01. Evolutii

03. Trepte de evoluție ale monadelor

Tematica pe care o dezbatem aici, acum, în calitate de evoluanţi în interiorul unui Centru de evoluţie, este punctul de vedere al celor care trăiesc şi conştientizează evoluţiile, în timp ce permanent intră în Centrul de evoluţie noi şi noi monade, atrase de energia uriaşă, radiantă, a Centrului de evoluţie. Într-un Centru de evoluţie, o monadă este ajutată şi învăţată să se manifeste coerent, treptat, în toate sferele de trăire şi activitate – forme concrete de manifestare.
Pentru aceasta ea vine către un Centru de evoluţie, simţind ceva nou, simţind un altfel de energie de care ar putea avea nevoie pentru ceva de care este deja, în felul ei, pregătită. La intrarea în Centrul de evoluţie, monada primeşte un impuls energetic puternic, dar suportabil, din partea coordonatorilor de evoluţii, o hrănire de moment cu energie care oferă posibilitatea de a se manifesta după înclinaţiile sale individuale. Astfel de înclinaţii sunt create de distribuţiile celulelor sale interioare, cu distribuţii şi compactizări unice, astfel încât şi manifestarea sa va fi unică în felul ei.
Prin desfăşurarea unor astfel de condiţii, se poate dezvolta brusc o anumită formă de luminiscenţă, dar şi un sunet, pe care l-am putea numi cel dintâi ţipăt al noului născut: noul născut în lumea conştientă şi ordonată în care a sosit. Dar şi pentru coordonatori este o cunoaştere a formei incipiente de manifestare a monadei. Pornind de la această formă de cunoaştere a noii monade (după lumina şi sunetul emise la intrarea în Centrul de evoluţie), marile monade coordonatoare ale evoluţiilor noastre pot determina modul de manifestare a monadei în dezvoltările pe care le va avea în primele sale trepte de evoluţie.
Totuşi, sunetul de acest fel nu este un cod primordial al monadei, modul propriu al său de emitere de energie, de radiaţie personală, după care oricine o poate deosebi în orice timpuri şi în orice condiţii. Mai este necesară o lungă evoluţie, în interiorul Centrului de evoluţie, în tot felul de structuri ale acestuia, sub formă de monadă-energie şi monadă-materie. În aceste stadii, monadele nu se deosebesc prea mult unele de altele, iar impulsionarea energetică (uşoară, de altfel, pentru a nu strica echilibrul fragil al celulelor primordiale, încă firav dezvoltate în interiorul monadei) este necesară pentru a se putea determina modul de amplasare a monadei în frecvenţele de energii în care vor evolua în viitor: mai întâi ca monade-energii şi apoi ca monade-materii.
Evoluţiile în interiorul Centrului de evoluţie încep prin trepte pe care le trăiesc toate monadele, evoluţii care se desfăşoară începând chiar cu momentul intrării monadelor în Centrul de evoluţie. Se parcurg trepte succesive, în funcţie de procesele energetice care se derulează în interiorul monadei, în interiorul celulelor fundamentale. În linii mari, acest proces se desfăşoară prin tendinţa celulelor fundamentale, iniţial de mărimi diferite, de a se egaliza în volumul lor compact de energii, prin cedare-preluare de energii. Energiile sunt preluate din mediu, sub formă de filamente de energie, atrase de puterea interioară a monadei.
În fiecare treaptă de evoluţie a monadei se ajunge la o egalizare a energiilor interioare ale celulelor fundamentale, iar prin aprovizionarea cu noi energii (adică prin hrănire), procesul se derulează în continuare, urmând calea obişnuinţelor de hrănire normală a celulelor: mai repede sau mai lent. Acest lucru conduce la departajarea lor, din nou, ca volum al compactizărilor interioare, dar pe o treaptă superioară. Fiecărei trepte de evoluţie îi corespund capacităţi (particularităţi) obţinute anterior, care se întăresc mereu sau noi capacităţi care se vor împleti cu cele vechi, contribuind la creşteri ulterioare ale energiei interioare, prin trăirile, manifestările pe care le generează. Şi astfel, procesul de compactizare a energiilor în interiorul celulelor fundamentale ale monadei continuă practic la nesfârşit, chiar dacă compactizările sunt infime în timp îndelungat.
Practic există posibilităţi nelimitate de compactizare a energiilor în interiorul celulelor fundamentale, având ca rezultata adâncirea progresivă a capacităţilor de manifestare a monadelor.

