01. Evolutii

08. Evoluții înaintate ale monadelor

CÂTEVA CUVINTE DESPRE BLOCAJE SPIRITUALE ŞI CĂLĂTORII SPIRITUALE REGRESIVE, ÎN TREPTE

Înaintarea primarilor în evoluţii are loc de multe ori cu blocaje, înţelese şi ajutate de către coordonatorii de evoluţii. Organizarea evoluţiilor cuprinde deblocări pe diverse căi: prin odihnă, prin învăţături subtile sau prin întoarceri pe liniile de evoluţie proprie, spre rădăcina evoluţiilor, în locuri din univers în care se desfăşoară aceleaşi feluri de evoluţii ca şi cele pe care spiritele avansate le-au desfăşurat cândva. Cu puteri mereu mai noi, astfel de călătorii ajută la înţelegerea şi aprofundarea propriilor evoluţii, propriilor moduri de formare a manifestărilor, adică a folosirii forţelor lor spirituale.
Blocajele se formează ca urmare a necunoaşterii propriilor forţe, apărute în urma creşterii energiilor interioare, de-a lungul evoluţiilor, după modul descris mai sus. Mai întâi de toate, o parte a acestor blocaje se risipesc prin evoluţii în Universul Cauzal: acele blocaje care împiedică spiritele să intre în subzone ale Universului Fizic de vibraţie mai mare decât cea obişnuită lor, datorită lipsei de experienţă în perceperea unor elemente noi din spaţiile de întrupare. Ele nu au curaj să intre în necunoscut, deşi se simt atrase de locurile noi, de evenimentele noi, ca urmare a armonizării simultane a vibraţiei generale a radiaţiei lor spirituale cu aceea a locurilor sau evenimentelor de care se simt atrase. Dar pot intra măcar puţin mai sus dacă fac înainte o retragere în Universul Cauzal, unde vibraţia înaltă le oferă mai multă siguranţă, mai mult confort spiritual. Mai mult curaj în abordarea noutăţilor.
Însă ele trebuie să se obişnuiască să facă faţă şi la vibraţii joase, la fel cum trebuie să se obişnuiască cu vibraţii foarte înalte. Atunci când nu mai pot suporta revenirea la nivele mai joase decât media celor în care pot călători confortabil, este nevoie să efectueze călătorii regresive, în subzone de vibraţie mult mai joasă decât cele cu care s-au confruntat în ultimile lor evoluţii. O astfel de călătorie, pe care putem să o numim călătorie regresivă, se face cu corpuri de vibraţie treptat diminuată, pe care le schimbă din treaptă în treaptă a călătoriei lor. De la un nivel de vibraţie la altul, diminuat în raport cu cel anterior.
Ne vom ocupa de larg cu descrierea tuturor celor care fac necesară şi posibilă o astfel de călătorie. Să reţinem deocamdată că astfel de călătorii au loc de multe ori în viaţa spiritelor primare, dar totuşi nu foarte frecvent: de regulă la începutul unor trepte şi subtrepte de evoluţie, care vor folosi în multe puncte experienţa acumulată în astfel de deplasări.
O astfel de călătorie se face în grup compact, pentru ca fiecare spirit să nu se simtă singur, dar şi pentru a vedea la proprii săi fraţi – de spirit, de grup, de popor spiritual din care vin – cum se manifestă fiecare în parte, în condiţiile pe care le trăiesc de-a lungul întregului parcurs. În fiecare punct în care ajung, adică: în fiecare treaptă de călătorie, spiritele schimbă corpurile de manifestare cu care au pornit din treapta anterioară, pentru a se manifesta cu corpuri de materie din nivelul de vibraţie în care se află. Astfel are loc o obişnuire treptată cu diminuarea de vibraţie, până când ajung într-un punct terminus al călătoriei lor. Din fiecare treaptă pe care o parcurg astfel rapid, alături de grupul iniţial – primul care a pornit în călătorie – se mai ataşează câte un grup care are aceleaşi nevoi ca şi grupul (grupurile) anterior (anterioare). Se formează astfel o piramidă, un bloc spiritual piramidal, format din grupuri de vibraţie din ce în ce mai mică, cu experienţă din ce în ce mai puţină, care însă cunosc toate regulile după care cei cu evoluţie mai multă ajută pe aceia cu evoluţie (experienţă) mai puţină.
Multe blocuri de călătorie regresivă îşi intersectează astfel drumurile prin univers şi toate învaţă enorm de multe lucruri, unele de la altele. Acele spirite care fac pentru prima oară o astfel de călătorie se obişnuiesc foarte greu cu astfel de schimbări, crezând că, odată cu înaintarea în evoluţii, nimic nu le mai poate face să trăiască dizarmonii, neputinţe. Dar de la o călătorie la alta ei se întăresc, învaţă deosebit de multe lucruri, în special cum să accepte să-şi ajute tovarăşii de călătorie şi cum să se lase ajutaţi de ei. Astfel de învăţături le vor fi, de asemenea, de mare folos în viaţa lor curentă de acasă, ajutându-i să treacă cu curaj peste multe obstacole, blocaje trecute. Toate se vor acumula, până la finalul evoluţiilor primare, constituind însă, în continuare, un fond bogat de experienţă pentru evoluţiile secundare: evoluţii prin excelenţă de ajutători – adică exact ceea ce au învăţat spiritele în primul rând în călătoriile lor regresive.
