06. Energetică stelar-planetară

06. Substructuri ale sistemului matriceal planetar: celule de stabilizare vibrațională



IMAGINEA GENERALĂ A ELEMENTELOR MATRICEALE DE CONSTITUIRE A PLANETEI NOASTRE

1. Nucleul matriceal, format în nodul unei corzi stelare – unde acest nod este o structură arhetipală de constituire a unei planetei din componenţa sistemului planetar al unei stele;
2. Primul manşon al matricei planetare, de protecţie a nucleului (împotriva pierderii de vibraţie proprie) şi de protecţie a vieţuitoarelor mărunte de pe planetă (care nu suportă încă o vibraţie planetară foarte puternică, de nivelul iniţial al nucleului matriceal). De asemenea, acest manşon cuprinde structuri celulare de stabilizare vibraţională, care păstrează astfel vieţuitoarele în echilibru vibraţional necesar desfăşurării manifestărilor lor pe planetă;
3. Cel de-al doilea manşon matriceal, care are rolul de a proteja întregul sistem planetar (matrice + planetă pământoasă cu derivatele sale: apoase şi aeriene) de radiaţiile cosmice care pot afecta biosistemul mărunt al planetei.

Pentru acest studiu se va urmări schema de mai sus.
Sistemul matriceal planetar este format aşadar, din componente care pot fi studiate separat, chiar dacă ele par a face corp comun, funcţionând unitar şi atrăgând o trăire unitară, fluidă, a tuturor celor care intră în angrenajul planetar.
Să recapitulăm elementele din schemă:
1. Nucleul matriceal central – elementul principal al sistemului matriceal, dezvoltat într-un „nod” al corzii stelare: „nodul” este, de fapt, o structură complexă aflată pe coarda stelară, o locaţie specială cu celule arhetipale, care se dezvoltă pe măsura întrupării poporului spiritual planetar şi creşterii energiilor care străbat coarda. Este partea cea mai densă, cea mai compactă, a întregului sistem matriceal planetar. Clarvăzătorii l-au numit în fel şi chip, cea mai populară denumire fiind aceea de „soare interior” al Pământului. Este o denumire care a produs – şi încă mai produce – multă confuzie, căci creierul nostru poate face asocieri simultane cu cele cunoscute de noi, cei care trăim sub Soarele – steaua aflată cu adevărat în exteriorul planetei.
Mişcări imperceptibile derulate în raza lui de fiinţare pot conduce foarte uşor la ideea că, dacă există un „Soare interior”, poate să existe şi o civilizaţie interioară, asemănătoare cu civilizaţia noastră, dezvoltată sub lumina unui Soare exterior planetei. De aici – până la a crede că este vorba despre o civilizaţie tehnologică nu a fost decât un pas, condus şi de alte confuzii inerente când omul alunecă pe această pantă.
Fără cunoaștere profundă a modului de desfăşurare a circulaţiilor fluxurilor de energii şi materii în univers, a circulaţiei grupurilor spirituale aflate în călătorii cu scopuri diverse prin univers, fără o cunoaştere destul de amănunţită a sarcinilor de lucru ale entităţilor dimensionale, foarte uşor se poate confunda:
– o civilizaţie: adică o populaţie locală staţionară cu o bază material-culturală închegată, cu sarcini proprii de întreţinere, dezvoltare şi creare de relaţii cu alte civilizaţii cunoscute de ea
– cu desfăşurarea de activităţi ale unor lucrători care au sarcini de ajutători în multe locaţii universice, printre care şi în sistemul stelar-planetar local.
Pe scurt se pot creiona diverse formulări care au stat la baza unor astfel de încredinţări, vehiculate intens în ultima perioadă pe net. În interiorul planetei, mişcările fluxurilor energo-materiale pot crea rapid încredinţări de activităţi pe care nu le înţelegem, de aceea nu ni le putem asocia decât cu cele mult superioare, dar tot de natură tehnologică – căci altceva nu avem puterea de a crede azi că ar putea crea ceva superior, decât legat de: tehnologii uriaş-superioare, de civilizaţii venite din alte părţi ale universului (numai pe calea aparaturii, care foloseşte tehnologii superioare) sau chiar din alte dimensiuni structurale şi din alte universuri – evident tot folosind tehnologii de acelaşi fel.
Activităţi dimensionale însă există, în diverse „direcţii” de profunzime: a spune care s-ar desfăşura care „de-asupra” Pământului, care dedesubtul lui este destul de impropriu spus, dar deocamdată nu avem un vocabular special pentru a face nişte deosebiri pe care le intuim, uneori chiar le percepem audio-vizual, dar cu greu le putem explica. Când este vorba despre explicaţii ce ţin de direcţii de profunzime, este dificil de abordat explicaţii pe înţelesul tuturor. Este şi explicaţia faptului că fiecare om care percepe o astfel de realitate foloseşte o altă terminologie, alte stări comparative, alte repere de sprijin – unele chiar puţin cunoscute de la un popor la altul sau cu atât mai puţin de la o generaţie la alta. Toate nasc confuzii, controverse, nasc dispreţ şi negare, agresivitate gratuită – disconfort intelectual şi emoţional tuturor celor astfel informaţi.
Activitatea entităţilor astrale şi dimensionale poate fi în multe momente planetare perceptibilă de oricare om atent şi liniştit. Imaginea lor se desfăşoară pe fundalul circulaţiei obişnuite a fluxurilor prin structurile interioare matriceale ale planetei, de detaliile cărora deocamdată eu nu m-am ocupat. Deocamdată doresc expunerea unor generalităţi şi a modului în care, istoric vorbind, omul a folosit cunoaşterea lor de-a lungul celor aproximativ 60 milioane ani de civilizaţie pământeană.
De asemenea, suntem induşi în eroare de folosirea unor vestigii, coborâtoare din trecutul îndepărtat al civilizaţiilor umane mentale (pre-manual-tehnologică). Este vorba despre tuneluri create de omenire în trecut, cu milioane de ani înaintea noastră, într-o manieră care a făcut posibilă păstrarea lor de-a lungul acestei perioade, cu deteriorări minime. Au fost create în mod special pentru desfăşurarea sarcinilor ajutătorilor secundari ai omenirii şi ai întregii planete, formând trasee sinuoase: din diferite puncte de la suprafaţa planetei, şerpuind către adâncurile ei, ridicându-se apoi din nou către suprafaţă. În funcţie de necesităţi dictate de ritmuri ale vibraţiei planetare, din interiorul acestor tuneluri ajutătorii planetari puteau modula spre echilibrare vibraţia locurilor care prezentau mai multă entropie: fie ele sub-continentale, fie sub-marine. Ele mai păstrează încă amprenta de fiinţare şi mişcare a celor care le-au creat şi folosit în vechime, căci astfel de tuneluri au fost căptuşite cu materie eterică compactizată puternic, greu de distrus în timp, în timp ce creatorii aveau ei înşişi corpuri cu o vibraţie mult mai mare decât aceea pe care o avem noi azi, cu câmpuri foarte puternice, care au lăsat o amprentă deosebit de puternică în spaţiile astfel amenajate.
