02. Universuri

04. Zonele Universului Fizic

Pentru a înţelege elementele de cunoaştere legate de zonele de evoluţie a monadelor în Universul Fizic, este necesară explicarea noţiunii de “zonă de vibraţii a universului”: ea este o delimitare a universului, prin pături energetice de mare compactizare, în care se cuprind energii şi materii specifice unui anumit segment de vibraţie – cuprins între o valoare minimă şi o valoare maximă. O zonă a Universului Fizic cuprinde în interiorul ei structuri în care se desfăşoară un set de evoluţii corelate ale monadelor, ţinând cont în primul rând de cerinţele generale ale trăirilor lor la nivelul de putere interioară pe care au acumulat-o până în acel moment. Ele însă se armonizează cu cerinţele generale ale evoluţiilor spirituale din univers: o evoluţie progresivă în cadrul unor forme complexe de organizare, pentru care este nevoie de învăţături legate de trăirea în comun, de particularităţile de trăire ale tuturor membrilor comunităţilor. A defini zona de vibraţii sau chiar un punct de vibraţie din univers (din oricare univers de manifestare), înseamnă a înţelege acest tip de armonie universală, creată cu multă atenţie, îngrijire, de grupări de monade aflate în acelaşi spaţiu, dar în orice fel de evoluţii: de la forme de energii simple, până la ultimul fel de monade care pot evolua în condiţiile oferite de zonă: spirite primare şi monade individuale înaintate în evoluţii.
O zonă de vibraţii, spre deosebire de un punct de vibraţii, se referă la o regiune a universului care cuprinde o varietate foarte mare de vibraţii, dar finită, provenite din diverse feluri de combinaţii de energii şi materii, aflate în stare relativ fixă sau relativ mobilă, în funcţie de sistemul de referinţă. Termenul “fix” pe care îl discutăm se referă la un sistem de referinţă în care nu se modifică totul în acelaşi timp cu elementul studiat, existent la rândul lui în cadrul unui sistem asemănător mai larg, care poate sau nu să fie fix, la rândul său, comparativ cu un alt sistem de referinţă. Toate sunt în mişcare şi toate pot fi remodelate în funcţie de necesităţile evoluţiilor. O zonă de vibraţii nu se referă la o concordanţă universală de vibraţii, sau numai regională, unde o regiune o putem numi „latitudine” – dacă privim universul ca pe o sferă. Însă chiar pentru locurile aflate la aceeaşi latitudine este necesar să privim fiecare punct al locului ca pe o sferă, cu particularităţi care se încadrează între limitele latitudinii, dar având valori diferite, în funcţie de amplasarea lor în sfera pe care o putem numi zonă a universului. Se formează astfel mai multe zone, după un anumit grup de particularităţi, şi subzone în interiorul fiecărei zone – toate fiind părţi, structuri aflate în interiorul Universului Fizic.
Într-un asemenea context, ţinând seama de diferenţele dintre viziunea unui punct (loc) şi o subzonă/zonă, zona de evoluţie va fi aşadar o sferă în care se include altă sferă, care la rândul său va include alta, toate concentrice, fiecare având un spectru, un segment specific de frecvenţe. Ele însă nu sunt asemănătoare, dar sunt corelate în mod subtil între ele, în mod special fiind lăsate în acest fel, pentru a se crea condiţii de evoluţie diferite, care:
– pe de o parte: se constituie în condiţii de bază pentru interiorul propriu al fiecărei zone în parte;
– pe de altă parte, schimbă condiţiile de bază ale zonelor cu care fiecare vine în contact: la partea superioară şi la partea inferioară. Astfel, fiecare zonă influenţează zonele învecinate, chiar daca acest fel de influenţă se estompează treptat către mijlocul lor.
Singurul lucru care creşte progresiv de la o zonă la alta este numai vibraţia medie zonală. Evoluţiile spiritelor, care se desfăşoară în aceste zone, sunt corelate după principiile lor de existenţă, de necesitate, şi nu după condiţiile care sunt oferite de fiecare zonă în parte. Evoluţiile merg pe drumuri, linii formate din puncte alese de către coordonatorii evoluţiilor, folosind diferite locuri, din zonele şi subzonele lor, în funcție de puterile spiritelor, de înclinaţiile lor, de viteza cu care diverse grupuri se pot acomoda de la un punct la altul al acestor drumuri. Astfel, spiritele nu trec de la o zonă la alta, consecutiv, în evoluţiile lor: învăţăturile cuprind înaintări de-a lungul unei zone, apoi întoarceri cu luări de la capăt ale aceleiaşi zone, evoluţii apoi în continuare cu zona următoare, după care se întorc din nou în zona de mai mică vibraţie, pentru a-şi consolida unele sau altele dintre puterile pe care şi le cunosc treptat. Apoi continuă la vibraţii mai înalte, în funcţie de adaptările spiritelor la creşterile de vibraţie, mai rapide sau mai lente, dar şi în funcţie de creşterea experienţei lor totale.
Lucrurile par a fi complexe, chiar complicate de multe ori, dar ele pot fi înţelese şi se poate merge chiar mai departe cu perceperea altor complexităţi, care măresc sferele de percepţie şi înţelegere, progresiv. La frontierele dintre zonele astfel delimitate se creează forme specific-locale de evoluţie, care influenţează chiar interiorul zonelor, propagându-se sub formă de învăţături, cu viteze diferite, în feluri diferite, în funcţie de specificul evoluţiilor din zonă şi de puterea energetică a spiritelor care evoluează în interiorul lor.