Secundarii care vin la întrupare în Universul Fizic au puterea de a se întrupa cu uşurinţă dintr-un univers în altul, chiar dacă în primele evoluţii arhetipale au nevoie de trecerea prin Universul Cauzal, pentru obişnuirea cu trecerea de la un nivel de vibraţie atât de înalt, cum este acela din Universul secundar, la nivelele mai joase din universurile materiale. Cu timpul – dar repede – ei se obişnuiesc cu diferenţe mari de vibraţie – şi de la o vibraţie mare la una mică, şi invers. Sunt patru trepte arhetipale de-a lungul cărora monada reînvaţă toate evoluţiile, le adâncesc, chiar acolo unde înclinaţiile lor naturale îi ajută s-o facă fără eforturi deosebite. La finalul evoluţiilor arhetipale ele au puterea de a trăi pe cont propriu, cunosc toate forţele lor personale şi se orientează confortabil în orice trai, în orice condiţii, în orice sisteme corporale pot avea, în toate universurile de manifestare.

ALTE DETALII ALE EVOLUŢIILOR DE AJUTOR ALE SECUNDARILOR
În plus, secundarii astfel orientaţi au efectuat toate evoluţiile arhetipale numai în forme de ajutor oferit spiritelor primare, căci ei au cunoscut astfel, în evoluţiile lor, toate posibilităţile generale (şi multe dintre ele – particulare) ale trăirilor monadelor în universurile materiale. Cunosc foarte bine structurile acestor universuri şi participă activ la construcţia, întreţinerea şi dezvoltarea lor, ajutaţi de monadele centrale, care le gândesc necesitatea şi le crează. Astfel secundarii au acum priceperea de a orienta spiritele primare în evoluţia lor, cunoscând bine toate elementele necesare lor: fie ele de construcţie, de creaţie, dar şi comportamentale. În continuare, secundarii învaţă de la ajutătorii lor centrali cum să urmărească întreţinerea structurilor universice de ajutor pentru evoluţiile primare, cum să intervină acolo unde sunt necesare remodelări, reparaţii – pe lângă sarcinile lor curente de întreţinere a vibraţiei locale, acolo unde se întrupează.
Secundarii petrec foarte puţin timp al evoluţiilor lor în universul lor, al evoluţiei lor propriu zise, Universul Secundar: mai tot timpul lor îl petrec în universurile materiale de manifestare a spiritelor primare. Este nevoie de ajutor, dar nu numai ca exemplu de ajutor oferit spiritelor primare, ci şi de lucru efectiv pentru întreţinerea condiţiilor planetare, cosmice, pe care spiritele primare, cu vibraţie mică, le modifică sau le destructurează în timp. Iar acesta este un lucru normal pentru evoluţiile lor, prin bogăţia de circulaţii energetice şi materiale pe care o antrenează: ale lor, ale evoluţiilor din jurul lor (asemănătoare lor, mai avansate sau mai puţin avansate comparativ cu ale lor). Astfel de elemente şi circulaţiile lor formează baza învăţăturilor lor, baza relaţiilor pe care le leagă, le întreţin, le dezvoltă. Spiritele primare nu ştiu, în evoluţiile lor, decât să urmeze regulile care încetinesc distrugerile involuntare şi să respecte viaţa ca atare, cu cât înaintează mai mult în evoluţii. Secundarii arhetipali învaţă tocmai acest lucru: să se reorienteze în ajutorul oferit preponderent celor mai mici decât ei (aşa cum s-au obişnuit de-a lungul treptelor primare) – către ajutorul oferit întregii societăţi. Aşadar, oferind ajutor nu numai unor sectoare restrânse: popoare, aşezări locale, ci întregului complex al vieţii planetare. Ei învaţă să se retragă din societate, trăind la marginea ei sau înafara ei, şi de acolo oferă ajutor dezinteresat oricui: tuturor – de fapt. Învaţă să ajute derularea firelor istorice ale popoarelor care se împletesc într-o rezultantă comună, pornind dintr-o rădăcină comună; numai coordonatorii de evoluţii o cunosc integral, dar şi secundarii învaţă să-şi facă o privire de ansamblu asupra unor asemenea aspecte universale ale evoluţiilor. Toate populaţiile vin dintr-o rădăcină comună, derulează o evoluţie în aceleaşi teritorii, iar sarcinile lor – chiar dacă par a fi foarte diferite – merg către acelaşi fel de trăire: se leagă de creaţii materiale, de moduri de relaţionare între grupuri, de supravieţuire în perioade grele, de ajutor oferit şi primit în perioade bune, relaxante pentru toate segmentele care se întâlnesc pe o planetă, sau într-un sistem stelar, sau într-o galaxie.
Secundariatul este o formă foarte complexă de evoluţie, despre care putem să abordăm în timp foarte multe probleme. Căci ne vor interesa întotdeauna, datorită ajutorului pe care îl primim întotdeauna din partea lor. Să ştim să nu le pretindem ajutor unilateral – pentru societatea în mijlocul cărora trăiesc, ci să-i lăsăm să-şi desfăşoare sarcinile acolo unde simt ei nevoia să intervină. Prin efectuarea sarcinilor lor, ei lucrează implicit şi pentru societatea în mijlocul căreia trăiesc. Iar acest lucru trebuie să-l înţelegem noi şi să-l respectăm.
Ceea ce este important pentru o monadă ajunsă în stadiul de a se cunoaşte pe ea însăşi, şi astfel să poată fi sigură pe forţele sale în orice punct al universului, în orice situaţii, cu ajutor din partea ajutătorilor săi astrali – este, aşadar, trecerea la efectuarea de sarcini largi, complexe. Învaţă să le efectueze singură sau în contextul unor lucrări de amploare, în care partea care îi revine este realizată personal, fără alt ajutor decât pentru a se orienta în cadrul societăţii şi a se cupla cu toţi cei care sunt implicaţi în lanţul necesitat de lucrare. Astfel de lucrări vor fi realizate în evoluţii în eternitate, pentru ea este important că a ajuns în situaţia să poată face acest lucru.