În epoca contemporană – adică după ultima glaciaţiune, după „potop”, aşa cum este numit biblic – tunelurile au fost folosite de oameni mai mult sau mai puţin cunoscători ai rolului lor real: acela de a ajuta şi omenirea, dar şi planeta în sine, pe măsura diminuării vibraţiei planetare, de către ajutători întrupaţi în sisteme corporale umane, cu corp fizic. Orice entităţi pot ajuta, din orice fel de întrupare, dar evoluații primari vor simți diferenţele, chiar dacă mai mult sau mai puţin, şi vor reacţiona după necunoaşterea sau cunoaşterea lor. Cei care nu sunt creatori conştienţi (animale, mai cu seamă mamiferele cu corpuri spirituale) se vor înfricoşa: căci entităţile astrale, dacă nu sunt dublate în acţiunile lor de către ajutători umani, ar fi obligate să realizeze un volum mult mai mare de acţiuni planetare, cu viteză mare de acţiune, care ar fi astfel puternic resimţite de vieţuitoarele ne-creative, cu întreaga lor viaţă dedicată perceperii mediului lor de trai curent. Sistemul imunitar le poate slăbi treptat în imperiul fricii de necunoscut, iar speciile lor se vor stinge din cauza neputinţelor spiritelor de a suporta lipsa de orientare în spaţiul pe care nu-l mai recunosc vibraţional. Întrupările în sistem corporal uman, cunoscute după zecile de milioane de ani de obişnuinţă (chiar dacă nu şi de înţelegere, de activitate comună) conduc la o astfel de obişnuinţă înaintată, la menţinerea unui cadru susţinut de trăire împreună pe aceeaşi planetă. Mai ales prin obişnuinţa, încă dinainte de ultima glaciaţiune, de a creşte animale de diferite specii în preajma oamenilor.
Este de discutat faptul că o civilizaţie de felul celei pe care o putem înţelege azi nu se desfăşoară ca atare nici în dimensiunile structurale paralele ale zonei, nici în alte universuri. Însă percepţiile noastre pot suprapune imaginea unor lucrători din spaţiile dimensional-structurale paralele cu imagini ale activităţilor umane desfăşurate şi în prezent în spaţiile construite în pătura pământoasă, superficială, a planetei: chiar de către oameni, în tunelurile cunoscute azi de ei, sau desfăşurate de entităţi care ajută la stabilizarea vibraţională a planetei, având şi alte activităţi: de estompare a efectelor negative ale activităţilor umane asupra biosistemului planetar, îngrijit de ele cu aceeaşi dragoste pe care o au şi faţă de noi, oamenii.
În plus, chiar în dimensiunile paralele se desfăşoară activităţi care se suprapun (doar vibraţia diferită le departajează) peste activităţile umane din această dimensiune, din dimensiunea pământoasă, de trăire a evoluaților la începutul învăţăturilor lor, cu ajutătorii lor direcţi. Sunt activităţi care se desfăşoară în strânsă legătură cu evoluţiile noastre şi treptat, din încredinţările noastre mai vechi, pentru a nu şoca pe cei mai puţin intuitivi, suntem aduşi treptat la cunoaştere şi înţelegere, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare.
Ceea ce trebuie să înţelegem aici este faptul că există structuri ajutătoare care ne conduc încet, lin, şi totuşi cu multă siguranţă, fără urmă de îndoială, către cunoaşteri concrete şi înţelegeri complexe.
Mai avem de discutat un aspect, chiar dacă fugitiv, privind confuziile la adresa matricei planetare. Privind în sus, de pe Pământul pe care ne sprijinim picioarele, plafonul, manşonul superior – situat de-asupra celui în mijlocul căruia trăim noi, pe pământul nostru, îl putem percepe ca pe marginea unei sfere concentrice cu pământul – implicit cu nucleul planetar. Este formaţiunea nr. 3 din schema prezentată. Imaginea ei, percepută de omul clarvăzător, aşezat pe partea pământoasă din interiorul formaţiunii nr. 2, oferă înţelegerea faptului că am sta sub o cupolă, sau că am percepe partea superioară a unei sfere, în interiorul căreia ne-am afla. De aici apare în literatura ezoterică încredinţarea faptului că noi am sta în interiorul unei sfere, restul universului fiind oglindirea celor existente în interiorul sferei. Percepţia are o rădăcină reală – privind structura existentă, însă explicaţiile nu au fost căutate, ci doar perpetuate din generaţie în generaţie. Este de datoria noastră să ducem explicaţiile şi înţelegerile noastre mai departe, aprofundându-le mereu, de la o generaţie la alta.
2. Cel dintâi manşon de la nucleu, care protejează nucleul (structura notată cu nr. 2 în schemă), îi menţine vibraţia ridicată, dar protejează totodată şi vieţuitoarele mărunte de radiaţia lui puternică pentru corpurile lor încă fragile. Este structura vitalizantă a planetei, străbătută de numeroase canale dotate cu plexuri de intrare/ieşire a fluxurilor energo-materiale. Ele preiau în egală măsură şi fluxurile vehiculate de nucleul planetar, şi fluxuri din mediul local, ducându-le către interfaţa cu al doilea manşon, cel exterior planetei. Este o structură complexă, cu sub-structuri interioare complexe, din care din care ne vom ocupa în cele care urmează de acele „goluri”, pe care le numim în aceste studii: celule de stabilizare vibraţională ale planetei şi ale vieţuitoarelor ei.
Schema prezintă în mod special forma de fiinţare în perioada de vibraţie scăzută a planetei, iar acest lucru este oglindit de situaţia specială a celor două interfeţe ale manşonului în această etapă planetară:
– interfaţa manşonului cu spaţiul restrâns – dar existent (chiar dacă practic imperceptibil pentru noi, oamenii): dintre manşon şi nucleul matriceal, este permanent întinsă, adică se află la capacitatea lui totală de dezvoltare a suprafeţei sale. Totul se desfăşoară în acest fel, indiferent de variaţia vibraţiei mediului cosmic, zonal, şi se datorează vibraţiei foarte mari, şi foarte puţin variabile a nucleului matriceal, comparativ cu planeta;
– la interfaţa opusă, către manşonul exterior (structura cu nr. 3 din schemă) influenţa cosmosului este mai mare, chiar dacă există acel manşon exterior. Dacă nu ar exista o funcţionare specifică în caz de vibraţie zonală mică, influenţele exterioare ar avea un impact mult mai puternic asupra biosistemului planetar: format din spirite întrupate, care au o capacitate încă mică de adaptare la schimbările bruşte sau foarte mari de vibraţie cosmică. Această funcţionare specială se referă la faptul că, la diminuarea sensibilă a vibraţiei cosmice, o parte din canalele care străbat manşonul îşi diminuează deschiderea, restrângând suprafaţa de contact cu exteriorul. Radiaţia relativ constantă a nucleului (sub influenţele energiilor nucleului galactic, venite prin intermediul stelei) este astfel protejată şi împiedică – la un nivel optim pentru vieţuitoarele care au nevoie însă de partea de influenţă exterioară care rămâne activă în continuare – instalarea rapidă a influenţelor exterioare asupra vieţuitoarelor planetare.