Mai trebuie precizat, pentru mai multă claritate, faptul că zonele de vibraţie sunt organizări structurale materiale ale universului, spaţii fixe cu structuri fixe şi întreţinute cu grijă pentru păstrarea particularităţilor lor în utilizare, pentru evoluţiile spiritelor de pretutindeni. Ele constituie o infrastructură material-energetică a universului, unde materiile şi energiile folosite pentru crearea lor au frecvenţe de vibraţie diferite, după necesităţile spiritelor, a căror putere energetică interioară creşte progresiv. Cel mai important lucru pentru evoluţiile care se desfăşoară în interiorul lor este conştienţa spiritelor în a-şi cunoaşte şi folosi puterile în trăirile lor, utilizând astfel de structuri.
Universul Fizic, la fel ca şi toate celelalte structuri ale Centrului de evoluţie, se desfăşoară în spaţiul energetic fundamental, cu energie fundamentală necreată care scaldă întreg Centrul de evoluţie. În acest fond energetic fundamental, circulă fuioare sau fluxuri de filamente de materii şi energii, filamente create de către marii Creatori, Făuritori ai Centrului de evoluţie. Ele stau la baza tuturor structurilor compacte materiale şi energetice ale Centrului de evoluţie, realizate tot de către Marii Creatori, susţinute şi întreţinute cu grijă şi de către ei, şi de către evoluanţii care învaţă treptat să efectueze astfel de lucrări. Structurile zonelor Universului Fizic fac parte dintre astfel de structuri, la fel ca şi multe altele asemănătoare, din toate celelalte universuri.
Fiecare punct, loc din univers are o vibraţie specifică, menţinută prin structuri specifice, stabilizate vibraţional în funcţie de cerinţele evoluţiilor. Conceput în acest fel, Centrul de evoluţie, cu universurile lui, poate susţine pe termen îndelungat evoluţii după evoluţii, conform înţelegerilor profunde ale Creatorilor-coordonatori ai evoluţiilor.
Universul Fizic este astfel structurat în trei mari zone de vibraţii diferite, fiecare oferind condiţii interioare de trăire diferite, care ţin cont de necesităţile reale de înaintare ale spiritelor în evoluţiile lor.



ZONA I
În cadrul acestei zone, evoluţia spiritelor se desfăşoară prin impulsuri create de energii şi materii locale asupra corpurilor de manifestare a spiritelor. În zona delimitată între centrul Universului Fizic şi următoarea zonă, de vibraţie mai înaltă, toate formaţiunile energo-materiale (în structuri fixe sau fluxuri circulante) au cea mai mică vibraţie din toate zonele Universului Fizic. O astfel de vibraţie este necesară evoluţiei spiritelor aflate la începutul drumului lor evolutiv. Toate segmentele de frecvenţe sunt cele mai joase din univers, chiar dacă circulaţia universică locală cuprinde fuioare de energii şi materii de vibraţii foarte diferite: foarte înalte şi foarte joase din punctul de vedere local – necesare în egală măsură tuturor celor care trăiesc aici.
Nu ne concentrăm deocamdată atenţia asupra marilor forme de întrupări: planete şi stele organizate în galaxii; dar putem specifica faptul că în fiecare punct al zonei I circulă filamente de materii şi energii care sunt atrase de marile întrupări, marile conglomerate materiale sau eliberate de ele, după vibrațiile locului şi necesităţile structurilor participante. Stelele şi planetele se desfăşoară în formaţiuni specifice zonei I, adică cu structuri şi distribuţii (desime) în spaţii, în funcţie de vibraţiile materiilor de aici: foarte joase (comparativ cu alte locuri, cu alte zone din univers) şi în funcţie de înaintările foarte lente în evoluţii ale spiritelor, aflate abia la începutul evoluţiilor lor. Distribuţiile destul de rare ale planetelor, stelelor şi galaxiilor din zona I sunt necesare rezidenţilor locali neobişnuiţi cu diverse feluri de aglomeraţii universice, iar înaintarea lentă în evoluţii este necesară pentru formarea obişnuinţelor de trăire (hrănire, deplasare, supravieţuire, relaţionare, creaţie) ca manifestări de bază în evoluţii.
Pe lângă punctul de vedere al evoluaţilor individuali, înseşi planetele şi stelele galaxiilor din zona I au o raţiune înaltă de a fi atât de rare aici: datorită vibraţiilor foarte joase , distanţele dintre macrostructuri (planetele, stelele galaxiilor) sunt mari, şi sunt menţinute în acest fel prin structurile matriceale creatoare ale galaxiilor, pentru ca spiritele aflate în începuturile evoluţiilor lor să nu se influenţeze foarte mult unele pe altele, menţinând ritmuri special create pentru derulări specifice fiecărui popor spiritual în parte.
Fiecare structură atrage o serie largă de fluxuri (fuioare) de filamente care vin din subzona anterioară, sau din punctele anterioare de evoluţie ale altor astfel de structuri cu vibraţie medie locală mai mare. Fiecare corp masiv, stelar sau planetar, oferă condiţii de trai pentru vieţuitoare cu vibraţia mai înaltă sau mai joasă, după evoluţia fiecărui spirit în parte, dar putând să evolueze în condiţiile pe care planeta le oferă: adică să trăiască şi să se manifeste conform experienţei proprii.