Secundarii care, pe Pământ, evoluează în acest stadiu propriu sunt arhetipurile galactice şi monadele secundare cu evoluţie de înger. Evoluţiile de tip angelic nu sunt, aşa cum eronat se crede, evoluţii sau trăiri minimale naive, cunoscând doar că entitatea poate da o mână de ajutor, poate duce rugile către Dumnezeu sau poate avertiza un om pentru ceea ce poate să-i îngreuneze destinul. Asemenea încredinţări sunt percepţii superficiale ale unor oameni, în virtutea cărora alţii speculează lipsa de cunoaştere a oamenilor şi neamestecul entităţilor lucrătoare aflate în jurul oamenilor, profitând de naivitatea oamenilor, agresându-i astfel. Îngerii sunt confundaţi cu entităţile astrale, fără să se cunoască prea bine că există şi evoluţii de îngeri care efectuează lucrări în preajma oamenilor (a oricăror planete, locuite sau nu), în corpuri astrale; ele participă, dacă aceasta le este sarcina, la ajutor direct, altruist, oferit întrupaţilor (fie ei oameni sau orice fel de altă vieţuitoare). Dar evoluţiile angelice sunt marcate de sarcini clare, deosebit de puternice, care vizează mai curând structurile universice: toată evoluţia creatorilor conştienţi, în universurile materiale, se bazează pe astfel de structuri create, iar crearea acestora se bazează pe experienţa îngerilor, acumulată de-a lungul tuturor evoluţiilor lor.
De aceea, ca entităţi întrupate în universurile materiale ataşate Universului Spiritual Primar, asemenea monade se perfecţionează mereu în crearea şi întreţinerea structurilor universice. Foarte puţine evoluţii ale lor în Universul Fizic, în unele perioade chiar de loc, se preocupă direct de evoluţiile oamenilor, astfel de sarcini revenind entităţilor astrale. Pentru îngeri, participarea la asemenea evoluţii (dar nu numai ale oamenilor, ci ale tuturor vieţuitoarelor, ale tuturor întrupărilor: de la viruşii astrali până la marile galaxii întrupate, din zona a III-a a universului) se face de regulă numai din Universul Spiritual Secundar, de unde urmăresc evoluţiile şi realizează corecţii în baza derulărilor observate. Se ocupă astfel de cei care sunt direct ajutaţi, ori participă la reglarea generală a evoluţiilor care se leagă de altele aflate chiar în derulare, ori participă la remodelarea unui anumit segment generalizat pe o formă anume de profil spiritual, pe care îl studiază în profunzime, după ce au trecut ei înşişi prin trăiri chiar pe linia de evoluţie pe care o ajută.
De cele mai multe ori îngerii se întrupează chiar ei pe o linie de evoluţie pe care o studiază, în mijlocul spiritelor întrupate pe un astfel de drum spiritual, pentru a înţelege şi trăirile primarilor, şi felul în care marii coordonatori de evoluţii acţionează într-o direcţie sau alta, remodelând evoluţiile. În acest fel, datorită unor astfel de intrări, evoluţiile se fac în timpi mai scurţi, în condiţii generale mai bune, mai puţin stresante, dar mai eficiente totodată, în funcţie de condiţiile generale existente la momentul derulărilor. Căci este necesar să se înţeleagă faptul că toate evoluţiile se organizează în funcţie de momentul individual al intrărilor monadelor în Centrul de evoluţie, adică cu forţe interioare mai mari sau mai mici, cu proporţionalităţi diferite ale structurilor lor interioare (ale celulelor fundamentale), cu raporturi diferite între ele, sau între ele şi cele aflate deja în evoluţii, care dau comportamente diferite: mai mult sau mai puţin agresive, sau interesate, sau altruiste – în toată perioada evoluţiilor lor primare.
După terminarea evoluţiilor lor, secundarii vor participa în continuare la aceleaşi lucrări, însă în calitate de entităţi coordonatoare de evoluţii, şi se vor întrupa în continuare, la fel ca şi în evoluţiile lor anterioare, pentru a simţi ele însele, cu experienţa pe care au acumulat-o, subtilităţile care conduc la posibilităţi de perfecţionare ale evoluţiilor, cu particularităţi parţial sau total modificate de la un grup de monade la altul. Permanent au loc modificări, pentru fiecare grup primar de monade aflate în evoluţii: monadele trebuiesc ajutate să evolueze după experienţa lor până când au suficientă putere pentru a evolua singure – şi nu în grupul pe care îl numim „spirit” sau popor spiritual. După finalizarea treptelor arhetipale, când ele ajung să se cunoască bine pe ele înseşi, sunt în stare să-şi coordoneze singure evoluţiile.
Încadrarea evoluţiilor secundarilor în interiorul marilor evoluţii primare, ca ajutători şi pentru primari – dar şi pentru alţi secundari şi centralii care evoluează în dimensiunile structurale paralele ale Universului Fizic – se face numai de către coordonatorii centrali de evoluţii. Sunt monadele centrale, care întrepătrund necesităţile comunicate de secundari pentru evoluţiile lor proprii, cu evoluţiile primare, ale căror subtilităţi le pot pătrunde numai centralii. Însă şi secundarii învaţă, urmărind direct astfel de corelaţii: cum să facă şi ei la rândul lor, acelaşi lucru – atunci când va veni timpul să le facă.

DETALII ALE EVOLUŢIILOR MONADELOR CENTRALE
Fiecare treaptă şi subtreaptă de evoluţie se coordonează şi se realizează cu ajutorul monadelor centrale. Centralii, pe scurt, sunt coordonatori de evoluţii, dar şi creatori ai marilor structuri universice. Ei nu sunt creatorii monadelor (autocreate, după cum am văzut), dar sunt coordonatori şi iniţializatori ai intrării monadelor în Centrul de evoluţie, şi ai stabilirii marilor linii de evoluţie care se desfăşoară pe întinderile universurilor. Centralii sunt numiţi pe Pământ şi „Fii de Dumnezeu” – unde Dumnezeu este numirea unei multitudini de monade centrale care acţionează mereu în aceaşi direcţie, în acelaşi fel de gând altruist, mereu perfecţionist, ca Unul, ca un Întreg, şi totuşi cuprinzând o mulţime considerabilă de entităţi înălţate, care sprijină existenţa uriaşului Centru de evoluţie.
