01. Evolutii

01. Despre Centrul de evolutie

I. IDEI PRINCIPALE:

Definire: spaţiu protejat, finit, delimitat prin pături energetice compacte în energia fundamentală infinită şi eternă, creat de monade pentru autoprotecţie şi învăţături de orientare în manifestări proprii.

Dezvoltarea lui s-a realizat prin:

– alăturarea unor monade aflate iniţial în acelaşi stadii de dezvoltare sau în stadii de dezvoltare apropiate, urmate în timp de alte grupuri de monade, mai mult sau mai puţin avansate în dezvoltări. Convieţuirea lor s-a realizat pe baza într-ajutorării şi ajutorului oferit altora pentru a ajunge la nivele din ce în ce mai înalte de conştienţă şi de conştiinţă în evoluţie;

– crearea şi remodelarea permanentă, în funcţie de necesităţi, a unor spaţii interioare pentru derularea diferitelor etape de evoluţie, pentru trăiri şi învăţături după puterea energetică interioară a monadelor şi experienţa pe care ele şi-o formează prin folosirea acestei puteri.

Creatorii Centrului de evoluţie sunt numiţi în literatura de tip religios: zei sau sintetic: Dumnezeu. 

II. DETALII:

Ceea ce caracterizează acest fel de studii este în primul rând caracterul unitar prin care este privită evoluţia în general, dar şi evoluţia cunoaşterii cercetătorului în derularea studiilor spre rădăcinile tuturor celor cunoscute pe Pământ. Avem chiar aici, pe Pământ, o cunoaştere deosebit de complexă, acumulată în perioadele planetare cu vibraţie foarte înaltă, când avem multă experienţă – datorată evoluţiilor anterioare vieţilor noastre pe Pământ – să ne folosim cunoaşterea în viaţa curentă. Dar o astfel de experienţă nu o putem cuprinde la fel în perioada cu vibraţie medie planetară joasă. Ceea ce avem de făcut nu este trăim doar pentru a supravieţui, să aşteptăm să vină iar epoca cu vibraţie planetară înaltă pentru a ne recupera şi folosi cunoaşterea noastră, ci să ne străduim să o redescoperim treptat, din timp: la început prin intuiţii proprii, comparându-ne şi ajutându-ne unii cu alţii. Apoi, pe măsura creşterii vibraţiei, să avem încredere în dezvoltarea corpurilor noastre, a simţurilor noastre şi a multor alte capacităţi senzoriale, de înţelegere, de aducere aminte a evenimentelor trăite anterior acestei epoci chiar aici, pe Pământ şi, treptat, din alte locuri din univers. 

Trăim acum în perioada de creştere a vibraţiei planetare şi, pe acest fond universic, trăim tocmai această perioadă de dezvoltare a corporalităţii noastre – restrânse mult după ultima glaciaţiune: pentru a ne proteja şi pe noi înşine, şi planeta, şi întreg biosistemul ei. În vârtejul evenimentelor trăite în ultimele mii de ani, ne-am pierdut cunoaşterea profundă la toate nivelele de vibraţie, acumulând în schimb cunoaşteri avansate despre nivelul fizic al planetei şi trăiri complexe în mijlocul biosistemului ei: cum să ne adaptăm acestui nivel, cum să trăim în mijlocul altor vieţuitoare, cum să ne protejăm; apoi cum să relaţionăm între noi, oamenii, ţinând cont de marile tulburări inerente ale omenirii, datorate trecerii de la un nivel foarte înalt al vibraţiei către nivele ei cele mai joase. 