De aceea aproape nu există percepţii diferite în structurile interioare, din preajma nucleului – dar există diferenţe la terminalul manşonului, aşa cum este redat în schemă.
3. Manşonul exterior, al doilea, care protejează întreaga structură planetară de radiaţiile din exteriorul sistemului: matriceal şi fizic deopotrivă. Din interfaţa lui cu cosmosul se formează – mai corect: se re-formează corzile matriceale care pleacă mai departe către alte planete din sistemul propriu al stelei locale.
Acest ultim manşon este şi el străbătut de canale dotate cu plexuri de vehiculare a fluxurilor energo-materiale, însă nu are structuri fluctuante în funcţie de variaţia vibraţiei zonale. El se menţine constant în această formă pe tot parcursul întrupării planetei. În acest fel, variaţiile mari ale vibraţiei zonale – dar şi variaţiile bruşte, chiar dacă mici, de la o perioadă scurtă de timp la alta, sunt estompate şi se protejează astfel întreg biosistemul planetar.
Vom vedea că aceste structuri matriceale nu sunt singurele structuri planetare, dar ele sunt singurele structuri constituite prin puterea radiantă a poporului spiritual planetar, ajutat de puterea radiantă galactică şi de puterea radiantă a stelei care îşi guvernează astfel planetele proprii.
Înafară de structurile eterice matriceale constituite în radiaţia spirituală a poporului planetar, planetele pământoase (cu derivatele: apos şi gazos), care astfel creează condiţii de trai pentru vieţuitoare cu corp fizic, mai au în apropierea lor şi un set de structuri suplimentare de stabilizare vibraţională a corpurilor vieţuitoarelor, create de către ajutătorii dimensionali ai sistemului stelar local. Sunt situate înafara ultimului manşon matriceal şi sunt de diverse forme, dar care nu ajung la forma de sferă închisă – aşa cum sunt manşoanele discutate – ci doar cel mult calote sferice aflate în diferite poziţii, la diferite distanţe de planeta a cărui biosistem îl deservesc. Pot fi, în plus: benzi, insule, pete, puncte – adică creaţii de diferite forme, aflate la diferite distanţe faţă de planetă, care se constituie în structuri cu poziţie fixă în raport cu planeta, cu vibraţie care variază în raport cu vibraţia variabilă a planetei. Adică: dacă planeta îşi diminuează sau creşte vibraţia sa medie, şi asemenea structuri urmează aceeaşi cale – doar păstrând proporţiile, după raportul faţă de planetă, pe care l-a avut în momentul creării lor.
Rolul lor este acela de a stabiliza vibraţional vieţuitoarele planetare: nu orice corp al lor, ci doar corpul astral. Pentru fiecare vieţuitoare, corpul astral prezintă puterea de a se detaşa periodic, atunci când vibraţia sa medie se diminuează sensibil (spunem că vieţuitoarele obosesc) şi se lasă atras de către regiunea, structura planetară de stabilizare proprie vibraţională (sau autostabilizare vibraţională). Vom discuta pe larg despre un asemenea fenomen, precum şi implicaţiile sale practice pentru creatorii conştienţi de pe planetă.
Deocamdată să reţinem necesitatea de refacere periodică a forţelor astrale, recuperarea vibraţiei prin corpul astral: sau corpul emoţional – corp care oboseşte cel mai repede în sistemul corporal, dar îşi recuperează cel mai rapid vibraţia prin:
– detaşarea sa de restul sistemului corporal, păstrând însă legătura cu acesta prin intermediul unei prelungiri tip coardă multi-structurată interior, care îi asigură revenirea şi recuplarea cu sistemul corporal, după recuperarea vibraţiei proprii;
– călătoria spiritului cu acest corp astral, prin care spiritul se manifestă pe durata întregii detaşări: o călătorie către zona de autostabilizare vibraţională proprie – adică acea zonă (calotă, bandă, pată, insulă, punct) a cărei vibraţie se apropie cel mai mult de vibraţia medie proprie, optimă pentru derularea trăirilor sale în mediul planetar;
– în interiorul unei asemenea structuri de autostabilizare vibraţională, corpul astral îşi recuperează vibraţia pierdută în acţiunile curente de manifestare a spiritului întrupat cu corp fizic. Vieţuitoarele astrale nu au nevoie de o astfel de autostabilizare vibraţională, întrucât vibraţia corpului astral este mult mai mare decât aceea a corpului fizic, corpul astral este foarte uşor de purtat şi permite folosirea integrală a forţelor spirituale, spiritul având mare experienţă de manifestare prin corp astral.
După recuperarea vibraţiei, ajuns la o vibraţie optimă pentru manifestare în perioada următoare, corpul astral se reîntoarce în interiorul sistemului corporal, prin restrângerea cordonului, coardei de legătură. El va transmite vibraţia sa sistemului corporal aflat în repaus, influenţând în egală măsură şi corpul mental, şi corpul eteric – corpuri cu care se învecinează. Corpul eteric, care dublează corpul fizic, va revigora practic simultan şi pe acesta din urmă, ajutat în egală măsură şi de corpurile superioare, care şi-au recuperat şi ele vibraţia.
Aşadar, călătoria astrală în zona de autostabilizare vibraţională proprie este o acţiune periodică de recuperare a vibraţiei pierdute prin manifestare în perioada scursă între două momente de autostabilizare vibraţională. Ea presupune însă liniştirea spiritului întrupat, ieşirea din activitate şi relaxarea completă: numim acest moment al manifestărilor noastre somn.
Dar chiar în timpul manifestărilor normale ale spiritelor: mers, zbor, hrănire sau chiar trăire la punct fix (pentru vegetale) planeta îşi susţine vieţuitoarele care o însoţesc, prin intermediul altor structuri, care fac parte chiar din elementele componente ale matricei planetare.
În schema prezentată mai sus, ele sunt acele goluri în structura matriceală, în primul manşon care protejează nucleul matriceal planetar. Formarea lor este efectul desfăşurării forţelor spirituale ale planetei, după un aranjament interior al grupurilor spirituale creat de către coordonatorii de evoluţii.