Evoluţiile au pornit, aşadar, prin conştientizarea şi auto-coordonarea unui grup relativ mic de monade care au evoluat comparativ, creindu-se pe sine, automodelându-se permanent, lucrând pentru a crea ele însele structuri, acolo unde au văzut că se poate face aşa ceva. Aceste monade trăiesc şi azi pentru toţi centralii Centrului de evoluţie, printre toţi coordonatorii evoluţiilor, fără să-şi revendice vreo prioritate sau vreo întâietate de drepturi. Fac multe lucruri în continuare, luând parte la remodelări de evoluţii ale multe grupuri atipice pentru restul celor din timpul propriilor lor evoluţii, căci experienţa lor este cu adevărat uriaşă. O astfel de experienţă este foarte necesară în momente speciale ale întregului Centru de evoluţie. Căci la un moment dat, sau la un alt moment dat al timpurilor evoluţiilor, majoritatea monadelor aflate la evoluţii în universurile Centrului pot să aibe o putere energetică medie care să încline balanţa generală către manifestări de factură negativă sau pozitivă: mai corect spus – constructivă sau distructivă. Primele monade şi, oricum primele cercuri, grupuri de monade care au intrat în grupul primordialilor şi au evoluat împreună cu ei, au cea mai mare experienţă în compararea acestei medii cu experienţe personale din lungul şir al eternităţii trăirilor lor. Ei ştiu bine cum să modereze, să pondereze o astfel de situaţie, fără ca monadele să fie constrânse cu ceva în evoluţiile lor. Pornind din manifestările lor curente, cei mici se vor ridica treptat prin învăţături care le vor deveni constructive, prin propria lor încredinţare. Până atunci însă este nevoie de experienţa totală a Primordialilor. Experienţa lor însăşi creşte odată cu trăirea de noi şi noi experienţe, căci dacă se poate ceva compara cu altceva din suma experienţelor personale, totuşi nimic nu este decât asemănător pe anumite segmente ale compunerilor. Nimic nu poate fi identic, nicăieri. Chiar intrarea fluxurilor de monade în Centrul de evoluţie influenţează vibraţia universurilor, dar şi vibraţia Universului Central influenţează interiorul monadelor sosite la evoluţii: radiaţia interioară, modificată de influenţa noului mediu de viaţă, influenţează la rândul său celulele fundamentale ale monadelor, aflate în primele lor stadii de existenţă.
Dar monadele suficient de mari au tendinţa de a manifesta apropiere către radiaţia, lumina Centrului de evoluţie, mai ales dacă ele sunt puternice prin felul lor de a se fi format. Ele sunt primele atrase de radiaţie Centrului de evoluţie, căci ele atâta pot: să se hrănească. Dacă monadele au o putere energetică mică, sunt atrase de ceva mare şi puternic, pe lângă care se simt protejate: monadele cele mai mari pe care le întâlnesc în cale. Centralii pot determina cauza din care ele sunt atrase de interiorul Centrului de evoluţie, conform radiaţiei emise de monade la intrarea lor în Centru, precum şi a atitudinii lor de a căuta sau nu alipirea de altele, de care se simt protejate. Pornind de la acest aspect, coordonatorii centrali pot face tot felul de aprecieri privind primele forme de manifestare simplă a monadelor şi creează primele planificări, ale celor dintâi trepte de evoluţie ale lor, în interiorul universurilor. Pe măsura trecerii timpului şi înmagazinării de tot mai multă experienţă privind organizarea evoluţiilor totale în structurile Centrului, ale lor proprii şi ale celor pe care le ajută să evolueze, centralii crează structuri şi substructuri care să diminueze eforturile de trăire ale monadelor, eforturile de formare în direcţia ajutorului altruist, prin care ele însele au fost, şi sunt permanent ajutate să trăiască.
Este greu pentru o monadă să trăiască separarea de alte monade, de grosul celor care nu doresc decât să meargă mai departe în felul pe care l-au învăţat. Dar experienţa centralilor a dovedit că orice monadă simte la un moment dat al creşterii ei nevoia de independenţă, de libertate, de trăire în spaţii largi, păstrând dorul celor pe care le-a cunoscut din propria ei formare. De aceea, cea mai mare parte a evoluţiilor secundare şi centrale urmăresc potrivirea experienţei acumulate ca spirit, ca grup de monade, la trăirile lor individuale, trăiri care vor avea în faţă eternitatea vieţii lor personale.
Aşadar. evoluţiile secundare se continuă cu cele centrale. Nu este adevărat că, cu cât evoluţiile sunt mai înaintate, ele sunt mai sărace în învăţături, urmând o cale de prosternare veşnică în faţa unor înălţaţi spirituali. Dimpotrivă, pe măsura înaintării în evoluţii volumul cunoaşterii şi înţelegerilor monadelor devine mai bogat, în fiecare clipă a existenţei lor. Cunoaşteri şi înţelegeri care se transformă în aplicaţii de anvergură uriaşă, dar avem puterea să înţelegem în linii foarte mari direcţiile de manifestare pe care le cuprind. Cele pe care le fac ele sunt însă cu greu percepute de monadele aflate în trepte de evoluţie anterioare, chiar şi atunci când vizează fenomenologia creaţională şi existenţială a societăţilor proprii. Pot fi înţelese, dar foarte greu percepute, datorită subtilităţii lor. Chiar şi ajutătorii înaintaţi nu pot surprinde subtilitatea tuturor aplicaţiilor centralilor, dar pot crea condiţii, după puterile şi priceperea lor, pentru ca toate evoluţiilor pe care le pot ajuta ei să se desfăşoare după învăţăturile, şi conform normelor de protecţie oferite de centrali. Pentru fiecare monadă în parte, fiecare treaptă de evoluţie este o treaptă de cunoaştere a celor ne-percepute anterior şi o treaptă de învăţătură nouă, care îmbogăţeşte volumul şi ridică nivelul calitativ al creaţiilor şi manifestărilor. Creaţia monadelor se lărgeşte, se diversifică îşi ridică mereu nivelul calitativ, comportamentele devin mai maleabile, deşi ferme, desfăşurate cu siguranţă şi încredere.