a. MONADE-ENERGII
Prima treaptă a evoluţiilor este numită treapta monadelor energii sau a monadelor energetice, denumire care aminteşte de fuioarele de energii fundamentale care circulă în toate spaţiile dinafara şi dinăuntrul Centrului de evoluţie. Monadele nu-şi pot lua singure energie suficientă pentru a traversa propria treaptă către una nouă, de aceea ele sunt incorporate în fluxuri (fuioare, filamente) de energie fundamentală cu grad de compactizare comod pentru monadele aflate în interior. Ele se vor hrăni din energia filamentului, mărindu-şi ele înseşi energia interioară. Procesul continuă până când hrănirea devine o necesitate. Înainte de acest moment, hrănirea avea loc, dar monada era indiferentă la cantitatea de energie înglobată. Datorită puterii interioare mici, ea se afla în stare de relativă nemişcare: adică cu o mişcare infimă, la fel ca şi în spaţiul liber, înafara Centrului de evoluţie, unde nu ele se mişcau, ci erau antrenate în mişcare de fluxurile circulante. Ajung însă la un moment dat să simtă impulsuri interioare de mişcare, consumatoare de energie şi astfel să-şi mărească consumul de energie din exterior. Adică să simtă necesitatea hrănirii, formându-se astfel un automatism: o dorinţă în faşă.

b. MONADE-MATERII
Treapta următoare este aceea a monadelor-materii. Denumirea lor ne orientează pe noi în studii despre evoluţii, căci monadele nu-şi conştientizează în aceste faze de dezvoltare nici nume (cod de vibraţie individuală) şi nici pe al altora, chiar mai puţin evoluate – adică monadele care trec la rândul lor prin evoluţiile pe care ele le-au parcurs deja. Noi denumim monadele în acest fel vizând procesele în care sunt angrenate, sprijinind manifestarea altor monade, contribuind la desfăşurarea unor procese din interiorul structurilor universice pe care ele nu le conştientizează deocamdată.
Treapta cea nouă – monade-materii – porneşte tot de la o egalizare a energiilor interioare ale celulelor fundamentale. Monadele de acest fel trăiesc tot în pat energetic compactizat, pat care hrăneşte monadele din interiorul său, cu o compactizare specifică necesităţilor noii forme înaintate de evoluţie a monadelor. Ele au energie compactizată în interior mai mare decât monadelor-energii, de aceea au nevoie pentru hrănire de o cantitate mai mare de energie decât celelalte.
Densitatea monadelor-materii în filamentul lor este mai mare, monadele trăind într-o relativă aglomeraţie în patul fluidic fundamental. Apropierea de acest fel se face pentru ca fiecare monadă să-şi conştientizeze treptat semenii aflaţi în imediata lor vecinătate. O astfel de apropiere are loc nu numai în interiorul filamentului, ci şi prin apropierea filamentelor, compactizarea lor in structuri materiale şi are loc prin:
― Apropierea (şi păstrarea apropierii) filamentelor, prin supunerea lor unor forţe exterioare puternice – gravitaţională, electromagnetică, aşa cum cunoaştem acum pe Pământ, în mediul fizic. Dar mai sunt multe alte feluri, specifice altor câmpuri de energii şi materii, care ne formează alte corpuri, corpurile noastre fluidice. Filamentele cu monade-energii şi cu monade-materii întreţin vitalitatea corpurilor noastre fluidice, dar şi ale vieţuitoarelor care trăiesc aici; şi mai sunt de multe alte feluri – pe alte planete, în condiţii stelare locale specifice tuturor câmpurilor din diverse locuri, zone, din oricare alt univers;
― Menţinerea în structuri (pe care le numim “structuri materiale”) – ele înseşi exercitând forţe de atracţie şi menţinând astfel integritatea structurilor: câmpul care asigură forţele şi continuarea exercitării acestora întreţine puterea de atracţie dintre structuri, asigurând un timp suficient de îndelungat apropierea dintre monadele aflate în astfel de evoluţii.
Există un grad minim de conştienţă pe fiecare treaptă, între monade de acelaşi fel, iar acest grad se adânceşte prin obişnuirea lor cu impulsuri venite din exterior. Exteriorul evoluţiilor lor, petrecute în patul de energie compactizată, este oferit de mediul macrostructurilor din Centrul de evoluţie: universurile şi structurile interioare ale acestora. Monadele rămân separate în ambele trepte de evoluţie, fără ca ele să interacţioneze – chiar dacă nu se simt singure în mediu lor. Gruparea lor în fluxurile proprii este realizată de monadele cele mai evoluate ale Centrului (pe care le numim în mod curent coordonatori de evoluţii sau, popular, fii de dumnezeu) şi tot ele urmăresc cu atenţie procesele prin care trec monadele, modificând condiţiile lor de trăire ori de câte ori este cazul.
Este necesar să se reţină faptul că orice monadă trece obligatoriu prin aceste faze, deşi timpul afectat trăirilor sub formă de monade-energii şi monade-materii este diferit, în funcţie de puterea interioară a monadelor, de mărime a celulelor fundamentale şi de gradul, apoi viteza de compactizare a energiilor fundamentale în structurile interioare.
