02. Universuri

05. Introducere în tematica dimensiunilor structurale paralele

Până când vom înţelege împletirea tuturor noţiunilor extinse şi profunde ale universului care ne cuprinde, ne hrăneşte, ne învaţă, ne iubeşte conştient şi concret: prin structurile lui şi prin Creatorii lor eterni – să înţelegem, şi să trăim conştienţi măcar de câteva dintre acestea: fără de care viaţa noastră omenească nu este posibilă. Care astfel ne pătrund şi ne înconjoară, în acelaşi timp ne susţin viaţa şi activitatea noastră de creatori conştienţi universali – începători şi totuşi înaintaţi pe calea înălţării noastre eterne.
Să înţelegem aşadar că acest aspect universal al vieţii care ne cuprinde şi ne înconjoară în acelaşi timp are mai multe aspecte împletite strâns atât de armonios, încât curgerea lor devine lină şi insesizabilă de multe ori. Scopul unei asemenea curgeri line este derularea vieţii fără ca vieţuitoarele să trăiască sincope, dezorientări la începuturile înţelegerilor lor. Toate aspectele vieţii universale se împletesc în acest fel, chiar dacă multe secvenţe ale sale se petrec departe de locurile începuturilor evoluţiilor spiritelor: tocmai pentru asemenea cauze, ele se derulează identic pe tot cuprinsul universului nostru – dar şi în cuprinsul celorlalte universuri. Căci toate se află într-o interdependenţă strânsă şi orice dizarmonie în cuprinsul unui aspect se va reflecta în cuprinsul celorlalte. O astfel de funcţionare este creată şi condusă în mod conştient, şi tot în mod conştient este mereu adaptată, remodelată necesităţilor celor care o folosesc, direct şi indirect, pe moment sau în cursul învăţăturilor lor ulterioare.
Să reţinem aşadar câteva aspecte ale universalităţii noastre şi a infinitului etern care ne cuprinde:
– un aspect de co-spaţialitate;
– un aspect de simultaneitate;
– secvenţe care se desfăşoară de sine stătător, dar susţinute implicit de restul Creaţiei, astfel încât spiritele trăitoare, utilizatoare direct, ori întrupate spre manifestare prin corpuri materiale, nu simt implicare întregului;
– secvenţe care se întrepătrund permanent, periodic sau sporadic, cu activitatea conştientă a spiritelor sau doar în virtutea unor legi naturale implicite circulaţiei energo-materiale locale. Şi ele, şi funcţionarea lor devine repede sesizabilă la un moment dat al evoluţiilor, şi în continuare evoluţiile se bazează direct pe curgerea acestor periodicităţi sau elemente sporadice, pe care spiritele învaţă repede să le creeze chiar ele, la scară personală sau planetară, în calitatea lor de creatori conştienţi.

Universurile pot fi studiate – şi ne trebuie, mai devreme sau mai târziu, să le studiem secvenţă cu secvenţă pentru a înţelege crearea lor, principiile funcţionării lor, remodelările permanente în funcţie de profilul spiritual al grupurilor de utilizători. Apoi putem urmări modul în care utilizatorii (spirite individuale, grupuri de spirite, monade individuale) încep să înveţe ei înşişi să participe la crearea fondului universal, ajutând la rândul lor – aşa cum şi ei au fost ajutaţi – alte generaţii de utilizatori care urmează căile evoluţiilor lor eterne, desfăşurate în spaţii infinite.

Tematica dimensiunilor paralele, adică aceea a structurilor paralele cu dimensiunea, structura universică în care trăim acum, pe Pământ, trebuie să fie abordată treptat, luând rând pe rând multe dintre elementele care creează trăsăturile lor definitorii. Pornind, de altfel, chiar de la denumirea lor.
Ne-am obişnuit să le numim în acest fel: dimensiuni paralele. Viaţa însă ne aduce în plus multe expresii asemănătoare, preluate din înţelegerea, din experienţa diferitelor popoare. Necunoscând toate rădăcinile cunoaşterilor lor, de multe ori semnificaţiile pe care alţii le dau unor noţiuni folosite de multe popoare în acelaşi timp rămân de cele mai multe neînţelese, conducând astfel la multe confuzii. Traducerile din alte limbi nu sunt realizate de oameni cu o cultură bogată în domeniu, cercetători şi ei, la rândul lor, astfel încât multe traduceri aflate azi în circulaţie sunt vechi, nu s-au reactualizat în funcţie de cunoaşteri mai noi. Toate acestea adâncesc în plus confuziile existente.