De multe ori subtreptele de evoluţie ale secundarilor şi centralilor se referă la trăiri chiar în mijlocul societăţilor cu foarte puţină experienţă, astfel încât fiecare trăire care a format baza treptelor anterioare de evoluţie este îmbunătăţită, perfecţionată, remodelată pentru a accede mereu la trăiri superioare, cu o compatibilitate mereu mai înaintată. Se perfecţionează astfel baza de pornire, rădăcinile de manifestare, pentru corecţii în manifestări la nivele cât mai apropiate de baza lor de pornire.
Fiecare experienţă nouă este o formă de înălţare pentru secundari şi centrali, de aceea ei trăiesc mai mult în universurile de manifestare a spiritelor primare, ca ajutători ai acestora. Toate manifestările lor chiar în cadrul universurilor proprii de evoluţie (Universul Spiritual Secundar şi Universul Spiritual Central) sunt derulate tot pentru ajutorarea evoluţiilor primarilor, chiar dinainte de formarea spiritelor, adică ajutând chiar evoluţiile monadelor energetice şi monadelor materiale. Sunt evoluţii protejate (în pat energetic nedistructibil de nici o forţă existentă în universurile materiale), dar aceste evoluţii trebuiesc urmărite cu cea mai mare atenţie, căci orice condiţie de trăire a lor, care ar contravine înclinaţiilor lor fireşti, ar putea să conducă la denaturarea simţirilor lor. Este mai periculos să nu se aibă în îngrijire extrem de atentă asemenea mici monade, chiar decât să se aibă în grijă altele mai evoluate, de aceea monadele secundare învaţă în primul rând să-şi poarte singure de grijă, pentru a-şi degreva ajutătorii superiori de munca pentru îngrijirea lor; învaţă să se orienteze în orice situaţie, pentru a nu cere permanent ajutor. Dacă este nevoie cu adevărat de ajutor – nu este nevoie să-l ceară, căci nevoia este observată imediat şi sunt create din timp condiţii pentru ca ajutorul să se manifeste. De aceea există întotdeauna suficient timp pentru ajutor oferit formelor primare, chiar putem să le numim: pre-primare de evoluţii, adică de la energii şi materii la spirite şi apoi până la evoluţiile arhetipale avansate.
Toate monadele secundare, de la cele arhetipal-învăţătoare în sus, pe scara treptelor de evoluţii, învaţă să ajute, învaţă să lucreze astfel încât să se cunoască în special efectele lucrului lor, chiar dacă mai puţin munca, lucrarea lor propriu zisă. Căci primarii au nevoie şi de condiţii create pentru susţinerea evoluţiilor lor, şi de exemple de la cei din jurul lor. Evoluţiile desfăşurate astfel sunt căi de învăţătură şi pentru secundari, la fel ca şi pentru primari, de consolidare şi diversificare a aplicaţiilor proprii, şi ele în condiţii diferite de la un grup spiritual la altul. Iar aplicaţiilor lor sunt creaţii deosebit de puternice, la fel ca şi în celelalte universuri, în care lucrează în acelaşi fel. Discutăm acum despre Universul fizic în special, pentru că trăim aici, şi ne interesează fenomenologia legată de el. Lumea creată şi întreţinută cu drag şi cu respect de către secundari nu se poate distruge prea uşor, în nici unul dintre universurile materiale, dar există diferenţe fundamentale între cele create de ei în alte universuri. Spre exemplu, în Universul Cauzal nu există construcţii ca atare, de felul celor cunoscute de noi aici, ci doar vibraţii care influenţează un gând, o încredinţare, care pot împiedica sau favoriza o planificare, sau un comportament, sau o atitudine. Toate au o deosebită importanţă pentru toate spiritele, fie ei creatori sau utilizatori.
Iată aşadar cum Universul Spiritual Primar, cu universurile sale de manifestare şi reprezentare este locul cel mai important pentru derularea activităţilor tuturor formelor de evoluţie, iar aceste complexităţi le vom detalia chiar şi mai mult, în tot felul de direcţii, pe parcursul tuturor studiilor pe care ne propunem să le facem aici.

CREAŢIA MATERIALĂ ÎN UNIVERSURI
Desfăşurarea evoluţiilor cuprinde aşadar latura de învăţătură de creaţie materială – în universurile de manifestare – şi energetică – în universurile spirituale Secundar şi Central. Nu este corect să se folosească termenul de corp energetic şi creaţie energetică în universurile materiale, aşa cum este Universul Fizic şi universurile Astral şi Cauzal. În aceste universuri materiale, construcţiile corporale şi creaţiile monadelor întrupate sunt exclusiv materiale. Energiile care hrănesc corpurile monadelor sunt diferite de materialele corpurilor lor, neputând fi folosite ca material pentru o construcţie stabilă în timp. De aceea atragem mereu atenţia asupra corpurilor – creaţii materiale, şi nu energetice, pe lângă care se află şi altele – neanimate de radiaţia spirituală manifestă prin corpuri.