Toate galaxiile atrag fluxuri de materii şi energii, şi toate vieţuitoarele trag din ele, în continuare, fuioare cu vibraţii mai înalte sau mai joase, creând astfel o circulaţie zonală energo-materială intensă şi diversificată. O astfel de circulaţie cuprinde elemente diverse ca vibraţie, nu numai datorită seturilor de vibraţii ale filamentelor, aşa cum vin ele dinafara planetei: vibraţia filamentelor se modifică la trecerea lor prin mulţimea grupurilor spirituale planetare, contribuind la mărirea seturilor de vibraţii ale fondului energo-material local. Dar o astfel de modificare are loc foarte încet şi foarte puţin, datorită patului filamentar puternic compactizat şi a monadelor din interiorul lor, care menţin vibraţia filamentelor la o valoare necesară evoluţiilor locale. Lucrarea de creare a filamentelor şi de stabilire a monadelor în interiorul lor are loc în Universul Central şi este o lucrare a creatorilor universurilor, care sunt în acelaşi timp şi coordonatori ai evoluţiilor de pretutindeni.
Circulaţia fluxurilor de filamente are loc în funcţie de diversitatea structurilor stelare şi planetare dintr-un punct universic, structuri de vibraţii diferite, dar armonizate între ele. Asemenea structuri se vor regăsi şi în punctele de vibraţie mai joasă (galaxii, stele, planete), precum şi în punctele universice de vibraţie mai înaltă. Fiecare astfel de structură, fiecare set de structuri ale stelelor şi planetelor atrage fluxuri diferite ca vibraţie, cu efecte în planul de evoluţie al spiritelor întrupate pe, şi în jurul planetelor guvernate de stele.
Astfel, într-un punct de evoluţie din zonă vom regăsi, alături de circulaţie filamentară specifică vibraţiei locale, şi fuioare energo-materiale din puncte universice de vibraţie mai joasă, cunoscute de spirite din evoluţiile anterioare. Este un ajutor oferit evoluţiilor unor spirite care nu au multă experienţă de adaptare în locuri noi, pornind în fiecare punct zonal de evoluţie chiar de la condiţiile de trai din ultimul punct universic cunoscut de ele (în care s-a desfăşurat ultima evoluţie). Din mijlocul condiţiilor astfel deja cunoscute de ele (corporale proprii, planetare, de biosistem local), coordonatorii de evoluţii încep să le ofere învăţături noi, pe măsura acomodărilor cu condiţiile locale, pe măsura creşterii puterilor de conştientizare a trăirilor (şi lucrărilor) desfăşurate în mod curent.
Pământul se află în această zonă I a Universului Fizic, poziţionat în sistemul său stelar într-o galaxie aflată pe la jumătatea zonei. În etapa intuitivă pe care o finalizăm acum, în această perioadă, oamenii şi-au creat concepte în baza cărora se oferă explicaţii conform simţirilor comparative curente. Conform acestor concepte, astfel de energii ajutătoare ale zonei au fost denumite „malefice”: adică: rele, negative. Însă acesta este un mod de abordare care presupune o cunoaştere a necesităților de evoluţie spirituală aflată într-un stadiu puţin avansat. Ele funcţionează corect, ca parte integrantă a organizărilor evoluţiilor umane, dar în egală măsură a evoluţiilor întregului biosistem planetar, pentru care astfel de frecvenţe sunt optime pentru evoluţiile lor.
Pentru oameni, asemenea energii contribuie la depăşirea manifestărilor pe care ele le impulsionează: prin impulsurile primite de la ele, se activează din memoriile spiritelor manifestări de vibraţie asemănătoare, care constituie o moştenire a evoluţiilor anterioare, îndelungate, depăşite însă deja de mult de către spiritele umane în valoarea lor absolută. Manifestările oamenilor, în suma tuturor evoluţiilor pe care le realizează pe Pământ, sunt mult mai înaintate decât cele mai joase manifestări cu care ele se pot confrunta la un moment dat al trăirilor lor pământene. Cu alte cuvinte, evoluţia totală a spiritelor umane nu este dată de suma comportamentelor lor momentane. Comportamentele impulsive, agresive sunt doar rămăşiţe ale acestor evoluţii trecute, activate de energiile de vibraţii joase, trăite în mijlocul unui biosistem planetar deosebit de bogat reprezentat. Un asemenea context determină spiritele să-şi cunoască impulsurile majoritar agresive şi, în continuare, le ajută să-şi dorească să şi le înlocuiască cu manifestări echilibrate, reducând treptat volumul manifestărilor de tip animal. Înlocuirile se fac conform ultimelor învăţături pe care spiritele le primesc constant, în cadrul evoluţiilor lor în Universul Astral, pe baza celor mai înalte dintre învăţăturile anterioare, care se consolidează astfel.
Printr-un asemenea complex de condiţii create, se dezvoltă treptat adaptarea la schimbările condiţiilor de trai, se dezvoltă voinţa şi curajul spiritelor, necesare pentru realizarea de lucrări personale specifice treptei de evoluţie curente, precum şi pentru acceptarea de primire şi de acordare de ajutor semenilor lor.