Imaginea prezentată este însă o reducere la un minim inteligibil pentru înţelegerea elementelor matriceale ale planetei. Ceea ce trebuie să înţelegem de la bun început este faptul că astfel de structuri (golurile – celulele de stabilizare vibraţională) sunt nenumărate pe această planetă mică, aşa cum este Pământul: şiruri lungi dispuse în armonii planetare bine stabilite de către coordonatorii de evoluţii, unde chiar dispunerile lor ajută în diferite feluri toate vieţuitoarele planetei. De asemenea, se ţine seama de faptul că, din timp în timp, o planetă pământoasă, aşa cum este planeta noastră, va crea condiţii de trai pentru populaţii de spirite care au ajuns în stadiul de creatori conştienţi. Nu orice planetă este pregătită pentru un astfel de „rol”, dar atunci când este – elementele planetare oferă condiţii de trai speciale pentru întreg biosistemul planetar, afectat de activităţile creatorilor conştienţi. Este necesară asigurarea unui flux bogat de energii şi materii planetare, o compoziţie specială a solurilor şi subsolurilor – şi nu în ultimul rând: condiţii de stabilizare vibraţională pe multiple căi. În asemenea cazuri, pierderile de vibraţie ale tuturor vieţuitoarelor planetare sunt mult mai mari şi mai rapide decât pe planetele lipsite de creatori conştienţi. În consecinţă, şi substructurile matriceale sunt adaptate necesităţilor întrupaţilor de pe planetă, din toate timpurile, epocile planetare.
De asemenea, este necesar să ştim bine că discutăm despre structuri care nu pot fi create sub nici o formă de către populaţiile umane. Ele sunt structuri constituite doar prin intermediul forţelor spirituale ale poporului planetar.
Studiind aceste structuri, înşirate în rânduri destul de regulate, în toate direcţiile planetei, se va observa că şirurile lor respectă întrutotul relieful planetei. Chiar dacă pământul se încreţeşte, prezentând denivelări permanente sau trecătoare, ele urmează strict suprafaţa solidă. Le vom descoperi peste tot, mai înalte sau mai scunde, dar având toate, întotdeauna aceeaşi formă – chiar dacă ea se modifică după cum creşte sau scade vibraţia, simultan pentru toate celulele planetei. Vom vedea că în perioada în care aceste structuri au o formă ovoidală, şi imaginea generală a sistemului corporal uman este tot ovoidală, iar în perioadele în care structurile de stabilizare vibraţională sunt sferice, imaginea generală a sistemului corporal uman este sferică. Nu trebuie să credem că structurile se auto-formează după cum sunt corpurile omeneşti (de multe ori, în orgoliul nostru inerent, credem că lumea se schimbă după cum noi, fiind perfecţii lumii, dăm „tonul” universului – lucru cu totul neadevărat: nu în aşa ceva stă importanţa omului în faţa lumii, universului, divinităţii). Dar există şi fenomene planetare care oferă o oarecare elasticitate formatării unor astfel de structuri: dacă suprafaţa pământului suferă modificări (formarea de falii, după cutremure, deformarea munţilor după erupţii vulcanice): suprafaţa matricei, toate profunzimile ei, urmează lent, dar sigur, suprafaţa pământoasă. Însă, dacă oamenii sapă cavităţi în structura pământoasă, chiar de mare întindere la suprafaţă, astfel de structuri nu se deformează, nu se re-aranjează după cum sunt efectele acţiunii omului. De asemenea, construcţiile sale, oricât de sus s-ar înălţa, nu beneficiază de binefacerile structurilor de stabilizare vibraţională. Astfel de hotărâri au loc în virtutea principiului ca spiritele creatoare conştiente să-şi modeleze creaţia astfel încât să nu strice echilibrul planetar, scoţând la nesfârşit materiale de construcţie, de podoabă din străfundurile planetei, pentru dorinţe trecătoare.
Dacă au loc modificări ale matricei, datorate unor influenţe cosmice, exterioare, structura pământoasă nu urmează însă cursul schimbării matriceale. În general influenţele se modifică rapid şi nu au timp să influenţeze acumulările pământoase, care nu au o elasticitate atât de mare cum o au materiile de vibraţie mult mai mare decât pământurile şi apele.
Se poate constata astfel o flexibilitate deosebită a matricei planetare, superioară corpului eteric omenesc: care la rândul său este matrice pentru corpul fizic. Iar acest lucru este dăruit astfel întrucât corpurile individuale privesc manifestarea unui singur individ, a unei singure monade. Corpul fizic planetar este creat pentru a fi folosit de o multitudine cu adevărat uriaşă de indivizi: spirite diferite, întrupate prin puterea planetei de susţinere a popoarelor spirituale intraplanetare şi popoare spirituale mai evoluate, independente. Toate sunt puternic legate de facilităţile pe care le pune planeta la dispoziţia lor, în vederea susţinerii evoluţiilor. De aceea planeta are multe particularităţi de întrupare proprie, deşi principiile formării şi funcţionării corpurilor de orice fel rămân mereu aceleaşi: constituirea de corpuri în radiaţia spirituală canalizată şi susţinută în mod complex.
Tocmai datorită importanţei deosebite pe care o au astfel de structuri planetare pentru întregul biosistem planetar, am considerat că este mai bine să prezint acest subiect separat, căci astfel de structuri au o importanţă practică deosebită în viaţa tuturor întrupaţilor individuali pe planetă. Câteva capitole ale Studiilor Generale, ale Studiilor Istorice şi ale Drumurilor Spirituale se vor sprijini pe funcţionarea acestor componente ale structurii matriceale planetare.
Celulele de stabilizare vibraţională le-am numit mai întâi „goluri” şi vom vedea că ele se mai leagă de o denumire modernă: portaluri. Vom reveni asupra acesteia din urmă.
De fapt ele sunt un fel de goluri căci, comparativ cu matricea eterică, cu manşonul în interiorul cărora se află ele, o persoană cu abilităţi în percepţii eterice le poate sesiza ca pe nişte goluri în masa matriceală compactă. Pot fi percepute pe întreaga suprafaţă planetară, indiferent dacă este vorba despre materie pământoasă sau mediu apos. Ele depăşesc întotdeauna suprafaţa planetei, ridicându-se cu mult de-asupra solurilor sau suprafeţelor apelor planetare.
Asemenea goluri de fapt cuprind o structură complexă, despre care vom discuta pe larg şi în alte capitole: şi ca structură, şi ca funcţionalitate. La modul general, ele se numesc celule de stabilizare vibraţională, şi nu sunt de loc goale în interior – căci golul perceput astfel este însă o găoace în masa eterică, plină cu materie astrală (materie de vibraţie identică cu aceea a materiei din care este construit corpul astral din sistemul nostru corporal).
Dar este o diferenţă între materia astrală din care sunt constituite corpurile noastre astrale şi materia din interiorul celulelor de stabilizare vibraţională. Să reţinem că toate corpurile astrale ale vieţuitoarelor planetare sunt corpuri din materie cuprinsă într-un segment specific de vibraţii, ca orice alt tip de materie din cele cunoscute de noi acum (de la fizic la supraenesic); însă materia astrală a celulelor de stabilizare vibraţională are invariabil aceeaşi vibraţie, dată de compactizarea puternică a filamentelor de materie cu vibraţie unică: este socotită la valoarea medie întregului segment al materiilor astrale la nivel planetar.