Universurile spirituale de manifestare (Secundar şi Central) sunt însă deosebite, pot crea condiţii pentru astfel de construcţii energetice, fiecare în parte având particularităţi speciale, care deosebesc un univers de altul. Monadele care le locuiesc sunt, de asemenea, puternice şi pricepute pentru a putea realiza astfel de construcţii şi a crea condiţii pentru urmărirea diferitelor faze ale evoluţiilor proprii, precum şi ale altor monade care sunt găzduite aici.
Ceea ce caracterizează Universul Central şi îl deosebeşte de celelalte două universuri spirituale este faptul că orice fel de structură interioară a sa este creată energetic, dar în mod exclusiv pentru evoluţiile celorlalte etape de evoluţie ale monadelor de pretutindeni. Nici o structură a Universului Central nu este realizată pentru trăirea personală a vreunei monade centrale, iar fiecare astfel de monadă are aici sarcini specifice pe care le desfăşoară cu implicaţii deosebite pe diferite nivele existenţiale. Astfel de sarcini se desfăşoară şi aici, pentru a ajuta monadele mai tinere aflate în evoluţii, dar şi în celelalte universuri, care au şi ele structuri specifice, locuri în care numai monadele centrale se manifestă pentru realizarea sarcinilor lor personale. Dacă aceste structuri interioare sunt stabile în timp îndelungat, putem spune că sunt creaţii realizate de asemenea monade centrale. Singurele construcţii energetice stabile din universurile de manifestare sunt doar aceste feluri realizate de ajutătorii centrali, iar locurile respective nu vin în tangenţă directă cu spiritele primare nicăieri în universurile materiale.
Din Universul Central monadele coordonatoare creează condiţii de desfăşurare a evoluţiilor pretutindeni în Centrul de evoluţie. Ele sunt creatoare ale diferitelor structuri care delimitează universurile între ele, dar şi părţi interioare ale fiecărui univers în parte. În universurile de manifestare ale spiritelor primare, creaţiile centralilor sunt de cele mai multe ori materiale. Creaţiile lor par numai a fi energetice – după percepţia actuală a oamenilor, dar dacă ele nu sunt vizibile cu ochiul liber pentru oameni, nu înseamnă că ele nu sunt materiale şi stabile. Sunt numai de alte vibraţii, iar acest lucru este necesar să îl înţelegem noi. Stabilitatea în timp a construcţiilor centralilor este cea mai puternică caracteristică a oricărei forme de construcţie, oriunde în universuri, şi doar dacă este dematerializată de ei, din diverse motive clare, necesare evoluţiilor primarilor, pot dispare din peisajul universic local.
Centralii învaţă permanent pe primari şi secundari cum se crează, cum se întreţine şi cum se remodelează sau se dematerializează o structură, sau un complex de structuri universice, în vederea desfăşurării altor condiţii, pentru alte trăiri şi alte învăţături.
Creaţiile însă nu sunt învăţate aici, în Universul Fizic şi nici nu participă primarii la astfel de creaţii: învăţăturile au loc în universurile materiale Astral şi Cauzal. În Universul Fizic, doar secundarii iau parte la lucrările de creaţie şi de întreţinere ale structurilor universice locale, în timp ce primarii nu iau parte decât la crearea de condiţii pentru desfăşurarea locală a propriilor lor evoluţii. învaţă rând pe rând, de la secundarii învăţaţi la rândul lor de centrali, treptele de complexitate ale creaţiei materiale. Prin intermediul acestor învăţături, fiecare spirit, fiecare monadă în parte devine mai întâi utilizator, apoi co-creator al tuturor celor care compun universurile şi toate locurile din universuri pe care le-au străbătut de-a lungul evoluţiilor proprii: până la stadiul de monadă centrală coordonatoare de evoluţii.

PE PĂMÂNT
Pământul este un loc din Universul Fizic în care monadele primare au un grad avansat de evoluţie, chiar dacă etapa pe care o traversează oamenii acum pare că nu este avansată decât pentru unii: şi doar ca utilizatori – şi nu ca creatori, pentru cea mai mare parte dintre ei. Lucrurile însă nu stau de loc în acest fel, orice om de pe Pământ este un creator cu multă cunoaştere şi pricepere – chiar dacă uneori cu mintea, nu cu mâna. Numai primarii foarte avansaţi în evoluţii, secundarii şi centralii sunt creatori înaintaţi şi cercetători ai lucrurilor de mare complexitate, la nivelul de vibraţie al Pământului. Numai ei au venit, de-a lungul evoluţiilor lor lungi, în această zonă a universului, de suficiente ori pentru a căpăta experienţă, îndemânare pentru creaţie materială: şi mentală, şi manuală. Dar nu numai creaţia materială este factor de evoluţie, un factor complex al învăţăturilor pe care spiritele le desfăşoară pretutindeni în universurile de manifestare, ci şi relaţiile care se stabilesc între întrupaţi în cadrul tuturor etapelor de trăire, de comunicare, de utilizare a creaţiei lor. Sunt relaţii între indivizi, relaţii între grupuri de indivizi care se află în aceleaşi faze de evoluţie, care merg împreună pe aceeaşi cale sau pe căi diferite. Dar evoluţiile lor se întâlnesc la un moment dat şi ajung să-şi compare între ei modurile de manifestare, învăţând unii de la alţii. În acest fel, multe particularităţi ale manifestării monadelor ajung să fie învăţate de altele, alte manifestări ajung să fie înlocuite cu altele, căci ajung să-şi arate reciproc felul în care ceea ce fac unele ajunge să strice ceea ce fac altele. Sau modifică condiţiile pe care şi le pregătesc pentru a face în continuare tot felul de lucrări care le sunt necesare.