Ceea ce cred că lungeşte timpul corecţiilor se leagă de faptul că noi credem că am înţeles lucrurile şi că, de fapt, toată lumea înţelege exact ceea ce am înţeles noi. De aceea nu ne mai documentăm, chiar refuzăm uneori explicaţii în plus, considerând că este suficient ceea ce am înţeles – alţii să facă efortul să ne înţeleagă, documentându-se doar ei, dacă doresc. Nu căutăm măcar să înţelegem delimitarea unor subcapitole de cunoaştere, care conduc la diverse sensuri de înţelegeri pentru diverse grupuri umane, în funcţie de cultura generală a societăţii locale, religie sau obişnuinţe proprii.
În cazul temei pe care o dezbatem, de cele mai multe ori se folosesc expresii împrumutate din literatura altor popoare, care desfăşoară informaţii şi analize având la bază alte înţelesuri decât cele pe care românii le cunosc din scrieri mai vechi, locale. Faptul că astfel de noţiuni nu fac parte din folosirile curente ale vieţii noastre, îngreunează şi întârzie înţelegerea mecanismelor funcţionării lor, conduce la adâncirea confuziilor, poate produce deziluzii şi abandonarea continuării cercetărilor, înţelegerilor proprii.
Cei care au găsit calea către călătorii astrale, către clar-simţuri, către studiul perioadelor anterioare de trăire (ceea ce numim “vieţi anterioare”) nu sunt întotdeauna dispuşi să se oprească să explice, nu sunt dispuşi să-şi adâncească ei înşişi cunoaşterea, mulţumindu-se să contemple universul şi să-şi descrie propriile stări de simţire generală. Ei pot ajunge frecvent să nege studiile celor mai atenţi, ale celor dispuşi să explice, dintr-o autosuficienţă uşor de înţeles, căci se compară mereu cu cei care nu au ajuns să cunoască lumea în alt fel decât prin simţurile corpului fizic.
Astfel se adâncesc confuziile: şi între cei aflaţi în aceeaşi situaţie, şi între aceştia la un loc şi cei care încă stau pe margine, privind fără să mai înţeleagă ceva din această zarvă contemporană.

DIMENSIUNI STRUCTURALE PARALELE DIN INTERIORUL UNIVERSULUI FIZIC
Există dimensiuni paralele cu dimensiunea noastră de evoluţie, în care trăim acum: toate la un loc – dimensiunea noastră plus cele paralele cu dimensiunea noastră – le numim dimensiuni structurale paralele ale universului în care ne aflăm, şi deocamdată despre acestea vom discuta. Universul Fizic este structurat cu spaţii de diferite feluri, în care spiritele aflate în evoluţie aici pot să înveţe diferite sensuri ale realităţii lor, ale trăirilor lor personale. Sunt condiţii de trai local, prin care se pot învăţa diferite moduri de abordare a posibilităţilor lor de manifestare. Ele pot fi simţite clar în anumite momente ale dezvoltării conştiinţei, şi atunci numim această simţire „conştiinţă înaintată”. Într-un fel, putem să desfăşurăm astfel treptele unei scări ale înaintării pământene în dezvoltarea conştiinţei spiritului: conştiinţă de supravieţuire, conştiinţă extinsă, conştiinţă înaintată.
Percepţii de acest fel nu demonstrează însă decât că omul are un set de sarcini prin care trebuie să-şi valorifice trăirile, conştientizările, în raport cu condiţiile de derulare vieţii: să şi le conştientizeze şi apoi să înveţe să le folosească în trăirile sale curente. Nu întotdeauna percepţiile unor dimensiuni paralele, chiar şi fugitiv, pentru o clipă, sunt specifice doar spiritelor foarte înaintate în evoluţii. Acestea din urmă au treptat puterea de a se menţine în percepţie timp îndelungat: atât la nivele înaintate de vibraţie locală, cât şi la nivele joase şi foarte joase ale acesteia, pe aceeaşi planetă, percepând o altă dimensiune structurală din mijlocul celei de naştere şi vieţuire obişnuită. Ceea ce este în plus particular acestor spirite înaintate în evoluţii este însă şi adăugarea, la disponibilităţile anterioare, a trecerii dintr-o dimensiune în alta, fără nici un efort.