Existenţa acestor intarsii din materie astrală este legată de faptul că, prin emoţiile pe care le au absolut toate vieţuitoarele planetare (de la viruşi la om, fiecare după simţămintele proprii speciei sale) ele îşi pierd o parte din vibraţia optimă traiului lor, sub influenţa celor care se desfăşoară în mediul propriu de trai şi după felul în care fiecare vieţuitoare este obişnuită să răspundă factorilor de influenţă din mediu. Este o influenţă pe care întreg sistemul corporal o primeşte de la corpul astral, pe calea vibraţiilor. De aceea tot corpul astral este acela care reface vibraţia necesară trăirilor curente, în timpul somnului, prin călătorie astrală pentru autostabilizare vibraţională, aşa cum am descris mai sus. Să mai adăugăm şi faptul că o astfel de desprindere a corpului astral, o astfel de călătorie astrală, de zbor astral este facilitat în mod expres, pentru că monadele au obişnuinţa proprie de libertate, de zbor uşor ori încotro vor ele, oricât de mult sau de puţin conştientizat este acest lucru. Dacă ele nu s-ar detaşa de corpul lor fizic periodic, monada ar obosi şi ar părăsi întruparea mult mai repede, obosind chiar să facă mai multe întrupări decât cele care sunt stabilite – şi se desfăşoară acum – pentru fiecare specie pământeană în parte. Vibraţia optimă la care se ajunge prin autostabilizare vibraţională în structura proprie (calotă, bandă, insulă, pată, punct) este specifică fiecărei specii în parte, mai puţin la mamifere şi la om, care au un specific al lor pe grupuri de indivizi, şi chiar pe indivizi în unele cazuri ale oamenilor.
Însă doar structura (sau zona) de autostabilizare vibraţională proprie nu este întotdeauna de ajuns pentru menţinerea în activitate permanentă a vieţuitoarelor. Este cazul în special al vieţuitoarelor mărunte ale planetei, pentru care eforturile spiritului de menţinere în manifestare pot deveni repede obositoare, mai ales pentru cele aflate mereu în deplasare. Pentru a se evita desprinderea automată a corpului lor astral pentru autostabilizare vibraţională – care ar fi automat urmată de căderea corpului lor fizic – există acest sistem de celule de stabilizare vibraţională care cuprinde toate pământurile, apele şi aerul planetar din imediata apropiere a pământului şi apelor. Ele au acest rol de a stabiliza corpurile vieţuitoarelor chiar în timpul activităţilor lor normale, chiar dacă, nefiind în repaus complet, stabilizarea lor nu este desfăşurată la un nivel optim. Însă este o completare care oferă un optim de manifestare până când condiţiile devin propice stabilizării periodice complete.
Pentru toate vieţuitoarele planetare este o greutate menţinerea vibraţiei corporale la un nivel optim pentru derularea manifestărilor curente ale vieţii lor spirituale. Lucrurile sunt valabile inclusiv pentru om – am spune în special pentru om, care desfăşoară activităţi deosebit de complexe pe toate segmentele sale de trăire.
Vieţuitoarele pot obosi în orice fel de condiţii, de aceea sunt învăţate să desfăşoare activităţi şi pe timp de zi, şi pe timp de noapte, pe lângă obişnuirea cu alte condiţii de trai pe care învaţă să le suporte treptat şi să le consolideze în momentele în care evoluţiile le cer un fel de condiţii sau altul. Pe Pământ sunt vieţuitoare care se odihnesc ori noaptea, ori ziua, care de-a lungul multor vieţi trăiesc în corpuri care fac parte din aceeaşi specie, specie care are însă un set de subspecii şi grupuri cu particularităţi locale, cu care se obişnuiesc treptat. Iar de la o viaţă la alta condiţiile corporale virează treptat de la o manifestare la alta – nu brusc, total şi nu chiar de la o viaţa la alta: adică nu trec de la o viaţă la alta dintr-un anumit tip de corpuri în alt tip de corpuri radical schimbate, ci trecerea se face lent, pentru a se evita obosirea spiritelor.
Vieţuitoarele învaţă destul de repede să recunoască locurile în care, străbătându-le, se simt mai bine, mai revigorate şi chiar capătă reflexul de a căuta astfel de locuri, de la o regiune la alta a planetei.
Creatorii conştienţi au multă experienţă de viaţă, de manifestare şi învaţă cum să-şi dozeze puterile pentru a nu şi le pierde rapid, învaţă regulile somnului, dar şi căutarea de locuri care să le susţină puterile până la somn.
Nu este cazul să discutăm prea mult despre această structură de autostabilizare vibraţională acum, dar îi vom consacra multe explicaţii şi detalii privind importanţa ei de-a lungul timpului. Să reţinem numai câteva repere: ea este o regiune specială a planetei, situată dincolo de ultimul manşon matriceal, creată prin puterea coordonatorilor-lucrători ai evoluţiilor planetei şi popoarelor spirituale care evoluează pe planetă. Într-o conjuncţie de câmpuri eteric-astral şi fizic, care interacţionează exact la nivelul cerut de evoluţiile planetare, se află această regiune care găzduieşte mai întâi două calote din material astral care nu se ating, dincolo de care se află o puzderie de zone mai mici de acelaşi fel de construcţie. Spaţiul de amplasare al calotelor de autostabilizare vibraţională a primarilor este o locaţie creată prin structura forţelor radiante ale planetei şi, având ca orientare o astfel de locaţie, coordonatorii şi entităţile dimensionale întăresc calotele în funcţie de densitatea biosistemului planetar şi al grupurilor de spirite care sunt în evoluţii şi în tranzit pe planetă. Tot având exemplul calotelor, ei mai creează şi restul zonelor de autostabilizare vibraţională ale secundarilor, în funcţie de evoluţiile lor planificate, pe planetă.
Aşa cum spuneam mai sus, cele două calote sunt zonele de autostabilizare vibraţională a evoluaților primari, iar cele aflate dincolo de cele două calote sunt zonele de autostabilizare vibraţională a ajutătorilor secundari, care pot folosi în comun o anumită zonă (bandă, insulă, pată) sau pot folosi individual puncte, benzi, insule ca zone de autostabilizare vibraţională proprii, în funcţie de complexitatea sarcinilor lor individuale pe planetă. Numai ajutătorii centrali nu au nevoie de autostabilizare vibraţională, datorită experienţei lor personale dar şi modului de manifestare cu totul special al radiaţiei lor spirituale.
Este necesar însă să înţelegem cum se formează necesitatea de stabilizare vibraţională, care stă la baza folosirii în egală măsură a celulelor matriceale de stabilizare vibraţională şi a zonelor de autostabilizare vibraţională proprie.
Oboseala este de fapt scăderea vibraţiei personale până în preajma unui prag de acumulare care le îngreunează mult manifestarea. Sunt de fapt momente de oboseală care se petrec succesiv, despărţite de scurte momente de revenire, de odihnire – insesizabile pentru majoritatea vieţuitoarelor, dar sesizabile pentru un om atent, chiar şi în perioadele de vibraţie planetară scăzută. Oboseala este percepută ca o stare de tensiune corporală în care moment corpul astral se poate desprinde automat, căutându-şi stabilizarea vibraţională în zone planetare de care acest corp astral se simte atras.