De asemenea, macrostructurile Centrului de evoluţie, precum şi toate structurile lor, folosesc sub o formă sau alta filamentele (fuioarele, corzile, benzile, stringurile) care conţin monade aflate în asemenea stadii evolutive. Treptele de energii şi materii sunt cele dintâi contacte ale monadelor – chiar dacă inconştiente, comparativ cu alte evoluţii în derulare din jurul lor – cu lumile de manifestare. Monadele de acest fel nu au un grad de conștientă de felul celei pe care o avem noi, oamenii, sau oricare alte vieţuitoare de pe Pământ, dar ele au un anume grad de conștientă a trăirilor lor, raportat la fiinţările lor anterioare. Gradul acesta de conștientă creşte de la o treaptă de evoluţie la alta, chiar de la anumite faze din interiorul treptei – la altă fază. Creatorii-coordonatori de evoluţii pot percepe toate etapele subtile de întărire a puterii interioare a tuturor felurilor de monade şi le susţin desfăşurările, realizându-le condiţii adecvate de trăire în fiecare etapă în parte.
Filamentele care conţin monade – energii şi materii – creează o primă formă de adaptare a monadelor la mediul în continuă schimbare în mijlocul căruia trăiesc. Monadele se întâlnesc cu un mediu modificat, în filament, comparativ cu lumea dinafara Centrului de evoluţie, constituind astfel prilejul pentru prima lor formă de adaptare la schimbare. Compactizarea interioară a energiilor interioare ale filamentului se schimbă în timp, iar monadele se confruntă astfel cu o altă schimbare. Din filament se hrănesc, ceea ce conduce la creşterea energiei interioare a monadei şi la diminuarea infimă, dar pentru ele perceptibilă, a energiei din jurul lor. Percepţiile şi manifestările monadelor cresc în intensitate, după cum se derulează hrănirea şi modificările din mediu filamentar, apoi din mediul exterior filamentului. Monadele materii încep sa perceapă, în felul lor, după puterile lor, aglomeraţiile în fluxuri şi schimbările care apar în compoziţiile pe care fluxurile de filamente le constituie, atrase şi structurate în diverse feluri în universuri.
De la o treaptă de modificare interioară la alta – drum pe care deja îl putem denumi evoluţie – monadele primesc un plus de energie în filament, care determină o manifestare treptat crescută, chiar în locul în care trăiesc, după cât şi după cum îi permite energia sa interioară. Au loc în acelaşi timp corecţii şi activări privind mersul înainte al monadelor, tot prin intermediul filamentului pe care îl au drept mediu imediat de trai. Astfel de corecţii au loc în funcţie de vibraţiile pe care ele, treptat, încep să le deosebească: vibraţia lor proprie – de vibraţia generală a mediului lor de trai. Adaptarea lor la modificările de acest fel devine modelul propriu de percepţie şi de manifestare, prin obişnuirea cu o proporţie între vibraţia proprie şi aceea a mediului de trai. Modificările în cadrul acestei proporţii sau trăirile monadelor în medii modificate – dar păstrându-se astfel de proporţii, cu care ele sunt obişnuite, vor constitui în parcursul evoluţiilor lor moduri de înaintare obişnuite, indiferent de treapta de evoluţie pe care o străbat.
În acest fel, monadele-energii şi materii trăiesc un timp îndelungat în spaţiile cu o energizare din ce în ce mai puternică, care le creează condiţii de evoluţie (adică creştere) a celulelor fundamentale, până la uniformizarea tuturor celulelor interioare, mergând mai departe cu o compactizare suplimentară, în aceleaşi forme de celule fundamentale. Să reţinem aşadar că nu se autocreează noi celule în interior, dar se compactizează energiile în celulele fundamentale ale monadei.
Urmărind prin astfel de studii evoluţiile monadelor, şi observând felul în care energia se compactizează în celulele monadei, putem sintetiza prin simbolizare treptele de evoluţie ale monadelor. Fiecărei trepte de mărire a energiilor interioare îi corespunde o formă de percepţie a monadei privind lumea sa exterioară, unde începe să conştientizeze schimbări. Conştientizarea schimbărilor exterioare va sta la baza conştientizării impulsurilor interioare şi modificările lor, comparabile cu cele exterioare. Studiul monadelor conduce la înţelegerea noastră privind felurile infinite de forme de monade, după felul în care se prezintă celulele lor fundamentale şi modul în care are loc creşterea lor energetică permanentă. Însă se poate realiza o înţelegere a celor pe care le au în comun grupuri mari de monade: unele vor avea extrem de multe lucruri în comun şi numai o mică diferenţiere, pe baza căreia se vor crea tot felul de tipuri de asocieri. Asocieri care vor conduce la învăţături ulterioare, privind ajutorul pe care monadele îl pot primi sau pe care îl pot oferi, pentru realizarea unor manifestări comune. Monadele învaţă să ofere altora experienţa lor de trăire şi preiau, la rândul lor elemente de trăire din experienţa altora. Trăirile îndelungate formează seturi de înţelegeri referitoare la grupuri de monade de acelaşi fel sau de feluri diferite, seturi care şi ele sunt cumulate în partea lor asemănătoare sau diferită. În acest fel se pot forma simboluri ale unor desfăşurări largi: este un fel de simbolizare nu trebuie perceput aşa cum ne putem imagina noi simbolurile azi, în viaţa noastră curentă, simboluri de o mare complexitate, pe care monadele pe care le studiem nu au de unde, şi cum să şi-o formeze încă. Un simbol poate fi faptul că lumea exterioară este agresivă şi monada trebuie să se ferească de ea; sau că este bună şi trebuie să se încreadă în ea pentru că astfel va învăţa să facă tot ceea ce are de făcut. Prin simţurile sale exterioare, monada va percepe lumea şi se va comporta în funcţie de aceea ce ea nu are, dar are lumea din jurul ei; sau are, şi trebuie să dea lumii din jurul ei. În acest fel se formează şi reacţiile la impulsurile primite, răspunsurile monadei oferite lumii în care trăieşte.
