună: galaxia întrupată – o formă de întrupare deosebită de galaxia matriceală despre care discutăm acum, aceasta din urmă doar reunind energetic popoarele spirituale întrupate în stele şi planete. Galaxia ca formă de întrupare are un corp comun, toate spiritele galaxiei întrupându-se simultan, formând simultan stelele, panetele şi biosistemul planetelor din întreaga galaxie; la fel ca şi intrările în întrupare, ieşirile din întrupare se fac simultan, pentru toate spiritele galaxiei. Este o etapă de întrupare comună căreia i se rezervă un spaţiu separat în univers – ceea ce numim zona a III-a: galactică – a Universului Fizic. În această ultimă etapă de întrupare comună a spiritelor primare, multitudinea de popoare galactice – adică popoare întrupate în corpul comun numit “galaxie” – simţirea se derulează treptat la nivel de:

- popor spiritual întreg, în multitudinea popoarelor întrupate în acelaşi corp comun: galaxia;

-celulă spirituală galactică (se observă cum denumirea se foloseşte adaptată formei de întrupare, tot aşa cum, în cazul stelelor din galaxiile matriceale din din zonele I şi II ale universului, se numesc celule spirituale stelare); în cadrul cărei celule se va deosebi treptat simţirea la nivel de celulă – de simţirea la nivel de popor spiritual;

- urmează apoi nivelul spiritului – despărţind simţirea la nivel celular (anterior) de simţirea la nivel de spirit din interiorul celulei spirituale;

- şi în sfârşit la nivel de monadă din interiorul unui spirit, însă ţinând mereu cont de conjunctura totală, uriaşă şi de o subtilitate cu totul deosebită, de întrupare: în interiorul acestei multitudini de popoare spirituale întrupare simultan într-un corp comun.

Spiritele unei întrupări comune nu se întâlnesc însă pentru prima dată în evoluţiile lor în astfel de conjuncturi. Şi nici nu sunt pentru prima dată în astfel de formaţiuni de grup, care se manifestă în cadrul propriului lor popor spiritual sub formă de celulă spirituală de evoluţie: în toate evoluţiile lor anterioare, spiritele au trăit în astfel de grupuri, după afinităţile lor, după diferenţe extrem de mici ale forţelor monadelor şi folosiri doar foarte puţin diferite de la un grup la altul. Astfel de organizări se desfăşoară în acest fel pentru ca spiritele să se obişnuiască să trăiască în grupuri: la început mici – apoi din ce în ce mai mari, culminând cu trăirile în întrupări comune. Dar învăţand că, din miezul unor astfel de întrupări, fiecare monadă în parte să se recunoască pe sine însăşi, trăind însă în comunitatea care o învaţă să-şi ajute semenii în orice fel de împrejurare.

Să revenim la celulele stelare.

O astfel de celulă stelară îşi începe de fapt activitatea proprie doar prin percepţii mentale: un grup de spirite învaţă să-şi concentreze forţele de percepţie după circulaţiile care se derulează în apropierea lor sau la diferite grade de depărtare.

O astfel de concentrare mentală, în starea ei cea mai complexă, are loc periodic la începutul evoluţiilor comune – nu permanent: după cum permit vârfurile ritmurilor vitale ale spiritelor întrupate. Activitatea de percepţie, înţelegere, analiză şi consolidarea unor astfel de învăţături începe în momente permise de fenomenologia legată de întrupare, astfel:

- atunci când radiaţia popoarelor stelare se desfăşoară complet, după perioada de intrare treptată a forţelor radiante, pe măsura deschiderii canalului de întrupare;

- atunci când condiţiile exterioare le permit o activitate care se desfăşoară mai uşor, mai rapid: adică în vibraţii înalte. De aceea astfel de condiţii le regăsesc spiritele întrupate peste tot în galaxia matriceală din zona I, atunci când volumele imense de fluxuri energo-materiale zonale sunt în forma de vibraţie cea mai înaltă. Căci prin circulaţia lor prin corpuri şi tot felul de alte creaţii zonale, filamentele pierd energie din stratul superficial al patului lor puternic compactizat, diminuându-şi astfel puţin vibraţia: puţin, dar sesizabil – mai ales la nivelul foarte înaintat de percepţie al spiritelor din întrupările comune, comparativ cu întârzierile în percepţii ale oamenilor, spre exemplu.

Pentru a nu întrerupe explicaţiile privind percepţiile acestor spirite, se prezintă studiul “Variaţia vibraţiei medii zonale” ;

- atunci când spiritele se obişnuiesc să-şi regleze centrarea atenţiei pe circulaţia complexă din sistemul stelar propriu (căci pentru uşurarea unor asemenea momente sunt create organizările de sisteme stelare – pe de o parte, şi de celule stelare – pe de altă parte). Urmează ca de la acest nivel să-şi extindă şi ele conştiinţa, aproximativ în acelaşi mod în care reînvăţăm şi noi, oamenii, azi, să o facem, dar la nivele individuale şi la nivele scăzute de vibraţie planetară.