Evoluţiile curente ale spiritelor care evoluează individual în această zonă pot fi considerate numai progresive, chiar dacă există variaţii de vibraţie planetară în timpul derulării ciclurilor de vieţi pe o planetă, iar evoluţiile ţin cont de ele. Spiritele aflate în evoluţii progresive merg fără oprire, fără regresii: adică fără reveniri către rădăcinile liniilor de evoluţie, la foarte mare diferenţă comparativ cu evoluţiile curente. Astfel de evoluţii aflate în progres permanent în zona I sunt conştientizate treptat, în funcţie de nevoile de înaintare, iar până aproape de terminarea zonei conştientizările devin deosebit de profunde şi subtile. Desfăşurările au loc de la un sistem stelar la altul, fără opriri şi, aşa cum spuneam, fără întoarceri în josul liniilor lor de evoluţie. Mişcările, circulaţiile spiritelor de la o planetă la alta, de la un sistem stelar la altul, de la o galaxie la alta, în vederea desfăşurării sarcinilor lor curente, sunt inexistente la începutul evoluţiilor, dar ele apar treptat şi se dezvoltă către terminalul zonei. Spiritele ajung să poată trăi, evolua treptat într-un spaţiu extins dintr-un întreg sistem stelar: în aceeaşi viaţă – şi la nivele de vibraţie înaltă, şi la nivele mai joase de vibraţie – dar la început numai din acelaşi sistem stelar. Apoi spaţiul circulaţiilor lor se extinde: galaxia întreagă – în care ele simt diferenţe vibraţionale şi mai mari, comparativ cu nivelele unui sistem stelar, cu variaţii fine, deosebit de subtile. Se va ajunge astfel, treptat, la circulaţii – în aceeaşi viaţă (destin) la nivele asemănătoare de vibraţie, dar pe linii de evoluţie diferite: toate derulându-se deocamdată în aceeaşi subzonă, cuprinzând feluri de manifestare diferite ale popoarelor spirituale locale. Trăind astfel de schimbări, de cunoaşteri mereu noi, spiritele se obişnuiesc cu evoluţii asemănătoare celor pe care le vor extinde mult în următoarea zonă din univers: zona a II-a.

ZONA A II-A
Este o zonă care oferă spiritelor alt specific de evoluţie faţa de zona I: cuprinde o concentrare uriaşă de galaxii, cu stele numeroase, foarte apropiate unele de altele, având sisteme planetare voluminoase, aflate şi ele la distanţe relativ mici unele de altele, în care întrupaţii diferitelor planete convieţuiesc curent la distanţe asemănătoare celor dintre oraşele pământene: cu relaţii directe şi foarte variate, pentru lucrări şi individuale, şi comune. Toate necesită comunicări şi deplasări curente rapide, interplanetare, interstelare, intergalactice, ceea ce conferă câmpurilor corpurilor fluidice o densitate deosebită, în care transmisia mentală complexă devine rapidă, fluidă, puternică, concentrată. Evoluţia în zonă formează o compatibilitate înaintată între entităţile întrupate aici, de la compatibilitatea personală până la compatibilitatea comună tuturor popoarelor de spirite care se întrupează într-o formaţiune galactică (organizare a stelelor de tip galactic). Creşte orientarea în spaţiu a întrupaţilor, universalizarea lor – atât pe spaţii reduse, cât şi pe spaţii extinse, stelare şi galactice, în acelaşi timp cu creşterea mobilităţii lor la adaptări rapide de la un segment de vibraţii la altul, în timp foarte scurt. Toate acestea se petrec în condiţiile în care evoluanţii trebuie să desfăşoare aici, în circulaţia lor, lucrări de complexităţi din ce în ce mai mari, pe măsura creşterii puterii interioare şi experienţei generale de trăire, elemente pe care ajung să şi le conştientizeze repede, de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Zonele I şi II ale Universului Fizic sunt specifice evoluţiilor primare intraplanetare şi individuale (sau extraplanetare): sunt evoluţii care se desfăşoară prin intermediul sistemelor corporale pe planetele, şi în preajma planetelor guvernate de stelele din galaxiile acestor două zone. Evoluţiile intraplanetare sunt evoluţii în care un spirit întreg (adică toate monadele dintr-un spirit) se întrupează într-un singur sistem corporal, cu un singur corp de manifestare (fizic sau astral) – o singură monadă neavând încă puterea, în stadiul ei evolutiv, să-şi creeze un corp propriu de manifestare, pe care în plus să şi-l gestioneze coerent. Când acumulează suficientă putere energetică interioară, fiecare monadă din spirit se întrupează separat, într-un sistem corporal propriu, pe care monada şi-l poate gestiona singură. Cu toate acestea, spiritul rămâne în continuare formaţiunea de bază a acestor evoluţii primare.
Evoluţiile din zona I si II cuprind şi etape în care spiritele se află dincolo de starea de evoluţie individuală: adică ceea ce putem numi evoluţii în corp comun pentru mai multe spirite, în care se grupează evoluţiile comune de tip „planetă” şi „stea”. Aşadar, planetele şi stelele pe care le cunoaştem azi sunt de fapt întrupări comune ale unor grupuri mari, şi foarte mari, de spirite. Ele sunt evoluţii preliminare ale formei de întrupare „galaxie” – specifică zonei a III-a: de aceea s-a folosit sintagma „formă organizatorică” – pentru a disocia acest fel de evoluţie de forma de întrupare comună „galaxie”. Vom vedea în cadrul studiului zonei a III-a care este deosebirea între forma de organizare galaxie şi întruparea galaxie.