Evoluţiile înlocuiesc manifestările care contravin trăirilor libere ale monadelor cu alte manifestări care pot să le ofere unor grupuri din ce în ce mai mari condiţii de înţelegere complexă a modului de trăire împreună. Le ajută să trăiască independent, dar şi să conlucreze, în vederea desfăşurării de noi şi noi faze, pe care doar le-au întrezărit în vremurile anterioare.
Nu toate trăirile pot fi cunoscute de la bun început şi nu toate înlocuirile pot fi înţelese în necesităţile lor profunde. Evenimente de aceeaşi natură trebuiesc trăite de mai multe ori, pentru ca lucrurile să fie înţelese: cum se comportă unii, cum se comportă alţii, ce este bine să se înveţe şi să dezvolte dintre cele preluate de la alţii, cum să se înlocuiască cele care nu sunt bune tuturor – cu altele care i-ar ajuta pe cât mai mulţi să facă lucruri cât mai folositoare, lor şi altora. Universurile sunt croite astfel încât trecerile de la o etapă la alta de evoluţie să fie cât mai line, pentru a se putea ajunge în linişte, treptat, la conştientizarea unor astfel de diferenţieri. Treptat evoluţiile cuprind astfel şi lucruri diferite de obişnuinţele monadelor, până când astfel de treceri nu mai au puterea de a le dezorienta, chiar dacă nu recunosc imediat ce ar putea face de la deschiderea unor evenimente. Fiecare loc de trăire poate fi constituit din elemente care să reprezinte o trecere, aşa cum – spre exemplu, pe Pământ în copilăria noastră învăţăm să trecem strada plină de primejdii şi de neprevăzut, după care treptat, şi prin orientare în cunoaşterile anterioare, învăţăm cum să circulăm pe diferite străzi, folosind diferite mijloace de transport în toate părţile oraşului, apoi cu trenul dincolo de hotarele oraşului, apoi cu avionul – peste mări şi ţări. Aceasta este însă, mai departe, doar o reprezentare a unor călătorii care vor fi extinse în evoluţiile înaintate:
– Spaţiale: de la o planetă la alta, de la o stea, galaxie, subzonă şi zonă locală – la altele;
– Temporale: rememorând şi analizând astfel diferite momente ale trăirilor lor anterioare, momente din cadrul unor evoluţii care le pot ajuta să-şi corecteze manifestări curente sau să se orienteze în drumurile lor spaţiale: atunci când călătoresc regresiv, în spaţiile în care au realizat primele lor evoluţii, în primele timpuri ale vieţii lor eterne. Pe măsura creşterii puterii lor interioare, manifestările exterioare au nevoie de astfel de cercetări ale propriilor lor memorii, ale experienţei lor concrete, nu numai intuite.
Toate sunt învăţături şi acumulări la care toate monadele au dreptul de acces, ori de câte ori pot să o facă. Şi, cu cât se obişnuiesc cu astfel de călătorii regresive, cu atât devine mai uşoară rememorarea unor astfel de timpuri anterioare, de experienţe anterioare.
Dar pentru ca monadele dintr-un spirit să poată ajunge să facă şi comparaţii cu cele pe care le fac altele, coordonatorii de evoluţii le ajută aducând în preajma lor grupuri de monade mai evoluate, care au învăţat mult mai multe lucruri şi pot să le înveţe şi pe altele să le facă, creind în preajma celor mai mici lucruri pe care aceştia le pot asimila, după obişnuinţele lor. Astfel de ajutători sunt de mai multe feluri, căci coordonatorii găsesc întotdeauna diverse modalităţi care pot face asemenea apropieri convenabile tuturor – ajutători şi ajutaţi – pentru propriile lor evoluţii.
Evoluanţii aflaţi în primele lor trepte de evoluţie nu pot şti decât cum să se hrănească, aşa cum au obişnuinţă din trăirile anterioare, pe care nu le-au conştientizat: ca monade-energii şi ca monade-materii. Când au suficientă forţă interioară pentru a susţine şi un sistem corporal de manifestare, şi o manifestare proprie prin intermediul acestuia, monadele învaţă ca, mai departe în timpul creşterii forţelor lor, să folosească astfel de forţe pentru diverse creaţii. Astfel de creaţii sunt lucruri diferite, care să le determine la început o hrănire în plus, hrănire care să conducă astfel la creşterea energiei fundamentale ale monadei. De la hrănire se poate merge mai departe, pe diferite linii de necesitate care apar în momente de trecere de la o formă de trăire la alta: forme de protecţie proprie, corporală şi de protecţie a urmaşilor săi trupeşti – mai întâi de folosire a unor locuri deja existente, apoi de amenajare şi chiar de creaţie proprie.
De aceea apar în jurul unor astfel de grupuri spirituale alte spirite mai evoluate, care au deja obişnuinţa de a crea în mod egal şi lucruri foarte complexe, dar şi lucruri foarte simple, care ţin de rădăcina evoluţiilor. Numai evoluanţii înaintaţi pot face acest lucru, căci volumul experienţelor lor este foarte mare, secvenţele de lucru sunt foarte multe, diverse, chiar pe un segment foarte îngust de nivele de vibraţie. Au puterea de a crea lucruri simple, prin care ele înseşi se pot acomoda mai uşor la medii de trăire care nu le mai asigură condiţiile confortabile cu care ele erau obuişnuite. Dar sunt obişnuite în egală măsură să aprecieze confortul, la fel ca şi găsirea unor modalităţi de a se descurca în orice condiţii pe care le au: şi planetare, şi corporale, şi ale societăţii spirituale în sânul cărora s-au născut.