Cele două motoare de stabilizare vibraţională: celulele de stabilizare vibraţională şi zonele planetare de autostabilizare vibraţională formează un sistem cu dublu rol:
– într-o primă fază: el ajută spiritele să-şi recupereze, fără însă să conştientizeze, vibraţia proprie pierdută prin manifestare cu corpul lor fizic, pentru a-şi putea continua destinul. Este un destin optim ales, după treapta proprie de evoluţie: o alegere cu caracter şi spaţial, şi temporal, adică în spaţii pe care treptat spiritul le poate cunoaşte şi recunoaşte cu uşurinţă, iar temporal: după cum se derulează ciclurile de vibraţie ale stelei, ale planetei şi ale tuturor întrupaţilor din jurul evoluantului;
– într-o fază mai înaintată, evoluantul începe treptat să se conştientizeze pe sine prin nevoile sale, prin diferenţele de vibraţie pe care le întâlneşte în diferite spaţii de trai, de la o perioadă la alta a ritmurilor trăirilor care se derulează în jurul lui, a căror viaţă începe, de asemenea, să o conştientizeze.
Toate spiritele primesc astfel de posibilităţi de manifestare corporală, în primele lor faze de evoluţie. Vieţuitoarele pământene nu sunt spirite care se confruntă cu astfel de situaţii pentru prima dată în viaţa lor eternă: ele învaţă să se manifeste în condiţiile pământene o perioadă suficient de lungă de timp: şi pentru a învăţa, şi pentru a consolida învăţăturile primite aici. Vin din evoluţii pe planete cu vibraţia din ce în ce mai mare şi se vor îndrepta către evoluţii pe planete care au o vibraţie, de asemenea, în permanentă creştere vibraţională. Sunt seturi întregi de percepţii, pe care le conştientizează treptat, în funcţie de stările de oboseală şi de odihnă prin care trec, până când învaţă să-şi dozeze singure forţele, cu o conştiinţă a utilizării lor din ce în ce mai mare.
O asemenea constituire planetară ca aceea pe care o studiem acum are astfel un rol deosebit de important în învăţătura spiritelor întrupate: de obişnuire cu stabilitatea (atenţie! nu: stabilizarea) lor ca vieţuitoare pe o planetă. Factorul matriceal planetar, cu astfel de substructuri pe care le studiem acum, contribuie – pe lângă propriul sistem corporal – la formarea conştiinţei:
– mai întâi a conştiinţei împlinirii vieţii sale într-un mediu planetar, unde: se va hrăni, se va deplasa, va avea urmaşi;
– apoi a conştiinţei îndeplinirii unor sarcini: la început fără conştiinţa sarcinii ca atare (afânarea pământurilor, hrănirea pământurilor prin excremente, etc.), iar apoi cu formarea acestei conştiinţe: de exemplu – creşterea şi îngrijirea puilor, cu toate urmările pe care noi oamenii le cunoaştem acum.
La început, întrupările favorizează zborul: astral – uşor – apoi fizic-corporal, totul devenind mai greu, mai obositor. La aceste începuturi vieţuitoarele sunt inconştiente de necesitatea păstrării aproprierii de planetă, dar depărtarea lor în zbor se va solda cu pierderea puterilor de menţinere în acţiune, apoi chiar în viaţa prin corpul fizic. Fără revenire în regiunile mai joase, efortul de căutare a unui loc de odihnă şi de a se înapoia le secătuieşte treptat puterea de menţinere în manifestare. În acest fel ele învaţă treptat să simtă din timp diferenţele din straturile atmosferice şi să se orienteze astfel încât să se păstreze în spaţiile marcate de structuri care le odihnesc.
În faze destul de înaintate de evoluţie primară, dar tot ca întrupaţi în zona I a universului, spiritele pot să călătorească în spaţiile apropiate de planeta pe care s-au născut, în aceeaşi galaxie, în compania secundarilor însoţitori ai grupului spiritual din care fac parte. Este o învăţătură destul de obositoare, dar care îi ajută pe primari să facă comparaţii între diferite medii de viaţă, între vieţuitoare aflate în diferite stadii evolutive şi să se adapteze astfel oricând s-ar naşte în punctele universice astfel înţelese în funcţionarea evoluţiilor lor. Astfel de locuri nu li se vor părea niciodată atât de străine încât să nu se poată acomoda rapid şi eficient la condiţiile locale şi la populaţiile spirituale care le locuiesc deja.
În plus, sistemul local al celulelor de stabilizare vibraţională este, de asemenea, un instrument deosebit de eficient în acomodarea rapidă a spiritelor la realităţile planetare locale. Astfel încât nimic nu li se mai poate părea greu, în orice punct al universului s-ar întrupa, până când evoluţiile lor vor înainta suficient de mult pentru ca astfel de călătorii să devină ceva obişnuit de realizat chiar pe cont propriu: atunci când spiritele conştientizează clar nevoia de a se adapta din timp unor condiţii noi de trai.
Atunci când astfel de conştientizări devin obişnuinţă, ele pot trece în zona următoare de evoluţie primară – zona a II-a, caracterizată printr-o aglomeraţie cosmică de galaxii care treptat nu mai necesită instrumente de stabilizare vibraţională, ci ascute puterea spiritului de a se adapta din mers, fără condiţii speciale, oricăror condiţii de trai din univers.
Să ne centrăm atenţia pe celulele de stabilizare vibraţională, ca orientare de început pentru studiile viitoare: care vor dezvolta acest subiect, mai ales prin utilitatea lor în viaţa omenirii.
Am menţionat faptul că vieţuitoarele planetare sunt ajutate prin stabilizare vibraţională chiar în deplasarea lor în căutarea hranei – principala lor formă de a se menţine în viaţă: pentru ele şi pentru puii lor. Ele au parte de o stabilizare vibraţională la o valoare medie planetară, egală cu media vibraţională a stelelor şi planetelor din sistemul stelar din care face parte şi steaua care guvernează planeta de întrupare.
În cadrul acestor studii, astfel de structuri le numim celule de stabilizare vibraţională. În popor ele se numesc „porţi” sau „portaluri”. În etapele de vibraţie planetară înaltă, orice om le poate vedea, indiferent de experienţa sa spirituală în acest punct al universului.
În perioadele planetare cu vibraţie scăzută, ele pot fi percepute aproape permanent de oamenii echilibraţi, liniştiţi: sub formă de fleşuri, chiar cu privirea oculară periferică, iar în în timpul momentelor de vibraţie planetară mai mare, în funcţie de experienţa spirituală în acest punct al universului: şi cu privirea oculară periferică, şi cu percepţiile mentale (în minte, cu ochii închişi sau deschişi).