Epoca pe care o trăim azi are şi particularitatea de a ne ajuta să redescoperim lucruri de mult uitate despre lumea înconjurătoare – dar încă o facem cu teamă, cu neîncredere. Dar trebuie să ştim că pe de o parte nu pot fi cunoscute deocamdată în profunzime toate amănuntele, dar pot fi puse în discuţie pe măsura îmbogăţirii cunoaşterilor noastre actuale. Căci omul are puterea să-şi reprezinte, prin sintetizare şi comparare, orice element general de evoluţie care se poate petrece în locurile în care trăieşte. Pe de altă parte, spiritul uman are cunoaşteri interioare, proprii, extrem de profunde: poate astfel să înţeleagă şi trăirile proprii, şi trăirile celor care au intrat în evoluţii mult mai recent decât el însuşi, şi cele petrecute pe Pământ înainte de venirea sa personală aici: pentru derularea unor evoluţii împreună cu grupul său, alături alte grupuri de spirite umane. Treptele de comparaţie formează în timp puterea de reprezentare la diferite nivele, iar prin cercetarea tuturor amănuntelor disponibile la un moment dat se poate crea un cadru deschis altor posibilităţi de cunoaştere. Toate se acumulează treptat şi creează un înţeles şi mai profund pentru cercetători.

Orice om poate fi cercetător şi poate să-şi îmbogăţească cunoaşterea prin rezultatele cercetărilor altora. Preluarea, şi dezvoltarea rezultatelor poate conduce în continuare la dezvăluirea altor trepte şi direcţii de cercetare. Chiar şi prin întrebările pe care le pun cercetătorilor, cei care nu au timp sau putere de cercetare (deocamdată) contribuie astfel la continuarea aprofundărilor şi cu toţii devin astfel angrenaţi în derularea mai departe a cunoaşterilor.

Unul dintre cele mai importante studii ale rădăcinilor evoluţiilor noastre trebuie să pornească chiar din locul în care ne aflăm în acest moment: suntem, de fapt, într-un Centru de evoluţie, care cuprinde o multitudine de secţiuni interioare, pe care le numim universuri. Ele sunt structuri create în mod conştient de monade care şi-au început cândva evoluţiile – adică creşterile şi învăţăturile – mai întâi din propriile lor experienţe, apoi împărtăşindu-şi reciproc experienţele prin percepţii şi forţe radiante coerente, care au constituit cel dintâi mod de comunicare. Experienţa înţelegerilor lor era mereu în creştere, precum şi posibilitatea de a urmări experienţa de trăire a altor monade formate ulterior formării lor, a celor dintâi. Din experienţa şi puterile reunite ale tuturor s-au realizat treptat creaţii ample, conştiente, mereu perfectibile, dar şi remodelate mereu în funcţie de apariţia altor noi experienţe personale. Orice fel de experienţă a fost împărtăşită tuturor şi socotită ca adaos la fondul general acumulat anterior.

Aşadar, putem să sintetizăm aceste informaţii şi să le completăm în continuare, expunerea lor rămânând mereu deschisă: un Centru de evoluţie este format din totalitatea structurilor create conştient de monade, într-un spaţiu energetic fundamental, preexistent formării monadelor şi structurilor create de ele. Monadele pot fi înţelese, pentru început, ca fiind cele mai simple structuri autocreate în spaţiul energetic fundamental.

Structurile Centrului de evoluţie pornesc din organizarea conştientă a unui grup restrâns de monade, pe care le putem numi monade primordiale, trăind într-un ocean de energie împreună cu multe altele, aflate şi ele în formare şi în creştere. Toate monadele îşi măresc permanent volumul energetic interior, fundamental, pe măsura creşterii experienţei de trăire în spaţiul în care s-au autocreat conjunctural – dar nu şi conştient. Conştientizarea propriilor lor trăiri se formează treptat, pe măsura acumulării de experienţă în organizările proprii. Astfel de acumulări conduc treptat la apariţia şi dezvoltarea unor noi, mereu noi şi mereu perfectibile particularităţi de trăire interioară.

Creşterea acuităţii percepţiilor lor conduce la delimitarea şi adâncirea unei conştiinţe de înaintare, apoi de înţelegere a tuturor particularităţilor care au condus la apariţia conştiinţei de acest fel. Dezvoltarea unei astfel de conştiinţe de înaintare conduce mai departe la înţelegerea primelor forme de manifestare inconştientă a monadelor: apariţia şi dezvoltarea unei capacităţi de memorare, care exista înainte de apariţia conştiinţei de trăire şi de acumulare de experienţă.