Toate la un loc formează ceea ce putem numi manifestarea monadei în mediul său de trai. Astfel de manifestări însă nu se cristalizează suficient în aceste etape de evoluţie. Atunci când însă aceste etape se apropie de sfârşit, monadele au cristalizate în ele suficiente posibilităţi de a trece la o nouă etapă – deşi nu trec niciodată atât de simplu în altă manifestare. Şi nu neapărat datorită energiilor compactizate din filament, care le ţin în relativă nemişcare, ci datorită faptului că nu au o experienţă suficientă de mişcare, de coordonare a mişcărilor sale, ci doar o mişcare aproape imperceptibilă în patul de energie compactizată, la finalul evoluţiilor lor ca monade-energii. La finalul etapei de monade-materii, mişcarea în interiorul patului filamentar este mai puternică, deşi nu este decât o mişcare cu un minimum de coerenţă.
Dar puterea manifestată de toate monadele din filamentul-materie, la un moment dat al creşterii lor, atrase de surse exterioare puternice de energie, determină staţionarea lor în raza radiaţiilor energetice puternice, care le-au atras. Așadar, nu numai energia compactizată a filamentului determină, într-un mod care ar fi unic, formarea unor structuri pe care le numim materiale, prin compactizarea fluxurilor de filamente, ci – de la un moment dat al creşterii monadelor – chiar ele înseşi contribuie la menţinerea structurilor materiale în forma lor iniţială, atâta timp cât radiaţia care a atras fluxurile de filamente rămâne aproximativ neschimbată.
Nu se vor vedea însă niciodată monade care să iasă din filamentele compacte, numai pentru că au atins o voinţă proprie care le-ar determina să se revolte că sunt ţinute într-o formă de care ele s-au plictisit. Şi spunem acest lucru pentru a fi bine înţeles procesul de răspândire a stărilor de agregare ale materiei, în care gazele nu sunt materii care nu mai pot fi ţinute în frâu pentru că au ajuns la o asemenea evoluţie încât nu pot fi obligate de om să stea locului undeva, într-o anumită formă. Această stare de agregare – gazoasă, spre exemplu – este o formă de comuniune de monade care au una dintre cele mai mici forme de dezvoltare a memoriei lor, de aceea nu trebuie să fie obligate să stea într-o anumită formă. Urmează lichidele şi apoi diverse stări sau substări de agregare ale solidelor; dar la polul opus se află materiile mult mai puternic energizate şi înaintate ca evoluţie, în treapta lor proprie: cele pe care le numim în mod generic “fluidice”, din segmentele, şi din stările de agregare ale tuturor segmentelor de fluide, de toate tipurile. Astfel de segmente le vom studia îndelung: segmentul vital (dublu eteric), apoi astral, mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic. Nu vom opera cu valori, ci cu denumiri, căci valorile se modifică mereu, în ritmurile stelar-planetare aflate în permanentă modificare, doar raportul dintre segmentele de vibraţie proprii fiecărei categorii rămâne neschimbat în realitatea universului local. De aceea este necesar să le cunoaștem şi să le înţelegem funcţionările, indiferent de variaţiile lor ritmice obişnuite.
După finalizarea fiecărei subtrepte şi trepte de evoluţie, monadele se întorc din nou în locul în care au intrat prima dată, dinafara Centrului de evoluţie. Scrieri anterioare au numit această zonă a Centrului de evoluţie “Laboratorul Central” – întrucât aici au loc cele mai extinse elemente de evoluţie pentru toate monadele aflate în cele dintâi trepte de evoluţie. Aici sunt ajutate să-şi finalizeze elementele definitorii ale treptelor lor (acolo unde este cazul) şi primesc un impuls de trecere în următoarea treaptă. De fapt nu este chiar un laborator – deşi poate fi asemănat cu aşa ceva; este un loc de conştientizare a tuturor monadelor evoluate privind moduri diverse de evoluţie posibile, ale căror condiţii ele le creează conform înclinaţiilor naturale ale fiecărei monade în parte. Poate fi numit şi aşa, acolo unde “central” este specific locului cel mai puternic lucrător din întreg Centrul de evoluţie. Dar nu trebuie socotit că acolo se intervine în chiar structura monadelor, căci evoluţiile se fac doar prin potenţarea condiţiilor de trai, nu prin remodelări interioare ale monadelor, care le-ar fura dreptul etern de trăire proprie. Locul acesta este amplasat astfel încât să înconjoare, susţinând şi protejând tot Centrul de evoluţie, toate evoluţiile care se desfăşoară în interiorul lui: este Universul Central, în mijlocul căruia se află ceea ce s-ar putea denumi un laborator central, o secţiune centrală de ajutor pentru toate evoluţiile.