Aceasta nu înseamnă că în restul timpului spiritele s-ar afla într-un fel de hibernare mental-astral-cauzală. Activitatea lor se desfăşoară permanent, însă la nivele foarte apropiate de propriul lor corp comun: de fapt foarte apropiate de sistemul lor corporal comun, format din corpuri şi câmpuri dense aferente materiilor care se regăsesc şi în corpurile vieţuitoarelor din sistemul local. Pentru steaua noastră: fizic, eteric (vital), astral, mental şi cauzal; radiaţia punctului dimensional de sprijin pentru formarea nucleului galactic creează un câmp galactic de vibraţie foarte puternică, stratificat la rândul său, formând câmpurile: spiritual, dumnezeiesc, enesic, supraenesic (cunoscute de noi) şi apoi alte straturi superioare, care nu fac parte din câmpurile pământene, dar se formează în alte structuri ale stelei, ale sistemului nostru stelar format din multe stele, cu particularităţi superioare celor ale Soarelui.

De altfel, percepţiile spiritelor se derulează treptat chiar de la început, tot aşa cum copilul nenăscut percepe în felul său sunete şi un fel de imagini, dar mai ales vibraţii: care, toate la un loc, formează o percepţie globală pentru fiecare întrupat în parte – indiferent dacă percepţia este oferită de un sistem corporal individual sau comun.

Concentrarea permanentă a forţelor spirituale către tot felul de percepţii conduce la o observare, apoi la o analiză permanentă a mediului interior şi exterior al stelei, însă distanţa de pătrundere a conştiinţei fiecărui spirit şi tuturora la un loc creşte considerabil în perioadele în care condiţiile interioare şi exterioare ajung la desfăşurarea lor optimă: adică periodic, atunci când vibraţia în zonă permite în mod complex extinderea conştiinţei spirituale în spaţiile galactice, după felul arătat.

O asemenea percepţie generală funcţionează într-un fel asemănător celui în care ne-am restrânge concentrarea privirii – să zicem – de la a privi munţii din zare – la a privi vârful mâinilor şi picioarelor noastre. De aceea indivizii percep schimbările de mediu (când condiţiile planetare devin apte permiterii evoluţiilor în spaţiul stelar), dar treptat nu le mai sesizează diferenţele de la o perioadă scurtă de timp la alta, ceea ce le uşurează foarte mult evoluţiile căci evoluţiile lor au un grad ridicat de dificultate în vibraţiile joase, datorită unei experienţe aflate la început, dar mereu în formare, în îmbogăţire. Dar odată ce spiritele prind experienţă, ajutaţi de alte spirite cu experienţă mai bogată, lucrurile se desfăşoară treptat din ce în ce mai uşor: pentru ei şi pentru cei pe care ajung şi ei să-i ajute, la rândul lor.

Spre deosebire de întrupaţii individuali, care au astfel de greutăţi pentru că trebuie să-şi direcţioneze forţele pe mult mai multe planuri (hrănire, deplasare, comunicare, relaţionare – cu toate variaţiunile şi concentrările aferente), spiritele stelare se concentrează mereu pe activitate desfăşurată la punct fix de întrupare. Doar mental desfăşoară activităţi sub formă de percepţii, mult mai variate decât cele pe care le cunoaştem din viaţa umană: pe care le cuprind într-un segment mult mai amplu, mai puternic, distinct şi astfel mult mai variat în toate sub-segmentele lor, decât ceea ce putem percepe în felul omenesc, pe care îl cunoaştem acum.

Activitatea de acest fel a spiritelor o numim mentală doar pentru a o diferenţia de orice alt fel de activitate care presupune mişcarea corpului fizic: concret şi variat în mediul existenţial. Mişcarea stelelor şi planetelor este efectul desfăşurării structurilor materiale fizice şi fluidice în acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp (co-spaţial şi simultan): nu sunt mişcări create intenţionat de către spiritele întrupate. Însă efectul activităţii lor spirituale (mentale, aşa cum noi percepem în gândul nostru – aşa cum suntem obişnuiţi să spunem) se împleteşte cu efectele desfăşurărilor fizico-chimice şi biologice ale acumulărilor materiale şi ale biosistemului local: acolo, şi când el există.