Memoria proprie a putut fi analizată ca o primă stare existenţială în spaţiile fundamentale, conştientizată mai mult sau mai puţin la început. Dar monadele primordiale au putut să-şi conştientizeze şi să-şi înţeleagă capacitatea de memorare mai târziu, comparându-se cu monadele care se aflau pe acelaşi drum de dezvoltare, dar mai nou formate, mai tinere. Cele mai tinere aveau disponibilitatea de a se afla în jurul celor mai bătrâne, dar fără să fie influenţate major de trăirea acestora din urmă. Conştientizări mereu mai performante de condus la concluzia că memoria poate fi stratificată, proprie diferitelor structuri interioare ale monadelor, întotdeauna ea existând în gradele lor de conştienţă, oricât de mici ar fi monadele. Memorarea în sine putea fi mai mult sau mai puţin conştientă, putea fi conştientizată diferit – proprie diferitelor structuri interioare ale monadei, dar întotdeauna ea exista în gradul de conştienţă a monadei, oricât de mic ar fi fost el.

Memorarea conştientă, atentă, a fazelor de dezvoltare prin care treceau monadele mai tinere, care creşteau în jurul celor mai bătrâne, în fazele lor de conştienţă după cum le era felul, a condus la dezvoltarea înţelegerilor celor mai bătrâne, legate de propria evoluţie, dezvoltare. Cu o asemenea înţelegere a urmat şi înţelegerea dezvoltării celor tinere, care urmau în linii mari aceeaşi cale de dezvoltare. În acest fel s-a creat înţelegerea comparativă a fazelor de dezvoltare proprie şi ale celorlalte monade aflate pe acelaşi drum. S-a creat înţelegerea faptului că monadele mai înaintate pe acest drum pot crea ele înseşi condiţii pentru dezvoltări proprii şi, lucrând pentru ele înseşi, pot să creeze condiţii şi pentru cele mai tinere, pentru dezvoltarea percepţiilor lor, pentru ca toate împreună să-şi dezvolte puterile interioare, să-şi modeleze manifestările şi să înveţe împreună cum să înainteze pe drumul altor noi înţelegeri. Astfel de înţelegeri formau mereu observaţii asupra altor fenomene din spaţiile în care trăiau, dar şi asupra unor fenomene legate de propriile lor dezvoltări.

Observaţiile au condus la înţelegerea derulării unei ciclicităţi, periodicităţi a apariţiei unor manifestări diverse, care se puteau dezvolta sau inhiba ritmic: ori în mod natural, prin trăirile curente ale monadelor, prin voinţa proprie a monadei chiar la adresa sa, ori induse din exterior, de la monade mai dezvoltate către cele mai puţin dezvoltate. S-a putut crea astfel un nucleu incipient de coordonare, în care monadele mai evoluate se auto-dezvoltau, prin diversificarea şi accentuarea percepţiilor lor generale, dar şi a percepţiilor asupra înaintării celor mai mici. O astfel de organizare a condus la dezvoltarea, în paralel, a unor noi particularităţi de percepţie comparativă: a liniilor, direcţiilor de trăire ale diferitelor grupuri de monade şi, toate grupurile organizate la un loc – comparativ cu toate cele care se desfăşurau în mediul exterior grupurilor, în acel ocean exterior de energie fundamentală, numit în alte scrieri haos (adică spaţiu neorganizat): la care s-a făcut referire la început, în care s-au autoformat, conjunctural, monadele. Treptat s-au creat structuri, de asemenea, pentru diferite trepte de înaintare, după cum se dezvoltau percepţiile monadelor, urmărind şi corelând dezvoltările celor care li s-au alăturat ulterior.

