01. Evolutii

06. Manifestări ale monadelor

CÂTEVA IDEI ÎN PLUS PRIVIND FORMAREA ŞI UTILIZAREA CORPURILOR


Ne-am obişnuit să discutăm despre corpul de manifestare, însă acest corp are în susţinerea sa în sistem întreg de corpuri ajutătoare, indiferent dacă cel de manifestare este sau nu un corp fizic (ne-am obişnuit să îl numim solid). Un astfel de sistem corporal poate să fie format dintr-un corp de vibraţie asemănătoare cu materia pe care o numim fizică sau, de cele mai multe ori solidă: dar trebuie să delimităm corpurile prin starea lor vibraţională, şi prin nu starea de agregare a materiilor din care este constituit. Dacă discutăm despre caracterul de stabilitate materială în spaţiu – şi pe o perioadă destul de lungă de timp – fiecare corp este solid pe segmentul său de vibraţie. Starea de vibraţie a materiilor care constituie un corp, fiecare corp din sistemul corporal, este aceea care oferă caracteristica principală a corpului; de aceea este bine să ne obişnuim să privim tipurile de corpuri după vibraţia materiilor lor. Corpul de vibraţia cea mai joasă din acest sistem corporal este cel cu care spiritele se manifestă în mediile de întrupare. Restul corpurilor ajutătoare sunt de vibraţii din ce în ce mai înalte. Însă cea mai înaltă vibraţie a materiilor din sistemul corporal al spiritelor nu este cea mai înaltă vibraţie din locul de întrupare, ci vibraţia cea mai înaltă pe care spiritul o poate suporta, astfel încât să poată desfăşura diverse activităţi pe o perioadă de timp potrivită să nu-l obosească.
Corpul este o reprezentare a interiorului: spiritului întreg – la început, atunci când singură monadă nu are putere de susţinere pentru un sistem corporal întreg; iar pe măsura creşterii puterii energetice interioare, chiar dacă spiritul încă se păstrează ca formaţiune pentru evoluţii, fiecare monadă din spirit se întrupează separat. Celulele interioare devin suficient de puternice pentru o radiaţie individuală capabilă să susţină un sistem corporal şi o activitate complexă prin intermediul acestui sistem corporal, suficient de puternice pentru a oferi simţiri exterioare şi interioare, conştientizate treptat din ce în ce mai puternic. Coordonatorii evoluţiilor lor însă nu au în vedere numai necesităţile lor interioare de moment, ci şi cele ale viitorului lor, ale viitorului dezvoltărilor lor, ale dezvoltării capacităţilor de memorare, de creştere şi diversificare a memoriilor şi a manifestărilor – adică a reacţiilor lor la evenimentele care se petrec în jurul şi în interiorul lor.
La începutul evoluţiilor spirituale, comparativ cu treptele anterioare ale propriilor lor evoluţii, monadele au o capacitate de mişcare mai dezvoltată, deşi nu orientată cu precizie spre o acţiune clară. Se deplasează spre locul de unde vine radiaţia de energie a altor monade, căutându-şi fraţi apropiaţi pentru a-şi crea un grup. Având în vedere asemenea tendinţe, monadele coordonatoare leagă de monadele din spirit formaţiuni materiale mult mai mici decât propriul lor grup de monade din spirit, pe principiul atragerii naturale de celule fundamentale şi monade de putere mică, în spaţiul exterior al Centrului de evoluţie. Astfel de potriviri se pot face prin permisivitatea unor cămăşi sau pături spirituale, energetice care lasă să treacă radiaţia monadelor, a spiritului întreg,
Treptat, dar repede, monada se obişnuieşte cu acest lucru, structurile sunt din ce în ce mai mari – dar nu atât de mari încât să atingă puterea energetică interioară a monadei. Asemenea formaţiuni sunt create din filamente de materii uşoare, aflate în faze de putere energetică proporţionale cu puterea de susţinere a spiritului. Pentru ca monadele spirituale să poată purta greutatea unei astfel de structuri, pe care o putem numi deja „corp”, se separă monadele spirituale într-un univers separat special creat pentru ele, unde ele nu se pot mişca decât în structurile lor, adică numai în păturile lor, conservându-şi puterile pentru atragerea corpului care i se ataşează. Pentru ca monadele să nu fie tentate să se deplaseze ele însele către alte monade din jurul lor, ele sunt învăluite în cămăşi-pături energetice compactizate, care imită mediul filamentar în care monadele sunt obişnuite să trăiască. În interiorul acestor cămăşi energetice, sunt grupate mai multe monade spirituale asemănătoare: este un grup de fraţi de spirit, cu care vor evolua o mare parte din viaţa lor, în continuare. Prin cămăşile lor, monadele – şi ne vom referi în continuare la ele în grupul lor întreg = spirit – au forţele lor energetice, radiaţia lor energetică canalizată strict către spaţiul în care se află fluxurile de filamente cu monade materiale şi energetice, care vor fi atrase, după puterea radiantă a spiritului, formând corpul lor.