Însă doar percepţii fugitive ale dimensiunilor paralele, din perspectiva pământenilor, pot face obiectul unor sarcini ale oricăror spirite, aflate pe orice treaptă de evoluţie: mai ales de la creatori conştienţi în sus, către creatori universali. Căci vom vedea că astfel de trepte de evoluţie s-au derulat, şi se derulează mereu pe Pământ, deşi astfel de creatori nu sunt întotdeauna spirite umane. Numim oameni în prezent doar spiritele întrupate care sunt creatoare conştiente universale, adică acei întrupaţi creatori care au învăţat şi consolidat:
– la nivele înalte de vibraţie planetară: activitatea de creaţie materială mentală (realizată cu ajutorul corpului mental);
– la nivele joase de vibraţie planetară: activitatea de creaţie materială manuală şi tehnologică (realizată cu ajutorul corpului fizic).

În etapele planetare de vibraţie foarte înaltă, toate populaţiile de tip uman pot percepe astfel de dimensiuni paralele, structurale, ale planetei. Greutatea începe, şi se desfăşoară treptat din ce în ce mai apăsător, odată cu diminuarea vibraţiei medii planetare, când se diminuează mult percepţiile în câmpurile fluidice şi către dimensiunile structurale paralele. În astfel de timpuri, oamenii – adânciţi în necesităţile lor de supravieţuire – nu mai au experienţa şi puterea de a căuta în nevăzutele fire ale vieţii lor. Rămân însă intuiţii, şi chiar rare percepţii care întăresc intuiţiile, care vor întări oamenii în momentele de creştere a vibraţiei planetar. Treptat, percepţiile avansate revin şi se consolidează, extinzând totodată experienţa umană prin totalitatea trăirilor de tranziţie la nivelele locale de vibraţie planetară.
Să avem în vedere faptul că oamenii sunt întrupări ale unor spirite aflate pe diferite trepte de evoluţie. Sunt primari – şi numim primari acele spirite întrupate care nu au terminat încă de cunoscut Universul Fizic, în evoluţiile lor personale, în parcurgeri pas cu pas, progresiv. Şi în cursul căror parcurgeri sunt ajutaţi de semeni ai lor, care au finalizat asemenea cunoaşteri, le cunosc în linii mari şi în unele profunzimi, dar învaţă în acelaşi timp să sprijine şi evoluţiile celor care vin în urma lor: sunt secundarii, care însoţesc peste tot evoluţiile semenilor lor primari, învăţând la rândul lor despre profunzimile întregii Creaţii, rând pe rând.
Cu toate acestea, primari mai mult sau mai puţin evoluaţi pot avea percepţii trecătoare ale dimensiunilor structurale paralele, oricând, doar pentru a se obişnui cu existenţa lor, chiar şi numai la nivel intuitiv.
În schimb, secundari înaintaţi în evoluţii pot să nu aibă astfel de percepţii, doar pentru a se putea concentra la sarcini de ajutor oferit unor primari care au în planul destinului altfel de sarcini. Secundarii pot avea „sarcini-laser”, de ajutor îngust-specializat, pentru ca şi cei pe care îi ajută să înţeleagă necesitatea realizării sarcinilor mărunte ale propriilor lor vieţi. Sarcini mărunte pentru primari – însă foarte importante, pentru a se obişnui cu ele până ce devin măiestrie. Astfel de obişnuinţe vor sta mereu la baza sarcinilor lor în viitor, devenind uşor de desfăşurat atunci când vor trebui să ofere şi ei ajutor altora, la rândul lor.
Spiritele primare de regulă nu pot lucra în dimensiunile structurale paralele ; însă cele care au ajuns în subtreptele finale de evoluţie primară (galacticii primari şi post-galacticii) pot circula sub coordonarea secundarilor însoţitori ai grupurilor lor de călătorie prin univers, desfăşurând activităţi restrânse, de natura lucrărilor lor curente, în mediul de vibraţie foarte înaltă al ultimelor 2 dimensiuni paralele, în ordinea de urcare a frecvenţei.