Monadele foarte evoluate, Creatorii acestui Centru de evoluţie, nu au nici un interes de a remodela monadele conform cunoaşterilor lor: momentane doar, căci şi ele sunt în permanentă dezvoltare. Ele sunt conştiente în cea mai mare măsură de acest lucru, căci altfel ele însele nu ar mai putea evolua, în condiţiile lipsei de confruntare cu ceea ce este permanent nou, venit dinafara Centrului de evoluţie. În acest fel ele dezvoltă condiţii de trai specifice fiecărui grup de monade care intră în Centrul de evoluţie, adaptând creaţia proprie la necesităţile de înaintare ale monadelor noi. În acest fel a luat naştere fiecare univers în parte, ca locaţii specifice diverselor feluri de manifestare ale monadelor. Mare parte din lucrarea complexă a Creatorilor este tocmai adaptarea pe loc la modurile noi ale altor grupuri de monade, nou intrate în Centrul de evoluţie. Treptat, urmând ajutorul oferit de Creatori, ele au dovedit înclinaţii de a-şi remodela singure manifestările, în condiţii de trai mereu nou.
Nu numai monadele sunt ajutate să-şi definitiveze aici, în aceasta secţiune a Universului Central, treptele de evoluţie. Tot aici, pe măsura necesităţilor de înaintare în evoluţii ale tuturor monadelor – nu numai ale celor pe care le-am studiat până acum – se modifică condiţiile de circulaţie a monadelor prin spaţiile Centrului de evoluţie. Cele două trepte discutate până acum au caracteristic modul de circulaţie filamentară: integrarea lor în filamente (corzi, fuioare) de energii compactizate proporţional cu puterea energetică interioară a monadelor. Se va urmări fig. nr.1:


Fig.nr.1: Filamente cu monade-energii şi monade-materii

Circulaţiei filamentare îi este proprie deplasarea în comun a multor monade, în patul fundamental de energie compactizată: putem să-l numim pat filamentar. Filamentul este astfel şi vehicul de circulaţie, şi element de protecţie pentru monadele din interiorul său, pe lângă funcţia de hrănire despre care am discutat. Filamentul creează, dar şi dezvoltă condiţiile din fluxurile de energii fundamentale dinafara Centrului de evoluţie, cu care ele sunt obişnuite din formarea lor. Şi este necesară păstrarea unor astfel de condiţii în continuare, pentru monadele care cresc mereu.

c. MONADE SPIRITUALE
Finalizarea treptei “materie” înseamnă începutul unei forme cu totul noi de evoluţie, căreia i se oferă un nou mod de protecţie, specific unei noi forme de manifestare, care se bazează în continuare pe obişnuinţa monadelor de a trăi protejate şi oarecum nemişcate: conduse de condiţiile de mediu. Doar că în acest moment al evoluţiilor lor, ele au tendinţe de mişcare şi pot accepta treptat că acest lucru le este posibil. Îmbinarea unor asemenea condiţii exterioare şi interioare conduce la crearea unei noi forme de evoluţie, bazată şi pe alte elemente pe care monadele le cunosc din circulaţii anterioare.
În această nouă formă de protecţie, monadele nu se mai află în pat de energie fundamentală, ci sunt cămăşuite cu plase energetice, care le determină să folosească tot ceea ce puterea lor interioară – dezvoltată mult anterior – poate atrage: aşa cum filamentele în care au trăit până atunci au fost atrase de radiaţia unor monade mult mai dezvoltate, avansate în evoluţii, ele înseşi încep acum să poată exercita atracţii asupra unor alte filamente de energii şi materii circulante în spaţiile Centrului de evoluţie, care protejează şi creează condiţii de hrănire şi circulaţie pentru alte noi generaţii de monade-energii şi monade-materii: trepte de evoluţie pentru noi monade intrate ulterior lor, în Centrul de evoluţie.
Este un fel de existenţă foarte îndelungată, în care vor folosi practic o infinitate de materii şi de energii, de legături între ele şi forţele lor proprii, pentru a dezvolta experienţa de manifestare pe care încep să şi-o conştientizeze. Noua formă de trăire nu se rupe total de modul cel vechi de trăire, căci se respectă – şi se dezvoltă astfel – nevoia de apropiere de alte monade asemănătoare. Fiecare monadă în parte este unită, prin acele cămăşi protectoare (şi hrănitoare în acelaşi timp) cu alte monade asemănătoare: până la foarte mici detalii de particularitate de manifestare – dar nu până la identitate. Vor trăi astfel înfrăţite în evoluţiile viitoare, conştientizând existenţa proprie prin felul de a trăi, de a reacţiona, de a se manifesta al celorlalte monade asemănătoare. Va învăţa ea însăşi să-şi ajute semenii, să îi cunoască şi să se recunoască în modul de percepţie al semenilor săi.