Forma de percepţie este aceea de arcadă, de culoare alb-argintie-strălucitoare, mai cu seamă în zilele senine – în perioada pe care o numim „miezul zilei”. De-a lungul evoluţiilor, spiritele creatoare se obişnuiesc să le simtă puterea şi să le recunoască locurile, chiar dacă le vor vedea sporadic, atunci când condiţiile de trai sunt precare. Cu astfel de momente trebuie să se obişnuiască creatorii conştienţi şi să le folosească, punând însă mereu pe primul plan menţinerea în creaţia care le va susţine forţele, perfecţionând mereu condiţiile de trai: propriu, al semenilor, al tuturor vieţuitoarelor de pe planetă. Treptat se vor învăţa să înlocuiască activităţile lungi şi obositoare cu forme de creaţie materială care să le preia asemenea greutăţi, pentru ca ei, creatorii, să poată să se preocupe exclusiv de dezvoltarea creativităţii lor şi a semenilor lor.
Istoria omenirii – atât din ea cât ştim în mod oficial – se leagă printre multe altele şi de modul în care pământurile au oferit oamenilor momente de odihnă în această etapă a folosirii majoritare a corpului fizic, pentru derularea vieţii. Oamenii au păstrat mult timp amintirea percepţiilor din străvechimi, intuitiv sau direct, prin momentele de clarvedere ale celor mai deschişi, perceptivi dintre ei. Şi-au perpetuat cunoaşterea din generaţie în generaţie, pe măsura diminuării vibraţiei planetare, prin arhitectura caselor lor, cărora le-au adăugat arcade, porţi, de forme asemănătoare celor de pe pământurile pe care le locuiau sau lucrau: mai dese sau mai rare, după specificul local.
Drumurile şi-au croit cale pe lângă şirurile de „porţi” – nu chiar prin ele, pentru că obişnuinţa cu aceeaşi frecvenţă înaltă, constantă, în timp, poate conduce la pierderea abilităţii de a rezista, de a face faţă la un moment dat sau altul la variaţiile de frecvenţă a vibraţiei. Iar omul înţelept a păstrat şi această cunoaştere. Căci multă lume a alergat la un moment dat după frecvenţa unică – nu neapărat înaltă, cum o face azi, impunându-şi de multe ori, cu orice preţ, să nu se folosească de comportamente variate, chiar depărtându-se sau alungând oamenii care trăiesc în jur cu comportamente variate. Omul înţelept a conştientizat că îşi poate descompune destinul în fărâme care nu mai curg fluid, fără să-şi cunoască manifestările extreme, pentru care, de fapt, chiar a venit pe Pământ.
Şi înţelegând că are atât de mult ajutor pentru împlinirea destinului său, omul înţelept a căutat să strângă învăţăturile pe care i le-a oferit pământul, căutând dincolo de sărăcia cunoaşterilor altora: şi găsind înţelegerea că poate folosi cu măsură tot ceea ce întâlneşte în cale, punând el însuşi locuri de odihnă cu fântâni pe locurile unor astfel de „porţi”. Drumeţul se odihnea şi mergea voios mai departe, ducându-şi drumul spre împlinirea necesităţilor vieţii sale mai departe cu elan, cu bucurie.
Pentru cunoaşterea unor asemenea elemente şi a aplicaţiilor bazate pe ele în viaţa curentă avem nevoie să ştim multe lucruri, chiar dacă nu toate deodată. Omul îşi pune întrebări: de ce discutăm despre „şiruri”? de ce discutăm despre „porţi”? de ce numim noi, acum „celule” şi nu porţi – numai porţi, în continuare?
În primul rând trebuie să facem diferenţa între cunoaşterile minimale ale unor etape de activitate restrânsă din multe puncte de vedere – etapă pe care o încheiem acum: restrânsă datorită puterilor omeneşti minim folosite, într-o perioadă de vibraţie mult diminuată comparativ cu etapa precedentă: a unor manifestări de mare amploare pentru fiecare om de pe Pământ.
Ne pregătim treptat pentru intrarea într-o nouă etapă, în care nu numai vibraţia planetară devine din ce în ce mai înaltă, dar alături de tot ceea ce a putut face omul înainte de ultima glaciaţiune – se adaugă puterea şi pătrunderea cu înţelegerea sa faţă de neputinţele totale ale sale şi ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Este total eronat să se creadă că omenirea nu a avut în trecut milă şi compasiune pentru fiecare formă de viaţă planetară, căci a avut şi a respectat întrutotul viaţa de pe Pământ. Iar schimbarea vremurilor nu a avut nici o legătură cu omenirea, cu prezumtiva păcătuire generală din care totul s-ar fi distrus şi ar fi decurs obligaţia omenirii de a o lua de la capăt cu greutăţile îngrozitoare pe care le ştim acum.
Însă există acea parte a omenirii pe care o numim: rezidenţi, spirite care nu mai au puterea de a se manifesta agresiv şi judecă pe cei care o fac: sub influenţa corpului lor astral. Este corpul emoţional (astral) de o sensibilitate cu totul specială, din care ne-au urmărit în toată această perioadă de aproximativ 10.000 de ani de etapă intuitiv-manuală pe noi, ajutătorii lor din trecut. Şi numai entităţile lor ajutătoare le-au putut determina să ne înţeleagă manifestările, pe care le vor avea şi ei, rezidenţii de azi – care vor deveni ajutătorii din viitor pentru alte generaţii de spirite venite ca şi ei acum, la învăţăturile locale. Ei au nevoie să înveţe să le fie milă şi de ajutătorii lor, aşa cum au o milă infinită pentru fiecare vieţuitoare planetară. Ei vor locui Pământul în viitor şi vor simţi fiecare simţământ pe care l-a avut fiecare om în această perioadă. Ei vor repara tot ceea ce am distrus noi, şi o vor face cu înţelegere deplină, cu milă şi multă compasiune pentru noi, cei care vom pleca de aici.
Şi noi… noi ne pregătim de plecare, este drept, dar nu înainte de a ne aminti, mulţi dintre noi, de tot ceea ce am cunoscut în trecut. Mulţi nu trebuie să facă acest exerciţiu de aducere aminte acum, dar mulţi trebuie să îl facă. Mulţi dintre noi vor rămâne în continuare, ajutându-i pe aceşti rezidenţi: ca ajutători care vor face eforturi mult mai mici de reintegrare în cunoaşterile trecute, trecând rapid la activităţile necesare rezidenţilor pentru a readuce viaţa curată şi sănătoasă pe planetă.
Cei care vor pleca de pe Pământ, o vor face cu opriri de reintegrare în cunoaşterile profunde din trăirile lor curente. Numai în acest fel vor putea să ajungă treptat acasă la ei, de unde au venit, fără greutăţi de adaptare la nivele foarte înalte de cunoaştere.
Iată de ce avem nevoie să ne reamintim principalele forme de cunoaştere anterioară, indiferent dacă vom rămâne sau nu pe Pământ.