Secundarii lucrează în mod curent în dimensiunile structurale paralele cu dimensiunea de evoluţie a spiritelor primare. Este o învăţătură proprie curentă, care se desfăşoară în mod constant, chiar dacă efectuează din timp în timp şi cicluri lungi de vieţi alături de primari, în dimensiunea lor.
Să reţinem bine, atât secundarii, cât şi centralii – coordonatorii tuturor evoluţiilor din universuri, numesc această dimensiune, primul strat, al evoluţiilor spiritelor primare – dimensiunea I, prima dimensiune din perspectiva celorlalte dimensiuni. Căci este cea mai importantă pentru cei care lucrează în dimensiunile structurale parale. Numai pe măsură ce înaintăm în evoluţii ne dăm seama că cea mai importantă formă de trăire nu este aceea de a ne îngriji numai de propria noastră persoană, de a obliga ca cei din jur să se preocupe şi ei de persoana noastră – chiar dacă ajungem să dăm exemplu de îngrijire personală atentă şi de derulare a unor sarcini de o complexitate aflată permanent în creştere. Pentru secundari, ajutătorii apropiaţi ai primarilor, principala formă de trăire rămâne aceea de a oferi ajutor şi învăţătură celor care păşesc, în valuri care vin mereu, unul după altul, pe calea eternă a evoluţiilor spirituale.
Învăţăturile arată cum ajutorul este oferit fără a deranja, fără a impune, fără a modifica trăirile spiritelor primare. Acest fel de a privi lucrurile este manifestarea liberului arbitru despre care discutăm de multe ori: libertatea de a nu fi obligaţi să susţinem şi să impunem trăiri care nu sunt proprii momentului nostru evolutiv sau al altora.
Entităţile ajutătoare dimensionale trăiesc şi manifestă formele de susţinere a vieţii din dimensiunea noastră – dar trăirea lor are loc în spaţii separate. În toată trăirea lor, ele se conduc numai după acest principiu, al liberului arbitru şi acţionează cu multă delicateţe, dar şi fermitate în susţinerea evoluţiilor tuturor formelor de viaţă întrupată din această dimensiune.
Despre astfel de spaţii şi activităţile depuse în ele vom discuta mult în viitor. Este necesară separarea spaţiilor, dimensiunilor, în gândirea noastră, din mai multe puncte de vedere. Şi doar fizica puţin diferită a spaţiilor de evoluţie a acestor ajutători cu totul speciali (să-i numim de acum încolo: dimensionali) arată modul în care astfel de spaţii se separă – deşi în acelaşi timp rămân în legătură unele cu altele. Vom vedea cum, şi în ce condiţii se petrec legături între dimensiunile paralele şi cum acţionează entităţile dimensionale asupra lor: şi pentru coordonarea activităţilor spiritelor primare întrupate, şi pentru crearea de condiţii speciale pentru întruparea lor.

Asemenea spaţii, structuri ale Universului Fizic, sunt create – printre alte particularităţi – prin diferenţa de vibraţie a materiilor care le creează, le întreţine existenţa şi în acelaşi timp permite, şi uşurează mult acordarea de ajutor primarilor. Dar nu numai primarilor aflaţi în fazele timpurii de evoluţie proprie, ci şi altor ajutători ai lor, întrupaţi chiar în mijlocul lor, cu evoluţie mai multă: fie chiar primari înaintaţi cu sarcini complexe, dar şi mulţi secundari, chiar şi centrali (coordonatori de evoluţii). Ajutorul este oferit astfel de pe diferite trepte de evoluţie, şi din condiţii diferite de trai local, astfel încât, din orice perspectivă, a întrupaţilor în orice condiţii planetare şi corporale, el să cuprindă suma tuturor elementelor de cunoaştere, şi de aplicare a cunoaşterilor, necesare fiecărei trepte de evoluţie.

Aşadar, să discutăm în continuare despre dimensiunile paralele, revenind la expresiile noastre curente. Să le privim din perspectiva noastră: a întrupaţilor din dimensiunea care cuprinde galaxii, cu stele şi planete care gravitează în jurul lor, cu biosisteme formate din întrupaţi individuali.