Acest grup reunit, de monade asemănătoare, poartă numele de spirit. Şi vom numi fraţi spirituali semenii care sunt reuniţi astfel, învățându-se reciproc manifestări diferite, chiar dacă asemănătoare. Fiecare spirit este plasat în mijlocul unui grup mai mare de spirite, plasat şi acesta, la rândul lui, într-un grup care reuneşte multe grupuri spirituale: pe care îl vom numi popor spiritual. Grupurile mai mici pot avea componenţi care s-au aflat în tangenţă inconştientă de-a lungul evoluţiilor anterioare, dar poporul spiritual uneşte grupuri de spirite cu înclinaţii având aceleaşi particularităţi de înaintare în evoluţii, chiar dacă nu au făcut parte din aceleaşi feluri de fluxuri, în formele existenţiale anterioare.
Monadele vor evolua în acest fel un timp îndelungat, de-a lungul multor trepte de evoluţie, în care vor cunoaşte în linii mari particularităţile, specificităţile tuturor spaţiilor din Centrul de evoluţie. Evoluţiile însă nu se opresc aici, ci continuă la infinit, în condiţii pe care le vom dezbate – cunoscându-le astfel – în continuarea acestor studii.
Pentru a face un prim contact cu formele de evoluţie ale monadelor în universurile de manifestare, se va urmări anexa cu titlul “Formele de manifestare ale monadelor în universurile spirituale”.
Monadele spirituale au o putere energetică mare, cu posibilităţi mult mai mari de creştere, în funcţie de orientarea lor şi acceptarea de a lupta cu ele înseşi pentru a se autodepăşi permanent. După modelul celulelor fundamentale, care se înfăşoară cu energii, în interiorul spiritului monadele se lipesc unele de altele şi rămân aşa în virtutea unei obişnuinţe de a se ţine una de alta spre hrănire mai uşoară. După cum spuneam, monadele sunt menţinute în formaţie de spirit printr-o plasă energetică, o cămaşă energetică, sau pătură energetică, pe care nu o creează ele, ci coordonatorii evoluţiilor lor, reînnoită mereu la trecerea de la o treaptă la alta. Membrana (cămaşa sau pătura) energetică este proprie şi fiecărei monade din spirit, şi spiritului întreg. Pătura individuală (se urmăreşte fig. nr. 2) are rolul:
― De a hrăni monada aflată în interior;
― De a atrage selectiv, spre întărirea protecţiilor selective, energiile optime înaintării proprii în evoluţii;
― De a mijloci unirea mai multor monade şi a forma astfel obişnuinţa de a nu mai trăi separat, ci de a interacţiona direct cu alte monade, formând grupuri afiliate unor obişnuinţe comune de trăire (se va urmări fig. Nr.3).


Fig.nr.2: Monada spirituală: se va urmări membrana (pătura, cămaşa) energetică individuală a monadei spirituale


Fig.nr.3: Monade spirituale, reunite prin cămăşi energetice

În universuri, prin evoluţia monadelor către spirit, nu se va înregistra niciodată o lipsă de energii sau de materii, căci permanent în interiorul lor, în energia fundamentală care scaldă atât interiorul, cât şi exteriorul Centrului de evoluţie, se află în circulaţie filamente care au în interiorul lor monade-materii şi monade-energii, intrate tot timpul, unele după altele, în Centrul de evoluţie.
Se remarcă faptul că în interiorul Centrului de evoluţie nu sunt lăsate să intre celule fundamentale, ci numai monade autoformate, care dau dovadă de un impuls incipient de mişcare individuală, corect percepută prin experienţa uriaşă a monadelor străvechi, coordonatoare ale tuturor evoluţiilor (creatorii Centrului de evoluţie). Ele sunt lăsate în exteriorul Centrului de evoluţie spre a-şi împlini calea de formare a monadelor care se vor adăposti cândva într-un Centru de evoluţie, mergând aici pe calea evoluţiilor. În interiorul Centrului de evoluţie, celule separate de monade ar putea ajunge hrana monadelor, lucru pe care nici un Creator nu-l poate agrea. Chiar dacă evoluţiile vor aduce în drumului monadelor hrănirea cu corpurile materiale ale semenilor, acest lucru se va constitui în învăţătură specială pentru ca niciodată, în evoluţiile înaintate, pe care cu siguranţă toate monadele le ating, ele să nu se hrănească cu semeni ai lor şi să ofere mereu învăţătură generaţiilor mai noi de monade să refuze, în maturitatea lor adevărată, o astfel de hrănire.