Mulţimea corpurilor de întrupare, a multitudinii de spirite care sunt simultan întrupate, este despărţită de spaţiul existenţial al spiritului – şi în acelaşi timp al multitudinii de spirite care trăiesc astfel împreună în spaţiul lor – prin alte pături energetice foarte puternice în compactizarea lor: sunt ceea ce numim păturile universice. Spaţiile delimitate prin astfel de pături le vom numi în continuare „universuri”: pentru început ne vom referi la Universul Spiritual şi Universul Fizic, ataşat Universului Spiritual. Aşadar, Universul Fizic este un univers material, căci în interiorul lui se află în circulaţie permanentă fluxuri de filamente-energii şi filamente-materii, despre care am discutat. Corect ar fi să numim universul energo-material, dar studiile se referă în principal la structurile create din fluxuri de filamente-materii, în timp ce fluxurile de filamente-energii nu au o mare stabilitate şi nu creează structuri. Însă ele ajută foarte mult structurile materiale căci, atrase de astfel de mari structuri, circulând prin mijlocul lor, le ajută să-şi păstreze energizarea proprie, stabilitatea vibraţională.
Datorită puterii mici de atracţie a spiritului, la început corpul este comun pentru toate monadele din spirit şi este realizat din materii cu vibraţii asemănătoare până la un punct cu monadele din spirit: cu un grad de compactizare a energiilor din patul fundamental mare, care oferă atracţie monadelor şi obişnuinţa de a se lipi de un asemenea corp. Corpul este format din structuri asemănătoare celulelor fundamentale şi adunării lor în interiorul monadei, şi monadelor în spirit. Tot datorită faptului că puterea energetică a spiritului este mică la început, datorită faptului că spiritele nu au experienţă de manifestare şi de coordonare a manifestărilor lor pe parcursul întregului ciclu vital, corpurile sunt create la început de către coordonatorii evoluţiilor, precum şi de alte grupuri spirituale mult avansate comparativ cu aceşti „copii”: care vin într-o lume deja avansată, având multă experienţă, fiind dispusă să ajute orice nou venit, nou intrat în lumile evoluţiilor spirituale.
Compactizările interioare ale spiritelor emit două feluri de radiaţie în exterior: radiaţie luminoasă şi radiaţie sonică. Adică, pe scurt, lumină şi sunet. Vom discuta pe parcursul studiilor despre multe aspecte ale acestor radiaţii, după astfel de detalii ale evoluţiilor. La început radiaţia interioară a energiilor compactizate din interiorul monadei, se răspândeşte în exterior ca şi lumina unui bec: de jur-împrejurul monadei, în exteriorul ei. După formarea şi cămăşuirea specială a spiritului, forţele sale se concentrează într-o singură direcţie – spre corp: ca un laser, într-un singur spot care concentrează întreaga forţă radiantă a spiritului. Cămaşa oferă hrană spiritului, dar mişcarea lui fiind destul de mult oprită între păturile din jurul lui, singura lui posibilitate de mişcare este concentrarea forţelor şi încercarea de a se mişca, apoi deplasa prin corpul lui.