Aşadar, dimensiunile paralele se deosebesc între ele în primul rând prin vibraţia materiei care le formează. Dacă am vorbit în diverse studii despre faptul că elementele matriceale stelar-planetare – ca părţi ale matricei galactice – sunt create din material eteric la exterior (capitolul Studii Generale, subcapitolul Energetica Stelar-Planetară), să reţinem şi că, spre interior, în ordinea creşterii de vibraţie, materialele se înşiruie tubular, în straturi din materii cunoscute în mare de noi, acum: din material astral, mental, cauzal şi spiritual de diverse frecvenţe.
În cazul dimensiunilor paralele, este însă necesar să reţinem bine faptul că spaţiile lor sunt create din materie fizică: un anumit tip de materie fizică – de vibraţii mult mai înalte decât frecvenţa corpurilor noastre fizice de întrupare. Fiecare dimensiune are o valoare a frecvenţei de vibraţie a materiei fizice din ce în ce mai mare, fără să ajungă însă la frecvenţa materiilor eterice. Adică, ele sunt structurate pe aceleaşi nivele ca şi corpurile noastre, şi câmpurile corpurilor noastre, cu deosebirea că fiecare corp şi fiecare câmp al corpurilor sunt de frecvenţe mult mai ridicate decât cele ale noastre, dar sunt încadrate tot în formele de sistematizare pe care le cunoaştem: de la fizic la: eteric, astral, mental, cauzal, spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), enesic şi supraenesic.
Înseamnă aşadar, că există chiar în acest univers un segment mult mai larg de materii şi de structuri materiale, decât cel pe care îl cunoaştem de la corpurile noastre din această dimensiune, şi valorile corespunzătoare sunt:
– mai mici decât cele cunoscute pe Pământ: adică valorile celorlalte materii de pe alte planete de întrupare ale spiritelor. Orientativ: Pământul se află de fapt la jumătatea distanţei între cele mai mici valori ale primei zone a Universului Fizic şi cele mai înalte valori ale acestei zone: adică între valorile de început ale Zonei I a universului şi valorile cele mai înalte ale zonei, din terminalul zonei, înafara valorilor corespunzătoare zonelor II şi III ale Universului Fizic;
– valori mai mari decât cele cunoscute pe Pământ: valorile către terminalul zonei I, valorile zonelor II şi III, după care vin la rând valorile dimensiunilor structurale paralele. Toate valorile se înşiruie proporţional după cele ale câmpului fizic, către toate celelalte nivele: în domeniul frecvenţelor corpului (şi, în general, ale câmpului) eteric, astral, mental, cauzal, spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), enesic şi supraenesic.
Dimensiunile structurale paralele cuprind câmpuri, cu sisteme corporale, cu fluxuri energo-materiale din toate segmentele câmpurilor cunoscute de noi: ceea ce este specific acestora sunt capetele segmentelor – cele mai înalte valori ale fiecărui câmp în parte, de vibraţie mai mare decât a oricăror vibraţii din câmpurile zonelor universului.
Astfel de elemente de câmp, cu valori mai înalte pe fiecare segment al câmpului universic, sunt circulante şi în dimensiunea noastră, şi în zona noastră, şi în subzona noastră, în care ne aflăm acum – dimensiunea de evoluţie a spiritelor primare, subzona locală din zona I. Frecvenţa lor este însă rară în jurul nostru, căci nu există în această suzonă a Pămîntului structuri din materii de frecvenţe atât de ridicate, aşadar nu sunt structuri care să le atragă, să le provoace circulaţii dense şi rapide în această subzonă a zonei I. Foarte rar, în corpurile spiritelor care au puterea să vehiculeze fluxuri de înalte frecvenţe, există mici inserţii de materii de acest fel, care antrenează fluxuri din circulaţia universică doar pentru menţinerea echilibrului ajutătorilor care au sarcini speciale de înfăptuit: multe sarcini pe destin sau puţine, dar de complexitate deosebită, specifică treptei proprii de evoluţie, învăţăturilor proprii sau consolidărilor în condiţii foarte grele. De aceea astfel de structuri, şi fluxuri pe măsură, pot fi decelate dincolo de fluxurile supraenesice vehiculate de corpurile secundarilor întrupaţi pe Pământ, şi pot fi întrezărite ca având o luminiscenţă opalescentă, aproape translucidă. Care, repet, nu creează corpuri întregi pentru oameni, dar participă în măsură mică, insular, la crearea corpurilor întrupaţilor pământeni.