De asemenea, o alta formă specifică începuturilor din aceste prime două zone – I şi II – este aceea a evoluţiilor întrupaţilor individuali în câmp mental colectiv: sunt mai puternic percepute evoluţiile individuale din zona a II-a, căci şi desimea stelelor, planetelor, precum şi populaţiile lor este mult mai mare, iar puterea spiritelor întrupate sub toate formele: stele, planete, indivizi – deopotrivă sub formă fizică şi astrală, este mult mai înaintată decât în zona I.
Câmpul mental local este atât de dens, încât evoluanţii pot să știe cât se poate de clar tot ceea ce există în restul zonei în care trăiesc, mergând până la ultima subzonă din zona I (cea aflată în terminalul zonei I). Spiritele evoluante în toate felurile de întrupări, individuale şi comune, se simt şi trăiesc împletindu-şi strâns simţirile, cunoscându-se în acest fel, fără ca ceva să perturbe înţelegerea lor. Toate acestea sunt puternic facilitate de o vibraţie foarte mare a zonei, mult mai mare decât aceea a zonei I, dar pe care spiritele o agreează, căci şi evoluţia lor este superioară, puterea energetică interioară este mare. Cu unele frecvenţe sunt deja obişnuite încă din terminalul zonei I; şi sunt obişnuite de asemenea să le caute şi să se bucure când le găsesc, sprijinindu-se şi mergând în continuare pe căile jalonate astfel. Calitatea deosebită a lucrărilor lor şi moralitatea înaltă a comportamentelor sunt numai două dintre căutările cu care ele astfel sunt obişnuite încă din zona I.
Având în vedere toate aceste cunoaşteri şi faptul că acum suntem la finalul etapei intuitive pe care întreaga omenire a trăit-o după ultima glaciaţiune, este necesar să se înţeleagă următoarele diferenţe între aceste două prime zone ale Universului Fizic:
– Pe Pământ, omenirea a trăit în trecut o etapă lungă de evoluţie mentală, în condiţiile în care vibraţia medie planetară era foarte înaltă, însă cuprinse în segmentul specific zonei I, subzonei şi punctului din galaxie în care se află Pământul. O astfel de evoluţie presupune creaţie materială, deplasare şi comunicare de tip mental, realizare prin aportul deosebit de puternic al corpului mental. După potop (ultima glaciaţiune) vibraţia medie planetară a scăzut mult, iar omenirea a acceptat modificarea corpurilor sale şi astfel, în principal, modificarea modului de creaţie materială: din munca-creaţie mentală – în munca manual-tehnologică. A fost o înţelegere profundă, corectă, perfect conştientă, spre salvarea vieţii întregului biosistem planetar.
Diferenţele dintre etapele principale de vibraţie planetară pot deveni mari la un moment dat, pe fiecare planetă din zona I; frecvenţa desfăşurărilor ritmurilor normale stelar-planetare este şi ea destul de mare. Este ca şi cum omenirea s-ar plimba cu nava ei cea mare – planeta sa – prin zona universică locală, în timp ce vibraţia i se modifică de la o perioadă de timp la alta. Putem să facem comparaţie cu obişnuinţa noastră ca oameni, pe Pământ, să circulăm cu diverse vehicule, în cele mai diverse condiţii, în regiuni de o mare diversitate.
Aşadar, din această scurtă trecere în revistă a unor etape de trăire umană, să înţelegem că diferenţele de vibraţie între valorile maxime şi cele minime ale vibraţiei planetare pot fi foarte mari, creând condiţii foarte diferite de evoluţie pentru spiritele întrupate aici.
În zona a II-a diferenţele de frecvenţă ale vibraţiilor locale sunt mici în cadrul aceleiaşi galaxii, dar întrupaţii se confruntă cu mare libertate de circulaţie individuală, de la o galaxie la alta, ceea ce atrage după sine o mare libertate de creaţie, de comunicare şi de relaţionare între indivizi. Cele mai mari diferenţe sunt între subzonele zonei, nu şi între punctele subzonelor sau între valorile aceluiaşi punct universic. Diferenţele mai mari de vibraţii pot fi accesate de către întrupaţi numai în funcţie de evoluţiile lor: parţial (adică numai anumite subzone) sau în totalitate (adică înaintare prin voinţă proprie în mişcare în toate subzonele). De asemenea, accesul de pe o linie de evoluţie pe alta este liber: de fapt există o deplină libertate de mişcare, doar puterile de deplasare ale spiritelor întrupate, experienţa lor totală le formează accesul total sau îl limitează. Totul se raportează astfel la experienţa în creaţie materială şi cunoaşterea folosirii ei, precum şi la puterea de acceptare a noutăţilor pe care spiritele le întâlnesc în drumurile lor. Nu diferenţele de vibraţie, ci varietatea învăţăturilor lor, aplicarea lor în practică, formează în principal modul şi viteza de înaintare în evoluţii.
– Înafară de om şi de orice creator conştient din zona I, nici un fel de alte vieţuitoare nu conştientizează concret diferenţele de vibraţie de la o etapă planetară la alta. Celelalte vieţuitoare planetare nu pot percepe astfel de diferenţe, dar pe cele mai mari le memorează şi învaţă să se adapteze, în linii mari, la condiţiile de trai existente. Corpurile oferă un grad mai înaintat de adaptare la mediul de trai, iar spiritele astfel ajutate folosesc ceea ce au în dotarea corpurilor lor pentru a supravieţui condiţiilor existente.