Pentru că fiecare monadă este obişnuită să se manifeste (adică deocamdată: să se mişte) liberă în patul filamentar din evoluţiile anterioare, corpul spiritului va fi construit aşa încât să se poată mişca liber în spaţii. Gravitaţia marilor corpuri în jurul cărora desfăşoară mişcarea, manifestarea – într-un cuvânt: trăirea spiritelor – nu le afectează decât până la un punct: să nu iasă din raza de radiaţie a acestor mari corpuri, mari structuri fundamentale, care sunt planetele, stelele. Corpurile de la începutul acestor evoluţii nu sunt supuse foarte mult gravitaţiei, dar spiritele se simt atrase de marile formaţiuni de câmp energetic ale planetelor şi stelelor care le guvernează, se simt stinghere înafara lor, ca şi cum ar avea de părăsit patul energetic filamentar cu care au fost atât de mult timp obişnuite. Este o senzaţie asemănătoare, care le ajută foarte mult de-a lungul vieţii lor.
Există diferenţe între corpurile începuturilor şi cele ale unor spirite evoluate. Dar dacă astfel de corpuri diferite apar şi pe parcursul treptelor de evoluţie ulterioare, asta nu înseamnă că este vorba despre un fel de involuţie, ci de folosirea unor corpuri mai uşoare pentru o complexitate de învăţături, de cunoaşteri sau de consolidări.
La început, corpurile de manifestare sunt corpuri astrale, corpuri din material astral, într-un univers format numai din corpuri din materia astrală: adică uşor de folosit de orice spirite, de care se pot desprinde cu mare uşurinţă şi fără efort atunci când obosesc. Sistemul de preluare a unui corp nou prevede trecerea treptată prin corpuri mici – pe timpul a ceea ce numim copilărie, de fapt o acomodare specială cu mediul şi cu grupul de contact, cu societatea de întrupare, urmează o perioadă de relativă stabilitate pe care o numim maturitate. maturitatea oferă şi hrana necesară creşterii, şi puterea de a se orienta în mediul de manifestare. Se formează o experienţă, se acumulează experienţă în continuare, iar pentru menţinerea în viaţă fără oboseală, se încetineşte ritmul de manifestare pe o perioadă care poate fi numită îmbătrânire, în limbajul nostru cotidian. De fapt este vorba despre o relaxare spre odihnă, cu un corp care apare uzat: este o perioadă de acumulare de energie în spiritul care nu cunoaşte pauză de viaţă, de manifestare. Încetinirea ritmului de manifestare conduce la formarea dorinţei de a reveni la varietate; întruparea se poate face astfel fără pauze, aşa cum nici viaţa spiritului nu cunoaşte pauze.


ELEMENTE DE COMUNICARE
Treptat spiritele învaţă să conştientizeze că pot percepe foarte multe lucruri: că pot vedea şi pot auzi în jurul lor, conform felului radiant al corpului lor. Întrucât orice corp este constituit după asemănarea spiritului, prin cuprinderea cu energia sa radiantă a spaţiului, şi structurilor spaţiale, corporale, din acest spaţiu înconjurător, fiecare spirit ajunge să perceapă şi treptat să distingă diverse radiaţii sub formă de lumină (luminiscenţă) şi de sunet (radiaţie sonică). Treptat, monadele ajung să distingă o mulţime de feluri de lumini şi de sunete, o lume întreagă în mijlocul căreia trăiesc şi le influenţează în nenumărate moduri.