Însă astfel de materii şi energiile corespunzătoare, care pe Pământ sunt doar de întreţinere a corpurilor, se întâlnesc frecvent la vibraţii mai înalte decât cele de pe Pământ, în subzonele de vibraţie mai înaltă, până la terminalul zonei, apoi în celelalte zone – la fel ca şi cele foarte înalte (capetele de segmente) corespunzătoare corpurilor entităţilor dimensionale.

Viaţa şi lucrările desfăşurate prin intermediul unor asemenea corpuri, în câmpuri corespunzătoare celor din dimensiunile paralele, nu au nevoie de “lumini şi umbre”, de subtilităţi specifice vieţii noastre pământene, desfăşurate în luminile galaxiilor cu stelele şi planetele lor rotitoare, mereu mişcătoare. De aceea nu vom întâlni în cuprinsul dimensiunilor paralele galaxii, cu stele şi planete – după cum stau lucrurile în dimensiunea de evoluţie a spiritelor primare. Întrupările comune (planete, stele, galaxii) nu sunt specifice decât acestei dimensiuni structurale a Universului Fizic. Numai în această dimensiune a noastră se întrupează spirite în mari forme corporale, comune pentru un popor de spirite şi pentru grupuri mai mari sau mai mici de popoare de spirite care se obișnuiesc astfel să evolueze astfel împreună.

În ochii noştri, dimensiunile structurale paralele par tărâmuri etern luminate de o lumină alb-sidefie, nelipsită de anumite culori – specifice fiecăreia în parte. Lumina specială, şi puternică, fără însă să afecteze privirea oricărei vieţuitoare obişnuite nouă şi oamenilor care suntem, lumină ce caracterizează dimensiunile paralele, este emisă de compactizările materiilor şi energiilor specifice acestor structuri. Toate la un loc oferă simţurilor noastre:
– o vibraţie foarte înaltă, specifică fiecărui strat dimensional în parte, care poate să fie cunoscută în anumite condiţii de către cercetătorii pământeni (adică de către noi, oamenii, cercetători din dimensiunea noastră de evoluţie). Ei pot cerceta mental şi astral: adică static, prin puterea de pătrundere a mentalului uman şi dinamic, prin deplasare cu corpul astral: prin călătorie astrală, pentru percepţii înaintate ale câmpurilor şi structurilor universice. În acest fel fel pot şi cunoscute de către oameni elemente parţiale din celelalte dimensiuni structurale, însă numai cu ajutor din partea entităţilor dimensionale locale. Asemenea tangenţe din perspectiva corpurilor umane nu pot fi deocamdată decât locale şi pe termen scurt, căci diferenţele de vibraţie sunt foarte mari şi vibraţiile dimensionale se constituie în impuls de o activitate pe care omul nu o poate desfăşura în condiţiile sale pământene momentane. Momente de acest fel sunt oferite omenirii din timp în timp pentru aducere şi păstrare în amintire, în conştientul uman colectiv, a unor lucruri legate de trecutul lucrativ al omului alături de entităţile dimensionale. Descrierile unor astfel de tangenţe sunt relatări făcute de către cercetători care au tăria doar să relateze, înţelegând că trebuie să se oprească la atâta doar, în momentul lor de lucru, şi nicidecum să devină lideri efectivi sau lucrători. Astfel de lideri sau lucrători ar putea, în lipsa unei voinţe puternic echilibrate, să împulsioneze la rândul lor diverse activităţi umane, care pot fi de acelaşi fel cu cele pe care le percepe în locurile dimensionale vizitate – dar imposibil de realizat de către oameni. Un asemenea cercetător va rămâne doar un povestitor deocamdată, pentru a echilibra aspectele necunoaşterii sau generalizării elementelor de cunoaştere la toate nivelele aşteptărilor umane: astfel încât oamenii îşi vor finaliza echilibraţi sarcinile lor, pe care le au de realizat în dimensionea lor structurală de destin.