Fluxurile (fuioarele) de filamente cu monade-materii sunt folosite ca hrană de monadele spirituale doar prin corpurile lor, ataşate radiaţiei lor energetice, dar niciodată de monadele propriu-zise. Ceea ce hrăneşte monadele sunt de fapt filamente de energie fundamentală create tot de către Creatorii-coordonatori de evoluţii, tot în acel Laborator Central, fără ca în compoziţia filamentelor care le hrănesc direct să intre monade: nici monade-energii, nici monade-materii – cu atât mai puţin (adică de loc) monade spirituale. În acest fel, tendinţa naturală a monadelor, de a îngloba alte formaţiuni din mediul lor de trai, fără discernământ, este treptat adusă la stare de conştientizare a distrugerii semenilor lor, în scopul renunţării definitive la o astfel de hrănire. Evoluţiile pe care le vom numi primare (adică primele forme generale de conştientizare a vieţii în universuri) se vor axa în principal – dar nu în mod unic – pe învăţarea respingerii tuturor formelor de hrănire bazată pe semeni. Vom reveni asupra acestor elemente de evoluţie, detaliind în studiile viitoare astfel de învăţături deosebit de importante pentru toate monadele.
Toate filamentele de materii intră în compoziţia structurilor din universul pe care îl cunoaştem acum, din alte universuri – dar nu din toate universurile din Centrul de evoluţie. Filamentele cu monade-energii nu creează structuri, ci străbat structurile materiale, asigurându-le o stabilitate vibraţională înaintată, în mari perioade de timp.
Pe măsura înaintării în evoluţii, monadele spirituale au putere crescută de a atrage filamente de energii şi materii de vibraţie din ce în ce mai înaltă (aflate spre faze din ce în ce mai înaintate ale treptelor lor proprii de evoluţie: de energii şi materii). Evoluţiile spiritelor au loc în mari structuri, pe care le numim:
― Universice: cele mai cuprinzătoare structuri ale Centrului de evoluţie, care sunt de două feluri: universuri materiale – de manifestare a monadelor prin intermediul corpurilor constituite din fluxuri de filamente materiale; universuri spirituale – de manifestare directă a monadelor, fără intermedierea unor corpuri materiale. Universurile materiale, la rândul lor, sunt, în funcţie de vibraţia medie a materiilor care le oferă particularităţi speciale: Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal. Universurile în care monadele se manifestă direct, fără intermedierea corpurilor materiale, sunt: Universul Secundar şi Universul Central. Aceste două universuri sunt universuri de manifestare conştientă a monadelor, unele faţă de altele. Spre deosebire de acestea două, există Universul Primar, în care se află monadele primare, protejate şi hrănite după cum sunt ele obişnuite, cele care învaţă primii paşi după evoluţiile energii şi materii: monadele reunite în spirite. Spiritele învaţă să se manifeste fără să-şi agreseze semenii, pentru care au la dispoziţie corpuri constituite din filamente materiale. Acestui Univers Primar le sunt ataşate Universurile Materiale – Fizic, Astral şi Cauzal. Vom discuta în amănunt despre evoluţiile care se desfăşoară în fiecare dintre aceste universuri.
– Dimensionale: ele sunt, structural vorbind, proprii zonei I a Universului Fizic, dar ajută prin funcţionalitatea lor specială, toate cele 3 zone ale Universului Fizic. Sunt structuri necesare ajutorului oferit în special spiritelor aflate în primele etape ale evoluţiilor lor (evoluţii primare). Chiar dacă evoluanţii din aceste structuri dimensionale ajută în principal primarii evoluanţi în zona I, sunt în egală măsură ajutaţi şi evoluanţii din încă două zone, care completează imaginea Universului Fizic, după cum vom vedea.
– Zonale: Universul Fizic este structurat în 3 mari zone, cu evoluţii specifice fiecărei zone în parte. Nu ne oprim aici asupra acestor structuri, cărora le vom dedica studii ample în alte secţiuni ale acestui site. Se poate urmări, în linii mari, descrierea lor în anexa cu titlul Zonele Universului Fizic.
Despre corpuri – sisteme corporale de fapt – vom avea un capitol întreg, separat. Putem să facem acum o prezentare pe scurt privind evoluţiile prin câteva feluri generale de corpuri:
– evoluţii intraplanetare: spiritele au puţină putere, puţină experienţă şi nu-şi pot constitui singure, prin puterea lor proprie, şi nici gestiona pe parcursul unor etape prenatale corpurile: de aceea planeta este aceea care le pune la dispoziţie corpuri, din matricea sa eteric-solidă, iar spiritele învaţă să şi le ia în posesie şi să le gestioneze, manifestându-se prin ele.
– evoluţii individuale: spiritele au suficientă putere şi experienţă pentru a-şi constitui şi gestiona corpurile lor materiale, pe tot timpul întrupării lor. Spiritul însă nu se dezmembrează, chiar dacă fiecare monadă din spirit se întrupează separat, în sisteme de corpuri individuale. Menţinerea spiritului continuă mult timp evoluţionist după finalizarea evoluţiilor intraplanetare, căci spiritele trebuie să înveţe multe alte lucruri legate de viaţa lor, înţelegerile evoluţiilor, sprijin oferit pentru ca şi alţi semeni ai lor să înveţe să primească şi să ofere ajutor.