Dacă luminiscenţa este mai obişnuită pentru monade, sunetele, care se formează şi funcţionează pe aceleaşi principii ca şi radiaţia luminoasă, sunt însă separate de lumină şi înţelese ulterior, pe scara evoluţiilor. Se înţelege însă la un moment dat al evoluţiilor că astfel de radiaţii, sunetele, emise de corpul de manifestare al spiritului, sunt formate din:
– Pe de o parte din puterea cu care energiile trec prin structurile corporale şi ţâşnesc înafară, mai ales în situaţiile în care spiritul trece prin nevoi de vehiculare a unor energii mai mari, conform reacţiilor sale la evenimentele prin care trece, după modul în care le percepe;
– Pe de altă parte, incidenţa radiaţiilor sonice ale altor spirite asupra propriului corp determină reflectarea lor înapoi, în spaţiul străbătut iniţial după ce, la impactul cu corpul spiritului a avut loc o ciocnire care emite, de asemenea, un sunet foarte slab. Dar această incidenţă este permanentă, cu o modulaţie care depinde de structura material-energetică a corpului şi de puterea câmpului de energii atrase şi compactizate în jurul corpului: un astfel de câmp se formează întotdeauna prin atracţia exercitată de materia aglomerată în corpurile de manifestare a spiritului.
Acestea sunt radiaţii sonice, spre deosebire de zgomotele cu care suntem obişnuiţi în lumea în care trăim, acum: impactul unor corpuri asupra altor corpuri. Trăim o astfel de epocă a percepţiilor zgomotelor, pentru a învăţa să fim atenţi nu numai la sunetele emise sub formă de radiaţii sonice sau radiaţiile de lumină emise din compactizările material-energetice. Ceea ce cunoaştem în prezent face parte din readuceri din memorii ale unor percepţii pe care le-am uitat întrucâtva, în evoluţiile noastre înaintate, dar este necesar să ni le reamintim şi să mergem mai departe cu toate împreună.
Un corp puternic atrage şi compactizează un câmp puternic, care are putere de împrăştiere a sunetului venit din mediul de trai, dar oferă şi spiritului posibilitatea să emită propriul sunet, mai puternic decât radiaţia exterioară: totuşi şi el diminuat de aceleaşi pături care camuflează destul de mult sunetul şi lumina deopotrivă (provenite de la interiorul spiritului). Mai ales la începuturile evoluţiilor, când experienţa de percepţie este destul de redusă, chiar dacă ea este mereu în creştere. De aceea spiritul trebuie să comunice prin intermediul corpurilor sale, peste ceea ce radiază corpul său şi acoperind radiaţia celorlalţi semeni din jur. Pe măsură ce evoluţia înaintează, sistemul său corporal de manifestare se simplifică, radiaţia corpurilor sale se estompează, însă caracterul său devine mai precis, mai coerent, aşa cum devin toate particularităţile sale de manifestare. Până atunci, el trebuie să se descurce într-o lume în care emisiile sale se pot pierde, fără ca să poată comunica şi, astfel, intra în relaţii cu semenii săi. În plus, pentru că sunetele pe care le scoate energia circulantă cu putere prin structurile sale corporale, în efortul de participare în lumea sa, pot să rupă canalele (plexurile) structurate în interiorul corpurilor pentru circulaţia normală, hrănitoare, se creează structuri corporale suficient de mari, de puternice pentru a nu se rupe atunci când, la început, spiritul întrupat „strigă”, atenţionând asupra trăirilor sale, dar şi corpurile sale emit sunete puternice în raport cu starea sa de echilibru: ori de frică în faţa unui mediu necunoscut, care i se pare agresiv, ori pentru a speria el însuşi pe cei care are impresia că îl agresează, ori pentru a atrage atenţia altor spirite întrupate a căror companie o necesită. Corpurile devin astfel elemente de potrivire a emisiilor spiritelor, cu ajutorul cărora ele învaţă să înţeleagă lumea, să-şi modeleze comportamentul în lumea sa.
Astfel, spiritul învaţă să folosească sunetul şi lumina corpurilor sale pentru a comunica ceva în exterior, devine el însuşi conştient de comunicarea altora, dar şi de a sa, personală. Devine astfel conştient de:
– grupul care emite la fel ca şi el (şi care devine astfel grupul propriu de evoluţie, pentru o lungă perioadă de evoluţie în continuare);
– grupul de care trebuie să ţină cont că poate învăţa ceva ce îl va ajuta să-şi perfecţioneze în continuare manifestarea (atât cât este ea, la începuturi: hrănire, deplasare, memorare, comunicare);
– grupul care i se pare că îl agresează, şi va trece mult timp până când va înţelege că fiecare spirit în parte, reprezentat prin corpurile sale, nu sunt propriu zis agresate de alte spirite, de alte grupuri sau indivizi, ci fiecare îşi desfăşoară viaţa în felul său.