– un alt caracter definitoriu al dimensiunilor structurale este sunetul fundamental, sunetul specific fiecărei dimensiuni structurale în parte. Este sunetul pe care – asemenea vibraţiei şi luminiscenţei oricărei structuri materiale sau energetice – îl emit astfel de elemente universice, la fel ca şi întreg universul din care ele fac parte: provenind din compactizarea puternică a filamentelor materiale şi energetice care le compun. Să reţinem şi aici faptul că sunetul fundamental, la fel ca şi vibraţia, şi luminiscenţa, variază în funcţie de momentul cercetării, percepţiei – dar în limitele segmentului fiecărei structuri în parte. De asemenea, fiecare cercetător în parte percepe în mod personal astfel de caracteristici, după experienţa sa de percepţie, gradul de pătrundere şi atenţia cu care îşi distribuie simţurile în spaţiile cercetate. Însă, la fel, astfel de percepţii nu se pot detaşa de segmentul de caracteristici care oferă o imagine generală cercetătorului, însă modul său de expunere a realităţii poate să fie foarte diferit, în funcţie de experienţa sa generală. De aceea într-o societate vor fi întotdeauna mulţi astfel de cercetători, care vor expune cele percepute şi se vor adresa unui anumit grup de spirite întrupate, pentru care se face expunerea: generalizarea şi impunerea forţată a unei păreri, percepţii singulare este generatoare de confuzii, de respingeri, ducând chiar până la războaie – fie ele laice sau religioase.
Sunt multe de spus referitor la modul în care fiecare cercetător în parte percepe realitatea – cu toţii în mod diferit de ceea ce percep entităţile care se nasc şi trăiesc în fiecare dimensiune în parte. Caracteristicile înregistrate momentan şi local formează simţirea specifică celui care percepe, este specifică locului şi momentului de vizitare, de vizualizare: în funcţie de ritmurile biologice proprii cercetătorului şi în funcţie de variaţiile normale ale radiaţiilor şi circulaţiilor energo-materiale în spaţiile studiate astfel.
În consecinţă, vom înţelege aceste caracteristici în permanentă variaţie locală, chiar dacă astfel de variaţii sunt de fapt foarte mici, şi chiar dacă li se dă o amploare oarecum exagerată de înţelegerile proprii cercetătorului. La nivelele unor structuri de compactizare mult mai mică, amploarea deviaţiilor este mică, căci percepţiile sunt apropiate de obişnuinţele curente ale cercetătorului. Ceea ce este de punctat aici este faptul că, de regulă, sunetul este perceput cu variaţii mult mai evidente, ceea ce a determinat observatorii din diferite timpuri să numească o asemenea variaţie: muzica cerurilor, muzica sferelor înalte, coruri şi imnuri oferite de îngeri lui Dumnezeu. Este o armonie cu totul deosebită, în care nimic nu este disonant, căci entităţile din largul tuturor structurilor de acest fel lucrează la unison. Nimic nu sparge cu adevărat frontul de vibraţie, sunet şi lumină al acestor (şi multor altor) structuri;
– la treia caracteristică generală pe care o vom detalia acum este luminiscenţa deosebit de puternică, comparativ cu cele cu care suntem noi obişnuiţi, în lumea noastră. Gradul de compactizare a materiilor şi energiilor oferă o luminozitate cu totul deosebită aspectului general al spaţiilor. Cu o astfel de caracteristică suntem cât de cât obişnuiţi din descrierile moştenite din diferite timpuri, de aceea nu vom mai insista asupra ei în acest moment.
De asemena, alte caracteristici le vom dezbate treptat, pe măsura necesităţilor de studiu.
Dimensiunile paralele sunt spaţii aeriene, în felul lor, dar în cuprinsul lor entităţile dimensionale sunt obişnuite să circule aşa cum circulăm noi, pe pământul tare, solid. Este o asemănare care oferă înţelegere cercetătorului condus cu drag şi înţelegere pentru unoaşterea detaliată a unor elemente care sunt de folos omului ; dar există deosebiri substanţiale între aspectul obişnuinţelor entităţilor şi ceea ce arată ele de obicei cercetătorului mai puţin obişnuit cu înţelegerea spaţiilor dimensionale. Spre exemplu, această deplasare pe care entităţile ne-o pot arăta asemănătoare cu ceea ce numim deplasare noi, oamenii, pe pământul pe care îl simţim solid sub picioare, poate fi în timpul vieţii lor obişnuite, şi în timpul desfăşurării lucrărilor lor, esenţial deosebită de modul nostru de deplasare. Entităţile parcurg spaţiile dimensionale foarte lungi, precum şi deplasarea între straturile dimensionale prin forme realizate mental, forme cu care chiar omenirea era obişnuită în străvechimi, omul folosind el însuşi asemenea forme de deplasare când îi era necesar.