– toate fazele dintâi ale evoluţiilor primare sunt consolidate şi aprofundate prin marile întrupări în corpuri comune. Sunt evoluţiile pre-galactice: planete şi stele în zonele I şi II ale Universului Fizic, precum şi marile întrupări galactice din zona a III-a a universului. În astfel de cazuri, un popor întreg se întrupează într-un singur sistem corporal cu corp de manifestare unic: este vorba despre ceea ce noi numim planete. Când mai multe popoare spirituale se întrupează într-un sistem corporal comun, cu corp comun de manifestare, avem de-a face cu stelele cunoscute de noi. Apoi, după parcurgerea acestor etape în care stele şi planete sunt organizate sub formă de galaxii, cea mai complexă formă de întrupare reuneşte o multitudine de popoare spirituale într-un singur sistem complex corporal, cu un singur corp de manifestare: galaxia, ca formă specială de întrupare.
Toate aceste forme de evoluţii se împletesc şi conduc la cunoaşteri avansate ale modului de interacţiune între monade, contribuind la aprofundarea şi diversificarea relaţiilor dintre grupuri, sub influenţa relaţiilor inter-personale şi inter-grupale.
Dar marile întrupări comune nu sunt ultimele şi cele mai importante forme de întrupare din Centrul de evoluţie, căci ele doar oferă monadelor posibilitatea aprofundării unor înţelegeri legate de evoluţiile proprii şi ale celor cu care pot veni în contact. Oferă posibilitatea creşterii puterilor interioare, dar nu sunt calea de evoluţie ultimă, supremă. Este doar forma supremă de reunire a unor grupuri uriaşe de monade, în timp ce evoluţiile supreme se referă la puterea individuală a fiecărei monade în parte, care poate să cunoască tot ceea ce se poate face în lumile create de marii făuritori ai Centrului de evoluţie. Evoluţiile se reîntorc, pe alte coordonate, mult mai profunde, la evoluţiile individuale, care vor avea din acest moment evolutiv, caracter de evoluţie arhetipală: adică simplă, așa cum a intrat monada în Centrul de evoluţie. Spiritul se dezmembrează, popoarele spirituale se dezmembrează şi fiecare monadă în parte, având acum putere şi suficientă experienţă – oricum şi ea mereu în creştere – poate să evolueze singură, pe cont propriu, ajutată fiind doar de ajutători secundari de putere cel puţin egală cu a sa. Evoluţiile continuă cu învăţături legate aproape în mod exclusiv de ajutor primit şi oferit: sunt evoluţiile secundare, care pregătesc puternic monadele pentru cea mai avansată formă de evoluţie: evoluţia centrală: a marilor coordonatori de evoluţii.
În acelaşi mod trebuie înţeles procesul evolutiv al conştientizărilor: sinuos, îndelungat, prin care trec monadele, proces care cuprinde, printre altele:
– Mărirea progresivă a gradului de conştienţă de la o fază, treaptă de evoluţie la alta;
– Conştienţa trăirilor se măreşte treptat: dar nu se ajunge de la început la o conştienţă comportamentală care să presupună discernământ: presupune conştientizarea necesităţii şi folosirea memoriilor, dar discernământul nu înseamnă numai alegere după necesitate; – Voinţa şi inteligenţa nu apar când se unesc monadele într-un spirit, ci treptat, la fiecare monadă în parte. Unirea în spirit şi evoluţiile spiritului întreg sunt condiţii care conduc la adâncirea particularităţilor apărute în timpul evoluţiilor.
Conştientizările monadelor conduc întotdeauna la simţirea că, dincolo de ea însăşi şi de cele pe care le cunosc ele în manifestare, există şi altceva, necunoscut încă, dar la care ele pot avea acces în viitor, dacă merg mai departe. Apare curiozitatea în faţa trăirilor probabile, pe care le simt la ajutătorii lor, care le determină comportamente complexe pe o axă pe care o numim temporală, şi care determină dezvoltarea unor conştiinţe din ce în ce mai complexe.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
12. Studiu: Frăţii spirituale

Din studiile anterioare putem înţelege acum faptul că monadele desfăşoară evoluţiile lor primare sub două forme – ajutate şi protejate:  a. Formele de ajutor primit de monade în evoluţii Sunt multiple chiar din…

11. STUDIU: PRIMELE EVOLUŢII – ALE CREATORILOR DINTÂI, COORDONATORII ACTUALI AI EVOLUŢIILOR NOASTRE

Cuvânt înainte:   Se tot spune pe de o parte că ceea ce numim Dumnezeu este un Dumnezeu care nu ar fi evoluat, ci s-ar fi făcut aşa, deodată, prin mister de nepătruns, care astfel nu ar avea dreptul să ne spună ce şi cum să…

Dictionar