HRĂNIREA
Dacă discutăm despre conștientă şi inconştienţă, trebuie să discutăm despre hrănire. Hrănirea care aduce un aport de energie corpului, îi întreţine viaţa şi activitatea.
Ea se leagă în primul rând de inconştienţa cu care monadele, în trăirile lor incipiente dinafara Centrului de evoluţie, înglobează alte celule fundamentale – care ar putea forma, prin reuniri, alte monade – sau chiar alte monade mai mici. Este o obişnuinţa din aceste prime trăiri ale sale, iar primele astfel de trăiri pot să conducă în continuare, la alte distrugeri în lanţ. Iar Centrul de evoluţie este o structură creatoare de viaţă, şi nicidecum una care să limiteze viaţa.
Iar hrănirea, care este în acest stadiu cea mai importantă activitate a spiritului, poate fi desfăşurată folosind, e drept, alte creaturi, care rămân inconştiente de stadiul, de situaţia în care se află ele, comparativ cu cei care se hrănesc cu ele. Există un grad de inconştienţă reciprocă în acest stadiu al învăţăturilor prin hrănire. Gradul de inconştienţă poate fi înţeles de către fiecare vieţuitoare în parte, când îi vine vremea să ştie, căci fiecare specie are ajutători care îi dau exemple suficient de multe şi de bune pentru ca să fie urmate. Şi ele învaţă să nu mai ia viaţa semenilor lor, şi consolidează asemenea învăţături în lungi perioade de timp evolutiv. Căci învăţăturile nu se fac prin pedeapsă, ci prin consolidarea unor elemente similare sau complementare, pentru evidenţiere prin comparaţie şi îmbogăţire de experiență, cu cele pe care ajutătorii le oferă spre învăţătură: după cum este cazul. Atunci când condiţiile de trai sunt bune, spiritele reuşesc să înveţe şi să ţină cont de astfel de învăţături pentru echilibrarea şi estomparea obişnuinţelor distructive. Dar când condiţiile se aspresc, ele revin la comportamentele agresive care au necesitat ajutorul exemplului oferit de ajutători pentru echilibrare. Exemplele oferite pentru modificarea comportamentului faţă de alte vieţuitoare din jur pot fi: să se hrănească exclusiv cu acelea ale căror sunete sunt slabe, în timp ce corpurile proprii sunt suficient de energizate pentru a se hrăni pentru o singură zi. În astfel de condiţii aspre, spiritele se obişnuiesc din nou să se hrănească permanent, de teama pierderii puterilor – aşa cum erau obişnuite atunci când erau foarte mici şi nu făceau încă deosebirea între feluri diferite de manifestare. Dar ele se află pe un drum bun, care se consolidează permanent, iar efectele se vor face simţite treptat, ireversibil.

FORMAREA CONŞTIINŢEI ÎNAINTĂRILOR PRIN ÎNTRUPĂRI
Cu timpul, spiritele ajung să se orienteze singure de la o formă de condiţii de mediu la altele şi doar când unii dintre membrii grupului din care fac parte se orientează primii la schimbarea condiţiilor, imediat tot grupul va face acelaşi lucru, spre uşurarea traiului întregii comunităţi. Este o formă de trăire de lungă durată, în medii stelar-planetare ale căror condiţii se modifică de la o perioadă lungă de timp la alta, timp în care spiritele ajung să înveţe să accepte asemenea condiţii de trai, să-şi consolideze asemenea cunoaşterile privind trăirea în astfel de medii, întărindu-şi memoriile, de asemenea, la diverse nivele de vibraţie.