În zona a II-a se adâncesc condiţiile de conştientizare şi pentru majoritatea celor care au evoluat în zona I sub forma mamiferelor. Diferenţele de vibraţie pe care le întâlnim pe o planetă din zona I nu le vom regăsi în zona a II-a, astfel încât mamiferele se obişnuiesc cu vibraţii constante de-a lungul aceleiaşi vieţi, pe câte o planetă pe care nu o părăsesc întreaga lor viaţă. Numai creatorii conştienţi circulă în zonă, după cerinţele evoluţiilor lor, trecând de la o vibraţie planetară la alta chiar în decursul pe care pe Pământ îl numim „zi”.
Dar pentru a ajunge la evoluţia de creator conştient, mamiferele – pe care le întâlnim sub această formă până în terminalul zonei a II-a – revin în zona I, pentru a evolua însă sub o formă înaintată, aceea de creator conştient. Sunt tot evoluţii progresive, pe care însă vor începe abia de acum încolo, în calitate de creator conştient, să le înţeleagă, să conştientizeze drumul lor progresiv în evoluţii. Vor parcurge astfel din nou zona I, însă doar în punctele esenţiale de vibraţie care le dezvoltă conştiinţa de creator conştient.
Restul spiritelor, mai puţin evoluate decât spiritele mamiferelor de pe Pământ, efectuează evoluţii sub forme diferite doar până în terminalul zonei I, după care iau zona I de la capăt, cu caracteristici complexe de sisteme corporale – în evoluţii de felul mamiferelor de pe Pământ (până la evoluţiile de tip uman, creator conştient). Abia în această etapă, după ce au trecut prin toată zona I ca mamifere, pot merge mai departe, în zona a II-a. Reluarea zonei I de mai multe ori, în diferite feluri de întrupări, are ca scop obişnuirea treptată a spiritelor cu particularităţile lor de evoluţie, pe care au puterea de a le conştientiza treptat, foarte lent la început. Treptat vor avansa şi ele către evoluţii superioare, câştigând astfel particularităţile de creator conştient. Ceea ce înseamnă că, din acest moment, evoluţiile se desfăşoară cu grade de conştiinţă din ce în ce mai elevate, iar revenirile vor fi rare şi pentru termen mai scurt.
– În calitate de creatori conştienţi, întrupaţii din zona I evoluează în paralel prin urmărirea aptitudinilor de creator conştient şi, pe măsura creşterii puterii interioare a fiecărei monade în parte, şi prin urmărirea dezvoltării rolului de ajutător. În paralel se conştientizează puternic rolul de ajutat, în special prin ajutor oferit de entităţi cu corpuri de vibraţii diferite comparativ cu vibraţiile celor ajutaţi (entităţi astrale, dimensionale), dar şi de ajutători întrupaţi din mijlocul lor, folosind acelaşi tip de corpuri ca şi cei ajutaţi.
În zona a II-a rolul de ajutător-ajutat se adânceşte, deşi accentul se pune pe propriile aptitudini de a se orienta în oceanul condiţiilor locale foarte diferite de la un punct zonal la altul. Ajutorul primit este foarte avansat, foarte subtil, mai ales la încercările de a ajunge în subzone de vibraţie extremă, comparativ cu locul de naştere: foarte joasă sau foarte înaltă. Ajutatul conştientizează astfel necesitatea cunoaşterii aprofundate a propriilor neputinţe, a rădăcinilor lor, şi astfel necesitatea adâncirii propriilor evoluţii. Înţelege diferite moduri de avansare în astfel de cunoaşteri, în care aceiaşi ajutători – aceleaşi entităţi şi aceiaşi întrupaţi cu mult mai mare experienţă – vor oferi ajutor direct pentru orientarea în toate aceste diferite modalităţi de continuare a evoluţiilor curente.
– Pe măsura înaintărilor în evoluţie, spiritele ajunse creatoare conştiente trebuie să facă faţă diferenţelor dintre etape de vibraţii diferite chiar pe aceeaşi planetă – în zona I, ca urmare a variaţiilor de vibraţie locală, şi dintre diferite subzone – în zona a II-a, după cum merg cerinţele locale. Vor căuta să-şi păstreze experienţa din diferenţieri, să le coreleze între ele în interiorul lor, chiar dacă cunoaşterea conştientă nu rămâne întotdeauna deplină, ci doar intuitivă – pe baza experienţei proprii. Dar se vor strădui s-o păstreze pe cea care o au şi să caute să şi-o dezvolte până la capătul ştiut, sau numai intuit. Se folosesc de puterea şi experienţa ajutătorilor lor, până ce conştienţa rămâne deplină, chiar dacă diferenţele vibraţionale se adâncesc. Căci puterea de percepţie a adâncirii diferenţelor vibraţionale creşte şi ea, puterea de concentrare creşte proporţional, prin specializarea corpurilor de manifestare şi prin creşterea sensibilităţii lor. Se răspunde astfel cerinţelor de conştientizare superioară a cunoaşterilor, de creştere şi aprofundare a experienţei totale, de manifestare a ei în orice loc de întrupare.
Se ajunge astfel să se menţină conştienţa de-a lungul oricăror modificări vibraţionale, puternice sau subtile, cu un înalt grad de folosire a potenţialului local, cu menţinerea calităţii execuţiei creaţiei materiale, a rafinamentului comportamental, cu acceptarea diferenţelor de evoluţie între întrupaţi, datorită cărora este necesară manifestarea de într-ajutorare în orice loc al universului.