Şi ajungem să detaliem astfel de cunoaşteri, după cum ne aducem aminte: mai repede sau mai lent, cu detalii mai puţine sau mai multe. Iar dintre cele pe care avem nevoie să le ştim, elementele de energetică planetară, printre multe altele, sunt foarte importante: şi ca fel de cunoaştere, şi ca aplicaţii de cunoscut pentru viitor.
Ceea ce studiem în prezent ca fiind o structură asemănătoare unei arcade, a unei porţi rotunjite în partea superioară, este de fapt un inel eteric – parte a structurii matriceale a planetei: o întăritură a golului din matrice, în interiorul căreia se află o masă densă de material astral. Acest material nu-şi pierde structura în timp, la fel ca şi întreaga matrice planetară. Este o structură globulară astrală, care poate fi percepută cu privirea periferică ca fiind de culoare bleu-strălucitoare. Globul astral, înconjurat de inelul eteric întăritor, care delimitează împreună găoacea matriceală, are în prezent o formă ovoidală, care devine în perioada de vibraţie planetară foarte înaltă o formă complet sferică – aşa cum am discutat mai sus.
Întreaga structură pătrunde în partea pământoasă a planetei (cea apoasă – în cazul mărilor, oceanelor planetei), ceea ce face ca noi să percepem de regulă cca. ¾ din întreaga structură. De aceea ne apare acum privirii sub formă de poartă, de arcadă.
Pentru un studiu complex, un cercetător mental trebuie să cuprindă întreaga structură, care coboară astfel sub pământ, tot aşa cum, mergând noi înşine pe pământ, corpul nostru astral pătrunde în pământ. Fiind structurate în acest fel, celulele pot să ajute în egală măsură toate vieţuitoarele independente: zburătoarele – care le traversează în partea lor aeriană, animalele şi oamenii, care se deplasează pe pământ; vieţuitoarele marine – în apele oceanului planetar.
Se poate astfel studia structura celulei de stabilizare vibraţională, dar şi distribuţiile locale ale şirurilor de celule în teritoriile planetare. Astfel de distribuţii dau o anumită conformaţie vibraţională locurilor pe care le străbat şi, în consecinţă, şi comunităţilor umane de pretutindeni. Căci unele şiruri pot oglindi o forţa vibraţională oferită de cumulul de emisii de frecvenţe locale şi, în consecinţă, pot fi percepute şi mai uşor, şi pe termen îndelungat în decursul unui an. În teritoriile în care ele pot fi percepute mai uşor, oamenii şi-au decorat mult mai frecvent casele cu elemente de inspiraţie din lumea portalurilor matriceale, atât în interiorul caselor, cât şi în exteriorul lor. Omul a considerat astfel de elemente decorative pe drept cuvânt purtătoare de beneficitate, purtătoare de echilibru în planul emoţional – şi astfel comportamental.
Iată aşadar, acum, imaginea complexă a întregului sistem matriceal.
Aşa cum am mai spus, despre celulele de stabilizare vibraţională vom mai discuta pe parcursul mai multor studii, căci implicaţiile existenţei lor trebuiesc cunoscute din multe puncte de vedere. Deocamdată ne familiarizăm cu aceste noţiuni, iar pentru a completa acest tablou general mai sunt de adăugat câteva elemente.
Din cunoaşterea (moştenită din vechimi pe diferite căi) sau din percepţiile individuale în diferite epoci de evoluţie a oamenilor pe Pământ, se cunosc elemente de legătură între dimensiunile structurale paralele ale planetei (mai corect: ale întregii zone locale a universului) şi pământurile pe care trăim. Sunt unele dintre porţile sau portalurile matriceale, considerate din bătrâni ca fiind „active”: adică pot fi văzute modificări, deformări ale lor pentru perioade foarte scurte de timp, ca urmare activităţii unor sub-structuri, formaţiuni conexe sau străine de cunoaşterea fizică a oamenilor. Ele sunt cunoscute a fi în legătură cu activităţile unor entităţi dimensionale, care vin în dimensiunea noastră sau se retrag din ea, străbătând asemenea portaluri.
Într-adevăr, structura unei celule de stabilizare vibraţională poate crea, în anumite condiţii, spaţiu de trecere între dimensiunile structurale ale zonei I a universului. Ajutătorii dimensionali au puterea de a crea o astfel de activare – o creştere momentană a vibraţiei locului, care să nu se transmită mai departe decât structura globulară a celulei. Căci în asemenea caz, vibraţia care s-ar răspândi în exterior ar crea o mare dezorientare vieţuitoarelor mărunte ale locului, ceea ce ar conduce la înrădăcinarea unei frici nejustificate pentru structurile de stabilizare vibraţională.
De fapt un astfel de loc nu este o poartă definitivă de trecere inter-dimensională, ci doar un loc special ales doar pentru acel moment, pentru a facilita trecerea călătorului. Forţa vibraţională a călătorului inter-dimensional – care desfăşoară sarcini de o deosebită importanţă pentru planetă şi vieţuitoarele ei – este aceea care activează locul, după care totul rămâne doar un loc de stabilizare vibraţională, printre milioanele de astfel de locuri de pe Pământ.
Portalurile – active sau nu în acest fel – nu au structuri diferite unele de altele, dar ele pot să se desfăşoare cunoaşterii umane mai puternic în etapa intuitivă (din felul în care cunoaştem azi lucrurile) prin activitatea unor entităţi dimensionale sau astrale, prin care ele pun la dispoziţia oamenilor momente de activitate proprie, pentru ca oamenii să se obişnuiască din nou, treptat, să le cunoască şi să le înţeleagă mecanismele. Să cunoască din nou activitatea generală a entităţilor dimensionale, fără nici o aură religioasă, conlucrând direct cu ele, lăsându-se învăţaţi de ele.
Lumea, aşa cum este ea, trebuie cunoscută de toţi oamenii: cu toate structurile ei, şi ajutând manifestările spiritelor umane în orice moment al vieţii lor. Oamenii trebuie să-şi cunoască trecutul, să cunoască detaliile prezentului lor, având în vedere, în linii mari, către ce fel de orizonturi se îndreaptă acest prezent: nu după temerile şi grijile oamenilor, ci după normalitatea pe care evoluţiile se sprijină permanent şi pe care oamenii au nevoie azi să o cunoască.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
10. Studiu: Alte precizări privind elemente matriceale în corporalitatea stelar-planetară

Fiecare dintre subiectele abordate are o largă deschidere spre viitorul cercetărilor de acest fel şi descoperirilor viitoare, de aceea, în loc de actualizări scurte, voi face articole cu prezentări ale ultimelor studii efectuate.  Pornind…

09. STUDIU: CE ESTE O MATRICE GALACTICĂ

În urma discuţiilor despre temele prezentate în acest capitol, se dovedeşte a fi necesară o sumă de precizări privind elementele matriceale: în general ale corpurilor de întrupare şi în mod deosebit ale unei galaxii…

Dictionar