În acest fel se oferă un exemplu direct societăţii în care se află, cei ajutaţi încep să simtă şi ei diferenţele între ceea ce au ei şi ceea ce au ceilalţi: aceste spirite pricepute le putem deja numi spirite ajutătoare sau, pe scurt: ajutători. În acest fel încep cu toţii să conştientizeze diferenţele dintre diverse stări – de confort, de disconfort, condiţiile care le erau obişnuite şi cele cu care nu sunt obişnuite. Dacă la început ele manifestă (din necunoaştere), indiferenţă faţă de pierderea locului de trai, pierderea grupului obişnuit, treptat se dezvoltă sistemul simţirilor emoţionale, alături de acela al simţirilor corporale. Încep să facă diferenţe, încep simtă nemulţumire, disperare, încep să caute. Spre exemplu, dacă cuibul pe care îl fac pe pământ este distrus de ape sau de alte animale, vor învăţa să facă unul în copaci sau pe o oricare altă înălţime; dacă nu pot ajunge la înălţimi, învaţă să se ascundă în grote; dacă este frig şi pielea, blana nu le mai ajută, învaţă să-şi găsească, şi apoi să-şi facă adăposturi, locuri de protecţie: învaţă să-şi facă cuiburi, vizuini, case. Astfel creaţia se extinde prin nevoi şi se învaţă de la ajutătorii care sunt întotdeauna în jurul lor, cu care astfel se obişnuiesc să trăiască şi să le ceară ajutorul ori de câte ori simt că nu mai ştiu vreo modalitate de a se descurca singuri. Învaţă astfel orientarea şi adaptarea propriilor lor cunoaşteri la felul în care variază condiţiile de trai: de la un loc la altul, de la un moment la altul.
Fiecare monadă întrupată începe astfel să se obişnuiască cu a căuta ajutorul în jurul ei, iar corpurile sale mici – dar în permanentă creştere – pe care le au la naştere, îi oferă necesitatea de a fi dependentă de ajutorul oferit de către cele care s-au întrupat înaintea ei. De la care învaţă şi consolidează mereu trăirea în mijlocul grupului de întrupare. Dar o astfel de dependenţă nu este rea la începuturile evoluţiilor, pentru ca spiritele să înveţe ceea ce se perpetuează în mica lor societate. Nu constituie o frână în orientare asemenea corpuri mici, de pui, pe care le are fiecare întrupat la începutul vieţii, căci spiritele învaţă astfel să-şi concentreze atenţia asupra grupului de întrupare, puterile tuturor se adună astfel – chiar dacă mai greu la început. De asemenea, fiecare întrupat învaţă astfel să nu aibă pretenţii de trăire complexă de la semenii săi, pe care îi are la început în atenţie sub formă de pui. Forţele de început, ale puiului, nu sunt mici, ci sunt împrăştiate din obişnuinţa mai multă de a trăi prin corpuri mai mari: este asemănător cu lumina unui bec, care radiază de jur împrejur, în toate direcţiile. Se cunoaşte, şi recunoaşte astfel grupul de contact, de care are maximă nevoie pentru supravieţuire, până ce forţele spirituale se vor putea concentra exact pe dimensiunile corpului său de manifestare, învăţând să desfăşoare treptat sarcini în creştere de complexitate. Se spune că astfel învaţă să se adapteze la viaţa curentă, să conştientizeze unde, şi în ce condiţii de trai se află: reuşeşte să simtă perfect lumea de la nivelul simţurilor şi experienţei sale generale de viaţă.
De aceea, pe măsura creşterii acestei experienţe – cu variaţii în funcţie de greutatea generală a treptei pe care se află spiritele – timpul afectat concentrării pe propriile corpuri se lungeşte – nu se scurtează, aşa cum ar fi de aşteptat după o logică simplă. Căci experienţa mărită conduce la creşterea abilităţii de orientare în spaţiul înconjurător, dar în acelaşi timp creşte şi pătrunderea spiritului, a fiecărei monade din spirit, în înţelegerea locurilor, cu varietatea şi complexitatea lor, în care se întrupează.
Pentru o astfel de pătrundere, cu cercetarea pe care are nevoie s-o realizeze permanent de la înălţimea simţurilor sale, monada are nevoie de corpuri specializate, care să-i ofere disponibilităţi de percepere a mediului de trai. Corpurile sunt canale de dirijare a fiecărei forţe a monadei, prin care se şi percep acest mediu, dar treptat se şi conştientizează diferenţele de trăire şi disponibilităţile de folosire a acestor forţe în condiţiile date. Complexitatea corpurilor creşte treptat – până la un punct, acela în care monadele şi-au putut conştientiza suficient de mult forţele interioare, lucrând cu ele în fel şi chip. După care corpurile îşi vor diminua această complexitate, în schimb vor abilita astfel conştientul monadei să se concentreze în profunzimea cunoaşterilor sale. În acest fel, prin corpuri, monada face cunoştinţă, ca întrupat, la începuturile evoluţiilor sale, cu două lucruri principale: cu mediul în care trăieşte şi cu propriile sale forţe interiore, care se manifestă în exterior.
Vom vedea în continuare detalii ale formării şi folosirii acestor corpuri – de fapt sisteme corporale de manifestare ale monadelor. Împreună, spirit şi sistemul corporal prin care se manifestă în evoluţiile sale, formează ceea ce putem numi: un sistem spiritual.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
12. Studiu: Frăţii spirituale

Din studiile anterioare putem înţelege acum faptul că monadele desfăşoară evoluţiile lor primare sub două forme – ajutate şi protejate:  a. Formele de ajutor primit de monade în evoluţii Sunt multiple chiar din…

11. STUDIU: PRIMELE EVOLUŢII – ALE CREATORILOR DINTÂI, COORDONATORII ACTUALI AI EVOLUŢIILOR NOASTRE

Cuvânt înainte:   Se tot spune pe de o parte că ceea ce numim Dumnezeu este un Dumnezeu care nu ar fi evoluat, ci s-ar fi făcut aşa, deodată, prin mister de nepătruns, care astfel nu ar avea dreptul să ne spună ce şi cum să…

Dictionar