Este de remarcat faptul că, până la parcurgerea integrală a evoluţiilor în zona a II-a, spiritele depăşesc greutăţile de conştientizare a diferenţelor de vibraţii, precum şi pe acelea de a combina, după necesităţile momentane, atât cât le este posibil, diferite particularităţi de lucru şi comunicare, specifice fiecărui tip de vibraţii. Se ajunge astfel la perfecţiunea folosirii forţelor mentale în egală măsură cu aceea a folosirii celor fizice. Ca urmare, creşte concentrarea asupra desfăşurării propriilor lucrări, dar şi asupra altor întrupaţi din jur, compatibilitatea între întrupaţi şi căutarea dezvoltării ei în orice condiţii. Dispar elementele extreme, pozitive şi negative deopotrivă: furie, cruzime, viclenie, lenevie, dar şi aservire, prosternare, cultivarea fericirilor şi plăcerilor ca elemente de odihnă – rămânând numai bucuria de a vedea lucrurile desfăşurate armonios, nesincopat, conform exemplelor pe care ajutătorii grupurilor spirituale şi coordonatorii de evoluţii le oferă prin exemplul personal.

ZONA A III-A
Se mai numeşte şi zona galactică, şi este zona în care galaxiile nu mai sunt forme de organizare ale stelelor şi planetelor pe care ele le guvernează, aşa cum sunt galaxiile în zonele I şi II, ci întrupări compacte într-un sistem corporal comun pentru o multitudine de popoare spirituale la un loc.
Cele două tipuri de galaxii pot avea aceleaşi forme aparent, dar structurile lor interioare sunt diferite. Să le urmărim în mod comparativ:
– formele de organizare galactică specifice zonelor I şi II se desfăşoară prin intermediul reţelelor matriceale galactice, care sunt structuri fixe matriceale, constituite din materiale de vibraţie mai înaltă decât vibraţia materialelor fizice (pământoase, cristaline, metalice). Este vorba despre un schelet galactic stabil din punct de vedere material (nu se împrăştie, nu-şi modifică forma în mod aleatoriu, fiind indestructibile sub influenţa factorilor interiori ai galaxiei). Nu este numai un schelet de susţinere, ci şi o structură de creştere a elementelor sale proprii, precum şi de formare, în punctele sale vitale, a stelelor – ca întrupări ale unui grup de popoare de spirite. Fiecare stea îşi creează la rândul său sistemul matriceal propriu, în ale cărui puncte vitale se vor forma planete – ca întrupări ale câte unui popor spiritual. Corpurile fizice sau astrale ale stelelor şi planetelor formează sisteme corporale individuale, formând un ansamblu armonic de sisteme corporale stelare şi planetare legate prin reţeaua matriceală de un centru galactic comun. Într-o astfel de formaţiune, stelele şi planetele pot să-şi deruleze programe (destine) de viaţă individuale, separate unele de altele – chiar dacă armonizate între ele, născându-se sau retrăgându-se din întrupare în virtutea programului propriu de evoluţie.
– în cazul întrupării „galaxie” corpurile fizice şi astrale ale stelelor şi planetelor sunt încastrate în sisteme corporale compacte, la fel ca şi corpurile individuale ale oamenilor, ale altor vieţuitoare cunoscute de noi. Macrostructurile galaxiei – stelele şi planetele lor – sunt încastrate în corpul vital (pentru cele cu corp fizic) şi împreună în corpul astral al galaxiei. Chiar dacă materiile corporale nu sunt de aceeaşi vibraţie ca şi ceea ce numim corpuri fizice, vitale sau astrale din cunoaşterea terestră, ci sunt corpuri de vibraţie mult mai mare, funcţiunile lor sunt asemănătoare şi le putem înţelege dacă facem o astfel de paralelă.
Zona a III-a este cea mai extinsă zonă a Universului Fizic, aflată înafara tumultului celorlalte două, dar rămânând concentric tangentă la conglomeratul celorlalte două. În această zonă, galaxia însăşi devine o formă de existenţă, de întrupare a unei multitudini de popoare spirituale, care desfăşoară împreună, simultan, aceeaşi evoluţie, chiar dacă formele de întrupare sunt aparent deosebite, aparent individuale. Aşadar, această întrupare pe care o denumim comună pentru o multitudine de popoare spirituale nu se referă la un acelaşi corp de manifestare, care să cuprindă numai structurile mari (stelele, planetele şi planetoizii). Galaxia specifică zonei a III-a cuprinde absolut tot ceea ce se poate afla într-o galaxie: stele, planete, planetoizi, întrupaţi intraplanetari şi individuali după corpul lor de manifestare, cu manifestări deosebit de active, cu circulaţii deosebit de bogate în interiorul fiecărei galaxii în parte.