De fapt, activitatea mentală este în fundamentul eu radiant o activitate pur spirituală, o manifestare distinctă a spiritelor. Cumulată din partea unei grupări largi de spirite, ea poate avea ca efect pulsiuni în structurile materiale ale corpului comun, chiar dacă ea este îndreptată către altceva decât mişcarea corpului fizic comun. Sunt pulsiuni care se răspândesc în primul rând în nucleele matriceale, în reţelele matriceale, creând condiţii pentru dezvoltarea unor noi structuri, pentru întreţinerea vitalităţii celor deja existente, pentru crearea condiţiilor de naştere şi susţinere a unui biosistem ale planetelor de complexităţi diferite, în funcţie de destinul (de sarcinile de destin) ale fiecărei formaţiuni galactice în parte.

Însă segmentul de vibraţie zonală ridicată, atunci când se derulează, care facilitează activitate optimă pentru desfăşurarea sarcinilor spiritelor stelare, nu este singurul care creează particularităţi ale activităţilor spirituale. Diminuarea vibraţiei zonale, în larga sinusoidală a timpului, conduce la creşterea obişnuinţei spiritelor de a aprofunda propriile lor trăiri variate, iar efectul încrucişat al diminuării vibraţiei zonale şi a creşterii puterii de concentrare a spiritelor conduce la creşterea treptată a unui anumit fel de tensiuni în stea. La rândul lor, ceea ce se manifestă în stea – se va manifesta şi în planetele pe care le guvernează steaua. Şi astfel se petrec lucrurile cu fiecare stea din galaxie, cu întreaga galaxie.

Simţirile spiritelor galactice sunt asemănătoare celor ale noastre, când ne zgribulim din cauza frigului, când ieşim din casa încălzită iarna, în curte. Zgribulirea aceasta este o concentrare a fluxului spiritual pentru a face faţă schimbării destul de mari de condiţii de mediu. Când ne obişnuim, în timp, cu suportarea unor astfel de schimbări, nu ne mai zgribulim: la fel se petrec lucrurile şi cu spiritele din popoarele stelare care se întrupează în stea. În zona I ele nu sunt obişnuite cu estomparea radiaţiilor de vibraţie înaltă şi se „zgribulesc” la vibraţii joase. Planetele – în vederea obişnuirii cu asemenea fenomene – suportă mult mai des astfel de diferenţe, de-a lungul perioadei unui asemenea fenomen, prin alternanţa zi-noapte, vară-iarnă, când suportă pe termene scurte vibraţii joase, apoi şi mai joase – cauzate de astfel de alternanţe, însă pentru perioade scurte de timp. Oamenii le suportă şi ei, ca orice vieţuitoare aflate pe planete şi, în funcţie de momentul evoluţiei lor, sunt învăţaţi să reziste sau nu fenomenologiei aferente, cu toată pleiada de creaţii pe care o cunoaştem acum (haine, case): dar alternând perioade calde cu perioade reci, vieţi la ecuator comparativ cu vieţile în regiuni temperate şi reci.

Toate sunt etape de obişnuire a vieţuitoarelor (creatoare conştiente sau nu) cu astfel de condiţii de trai.

Iar după rândul întrupărilor simple, individuale, vine şi rândul unor întrupări complexe, aşa cum sunt cele comune.

Vom vedea, la studiul planetelor, cum se manifestă în planul existenţial planetar astfel de modificări, la alternanţa dintre frecvenţe ridicate şi frecvenţe joase ale vibraţiilor zonale.

„Şcoala” stelelor şi a planetelor se face în zona I. În zona a II-a materiile şi energiile sunt de vibraţie din ce în ce mai înaltă – culminând cu zona a III-a: cea mai înaltă şi cea mai constantă în vibraţii – în spaţii şi în timp. O astfel de „şcoală” presupune variaţii de vibraţie în primul rând, la nivelul începător pe care popoarele stelare îl pot suporta în zona I, apoi treptat şi în zona a II-a, unde nu vibraţia – ci aglomeraţia galaxiilor formează alte necesităţi de obişnuinţă ale spiritelor (şi în întrupări individuale, şi în întrupări comune) cu tot volumul de simţiri aferente celor ouă forme împletite de trăire. Diferenţa dintre nivelele maxime şi minime de vibraţie este mică în zona a II-a, însă variaţiile de la o valoare la alta, în spaţiu şi timp, au o frecvenţă ridicată şi necesită adaptări rapide de la o perioadă foarte scurtă de timp la alta. Abia după finalizarea evoluţiilor comune în aceste două zone pot spiritele să desfăşoare şcoala experienţei lor la nivele foarte înalte – cele mai înalte din acest univers, cu toată diversitatea de manifestări care le pot fi proprii în asemenea condiţii.