Pentru ca asemenea lungi perioade să nu afecteze spiritele prin oboseală, ele sunt ajutate pe multiple planuri, prin feluri de ajutoare cu care se obişnuiesc treptat chiar din evoluţiile mai puţin înaintate. La începuturile evoluţiilor sub formă de spirit întrupat (le vom numi evoluţii spirituale) întrupaţii vor fi ajutaţi chiar de către steaua şi planeta pe care trăiesc: sunt protejate prin câmpuri planetare de foarte intensă vitalitate, în care viaţa lor este foarte simplă, bazată în general doar pe mişcare. Tot planeta le oferă, din propria ei matrice vitală (eterică) corpuri pe care le iau în primire fără să fie nevoie să aştepte ca ele să se constituie treptat, prin forţele slabe încă ale spiritului, şi fără să suporte o „naştere”: căci naşterea de felul celei pe care o cunoaştem noi este un procedeu de activare puternică a unei conştienţe înaintate, într-o epocă în care conştienţa este greu de păstrat în toate ramurile de percepţie şi activitate. O astfel de conştienţă nu este încă dezvoltată în această fază a evoluţiilor, ca să existe ceva de activat – aşa cum este cazul oamenilor. De aceea spiritele întrupate, în primele lor evoluţii, nu se preocupă de modul de naştere al urmaşilor lor, nici urmaşii nu sunt conştienţi de corpurile lor până ce ele nu sunt funcţionale la toate nivelele lor existenţiale. O evoluţie foarte lungă de acest fel, protejată la toate nivelele de trăire a spiritelor, se desfăşoară până ce ele ajung să se obişnuiască cu orice fel de corpuri, în orice fel de condiţii, pentru a desfăşura şi alte activităţi decât cele care ţin exclusiv de hrănire: găsirea unui adăpost, când se obişnuiesc să înţeleagă o mare parte din „pericolele” care le pândesc în jur, apoi construirea unui adăpost, decelând în timp materialele pe care le pot folosi şi condiţiile de teren pe care îşi pot construi asemenea adăposturi. Atunci când asemenea elemente de concentrare a atenţiei şi alegerea unor elemente de spaţiu şi materii devin constante în conştienţa spiritelor, o mare parte dintre astfel de capacităţi sunt redistribuite către întărirea altora, în scopul dezvoltării unora dintre laturile independente de conştiinţă proprie.
Formarea unei conştiinţe proprii aduce spiritul în altă fază a dezvoltării sale: aceea a întrupării separate a monadelor din spiritul care nu se dezmembrează, ci doar cămăşile (păturile) spirituale devin permisive, astfel încât fiecare monadă în parte să-şi formeze propriul „jet” de radiaţie către universul de materie de care este acum legată. În funcţie de necesităţile momentului evolutiv, corpurile sunt diferite, după cum întruparea are loc în Universul Astral, Universul Fizic sau Universul Cauzal: Universul Cauzal fiind propriu evoluţiilor unor spirite foarte înaintate comparativ cu treptele pe care le-am studiat până aici. În acest fel, fiecare monadă în parte, din spiritul întreg, se întrupează separat şi îşi formează de acum încolo propriul său drum de evoluţie. Însă monadele rămân în continuare legate între ele în acelaşi spirit, iar întruparea lor nu se va face departe una de alta, rămânând astfel împreună pe un teritoriu restrâns de evoluţie, de manifestare, pentru a se ajuta în continuare în trăirile şi activităţile pe care le au.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
12. Studiu: Frăţii spirituale

Din studiile anterioare putem înţelege acum faptul că monadele desfăşoară evoluţiile lor primare sub două forme – ajutate şi protejate:  a. Formele de ajutor primit de monade în evoluţii Sunt multiple chiar din…

11. STUDIU: PRIMELE EVOLUŢII – ALE CREATORILOR DINTÂI, COORDONATORII ACTUALI AI EVOLUŢIILOR NOASTRE

Cuvânt înainte:   Se tot spune pe de o parte că ceea ce numim Dumnezeu este un Dumnezeu care nu ar fi evoluat, ci s-ar fi făcut aşa, deodată, prin mister de nepătruns, care astfel nu ar avea dreptul să ne spună ce şi cum să…

Dictionar