Dar spre deosebire de zonele I şi II, unde întrupaţii sunt de evoluţii diferite (înafara cazurilor de întrupare „stea” şi „planetă” – în care poporul planetar sau popoarele stelare întrupate cuprind la întrupare spirite de aceeaşi evoluţie), în zona a III-a TOŢI întrupaţii, cu toate felurile lor de corpuri, sunt de aceeaşi evoluţie: cea mai înaltă evoluţie dintre cele pe care toate spiritele – fără excepţie – o au, în drumul lor de evoluţie progresivă prin acest univers. Ceea ce înseamnă că au şi ei parte de ajutători după necesităţile programelor lor de viaţă, ajutători întotdeauna mai înaintaţi decât popoarele galactice locale. Iar acest lucru se petrece în zona a III-a indiferent dacă spiritele sunt întrupate în corp fizic sau în corp astral, în corpuri mici (de exemplu, cum sunt vieţuitoarele mărunte cunoscute de noi acum pe Pământ) sau în corpuri mari, cu funcţionalităţi variate, cu independenţă de mişcare, de comunicare şi de creaţie (aşa cum sunt pe Pământ mamiferele şi omul). Toate au în acelaşi timp simţirea comună a apartenenţei la aceeaşi evoluţie, la acelaşi univers, având aceeaşi trăire şi aceeaşi informaţie, indiferent dacă este vorba despre întrupaţii în corpuri solide comune (stele, planete, planetoizi) sau cei independenţi, care trăiesc prin corpul / câmpul mental comun, galactic.
Cu toţii, de la firul de iarbă până la stelele şi planetele din întreaga galaxie, trăiesc astfel în această zonă într-o convieţuire armonică de maximă calitate. Are loc astfel o înţelegere aprofundată a neputinţelor şi a puterilor de care se folosesc fiecare în parte, indiferent de forma corpurilor lor, o înţelegere a neputinţelor fiecărei forme de viaţă, a necesităţilor adaptărilor lor: pe scurt – a vieţii din punctul de vedere al fiecăruia în parte şi al tuturora împreună.
Toate spiritele întrupate aici fac proba tuturor lucrărilor învăţate în lunga lor evoluţie progresivă, realizată până în acest moment, prin toate zonele universului. Se obişnuiesc să se simtă lumea normal, firesc, şi din corpuri mărunte, şi în corpuri de mare complexitate de expresie, efectuând şi lucrări de importanţă galactică, şi trăiri simple, de vieţuitoare mărunte, alături de toţi cei pe care îi simt fraţii lor de pretutindeni. Cercetătorul mental care are permisiunea de a simţi cele ce se petrec în aceste îndepărtate zone ale Universului Fizic poate simţi o linişte, o pace adâncă în aceste locuri, comparativ cu tumultul din primele două zone: o pace şi o armonie din ce în ce mai adâncă, pe măsură ce evoluţia galaxiei înaintează către final. Este o zonă de mari vibraţii – o zonă în care se sintetizează, în structurile sale cosmice, în special energii enesice şi supraenesice, energii aurii şi argintii (adică din sectoarele cele mai înalte de vibraţii ale universului) şi încă multe altele pe care nu le cunoaştem acum, pe Pământ. Ele sunt distribuite de aici, din zona a III-a către toate punctele universului, ca energii ajutătoare pentru spiritele care desfăşoară evoluţie în primele două zone, întreţinând astfel o vibraţie echilibrată până în străfundurile Universului Fizic: acolo unde, dacă nu ar fi aceste energii, totul ar intra în haos, prin neputinţa spiritelor de a se concentra la susţinerea unor corpuri complexe în vibraţii foarte joase.
Existenţa lor şi a lucrărilor lor nu presupune faptul că Creatorii-coordonatori de evoluţii nu ar fi în stare să-şi susţină întreaga creaţie, ci faptul că ei doresc să înveţe toate spiritele, prin cointeresare, prin dezvoltarea spiritului de într-ajutorare, prin altruism şi sacrificiu personal, să trăiască şi să muncească pentru a învăţa şi consolida toate aceste trăiri, la nivele universice din ce în ce mai profunde. O astfel de învăţătură porneşte individual, pe parcursul evoluţiilor din zonele I şi II, apoi se aprofundează şi se generalizează în zona a III-a, pregătind astfel monadele de evoluţiile lor secundare, de mare amploare şi profunzime, care se vor desfăşura în continuare.
Aşadar, să reţinem că vibraţia cea mai joasă se află în centrul universului şi, pe măsură ce ne îndepărtăm de acest centru, vibraţia creşte progresiv, păstrând însă, zonal, sinuozităţi care marchează necesităţi de revenire a monadelor la manifestări diverse: pentru consolidare, pentru îmbogăţire, pentru acoperirea tuturor formelor de evoluţie pe care fiecare punct al universului trebuie să le ofere monadelor de pretutindeni. Zonele Universului Fizic oferă condiţii diverse de conştientizare şi de integrare a conştientizărilor fiecărui spirit în parte în experienţa tuturor treptelor de evoluţie, pe care o îmbogăţesc mereu. O experienţă care se constituie bază de trăire în infinit, pentru ele şi pentru toate generaţiile de noi monade care intră mereu în evoluţii, în eternitate, pentru care cei mai vechi se constituie ajutători înălţaţi, de mare nădejde, pentru învăţăturile mereu noi ale tuturor.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
07. Studiu: Formarea universurilor pe straturile energiei fundamentale

În condiţiile în care în viaţa noastră curentă apar tot felul de încercări de a explica formarea şi funcţionarea universurilor, din perspectiva percepţiilor noastre pământene, am discutat – şi vom discuta…

02. Detalii suplimentare privind universurile

Prezentarea sumară a universurilor – chiar şi ceva mai detaliată privind formarea lor de-a lungul evoluţiilor – arată doar o imagine globală şi a lor, şi a folosirii lor în parcursul evoluţiilor (se vor studia ce înscrise…

Dictionar