Astfel de structuri s-au dezvoltat, şi se dezvoltă în continuare, se diversifică treptat în funcţie de toate necesităţile trăirilor, putem spune acum: evoluţiilor tuturor celor care intră pe căile acestor trăiri. Datorită marii diversităţi de manifestări, de un grup de monade la altul, de la o etapă de creştere la alta, structurile sunt adaptate mereu la necesităţile care ivesc, flexibile fără să poată fi însă modificate sau distruse de monadele care le folosesc. 

Nucleul iniţial, al celor dintâi monade, devenite în timp şi creatori de structuri, şi coordonatori de evoluţii, creşte pe măsură ce conştiinţa evoluanţilor celor mai înaintaţi dintre cei intraţi ulterior ajunge să cuprindă toate cele create în structurile cuprinzătoare şi atent organizate ale Centrului de evoluţie. Chiar dacă nu vor avea niciodată forţa şi experienţa celor dintâi creatori, monadele care ajung la conştientizarea şi înţelegerea tuturor fenomenelor din structurile create pot lucra în continuare cu coordonatorii lor, devenind la rândul lor, cu timpul, coordonatori de evoluţii în structuri mai mici, apoi treptat, din ce în ce mai extinse.

Totalitatea acestor structuri şi sub-structuri, care se dezvoltă permanent prin intrarea unor noi, şi multe monade din spaţiile exterioare formează aşadar un Centru de evoluţie. În spaţiul energetic fundamental, din care şi-au pornit evoluţia monadele Centrului nostru de evoluţie, s-au format în timp multe astfel de centre de evoluţie, care sunt acum mai noi sau mai vechi decât cel în care ne efectuăm noi evoluţiile. În funcţie de vechimea lor, între ele se creează relaţii de cunoaştere reciprocă, de ajutor reciproc, de protecţie şi ajutor oferit împreună altor structuri mai tinere, nuclee care se formează permanent în spaţiile fundamentale. Cele mai multe nu conştientizează încă cele ce se petrec în jurul lor, dar se atrag reciproc şi se întăresc în fluxurile lor circulante, aflate într-o continuă mişcare. Cele care sunt în primele lor faze de dezvoltare, sunt atrase şi protejate de către cele mai vechi pentru a-şi continua dezvoltarea, sunt create unde, valuri pentru deplasarea lor în spaţii largi, pentru a nu fi distruse de dezvoltarea altora sau a nu se distruge unele pe altele. Este o protecţie pe care o vor conştientiza cândva, din care vor învăţa să se protejeze ele înseşi şi să protejeze şi pe cele care îşi vor căuta parteneri de drum pe lângă care se vor simţi ajutate.

Nucleele de monade de acest fel se dezvoltă repede şi armonios, o dezvoltarea asemănătoare ca a celor din Centrele mai vechi: prin atragerea şi protejarea altor monade din spaţiile lor înconjurătoare, pentru găzduirea cărora se creează mereu alte grupuri şi structuri interioare: ele pot fi după asemănarea celor existente deja, sau pot fi creaţii noi, conform unor necesităţi noi. După protejarea începuturilor lor, astfel de nuclee sunt lăsate de Centrele mai vechi să se dezvolte singure, să înveţe să se ajute între ele, să-şi conştientizeze toate fazele de existenţă, la fel cum s-au petrecut lucrurile şi cu cele vechi.

În completare se poate urmări şi studiul Formarea universurilor pe straturile energiei fundamentale .

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
12. Studiu: Frăţii spirituale

Din studiile anterioare putem înţelege acum faptul că monadele desfăşoară evoluţiile lor primare sub două forme – ajutate şi protejate:  a. Formele de ajutor primit de monade în evoluţii Sunt multiple chiar din…

11. STUDIU: PRIMELE EVOLUŢII – ALE CREATORILOR DINTÂI, COORDONATORII ACTUALI AI EVOLUŢIILOR NOASTRE

Cuvânt înainte:   Se tot spune pe de o parte că ceea ce numim Dumnezeu este un Dumnezeu care nu ar fi evoluat, ci s-ar fi făcut aşa, deodată, prin mister de nepătruns, care astfel nu ar avea dreptul să ne spună ce şi cum să…

Dictionar