Perioadele de maxim şi de minim ale ritmurilor locale, cu pulsiunile specifice rezultate din activitatea spiritelor şi din condiţiile exterioare, alternând cu perioade de manifestare mai restrânsă, dau naştere la elemente materiale de o mare diversitate şi în planul existenţial al stelei, dar şi al planetelor ei, precum şi la nivelul întregului biosistem pe care planeta îl susţine. Stelele vor prezenta activităţi cu maxim şi minim favorizant pentru o fenomenologie întreagă şi la nivelul său propriu, şi la nivelele planetelor şi biosistemelor lor: în linii mari o trăim aici, pe Pământ, după cum o înţelegem azi destul de bine.

Formarea stelelor, în toată complexitatea lor spirituală, se finalizează nu neapărat atunci când planetele sunt şi ele finalizate, atunci când planetele lor au condiţii de susţinere a vieţii mărunte pe suprafeţele lor, solide sau astrale deopotrivă. Acestea ţin de finalizările planetelor. Formarea stelelor se încheie ca proces de sine stătător, din care mai departe derularea nu mai cuprinde dezvoltarea de alte elemente matriceale sau procesul lor de aprindere. Fenomenologia pe care o cunoaştem în linii mari este formată dintr-un şir normal de reacţii materiale într-o lume materială – din care noi încă nu luăm în seamă decât materia măsurabilă cu aparatura de prelungire a simţurilor noastre trupeşti (materia fizică), deşi începem să luăm în calcul şi alte posibilităţi, din moment ce acceptăm existenţa unei aşa-numite „materii negre, întunecate”. Finalizarea procesului expus are loc atunci când celulele spirituale ale conglomeratului spiritual stelar îşi stabilizează simţirea, una faţă de celelalte şi toate împreună: în simţirea lor interioară. Discutăm aici în principal despre întruparea acestui conglomerat spiritual, şi ne referim la acesta în primul rând – nu la dinamicile care se petrec la suprafaţa corpului lor, ca materii şi energii incorporate în volumul material al stelei. Trebuie să le avem în vedere şi pe ele, aşa cum vom vedea şi la planete, cuprinzând şi perpetuarea matricei eterice, şi structurile fizice, şi efectul lor asupra vieţuitoarelor care evoluează ca spirite întrupate în preajma macrostructurilor.

Elementele matriceale exercită însă, în continuare, influenţe asupra materiei fizice a structurilor fizice ale galaxiei, ale fiecărei stele şi ale fiecărei planete, cu viaţa dezvoltată şi întreţinută de ele. În continuare are loc curgerea fără oprire a radiaţiei spirituale care întreţine vitalitatea structurilor materiale, care favorizează circulaţia fluxurilor energo-materiale în preajma macrostructurilor, menţinând compactizările necesare manifestărilor spiritelor, din care se formează permanent învăţăturile lor, aplicaţiile lor mentale şi consolidările experienţei acumulate de-a lungul acestor etape de evoluţie.

Energiile radiante ale spiritelor întrupate astfel creează un surplus energetic fundamental, care facilitează expansiunea universului: un univers elastic în felul său, între păturile lui care îl departajează de alte structuri universice înconjurătoare, în limitele necesare evoluţiilor tuturor spiritelor întrupate astfel. Este o variaţie, de fapt, a lărgirii şi a restrângerii universului, într-un ritm vital normal, care are la bază:

- primirea energiei radiante din universul de staţionare a spiritelor întrupate – Universul Spiritual Primar, prin canalul de direcţionare a radiaţiei spiritelor întrupate;

- evacuarea unei părţi a acestei energii odată cu schimbarea fluxurilor de filamente care îşi pierd o parte din vibraţie, în circulaţia lor prin macro- şi micro-structuri universice, fiind înlocuite cu altele noi, cu pat filamentar reîntregit, cu vibraţie optimă pentru continuarea evoluţiilor spiritelor întrupate pretutindeni.

Desfăşurările vieţii planetelor, în continuarea celei a stelelor: a formării şi funcţionării lor ca macrostructuri fizico-fluidice, este forma de studiu care ne poate ajuta să înţelegem îndeaproape desfăşurarea propriilor noastre vieţi.

 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
10. Studiu: Alte precizări privind elemente matriceale în corporalitatea stelar-planetară

Fiecare dintre subiectele abordate are o largă deschidere spre viitorul cercetărilor de acest fel şi descoperirilor viitoare, de aceea, în loc de actualizări scurte, voi face articole cu prezentări ale ultimelor studii efectuate.  Pornind…

09. STUDIU: CE ESTE O MATRICE GALACTICĂ

În urma discuţiilor despre temele prezentate în acest capitol, se dovedeşte a fi necesară o sumă de precizări privind elementele matriceale: în general ale corpurilor de întrupare şi în mod deosebit ale unei galaxii…

Dictionar