Este vorba despre lucrări de compactizare a spaţiului universic, astfel încât punctele din spaţii se apropie mult unul de altul sau chiar se alătură unul altuia. Formaţiunea astfel creată seamănă cu un gât scurt de sticlă, dar cu deschidere largă la amândouă capetele. Detalii privind această formă de compactizare a spaţiului universic, din orice dimensiune structurală, vor fi expuse în lucrările viitoare, când vom studia istoria străveche. Prin puterea corpului mental specializat în lucrări de foarte mare fineţe, subtilitate, chiar pe timpul deplasării se creează o astfel de compactizare a spaţiului, în timp ce omul sau entitatea se deplasează prin spaţiul compactizat şi pliat în interiorul ei, pentru a-i oferi călătorului o formă de tunel. Pentru distanţe mai lungi se formează acest „gât” cu aspect de sticlă luminoasă. Pentru distanţe scurte sau între straturile dimensionale se creează o formă de poartă rotundă, în cazul unor distanţe scurte, când punctul de pornire este adus la alăturare punctului de oprire.
Spiritele învaţă din primele lor faze de creatori conştienţi, chiar în dimensiunea lor de trăire (aceea care ne este proprie nouă, acum) să creeze compactizări+plieri ale spaţiului universic, pe distanţe mici, atunci când evoluează în vibraţie medie planetară foarte înaltă, în etapele pe care le numim mentale: căci la nivele de vibraţie foarte înaltă majoritatea activităţilor umane se desfăşoară prin puterea subtilă a corpului mental. La nivelul înalt de vibraţie întrupaţii pot să parcurgă astfel distanţe foarte lungi prin univers, însă nu pot trece astfel de la o dimensiune structurală la alta fără ajutor din partea entităţilor dimensionale, chiar dacă vibraţia planetară şi cea corporală proprie este foarte mare. Vibraţia unei entităţi native în dimensiunile paralele este mult mai mare decât orice mare vibraţie din dimensiunea noastră de evoluţie. Astfel, nu trebuie să confundăm trecerea de la o dimensiune la alta cu parcurgerea spaţiului universic în acest fel.
De aceea este necesar să înţelegem că literatura ezoterică actuală discută despre trecerea planetei noastre într-o altă dimensiune, dar este vorba despre dimensiune de trăire, de existenţă planetară în condiţiile ridicării foarte mari a vibraţiei, ceea ce va da o dimensiune superioară trăirilor noastre curente.
Entităţile dimensionale pot să facă această trecere între straturile dimensionale în orice condiţii de vibraţie universică în care păşesc, pentru a realiza lucrările lor (nu aş spune “coboară”, totuşi, ar trebui să nu mai folosim astfel de expresie, căci este o trecere, o formă necesară unei lucrări şi atâta tot. Nu e nici “sfântă”, nici “mister”, nici un fel de “tabu”…). Este o posibilitate oferită de materia corpului dimensional, de lucru efectiv, de sarcina de destin pe care ei o pot duce astfel la bun sfârşit, pentru ajutor oferit întregului univers.
Deplasarea mentală prin Universul Fizic, în dimensiunea noastră, dezvoltată, aprofundată, ajutată fiind de structuri corporale adecvate, conduce la obişnuinţa parcurgerii spaţiilor în acest fel: a unor spaţii din ce în ce mai largi, fără să se folosească tehnologii pentru construcţia de nave de mare tonaj, pentru deplasare în spaţii intergalactice. Vom discuta pe larg despre astfel de condiţii de deplasare, atunci când vom studia străvechimile, când vom discuta apoi despre condiţiile revenirii la acest fel de viaţă pământeană, chiar în viitorul relativ apropiat.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
08. Sa privim structurile Universului Fizic în profunzime

Întrucât între timp am învăţat împreună noi elemente legate de Formarea universurilor pe straturile energiei fundamentale , să aducem noi precizări despre ceea ce numim dimensiuni structurale paralele ale universului…

07. Studiu: Formarea universurilor pe straturile energiei fundamentale

În condiţiile în care în viaţa noastră curentă apar tot felul de încercări de a explica formarea şi funcţionarea universurilor, din perspectiva percepţiilor noastre pământene, am discutat – şi vom discuta…

Dictionar